Obiectul si cauza contractului individual de munca

Obiectul si cauza contractului individual de munca

Obiectul. O alta conditie obligatorie la incheierea contractului individual de munca o reprezinta obiectul contractului.

Art. 962 Cod civil prevede ca "obiectul convențiilor este acela la care partile sau numai una din parti se obliga".

Pentru validitatea contractului este necesar ca obiectul sa fie determinat, licit si moral (sa fie in concordanta cu legea si morala).

In acest sens, art. 158 din Codul muncii este imperativ: "sub sanctiunea nulitatii absolute, este interzisa incheierea unui contract individual de munca in scopul prestarii unei munci sau a unei activitati ilicite sau morale".

In acest contract sinalagmatic (bilateral), obiectul este format din doua elemente inseparabile, care se interconditioneaza: pe de o parte, prestarea muncii de catre salariat, iar pe de alta parte, salarizarea ei de catre angajator. Cele doua prestatii se afla intr-o legatura directa si indisolubila, fapt pentru care un contract de munca ce nu ar cuprinde unul din aceste doua elemente este nul.

Prestarea muncii de catre salariat, ca obiect al contractului, trebuie sa fie posibil de executat in conditii licite. Un contract de munca, care ar avea drept obiect prestarea unei munci prohibite de lege (care ar atinge grav morala sau ordinea publica) va fi lovit de nulitate absoluta si nu va putea produce niciun efect (art. 15 din Codul muncii).

Prin contractul individual de munca, salariatul inchiriaza angajatorului forta muncii sale manuale, spirituale sau intelectuale. Angajatorul poate cere salariatului sau orice serviciu legat de functia ce o indeplineste si pentru care a fost incadrat. Dar, el poate solicita insa salariatului sa presteze numai acea munca pentru care acesta a fost obligat, prin contract, in concordanta cu aptitudinile sale, chiar daca salariatul dispune de pregatirea necesara pentru a executa si alte servicii.

Salarizarea muncii de catre angajator este al doilea element esential al obiectului contractului individual de munca. Salariu este remuneratia in bani a muncii prestate, in baza contractului, echivalentul muncii prestate de catre acesta. Contractul individual de munca fiind oneros, fiecare parte urmareste sa obtina un folos, o contraprestatie in schimbul obligatiei ce si-o asuma. Chiar daca partile au omis sa stipuleze salariul, din moment ce contractul a fost pus in executare, angajatorul va fi obligat sa plateasca o remuneratie al carui cuantum se va stabili conform conditiilor concrete de salarizare a personalului din aceeasi categorie, din aceeasi ramura de activitate, sau din alte unitati similare.

Este necesar ca plata sumei pe care o primeste salariatul sa fie obligatorie, pe baza conventiei, deci sa nu aiba caracter ocazional, precar sau sa se dea cu titlu de recompensa.

Prin corelatia dintre prestarea muncii de catre salariat si salarizarea muncii de catre angajator se respecta principiul echivalentei prestatiilor in contractele sinalagmatice - "do ut des" - poti pretinde numai in masura in care dai.

Obiectul contractului se determina si se realizeaza printr-un ansamblu de elemente, de drepturi si obligatii, care formeaza continutul sau, al raportului juridic pe care acesta il genereaza.

Cauza. Reprezinta o conditie obligatorie la incheierea contractului individual de munca.

Cauza sau scopul este acel element al actului juridic care consta in obiectivul urmarit la incheierea unui asemenea act.

Lucrare: Organizarea contabilitatii societatii comerciale Lucrare: Vestimentatia omului de afaceri - imaginea unui om de afaceri

felul muncii;

atributiile postului;

conditii de munca;

durata muncii;

concediul;

salarizarea;

drepturi specifice legate de sanatatea si securitatea in munca;

alte clauze (perioada de proba, perioada de preaviz etc.);

Impreuna cu consimtamantul, cauza formeaza vointa juridica.

Cauza constituie motivatia care determina asumarea obligatiei. Prestarea muncii de catre salariat reprezinta scopul urmarit de catre angajator prin incheierea contractului, deci cauza acestuia, dupa cum primirea salariului este scopul determinant al incheierii contractului pentru salariat.

Validitatea contractului va fi conditionata de caracterul ilicit si moral al cauzei sau scopului sau (art. 966-968 din Codul civil si art. 15 din Codul muncii).

Cauza este nelicita cand este prohibita de lege, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice. In acest caz, actul juridic este lovit de nulitate absoluta (art. 966 din Codul civil si art. 15 din Codul muncii).

Cauza nu trebuie dovedita, existenta ei fiind prezumata de lege (art. 967 din Codul civil).

Persoana care invoca nevalabilitatea cauzei actului juridic trebuie sa dovedeasca aceasta (sa rastoarne prezumtia de existenta a cauzei).

In literatura de specialitate se admite, in general, ca in structura actului juridic sunt cuprinse doua elemente: scopul imediat - "causa proxima" - numit si scopul obligatiei si scopul mediat - "causa remota" - numit si scopul juridic.

In contractele sinalagmatice - cum este si cazul contractului individual de munca - cauza consimtamantului fiecarei parti consta in reprezentarea, adica prefigurarea mintala a contraprestatiei (o parte se obliga stiind ca si cealalta parte se obliga, la randul ei).

Scopul mediat consta in motivul determinant al incheierii unui act juridic si se caracterizeaza prin aceea ca este concret si valabil.

Cand lipsa cauzei de datoreaza lipsei de discernamant, ambele elemente ale cauzei - scopul imediat si scopul mediat - lipsesc, deoarece in structura vointei juridice intra consimtamantul si cauza, cu ambele sale componente, acestea presupunand existenta discernamantului; in aceasta situatie, lipsa cauzei va atrage nulitatea relativa a actului juridic, deoarece aceasta este sanctiunea lipse discernamantului.

In situatia in care nu exista contraprestatie, lipseste un element esential al actului juridic, iar lipsa scopului imediat "absoarbe" eroarea asupra scopului mediat, astfel ca sanctiunea aplicabila este nulitatea absoluta.