Identificarea surselor de incendiu

Identificarea surselor de incendiu

Dezvoltarea unui incendiu este un fenomen aleatoriu (intamplator), o insumare de procese fizice si chimice, care se amplifica si devin tot mai complexe pe masura ce se inainteaza in timp, astfel incat nu este posibila descrierea lui prin scheme simple. Studierea aprofundata a fenomenelor de ardere reprezinta o prima etapa in descifrarea

mecanismelor de aparitie si dezvoltare a incendiului.

In prezent, termenul de ardere sau combustie este reglementat prin STAS 11097/1–87 unde a fost definit prin „reactia unui material cu oxigenul, cu degajare de caldura, fenomen insotit, in general, de emisie de flaclara si/sau incandescenta si/sau emisie de fum“. Arderea este deci posibila numai in conditiile existentei a trei factori:

- prezenta combustibilului, material susceptibil sa treaca in stare de combustie in prezenta focului sau a temperaturilor inalte;

- prezenta comburantului – substanta care intretine arderea (oxigenul din aer sau substante care pot ceda oxigen);

- amorsarea reactiei – prin realizarea energiei de aprindere sau prin sursa de foc.

Arderea are loc aproape intodeauna in faza gazoasa, amestecul aer – gaz combustibil in reactie, cu emisie de lumina, constituind o flacara. Combustia fara flacara a materialelor ce raman in stare solida in timpul reactiei, chiar daca produsul arderii este partial sau total un gaz defineste o ardere mocnita. In urma arderii rezulta produse de ardere (gaze de ardere si, in cazul arderii corpurilor solide, resturi minerale – cenusa) precum si o mare cantitate de caldura disipata in mediul incorjurator.

Daca arderea nu este completa rezulta fumul, un ansamblu vizibil de particule si/sau lichide in suspensie in aer. Culoarea fumului este un indiciu al materialelor aflate in combustie. In cursul arderii incomplete se formeaza, ca produs intermediar, oxidul de carbon – ce prezinta un pericol deosebit, provocand dese cazuri de asfixieri si intoxicatii.

Dupa viteza de reactie intre oxigen si combustibil, se pot deosebi arderi lente, nor-male (uniforme), rapide (explozii, deflagratii). Fenomenele ce se deruleaza in timpul unui incendiu sunt practic arderi normale, precedate de arderi lente.

Combustibilitatea reprezinta proprieta-tea unui material de a se aprinde si de a arde in prezenta aerului, contribuind la cresterea cantitatii de caldura dezvoltata de incendiu.

Materialele si elementele de constructie se clasifica din punct de vedere al combustibi-litatii in doua grupe:

– incombustibile – CO – cele care sub actiunea focului sau a temperaturilor inalte nu se aprind, nu ard mocnit si nu se carbonizeaza;

– combustibile – care, functie de pro-prietatea lor de a se aprinde usor sau greu si de capacitatea de a contribui la dezvoltarea incendiului se clasifica in 4 clase de combustibilitate:

C1 – practic neinflamabile;

C2 – dificil inflamabile;

C3 – mediu inflamabile;

C4 – usor inflamabile.

Materialele din grupele C1 – C2 sunt definite ca greu combustibile – arderea avand loc numai in cazul existentei unei surse exterioare de foc sau de temperaturi inalte.

Puterea calorifica reprezinta o caracte-ristica esentiala a substantelor combustibile, indiferent de starea de agregare.

Puterea calorifica reprezinta cadura degajata prin arderea completa a unei cantitati unitare de combustibil (1 kg pentru combus-tibili solizi si lichizi sau 1 m3N in cazul celor gazosi). Puterea calorifica a unui combustibil se exprima in J/kg sau in J/m3N.

Gazele arse nu se acumuleaza decat rareori intr-o incinta, degajandu-se spre exterior, iar vaporii de apa nu condenseaza decat departe de focar.