Stingerea incendiilor pe santierele de constructii

1. Caracteristicile constructive ale santierelor

Santierele sunt teritoriile care cuprind lucrari complexe, ale caror marime si importanta depind, in mare masura, de natura obiectivului oare se construieste.

Ele cuprind doua sectoare de activitate, si anume:

- lucrarile de organizare de santier, care sunt lucrari provizorii, cu o durata maxima de 5 ani, avand rolul de deservire a activitatii de executie a lucrarilor de baza, dupa care vor fi demolate;

- lucrarile definitive, care au caracter permanent (se mai numesc si lucrari de baza) si se pot afla in mai multe stadii: urmeaza a fi exe­cutate, sunt in curs de executie sau au fost executate.

Lucrarile de organizare de santier se caracterizeaza, din punct de vedere constructiv, prin aceea ca majoritatea obiectivelor care le com­pun au intrebuintari din cele mai diferite, sunt de tip baracament, rea­lizate din materiale combustibile (panouri fabricate din scandura, din stufit sau p.f.l.), unele protejate, partial, prin tencuieli din mortar de var, numai in interiorul compartimentarilor (birouri, cantine, magazii, dormitoare etc.).

Specific acestor lucrari mai sunt:

- prezenta unor depozite de materiale de diverse tipuri, cu pro-' prietati fizico-chimice diferite, cu caracteristici de ardere si comportare la foc variate, dispuse in aer liber sau adapostite in spatii acoperite, deschise sau inchise, in care se gasesc : vopseluri, carbid, butelii cu gaze comprimate, uleiuri, lacuri, carton asfaltat, binale, lichide com­bustibile etc.;

- existenta diferitelor ateliere de deservire, care dispun de in­stalatii de iluminat, forta si incalzire cu caracter de provizorat si, deci, cu 'Un mare pericol ide incendiu;

- prezenta unui numeros parc de masini (autocamioane, auto­basculante, tractoare, cimentrucuri etc), a caror garare, intretinere si alimentare nu se pot face in conditiile garajelor permanente.

Datorita amplasarii lor, in majoritatea situatiilor, in afara locali­tatilor, uneori chiar la mari distante de acestea, lucrarile de organizare de santier au o alimentare cu apa pentru incendiu de tip provizoriu, reprezentata prin bazine, conducte subterane sau chiar suspendate si, in mod exceptional, prin surse naturale de apa amenajate pentru a fi folosite in caz de incendiu (cu rampe de alimentare, diguri pentru pas­trarea unor cantitati mai mari de apa, consolidarea malurilor si amena­jarea cailor de acces etc).

Caile de acces spre aceste lucrari au, initial, caracter de provizorat si, de cele mai multe ori, datorita deplasarii a numeroase mijloace de transport, devin greu circulabile sau chiar impracticabile si, de aceea, inaccesibile masinilor de lupta.

Lucrarile definitive, in special cele aflate in faza de executie, se caracterizeaza prin:

- prezenta in interiorul si la exteriorul acestora a cofrajelor combustibile, a schelelor, esafodajelor, canalelor si a jghiaburilor folo­site temporar in constructii, care, in majoritatea lor, sunt confectionate din materiale combustibile;

- existenta unor elemente de constructii care inca nu au rezis­tenta corespunzatoare (scarile interioare, planseele, peretii etc), intrucat nu au fost finisate;

- transformarea multor incaperi finisate, situate la caturile infe­rioare ale constructiei, in magazii si depozite cu insemnate cantitati de materiale, multe combustibile, sau in incaperi de serviciu si ateliere, unde se desfasoara activitati specifice, care maresc considerabil atat peri­colul de incendiu cat si posibilitatile de propagare a acestuia;

- folosirea unor instalatii provizorii de iluminat, de forta si, mai ales, de incalzit, in sezonul rece, pentru asigurarea conditiilor normale de lucru, precum si a altor agregate actionate electric (macarale, perfo­ratoare, ascensoare etc), care pot genera incendii;

- cai de acces greu practicabile, intersectate de diferite lucrari de instalatii subterane (santuri, canale) ori blocate cu materiale necesare lucrului, fapt ce ingreuneaza mult interventia masinilor de lupta in caz de incendiu.

2. Caracteristicile incendiilor izbucnite pe santiere

Din studiul statisticii incendiilor izbucnite pe santiere rezulta ca majoritatea acestora au avut loc in sectorul lucrarilor de organizare de santier.

a). Incendiile izbucnite in acest sector au aceleasi caracteristici si se propaga asemenea celor izbucnite in depozitele de marfuri. In mod deosebit, propagarea incendiilor in sectorul organizare de santier este favorizata de concentrarea unor mari cantitati de materiale combustibile de cele mai multe ori in conditii neregulamentare (mai multe tipuri de materiale in aceleasi incaperi, cu intervale si distante micsorate si masuri de prevenirea si stingerea incendiilor reduse).

b). Incendiile izbucnite in sectorul lucrarilor de organizare de san­tier sunt mai periculoase, intrucat se pot propaga cu repeziciune la constructiile vecine, amplasate de regula la distante mici unele de altele si in care se pot afla, de asemenea, mari cantitati de materiale combus­tibile.

c). Pe timpul incendiului, in acest sector se poate crea pericolul producerii de explozii ale buteliilor cu gaze lichefiate, ale butoaielor si cutiilor cu carbid, lacuri, vopsele si alte lichide inflamabile si foarte combustibile, care pot contribui in mod deosebit la propagarea incen­diilor.

Document online: Laborator DEEA - determinarea parametrilor amplificatoarelor operationale prin masuratori Document online: Circuit integrat LM317

In sectorul lucrarilor de baza, pot izbucni incendii in urmatoa­rele puncte:

- la schelele combustibile folosite pentru ridicarea zidurilor con­structiilor, cu posibilitatea propagarii acestora la materialele depozitate in incaperile cladirilor, precum si la constructiile improvizate si depo­zitele de materiale combustibile din exterior;

- in interiorul cladirii, in faza de santier, la cofrajele combusti­bile, schelele interioare sau la depozitele improvizate din incaperile con­structiei.

Incendiul izbucnit se propaga cu repeziciune, favorizat fiind atat de existenta marilor cantitati de materiale combustibile cat si de accesul nestingherit al oxigenului in zona incendiata, prin numeroasele deschi­deri existente la cladirile fara usi si ferestre.

Pe timpul incendiilor se degaja temperaturi pana la 800°C, iar in cazul arderii lichidelor combustibile sau inflamabile, acestea pot de­pasi 1000°C.

Arderile sunt incomplete si insotite de degajari mari de fum dens si gaze toxice, cum sunt oxidul si bioxidul de carbon, datorita prezentei in depozitele improvizate a imaterialelor chimice folosite in constructii, substante cu proprietati fizico-chimice si comportari la foc diferite.

Cresterea intensitatii arderii este determinata si de formarea ti­rajului, care faciliteaza schimbul de gaze si schimbarile de sens, con­tribuind la propagarea incendiului in toate directiile.

In sectorul de baza, deosebit de periculoase sunt incendiile izbuc­nite la elementele de sustinere ale planseelor si zidariilor, a caror dis­trugere prin ardere duce la prabusirea acestora.

Actiunea servantilor pentru localizarea si lichidarea incendiilor din aceste sectoare este mai periculoasa ca in alte situatii, din cauza exis­tentei numeroaselor goluri neprotejate si insuficient consolidate, prac­ticate in plansee sau casele scarilor, prin care se pot prabusi si accidenta oameni.

3. Organizarea si ducerea actiunilor de stingere.

a). Recunoasterea

In raport de dimensiunile santierului si ale obiectivelor care ard, recunoasterea se executa de catre una sau mai multe grupe.

Inexistenta sau impracticabilitatea cailor de acces, a scarilor, pre­cum si prezenta santurilor, canalelor si gropilor, impun necesitatea par­ticiparii in cadrul echipei de recunoastere si a personalului tehnico-ingineresc de pe santier, care sa-i conduca pe pompieri, pe drumurile cele mai scurte si sigure, spre locul incendiului.

Pe timpul executarii recunoasterii, comandantul interventiei tre­buie sa stabileasca:

- daca sunt persoane care nu stiu de existenta incendiului si de pericolul ce-1 prezinta acesta pentru integritatea lor;

- locul incendiului, proportiile acestuia, posibilitatile de propan gare, natura substantelor care ard ori care se gasesc depozitate in constructiile apropiate de incendiu si sunt amenintate de acesta, trebuind urgent evacuate;

- natura si starea schelelor incendiate sau a elementelor de sus­tinere ale cofrajelor, rezistenta lor in urma solicitarilor termice, pericolul de prabusire a acestora si masurile ce trebuie luate pentru protectia servantilor si a dispozitivelor de lupta;

- starea scarilor interioare, posibilitatea folosirii lor pentru realizarea dispozitivelor de lupta, pericolul propagarii incendiului, prin aceste scari, la incaperile sau caturile vecine locului incendiat si ce ma­suri trebuie luate pentru impiedicarea acestui proces;

- prezenta si marcarea golurilor neprotejate, eliminarea perico­lului ce-1 prezinta acestea pentru oameni si pentru propagarea incendiu­lui, prin intermediul lor, la caturile superioare si inferioare;

- posibilitatea evacuarii materialelor si substantelor combustibile si a depozitarii lor in locuri ferite de efectul distructiv al focului, fu­mului si apei, iar, in caz contrar, masurile de protectie ce pot fi luate;

- pericolul de electrocutare a servantilor, datorita prezentei nu­meroaselor instalatii electrice si masurile de deconectarea si scoaterea lor de sub tensiune;

- existenta substantelor care, in prezenta apei, pot genera ames­tecuri explozive, numarul si starea buteliilor de oxigen aflate in perico de explozie, posibilitatea evacuarii sau protejarii lor;

- existenta surselor de apa si posibilitatile practice de folosire a lor pentru alimentarea masinilor de lupta.

b). Substante stingatoare

In functie de natura materialelor oare ard, pentru stingerea incen­diilor pe santiere se vor folosi urmatoarele substante stingatoare:

- apa, refulata prin tevi tip „B' sau autotunuri de interventie cand ard materiale lemnoase, fie din componenta panourilor prefabri­cate din lemn ale baracamentelor, fie sub forma binalelor, parchetelor, cherestelei etc.;

- spumele si prafurile stingatoare tip „Florex', in cazul cand s-au aprins si ard lichide combustibile sau inflamabile.

c). Stingerea

Operatiunea de stingere a incendiilor izbucnite pe santiere este mult ingreunata de lipsa scarilor si inexistenta obstacolelor contra in­cendiilor, de lipsa de apa, de blocarea cailor de acces catre construc­tie etc.

Varietatea de constructii provizorii, de instalatii si de materiale, panica, mai ales in situatia incendiilor izbucnite la anexe (baraci, dor­mitoare), pun probleme deosebite comandantului interventiei, care daca nu executa o recunoastere amanuntita si nu face o judicioasa analiza a situatiei, poate rata actiunea de stingere.

Stingerea incendiilor se organizeaza pe sectoare de stingere, de regula, in interiorul si la exteriorul constructiei.

Pentru stingere, se va actiona cu tevi tip „B” si autotunuri de interventie, folosindu-se jetul compact pentru localizarea si lichidarea incendiilor izbucnite la exterior, urmarindu-se ca prin forta de soc a jetului sa se desprinda partile arse de cele nearse si sa se limiteze pa­trunderea focului spre interiorul cladirii.

Se va urmari, in mod deosebit, sa se pastreze capacitatea portanta a elementelor de constructie si schelelor, servantii actionand de pe pozitii de lucru situate la acelasi nivel sau mai sus decat focarul, avand curentii de aer in fata sau lateral si refuland apa de sus in jos, pentru a se asi­gura umectarea unei suprafete cat mai mari de material supus arderii.

In situatia cand ard numai schelele, este indicat ca dispozitivele de stingere sa se realizeze prin interiorul constructiei si sa se actioneze din aceasta spre exterior, la toate caturile, limitandu-se, astfel, propa­garea incendiului in interiorul constructiei.

Daca incendiul a izbucnit in interiorul constructiilor, comandantul interventiei trebuie sa actioneze cu tevi tip „C”, cu robinet si ajutaje pulverizatoare, supraveghind ca apa sa fie utilizata in mod rational, pentru a nu se slabi capacitatea portanta a elementelor de constructie nefinisate (plansee, stilpi, fundatii).

In toate cazurile, comandantul interventiei trebuie sa acorde o atentie deosebita constructiilor vecine, in special celor provizorii, care adapostesc materiale, aparandu-le impotriva incendiilor prin destinarea unor tevi tip „C” si instalarea echipelor de vanatori de scantei, cu mi­siunea de supraveghere si lichidare a noilor focare aparute, ca urmare a transportului de catre vant a scanteilor si jeraticului.

Daca nu se dispune de forte si mijloace suficiente pentru locali­zarea si lichidarea incendiului, comandantul interventiei trebuie sa conjuge actiunea tevilor cu cea a servantilor toporasi, pentru desfacerea cofrajelor amenintate de incendiu si demolarea schelelor si esafodajelor aflate pe directia de propagare a incendiului.

Pe tot timpul desfasurarii actiunii de stingere, comandantul interventiei va acorda o atentie deosebita asigurarii securitatii servantillor, ordonand acoperirea golurilor intre etaje, asigurarea cu corditele a sefilor de teava ce lucreaza pe schele, precum si asigurarea liniilor cu furtun, in vederea evitarii prabusirii lor si, implicit, a servantilor la sol.

In interiorul constructiei, servantii vor lucra in echipe mici, (1-2 militari, interzicandu-se concentrarea mai multora dintre acest pe elementele de constructie nefinisate. Si in acest caz, servantii vor echipati cu aparate izolante sau masti contra fumului si gazelor, cu cartus pentru oxid de carbon.