Continutul contractului individual de munca

Continutul contractului individual de munca

Partea legala si partea conventionala. Referindu-ne la continut, avem in vedere drepturile si obligatiile celor doua parti - salariatul si angajatorul -, clauzele acestui contract.

Analizand prin prisma clauzelor sale, contractul individual de munca are, in continutul sau, o parte legala si una conventionala.

Partea legala se refera la drepturi si obligatii cuprinse in Codul muncii si in alte acte normative ce reglementeaza raporturile de munca. In consecinta, chiar daca anumite clauze nu sunt prevazute in mod expres in contract, ele rezulta din lege.

Prin incheierea contractului, persoana fizica dobandeste statutul juridic al salariatului, asa cum acesta este stabilit prin ansamblul actelor normative care alcatuiesc legislatia muncii. Chiar daca unele drepturi si obligatii nu sunt stipulate expres in contract, ele decurg din lege. Tot astfel, daca o clauza ar fi contrara legii, iar celelalte conditii de validitate ar fi indeplinite, contractul va produce efecte, clauza respectiva trebuind sa fie considerata modificata sau inlocuita prin dispozitia legala corespunzatoare.

Importanta contractului individual de munca consta in faptul ca prin incheierea lui devin aplicabile toate prevederile legale in raportul concret dintre doua subiecte de drept determinate care au consimtit in mod liber, dupa propria lor vointa, sa stabileasca acest raport. drept urmare clauzele contractului sunt stabilite de parti, angajator si salariat, in urma negocierii directe, singura interdictie fiind ca aceste clauze sa nu contravina legii, ordinii publice si contractului colectiv de munca (art. 11 din Codul muncii).

O serie de dispozitii, care reglementeaza contractul individual de munca - ne referim la drepturile si obligatiile prevazute in lege sau in alte acte normative - avand caracter de ordine publica, duc la consecinta ca partile nu pot deroga de la ele spre a crea salariatului un regim mai greu (defavorabil). Aceste dispozitii reprezinta un minim de garantie pentru salariati, incat orice clauza conventionala contrara este nula de drept. In schimb, partile sunt libere sa contracteze in conditii mai favorabile pentru salariati decat cele prescrise de lege.

Partea legala a contractului individual de munca are o importanta deosebita in cazul personalului autoritatilor si institutiilor publice, al altor unitati bugetare. Salariile acestui personal, durata concediului de odihna, inclusiv al celui suplimentar si cuantumul indemnizatiei acestui concediu sunt, ca regula, prevazute de normele legale.

Partea conventionala reprezinta acea parte a contractului lasata la liberul acord de vointa al partilor, dar, si in acest caz, cu respectarea normelor legale, a contractului colectiv de munca, a ordinii publice si a bunelor moravuri. Drepturile si obligatiile cuprinse in actele normative care au caracter de ordine publica nu pot fi incalcate spre a se crea salariatului un statut defavorabil fata de minimul legal; partile pot sa se inteleaga insa in legatura cu o serie de conditii superioare pentru salariati, in raport cu prevederile actelor normative si ale contractelor colective de munca.

Odata cu negocierea conditiilor de munca, a salariului, a duratei concediului de odihna etc. pentru o mare parte a personalului, rolul partii legale s-a diminuat in favoarea partii conventionale.

In continutul contractului individual de munca trebuie sa intre elementele cu caracter general, prevazute la art. 17 din Codul muncii, precum si, dupa caz, cele de la art. 102 in cazul contractului cu timp partial, cele de la art. 18, cand salariatul urmeaza sa-si desfasoare activitatea in strainatate sau cele de la art. 106 in cazul contractului de munca la domiciliu.

Potrivit modelului-cadru al contractului individual de munca, aprobat prin ordin al ministrului muncii si solidaritatii sociale, acesta trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu urmatoarele elemente:

partile contractului;

obiectul sau;

durata contractului;

locul de munca;

Lucrare: Organizarea contabilitatii societatii comerciale Lucrare: Vestimentatia omului de afaceri - imaginea unui om de afaceri

felul muncii;

atributiile postului;

conditii de munca;

durata muncii;

concediul;

salarizarea;

drepturi specifice legate de sanatatea si securitatea in munca;

alte clauze (perioada de proba, perioada de preaviz etc.);

drepturi si obligatii generale ale partilor;

dispozitii finale (care privesc modificarea contractului, numarul de exemplare, organul competent sa solutioneze conflictele in legatura cu respectivul contract).

Observam, din cele de mai sus, intrepatrunderea dintre partea legala si cea conventionala a contractului, simbioza lor. Vointa partilor concretizeaza dispozitiile legale in limitele prevazute, dar campul lor de actiune este suficient de extins, nu numai in ceea ce priveste inserarea in contract a clauzelor obligatorii, ci si a altora, cu conditia sa fie licite si morale.

Unele clauze pot fi considerate esentiale (de pilda, durata contractului, felul si locul muncii, salariul), altele neesentiale (de exemplu, clauza de neconcurenta, de mobilitate sau de confidentialitate). Conform unei opinii, exista si clauze mixte, care nu sunt nici exclusiv legale, nici exclusiv contraventionale. De asemenea, sunt si clauze interzise, care nu vor putea fi inscrise in contract.

Avand in vedere ca la unele din aceste elemente ne vom referi in mod distinct, de pilda cu privire la salarizare si la timpul de odihna etc., in cele ce urmeaza vom face scurte referiri la felul si locul muncii, precum si la unele clauze speciale (de neconcurenta, de confidentialitate, de mobilitate etc.).

Felul muncii. Un element esential al contractului il constituie felul muncii. Acesta trebuie sa fie prevazut in contract si nu poate fi modificat decat prin acordul partilor sau in cazurile strict prevazute de lege.

Criteriul principal pentru determinarea felului muncii il reprezinta profesia, meseria sau functia, completate cu mentionarea pregatirii sau calificarii profesionale.

Profesia este specialitatea (calificarea) deținuta de o persoana prin studii.

Meseria este complexul de cunostinte obținute prin scolarizare si prin practica, necesare pentru executarea anumitor operatii de transformare si prelucrare a obiectelor muncii, sau pentru prestarea anumitor servicii.

Functia este activitatea desfasurata de o persoana intr-o ierarhie functionala de executie sau de conducere.

Ea consta in totalitatea atributiilor sau sarcinilor de serviciu pe care persoana incadrata trebuie sa le aduca la indeplinire pe baza unei anumite calificari profesionale.

Functiile pot fi de conducere, adica cele ce confera titularilor lor drepturi de decizie si comanda si functie de executie ceea ce inseamna ca acestora le revine sarcina transpunerii sau realizarii deciziilor conducatorilor.

Postul consta in adaptarea functiei la particularitatile fiecarui loc de munca si la caracteristicile titularului ce il ocupa, potrivit cerintelor de pregatire teoretica si practica, competenta, responsabilitati, atributii si sarcini precise. Cu alte cuvinte, postul se caracterizeaza prin continutul activitatii pe care trebuie sa o desfasoare titularul, continut stabilit in mod concret prin fisa postului.

Ocupatia este activitatea utila, aducatoare de venit (bani sau natura), pe care o desfasoara o persoana in mod obisnuit, intr-o unitate economico-sociala si care constituie pentru aceasta sursa de existenta. Ocupatia unei persoane poate fi exprimata prin functia sau meseria exercitata.

Asa fiind, daca profesia este specialitatea (calificarea) obtinuta prin studiu, ocupatia este specialitatea (calificarea) exercitata efectiv la locul de munca.

Sunt profesii care corespund cu ocupatia, de exemplu: inginer constructor, invatator, strungar, constructor auto, altele difera de ocupatie, de exemplu, un jurist poate fi senator, un economist poate fi secretar de stat, un inginer agronom poate fi sef de ferma etc..

In sensul dreptului muncii, ocupatia este cea care constituie felul de munca.