Metoda Direct - Costing (costurilor variabile)

Metoda Direct - Costing (costurilor variabile)

Caracterizarea generala a metodei Direct - Costing

Preocuparile pe linia gasirii unor metode de calculatie care sa asigure determinarea operativa a costului productiei si stabilirea unor indicatori cu putere sporita de informare necesari fundamentarii deciziilor pentru conducerea eficienta a activitatii economice a intreprinderilor au condus la aparitia metodei Direct-Costing. Esenta acestei metode consta in separarea neta a cheltuielilor de productie si de desfacere in raport cu caracterul lor fata de variatia volumului fizic al productiei si desfacerii in cheltuieli variabile si cheltuieli fixe si luarea in considerare la calculul costului unitar pe produs numai a cheltuielilor variabile; cheltuielile fixe se scad pe total din rezultatul financiar brut al intreprinderii.

Punand la baza calcularii costului unitar al productiei numai cheltuielile variabile, in literatura de specialitate metoda Direct-Costing mai este cunoscuta si sub denumirea de metoda costurilor variabile.

Costul unitar (Ctu) se calculeaza, potrivit conceptului  acestei metode, prin raportarea cheltuielilor variabile totale (Chv) la cantitatea de productie finita obtinuta (Qf),dupa urmatorul model sintetic: Ctu = Chv / Qf

Prin metoda Direct-Costing insa, nu se urmareste in primul rand determinarea costului unitar pe fiecare produs in parte, ci calcularea si analiza rentabilitatii totale, la nivelul intregii intreprinderi. Pe fiecare produs in parte se calculeaza numai contributia bruta la profit sau profitul brut.

Contributia bruta unitara la profit (Cbu) se calculeaza ca diferenta intre pretul de vanzare unitar (Pvu) si costul unitar (Ctu) calculat in functie de cheltuielile variabile, dupa urmatorul model: Cbu = Pvu - Ctu

Relatia pret - cost - volum in metoda Direct-Costing si rolul ei in conducerea activitatii intreprinderii

Conducerea intreprinderii moderne este in masura sa adopte decizii rationale care sa permita obtinerea de rezultate optime numai daca are in vedere ca cheltuielile fixe si cele variabile se gasesc permanent intr-o anumita corelatie cu volumul activitatii, respectiv cu gradul de utilizare a capacitatii si cu pretul de vanzare al productiei. Aceasta corelatie se exprima cu ajutorul unor indicatori, cum sunt: punctul de echilibru (cunoscut si sub denumirea de pragul rentabilitatii ori punctul critic sau punctul mort), punctul activitatii optime, factorul de acoperire, coeficientul de siguranta dinamic si intervalul de siguranta.

Punctul de echilibru reprezinta punctul in care veniturile incasate din productia fabricata si vanduta acopera in intregime cheltuielile variabile aferente productiei respective si cheltuielile fixe ale perioadei, astfel incat intreprinderea nu obtine nici profit, nici pierdere. Deci punctul de echilibru exprima acel volum al activitatii pentru care veniturile obtinute din desfacerea productiei sunt egale cu cheltuielile, adica sunt in echilibru, iar rentabilitatea este zero, motiv pentru care mai poarta denumirea si de pragul rentabilitatii. El arata punctul de la care orice marire a volumului productiei fabricate si vandute aduce intreprinderii profit, iar activitatea ei devine rentabila, dupa cum orice micsorare a volumului vanzarilor aduce intreprinderii pierderi, iar activitatea ei devine nerentabila, bineinteles cu respectarea corelatiei dintre costuri, preturile de vanzare si sortimentul productiei.

Perfectionari ale metodei Direct - Costing

Adoptarea unor decizii cat mai rationale in ceea ce priveste productia, desfacerea si obtinerea rentabilitatii scontate, a determinat o serie de imbunatatiri ale metodei Direct- Costing, intre care:

- separarea si analiza cheltuielilor variabile si fixe pe principalele procese economice, iar in cadrul acestora pe componentele lor de baza (consum de materii prime, consum de utilitati, manopera etc.);

- calculul contributiei brute la profit pe niveluri organizatorice si introducerea standardelor si a bugetelor de cheltuieli in calculatia Direct-Costing;

- transformarea calculatiei Direct-Costing intr-o calculatie totala.

In raport cu aceste perfectionari, metoda Direct-Costing cunoaste mai multe variante. Astfel, in cazul in care contributia bruta la profit se calculeaza pe produse, indiferent daca se defalca sau nu pe principalele procese economice (productie si desfacere), iar cheltuielile fixe se scad numai pe total intreprindere din contributia bruta la profit, este vorba de variante Direct - Costing simplificat.

Metoda Direct-Costing simplificat cu calculul contributiei brute la profit pe produse si procese economice. Una dintre imbunatatirile aduse metodei Direct-Costing simplificat consta in adancirea calculatiei si analizei cheltuielilor de productie in raport cu caracterul lor pe principalele procese economice si, in cadrul acestora, pe componentele lor de baza.

Astfel, cheltuielile variabile ocazionate de fabricarea si desfacerea fiecarui produs se calculeaza si analizeaza separat pentru procesul de productie si, respectiv, de desfacere, iar in cadrul acestora pe principalele componente ale consumurilor productive (materii prime si materiale auxiliare, manopera etc.), ceea ce permite calculul contributiei brute la profit, nu numai pe produse, dar si pe procesele respective.

Cheltuielile fixe se determina si ele in analitic pe principalele procese care le ocazioneaza (productie, desfacere, administratie), si pe componentele mai importante (salarii platite personalului tehnic administrativ din sectii, amortizarea mijloacelor fixe etc.) si influenteaza contributia bruta la profit pe total intreprindere in vederea stabilirii rezultatului final.

Metoda Direct-Costing evoluat

Dat fiind faptul ca in metoda Direct-Costing simplificat contributia bruta la profit apare ca o suma globala pe intreaga intreprindere, ceea ce ii confera o putere informativa limitata, intrucat nu se stie cat din aceasta reprezinta partea cheltuielilor fixe si cat profitul si nici modul cum contribuie fiecare veriga organizatorica la obtinerea profitului, a determinat pe adeptii metodei Direct-Costing sa-i aduca o serie de imbunatatiri, care au vizat, in principal, urmatoarele directii:

calculul contributiei brute la profit in trepte, in functie de nivelurile organizatorice;

introducerea standardelor si a bugetelor de cheltuieli in calculatia Direct-Costing.

Luarea in considerare a acestor imbunatatiri a dat nastere la varianta Direct-Costing evoluat, potrivit careia contributia bruta la profit calculata ca o suma globala pe intreprindere se defalca in mai multe trepte, in functie de posibilitatile de decontare a cheltuielilor fixe, fara a se introduce  insa repartizarea pe baza de coeficienti a cheltuielilor respective. In aceasta situatie, cheltuielile fixe nerepartizabile devin tot mai putine si se refera la cele generale de administratie, respectiv de conducere si administrare a intregii activitati. Deci cheltuielile fixe de productie si desfacere se deconteaza pe purtatori si se exclud treptat din profit, astfel ca puterea informativa a contributiei brute la profit creste.

Calculatia de acoperire a cheltuielilor fixe in metoda Direct - Costing

Deoarece variantele precedente ale metodei Direct-Costing nu asigurau datele necesare pentru calculul profitului, respectiv al rentabilitatii si al pretului de vanzare al fiecarui produs, precum si pentru evaluarea corecta a produselor ramase in stoc, s-a impus completarea acestora cu o calculatie totala care sa se faca la anumite perioade de timp in functie de necesitati. Astfel s-a ajuns la o noua varianta a metodei Direct-Costing denumite calculatia de acoperire a cheltuielilor fixe. 

Conceptul care sta la baza acestei variante este acela ca, pornind de la forma perfectionata a calculatiei in trepte, sa se ajunga la profit si, respectiv, rentabilitatea pe produs, prin repartizarea cheltuielilor fixe ale fiecarei trepte, inclusiv cele generale de administratie pe purtatori, sub forma de cote procentuale, fie in raport cu contributia bruta la profit, fie in raport cu cheltuielile variabile. Astfel, se determina contributia bruta la profit la diverse niveluri  ca o informatie importanta pentru conducerea intreprinderii, intrucat arata in ce masura cheltuielile fixe care revin fiecarui produs sunt acoperite integral, supraacoperite si deci se creeaza profit, sau subacoperite si deci va rezulta o pierdere.