Portretul - incercare de definitie. Principii generale

Portretul

Incercare de definitie. Principii generale

Argumentul existentei sale ca gen de sine statator este acela ca toti oamenii sunt interesati de istoria semenilor lor. De regula, “pretextele” pentru pentru realizarea de portrete sunt evenimente de tipul: alegeri, moarte, demisii.

Daca biograful noteaza strict datele importante din viata unei persoane, atunci reporterul face ca acestea sa aiba o identitate clara (fata, ochi, par, lumina a ochilor, maini, moduri de a vorbi, un décor in care persoana se manifesta, etc.). Un bun portret presupune in primul rand o buna cunoastere a personajului, o buna documentare, o mare doza de curiozitate „sociala”, de simpatie, de inteligenta critica. Personajul trebuie surprins in cadrul familial, professional si de divertisment, asa incat, dintr-un bun potret trebuie sa reiasa, pe cat posibil: decorul in care traieste individul, modul de viata al acestuia, relatiile pe care le are (toate aceste elemente sunt componente si expresii ale personalitatii sale). Valoarea sugestiva a detaliilor si inlantuirea lor conditioneaza rezultatul.

Portretul se inscrie in limitele genului informativ.

Sursele de informatii cele mai potrivite pentru culegerea datelor de portret sunt dosarele si marturiile.

Cele mai cunoscute tipuri de portret sunt: informatia biografica, reportajul descriptiv, anchetele de personalitate, interviul-intalnire.

Potretul nu incearca sa dea raspunsuri precise la intrebari de actualitate, ci, mai degraba, incearca sa puna in lumina un anumit personaj, din anumite motive, facand ca acest tip de text jurnalistic sa fie unul elaborat.

In general, in presa, portretul se foloseste atunci cand jurnalistul trebuie sa prezinte un nou ministru, un om politic, un artist sau o personalitate din orice domeniu. Din pacate, cea mai frecventa sutuatie in care jurnalistul se “activeaza” pentru a redacta textul de tip “portret” de actualitate este decesul cuiva, caz in care portretul respectiv este mai degraba un necrolog decat unul de relevare a personalitatii.

Dintr-un anumit punct de vedere, portretul este o ancheta asupra unui personaj, care este mai dificila chiar decat realizarea unui interviu, sustin unii autori, deoarece munca de organizare a textului nu se termina atunci cand intrebarile si raspunsurile din cadrul unui dialog au fost puse pe hartie, asa cum se intampla in cazul interviului. In plus, pentru realizarea unui portret este nevoie de o apropiere mult mai mare fata de personaj decat in cazul interviului, fiind necesare o serie de informatii provenind din surse diferite, atat favorabile, cat si nefavorabile “obiectului” portretului.

Asadar, portretul nu este doar o descriere binevoitoare sau “supralicitata” a unui individ si nici o interpretare extravaganta a informatiilor obtinute despre persoana respectiva. De aceea, un portret nu ar trebui confundat cu un curriculum vitae sau cu o fisa biografica.

Cele mai interesante portrete sunt considerate cele avand in centrul atentiei personalitatea indivizilor importanti din lumea politica, culturala sau mediatica. Echivalentul audiovizual al portretului din presa scrisa, desi este mai degraba, un “surogat”, este scurta descriere pe care moderatorii o fac invitatilor lor din emisiunile-magazin. Spre deosebire de acest tip de prezentare, cu vagi accente de portret, textul care apare in paginile publicatiilor este mai riguros, desi jurnalistul este liber sa isi aleaga citatele care reprezinta cel mai bine ideile pe care el vrea sa le sugereze publicului.

In general, pentru a face un portret complet, jurnalistul isi face o documentare foarte buna, pentru a releva toate aspectele semnificative ale persoanei respective. De asemenea, jurnalistul are libertatea de a-si alege unghiul de abordare; in general, sunt considerate interesante portretele care accentueaza laturi mai putin cunoscute ale unei persoane cunoscute, ceea ce aduce un plus de originalitate, in comparatie cu sa zicem, o discutie televizata de o ora, in care personajul-cheie isi reia ideile cunoscute de toata lumea. Totusi, puterea “directului” si a gestului nu pot fi compensate in nici un fel in presa scrisa. Deci, informatiile vehiculate prin canalul audiovizual se completeaza cu cele care sunt transmise prin presa scrisa, iar “realitatea” despre un personaj este construita de catre “consumator”, in cele din urma, cu ajutorul intuitiei.

Nu toate portretele sunt “investigatii” desfasurate asupra unei persoane publice. Este posibil ca, in situatia unei persoane care nu este cunoscuta, dar jurnalistul crede ca, dintr-un anumit motiv, aceasta ar trebui sa fie cunoscuta, jurnalistul se va multumi sa il faca pe cititor sa simta, sa vada, sa asculte, etc. detalii asupra unei persoane necunoscute, care considera jurnalistul, are ceva de spus. Unele texte de acest tip sa tinda catre genul “reportaj”, care aduc informatii asupra persoanei respective pentru o perioada limitata in timp. In general, acest tip de portret se pliaza cel mai bine pe situatia in care ar trebui prezentata o persoana prin prisma meseriei, a functie sale. Astfel, jurnalistul da putina culoare unor indeletniciri comune, despre care se crede ca se stie totul.

In aparenta, portertul pare un gen usor de realizat, in comparatie cu interviul, ancheta sau reportajul. De fapt, prezentarea unui personaj, pe care il cunosti de-o viata sau numai de doua ore, este un obiectiv destul de dificil de realizat, caci, de undeva, de aproape, pandeste pericolul banalitatii. Atunci cand nu are de ce sa se “agate”, atunci cand nu are la dipozitie nici o anecdota, nici o idee mai deosebita, jurnalistul trebuie sa “scormoneasca” adanc in cercul de relatii al prietenului si sa incerce sa afle lucruri interesante, fara a dezvalui sursele.

Oamenii sunt diferiti, de aceea e greu de dat un model universal al portretului. In plus, de multe ori, jurnalistul trebuie sa redacteze un portret al cuiva fara sa intre in contact cu acesta, caz in care documentarea capata un rol deosebit de important. Totusi, se pot schita anumite elemente care ar trebui sa faca parte din structura unui asemenea tip de text, mai ales daca personajul este necunoscut. “Ingredientele” pentru a transforma un anonim intr-un personaj mediatic sunt considerate talentul scriiturii si rigoarea informatiilor. Cel mai mare pericol al acestui portret sunt ideile preconcepute care sunt vehiculate asupra personajului, pe care jurnalistul nu le poate infirma sau confirma in lipsa contactului fizic cu modelul.

Pregatirea

Preluand metafora “tabloului”, jurnalistul trebuie sa aiba la dipozitie intreaga paleta de culori (informatiile complete, adica tot ceea ce s-a scris sau s-a spus despre personajul respectiv, mai ales in legatura cu cariera sa).

Asadar, documentarea trebuie facuta la fel de minutios, indiferent ca este vorba despre un nou ministru, fie ca este vorba despre o mare realizare aunzui artist indragit. Sursele recomandate sunt: arhivele, colectiile de ziare, persoanele din mediul familial, persoanele cele mai apropiate din mediul profesional, persoanele importante care fac parte din reteaua de relatii sociale ale personajului. Toate aceste surse pot furniza (dar nu o fac intotdeauna, ci in functie de abilitatea jurnalistuluide a scoate informatii de la ele) date care sa ajute la construirea imaginii de ansamblu asupra personajului. In plus, jurnalistul poate sa extraga cateva detalii, cateva citate sau “panseuri” originale ale persoanei in cauza. In general, este considerata o greseala sarirea peste etapa de documentare si trecerea catre etapa de intalnire cu personajul, deoarece acesta ar putea avea o imagine falsa despre sine sau, oricum, disproportionata sau care sa nu se potriveasca cu imaginea generala despre persoana sa.

LUCRARE: Cinematograful danez LUCRARE: Lista Filmelor Romanesti din Toate Timpurile

Asadar, “topul” surselor si ordinea in care trebuie intervievate ar trebui sa fie: colegul de scoala, colegul de serviciu, vecinul, varul de departe, membrii apropiati ai familiei, subiectul insusi.

Intalnirea

Intalnirea cu “subiectul” portretului este foarte importanta. De regula, este indicat ca aceasta intalnire sa se desfasoare in “mediul inconjurator” al personajului. Aici, trebuie remarcate toate detaliile: stilul mobilei, forma patului, modul de decorare, prezenta unor animale de casa, existenta unei gradini, tipul de masina, etc. Toate acestea reprezinta tipul de detalii care spun foarte multe despre un individ. Nu trebuie uitate nici detaliile fizice ale personajului (par, ochi, expresii ale fetei, ale corpului, recatii la intrebari, etc.), caci sunt considerate “purtatoare” de semnificatii legate de modul de gandire, de evaluare a personajului respectiv.

In cadrul intalnirii, trebuie evitate dispozitivele de inregistrare (magnetofoane, reportofoane, etc.) care dau un aer oficial intalnirii. De asemenea, prezenta carnetelui de notite trebui amanata cat mai mult posibil, pentru stabilirea unei legturi directe, afective, pe cat se poate, intre cei doi actori. Crearea unei relatii bune, pozitive, este cruciala, caci redactarea unui portret vizeaza intimitatea individului.

Ca si in cazul interactiunii din cadrul interviului, intrebarile referitoare la biografia personajului trebuie puse in ordine cronologica, caci, deschizand discutia despre copilarie, relatia are mari sanse sa se imbunatateasca, caci oamenii se deschid mult atunci cand este vorba despre trecutul lor indepartat.

Esentialul trebuie notat, in cuvinte-cheie. Oricum, daca jurnalistul este cu adevarat interesat de personaj, iar personajul de jurnalist, memoria acestuia din urma va retine mult mai usor faptele semnificative.

Dupa etapa de descriere a biografiei (copilaria, scoala, educatia, familia), trebuie trecut pe nivelul urmator si anume acela al declaratiilor, al interpretarilor, al opiniilor, care, de aceasta data, trebuie notate riguros, caci vor fi transimse catre public sub forma de declaratii exacte.

Intalnirea ar trebui sa se termine cu un fel de recapitulare a celor mai importante declaratii pe care persoana le-a facut.

In general, este considerata o intalnire eficienta aceea dupa care jurnalistul ramane cu o impresie clara despre personaj, care ar trebui sa ii confirme jurnalistului prima impresie.

In general, se considera ca, daca persoana este interesanta, portretul este interesant si “se va scrie singur”. Totusi, chiar daca personajul nu este foare promitator, jurnalistul trebuie sa isi faca treaba la fel de riguros si sa se arate la fel de curios, desi, poate gratificatiile nu exista in cazul subiectului respectiv.

Scriitura

Trebuie spus ca, in elaborarea unui portret, trebuie abandonat principiul exhaustivitatii: in primul si in primul rand, redactarea unui portret este un exercitiu de stil. Nu este important daca sunt uitate cateva detalii legate de cariera, atrata timp cat trasaturile semnificative ale individului au fost aduse in prim-plan.

Pentru inceput, ar trebui identificata o constanta a vietii individului (puterea de lupta, dragostea de frumos, etc.), ca un fel de “linie a vietii” in chiromantie. Subiectul poate fi un “self made man”, un individ slab si influentabil, un luptator, un descurcaret abil, etc, atriubut care ar trebui evidentiat de citatele utilizate, care vor da astfel substanta imaginii, cadrului sugerat de jurnalist.

Potretul trebuie sa beneficieze de un ambalaj cat mai comercial, caci, ca in toate articolele-magazin in care nu exista argumentul actualitatii, revista trebuie sa se vanda. Rolul titlului si al sapoului raman in continuare aceleasi: de a atrage atentia, de a invita la lectura.

Inceputul textului poate fi atat o descriere fizica (sau detalii fizice), un tic verbal al personajului sau o declaratie interesanta. Daca textul acopera mai mult de doua pagini, are nevoie de intertitluri incitative.

Sfaturi

o       Importanta descrierilor in construirea unui portret este mare. Un bun portret trebuie in mod obligatoriu sa faca o descriere fizica a personajului, mai ales daca acesta este mai putin cunoscut.

o       Planurile cronologice de redactare sunt total contraindicate, deoarece sunt monotone. Sunt recomandate elementele din actualitatea cea mai apropiata. Detaliile de CV pot fi plasate intr-un chenar sau sub forma de nota.

o       Descrierea personajului trebuie facuta cat mai original posibil, evitandu-se cliseele si banalitatile de tipul “blonda picanta” sau “renumit cantaret”, etc.

o       Faceti cat mai multe comparatii surprinzatoare si metafore originale. Uneori, in cadrul unei game de personaje literare sau istorice reprezentative (Don Juan, Don Quijote, etc.), pot fi gasite si altele mai putin utilizate, dar cu o valoare de exemplu la fel de mare. Tot ce aveti de facut este sa va bateti capul!

o       Atentie la nuante: orice persoana este un “ghem” de contradictii si paradoxuri, deci, remarcati-le, in loc sa le treceti cu vederea.

o       Anecdotele sunt recomandate in doze cat mai mari. Un portret nu este un proces verbal, care trebuie sa fie cat mai impersonal. Sub “morga” unui mare critic de arte plastice se poate ascunde un iubitor de masini sport sau, sub “masca” unui profesor de matematici speciale, se poate ascunde un iubitor de orhidee. Hobby-urile sunt “sarea si piperul” unui portret, asa cum viata familiala si “accidentele” din cariera personalizeaza considerabil individul.

o       Citatele trebuie sa fie scurte, de cel mult o fraza si de cel putin cateva cuvinte semnificative pentru individ. Nu este recomandata transcrierea unor paragrafe lungi, oricat de bine ar suna acestea.

o       Ideea principala despre personaj trebuie subliniata, fara a incerca sa tragi o concluzie despre personaj. Nu exista reteta pentru final, dar exista un principiu dupa care ar trebui sa fie redactat: sa rezume impresia particulara pe care a lasat-o jurnalistului, chiar daca aceasta ar putea fi una paradoxala.

Exemple: mai jos sunt date cateva exemple de texte-portret, realizate de studenti la jurnalism in cadrul seminarelor de “Tehnici de redactare”, care, din anumite motive, pot fi considerate slab realizate:

Text 1

“Liliana Pavlovski-o viata de balerina”

“Liliana Pavlovski, balerina de la varsta de 6 ani, a devenit mai cunoscuta pe plan international, decat national. Cu numeroase premii castigate in Japonia, Portugalia, Anglia s-a afirmat in lumea baletului. Descoperita de profesoara ei de dans, la Casa de Cultura din Campina, Liliana a urcat pe” treptele afirmarii” ajungand sa se stabileasca in Rusia. La Scoala de Balet unde a studiat s-au oferit 10 burse celor mai buni elevi, iar dumneaei a avut norocul sa se afle printre cei mai buni. Ajunsa in Rusia, a fost ajutata de barbatul care urma sa-i devina sot si tatal celor doi copii ai sai. Dupa 20 de ani, s-a despartit de sotul ei, Sasha si s-a intors in Romania, unde ii era familia si toate persoanele dragi.

Daca ar fi sa o ia de la inceput, dumneaei spune ca din punct de vedere profesional ar face aceleasi lucruri, dar in ceea ce priveste viata particulara crede ca ar face unele schimbari.”

Observatii:

o       Din punct de vedere al relatiei original (personalizarea informatiei) –comun (asteptari comune legate de cariera unei balerine si de viata personala), textul este foarte general, previzibil.

o       Ca structura si mod de organizare a informatiei pe anumite nivele (cariera, viata, personalitate, décor, detalii semnificative, detalii fizice, etc.), textul are numeroase lipsuri.

o       Limbaj: erori gramaticale (dezacord: “…devina sot si tatal…”, “…unde ii era familia si toate persoanele…”), clisee (“plan international”, “s-a afirmat in lumea baletului”, “sa o ia de la inceput”, etc.), probleme de topica (subordonata inaintea principalei, complement inaintea subiectului).

o       Din punct de vedere informativ: informatie neconcludenta, generala, incompleta.

Text 2

“Principalul este esentialul sa invatam”

“Daca ai fi vazut-o pe strada, coafata la vreo 40 de ani si un metru 70 inaltime, mereu imracata la patru ace, ai fi considerato o persoana normala. Totul se schimba insa cand intrai in dialog cu ea, si cum noi in liceu eram obligati sa intram cel putin patru ore pe saptamana, nu ne era deloc usor.

Ne era profesoara de romana, insa cand spunea fraze de genul “Principalul este esentialul sa invatam” sau “Eminescu nu este numai un poet al iubirii, el este in primul rand un poet al iubirii, opera sa fiind o opera de iubire”, ne venea cam greu s-o credem ca a facut studii superioare.

Anii de liceu curgeau si noi nu ramaneam cu absolut nimic din orele de romana, desi profilul nostru era uman. In fiecare ora profa ne ridica pe unul dintre noi in picioare si incepea sa ne bodogane. Trebuie sa recunosc ca de cele mai multe ori, eu eram cea bodoganita. Colegii mei stiau si ma rugau in pauza sa o tin cat mai mult ocupata.

Motivul pentru care ma ridica in picioare in fata clasei nu-l stiam niciodata, si desi la inceput eram foarte speriata si-I raspundeam cat mai frumos, ulterior a inceput sa ma distreze.

De fiecare data cand tipa la ore, suna cam asa: “Haideti sa vedem ce ne spune z despre poezia “Plumb”, ca e foarte sigura pe ea. Z crezi ca daca parintii tai au cine stie ce pile, vei ajunge vreodata sa-mi faci mie ceva? Te inseli amarnic? Eu zic sa-ti vezi de treaba ta! Si ridica-te imediat in picioare cand vorbesc cu tine, nu ti-e rusine?”, dupa ce ma ridicam nu mai treceau cinci minute si ma dadea afara din clasa.

Urnatoarea ora insa, isi schimba total atitudinea si ajungea uneori sa ma dea ca exemplu pozitiv celorlalti.

Lucrurile acestea le facea cu toata lumea iar noi nu intelegeam de ce, mai ales ca de obicei, eram foarte cuminti la ore.

Nu stia sa predea nimic, orele cu ea erau complet inutile si noi ne intrebam cum a ajuns ea profa de romana. Intr-o zi insa ajutati de o alta profesoara am aflat care era misterul.

Profa noastra de romana era de fapt amanta secreta a directorului liceului si pe langa asta mai avea si pile puternice la Minister. Ea facuse Facultatea de Limbi Straine si anume sectia de Rusa-Franceza. Ani de zile fusese profesoara de rusa dar fiinca limba rusa disparuse la un moment dat din invatamantul roman s-a facut peste noapte profa de romana.

De-a-lungul anilor s-au facut multe plangeri impotriva ei ceea ce probabil ii provocau si acea nesiguranta si stres la ore. Pe culoar cand treceam, daca o salutam se uita urat la noi si pleca mai departe.

Acum cand privesc in urma realizez ca desi n-am ramas noi cu multe de la ea, este singura profesoara de care imi mai aduc aminte uneori

Observatii:

o       Tip de text: relatarea unei experiente in loc de creionarea portretului personajului;

o       Informatia este in exclusivitate subiectiva (text la persoana 1), ceea ce aduce un punct de vedere mult prea personal asupra personajului, pierzand din credibilitatea informatiei (textul poate fi receptat ca o mica “razbunare” personala);

o       Prea putine informatii din zona vietii personale si a vietii familiale;

o       Lipsesc marturiile directe;

o       Elementele de décor, detaliile de localizare lipsesc, de asemenea;

o       Prea multe paragrafe, care sustin aproximativ aceeasi idée (desfasurarea orelor), ceea ce adduce redundanta, in loc sa creeze o mai mare coerenta a textului;

o       Absenta sapoului;

o       Serioase probleme de gramatica, de exprimare (greseli de topica, de conjugare, de proprietate a termenilor, etc. vezi sublinierile).

Exercitii

1.     Elaborati un potret de personalitate al unui coleg de facultate.

2.     Redactati portretul primului ministru al Romaniei pentru un cotidian central bucurestean.

3.     Realizati portretul unui cersetor sau al unui copil al strazii.

4.     Realizati portretul unei vedete pentru o revista specializata (presa feminina).

5.     Realizati portretul unui specialist intr-o profesie mai putin cunoscuta.

Bibliografie

1)      Adler, Ronald, Rodman, George, 1980, Understanding Human Communication, 1980

2)      Coman, Mihai, coord., 2000, Manual de Jurnalism, vol. 1, 2, Iasi, Polirom, (editia a doua).

3)      De Broucker, José, 1995, Pratiques de l’information et d’écritures journalistiques, Paris, CFPJ.

4)      MacDougal, Curtis, 1982, Interpretative Reporting, New York-Londra, Mac Millan Publishing Company.

5)      Martin-Lagardette, Jean-Luc, 2000, Le guide de l’écriture journalistique, Paris, La Découverte & Syros, (editia a patra).

6)      Mencher, Melvin, 1986, Basic News Writing, Dubuque, Wm. C. Brown Publishers, (editia a doua).

7)      Metzler, Ken, 1986, Newsgathering, New York, Prentice Hall Inc., (editia a doua)

8)     Montant, Henri, L’interview écrite et le portrait, Montpellier, Editions du Centre de formation et de perfectionnement des journalistes.

9)      Mouriquand, Jacques, 1997, L’ écriture journalistique, Paris, PUF.

10)   Rivers, L. William, Work, R. Alison, 1988, Writing for the Media, Mountain View, Mayfield Publishing Company.

11)  Serbanescu, Andra, Cum se scrie un text, 2001, Iasi, Editura Polirom.