Scurt istoric al evolutiei conceptiilor in amenajarea spatiilor verzi

SCURT ISTORIC AL EVOLUTIEI CONCEPTIILOR IN AMENAJAREA SPATIILOR VERZI

1 GRADINILE ANTICE

1.1 GRADINILE SUSPENDATE ALE BABILONULUI

Gradinile suspendate ale Babilonului, tinut situat intre Tibru si Eufrat au fost construite la porunca regelui Nabucodonosor al II-lea pentru sotia sa Amitis in secolul VI i.e.n. Regele, indragostit de sotia sa, care isi avea originea intr-o zona muntoasa, a ordonat ridicarea unor gradini pentru alinarea dorului de casa a acestei doamne.

Strabon in „Geografia” in sec. I i.e.n. descrie aceste gradini ca pe niste terase plantate, fiecare terasa suprapusa fiind mai ingusta decat precedenta. Terasele erau suspendate pe arcade sprijinite pe coloane solide, umplute cu pamant in varful carora era plantat cate un arbore.

Instalatiile hidraulice speciale ridicau apa la etajele superioare si irigau vegetatia ce crestea din abundenta pe spatiile dintre terase. Palmierul aclimatizat aici era unul dintre arborii preferati de asirieni, care aveau credinta ca izvoarele vietii vesnice se afla in radacinile arborilor puternici. Vegetatia predominanta a acestor gradini era formata din curmali, maslini, smochini, vita de vie, aloe, cedru, Tamarix.

Mitul legendei gradinilor suspendate ale Babilonului s-a oglindit secole de-a randul in arta orientala si europeana, iar amintirea lor au pastrat-o Gradinile Quirinale, Isolabela de pe Lago Magiore si toate gradinile din perioada renasterii si de mai tarziu, care au fost poate mai marete, dar nu beneficiaza de aureola legendei.

1.2 GRADINILE EGIPTENE

Structura gradinilor egiptene era in general austera iar forma geometrica, regulata, inconjurata de ziduri. La mijlocul gradinilor se afla un bazin de forma dreptunghiulara, vegetatia era dispusa geometric, arborii inalti erau plantati la periferia gradinii, iar cei de talie mica in apropierea bazinului cu apa. In gradinile egiptene se intalneau arbori fructiferi (curmali, smochini) si specii forestiere: paltin, plop, dar si flori: trandafiri, micsandre, lacramioare. Arborele sanctuar sau arborele vietii si al iubirii era considerat sicomonul - Ficus sycomois. In gradinile egiptene exista si un pavilion pentru odihna familiei. Gradinile de pe langa temple, dar si cele particulare erau inchinate zeitatilor egiptene, printre cele mai importante fiind Osiris, zeul Nilului si al vegetatiei si Hator - zeita iubirii.

Gradina egipteana era plina de flori, egiptenii avand un cult stravechi al ghirlandelor si colierelor de flori pe care le asezau pe pieptul mortilor. Ghirlandomania   s-a regasit ulterior si la vechii greci.

1.3 GRADINILE GRECESTI

Planul gradinilor grecesti era tipic, acesta fiind inconjurata de ziduri si strabatuta de un rau, iar vegetatia era bogata. Grecii au dedicat gradinile intelepciunii si ratiunii, situandu-le in apropierea gimnaziilor. Aceste gradini s-au transformat in timp in parcuri publice. Primul parc public a aparut in jurul Academiei din Atena. Alexandru Macedon, prin expeditiile sale a unit orientul cu occidentul, iar prin instinctul sau artistic a revolutionat arta gradinilor grecesti. Vegetatia era reprezentata din chiparosi, rodii, maslini, smochini, dafini, iedera, trandafiri, dispuse intr-o maniera libera, naturala.

1.4 GRADINILE ROMANE

La Roma, numarul gradinilor citadine sporeste pe masura ce romanii se imbogateau. Arhitectura orasului se schimba: cele sapte coline se acopera de verdeata. Numarul locuitorilor Romei creste iar in loc de dominus apare Isola. La balcoanele ei in amintirea luminii apar vase cu plante agitatoare si flori, iar pe platforma superioara se planteaza vegetatie amintind de gradinile suspendate.

Primul parc public din Imperiul Roman a fost creat la Roma in anul 55 i.e.n. si a fost denumit Parcul lui Pompei. Parcul avea porticuli, iar vegetatia era reprezentata de platani, boschete de dafin si tufe de buxus care margineau aleile.

Dintre parcurile celebre s-a pastrat aproape in intregime parcul lui Hadrian de la Tibul langa orasul Tivoli.

1.5 GRADINILE PERSANE

Xenofon descria paradisul persan ca pe un spatiu inchis, inconjurat de ziduri multe, unde arborii si pomii fructiferi sunt asezati in randuri geometrice umbrind o pajiste udata din abundenta printr-o retea de canale. Florile cresteau intr-o dezordine naturala, aleile se intretaiau geometric. Uneori, gradina era un parc de fanatoare, prevazut cu chioscuri pentru odihna si distractie. Mecanismele hidraulice functionau spre uimirea si deliciul invitatilor monarhilor. Covoarele florale erau regasite atat in natura cat si in renumitele tapiserii persane. Persii iubeau foarte mult platanii, ulmii, chiparosii, coniferele, arborii Gingko, arborele mamut, maslinul, dafinul, rodiile, dar coniferul in general pentru ca ei credeau ca acesta intruchipeaza miticul copac al vietii si practicau dendroidolatria.

2 GRADINILE EVULUI MEDIU

1 GRADINILE EUROPENE

Gradinile medievale se caracterizeaza printr-o mare austeritate si in general printr-o lipsa de stil. E de fapt legatura intre doua mari epoci: cea elenistica si cea renascentista. Gradina era conceputa ca un „claustro” adica un spatiu restrans, inconjurat de ziduri si avea un caracter utilitar.

Aici se cultivau atat plante medicinale, legume dar si flori:-lacramioare, lalele, liliac si trandafiri. Spatiul gradinii era compartimentat de alei care se intretaiau in forma de cruce in patru parti egale, de obicei de forma patrata sau dreptunghiulara. Arborii erau plantati in chincons.

Gradina europeana medievala s-a conturat in doua mari tipuri: gradina laica si gradina monastica. Acum apar primele tratate de gradinarit ca de exemplu De vegetalibus, in care calugarul dominican Albertus Magnus descrie 170 de specii de plante utile si ornamentale, 54 de specii de trandafiri si stabileste cateva reguli si principii de amenajare peisagistica.

In secolul al XV-lea are loc o mare schimbare in gradinile medievale europene. Acestea parasesc forma de curte inchisa, imprejmuita si restransa, si devin mult mai spatioase desi raman inca inconjurate de zidurile fortaretei sau ale castelului.

2 GRADINILE BIZANTULUI

La Constantinopol apar gradini si parcuri imperiale, descrise in documentele vremii ca spatii mari, geometrice, inconjurate de ziduri de marmura, acoperite cu vegetatie abundenta, dimensiunile fiind marite iluzoriu de oglinzi plasate in puncte de perspectiva. Arta automatelor a adus celebritatea Bizantului fiind caracterizat de un mare rafinament inca din secolul al VI-lea. Bizantinii aveau o predilectie iesita din comun pentru artificial. In gradinile lor se aflau copaci de aur si pietre pretioase, pasari automate care cantau la adierea vantului, oglinzi si alte suprafete reflectante.

Cand Bizantul cade sub dominatia turcilor, artistii se autoexileaza si ajung in cealalta parte a Imperiului Roman ducand cu ei rafinamentul artei bizantine in general, inclusiv al gradinaritului, transmitand-o evului mediu si apoi culturii europene.

3 GRADINILE ISLAMICE

Arta gradinilor arabe s-a format printr-o dubla imitatie: cea a gradinilor persane si cea a gradinilor romano-bizantine, raspuns in tot orientul datorat extinderii celor doua mari imperii. Arabii au preluat de la romanii colonizati particulele si colonadele, chioscurile si pavilioanele, curtea interioara inconjurata de gradini sau de colonade. Au preluat de la bizantini arta hidraulica, motivul apei care cade in bazine si de la persi au luat moda canalelor rectangulare, decorate cu faianta albastra; aportul lor incontestabil este ornamentica geometrica si dantela de marmura si piatra care decora piesele arhitectonice. Arabii au introdus una din cele mai importante teme din istoria gradinilor occidentale de tip baroc si clasic si anume, posterul brodat sau arabescul (un fel de covor cu multe teme utilizate).

PROIECT: TEHNOLOGIA DE EXECUTIE - toparea inundarii terenurilor agricole sau gospodariilor amplasate in imediata vecinatate a paraului PROIECT: Arhitectura postbelica - teatrul national din craiova

Una dintre cele mai reprezentative gradini din aceasta perioada este cea a Palatului arborelui, situat pe malul Tibrului: - doua plantatii avand pe mijloc un lac pe care pluteau doua ambarcatiuni aurite care faceau legatura intre cele doua plantatii printr-un chiosc tipic arab.

Gradinile arabe au impus un percept al rafinamentului in arta gradinii si anume: „nu trebuie ca totul sa fie descoperit dintr-o singura privire ci trebuie create surprize care sa intretina placerea de a savura pe deplin atmosfera gradinii”.

4 GRADINILE ARABE DIN ANDALUZIA

Gradinile amenajate aici erau construite de o mare simplitate, aproape antica , conturate de linii nete si clasice, degajand insa un extraordinar rafinament. Numerosi peisagisti moderni se inspira inca din detaliile acestei gradini renumite.

In secolul al VIII-lea in Califatul de Cordoba se constituie o gradina de trandafiri care a fost inceputul celebrelor gradini de trandafiri. Califatul Cordoba a inflorit in secolul al X-lea cand a devenit capitala culturala si podoaba luminoasa a lumii. Acum aici se constituie o serie de gradini terasate ce aminteau de Babilon. Arborele preferat era palmierul, ca simbol al Damascului. Un nou califat, dupa caderea Cordobei se contureaza la Sevilla. Gradinile Sevillei erau caracterizate prin „patio”, aceasta devenind schema de baza a gradinilor andaluze.

Gradinile Algandra si El Generalif pastreaza spiritualitatea identitatii arabe, intimitatea si melancolica tensiune intre finit si infinit, intre discretie si emfaza.

Al Hambra este simbolul sfant al unei generatii, adica s-a transformat dintr-o fortareata intr-o gradina inconjurata de alte gradini si livezi.

Cele mai admirate sunt Curtea Mirtilor si Curtea Leilor, aceasta din urma primindu-si numele de la fantana cu cei 12 lei din mijlocul unui spatiu pavat.

Gradina El Generalif este o succesiune de curti interioare amplasate pe mai multe niveluri care degaja o atmosfera de liniste si calm. Nu apar statui. Religia interzicea reprezentarile figurative, dar basoreliefurile care reproduc versete din Coran formeaza veritabile borduri cu efecte remarcabile.

3 GRADINILE EXTREMULUI ORIENT

3.1 GRADINILE CHINEZESTI

Considerata arta nobila in China, arta gradinii se integreaza ceremoniilor religioase ale chinezilor. Taoismul trecut prin Budism se axa pe” trairea naturii” care duce la cunoastere si la conformarea cu legalitatea casnica, adunand toate elementele naturii. Artistul chinez exprima prin imaginea pictata, poetica sau reala a gradinilor,unitatea dintre Yang si Yin. Yang reprezinta elementul pozitiv, vertical, masculin, focul, soarele, muntele, iar Yin reprezinta elementul negativ, orizzontalul, apa, luna, femininul. Orice unitate in logica paradoxului lui Too cuprind atat Yang cat si Yin. Gradina chineza apare astfel ca o poezie a paradoxurilor. In ea muntele vertical Yang este unit cu apa orizontala, adica Yin, soarele respectiv focul se uneste cu apa, cerul care este sus se oglindeste in apa (devenind fundul acestuia). Nemiscarea suprafetei iazului devine miscatoare prin valurile care-i insotesc oglinda. Roca gaurita este expresia primaverii si golului unite intr-un tot. Nemiscarea in Taoism este intruchipata intr-o gradina de visini spre deosebire de Budism, unde gradina era de lotusi.

In termenii europeni si esteticii gradinii chinezesti este o gradina de tip peisagistic pitoresc. Ea uneste tot ce pamantul chinezesc poseda: munti, campii, rauri, lacuri, insule, pustietati, vegetatie de munte, de deal, de ses. Elementele cele mai frecvente ale gradinii chinezesti   sunt apa, pietrele, tufisurile, pavilioanele, balustradele,gardurile, podurile, potecile, portile, grilajele, insulele. Gradina devine astfel un microcosmos structurat in stil baroc, pitoresc si peisagistic si care nu poate fi contemplat in totalitate ddin aceleasi puncte.

Gradina privata chinezeasca putea fi alcatuita dintr-o singura salcie si doua pietre sau dintr-un singur pin si o piatra sub forma de carapace de broasca testoasa sau dintr-un singur prun sau dimpotriva putea sa fie un parc extins cu vegetatie coplesitoare, cu insule, poduri, poteci ascunse, pavilioane sau chioscuri destinate indeletnicirilor intelectuale sau ceremoniilor religioase. Muntele este elementul cel mai important al gradinii chinezesti. El simbolizeaza pamantul, ideea de paradis si nemurire fiind un element Yang, reprezentand forta, verticalitatea, barbatia. Foarte interesante sunt pentru gradinile chinezesti substitutele muntelui, adica gramezi de roci scobite sau simple pietre cu forme frumoase, jad sau cristale naturale expuse ca obiecte de lux.

Pavilionul adorarii pietrelor din epoca Ming este o expresie a utilizarii a acestor idei in gradinile chinezesti. Apa este reprezentata prin diverse forme:- lac limpede, helesteu acoperit de vegetatie, rauri sinuase. Uneori apa era sugerata printr-o albie seaca, plina de pietre si nisip, care dadea iluzia apei adevarate. Podurile arcuite peste rauri reale sau imaginare care legau insulele de restul gradinii erau confectionate din lemn, piatra uneori simple, alteori bogat ornamentate cu balustrade incrustate sau aurite. Gradina chinezeasca a fost cunoscuta de timpuriu in Europa si a constituit modelul gradinii peisaj, al gradinii asimetrice, libere, aproape de natura, propuse de catre britanici in secolul al XVIII-lea.

3.2 GRADINILE JAPONEZE

Arta gradinii a fost preluata de japonezi de la chinezi. Gradina japoneza era configurata in stil peisagistic clasic fata de cea chinezeasca care era in stil peisagistic baroc. Au fost preluate de japonezi primele teme ale gradinii, dar acestea au fost adaptate la relieful si spatiul specific restrans. Disciplina si ordinea care caracterizeaza religia, estetica si viata japonezilor se regasesc si in gradinile acestora..

Conceptul „trairea naturii in unitatea contrariilor ei” este transpusa in reprezentarea ssimbolistica a tuturor elementelor gradinii in asa fel incat acestea sa fie vizualizate dintr-un punct precis calculat pentru a face gradina sa para mai mare decat este defapt. Regulile si principiile de conceptie a gradinii japoneze au fost stabilite intre secolele XII-XV de catre calugarii budisti. Atitudinea japonezilor fata de floare a generat arta aranjamentului floral „ikebana”  pe care omul isi exprima sentimentele si gandurile realizand prin floaare si aranjarea ei un simbol.

Apa e nelipsita in gradinile japoneze, fie sub forma de rau, de lac sau de helesteu. Caand lipsea, apa era sugerata prin albia cu nisip sau pietris de rau. Fantanile de piatra sunt piese decorative specifice japonezilor. La inceput se foloseau pentru iluminarea in timpul ceremoniilor religioase nocturne, apoi au devenit elemente pur decorative si s-au raspandit in intreaga lume. Aleile, potecile si mai ales pasul japonez sau pasul de pisica se regasesc in gradinile japoneze. Pasul japonez (pasul de pisica) era o modalitate specifica de configurare a accesului intre elementele gradinii, adica dale sau pietre erau dispuse direct pe gazon sau pietris si permiteau accesul mai ales pe timp de ploaie.

Gradinile si umbrelele de bambus, portile mestesugit lucrate completau decorativul gradinii japoneze. Si in Japonia ca si in China exista un cult al pavilionului care era de neconceput fara o gradina. Astfel au aparut gradinile Pavilionului de aur sau cele de Pavilion de argint. Flora si fauna erau purtatoarele si simbolurile filosofice si religioase.

Pinul foarte indragit de japonezi era simbolul singuratatii. Broasca testoasa simboliza nemurirea. In lipsa de spatiu, japonezii se multumea si cu un „Bonkey” adica un platou de portelan pe care se afla o gradina minuscula cu arbori, stanci si un lac sau nisip sau chiar cu un bonsai.

4 GRADINA RENASTERII

4.1 GRADINA RENASTERII ITALIENE

Noile gradini ale renasterii italiene exista si astazi in forma lor de atunci. Ele au pastrat modul direct legat cu traditia greco-romana, fapt care a pus capat tutelei spirituluioriental de cateva secole manifestat in Europa. Prin cultura naturii, societatea renasterii a vrut sa-si exprime dorinta de a domina o forta de neinvins. Natura devine peisaj „natura culta” cum o numeste Jean Battista Alberti. Acesta este primul teoretician al arhitecturii moderne care pune bazele unei noi relatii intre constructie si spatiul inconjurator si reface legatura cu antichitata romana si tot el este primul arhitect gradinar care a considerat gradina ca o parte integranta a unei compozitii unitare. In gradinile renasterii italiene erau utilizati pinii, chiparosii, smochinii, dafinii, castanii, lamaii, portocalii dar si tufe de buxus sau alti arbusti in garduri vii sau tunsi in forme artistice precum si vase decorative de diferite culori. Una din gradinile de referinta a acestei perioade este gradina Belvedere situata pe dealul din spatele catedralei Sfantu Petru din Roma. Aceasta reunea catedrala cu resedinta papilor. Punctul culminant al infloririi gradinii - spectacol, cum a fost denumita gradina barocului renascentist il constituie celebra gradina D`Este de la Tivoli.

La Florenta se contureaza gradini in stil renascentist: Castello, Babolii, si Gamberaia. La Milano se afla si astazi celebra gradina Cecogna.

Gradinile renasterii italiene si-au impresionat vizitatorii obisnuiti si i-au inspirat pe cei celebrii: Goethe, Sthendal, Copi, List si pe multi altii care au scris despre ele, le-au cantat sau le-au pictat ducandu-le faima in intreaga lume.

4.2 GRADINA RENASTERII IN EUROPA

Renasterea franceza este fidela celei italiene in arta gradinii, desi gradinile in Franta continua sa ramana atasate de cele ale Evului Mediu. Spre deosebire de cele italiene, gradinile franceze sunt constituite in jurul castelelor, pe malurile largi ale raurilor, in special pe malul Loarei.

Lucrarea „Visul lui Polyphyl”de Francesco Colonna a trezit un maare interes pentru arta gradinii si aa avut o mare influenta asupra conceptiilor arhitecturale ale peisagistilor.

Renasterea in Anglia cunoaste arta peisagistica si se baza pe o traditie gradinareasca. Influentele italiene aduse de francezi la sfarsitul sec. al XV-lea se regasesc in gradina engleza reprezentate de jocul teraselor, de scari si balustrade , fantani ornate cu statui mitologice.

In gradina lui Shakespeare de la Straford, dupa propria sa marturie, cresteau trandafiri, levantica, panselute, macies, rozmarin si multe alte specii.

Din Italia, noul spirit renascentist s-a raspandit in Austria, Germania, Belgia, Olanda, in tarile slave pana in Rusia, trecand apoi Atlanticul si regasindu-se in America de Sud, Mexic si Brazilia.

5 GRADINILE BAROCE SI CLASICE

5.1 GRADINILE BAROCE

Aceste gradini se contureaza in secolul al XVII-lea si se inscriu intr-un timp variabil, adica inainte si dupa Versailes. Unele dintre ele anunta gradinile Versailles, altele se dezvolta in paralel cu amenajarea acestora. Transformarile pe care gradinile renascentiste le-a suferit ca sa devina baroca se pot rezuma la cateva: expansiunea decorativului,exploatarea complementaritatii artelor, includerea elementului exotic, caracterul teatral, folosirea excesiva a temei apei, multiplicarea planurilor, preferinta pentru linia curba, pentru miscarea ritmica a scarilor, inlocuirea liniei drepte cu compozitii spiralate.

In Anglia, clima si traditia nu au putut face mari concesii stilului geometric si nici gradinile baroce. Englezii foloseau gradina pentru plimbare, inchizand perspectivele prin garduri vii si vegetatie arborescenta.

In vestul Europei, Portugalia, gradin baroca ia forma specifica tarilor care s-au aflat sub dominatia orientala, individualizandu-se prin elemente specifice ca bazinele terasate si ceramica colorata si inflorata adusa de arabi si pe ncare portughezii o foloseau in gradina lor pentru a suplini lipsa florilor. In Olanda si in Tarile de Jos, barocul are la baza un fel special de a privi lume prin lentila. Gradina olandeza incerca pe spatii reduse o cumulare de diverse teme gradinaresti. Gradina privata olandeza a fost preluata si in secolul nostru, amintind si de cea japoneza, restransa ca intindere, dar creand iluzia maretiei naturii.

5.2GRADINILE VERSAILLES

Gradinile Versailles aduc in secolul al XVII-lea un nou stil in abordarea naturii peisajului dar si a vietii in general imprimand stilul clasic francez. Gradinile de la Versailles au fost concepute in 1661 sub domnia lui Ludovic al XIV-lea dar au suferit o succesiune de metamorfoze care exprimau caracterul capricios al acestui rege. Meritul lui a fost insa acela ca s-a inconjurat de mari arhitecti ai timpului cum au fost: Le Vocex, Le Brum sau Andre de Notre, acesta din urma provenind dintr-o adevarata dinastie de peisagisti ai renasterii franceze.

Le Notre a fost cel ce a conceput planul gradinii pe niste foste mlastini asanate, in scopul amenajarii acestei gradini. Versailles-ul a fost creatr in etape, adaugand sau excluzand unele elemente care se integrau sau nu planului general. Chiar daca multe parti ale parcului au fost schimbate, planul original a ramas acelasi. Posteritatea Versailles-ului glorioasa. Ea s-a manifestat atat la curtea unor monarhi care voiau sa-l imitepe Ludovic al XIV-lea cat si in zilele noastre.

William Fleming scria despre Versaiiles : „un vast proiect rezidential de marimea unui oras, a fost in asa fel construit incat sa cuprinda natura iar nu sa o excluda. Detalii din planul parcului cum sunt potecile dispuse radial au stat la baza realizarii unor cartiere noi in Paris, iar planul orasului Washington se trage direct din structura acestui parc”.

6 GRADINA SECOLULUI AL XIX-LEA

In secolul al XIX-lea in arta gradinii nu se contureaza un nou stil romantic, din potriva se observa o revenire la gradina arhitectonica de tip baroc. La aceasta se adauga dezvoltarea si imbunatatirea stilului mixt. Arta compozitiei este mai subtila. O alta trasatura a acestei perioade este aparitia unor noi teorii de arhtectura pesagistica bazate pe legile arhitecturii si ale geometriei. Incep sa se intrepatrunda liniile drepte cu cele curbe iar compozitia retine doar ceea ce are valoare arhitecturala, peisagistica sau arheologica. Planurile devin clare prin asewzarea fiecarui element intr-un loc si cu un scop precis conturat, prefigurand astfel gradina functionala moderna. O caracteristica a romantismului in arta moderna este sporirea interesului pentru natura ca obiect stiintific iar gradinile botanice sunt o confirmare in acest sens. Prima gradina botanica a aparut la Palermo, apoi una la Venetia si la Padova-1545. Aclimatizarea este o inovatie in materie de gradinarit. Anglia se afla in avangarda acestei miscari de studiere si aclimatizare a speciilor aduse din China, India, America de Nord, datorita statutului ei de mare putere europeana. Gradinile botanice devin o moda in secolul al XIX-lea. Cele mai renumite sunt cea de la Keb, fondata in 1760 si cea de la Chelsea. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea apar parcurile publice tratate ca niste gradini cu acces public nelimitat. Acum se contureza parcuri celebre: Regents Park, Victoria Park, Seftan Park in Anglia, Central Park, Prospect Park in SUA; la Viena parcurile Ring, Stadtpark si Volksgardel.

7 GRADINILE SECOLULUI AL XX-LEA

Inceputul secolului al XX-lea este marcat de aparitia stilului arhitectonic in amenajarea gradinii, insa intr-o abordare noua influentata de evolutia curentelor in arta plastica. Cubismul a avut o oglindire importanta in arhitectura peisagistica, generand gradina asimetrica, care a evoluat pana in 1935. Reprezentativa pentru aceasta perioada este activitatea lui Andre si Paul Vera. Andre Vera, peisagist francez, era un infocat aparator al ratiunii in proiectarea si amenajarea spatiului verde. El este considerat teoreticianul gradinilor moderne. Impreuna cu fratele sau Paul, influientati fiind de misc area cubista au respins designul neregulat in favoarea liniilor drepte si a formelor geometrice. Unul din putinele parcuri reprezentative pentru secolul al XX-lea a fost construit incepand cu 1900 de Antonio Gandi si este parcul Antonio Guiel din Barcelona. In Marea Britanie, in aceeasi perioada se pun bazele unui nou mod de abordare a gradinii cunoscut sub numele Country House. Printre figurile ilustre ale epocii se numara Gertrude Jekell care a studiat culoarea si diferitele ei modalitati de combinare in natura, fiind considerata o inovatoare in utilizarea plantelor. In primele decenii ale secolului al XX-lea in SUA se afirma adaptarea gradinilor clasice italiene la noile tendinte ale modei in arhitectura peisagistica, statuate i, anglia de Gertrude Jekell si preluate de alta figura a gradinii epocii Beatrice Farrad. Opera ei de referinta este gradina Dumbarton Oaks din Washington. Dupa al II-lea razboi mondial se contureaza adevarata expresie a gradinii secolului al XX-lea, concretizata in reducerea simtitoare a suprafetei acesteia, paralel cu schimbarea modului de abordare a amenajarii, gradina devenind intr-un fel creatia proprietarului ei.

In 1948 se infiinteaza la Paris Federatia Internationala a Arhitectilor Peisagisti. Astazi exista in jur de 40 de natiuni membre ale federatiei si 12 membrii individuali.

8 Evolutia gradinii in Romania

Evolutia gradinii in tara noastra parcurge in mare aceleasi etape ca si gradina europeana. In secolul al XV-lea au existat legate de infiintarea unor gradini si parcuri publice. Astfel in 1567 la Alba-Iulia se creeaza o gradina terasata care va functiona alaturi de un parc deja existent, plantat cu tei si decorat cu flori de salvie, bujori, lalele, narcise, lacramioare.

In secolul al XVIII-lea in Tara Romaneasca, in gradinile private se combina elementele autohtone cu cele orientale si venetiene. Reprezentative sunt pentru aceasta perioada parcurile de la Avrig, Bontida si Gornesti. In secolul al XIX-lea apar doua tipuri de spatii verzi: cele din afara oraselor intinse ca suprafata si cele din interiorul oraselor, asa numitele promenade.

In 1832 in Bucuresti incepe amenajarea soselei Kiseleff, iar in 1843 incepe amenajarea Cismigiului sub indrumarea arhitectului peisagist Mayer. La Brasov se planteaza aleea de sub Tampa iar la Sibiu in 1857 parcul Sub arini. La Cluj incepe plantarea terenului denumit Dumbrava furnicilor. Tot la Cluj in 1872 incepe amenajarea gradinii botanice. La Timisoara se amenajeaza padurea parc „Padurea Verde”. La Simeria pe 70 ha intre 1870-1880 se amenajeaza parcul dendrologic; s-au plantat atunci peste 500 specii exotice. La Craiova in 1898 se amenajeaza parcul Bibescu, la Buzau parcul Crang, la Ramnicu Valcea pe 13 ha parcul zavoi iar la Iasi se contureaza gradina Copou.

In deceniile 6 si 7 ale secolului XX se amenajeaza spatiul verde de pe litoralul Marii Negre cu vegetatie arborescenta si arbustiva bogata, adaptata conditiilor pedoclimatice specifice.