IAS 7 – SITUATIA FLUXURILOR DE NUMERAR

IAS 7 trateaza contabilitatea si cerintele de prezentare aferente situatiilor fluxurilor de numerar.

AVANTAJELE INTOCMIRII UNEI SITUATII A FLUXURILOR DE NUMERAR

Informatiile referitoare la fluxurile de numerar aferente unei activitati sunt utile deoarece constituie pentru utilizatorii situatiilor financiare ale entitatii o baza de evaluare a capacitatii entitatii de a genera numerar si echivalente de numerar, precum si a utilitatii acestor fluxuri. Utilizatorii doresc sa cunoasca amanunte despre capacitatea entitatii de a genera fluxuri de numerar, despre durata acestor fluxuri si, de asemenea, despre modalitatea in care le utilizeaza entitatea, pentru a putea astfel lua decizii economice privind entitatea in cauza.

De exemplu:

Daca o entitate desfasoara o activitate profitabila, dar nu este capabila sa genereze numerar, probabil datorita unui nivel ridicat al creantelor comerciale care sunt achitate dupa o perioada lunga de timp, in acest caz este posibil ca societatea sa dea faliment.

Acei utilizatori care sunt si actionari sau potentiali investitori vor fi interesati sa cunoasca daca societatea va fi capabila sa le asigure o rentabilitate a investitiei lor.

Situatia fluxurilor de numerar ii ajuta, de asemenea, pe utilizatori la efectuarea unor comparatii intre societati diferite deoarece aceasta elimina efectele utilizarii de tratamente contabile diferite pentru aceleasi tranzactii sau evenimente.

Situatia fluxurilor de numerar este parte componenta a situatiilor financiare si trebuie intocmita in fiecare perioada pentru care sunt prezentate situatiile financiare.

ELEMENTELE UNEI SITUATII A FLUXURILOR DE NUMERAR

Numerarul

Acesta este reprezentat de numerarul in casa si de depozitele platibile la cerere (disponibilul in cont). Prin urmare, numerarul inseamna banii la care societatea poate avea acces imediat.

Echivalentele de numerar

Sunt investitiile financiare pe termen scurt si extrem de lichide care sunt usor convertibile in sume cunoscute de numerar. Investitiile vor fi clasificate, in mod normal, in echivalente de numerar doar atunci cand ele au o perioada scurta de scadenta, de regula trei luni sau chiar mai putin de la data achizitiei. Prin urmare, investitiile de capital vor fi excluse din aceasta categorie.

Fluxurile de numerar

Acestea sunt reprezentate de iesirile si de intrarile de numerar sau de echivalent de numerar ale entitatii.

Activitatile de exploatare

Sunt principalele activitati producatoare de venit ale intreprinderii. Aceasta constituie o parte importanta a situatiei fluxurilor de numerar deoarece arata succesul inregistrat de activitatile entitatii la generarea unor fluxuri de numerar suficiente pentru rambursarea creditelor, plata dividendelor si realizarea de noi investitii fara ca entitatea sa fie nevoita sa apeleze la surse externe de finantare.

Exemplele includ:

Incasarile de numerar rezultate din vanzarea bunurilor si prestarea serviciilor.

incasarile in numerar provenite din redevente, onorarii, comisioane si alte venituri

platile in numerar catre furnizorii de bunuri si servicii

Unele tranzactii, spre exemplu, vanzarea unui element al mijloacelor fixe poate genera un castig sau o pierdere care este inclusa in profitul sau pierderea neta. Totusi, astfel de fluxuri de numerar sunt aferente activitatilor de investitii si, prin urmare, trebuie realocate in situatia fluxurilor de numerar.

Activitatile de investitii

Acestea consta in achizitionarea si instrainarea de active imobilizate precum si alte investitii care nu sunt incluse in echivalentele de numerar. Este importanta prezentarea separata a acestor fluxuri de numerar deoarece ele reprezinta valoarea cheltuielii care a fost efectuata cu resurse menite sa genereze venit si fluxuri de numerar in viitor.

Exemplele includ:

Platile in numerar pentru achizitionarea de terenuri si mijloace fixe; si

Incasarile de numerar din vanzarea de terenuri si cladiri, instalatii si echipamente.

Activitatile de finantare

Acestea sunt activitati ce duc la schimbari ale dimensiunii si compozitiei capitalului propriu si datoriilor unei intreprinderi. Prezentarea separata a fluxurilor de numerar provenite din activitati de finantare este importanta deoarece este folositoare in estimarea cererilor viitoare de fluxuri de numerar din partea finantatorilor intreprinderii.

Exemplele includ:

veniturile in numerar din emisiunea de actiuni

rambursarile in numerar ale unor sume imprumutate

platile in numerar ale locatarului pentru reducerea obligatiilor legate de o operatiune de leasing financiar.

Situatia fluxurilor de numerar trebuie, prin urmare, sa analizeze fluxurile de numerar ale perioadei in functie de natura activitatii: de exploatare, de investitii sau financiare. Activitatile de investitii si financiare care nu presupun existenta numerarului sau a echivalentului de numerar nu trebuie incluse in situatia fluxurilor de numerar, dar trebuie prezentate altundeva in situatiile financiare.

Este important sa nu se uite ca o singura tranzactie poate genera fluxuri de numerar care sunt incluse in sectiuni distincte din cadrul situatiei fluxurilor de numerar. De exemplu, atunci cand rambursarea unui imprumut este alcatuita din elemente de capital si dobanda, elementul de dobanda poate fi clasificat ca o activitate de exploatare iar elementul de capital drept activitate de finantare.

METODA DIRECTA vs METODA INDIRECTA

Pentru intocmirea situatiei fluxurilor de numerar IAS 7 permite utilizarea a doua metode – directa si indirecta.

Metoda directa

Pe baza acestei metode, sunt prezentate clasele majore de plati si incasari brute in numerar. Pentru a obtine informatiile ce trebuie prezentate pe baza acestei metode, este necesar sa se obtina intai informatiile care aplica prevederile metodei indirecte.

Metoda indirecta

Profitul sau pierderea neta este ajustata cu efectele tranzactiilor ce nu au natura de numerar, amanarile sau angajamentele de plati sau incasari in numerar din exploatare trecute sau viitoare, si elementele de venituri si cheltuieli asociate cu fluxurile de numerar din investitii sau finantari.

Ambele metode vor furniza aceleasi cifre, dar metoda directa este preferata de IAS 7 deoarece furnizeaza mai multe informatii despre societate. Totusi, aceasta metoda este rar utilizata in practica deoarece aplicarea ei este mai dificila si solicita mai mult timp. Prin urmare, prezentarea de fata se va concentra pe metoda indirecta.

Fluxurile de numerar din activitatile de investitii si de finantare trebuie prezentate in cadrul claselor majore de plati si incasari brute in numerar aparute.

Informatiile necesare pentru situatia fluxurilor de numerar sunt obtinute prin analizarea cifrelor din bilant conform diferitelor sectiuni standard ale situatiei fluxurilor de numerar. Prin urmare, de exemplu, reconcilierea profitului din exploatare inainte de impozitare, preluat din contul de profit si pierdere, cu fluxul de numerar rezultat din activitatile de exploatare nu va include toate miscarile inregistrate in conturile debitorilor si creditorilor ale acelui an, ci doar acele miscari survenite in aceste conturi, care sunt aferente activitatilor de exploatare. Aceasta inseamna ca, de exemplu, miscarea inregistrata in dobanda de platit nu trebuie inclusa in sectiunea aferenta activitatilor de exploatare din situatia fluxurilor de numerar, dar trebuie inclusa in sectiunea aferenta activitatilor de investitii.

EXEMPLU DE METODA INDIRECTA

Pe baza metodei indirecte, fluxul de numerar net din activitatile de exploatare este determinat prin ajustarea profitului sau pierderii nete inainte de impozitare cu:

modificarile aparute pe parcursul perioadei in valoarea stocurilor, creantelor si datoriilor din exploatare

alte elemente decat numerarul, cum ar fi amortizarea, provizioanele, impozitele amanate, castiguri si pierderi valutare nerealizate

profiturile nedistribuite ale intreprinderilor asociate

interesele minoritare

alte elemente pentru care au rezultat fluxuri de numerar din investitii sau finantare.

Acest exemplu include doar tranzactiile aferente perioadei curente. IAS 1, Prezentarea situatiilor financiare, impune, de asemenea, prezentarea informatiilor comparative.

Sunt furnizate, de asemenea, extrase din contul de profit si pierdere si din bilant cu scopul de a ilustra modul in care acestea se leaga cu informatiile furnizate in situatia fluxurilor de numerar.

Atunci cand se lucreaza la intocmirea unei situatii a fluxurilor de numerar sau la verificarea computerizata a uneia deja intocmite poate fi de un real ajutor urmatoarea abordare: compararea bilantului curent cu cel al anului anterior si, ulterior, alocarea miscarilor aferente anului in situatia fluxurilor de numerar. Aceasta va asigura inregistrarea tuturor miscarilor si prevenirea aparitiei unor erori. Scopul final este acela ca totalul fiecarei coloane de cifre sa fie egal cu zero (vezi mai jos).

Pentru a stabili daca o miscare reprezinta sau nu o intrare sau o iesire de numerar, este necesar sa se stie ce anume reprezinta tranzactia care a dus la acea miscare de numerar.

De exemplu:

Daca s-a inregistrat o crestere in valoarea creantelor, atunci aceasta reprezinta numerarul pe care entitatea este indreptatita sa-l incaseze, dar nu il are inca. Prin urmare, in loc sa aiba in casa numerar, entitatea are o creanta. Aceasta reprezinta o iesire efectiva de numerar deoarece entitatea nu-si poate cheltui creantele.

Daca s-a inregistrat o crestere in valoarea conturilor de furnizori, inseamna ca entitatea a reusit sa-si pastreze numerarul dar are, in schimb, un sold creditor in contul de furnizori. Prin urmare, aceasta crestere reprezinta o intrare efectiva de numerar deoarece entitatea a evitat cheltuirea numerarului in scopul decontarii datoriilor.

Daca se inregistreaza o crestere a valorii stocurilor, atunci acest lucru reprezinta o iesire efectiva de numerar. Ca si in cazul creantelor, entitatea a renuntat la dreptul sau de a detine numerar si a achizitionat in schimb stocuri, reducand astfel soldul contului de numerar.

Alte cifre care trebuie ajustate pentru a exista siguranta ca ele reflecta doar miscarile de numerar.

De exemplu:

Dobanda platita si inregistrata in contul de profit si pierdere poate fi o combinare intre un sold de angajament initial, dobanda platita efectiv in cursul anului si soldul final. Cifra din contul de profit si pierdere este, prin urmare, adunata inapoi in situatia fluxurilor de numerar si inlocuita cu suma reala platita. Acelasi principiu se aplica si in cazul dobanzii incasate.

Amortizarea este adaugata deoarece ea nu reprezinta un flux de numerar – ea constituie pur si simplu o ajustare contabila.

EXPLICATIE REFERITOARE LA TRANSFERAREA DATELOR DIN TABELELE DE CALCUL IN SITUATIA FLUXURILOR DE NUMERAR

1.     Amortizarea imobilizarilor corporale

Miscarea generala inregistrata in imobilizari in valoare de 2.770$ se compune din cheltuiala cu achizitionarea si amortizarea imobilizarilor pentru anul in curs.

Asa cum s-a mentionat mai sus, amortizarea este adunata, deoarece ea nu reprezinta o iesire reala de numerar. Ea reprezinta o ajustare contabila menita sa reflecte utilizarea de catre entitate a imobilizarilor acesteia.

Deoarece intrarile de imobilizari au fost platite in intregime, atunci valoarea totala a platii intra in situatia fluxurilor de numerar la capitolul activitati de investitii.

2.     Venitul din investitii

Acesta trebuie intai adaugat (prin adunare) si apoi ajustat pentru a reflecta venitul real din investitii incasat in cursul perioadei. In exemplul de mai sus, cifra adaugata si cea nou introdusa pentru venitul din investitii incasat este aceeasi deoarece nu exista nici un venit din investitii platit in avans sau acumulat la sfarsitul nici unuia din exercitiile financiare.

3.     Dobanzile platite

In acelasi fel in care venitul din investitii este ajustat la valoarea reala incasata in cursul anului, dobanda platita trebuie ajustata cu scopul de a reflecta valoarea reala platita.

Pentru a se ajunge la aceasta cifra din exemplul de mai sus, s-au efectuat urmatoarele calcule:

4.     Ajustarea impozitului pe profit este facuta din aceleasi ratiuni pentru care este facuta ajustarea dobanzii platite. Cheltuiala din contul de profit si pierdere este alcatuita din soldul angajat initial, valoarea platita in cursul anului si soldul angajat final.

Ajustarea poate fi calculata relativ simplu prin insumarea cifrelor corespunzatoare cheltuielii cu impozitul pe profit si miscarea survenita in soldurile finale ale fiecarei inchidere de exercitiu.

Prin urmare, pentru calculele din tabelul de mai sus, ajustarea este egala cu 1.200$, reprezentand cheltuiala anuala din contul de profit si pierdere plus 700$, reprezentand miscarea survenita in acumularea finala in cursul anului.

5.     Cresterea (descresterea) neta din valoarea numerarului si a echivalentelor de numerar

Aceasta este reprezentata de diferenta dintre valoarea initiala si cea finala a numerarului si a echivalentelor de numerar.

In exemplul de mai sus, aceasta crestere sau descrestere reprezinta pur si simplu diferenta dintre soldurile initiale si finale ale conturilor de numerar. Totusi, ea mai poate include investitii pe termen scurt care pot fi usor convertite in numerar la o valoare cunoscuta.

FLUXURI DE NUMERAR IN VALUTA

Fluxurile de numerar rezultate din tranzactiile in valuta trebuie inregistrate in contabilitate in moneda de raportare a entitatii prin aplicarea la tranzactia in valuta a cursului de schimb dintre moneda de raportare si valuta de la data incasarii sau platii.

Fluxurile de numerar ale unei filiale straine trebuie convertite la cursurile de schimb dintre moneda de raportare si valuta de la data platii sau incasarii.

Fluxurile de numerar exprimate in valuta trebuie raportate in conformitate cu cerintele prevazute de IAS 21, Efectele variatiei cursurilor de schimb valutar.

IAS 21 permite utilizarea unui curs de schimb care aproximeaza cursul curent. De exemplu, un curs de schimb mediu pentru o perioada poate fi utilizat pentru inregistrarea tranzactiilor in valuta sau pentru conversia fluxurilor de numerar ale unei filiale din strainatate.

Efectul variatiei cursurilor de schimb valutar asupra numerarului si a echivalentelor de numerar detinute sau datorate in valuta este raportat in situatia fluxurilor de numerar cu scopul de a reconcilia numerarul si echivalentele de numerar de la inceputul si sfarsitul perioadei. Aceasta valoare este prezentata separat de fluxurile de numerar rezultate din activitatile de exploatare, de investitii si de finantare si include diferentele, daca exista, inregistrate in cazul in care fluxurile de numerar au fost raportate la cursurile de schimb de la sfarsitul perioadei.

Ajustarea este inclusa la sectiunea “fluxuri de numerar din activitatile de exploatare” ca si castig sau pierdere din diferentele de curs valutar.

PREZENTAREA INFORMATIILOR

O entitate trebuie sa prezinte componentele numerarului si ale echivalentelor de numerar, precum si o reconciliere a valorilor din situatia fluxurilor de numerar cu elementele echivalente raportate in bilant.

Pot exista, de asemenea, informatii suplimentare care vor fi relevante utilizatorilor pentru intelegerea pozitiei financiare si a lichiditatii unei intreprinderi. Este incurajata prezentarea acestor informatii, impreuna cu un comentariu al conducerii.

Astfel de prezentari de informatii pot include, de exemplu, valoarea unor facilitati de creditare neretrase care pot fi disponibile activitatilor viitoare de exploatare si decontarii unor angajamente de capital.

Actul evaluarii contabile este o “tesatura speciala” care puncteaza in mod special interferente multiple : omul rational prin atitudine si motivatie indeplineste o misiune in limitele unui sistem de norme impus, in contextul determinarilor specifice ale unui mecanism in care individualizarea este pe masura gradului de control a “dezordinii structurale”.Evaluatorul are nevoie de o strategie si de o metodologie proprii, dar si de un limbaj de comunicare.

Intre specialitatea ingusta, pur tehnica si generalizarea situatiilor si implicatiilor posibile, eficacitatea unui sistem de evaluare este determinata de temeinicia construirii “limbajului de comunicare” despre realitatea obiectiva.

Ponderea obiectiva a “greutatii specifice” a activitatii este : 80% un diagnostic competent, 15% formalizarea variantelor, analiza comparativa, coerenta globala, 5% calcule de evaluare.

In toata lumea, economia resurselor s-a confruntat - dupa anii 60 cu un mediu economic si social din ce in ce mai dificil si instabil.Cum supravietuirea economica depindea de capacitatea de adaptabilitate rapida la mediu, intreprinderile au fost obligate prin forta imprejurarilor sa exploateze la maximum toate resursele.Asa s-a cristalizat nevoia de optimizare a resurselor intelectuale, cu imact major in formalizarea modelelor de gestiune ce leaga tehnologia de stiintele umane.

Abordarea sistemica a intreprinderii a conceput sisteme deschise catre mediu.La intrari intreprinderile primesc resurse, forta de munca, energie, capital, dar resimt toate presiunile si constrangerile mediului.

Transformarea interna presupune un ansamblu de procese precise, evaluare, calcule, optimizarea deciziilor.

La iesire se obtin produse, servicii si performante necesare rezolvarii incidentelor concurentiale.Eficienta presupune ameliorarea raportului intrari – iesiri, iar eficacitatea apropierea cat mai mult posibil a rezultatelor reale de rezultatele dorite.

Detasarea fata de modelul piramidal de conducere si instituirea retelelor deschise a determinat descentralizarea punctelor de decizie.Conducerea prin obiective operationale consta in definirea de sarcini precise pentru toate gradele intermediare de decizie.Coordonarea, motivarea si controlul vizeaza mobilizarea competentelor, trecerea de la ansamblu la grupuri si retele in interactiune sistemica.Orice proiect vizeaza mobilizarea si optimizarea resurselor umane.Formarea abilitatilor administrative trece de la studierea juridica traditionala a scopurilor, la obiective si prerogative de administrare pentru functionarea intreprinderii, implicit evaluarea eficacitatii.Este important de subliniat ca nu putem evalua obiectul singular, ci complexul determinat de la parte la intreg, nu obiectul in sine, ci potentialul si “sinergia de sistem” a relatiilor cauzale, centrate pe convingeri umane.

Exista insa o evolutie ideologica actuala a mediului institutional care, din pacate ,indoindu-se de valori traditionale isi cauta o identitate de imprumut si tinde sa omagieze eficacitatea si randamentul pentru modele si sisteme validate in alte medii decat economia romaneasca

Contabilii sunt prestatori de servicii.Contabilitatea este arta comunicarii financiare a informatiilor care motiveaza decizii,entitati,afaceri,intreprinzatori si manageri.

Comunicarea se bazeaza, in general pe raportari – situatii financiare, intemeiate pe estimari monetare asupra resurselor economice, din ratiuni de control si management.

Arta de a evalua si interpreta cifrele contabilitatii impune o disciplina asumata, evaluarea si selectia datelor, asumarea oportunitatii si relevantei – utilitatea fiind un compromis asupra valorii

Intreprinzatorii utilizeaza informatii periodice pentru estimarea pozitiei financiare, a structurii capitalului si a performantei.Performanta trebuie estimata pe criterii de randament a resurselor, utilizand criterii disjuncte de natura juridica,economica,administrativa sau financiara – pe parcursul unei perioade de timp determinate.Investitia prezenta depinde de estimari trecute cu certitudini controlate, pentru care se pot justifica predictii credibile pentru performante viitoare.

O companie interesata de afaceri in conditii de risc ezita sa se hazardeze daca nu are suficiente date de referinta despre evolutia criteriilor de performanta si a conditiilor mediului economic pentru care se profileaza aceasta – trecut, prezent si viitor.

Investitorii.

Investitorii sunt utilizatori externi.Investitorii sunt interesati de accesul la informatii profesionale de sinteza si de detaliu despre fundamentarea optiunilor istorice, de administrarea costurilor, de obtinerea si publicarea profitului sau a pierderii.

Calitatea si credibilitatea optiunilor necesita obtinerea informatiilor associate despre bugete,salarii si costuri, dar acestea sunt practice restrictionate.O companie isi protejeaza si restrictioneaza informatiile strategice prin statut, prin reglementari profesionale, prin influenta marcata asupra regulilor de piata, prin sistematizarea conditionata a unui set de informatii listate, considerate informatii relevante pe baza pragului de semnificatie.

Este clar ca se creeaza tensiuni intre nevoia de informatii a investitorilor fata de cantitatea /calitatea de informatii pe care directorii si managerii sunt dispusi sa le prelucreze si publice.

Evaluarea angajamentelor presupune estimari dependente de durata / scadenta – stabilitatea si consecventa producerii fluxurilor de numerar, mentinerea confidentei si credibilitatii rapoartelor publicate, mentinerea increderii in exercitiul “curat” al raportului de audit.In contrast cu opinia investitorilor,care folosesc date anuale pe cel putin 3 ani consecutive, creditorii sunt interesati de capacitatea firmei de a face fata obligatiilor curente pe termen scurt, cel putin in ultimele 3 luni.

Se naste o intrebare legitima : care sunt calitatile contabile ale informatiilor prelucrate pentru raportare externa, in sensul obligatiei de a respecta si garanta nevoile utilizatorilor.

Exista in fapt 2 categorii de obligatii : (1) obligatia de a asigura date financiare de referinta in consens cu fondul statutar,legal si professional al datelor destinate publicarii oficiale – aceasta obligatie necesita asumarea criteriilor de conformitate pentru un nivel rezonabil al capacitatii individuale de expertiza asupra tehnicii contabile; (2) obligatia de a asigura calitatea si consecventa datelor financiare prin acord cu substanta economica si comerciala a tranzactiilor – aceasta obligatie impune abilitati si dexteritatea de adaptare la mediul concurential al afacerilor.

Managerii

Managerii sunt utilizatori pentru informatii interne de gestiune.Deciziile de gestiune necesita informatii de detaliu despre rezultate analitice,bugetarea prezenta si viitoare a rezultatelor.

Interfata utilizator / producator de informatie contabila se bazeaza pe identificarea unui model de analiza si interpretare :

Contabilitatea fixeaza masura realitatii prin mijloace adecvate, dar natura, specificul si gradul de implicare a acestora in constructii cognitive obiectiveaza si legitimeaza in grade diferite adevarul.

Analiza datelor si informatiilor contabile pentru decizii a cunoscut dupa anii 1960 o remarcabila dezvoltare care s-a prelungit si s-a amplificat in anii din urma.

Patru tendinte majore subliniaza pregnant amploarea acestei dezvoltari : (1) o reconsiderare si reanoire profunda a abordarilor si schemelor de analiza fundamentala, (2) inovatii metodologice prin abordarea si punerea in lucru a noi indicatori de echilibru si performanta, constructia de noi tablouri de sinteza, (3) dezvoltarea surselor de informare contabila si financiara, cresterea considerabila a posibilitatilor de tratare a informatiei – prin punerea in lucru de mijloace puternice si accesibile de informatica si telecomunicatii, (4) o veritabila “explozie” a cererii de informatii elaborate pe fondul liberalizarii mecanismelor de initiativa privata, piata si concurenta - care au largit considerabil campul operational de aplicatie si de reflectie a contabilitatii si analizei financiare.

Cercetarea valorii cunoasterii se bazeaza pe tendinta de a construi si reflecta adevarul in toate situatiile particulare in care actiunea umana eficienta este in competitie cu mijloacele de investigatie necesare ce asigura individului, colectivitatii sau organizatiei o alegere realista.

Bilantul ca model static reflecta o situatie la un moment dat, o stare de echilibru.

Modelul static este intelesul originar al notiunii.In realitate, elementele nu pot fi judecate doar prin starea lor la un moment dat, deoarece acestea nu pot ramane fixe, imuabile, ci sufera modificari de continut, avand caracter istoric.

Modelul dinamic centrat pe calculul rezultatului modificarii in timp a elementelor structurale asigura avantajul determinarii echilibrului stabil ca urmare a transformarilor, dar reflectarea adevarului este dispersata intr-o multime finita de situatii particulare, cu grade, nivele si structuri inegal distribuite, pentru cercetarea carora se cer instrumente eterogene.

reprezentarea intreprinderii prin conturile anuale.Intre exigentele regulilor puse pentru stabilirea regulilor contabile si financiare de reprezentare si realitatea complexa si multipla a intreprinderii este o permanenta confruntare,jocul hazardului neavand calendarul necesitatii si a supletei de a conferi totdeauna un compromis ce ar rezolva de la sine problema cu solutii acceptabile.Tradus diferentiat de catre tarile membre, conceptul de imagine fidela a condus la preocupari care , desi nu sunt antinomice nu au deterrminat convergenta necesara :

1.     O influenta inca foarte mare a fiscalitatii asupra contabilitatii tarilor membre.

2.     O determinare cvasi- eterogena asupra continutului imobilizarilor necorporale.

3.     Aplicarea diferentiata a conventiei de cost istoric pe fondul utilizarii diferitelor derogari.

4.     Deprecierea sistematica a investitiilor imobiliare.

5.     Tratamentul variabil diferentiat al bunurilor in locatie

6.     Tratament limitat la „ajustari calculate” pentru datorii incerte pe fondul afectarii “dinamice” a cheltuielilor cu deprecieri si riscuri

7.     Distorsiuni de retratare a conversiei in moneda euro.

8.     Decalaje semnificative prin internationalizarea finantarii marilor intreprinderi, liberalizarea pietelor pe fondul majorarii diferentelor de tratamente contabile in conturile consolidate.

Procesul de modelare permite trecerea de la realitate la model.

Trebuie prezentat un numar de caracteristici destinate sa asigure comunicarea reprezentarilor produse de interogarea modelului, pentru ca acesta sa raspunda chestiunilor legate de realitate.

Modelul apare ca reprezentare a unui real elaborat, pornind de la metode.

Modelul se bazeaza pe homeomorfism, corespondenta subiectiva logica intre obiect, subiect, metoda si scop – toate elementele ce justifica scopul corespund elementelor de origine ale determinarii obiectului, reciproca este adevarata, corespondenta este reflexiva si tranzitiva, dar nu este simetrica.

Modelul contabil fiind formalizat matematic este caracterizat de izomorfism : corespondenta variabilelor este bijectiva – toate elementele ce justifica scopul corespund elementelor ansamblului de origine ale determinarii obiectului, reciproca este adevarata, corespondenta este tranzitiva, reflexiva si simetrica.

Izomorfismul caracterizeaza functionarea procedurilor si garanteaza limitele interne de convergenta ale intelegerii adecvate.Izomorfismul presupune ca prin alaturarea planurilor parti din aceeasi structura sau componente compatibile cu aceeasi structura – prin structuralism – datorita asemanarilor si corelatiilor se pot stabili concepte de legatura pe baza functiilor indeplinite – si o corespondenta biunivoca a partilor si structurilor prin care se asigura coerenta interna a reprezentarii si face posibila comunicarea.

FORMATUL SITUATIILOR FINANCIARE:

1.                       BILANT (FORMAT LISTA)

2.                       CONT DE PROFIT SI PIERDERE

3.                       SITUATIA FLUXURILOR DE TREZORERIE

4.                       SITUATIA MODIFICARILOR CAPITALURILOR PROPRII

5.                       NOTE PRIVIND POLITICILE DE EVALUARE

BILANT LA 31.12.

A. METODA DIRECTA

(+) INCASARI DE LA CLIENTI

(–) PLATI CATRE FURNIZORI SI ANGAJATI

(=) NUMERAR GENERAT DIN EXPLOATARE

(–) DOBANZI PLATITE

(+) DIVIDENDE INCASATE

(+/–) ALTE INCASARI/PLATI PRIVIND CHELTUIELILE/VENITURILE

(–) IMPOZITUL PE PROFIT

(=) FLUX DE NUMERAR INAINTE DE EVENIMENTE EXTRAORDINARE

(+/–) INCASARI/PLATI DIN ELEMENTE EXTRAORDINARE

(=) FLUX NET DIN EXPLOATARE

(+) INCASARI DIN CEDAREA IMOBILIZARILOR CORPORALE

(+) INCASARI DIN CEDAREA IMOBILIZARILOR FINANCIARE

(+) RAMBURSAREA OBTINUTA DIN CREANTE IMOBILIZATE

(–) PLATI DIN ACHIZITIA IMOBILIZARILOR CORPORALE SI FINANCIARE

(–) CHELTUIELI DE REPARTIZAT PE MAI MULTE EXERCITII

(=) FLUX DE NUMERAR DIN OPERATII DE INVESTITIE

(+) INCASARI DIN CRESTERI DE CAPITAL PROPRIU

(+) CRESTERI DE DATORII FINANCIARE

(–) PLATI DIN REDUCERI DE CAPITAL PROPRIU

(–) RAMBURSARI DE DATORII FINANCIARE

(–) DIVIDENDE VARSATE ASOCIATILOR

(–) AVANSURI PE TERMEN LUNG PRIMITE DE LA TERTI

(=) FLUX DE NUMERAR DIN FINANTARE

TOTAL FLUXURI (I+II+III)

SOLD INITIAL NUMERAR

SOLD FINAL

B. METODA INDIRECTA

REZULTAT INAINTEA IMPOZITARII

(+/–) AJUSTARI DIN ELEMENTE NEMONETARE

(+) CHELTUIELI CU AMORTIZARI SI PROVIZIOANE

(–) VENITURI DIN AMORTIZARI SI PROVIZIOANE

(+) PIERDERI DIN DIFERENTE DE SCHIMB VALUTAR

(–) CASTIGURI DIN DIFERENTE DE SCHIMB VALUTAR

(+) CHELTUIELI CUDOBANZILE

(–) VENITURI DIN PLASAMENTE

(=) VARIATIE NECESAR FOND DE RULMENT

(+/–) VARIATIE CAPITAL CIRCULANT

(+/–) VARIATIA STOCURILOR

(+/–) VARIATIA CREANTELOR DE EXPLOATARE

(+/–) VARIATIA CHELTUIELILOR CONSTATATE IN AVANS

(+/–) VARIATIA DATORIILOR CURENTE DE EXPLOATARE

(+/–) VARIATIA VENITURILOR CURENTE DE EXPLOATARE

(=) FLUX DE NUMERAR DIN EXPLOATARE

(–) DOBANZI SI DIVIDENDE PLATITE

(+) DOBANZI SI DIVIDENDE INCASATE

(–) IMPOZIT PE PROFIT PLATIT

(+) INCASARI DIN PRIME DE ASIGURARE

(=) FLUX NET DIN EXPLOATARE

INCASARI DIN VANZARI D IMOBILIZARI

(+) INCASARI DIN VANZARI INSTRUMENTE DE CAPITAL

(–) PLATI PENTRU TITLURI FINANCIARE

(+) INCASARI DIN RAMBURSARI AVANSURI IMPRUMUTURI ACORDATE

(–) ACHIZITIE FILIALE

(–) PLATI DE AVANSURI

(+) DOBANZI SI DIVIDENDE INCASATE

(+) INCASARI DIN CONTRACTE FINANCIARE LA TERMEN

(–) PLATI DIN CONTRACTE FINANCIARE LA TERMEN

(=) FLUX NET DE NUMERAR PENTRU INVESTITII

VENITURI INCASATE DIN EMISIUNI DE CAPITAL

(–) PLATI CATRE ACTIONARI (ACHIZITIE/RASCUMPARARE CAPITAL)

(+) INCASARI (BONURI, OBLIGATIUNI, IPOTECI, CREDIT CAPITAL)

(–) PLATI (RAMBURSARI DE CAPITAL PE TERMEN)

(–) PLATI OBLIGATII LEASING FINANCIAR

(–) DIVIDENDE PLATITE

(=) FLUX NET DIN FINANTARE

VARIATIE DE NUMERAR (I+/–II+/–III)

SOLD LA INCEPUTUL PERIOADEI

SOLD LA SFARSITUL PERIOADEI

	SOLD INITIAL + INCASARI = SOLD FINAL + PLATI

Obiectivele de analiza si diagnostic pentru decizii financiare pe baza conturilor anuale pot fi foarte diverse, in functie de interesele persoanei care o practica.

Directorii unei intreprinderi au ca obiectiv detectarea situatiei de dezechilibru financiar, aflarea originii acesteia si luarea de masuri corective.

Acestia beneficiaza de informatii privilegiate in raport cu tertii, prin pozitia lor in cadrul intreprinderii.

Un actionar actual detinand o importanta parte din actiuni are nevoie sa stie daca pastreaza titlurile sau le cedeaza tertilor.

O terta intreprindere se preocupa de a realiza un diagnostic corect cu scopul de a face o investitie de capital sau de a aprecia soliditatea unui concurent.

O societate de valori mobiliare de plasament efectueaza diagnosticul pentru consilierea clientilor.Un creditor, creantier, bancher sau furnizor este interesat de diagnosticul capacitatii de rambursare.Actionarul, creantierul, intreprinderea terta si garantul investitiei de portofoliu au o pozitie externa.

In consecinta, singura sursa credibila si privilegiata de informatii o reprezinta raportarile financiare elaborate si publicate pe baza conturilor anuale.

Conceptia prealabila urmareste echilibrul financiar.

Intreprinderea este un mecanism de administrare si optimizare a resurselor, functionand dupa norme ce depind de relatiile cauzale dintre obiective, scopuri si mijloace.

Intreprinderea are ca scop economic maximizarea valorii adaugate la circuitul economic si mentinerea starii de echilibru a fluxurilor financiare de trezorerie.

Diagnosticul contabil are semnificatii diferentiate dupa natura intereselor materiale : actionarul se bazeaza pe un diagnostic sumar, va apela la consilierea unui specialist pentru a lua o decizie.

Metodele de evaluare patrimoniala se bazeaza pe ipoteza ca intreprinderea isi inceteaza activitatea, urmand sa fie lichidata, dezmembrata si transformata in bani lichizi.

Activul net contabil (ANC) se determina ca diferenta intre totalul activelor si totalul datoriilor (resurse straine) utilizate de intreprindere.Acesta reflecta valoarea matematica contabila a capitalului propriu, valoarea contabila neta, respectiv patrimoniul net contabil :

Exist si varianta scaderii dividendelor ce urmeaza a se distribui actionarilor :

ACTIV NET = TOTAL - TOTAL +DIVIDENDE

CONTABIL ACTIVE DATORII DE PLATIT

Activul net contabil poate fi utilizat numaI in conditii de stabilitate economica, deoarece utilizeaza ca referinta valorile bazate pe costuri istorice.

Activul net contabil corectat (ANCC) – denumit valoare matematica intrinseca este calculat pornind de la activul net contabil modificat prin recalcularea valorii determinate de incidenta deprecierii monetare, a fluctatiilor puterii de cumparare,evolutia preturilor, modificarea criteriilor de utilitate, amortizare, eliminarea non – valorilor latente :

Valoarea de lichidare rezulta din calcule la vanzarea voluntara a activelor sau in cazul deciziilor administrative legale, judiciare ( scadenta duratei de functionare, dizolvare, imposibilitatea de a realiza material obiectul de activitate declarat, anularea contractului legal de constituire, nerespectarea clauzelor impuse, incetarera platilor, procedura de faliment ).

Activul brut contabil – valoarea contabila bruta, reprezinta totalul activelor detinute de intreprindere, neluand in calcul valoarea pasivelor :

Valoarea substantiala este o valoare functionala care pleaca de la referintele de bilant, dar tine seama de implicatiile determinate de functia de exploatare a intreprinderii, pe baza activelor de exploatare.Poate fi estimata la valoare bruta (VSB), la valoare redusa (VSR) si la valoare neta (VSN) ;

Capitalurile permanente necesare exploatarii (CPNE) reprezinta o valoare functionala calculata pe baza capitalului economic ( garantat material cu active ) necesar indeplinirii functiei de exploatare :

Capacitatea de autofinantare (CAF) se stabileste prin conectarea ansamblului resurselor financiare de care dispune intreprinderea pentru a acoperi propriile nevoi de finantare necesare activitatii si dezvoltarii.Este utilizata pentru a compara performante ale intreprinderilor care aplica principii si metode diferentiate de evaluare si calcul a amortizarii si provizioanelor.Se poate calcula pe baza datelor de referinta din contul de rezultate, sau dupa caz, fara a lua in calcul veniturile si cheltuielile calculate. Poate fi calculat pornind de la excedentul brut de exploatare (EBE) sau de la rezultatul net (RN) :

Excedentul de trezorerie al exploatarii (ETE) reflecta fluxul de trezorerie obtinut din activitatea de exploatare, excedent al incasarilor de exploatare asupra platilor de exploatare – inaintea luarii in calcul a politicilor de investitii si finantare ale perioadei :

Nevoia de fond de rulment (NFR) se diferentiaza in NFR de exploatare si NFR in afara exploatarii.

Cash – flowul brut (CFB) se calculeaza dupa cum urmeaza :

In varianta anglo – saxona Cash –flowul se calculeaza astfel :

Discounted cash – flow (DCF) reprezinta fluxul de trezorerie corectat cu actualizarea si intreruperea determinata in anul de estimarre in care se stabileste valoarea reziduala a intreprinderii :

Valoarea reziduala corespunde unui calcul de actualizare in raport de orizontul de prognoza(intre 10 si 30 de ani),conditionata de eventualitatea imposibilitatii de estimare credibila a fluxului monetar, dupa tehnica contabila sau dupa metoda economica.In cazul tehnicii contabile :

VR = ANCn, unde n este ultimul an de estimare; VR = RNCn, aplicand indici de multiplicare. 1

Prin metoda economica VR = CF x z, unde z = ——————

P – g

P este coeficientul de ajustare la risc, iar g rata de crestere pe termen lung a fluxului financiar.

Capitalizarea beneficiilor presupune ca valoarea intreprinderii este egala cu valoarea actuala a beneficiului, estimat pe o durata de viata infinita, pentru care rata beneficiului are factor constant :

Goodwill – castigul material din remunerarea valorii elementelor intangibile - amplasament, reputatie, calitatea produselor, emblema, firma, bonitatea, solvabilitatea, competenta, capacitatea manageriala de gestiune a resurselor.

Dupa metoda anglo-saxona, determinarea goodwill – ului presupune capitalizarea unui superprofit, supravaloarea fiind obtinuta daca beneficiul previzionat este mai mare decat rentabilitatea capitalurilor :

Aplicand factorul de actualizare 1/r se determina :

Valoarea intreprinderii se obtine astfel :

Uniunea Expertilor Contabili Europeni recomanda introducerea in aceasta formula a factorului de actualizare constant, pentru un numar finit de ani.

Inlocuind ANC cu VSB metoda remunerarii valorii substantiale brute este :

Conducatorii urmaresc realizarea unei analize cvasi-complete, pentru identificarea dereglarilor si remedierea acestora, in perspectiva opticii de gestiune, aceste decizii putand sa influenteze considerabil situatia intreprinderii.

Pentru un actionar, estimarea echilibrului financiar este opozabila realitatii daca rentabilitatea compenseaza material riscurile aferente investitiei.

Acest lucru depinde de eficienta exploatarii activelor, dar si de politica de indatoerare a intreprinderii.

Daca investitiile nu ofera un prag de rentabilitate acceptabil, atunci se asteapta o pierdere a valorii intreprinderii.

Problema echilibrului este direct legata de obiectivul de maximizare a valorii.

In economia concurentei, obiectivul de maximizare a valorii apare cu finalitate Impusa de sistemul economic – ca un contract de supravietuire.

Anumite obiective – cresterea economica, conservarea puterii de control si decizie, flexibilitatea, autonomia de administrare a politicilor privind resursele – apar cel mai adesea ca obiective interne efective.

Flexibilitatea reprezinta capacitatea de adaptare la riscurile mediului concurential, dar o buna adaptabilitate nu contribuie la maximizarea valorii.

Urmarirea cresterii nu concorda cu maximizarea valorii : sacrificarea rentabilitatii pentru atenuarea riscurilor aduce dificultati de atragere a noilor finantari : detinatorii de capital prefera investirea resurselor in intreprinderi cu o crestere moderata, dar care ofera garantii de rentabilitate ridicata, pe termen.

Conservarea puterii si autonomiei financiare se opune de asemenea obiectivului de maximizare a valorii : conducatorii si actionarii trebuie sa aleaga intre interesul pe termen scurt si interesul pe termen lung : politica pe termen scurt permite controlul stabilitatii fluxurilor de numerar, politica pe termen lung permite asigurarea perenitatii.

Daca intreprinderea este cotata, actionarii urmaresc rentabilitatea investitiei in fondurile proprii pe baza cursului de piata.

Scaderea cursului este un indicator incontestabil – atesta dezechilibrul si deteriorarea starii de sanaatate a situatiei – dar nu este decat un indicator de sinteza, care nu informeaza asupra originii, cauzelor si posibilitatilor de control a factorilor specifici intreprinderii ( prin analogie, cursul bursei nu este decat un semnal de alarma ca si masurarea temperaturii unui bolnav) este necesara recurgerea la metode de diagnostic si la indicatori elaborati.

Acest lucru este cu atat mai necesar daca intreprinderea nu este cotata.

Modelele de asistare a deciziei sunt de doua tipuri – modele de optimizare si modele de simulare.

Optimizarea presupune definirea functiei obiectiv si a constringerilor.

O intreprindere cauta sa determine politica de finantare care sa ii permita maximizarea proportiilor de crestere in conditiile respectarii constrangerilor pragului minim de rentabilitate si solvabilitate.

Urmarirea pragului semnificativ de indatorare si crestere pot fi utilizate ca norme pentru a judeca realitatile.

Utilitatea efectiva a modelului depinde fundamental de functia obiectiv aleasa si de constrangerile si limitele puse de acord cu realitatile.

Simularea asigura, plecand de la un ansamblu de relatii financiare bazate pe tautologie, anticiparea si verificarea posibilitatilor de evolutie a unei situatii aflate sub control stabil, delimitarea comportamentului unui numar de variabile.

Modelul cresterii fondat pe formularea contabila a efectului de parghie – fixeaza valoarea pentru : pragul de rentabilitate economica, costul indatorarii, raportul dintre indatorare si procentul de distribuire a dividendelor, in functie de care se stabileste procentul de crestere posibila.

Dupa 1987 CEE a organizat o Centrala proprie a bilanturilor – Banca Conturilor Armonizate (BACH) ce reuneste conturile intreprinderilor din 10 state, 8 state membre CEE, SUA si Japonia – bazele de date specifice fiecarui stat facand obiectul armonizarii.

Orice abordare bazata pe modelare are nevoie de comparatii sectoriale si pe analiza evolutiei rezultatelor entitatii in orizontul de timp.

Sistemele expert de gestiune sunt modele de asistare operationala a deciziilor particulare pentru problerme concrete, in masura in care acestea modeleaza si simuleaza cu ajutorul inteligentei artificiale un demers de diagnostic cu date cantitative si calitative.Un sistem expert de gestiune are trei componente :

1.     O baza de cunostinte, care se constituie din reguli sau fapte de referinta.Regulile pot fi construite logic operational pe modele teoretice sau pot fi verificate empiric cu ajutorul practicilor profesionale ale expertilor in domeniu.Continutul cadru al bazei de cunostinte este independent de de cazul studiat.

2.     O baza de date – fapte, ce contine informatiile necesare rezolutiei problemelor puse si care se constituie flexibil la cererea utilizatorului.

3.     Un motor de inferenta ce permite deducerea de concluzii plecand de la fapte si reguli continute in bazele precedente.

Utilizarea sistemelor automate trebuie facuta cu maxima prudenta.Tratarea automata a datelor nu este solutia miracol – baza de date trebuie fundamentata pe o logica operationala care trebuie sa corespunda contextului real al mediului economic, altfel exista riscul de a crede in logica inadecvata ori in cunostinte perimate.

Reteaua sau lantul de valori reprezinta mijlocul pertinent de a descrie si de a intelege reprezentarea adecvata a modului de formare si de redistribuire a valorii pentru client.

Activitatile sunt impartite in 2 categorii – principale si de sustinere.Analiza de tipul retea de valori permite identificarea locurilor de generare a profitului si a elementelor de la caere este posibil atragerea si sustinerea unui avantaj comparativ.

Analiza dezvoltarii trebuie realizata pentru fiecare sector, in conditii de concurenta.

Decizia economica presupune acceptarea probabilitatii de a se poduce evenimente marcate de risc intr-un viitor previzibil.

Decizia in conditii de risc presupune metode de diagnostic.

Diagnosticul riscului de exploatare sau a riscului financiar insista asupra a 2 dimensiuni : (1)variabilitatea rezultatului si procentul de rentabilitate, (2)pozitia in raport cu rezultatul a pragului de rentabilitate nul ( semnul critic).

Concluziile acestor metode pot fi contadictorii.

Primul tip de metode este fundamentat pe aprecierea probabilistica a riscului si considera ansamblul rezultatelor posibile, al doilea tip de metode centreaza demersul pe notiunea de semn critic.

Este posibil de a combina aceste doua tipuri de aprecieri in evaluarea riscului, realizand metoda punctului mort probabilistic.

Indicatorii de elasticitate si pozitia in raport cu punctul mort permit calcule de evaluare pentru cunoasterea distributiei probabilistice a rezultatelor.

Efectul de parghie financiara perrmite cresterea rentabilitatii capitalurilor proprii, dar antreneaza in contrapartida o crestere a riscului financiar.

Nivelul riscului financiar depinde de evolutia si restrictiile riscului de exploatare, de nivelul indatorarii, de riscurile marcate de evolutia costurilor datoriilor si de politicile fiscale.

Efectul de parghie asupra exploatarii reflecta incidenta unei variatii a nivelului de activitate asupra nivelului rezultatului de exploatare.

Riscul de exploatare exprima sensibilitatea rezultatului de exploatare la variatia nivelului de activitate.

Riscul de exploatare apare cu atat mai pronuntat cu cat este mai ridicat nivelul cheltuielilor fixe.

Riscul financiar este cu atat mai ridicat cu cat este mai mare rata de indatorare.

Metoda de apreciere a riscului calculata probabilistic nu conduce la aceleasi rezultate ca si metoda de aprecviere a riscului fundamentata pe baza pozitiei fata de punctul critic.

Aprecierea statica a riscului de faliment se poate face in optica patrimoniala sau in optica functionala.

Analiza patrimoniala este un domeniu traditional, aceasta a fost progresiv abandonata in favoarea analizei functionale care permite realizarea unei analize dinamice.

Aceste doua tipuri de analize pot fi abordate prin complementaritate, in masura in care acest fapt permite cercetarea semnificatiilor de diferentiere intre risc si echilibru financiar.

Abordarea patrimoniala este fundamental o abordare statica ce privilegiaza evaluarea capitalurilor si a notiunilor de lichiditate si exigibilitate.Perntru a fi pusa in lucru este nevoie de bilantul patrimonial traditional.

Solvabilitatea se apreciaza pe baza activului net corectat raportat la datorii.

Reclasarea structurilor patrimoniale priveste redresarea non-valorilor, reclasarea angajamentelor in afara bilantului si evaluarea fiscalitatii latente.

Analiza lichiditate / exigibilitate necesita reclasarea activelor si pasivelor.

Indicatorul principal este fondul de rulment patrimonial, care trebuie sa fie pozitiv.

Diagnosticul implica aprecierea ratelor de lichiditate, dar analiza nu are o norma teoretica standard.

Analiza functionala statica se bazeaza pe constructia bilantului functional, ce reuneste utilizarile si resursele.

Analiza presupune determinarea gradului de acoperire a utilizarilor cu resurse stabile:

Bilantul poate fi construit in optica orizontala (afectare) sau in optica functionala ( capital – resurse – bani lichizi, ne - afectare).

Constructia bilantului functional pleaca de la valori de origine.Se utilizeaza valorile brute ale activelor si se elimina corectiile valorilor care au fost practicate.

Evaluarea resurselor se face dupa originea acestora, tipologic : fonduri proprii externe, fonduri proprii interne, datorii financiare.

Bilantul functional utilizari – resurse nu constituie decat o “fotografiere” a echilibrelor de derulare a ciclurilor.

Decizia de estimare corecta a politicii de finantare nu se poate baza pe un singur bilant.

Bilantul functional orizontal articuleaza echilibre functionale calculate intre FRF , NFR de exploatare si in afara exploatarii si Trezorerie.

Acesta raspunde principiului afectarii resurselor stabile cu finantari pentru utilizari stabile, acoperirea NFDR de exploatare de catre FRF functional.

Interpretarea pentru decizie presupune analiza acoperirii in functie de evolutia NFR de exploatare si de ratele de gestiune.NFR de exploatare poate fi determinat ca normativ.

Regula majora de echilibru este trezorerie pozitiva, dar acest fapt este infirmat practic de jocurile de substituire a factorilor.

De aceea se apreciaza ca de exemplu, imprumuturile nu trebuie sa depaseasca de 2 ori cifra de afaceri.

Bilantul functional capital – resurse – bani lichizi raspunde principiului de ne – afectare.

Versiunea evoluata, retratata opune utilizarile – industriale, comerciale si financiare finantarilor proprii si datoriilor financiare.Interpretarea se face totdeauna in legatura cu strategia definita de intreprindere – in functie de alegerile facute in materie de nivel de rentabilitate, risc economic, risc financiar sau risc de faliment.

Viziunea gradului de indatorare permite arbitrajul functional intre scadenta pe termen lung sau pe termen scurt pe baza pragului de risc al ratei dobanzii.

Aceasta abordare subliniaza rolul trezoreriei in termeni de flexibilitate financiara.

Analiza dinamica functionala pe baza fluxurilor completeaza analiza statica si permite explicarea evolutiei dezechilibrelor financiare.

Relatia bazata pe fluxuri are semnificatie in cadru functional prin relatia traditionala de legatura flux – stoc.

Intelegerea adecvata a sensului, valorii si semnificatiei modificarilor, a echilibrelor sau pericolelor necesita luarea in considerare a legaturilor de determinare si cauzalitate dintre abordarea bazata pe fluxuri si abordarea patrimoniala.

Tablourile de finantare sau tablourile de flux utilizari – resurse permit descrierea si explicarea egalitatii / echilibrelor intre fluxuri de utilizari si fluxuri de resurse, si analiza deciziilor pentru politici de finantare in raport cu perioada.

Constructia unui tablou de finantare are 2 etape : stabilirea balantei mutatiilor, apoi identificarea fluxurilor economice semnificative si eliminarea fluxurilor fictive.

Finantarile din fonduri proprii pot fi externe sau interne

( autofinantare).

Fondurile proprii externe cuprind aporturile de capital si subventiile.

Cresterea de capital provenita din emisiunea si vinzarea de actiuni este supusa formalitatilor de reglementare juridica, destul de costisitoare.

Introducerea la bursa – comporta inconveniente in termeni de control a capitalului – constituie o etapa indispensabila in dezvoltarea unei societati pe actiuni – daca aceasta decide atragerea de capitaluri importante.

Exista numeroase proceduri legale de asistare a deciziei pentru introducerea la bursa.

Piata secundara de capital are conditii standard de admitere.

Daca piata financiara a capitalului ar fi perfecta, nu ar exista ratiuni particulare de preferinta a autofinantarii.

Existenta constrangerilor de autofinantare si a politicilor restrictive de distribuire a dividendelor se explica prin inperfectiunile pietii, prin povara unei fiscalitati ce nu incurajeaza investitiile, prin schimbarea rapida a cadrului de reglementare si asimetria informationala dintre proprietari, conducatori si creditori.

Cvasi-fondurile proprii, angajamentele de decontari fata de asociati si decontarile in participatie se transforma in timp in veritabile datorii financiare, ceea ce determina cresterea semnificativa a gradului de indatorare a intreprinderii.

Finantarea prin indatorare pe termen mediu si lung se poate face prin imprumuturi obligatare, prin credite bancare pe termen mediu si lung sau prin contracte de locatie – finantare.

Emisiunea de obligatiuni se face cu subscriptie publica si formalism juridic strict.Tipurile de obligatiuni sunt foarte diverse.

Creditele bancare sunt rambursabile la scadenta, sunt purtatoare de dobanzi si necesita garantii materiale certe.

Finantarea prin contracte de locatie are avantaje fiscale

Abordarea creditului ca solutie de finantare implica evaluarea comparativa intre costul de creditare, decizia de investitie, decizia de finantare, costul financiar si economiile de plati la impozit din dotatii si amortizare daca intreprinderea ar fi proprietara bunurilor.

Investitiile pot fi clasate in diferite categorii : reamplasare, modernizare, expansiune, strategie.

Procedura variaza inm functie de categoria considerata.

Punerea in lucru a unui program de investitie contine trei etape : (1) elaborarea documentatiei de evaluare si selectia ofertelor, (2) angajarea lucrarilor, (3) controlul contabil asupra decontarii si inventarierii fazelor de executie, confirmarea platilor si stabilirea rezultatelor.

Planul de finantare presupune verificarea asigurarii coerentei si controlul de gestiune asupra resurselor si a modului de punere in lucru a strategiei faptice de realizare a lucrarilor, negocierea preturilor si prevenirea dificultatilor.

Previziunea de eficienta si eficacitate urmareste estimarea gradului de control a activelor si ceritudinea fluxurilor viitoare de numerar / beneficii ce garanteaza utilitatea acestora.

Estimarea se face distinct, atat inainte, dar si dupa declansarea lucrarilor.

Decizia financiara pe termen scurt este subordonata deciziilor financiare de ansamblu, fixate in cadrul general de dezvoltare a intreprinderii.

Gestiunea financiara pe termen scurt cuprinde gestiunea activelor circulante si angajamentele curente de trezorerie.

Aceasta are un orizont annual, infra-annual, dar poate fi justificata si prin gestiunea curenta de zi cu zi.

Detinerea de stocuri se explica prin diverse motive : tranzactie, precautie, conditionarea calitatii, speculatie de pret, rationalizarea substituirii resurselor ciclului de exploatare.Verificarea stocurilor presupune administrarea procedurilor de control faptic pe baza de inventar, din ratiuni tehnice si din prudenta contabila, dar si estimarea marginala a oportunitatii de investitie in stocuri.

Modelul de gestiune nu urmareste aprecierea analitica a rentabilitatii ci stabilirea adecvata a parametrilor de optimizare in raport cu perioada (cantitate, frecventa, siguranta).

Creditul comercial intre intreprinderi este diferentiat intre creditul client – bazat pe o decizie de investitie si creditul furnizor – bazat pe o decizie de finantare.

Rentabilitatea investitiei in creditul client are un prag de actualizare a oportunitatii capitalului si nu un cost de finantare.

Gestiunea creditului client consista in minimizarea marimii scadentei si reducerea costurilor legate de administrarea platilor, limitarea risculuii de neincasare.

Costul creditului furnizor se apreciaza in raport cu scadenta acordata platilor amanate.

Aceasta se substituie unei finantari amanate (datorii financiare).Pragul de referinta al deciziei il reprezinta costul finantarii datoriilor.

Finantarea prin imprumuturi bancare pe termen scurt este in majoritatea situatiilor o solutie obiectiva, dar oportunitatea recurgerii la credit depinde de multi factori cu caracter global si subiectiv.

Costul finantarii depimnde de jocul valorii pe piata creditului bancar, fluctuatia puterii de cumparare a monedei, natura, durata si destinatia de utilizare a creditului.

Creditele de trezorerie pot fi specializate, ori nespecializate ( descoperiri de cont curent ).

Planificarea financiara pe termen scurt se face diferentiat pe 2 tipuri de orizonturi : orizontul anual si orizontul intra – anual.

Planul de trezorerie este de cele mai multe ori anual cu decupaj trimestrial.

Tabloul previzional bazat pe fluxurile de trezorerie separa fluxurile atasate operatiilor de exploatare de cele in afara exploatarii.Acesta se construieste in 2 etape : inainte de evidentierea finantarilor pe termen scurt si dupa evidentierea finantarilor pe termen scurt.

Decizia de gestiune a trezoreriei urmareste minimizarea costului de finantare pe termen scurt si optimizarea redistribuirii pentru remunerarea factorilor investitiei in caz de excedent.

Acest risc poate fi determinat in masura in care valoarea fondurilor proprii ale unei intreprinderi este sensibila la fluctuatiile neanticipate sau necontrolate ale ratei dobanzii.

Riscul acestei rate se poate determina prin masurarea gradului de expunere – sensibilitate si durata.

Un plasament este imun daca rata rentabilitatii obtinuta la sfarsitul perioadei de investitie este cel putin egal cu rata asteptata.

Evaluarea expunerii la risc pentru o intreprindere depinde de rotatia si lichiditatea activelor scadenta datoriilor.