Contracte
Conditii necesare pentru pronuntarea rezolutiunii sau rezilieriiConditii necesare pentru pronuntarea rezolutiunii sau rezilierii Instanta de judecata are posibilitatea sa cenzureze dreptul de optiune al creditorului numai in ipoteza in care s-a cerut rezolutiunea sau rezilierea. Intr-adevar, daca creditorul a cerut executarea silita, instanta de judecata n-ar putea aprecia ca este mai potrivita rezolutiunea sau rezilierea, in schimb, instanta poate considera ca neexecutarea obligatiilor paratului nu este atat de grava incat sa justifice aplicarea sanctiunii rezolutiunii sau a rezilierii. Dar, pe baza unei asemenea aprecieri, instanta de judecata nu are dreptul sa inlocuiasca, din oficiu, obiectul cererii reclamantului si sa dispuna executarea silita, in forma ei generala . Tocmai in cazuri de acest gen se verifica importanta precautiilor de care trebuie sa dea dovada creditorul-reclamant in momentul investirii instantei, astfel incat pe langa capatul de cerere principal, avand ca obiect rezolutiunea sau rezilierea, sa formuleze si un capat de cerere susbsidiar, avand ca obiect executarea silita, in forma ei generala. Mai trebuie precizat ca, spre deosebire de rezolutiunea si rezilierea conventionala, in cazul carora dreptul de optiune al creditorului este integral, rezolutiunea si rezilierea judiciara presupun o cenzurare a dreptului de optiune al creditorului de catre instanta de judecata, dar numai in ipoteza in care nu mai este posibila executarea in natura si aceasta prezinta inca interes pentru creditor. Doar in aceasta ipoteza instanta de judecata poate cenzura dreptul de optiune al creditorului, respingand actiunea in rezolutiune sau reziliere sau acordand un termen de gratie . Daca insa executarea in natura a obligatiei paratului nu mai este posibila ori nu mai prezinta interes pentru creditor, instanta de judecata nu mai poate cenzura dreptul de optiune al creditorului pastrand insa dreptul de a aprecia in ce masura executarea in natura nu mai este posibila sau nu mai prezinta interes pentru creditor. Rezolutiunea si rezilierea isi pastreaza caracterul judiciar si in aceasta situatie, desfiintarea contractului neputandu-se produce doar pe baza simplei neexecutari a obligatiei debitorului, insotita de declaratia unilaterala de vointa a creditorului. Ori de cate ori apreciaza asupra oportunitatii aplicarii unei astfel de sanctiuni, instanta de judecata trebuie sa tina seama de formele neexecutarii (totala sau partiala), de caracterul obligatiilor asumate de debitor (pozitive sau negative), de caracterul neexecutarii (temporar sau definitiv si irevocabil), de corelatia dintre neexecutare si punerea in intarziere, precum si de cazurile de neexecutare care determina rezolutiunea sau rezilierea unor contracte speciale. De asemenea, instanta de judecata trebuie sa analizeze daca sunt indeplinite si celelalte conditii necesare pentru pronuntarea rezolutiunii sau rezilierii .
|