Contracte
Contractul de schimbArt.1405 C.civ. defineste acest contract ca fiind "contractul prin care partile isi dau un lucru pentru alt lucru". Partile contractului poarta denumirea de copermutanti. Contractul de schimb este un contract consensual (se incheie prin simplul acord de vointa al partilor), sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, comutativ, translativ de proprietate. In cazul in care lucrurile care se schimba nu au valoare egala, inegalitatea valorica se suplineste prin plata unei sume de bani, care poarta denumirea de sulta. Conditiile de fond si de forma cerute pentru valabilitatea contractului de schimb sunt identice cu cele cerute pentru valabilitatea contractului de vanzare-cumparare. In materia schimbului exista unele reguli speciale prevazute de art.1407 si art. 12 alin.1 si alin.2 din Legea nr.54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor. Astfel, potrivit art.1407 C.civ. in cazul in care un copermutant da in schimb altui copermutant un lucru care nu ii apartine, acesta din urma nu poate fi obligat sa predea lucrul promis, ci va trebui sa restituie lucrul primit de el. Conform art.12 alin.1 si alin.2 din Legea nr.54/1998 schimbul de terenuri intre persoanele fizice, intre persoanele fizice si cele juridice private, intre persoanele juridice private se face prin acordul partilor, cu respectarea formei autentice, sub sanctiunea nulitatii absolute a contractului. In conformitate cu dispozitiile alineatului 3 al art.12 al legii amintite, terenurile agricole proprietate publica, indiferent de titularul care le administreaza, nu pot face obiectul schimbului. In toate cazurile prezentate, prin schimb, fiecare teren dobandeste situatia juridica a terenului pe care il inlocuieste (art.12 alin.4).
|