Caracterizarea spatiilor verzi

CARACTERIZAREA SPATIILOR VERZI

1 Scuarul

Este spatiul verde cu suprafata pana la 3 ha. Scuarul, de regula este amplasat intravilan. Indiferent de marime, forma, scuarul prezinta cateva caracteristici general valabile:

- marimea scuarului se stabileste pe baza normei medii de spatiu verde care este de 1,5- 4m/locuitor, considerand ca 20% din populatia beneficiara frecventeaza simultan scuarul

- reteaua de alei se regaseste pe 20- 35% din suprafata totala si face legatura comoda in toate directiile si cu toate obiectivele iar intrarile si iesirile scuarului sunt amplasate pe toate laturile spatiului verde permitand accesul permanent si rapid in orice moment fara a crea aglomeratie. O parte din alei pot fii pavate cu materiale speciale care maresc efectul decorativ.

- vegetatia este reprezentata de arbori de toate marimile si arbusti: 20-60% din totalul suprafetei ocupate cu vegetatie; peluze: 30-75% din suprafata si amenajari cu plante floricole :     5-10%

- dotarile (constructiile)utilitare si decorative( banci, statui, fantani arteziene, chioscuri) reprezinta 5-20% din suprafata totala si se amplaseaza in zonele usor accesibile. Aceste dotari se subordoneaza stilului ales in abordarea amenajarii scuarului.

2 Gradina

Este un spatiu verde de regula intravilan , cu suprafata cuprinsa intre 3-20 ha. Dimensionarea gradinilor publice se face pe baza normei orientative raportate la numarul total al locuitorilor, de 3-5m.p/locuitor. Aceasta asigura 20-40 m.p. pentru fiecare vizitator, considerand ca 15-20% din populatia beneficiara frecventeaza regulat gradina. Gradina publica are o retea de alei care ocupa 10-20% din totalul suprafetei. Numarul de intrari este corelat cu marimea gradinii. Gradina este de obicei incercuita printr-o perdea compacta de vegetatie. Vegetatia reprezinta 40-70% din totalul suprafetei, fiind repartizata orientativ astfel:30-60% pentru arbori, arbusti; 30-70% pentru peluze si 5-10 % pentru plantatii floricole

Dotarile utilitare si decorative, locurile de joaca pentru copii, terenurile de sport, diferitele modalitati de reprezentare a apei, intregesc si contribuie la indeplinirea rolului complex sanitar, recreativ si decorativ al gradinilor publice.

2.1 Gradina alpina sau stancaria.

Este denumita astfel deoarece reda peisajul montan la scara miniaturala. Ea se constituie pe un fond format fie din vegetatie, fie dintr-un taluz, fie un zid si poate constitui o gradina de sine statatoare sau poate face parte dintr-o grupa mai mare. Se utilizeaza blocuri de piatra de diferite dimensiuni, cu peretii abrupti sau rotunjiti dar intr-un mod foarte natural, pietrele se insira intr-o linie sinuoasa pentru a realiza un contur neregulat. Este recomandat ca realizarea stancariei sa se faca cu 2-4 saptamani inainte de plantarea ei pentru ca pamantul sa se taseze suficient iar stanca sa devina stabila. Stanca poate avea 2-3 nivele care poate urma linia sinuoasa a conturului initial. Stanca poate rezolva amenajarea unor spatii restranse dar poate fii folosita cu succes si in combinare cu alte elemente in gradini de dimensiuni mari. In buzunarele deschise intre pietre se foloseste un pamant bogat in turba sau in frunze. Plantare se face cu specii lemnoase ornamentale de talie joasa sau scunda, sau cu port repent ca: Acer japonicum var. Aureum; Berberis tumbergi Atropurpurea marea; Buxus microfila; Camaeciparis lawsoniana „Elwodii”; Camaeciparis lawsoniana „Minima aurea”; Camaeciparis obtusa „Nana aurea”; Camaeciparis pisifera var. „Boulevard”; Cotoneaster damerii; Juniperus sabina „Tamariscifolia”; Picea abies „Nidiformis”; Abies balsamea „Hudsonia”; Picea glauca.

Pe langa speciile lemnoase ornamentale se folosesc si specii ierboase perene: Campanula carpatica cu flori de culoare albasra; Ciclamen hedrifolis, Diantus alpinus, Gipsophila repens, Aster species, Allisum saxopile, Leontopodum alpinum, Sedum spatulifolium, Flox subulata.

3 Parcul

Parcul este cea mai mare unitate de spatiu verde intravilan, cu acces nelimitat, amenajat pe o suprafata de peste 20 ha. Se constituie pentru asigurarea odihnei zilnice si saptamanale precum si a recreerii populatiei beneficiare. Dimensionarea parcului se face pe baza unui indice mediu de spatiu verde de 3-8 m.p./ha considerand ca 10-20 % din populatia beneficiara frecventeaza simultan acest tip de spatiu verde, revenind intre 20-50 m.p. / vizitator. Ponderea vegetatie intr-un parc se situeaza la 65-70% din totalul suprafetei. Suprafata plantata cu arbori si arbusti poate fii cuprinsa intre 30-60% din totalul vegetatiei; 30-60% din total reprezinta peluzele; amenajari floricole 3-5%; reteaua de circulatie 10-15%; piesele de apa 5-10%; constructiile 3-5%; terenuri pentru activitati sportive 5-10%.

4 Padurea parc si padurea de agrement

Padurea parc si padurea de agrement sunt spatii verzi intinse pe suprafete de peste 100 ha, amplasate intotdeauna extravilan, fie in apropiere de localitati(padurea parc), fie la o oarecare departare sau chiar intre localitati in zonele turistice sau balneare renumite(paduri de agrement). Destinatia acestor categorii de spatii verzi de odihna si de recreare saptamanala sau de durata. In acest scop se realizeaza dotari pentru odihna activa ca terenuri de sport, cinematografe in aer liber, gradini zoologice sau botanice. Odihna activa se poate realiza prin plimbari pe traseele stabilite. Zona de odihna activa este proiectata pentru 20-50 vizitatori/ha/zi iar zona pentru odihna pasiva pentru 8-10 vizitatori/ha/zi.

Pentru a marii eficienta in exploatarea acestor spatii verzi este organizata legatura cu localitatile din apropiere prin cai de acces pentru mijloacele de transport, corelate cu existenta soselelor si a retelei de circulatie comoda si logica intre diferite puncte de interes ale amenajarii si zonele de cazare ale populatiei. In interiorul padurii, amenajarea cailor de circulatie urmareste traseul natural existent fiind organizat doar un procent de maxim 5% din alei si drumuri care fac legatura intre padure si zona populata se remarca faptul ca la noi in tara, cele mai multe paduri parc nu prezinta o structura adecvata functiilor ce le revin.

Situatia actuala a acestor spatii verzi este sugestiv redata de urmatorul citat: „Domina in general padurea cu o structura mai mult sau mai putin eterogena, provenita din lastari, fara speciile indicate si mai ales lipsite in mare parte de dotatii speciale si de o sistematizare corespunzatoare. Modificarea actualei structuri a arboretelor, descrierea unor retele de drumuri si poteci, crearea de poieni si de margini de padure estetizate, inzestrarea padurii cu dotatii speciale, toate acestea sunt aspecte care trebuie sa fie reglementate prin masurile de recoltare, de ingrijire, de impadurire, de constructii si de instalatii.”(Patrascanu-1987).

Padurile Baneasa si Snagov pentru Bucuresti, Dumbrava de la Sibiu, Padurea verde de la Timisoara, Hoia si Feleac de la Cluj, Varte Stejaristi de la Brasov sunt exemple tipice de paduri parc.

1 Parcul national si rezervatia naturala

Studiul parcului naturala fost conturat la sfarsitul secolului al XIX-lea in SUAcand s-a descris ca suprafete intinse sa fie mentinute in forma lor naturala, fiind conservate si protejate pentru bogatia si raritatea unor specii vegetale si animale si pentru frumusetea si curiozitatea peisajului, astfel ca in 1872 a fost inaugurat primul parc national din lume- Yellowstone, caruia i-au urmat apoi sute de parcuri nationale pa tot mapamondul.

5 Spatiile verzi din cuprinsul arterelor de circulatie

Aceste tipuri de spatii verzi sunt caracteristice pe de o parte retelei urbane de circulatie iar pe de alta parte soselelor din afara perimetrului constructibil. Spatiile verzi aferente retelei urbane de circulatie exercita o multitudine de functii, avand in primul rand rol estetic, sanitar si contribuind la siguranta circulatiei. Acest tip de spatii verzi contribuie la arhitectura stradala, realizand legatura intre obiective si contribuind la continuarea sistemului de spatii verzi al localitatii. In spatiile verzi din cuprinsul retelei urbane de circulatie, vegetatia este dispusa in doua moduri consacrate in arhitectura peisagistica si anume in aliniamente si in fasii. Aliniamentul consta dintr-un sir de plante, plantate de obicei la distante egale. Un aliniament poate fii construit dintr-un sir de plante, dintr-un sir de arbori, sau arbusti intercalati cu gard viu(aliniament mixt), amplasati fie pe ambele parti ale caii de circulatie fie pe o singura parte. Amplasarea pe ambele parti ale soselei ingusteaza perspectivele, pe cand amplasarea pe o singura parte creaza perspective largi, deschise, cum este cazul aliniamentului plantat de-a lungul apelor curgatoare sau lacurilor.

Pentru ca aliniamentele sa fie bine realizate si sa se incadreze perfect in peisajul urban trebuie respectate cateva reguli de baza in proiectarea si infiintarea acestora si anume se utilizeaza de obicei aceleasi specii pe ambele parti ale caii de circulatie, pana la prima intersectie sau schimbare de directie cand specia poate fi inlocuita cu alta. In acest caz, prin plantarea acelorasi specii la distante egale se creaza un ritm static. Se poate si un ritm dinamic al aliniamentului prin alternarea a cel mult doua elemente diferite: fie doua specii cu habitus asemanator, fie doua forme diferite de coroana, fie doua culori diferite ale frunzisului, apartinand la doua specii diferite ale aceluiasi gen fie la doua varietati ale aceleasi specii. Se pot folosi in diferite situatii arbusti ornamentali, in alternanta cu garduri vii libere sau tunse.

Pentru aliniamentele stradale urbane se au in vedere cateva criterii de alegere a speciilor. Arborii trebuie sa ajunga la maturitate la talia a III-a(pana la 15m) sa prezinte un trunchi drept iar coronamentul sa fie format de la cel putin 2-2.5mde la colet. Sistemul radicular trebuie sa fie profund pentru a nu provoca daune in timp asfaltului; sa nu drajoneze. Coronamentul trebuie sa fie restrans intr-un volum cat mai mic de preferat sferic, conic, ovoidal, fusiform, evitandu-se coroanele tabulare, larg piramidale si cele pendule.

Pornirea in vegetatie primavara sa se faca cat mai devreme; frunzisul trebuie sa fie bogat pentru a capta o cantitate cat mai mare de praf; desfrunzirea sa se produca toamna cat mai tarziu si cat mai putin esalonata. Se evita speciile care produc fructe multe, mari. Este recomandabil ca speciile folosite sa suporte tunsul, sa prezinte crestere rapida si longevitate mare; sa manifeste o buna adaptare la microclimatul urban, caracterizat prin temperatura foarte ridicata, umiditate scazuta, perioada de iluminare prelungita, praf si noxe.

Specii lemnoase ornamentale pentru aliniamente stradale

Specii adecvate: Acer negundo, Acer platanoides, Acer sacharicum, Acer pseudoplatanus, Tilia cordata, Malus floribunda, Prunus pisanum, Rhus tiphina.

Specii nepotrivite: Fagus sylvatica, speciile de Quercus, Betula pendula, Sophora japonica, toate coniferele si arborii de talia I si II.

Specii adecvate pentru aliniamente de alei: Cerasus mahaleb, Prunus celulata, Ulmus minor, Viburnum carbesi.

Distantele de plantare intre exemplarele din aliniamente si respectarea unor norme stabilite prin lege (ord. 47/1998) sunt aspecte importante de care se va tine seama in proiectarea si amenajarea unor astfel de spatii verzi. Arborii vor fi plantati la distante diferite impuse de ritmul de crestere si habitusul speciei, in asa fel incat la maturitate sa existe minim un metru intre coroanele arborilor. De obicei distanta se incadreaza intre 10-20m.

Fasia este o alta modalitate de a planta vegetatia de-a lungul retelei urbane de circulatie si se utilizeaza pe bulevarde largi si magistrale. Fasiile compartimenteaza soselele, de obicei pe mijlocul acestora pentru separarea sensurilor de circulatie. Vegetatia este variata, formata din arbori, arbusti, garduri vii tunse sau libere, alternand cu specii gazonale, decoratiuni florale, trandafiri sau vase ornamentale decorative cu plante floricole.

Spatiile verzi aferente retelei de circulatie din afara perimetrului construibil, consta in aliniamente de-a lungul acestora, precum si in zonele amenajate special pentru odihna, parcari sau in jurul locurilor de popas turistic.

6 Alte categorii de spatii verzi

Pe langa categoriile principale de spatii verzi, exista cateva tipuri care pot constitui spatii verzi de sine statatoare sau pot face parte din unitati mai largi de spatii verzi. Se disting in acest context spatii verzi amenajate pentru jocul copiilor, spatii verzi amenajate in jurul diferitelor institutii ( centre comerciale, spitale ) si cele cu profil special sau de protectie.

Spatiile verzi amenajate pentru joaca copiilor de diferite varste pun accentul pe stimularea gandirii si crearea deprinderii, paralel cu asigurarea sigurantei si placerii jocului. 

Specii nerecomandate in amenajarea spatiilor verzi pentru copii: Robinia pseudoacacea, Berberis vulgaris, Cotoneaster sp., Taxus bacata, Gleditscia triacantos, Maclura pomifera, Mahonia aquifolium, Aesculus hypocastanum.

Spatiile verzi amenajate in jurul diferitelor institutii urmaresc realizarea unui decor adecvat profilului obiectivului respectiv pe de o parte, precum si incadrarea armonioasa a amenajarii in peisajul urban inconjurator.

Spatiile verzi cu profil utilitar si de protectie iau in considerare indeplinirea rolului lor prioritar.

Plantatiile de consolidare si combatere a eroziunii sau de prevenire a alunecarilor de teren vor fi constituite cu plante adecvate, cu crestere rapida, adaptate la conditiile precare de sol ca de exemplu: salcamul, alunul, falsul otetar, catina si multe alte specii.