Normele morale - structura, clasificare si trasaturi

Normele morale - Structura, clasificare si trasaturi

Normele morale sunt propozitii sau enunturi prescriptive, prin care se indica ce trebuie sa faca sau sa nu faca, respectiv cum trebuie sa fie sau sa nu fie subiectul constient in situatii repetabile, pentru ca manifestarea sau felul lui de a fi sa fie apreciate ca bune si nu ca rele[1].

Cele mai multe norme morale sunt si norme religioase sau juridice. Specificul normelor morale nu consta in faptul ca formeaza un grup aparte autonom, ci dimpotriva in faptul ca au importante afinitati logice cu celelalte tipuri de norme si cu notiunile axiologice de bine si rau.

Asadar, normele morale se definesc intr-un context de relatii, iar explicarea acestei retele selective de relatii coincide cu analiza normelor morale.

Structura, clasificare si trasaturi

1. Structura normelor morale

Normele morale au doua componente fundamentale: expresia calitativa, care indica ce trebuie „sa faci” sau cum anume trebuie „sa fii” si expresia imperativa sau prescriptiva, cristalizata in expresia trebuie[2].

Expresia calitativa se comunica atat prin insusiri morale, proprietati valorice ale subiectului sau ale actiunii, exprimate prin adjective si adverbe (de exemplu, recunoscator, cinstit, sincer), cat si prin calitati morale, exprimate prin substantive, care sunt entitati extraindividuale si „non-actionale” (de exemplu, recunostinta, cinstea, minciuna).[3]

Expresia trebuie, numita functor deontic sau operator modal deontic, poate avea doua forme: pozitiva, trebuie si negativa, nu trebuie. „Aceasta posibilitate este un indiciu formal al faptului ca morala in sens larg este structurata valoric contradictoriu: din valori, care sunt recomandate (trebuie), si antivalori (sau pseudovalori), care sunt interzise (nu trebuie)”[4]. Functorul deontic „se deschide egal atat spre a face – ce trebuie sau nu trebuie sa faci – cat si spre a fi – cum trebuie sau cum nu trebuie sa fii – deci, atat spre natura morala a actiunilor subiectului, cat si spre insusirile morale ale subiectului actiunii”[5]. Ca expresie autonoma si pura, imperativul trebuie – nu trebuie nu are o semnificatie valoric-morala intrinseca. Functorul deontic fiind a-valoric, rezulta ca semnificatia valorica a normei sta in calitatea morala pe care el o recomanda sau o interzice obligatoriu[6].

In ceea ce priveste structura logica a normelor morale, distingem doua elemente: dispozitia si sanctiunea.

Dispozitia reprezinta cel mai important element al normei. Ea cuprinde conduita impusa: ce anume trebuie sa faca, ce anume nu trebuie sa faca sau ce anume pot sa faca cei carora li se adreseaza norma.

Din punctul de vedere al conduitei prescrise, normele pot fi onerative, prohibitive sau permisive.  Normele onerative impun sau ordona o anumita conduita (spre exemplu, „Spune adevarul!” sau „Ajuta-ti aproapele!”), normele prohibitive solicita imperativ abtinerea de la anumite fapte sau actiuni (spre exemplu, „Sa nu minti!”, „Sa nu furi!”), iar normele permisive ingaduie adoptarea unui comportament in functie de interesele si preferintele individului (spre exemplu, „Poti sa nu te autoacuzi”)

Referat: Psihosociologia organizatiilor - test Referat: Atributele personale ca surse ale puterii

Sanctiunea cuprinde consecintele nerespectarii prescriptiei din dispozitie. Toate normele sociale au caracter obligatoriu, altfel ele nu ar fi reguli, ci simple recomandari. Pentru a fi efectiva, orice norma trebuie sustinuta si intarita de anumite sanctiuni. Sanctiunea are aceeasi substanta cu norma, adica in caz de nerespectare a unei norme morale, sanctiunea va fi morala, in caz de nerespectare a unei norme juridice, sanctiunea are natura juridica, daca se incalca o norma religioasa, sanctiunea va fi religioasa etc.

Sanctiunea morala se situeaza numai la nivelul constiintei individuale sau se materializeaza in reprobarea din partea altora, in blamul public. Cele mai puternice sanctiuni morale sunt cele care vin dinauntrul constiintei fiecarui individ. Cel care a incalcat o norma morala se pedepseste singur prin regret, cainta, remuscare, stari ale constiintei din care ia nastere dorinta si hotararea de a nu mai repeta aceleasi greseli si de a repara raul cauzat. Sanctiunile specifice incalcarilor normelor morale aplicate de colectivitate sunt blamul, ocara, dispretul, oprobriul public, stigmatizarea sau ostracizarea.

2. Clasificarea normelor morale

Clasificare normelor morale se poate dovedi un lucru destul de dificil dat fiind faptul ca prea putine norme care reglementeaza viata morala a unei comunitati sunt cuprinse in coduri.

T. Catineanu identifica trei criterii de analiza si sistematizare a normelor morale: forma de expresie, gradul de constrangere sau obligativitate si gradul de generalitate.

In functie de forma de expresie, distingem intre norme pozitive si norme negative. Distinctia dintre valoare si antivaloare, axul universului moral, se cristalizeaza, la nivelul normelor, in cele doua forme de expresie: trebuie si nu trebuie. Cele doua forme de expresie sunt echivalente sub raport informational si valoric, ele promovand aceeasi calitate sau valoare morala, dar in modalitati lexicale opuse. Forma pozitiva este stimulativa si angajanta, iar cea negativa, restrictiva si inhibitiva.

Dupa criteriul gradului de constrangere sau obligativitate, normele morale se clasifica in obligatorii si preferentiale. Spre deosebire de normele juridice, unde diferenta dintre normele obligatorii si cele preferentiale este clar si riguros stabilita, in cazul celor morale, trecerea de la obligatoriu la preferential este graduala si uneori echivoca.

In functie de ultimul criteriu, putem distinge intre norme generale, particulare si speciale. Normele generale sau universale sunt prezente in toate colectivitatile umane, sunt perene si regleaza toate tipurile de relatii si activitati umane. Astfel de norme sunt: „Fii sincer!”, „Fii cinstit!”, „Fii drept!”, „Fii recunoscator!” etc. Normele particulare sunt cele care se adreseaza unor grupuri sau colectivitati determinate, au o anumita variatie in timp si regleaza tipuri de relatii sau activitati umane particulare. Din aceasta categorie fac parte normele care privesc viata de familie, normele diferitelor profesii etc. Normele speciale se adreseaza unor grupuri restranse sau vizeaza relatii ori activitati speciale sau ocazionale. Intra aici, spre exemplu, normele cavalerismului, normele de protocol etc. In cazul ultimei categorii de norme, semnificatia intrinsec morala este slaba, ele tinand mai mult de moravuri, de eticheta, configurand „moda” din morala[7].

3. Trasaturile normelor morale

In lucrarea sa Conceptul de drept, H. L. A. Hart distinge patru trasaturi ale normelor morale care, luate impreuna, le deosebesc pe acestea de celelalte norme sociale. Aceste trasaturi sunt, in ordinea mentionata de autor, importanta, imunitatea la modificare deliberata, caracterul intentionat al faptei morale si formele presiunii morale.

1) Importanta pastrarii unei norme morale se manifesta in mai multe sensuri: in primul rand standardele morale sunt mentinute in ciuda faptului ca limiteaza pasiunile umane si implica un coeficient de renuntare la impulsurile egoiste. In al doilea rand, formele de presiune sociala sunt exercitate nu doar pentru a obtine conformare in cazurile individuale, ci si pentru ca standardele morale sa fie in continuare invatate si intelese de societate in ansamblu ca fiind lucruri firesti. In al treilea rand, exista o recunoastere generala a faptului ca, daca standardele morale nu ar fi acceptate si respectate, in viata oamenilor ar avea loc schimbari neplacute si cu consecinte de durata. Importanta atribuita mentinerii normelor morale poate fi explicata in termenii unei pozitii rationale aratand ca, desi normele cer o sacrificare a intereselor persoanelor private, conformarea cu ele asigura interese vitale colective. Aceasta explicatie utilitarista a necesitatii mentinerii standardelor morale in scopul protejarii de daune nu este insa totdeauna posibila. In societatea moderna, calculele vizavi de marimea daunei provocate nu explica importanta care se atribuie reglementarii morale a comportamentului sexual, de exemplu, vetoul curent asupra homosexualitatii.

2) Normele morale sunt imune la modificarea deliberata, ele nu pot lua nastere si nu pot fi modificate sau eliminate printr-o manifestare a vointei. Standardele de conduita nu pot fi nici inzestrate cu un statut moral, nici private de acesta de catre un fiat uman. Chiar daca normele morale nu pot fi modificate deliberat, acest lucru nu trebuie inteles in mod gresit ca o imunitate la orice alte forme de modificare, ele se pot eroda, pot fi anulate si inlocuite cu altele[8].

3) O alta trasatura a normelor morale consta in caracterul intentionat al faptei morale. Daca cineva, care a incalcat normele morale, reuseste sa demonstreze ca a facut acest lucru neintentionat si in ciuda tuturor precautiilor pe care si le-a luat, atunci are o scuza morala. Blamul moral in aceste imprejurari este exclus, deoarece persoana a facut tot ce a putut. Pentru a putea fi atrasa responsabilitatea morala, persoana trebuie sa detina un anumit control asupra propriei conduite, prin urmare, o persoana care a comis in mod neintentionat o fapta este iertata pentru ca, din punct de vedere mental, acelei persoane i-a lipsit capacitatea de a se conforma cerintelor normei. 

4) O alta particularitate a moralei, strans legata de precedenta, se refera la forma caracteristica de presiune ce se exercita in sprijinul ei. Hart considera ca, daca de fiecare data cand cineva se afla foarte aproape de incalcarea unei norme de conduita, s-ar folosi doar amenintarile cu pedeapsa sau cu consecinte neplacute in incercarea de a-l convinge sa nu faca acest lucru, ar fi imposibil de considerat o atare norma ca facand parte din morala societatii, desi ar putea fi tratata fara nici o retinere drept o norma juridica. Se poate spune ca formele tipice de presiune ale dreptului constau in astfel de amenintari. In cazul moralei, insa, formele tipice de presiune constau in apeluri la respectarea normelor in sine, ca lucruri importante si impartasite de catre toti carora li se adreseaza. Astfel, presiunea morala se caracterizeaza prin faptul ca se exercita nu prin amenintare sau apel la frica ori interes, ci prin invocarea specificului moral al actiunii vizate si ale cerintelor moralei. Analogiile cu frica sau pedeapsa nu sunt excluse definitiv, deoarece se presupune ca protestele vor trezi in sufletele celor carora li se adreseaza un sentiment de rusine sau vina: ei vor fi pedepsiti de propria constiinta. Desigur, abaterile de la normele morale pot produce diferite forme de reactie sociala ostila, de la expresii neprotocolare de dispret la ruperea relatiilor sociale sau ostracism, dar invocarea insistenta a normei, apelurile la constiinta si cautarea de sprijin in sentimentul de vina si in remuscari sunt formele de presiune caracteristice moralei. Morala se sprijina pe aceste forme de presiune ca o consecinta a faptului ca normele si standardele morale sunt acceptate ca lucruri importante si care se doresc mentinute[9].