Solutionarea litigiilor comerciale de natura calitativa cu ajutorul expertizelor merceologice

1. Procedura si metodologia expertizei merceologice

Procedura expertizei merceologice

Efectele receptiei pentru partile implicate in livrarea produselor, sunt de natura economica si juridica.

Receptia este momentul in care se verifica caracteristicile calitative si cantitative ale lotului de produse contractate.

Cu ocazia receptiei, partile pot ajunge la divergente in ce priveste indeplinirea conditiilor de calitate si cantitate. Divergenta se rezolva pe cale amiabila sau, atunci cand nu se ajunge la un punct de vedere comun, se naste litigiul.

Litigiile se solutioneaza de catre instantele de judecata, pe baza probelor care se administreaza.

Prin proba se intelege actiunea de stabilire a existentei unui anumit fapt, spre exemplu: daca lotul de biscuiti livrat prezinta mucegai, gust ranced sau culoarea este modificata. In situatia existentei faptelor reclamate, beneficiarul poate refuza primirea marfii si/sau poate solicita despagubiri pentru prejudiciul suferit.

Obligatia dovedirii faptului reclamat este prevazuta de Codul civil prin art.1169 – 1170, iar administrarea dovezilor de Codul de procedura civila la art. 167 – 225.

Organele abilitate sa solutioneze cazurile de litigii aparute intre partile participante la tranzactiile comerciale interne si internationale (organe judiciare, administrative si arbitrale) stabilesc oportunitatea dispunerii unei expertize de marfuri.

La cererea uneia sau a ambelor parti sau din oficiu, organele respective apreciaza in functie de datele si probele existente, daca si in ce masura efectuarea unor investigatii de specialitate, prin expertiza, contribuie la elucidarea situatiei litigioase fara sa prelungeasca in mod nejustificat solutionarea cauzei.

Potrivit actelor normative mai sus-mentionate, mijloacele de proba sunt: inscrisurile, martorii, interogatoriul, expertiza, cercetarea la fata locului la care se mai adauga probele materiale.

Sarcina probei cade in sarcina partii care reclama existenta sau inexistenta unui anumit fapt, respectiv trebuie sa dovedeasca ceea ce pretinde.

Partea care solicita administrarea unei expertize, trebuie sa prezinte imprejurarile de fapt, pentru a caror lamurire sunt necesare cunostinte de specialitate, astfel ca instanta sa poata decide oportunitatea si concludenta expertizei in cauza.

Admiterea si dispunerea efectuarii expertizei ca mijloc de proba, are prin urmare, caracter facultativ si presupune indeplinirea cumulativa a doua conditii:

sa existe necesitatea consultarii unui specialist pentru investigarea cazului;

expertiza sa fie concludenta in raport cu cazul cercetat, sa usureze solutionarea corecta a cauzei.

Dispunerea efectuarii expertizei si stabilirea obiectivelor acesteia, constituie punctul de pornire in activitatea expertului.

Potrivit art. 201 din Codul de procedura civila, daca pentru lamurirea unor imprejurari de fapt, instanta socoteste de cuviinta sa cunoasca parerea unor specialisti, va numi unul sau trei experti, stabilind problemele asupra carora urmeaza sa se pronunte, respectiv stabileste obiectul expertizei.

Obiectul expertizei il constituie imprejurarile de fapt asupra carora expertului i se cere sa-si exprime parerea, sa dea lamuriri sau sa le constate ca specialist, imprejurari care au legatura cu obiectul pricinii si ajuta la solutionarea acesteia.

Expertiza nu poate avea ca obiect lamurirea unei probleme de drept, intrucat rezolvarea acesteia este de competenta judecatorului.

Expertul nu este nici judecator si nici martor, ci un consultant, care il ajuta pe judecator in rezolvarea unor probleme de specialitate.

Stabilirea corecta a obiectului unei expertize isi pune amprenta asupra modului de valorificare judiciara a acestui mijloc de proba.

Delimitarea stricta a aspectelor ce vor trebui clarificate prin intermediul unei expertize, va avea un efect pozitiv asupra cercetarii fondului problemelor ce vor constitui obiectul expertizei respective.

Instanta trebuie sa respecte cerintele de limitare a obiectivului expertizei in exclusivitate la domeniile de activitate ale unei expertize merceologice. In acest fel se evita situatia inlocuirii expertilor care isi declina competenta, intrucat este depasita zona lor de specialitate.

Conform regulilor procedurale privind expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara, (OG nr.2/2000), aplicabile si in cazul expertizelor de marfuri, organul indreptatit sa dispuna efectuarea expertizei:

numeste expertul sau, dupa caz, specialistul;

comunica in scris expertului numirea sa, cu precizarea numarului de dosar al cauzei;

indica in scris, prin ordonanta sau prin incheiere, obiectul expertizei si intrebarile la care trebuie sa raspunda expertul;

comunica Biroului local pentru expertize tehnice si contabile, numele persoanei desemnate sa efectueze expertiza;

fixeaza onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare (daca este cazul);

Onorariul definitiv pentru expertiza, se stabileste de catre organul care a dispus expertiza, in functie de complexitatea lucrarii, volumul de munca depus si de gradul professional sau stiintific al expertului sau specialistului.

Partea interesata are dreptul sa solicite ca, pe langa persoana numita in calitate de expert, sa participe la efectuarea expertizei pe cheltuiala sa si un expert sau specialist, nominalizat de ea, din categoria persoanelor indreptatite sa efectueze expertize tehnice judiciare.

Expertul invita partile prin adresa scrisa, cu confirmare de primire, sa-si prezinte pozitia si sa-i puna la dispozitie toate actele necesare. Cu ocazia convocarii, se precizeaza si se detaliaza obiectul expertizei, si se incheie o minuta semnata de expert, de reclamant si reclamat.

Dispunerea obiectului expertizei si stabilirea obiectivelor acesteia, constituie punctul de pornire in activitatea expertului.

2. Metodologia de desfasurare a expertizei merceologice

Efectuarea expertizei se face la propunerea partilor sau se dispune din oficiu de catre instanta.

Proba cu expertiza se incuviinteaza de catre instanta de judecata prin incheiere, dupa care partile, de comun acord, numesc un expert sau, daca nu se inteleg asupra numirii expertului, expertul este stabilit de instanta prin tragere la sort.

Incheierea prin care se dispune efectuarea expertizei, cuprinde: obiectul exertizei, data depunerii raportului de expertiza, onorariul expertului si obligatia prezentarii pentru depunerea juramantului, prevazut de Codul de procedura civila.

Expertiza se defasoara in urmatoarele etape

acceptarea expertizei;

pregatirea expertizei;

investigarea obiectului expertizei;

intocmirea raportului de expertiza.

1. Acceptarea expertizei

Se face intr-un timp scurt, in care expertul legal instiintat are datoria

de a se prezenta in fata organului care l-a desemnat, pentru a lua act de:

obiectivele expertizei, sau

intrebarile la care trebuie sa raspunda;

de a lua la cunostiinta de actele aflate la dosarul cauzei;

de a solicita explicatii suplimentare;

de a lua la cunostiinta de termenul acordat pentru efectuarea expertizei, putand face obiectii asupra acestuia.

In aceasta etapa, o deosebita importanta reprezinta stabilirea corecta a obiectului expertizei, pentru orientarea activitatii expertului, astfel incat sa se asigure aportul expertizei la justa solutionare a cazului. Obiectul expertizei va fi formulat astfel incat sa reiasa necesitatea lamuriri unor fapte sau cauze care au determinat situatia controversata sau litigioasa.

Aceeasi importanta se acorda formularii intrebarilor astfel incat, expertul sa fie obligat sa se pronunte documentat si argumentat, asupra problemelor de interes in lamurirea cazului. Intrebarile trebuie sa fie in stransa legatura cu imprejurarile cauzei si sa urmeze o ordine logica, fara a depasi limitele competentei expertului.

2. Pregatirea expertizei

Consta in aprofundarea de catre expert a obiectivelor expertizei, cunoasterea sarcinilor care ii revin sau intelegerea corecta a sensului intrebarilor la care trebuie sa raspunda. Practic acestea se realizeaza printr-o documentare rapida dar cuprinzatoare.

Principalele cai de documentare in activitatea de expertiza sunt urmatoarele

cunoasterea istoricului litigiului si stabilirea cronologiei faptelor;

studierea documentelor operative

studierea actelor normative si a documentelor care reglementeaza si prescriu calitatea marfurilor alimentare si nealimentare care fac obiectul litigiului;

documentarea bibliografica;

documentarea pe teren.

Fiecare din aceste cai de documentare, are un anumit domeniu de polarizare informationala.

Investigarea obiectului expertizei

Investigatiile obiectului expertizei, reprezinta una din cele mai importante surse de documentare, constituind calea nemijlocita de obtinere a unor date, informatii si reconstituiri cu deosebita forta probanta.

Documentarea pe teren, consta in culegerea de marturii si declaratii ale persoanelor care au participat efectiv la productia sau circulatia marfurilor care fac obiectul litigiului, verificarea de acte originale intocmite atat in etapa productiei, cat si in etapa circulatiei, observatii asupra locului in care s-a produs vicierea (instalatii, spatii de depozitare fixe, mijloace de transport, rampe de manipulare etc), prelevarea de probe si analiza acestor probe de catre expert sau de catre un laborator neutru, simulari si reconstituiri in legatura cu faptele impricinate.

Lucrare: Invertor comandat pentru reglarea vitezei unui motor asincron trifazat cu rotorul in scurt circuit Document online: Efectele campului electric asupra organismului - actioneaza asupra celulelor si organelor si organismului

Investigatiile expertului au ca punct de plecare momentul descoperirii vicierii sau viciului, desfasurandu-se in sens invers miscarii marfii. De aceea, este important sa cunoasca etapele principale ale productiei si circulatiei tehnice a marfurilor, pentru ca investigatiile respective sa permita stabilirea locului, momentului si cauzelor vicierii. De exemplu, in domeniul marfurilor alimentare, expertul va recurge in timpul expertizei, fie la stabilirea calitatii marfii la un moment dat (intr-o anumita etapa), fie la urmarirea evolutiei calitatii marfii pe etape de productie si circulatie, concomitent cu urmarirea dinamicii factorilor care au generat modificarea calitatii marfii.

4. Elaborarea raportului de expertiza

Rezultatele activitatii depuse de expert pentru solutionarea obiectivelor expertizei, se concretizeaza in raportul de expertiza, care se inainteaza instantei sau organului care a dispus efectuarea expertizei.

Raportul de expertiza fiind un document elaborat stiintific, are o valoare probatorie deosebita. Avand in vedere importanta sa in solutionarea unei cauze, raportul de expertiza nu se rezuma la simpla prezentare a concluziilor la care a ajuns expertul, ci trebuie sa oglindeasca in mod succinct, dar complet, etapele activitatii desfasurate de expert pana la concluziile finale.

In acest scop, raportul de expertiza trebuie sa oglindeasca in principal:

a) metodele stiintifice de cercetare utilizate de expert;

b) constatarile expertului;

c) modul de interpretare a datelor obtinute in urma cercetarilor si experimentarilor;

d) concluziile finale temeinic fundamentate.

Elaborarea raportului de expertiza se face cu respectarea anumitor reguli de ordin procedural, de forma si continut.

Forma raportului de expertiza poate fi orala sau scrisa, in functie de locul unde se desfasoara expertiza, de natura si specificul problemei aflate in litigiu.

In toate cazurile in care efectuarea lucrarilor expertizei necesita timp, deplasari, documentari, cercetari, analize, teste sau incercari de laborator etc, raportul de expertiza se prezinta scris.

Principalele reguli de ordin procedural privind raportul de expertiza se refera la:

necesitatea redactarii acestuia in mai multe exemplare, din care unul se depune de catre expert la registratura instantei;

raportul de expertiza este semnat la sfarsit, iar fiecare pagina trebuie sa poarte parafa expertului. Semnarea si parafarea se fac atat pe original cat si pe copii, pentru a se evita substituirea unor pagini;

in raportul de expertiza nu sunt admise greseli, corecturi sau stersaturi;

raportul de expertiza se depune in original in termenul stabilit; de regula, depunerea se face cu minimum cinci zile inainte de data judecarii litigiului respectiv; termenul de depunere a raportului de expertiza se fixeaza de catre instanta sau se precizeaza in imputernicirea scrisa, remisa personal expertului (mai ales in cazul expertizelor initiate de organele administrative).

odata cu depunerea originalului raportului de expertiza, expertul depune la registratura instantei si dovezile de remitere catre partile aflate in litigiu, a unei copii dupa raportul de expertiza.

Nerespectarea termenului fixat pentru depunerea raportului de expertiza fara motive intemeiate, poate atrage sanctiuni materiale si chiar penale.

Raportul de expertiza se prezinta ca un document al carui continut este structurat pe sectiuni.

Obligativitatea de a redacta raportul de expertiza pe sectiuni si de a le dispune intr-o anumita ordine, este impusa de practica, de necesitatea coerentei si claritatii ideilor, pentru ca acestea sa fie accesibile atat specialistilor cat si celor nespecialisti.

In mod obisnuit, raportul de expertiza cuprinde urmatoarele sectiuni:

a) Preambulul;

b) Scurt istoric;

c) Obiectul expertizei;

d) Procedura investigatiei;

e) Constatarile expertizei;

f)  Concluziile expertizei;

g) Borderoul de anexe;

h) Anexele (in original sau copie).

Intocmirea raportului de expertiza comporta doua situatii:

a) in instanta, daca imprejurarea asupra careia urmeaza sa se pronunte expertul este simpla si acesta isi poate da indata parerea, situatie in care expertul va fi ascultat in sedinta, declaratia sa fiind consemnata intr-un proces verbal.

b) in afara instantei, cand expertiza necesita verificari, analize, masuratori etc, deci, cand pentru efectuarea lucrarii este nevoie de timp.

Daca pentru efectuarea expertizei este nevoie de o lucrare la fata locului, analize, masuratori etc, ea nu poate fi facuta decat dupa citarea partilor, in care se arata zilele si orele cand incepe si continua lucrarea.

Citarea partilor este necesara, deoarece partile trebuie sa aibe posibilitatea sa dea expertului orice lamurire in legatura cu obiectul lucrarii, sa-si exercite dreptul la aparare si de a cere sa se faca toate constatarile legate de obiectivele fixate pentru expertizare.

Este nula expertiza fara citarea partilor, iar consecinta este refacerea expertizei cu citarea partilor.

Cerinta legala a citarii partilor nu poate fi considerata a fi satisfacuta daca expertul a incunostiintat partile chiar in ziua in care s-a efectuat lucrarea, deoarece nu exista certitudinea ca partea a luat cunostiinta de termen inainte de inceperea lucrarii si deci, a avut posibilitatea sa participe efectiv.

Expertiza este valabila daca partile au fost citate cu scrisoare recomandata, dar nu s-au prezentat.

Lucrarile expertului se concretizeaza intr-un raport de expertiza, care se depune la dosarul cauzei.

Cand expertiza a fost intocmita de mai multi experti, ei vor intocmi un singur raport pe care il vor semna, iar daca au pareri diferite, lucrarea trebuie sa cuprinda parerea motivata a fiecaruia.

Expertiza nu va fi luata in considerare daca expertul nu ajunge la concluzii pe baza de date si rationamente precise, ci face o simpla apreciere subiectiva.

Forta probanta a expertizei

Instanta nu este legata de concluziile expertizei, acestea constituind elemente de convingere, lasate la aprecierea judecatorului, ca toate celelalte mijloace de proba. Insa, chiar daca nu are in vedere concluziile expertizei, instanta trebuie sa arate motivele pentru care inlatura informatiile date prin raportul de expertiza.

Cand s-au administrat in aceeasi pricina doua expertize ale caror concluzii sunt contradictorii, instanta, motivat, va accepta una dintre ele si o va inlatura pe cealalta sau le va inlatura pe amandoua, aratand motivele pentru care a procedat astfel.

Instanta insa este legata de constatarile de fapt ale expertilor, trecute in raportul de expertiza, precum si data raportului, indicarea cercetarilor facute in prezenta partilor, sustinerile acestora in prezenta expertilor.

Aceste mentiuni cuprinse in raportul de expertiza fac dovada pana la inscrierea in fals, deoarece expertii lucreaza in calitate de delegati ai instantei, iar raportul de expertiza are natura juridica a unui inscris autentic.

Raportul de expertiza va fi anulat, daca a fost intocmit cu neobservarea formelor legale, daca prin aceasta s-a pricinuit partii o vatamare care nu se poate inlatura altfel.

Spre exemplu, cand raportul nu a fost semnat de toti expertii, ori un expert nu si-a exprimat parerea, nulitatea poate fi inlaturata prin semnarea ulterioara ori motivarea ulterioara. De asemenea, daca raportul de expertiza nu cuprinde raspunsurile la unele intrebari puse de catre instanta de judecata, aceasta va restitui expertilor raportul, pentru a se da raspunsurile respective.

In cazul in care vatamarea pricinuita partilor, sau uneia dintre ele, prin nerespectarea de catre expert a formelor prevazute de lege, nu poate fi inlaturata prin nerespectarea neregularitatii savarsite, instanta va anula raportul de expertiza la cererea partii interesate sau chiar din oficiu.

3 Receptia marfurilor – sursa potentiala de litigii generatoare de expertize merceologice

Intre momentul in care s-au epuizat operatiile de producere a unui bun si acela cand el este consumat intervine, de cele mai multe ori, un complex de operatii precum: ambalarea, manipularea, incarcarea, expeditia, transportul, descarcarea, aducerea in depozitul beneficiarului, depozitarea. Existenta acestor operatiuni, care presupun un anumit interval de timp, impun necesitatea verificarii calitatii si cantitatii marfurilor in mai multe faze succesive. Aceste considerente justifica necesitatea receptiei.

Pentru circulatia marfurilor, cea mai importanta verificare a calitatii acestora din punct de vedere al comertului si al consumatorului, este aceea care se efectueaza cu ocazia receptiei cantitative si calitative.

Receptia calitativa a marfurilor, este unul din momentele principale ale stabilirii calitatii. Ea are loc cu prilejul trecerii marfurilor din proprietatea furnizorului in proprietatea beneficiarului.

Ca moment esential al controlului calitatii produselor, receptia calitativa genereaza uneori divergente si litigii privind calitatea acestora, pentru a caror solutionare se recurge uneori la efectuarea de expertize merceologice.

In rezolvarea completa si rapida a obiectivelor, expertul este interesat sa cunoasca toate etapele de verificare, pentru a putea localiza precis cauzele si momentul vicierii.

In practica, se constata ca, in cele mai multe litigii se intalnesc erori in legatura cu modul in care se executa receptia, expeditia si primirea marfurilor. Acestea constituie etapele circuitului marfurilor, care genereaza cele mai multe litigii. Evitarea lor, presupune inlaturarea greselilor care se fac cu ocazia trecerii marfurilor de la furnizor la beneficiar legate de identificarea marfurilor, de livrarea unor produse necorespunzatoare calitativ si cantitativ, de ambalarea necorespunzatoare a produselor, intocmirea documentelor de livrare si expedierea lor cu marfa, intocmirea documentelor de verificare.

Termenul “receptie”, reprezinta activitatea de primire. In practica comerciala, el semnifica primirea si acceptarea sau neacceptarea unui lot de marfa de la o alta unitate .

1. Calitatea si receptia loturilor de marfuri

Una din orientarile actuale privind definirea conceptului de calitate, este orientarea spre utilizator, conform careia “calitatea inseamna indeplinirea cerintelor (stabilite) pentru asigurarea satisfactiei clientului pe termen lung” sau “calitatea este expresia relatiei dintre caracteristicile de calitate ale unei entitati (produs/serviciu) si standardul sau criteriul de evaluare stabilit in raport cu cerintele clientilor”. Potrivit ultimei definitii, calitatea unui produs/serviciu se stabileste numai in legatura cu un anumit referential care trebuie sa reflecte cerintele clientului si care poate fi calitatea contractata (conditiile referitoare la calitate prevazute in contractul de vanzare-cumparare), calitatea prescrisa (conditiile de calitate din standardul de produs) etc.

In procesul circulatiei marfurilor, momentul in care se verifica si se stabileste corespondenta dintre calitatea reala a marfurilor introduse in circulatie (calitatea livrata) si cea corespunzatoare cerintelor clientilor (calitatea contractata sau prescrisa) este momentul receptiei marfurilor.

Existenta unui complex de operatiuni care se desfasoara dupa realizarea produselor in vederea livrarii sub forma de loturi (ambalarea, manipularea, incarcarea-expedierea) ca si transportul, descarcarea si depozitarea la beneficiar, impune necesitatea verificarilor calitative si cantitative ale loturilor de marfuri in mai multe faze succesive, prin operatia de receptie.

In acest sens, prin receptie, se intelege un ansamblu de operatii efectuate la trecerea marfurilor dintr-un patrimoniu in altul, prin care se constata daca marfa corespunde prevederilor contractuale.

Conform legislatiei in vigoare din tara noastra, prin notiunea de receptie se intelege executarea in mod material si efectiv a operatiei de identificare calitativa si cantitativa a produselor, operatie efectuata de catre delegatii partilor contractante stabilite in contractile economice.

In sens juridic, receptia reprezinta actul care cuprinde acea manifestare de vointa a partilor, avand drept consecinta anumite efecte de natura economica si sociala. Astfel definita, receptia se deosebeste de autoreceptie (efectuata de producator) prin modul in care se realizeaza manifestarea vointei partilor; in timp ce, prin receptie, manifestarea de vointa se realizeaza concomitent si concordant prin semnarea procesului verbal de receptie de catre delegatii partilor contractante, in cazul autoreceptiei, manifestarea de vointa se realizeaza numai in momentul in care beneficiarul accepta lotul de marfa.

Importanta receptiei calitative decurge din realizarea urmatoarelor obiective:

evitarea patrunderii in reteaua comerciala a marfurilor necorespunzatoare in privinta structurii sortimentale si a calitatii;

evitarea formarii pe canalele de distributie a stocurilor supranormative, care genereaza imobilizari de fonduri, plati pentru dobanzi etc;

exercitarea unei influente directe asupra producatorilor, pentru realizarea de marfuri corespunzatoare calitativ prin refuzul celor necorespunzatoare;

stabilirea raspunderii materiale pentru eventualele pagube inregistrate ca urmare a receptionarii unor marfuri necorespunzatoare calitativ si cantitativ;

Operatia de receptie nu poate fi eliminata nici in conditiile in care producatorul, aplicand cerintele sistemului de management al calitatii in conformitate cu SR EN ISO 9001:2001, monitorizeaza si masoara caracteristicile produsului pentru a verifica daca sunt satisfacute cerintele referitoare la calitate, in etapele corespunzatoare ale procesului de realizare a produsului. In cazul aparitiei unor produse neconforme cu cerintele clientilor, pentru a preveni livrarea si utilizarea neintentionata a acestora, producatorul intreprinde actiuni de eliminare a neconformitatilor defectate sau actiuni care sa impiedice livrarea si utilizarea produselor conform destinatiei preconizate.

Cand produsul neconform este detectat dupa livrare (la receptie) sau dupa ce utilizarea sa a inceput, producatorul trebuie sa intreprinda actiuni corespunzatoare efectelor sau potentialelor efecte ale neconformitatii.

Livrarea unor produse neconforme, in lipsa unui acord de acceptare cu derogare de catre client, ca si deprecierile calitative ale produselor provenite din operatiile anterioare receptiei si constatate la receptie, genereaza litigii intre participantii la procesul circulatiei tehnice a produselor. De asemenea, efectuarea superficiala a operatiei de receptie si livrare, decizii necorespunzatoare de acceptare sau respingere a loturilor de marfuri, afecteaza interesele economice ale uneia din parti (vanzator sau client) si creeaza o situatie litigioasa.

Solutionarea acestor litigii prin expertiza ca mijloc de proba, presupune cunoasterea de catre expert a modului de organizare a receptiei, a metodelor si tehnicilor de verificare calitativa si cantitativa a marfurilor la receptie, a documentatiei ce insoteste marfa de la producator la beneficiar si a reglementarilor legale cu privire la receptie.

2. Organizarea receptiei loturilor de marfuri

Procesul de receptie este un proces complex, cuprinzand in principal trei grupe de operatiuni efectuate succesiv, cum ar fi:

verificarea documentatiei (de contractare, de livrare, de transport, de atestare si prescriere a calitatii);

identificarea lotului si verificarea lui cantitativa;

verificarea calitatii lotului de marfa.       

Verificarea documentelor usureaza efectuarea receptiei si implicit a expertizelor de marfuri, indicand conditiile referitoare la calitate (valori prescrise ale caracteristicilor masurabile sau conditii de admisibilitate a defectelor), modul de prelevare a probelor, pregatirea si analiza acestora.

Termenul legal stabilit pentru efectuarea receptiei este:

pentru livrarile din aceeasi localitate si pentru marfuri usor perisabile, in 6 ore din momentul primirii marfii in depozitul destinatarului;

pentru livrarile celorlalte marfuri si din alte localitati, in 5 zile din momentul primirii si eliberarii mijlocului de transport.

Locul efectuarii receptiei loturilor de produse, poate fi:

sediul furnizorului – cand se fac livrari frecvente de marfuri in cantitati mari, fiind necesara prezenta delegatului beneficiarului si cand se verifica marfuri cu grad de tehnicitate ridicat (aparate electrocasnice, aparate de radio, televizoare etc), furnizorul dispunand de aparatura necesara verificarilor;

sediul beneficiarului.

Figura 1 Schema Receptie

Principala activitate a comisiei, consta in verificarea calitatii lotului de marfa in urma careia, lotul este declarat corespunzator sau necorespunzator.

In cazul in care, lotul de marfa este gasit necorespunzator chiar si intr-un anumit stadiu de desfasurare a receptiei, activitatea comisiei se intrerupe si se invita un reprezentant al furnizorului.

In anumite cazuri, cu ocazia desfasurarii receptiei calitative sau a expertizelor privitoare la receptie, apare necesitatea efectuarii unor analize de laborator, care constituie dovezi incontestabile cu privire la calitatea marfurilor. Pentru obiectivitatea acestor dovezi, o importanta deosebita o prezinta modalitatea de prelevare a probelor, atat pentru corectitudinea efectuarii receptiei cat si pentru expertize.

Prelevarea probelor pentru analiza, se va face cu respectarea prevederilor din documentelor oficiale, de catre un personal competent, astfel incat sa se asigure reprezentativitatea lotului de marfuri (esantionul sa aibe totalitatea insusirilor lotului).

Nerespectarea conditiilor legale privitoare la recoltarea si formarea probelor pentru analiza, poate constitui cauza neintelegerilor intre partile contractante privitoare la calitatea produselor supuse analizei, sau investigatiilor de specialitate ale expertizei.

Proba extrasa cu respectarea conditiilor de reprezentativitate este considerata proba bruta si din ea se formeaza (se retine) o contraproba pentru a se dovedi daca a fost conforma sau neconforma.    Proba bruta ramasa se omogenizeaza uneori si se formeaza o proba de laborator si o proba martor; proba de laborator va constitui proba de analiza.

Rezultatele activitatii comisiei de receptie se inscriu intr-un proces verbal. Acesta trebuie sa cuprinda cu exactitate metodologia receptiei, constatarile facute cu aceasta ocazie, intrucat atat furnizorul cat si transportatorul si beneficiarul, pot invoca procesul verbal ca instrument de dovada a celor constatate:

In procesul verbal se va mentiona:

locul si data efectuarii receptiei;

componenta comisiei;

starea reala a marfurilor receptionate;

deficientele calitative constatate, cu indicarea cauzelor (ambalarea necorespunzatoare, mijloace de transport neadecvate, greseli de fabricatie etc);

existenta eventualelor urme de distrugeri de sigilii, plombe etc;

decizia de acceptare sau respingere a lotului de marfa receptionat.

Efectele juridice ale operatiei de receptie valorificate intr-o expertiza, sunt:

confirmarea livrarii marfurilor contractate, a cantitatii si calitatii acestora;

stabilirea momentului trecerii marfurilor din patrimoniul furnizorului in cel al beneficiarului;

fixarea momentului in care este angajata raspunderea furnizorului pentru eventualele intarzieri sau executari necorespunzatoare a obligatiilor contractuale;

stabilirea datei de la care beneficiarul are obligatia de plata

In cazul expertizelor de marfuri pe probleme de receptie, activitatea expertului poate urmari:

modul in care sunt evidentiate relatiile si interelatiile dintre diferitele ipostaze ale calitatii, intr-o abordare mai cuprinzatoare decat simpla stabilire a gradului de concordanta a calitatii reale a lotului de marfa cu calitatea prescrisa;

modul in care s-a respectat tehnica receptiei calitative in cadrul tuturor operatiilor componente;

consecintele receptiei pentru:

stabilirea raspunderilor pentru deficiente calitative si lipsuri cantitative

pastrarea marfurilor in depozit;

termenul de garantie;

comercializarea produselor.

Receptia este activitatea bilaterala de verificare si identificare cantitativa si calitativa a marfurilor, ce are loc in cadrul relatiilor contractuale dintre furnizori si beneficiari, avand rolul de a proteja atat interesele agentilor economici cat si pe cele ale consumatorilor.

O privire de ansamblu asupra controlului calitatii marfurilor la receptie, permite delimitarea unor niveluri speciale de control si a unor raspunderi evidente ale agentilor economici producatori (furnizori) si beneficiari (comercianti, consumatori), la trecerea marfurilor dintr-un patrimoniu in altul

a). Nivelul I, in sfera productiei, care presupune

-testarea preferintelor beneficiarilor;

-controlul tehnic de calitate efectuat de producator, in diferite etape ale fabricatiei, cu scopul asigurarii conformitatii standardelor, normelor tehnice, contractelor economice, etc.

-controlul de calitate final, efectuat de producator pe baza procedurilor scrise de asigurare a calitatii, in concordanta cu regulile si metodele de verificare a calitatii stabilite in documente tehnice normative. Confirmarea indeplinirii acestor conditii de calitate, se atesta prin emiterea de catre producator, a “certificatului de calitate”

b). Nivelul II, in sfera comertului, care presupune:

-controlul de receptie calitativ-cantitativ, efectuat de producator si agentul comercial pe loturile de produse contractate;

-confirmarea indeplinirii conformitatii, atestata prin procesul verbal incheiat la receptie;

-verificarea calitatii marfurilor in caz de litigiu, finalizata prin intocmirea raportului de expertiza;

-testarea preferintelor consumatorilor in vederea stabilirii fondului de marfa necesar;

-controlul dinamic al calitatii, necesar verificarii periodice a indeplinirii conditiilor de pastrare pe perioada depozitarii marfurilor.

c). Nivelul III, inspectia calitatii efectuata la cererea agentilor economici, de persoane neutre si independente de interesele oricarui agent economic, prin:

-certificarea conformitatii produselor;

-certificarea sistemelor de asigurare a calitatii in intreprinderi;

-certificarea personalului, in special al examinatorilor calitatii;

-acreditarea laboratoarelor de incercari.

d). Nivelul IV, inspectia calitatii bazate pe intelegerile internationale de cunoastere a certificatelor/marcilor de conformitate si buletinelor de incercari. Finalizarea acestor activitati se realizeaza prin acordarea certificatelor de tip CE.

In sens comercial, prin receptie se intelege activitatea de primire sau respingere a unui lot de marfa, la trecerea acestuia dintr-un patrimoniu in altul. In sens larg, prin receptie se intelege un ansamblu de operatii prin care se constata daca marfa corespunde tuturor prevederilor contractuale.

In sens legislativ, in tara noastra, se intelege prin notiunea de receptie, executarea in mod material si efectiv a operatiei de identificare calitativa si cantitativa a produselor, operatie efectuata de catre delegatii partilor contractante.

In sens juridic, receptia reprezinta actul care cuprinde acea manifestare de vointa a partilor, avand drept consecinta, anumite efecte de natura economica si sociala.

Scopul procesului de receptie, este de a :

verifica si controla modul in care furnizorii de marfuri isi indeplinesc obligatiile asumate prin contractul de furnizare, cu privire la sortiment, cantitate, calitate, ambalaj etc;

verifica si controleaza in ce masura unitatea de carausie si-a respectat obligatiile asumate in legatura cu pastrarea cantitativ-calitativa a integritatii marfurilor, pe toata durata transportului.

Importanta receptiei marfurilor pentru producator-comerciant-consumator, consta in:

evitarea patrunderii in reteaua comerciala a marfurilor necorespunzatoare calitativ, atat ca sortiment cat si ca structura;

evitarea formarii in depozite a stocurilor supranormative, ce genereaza imobilizari de fonduri, plati pentru dobanzi si vicierea produselor ce sunt depozitate pe o perioada indelungata;

asumarea raspunderii intreprinderilor producatoare de a fabrica numai marfuri care sa corespunda standardelor, caietelor de sarcini, pentru a evita respingerea loturilor de marfuri ca fiind necorespunzatoare normelor in vigoare;

stabilirea raspunderii materiale pentru eventualele pagube inregistrate ca urmare a acceptarii la receptie a unor marfuri ce nu corespund din punct de vedere calitativ sau cantitativ.

Expertizarea marfurilor la receptie, este o activitate complexa, ce necesita expertului cunostiinte vaste referitoare la toate etapele circuitului tehnico-economic al marfurilor, pornind de la ambalare, manipulare, incarcare, expediere, transport, descarcare, aducere in depozitul beneficiarului, etc, pentru a permite identificarea locului si cauzei aparitiei motivului litigiului (calitate, pret).