Introducere in media - campuri de aplicare ale comunicarii de masa - caracteristici ale comunicarii de masa

INTRODUCERE IN MEDIA - CAMPURI DE APLICARE ALE COMUNICARII DE MASA - CARACTERISTICI ALE COMUNICARII DE MASA

O introducere in media presupune initierea in notiunile si conceptele fundamentale de media. Acest ultim termen este definit de John Fiske: „in sens larg, o agentie intermediara care abiliteaza un proces de comunicare si, in sens mai specific, o dezvoltare tehnologica amplificand suporturile, aria de cuprindere sau viteza comunicariiFiecare media este capabil sa transmita niste coduri pe unul sau mai multe canaleCateodata este folosit pentru a se referi la mijloacele de comunicare (de exemplu, ca in sintagma „media tiparite sau audiovizuale”), dar cel mai adesea se refera la formele tehnice prin care sunt actualizate aceste mijloace de comunicare (de exemplu, radioul, televiziunea, cotidienele, fotografiile, filmele etc.)”[Tim O’Sullivan, 2001: 199]. Mc Luhan a folosit termenul, in acest sens, in expresia binecunoscuta „Media este mesajul”. Intelegerea expresiei conduce la abordarea media la nivelul efectelor, atat pe plan personal, cat si social, mai importanta decat utilizarea acestora. Astfel, el propune la nivel semnificativ asertiunea: existenta televiziunii este mai importanta decat continutul programelor sale.

Asociat termenului de media este conceptul de mass-media – mijloace de comunicare in masa si, indisolubil legat de acesti termeni, cel de comunicare de masa. Acelasi dictionar amintit in citatul anterior aprecia ca ar trebui folosit cu multa atentie. Autorul articolului, John Hartley sublinia „Dar, atata timp cat comunicarea de masa nu este nici masa, nici comunicare, asa cum sunt ele intelese de obicei, termenul trebuie perceput ca asemanator unui nume propriu [ibidem: 75].

In acest context, de a defini termeni conceptuali in domeniul comunicational, apreciem drept notiuni fundamentale: comunicare, mass-media, informatia. Numitorul comun, fara a fi in domeniul matematic, care uneste cele trei notiuni ar fi zona unei discipline coerente si unificate - stiinta/stiintele comunicarii/informatiei si ale comunicarii.

Comunicarea, drept obiect de cunoastere, in linia traditiei germane exprima efortul circumscrierii teoretice prin stiinta (germ. Wissenschaft), astfel incat abordarea proceselor de comunicare apare aici ca stiinta a comunicarii. Acel termen de „communication studies” impus de specialistii de peste Canalul Manecii sau de peste ocean, este asociat de autorii olandezi J.J. van Cuilenburg, O.Scholten si G.W. Noomen pentru stiinta, si nu stiintele comunicarii.[van Cuilenburg, 1998: 7-8]. Rémy Rieffel arata ca „stiintele informatiei si ale comunicarii”, denumire consacrata in Franta anilor 1975, nu formeaza o disciplina coerenta si unificata, deoarece pluralul „stiinte” si determinarea atributiva „informatiei si ale comunicarii” exprima clar imprecizia sectorului in care pot fi regasite notiuni cu care specialistii din domenii diverse, drept, economie, istorie, lingvistica, psihologie, sociologie etc., lucreaza pentru a arata diferente de metoda, dar si de limbaj.

Fie ca este o stiinta a comunicarii, fie ca este „stiintele informatiei si ale comunicarii” totul se reduce la numitorul comun al termenilor de definit comunicare de masa – comunicare, mass-media, informatie.

COMUNICARE

Acest cuvant are o gama larga de semnificatii, ceea ce il face folositor in domenii ca biologia – comunicarea intre celule, fizica – teoria vaselor comunicante, in informatica – comunicare si calculator, in lingvistica – comunicare prin vorbire, in sociologie – comunicarea intr-o colectivitate sau intr-o societate si in alte discipline. Etimologic, comunicarea este actiunea de „a face comun, a fi in relatie cu” (in limba franceza din communiquer, din latinescul communicare). Mihai Dinu in lucrarea sa „Comunicarea” sublinia faptul ca „temelia formarii verbului latin communico,-are ar sta adjectivul munis,-e al carui inteles era „care isi face datoria, indatoritor, serviabil” [Dinu, 1997:
14-15]. Totusi, sensul apropiat de „comunicare”, „impartasire”,”participare”, este incepand din secolul al XVI-lea sinonim cu „acces”, „trecere”, fiind legat de mijloacele de transport – caile de comunicatie.

Comunicarea de masa definita prin genul proxim si diferenta specifica din logica poate fi asociata determinarii – comunicare intre o intreprindere de presa care creeaza un mesaj cu scopul de a informa, educa si de a distra o masa de indivizi prin intermediul unui suport. In acest context exista termeni ca:

emitator – intreprindere de presa prin a carei politica economica – serviciu public – creat prin contributia cetateanului – versus – serviciu comercial – care traieste prin intermediul publicitatii.

receptor – masa de indivizi, ceva mai mult decat grupul, deoarece aceasta masa formeaza o audienta, adica un numar de receptori anonimi dispersati geografic pe zone (local/regional/national/international);

In orice dictionar, termenul „masa” ar putea incuraja o replica practic inconstienta a  teoriei societatii de masa. De aceea, comunicarea de masa este practica si produsul care furnizeaza informatii si divertisment pentru timpul liber unei audiente necunoscute, prin intermediul unor bunuri, care sunt produse pe scara industriala, in corporatii, si care presupun tehnologii inalte, sunt reglementate de stat si consumate in mod industrial [Tim O’Sullivan, 2001: 76].

Conceptul sociologic de masa desemneaza un mod anumit de agregare a indivizilor. J.F. Tetu arata ca aceste modalitati de comunicare specifice unui conglomerat se bazeaza pe o indistinctie a indivizilor, astfel incat individualitatea fiecaruia conteaza mai putin in raport cu apartenenta sa la comunitate, la o societate.[apud, Coman, 1999: 15].

In acest stadiu al determinarii, comunicarea ar putea fi definita la nivel minimal drept procesul de initiere, sustinere, mentinere si incheiere a unei relatii intre persoane in mod direct, sau indirect, prin intermediul unor mijloace de comunicare, cu scopul de  a comunica ceva material (documente, date etc.) si/sau imaterial (idei, pareri, sentimente etc.) si/sau de a se comunica ei insisi, participantii la acest schimb prin semne.

Comunicarea de masa, in acest context, este un proces prin care o institutie, profesionistii comunicarii realizeaza un schimb de informatii prin intermediul unui mesaj, folosind un suport tehnic, cu scopul de a initia, mentine si incheia o relatie cu o audienta larga.

Din tipurile comunicarii sociale, cea de masa va prelua elemente din:

comunicarea interpersonala, proces care  implica doua persoane care se afla fata in fata pe baza nevoilor interpersonale: de incluziune, control si afectiune [Dinu, 1997: 80-81]. In acest sens, comunicarea verbala si/sau non-verbala vor realiza o relatie de comunicare eficienta. Cercetatorii scolii de la Palo Alto au analizat aceste tipuri in contextul comunicarii interpersonale;

comunicarea de grup este o extensie a celei interpersonale la nivelul unui numar mai mare de participanti in relatia de schimb. Ne intereseaza in comunicarea mediatica din perspectiva modului in care radioul sau televiziunea pot influenta indivizii reuniti
intr-un grup sau intr-o organizatie, implicit, modul cum se studiaza relatiile intre indivizi reuniti intr-o comunitate restransa numeric.

comunicarea mediatizata reprezinta procesul prin care relatia este indirecta, prin intermediul unui dispozitiv tehnic (text tiparit, ecran, microfon), adica emitatorul se serveste de un instrument de mediere.

Comunicarea de masa ar putea fi o forma a comunicarii mediatizate in care agentia profesionista de comunicare are acces privilegiat la informatii, dispune de mijloace organizationale si economice (agentii de presa, canal de televiziune) si de ”masini” de comunicare pentru a transmite informatii unei audiente, compuse dintr-un numar de receptori anonimi (pot fi sute, mii sau milioane fara sa se cunoasca intre ei) dispersati geografic (local, regional, national, international) [Remy Rieffel in Bertrand, 2001: 19]

Exercitiu: Pe baza definitiilor amintite, a celor cunoscute din domeniul teoriei comunicarii, pragmaticii etc. incercati sa definiti comunicarea de masa.

MASS-MEDIA

Termenul vine din latinescul medium, la plural media, adica mijloace. Asociate aceste mijloace lui mass este in general definit ca termen – mass-media – suporturi tehnice care servesc la transmiterea mesajelor catre un ansamblu de indivizi separati.

Referat: Psihosociologia organizatiilor - test Referat: Atributele personale ca surse ale puterii

Intr-o tipologie pornind de la afirmatia lui Marshall McLuhan ca orice mijloc de comunicare este o extensie a simturilor (lucrarea Understanding Media) tipografia reproduce scrisul, radioul prelungeste auzul, iar televiziunea vazul si auzul, am putea delimita:

mijloace tiparite: carti, ziare, reviste, afise

mijloace bazate pe film: fotografia, cinematografia

mijloace electronice: radio, televiziune, telefon, videocasetofon, CD-ROM

Notiunea pusa in discutie aduce in prim-plan diversitatea suporturilor. In acest sens, din ce in ce mai multe ziare, pe langa editia traditionala pe hartie propun cititorilor si o editie electronica pe site-urile ziarelor.

Exercitiu: Cititi editorialul „Cantarea Americii” din ziarul „Evenimentul zilei” si editia electronica. Remarcati eventuale asemanari si deosebiri (vezi anexa 1).

Mass-media inseamna instrumente tehnice cu care se transmit mesaje de la agentiile abilitate sa le creeze si sa le transmita unei audiente largi. Din aceasta perspectiva, telefonul, calculatorul personal, faxul nu pot fi incluse a priori in categoria mass-media pentru ca schimbul presupune doua persoane, sau un numar redus de persoane.

Chiar consumul de mass-media (media consumption). Se refera in special la carti, reviste, ziare, afise, cinema, radio, televiziune etc. Jeremy Tunstall, producator la BBC (British Broadcasting Corporation) – serviciul public de radio si televiziune britanic facea distinctia intre cele trei varste ale consumului de mass-media. [Tim O’Sullivan, 1994: 2-3].

Primara – cand urmarirea programului la televizor, revista si ziarul citite erau  activitati exclusive si presupunea doar acea actiune.

Secundara – cand aceste activitati de consum erau insotite de alte actiuni (ascultarea radioului in timpul actiunii domestice).

Tertiara – cand radioul sau televizorul este deschis si are rolul de fundal audio sau vizual. Veronique Brochard foloseste termenul de televizor-tapiserie, in acest sens.

Exercitiu: Notati intr-un jurnal pe parcursul unei saptamani, cate ore utilizati zilnic mass-media si stabiliti gradul de consum. Analizati obiceiurile pe care le aveti cu ale altor prieteni, cunoscuti, membri ai familiei.

Rezultatul unui astfel de exercitiu ajuta la intelegerea gradului in care fiecare din noi utilizam aceste mijloace de comunicare pentru a ne informa, a afla idei, pareri, opinii ale altor persoane, tocmai pentru a afla cine suntem si unde ne situam pe o anume scara valorica in cunoasterea societatii, a culturii, a lumii, in general.

INFORMATIA

In acest proces de comunicare, informatia exprima continutul schimbului intre emitator si receptor, ultimii termeni definiti potrivit comunicarii de masa. Cuvantul informatie este provenit din latinescul informare care inseamna „a da o forma”. Termen aparut in secolul al XIII-lea, dupa parerea specialistilor era asociat cu „ancheta cu depozitia scrisa a martorilor”, fiind din domeniul dreptului. O data cu aparitia primelor ziare, definitia se largeste si enuntul inseamna „a se informa, a cauta date”. In secolul al XIX-lea, termenul a informa insemna „a face public ceva”.

Rémy Rieffel definea informatia ca stoc de date (mesaje, semnale, simboluri) care se transforma prin procesul de comunicare. Aceasta  comunicare face ca fiinta umana sa creeze noi semnificatii, sa interpreteze mesajele, sa transforme ideile si cunostintele prin dialog cu semenii sai. [Bertrand, 2001: 20-21].

CARACTERISTICI ALE COMUNICARII DE MASA

comunicare indirecta (mediata) intre participanti, deoarece nu exista o forma directa de contact intre participanti. Cu toate acestea interactivitatea a creat si acest contact prin telefonul ascultatorului/telespectatorului – transmis in direct in timpul programelor, sau la ziare – scrisorile cititorilor.

relatia aparent univoca a procesului de comunicare determina atat o anume strategie, o intentie in comunicare – a informa, a educa, a distra, cat si existenta unui public tinta. Astfel, agentia creatoare de mesaj mediatic va trebui sa raspunda asteptarilor si nevoilor acestui public, stabilit pe baza unor chestionare privind sexul, varsta, educatia etc. Exista o teorie „uses and gratifications” (utilizari si recompense) care subliniaza aceasta trasatura esentiala – cui ne adresam? sau cui credem ca ne adresam? In acest sens, important nu este doar ce facem cu ceea ce ne ofera nedia, ci ce face media din personalitatea noastra, creand comportamente.

viteza de informare, simultaneitatea cu evenimentul au crescut impactul mijloacelor de comunicare de masa, astfel incat putem vorbi, in viziunea lui McLuhan de globul pamantesc drept „sat global”.

comunicarea de masa prin mesajele sale ofera nu numai produse, ci si servicii care vor fi dezvoltate si vandute potrivit legilor pietei. Gradul de profitabilitate a unor servicii devine un factor decisiv in vanzarea produselor acestui tip de comunicare.

Exercitiu: Identificati pe baza experientei voastre, particularitatile comunicarii de masa. Argumentati pro-contra avantajele si dezavantajele consumului de produs media.

MODELE

Teoriile comunicarii abordate in termenii modele-descriere, reprezentare a unei parti din real sunt multiple in functie de scoli, de domeniul de abordare (matematica, lingvistica, sociologie). De aceea pentru cursul introductiv am preluat patru teorii ale comunicarii:

1. MODELUL LINIAR AL COMUNICARII

a)     modelul liniar al comunicarii – Harold D. Lasswell (1998)

b)     modelul liniar al lui Claude Elwood Shannon (1949)

2. MODELUL CIRCULAR AL COMUNICARII

a)     modelul concentric al lui Ray Hiebert, Donald Wagurait si Thomas Bohn(1974)

b)     modelul interactiv al comunicarii (anii1980)

Pentru cunoasterea acestor teorii a se face lectura Anexei 2 [Remy Rieffel in Bertrand, 2001: 21-25]

q      Tema: Folosind unul dintre modele, interpretati o comunicare de masa, la alegere, din perspectiva termenilor definitorii. Argumentati concluziile la care ajungeti in maxim 25 de randuri.

NOTE BIBLIOGRAFICE

• Claude Jean Betrand (coordonator), 2001, O introducere in presa scrisa si vorbita, Polirom, Iasi
• Mihai Coman, 1999, Introducere in sistemul mass-media, Polirom, Iasi
• J.J.van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Noomen, 1998, Stiinta comunicarii, Humanitas, Bucuresti
• Mihai Dinu, 1997, Comunicarea, Ed. Stiintifica
• Tim O’Sullivan, Brian Dutton, Philip Rayner, 1994, Studying the Media – an introduction, Arnold, London.
• Tim O’Sullivan, John Hartley, Danny Saunders, Martin Montgomery, John Fiske, 2001, Concepte fundamentale din stiintele comunicarii si studiile culturale, Polirom, Iasi.

RECAPITULARE

Comunicarea de masa poate fi materializata in diverse modalitati, de la o confesiune sau o consfatuire in procesul de munca prin care organizatia isi creeaza imaginea de marca si pana la un program de televiziune cu succes la public. O scrisoare, un articol de ziar, o emisiune radiofonica, o brosura, un bilet, fiecare este in felul sau comunicare, in intelesul de transmitere de informatie. Deosebirile dintre toate aceste forme de comunicare sunt fara indoiala foarte mari. Deosebirile tin de suportul informatiei: hartie, unde hertziene, satelit etc., si de numarul celor implicati in procesul de comunicare.

In termeni uzuali, comunicarea de masa este „o comunicare care ajunge la dispozitia maselor, comunicare orientata spre mase”, de aceea cuvintele cheie sunt intentiile emitatorului, caile de acces si modul de utilizare a canalelor de comunicare, specificitatea publicului si a mesajelor.

Comunicarea de masa face uz de mijloace tehnice de comunicare relativ avansate;

Esenta comunicarii de masa tine de „canalul” folosit;

Oricare dintre tehnologiile utilizate in comunicarea de masa poate servi unor procese de comunicare fara caracter de masa – exemplu: o convorbire telefonica transmisa prin radio ca mijloc de informare nu este comunicare de masa, in schimb, o emisiune de radio este o astfel de comunicare, chiar daca nu este ascultata de cineva;

Publicul este criteriul – Janowitz afirma: „Comunicarea de masa include institutiile si sistemele prin care unele grupuri sociale specializate fac uz de mijloace tehnice (presa, radio, televiziune etc) pentru a raspandi un mesaj simbolic intr-o audienta larga, eterogena si foarte dispersata [apud Cuilenburg, 1998: 36]

CAMPURI DE APLICARE ALE COMUNICARII DE MASA

Comunicarea mediatizata este elaborata azi in teritoriile comunicarii (mass-media, telecomunicatii si informatica) [Bertrand, 2001: 25], iar campurile ei de aplicare sunt multiple.

Dezvoltarea comunicarii nu a influentat doar modul de viata al indivizilor, munca si timpul liber, ci si mari institutii, intreprinderi, administratii, implicandu-se in viata politica, economica, culturala, sportiva, religioasa etc. Comunicarea duce la inglobarea intregii activitati sociale dintr-o comunitate, stat, continent, etc, ceea ce conduce la circulatia informatiilor ca purtatoare de cunostinte, fiind o grila de lectura a practicilor sociale.

Ea a devenit un imperativ pentru toti factorii de decizie din societate care urmaresc favorizarea dialogului, a transparentei, a participarii si rezolvarea problemelor care apar intr-o societate care se vrea performanta. Din aceasta perspectiva trebuie analizate strategiile de comunicare  eficienta, astfel ca din ce in ce mai multi factori de raspundere fac apel la profesionistii comunicarii. Scopul consta in imbunatatirea propriei imagini si pe cea a intreprinderii lor. Dar ce este o imagine?

Bertrand arata ca in deceniile 8-9, dezvoltarea fulgeratoare a comunicarii genereaza domenii de utilizare ca de exemplu:

comunicarea politica. Asa cum Alain Minc crede ca aparitia informaticii se datoreaza conlucrarii dintre calculator, televiziune si telefon, Roland Cayrol vede Noua Comunicare Politica ca fruct al unei noi sfinte treimi: televiziunea, sondajele, publicitatea [apud Thoveron, 1996:11]. Noile conduite politice, atat ale alegatorilor, cat si ale politicienilor, corespund unor noi relatii de comunicare intre alegatori si candidati. Oamenii politici au inteles repede, ca gratie eforturilor specialistilor in marketing politic, puteau sa-si imbunatateasca imaginea in ochii opiniei publice prin publicitate si din sondaje. Se va dezvolta astfel o strategie bazata mai mult pe forma decat pe fond si incearca pe toate caile sa atinga atentia mass-media.

ACTIVITATE INDEPENDENTA

Faceti lectura textului „Campanii de construire a imaginii – Portretul unei Doamne” – din Gabriel Thoveron, 1996, Comunicarea politica, azi, Antet (vezi Anexa 1), p.104-106.

Comentati textul in cel putin 25 de randuri.

comunicarea de intreprindere. In societatea contemporana aflata permanent sub semnul competitiei, intreprinderile simt nevoia sa-si mareasca segmentul de piata. Astfel ele isi creeaza noi produse / servicii si doresc sa-si imbunatateasca imaginea atat in lumea angajatilor, cat si cea a clientilor. Aceste institutii au creat servicii de comunicare interna si externa. Departamentul de comunicare si relatii publice a intreprinderii are ca obiect de activitatea aceste doua tipuri de comunicare:

(i)     de la conducatorii institutiei la angajati, si

(ii)   de la institutie la clientii acesteia, si prin intermediul mijloacelor de comunicare in masa.

Modalitatile utilizate sunt diferite, dar ele fac obiectul unei strategii a departamentului amintit. Corelarea intre cele doua perspective comunicationale trebuie sa se faca in vederea unui mesaj coerent si eficient.

ACTIVITATE INDEPENDENTA

Luati legatura cu o intreprindere prin intermediul departamentului de comunicare si relatii publice sau biroului de comunicare si relatii publice. Aflati care sunt modalitatile folosite.

TEMA – Prezentati in 40 de randuri, informatiile pe care le-ati aflat atat la nivelul comunicarii interne, cat si al celei externe.

comunicarea publica. Administratiile, marile organisme ale statului si intreprinderile publice aloca sume mari pentru ameliorarea structurilor  lor de relatii cu publicul si modernizarii politicii de comunicare. De aceea ele lanseaza actiuni de publicitate si de relatii publice, dar cauta nu numai sa actioneze asupra reprezentarilor, dar si asupra comportamentelor noastre; este cazul unor campanii de interes public in jurul unor teme precum sanatatea, siguranta, mediul ambiant, etc. In acest caz se vorbeste de comunicare sociala sau comportamentala.

ACTIVITATE INDEPENDENTA

Dati un exemplu din viata voastra despre o astfel de campanie de interes public. Comentati, in 25 de randuri care era creatorul mesajului, in ce consta acest mesaj si cum credeti ca v-a afectat sau nu din punct de vedere comportamental.

O subcategorie a comunicarii publice este comunicarea locala. Publicul tinta al acestei comunicari est colectivitatea teritoriala – oras, departament, regiune etc. Municipalitatile, consiliul de conducere au nevoie sa-si promoveze pentru cei  care i-au ales atat initiativele, realizarile si proiectele, cautand sa creeze un sentiment de identitate sau de apartenenta la o anume structura.

ACTIVITATE INDEPENDENTA

Luati un ziar local si identificati articolele in care municipalitatea, consiliul general al comunitatii isi promoveaza activitatea.

Comentati, la alegere, un articol, in aproximativ 25 randuri. Identificati cateva elemente definitorii ale acestui tip de comunicare.

comunicarea publicitara a aparut in ultimele doua decenii. Publicul larg a intuit ca economia de piata nu poate functiona fara reclama. Aceasta este o componenta a culturii de masa, ca efect a comunicarii de acelasi tip. Exista in publicitate componente de mare diversitate: economica, psihica, sociala, estetica etc. Fiecare este supusa controverselor. Urmatoarele asertiuni fac referiri la o estetica aplicata.

In lucrarea lui François Brune, „Fericirea ca obligatie – psihologia si sociologia publicitatii”, Ed. Trei, 1996, exista cateva dimensiuni ale publicitatii:

o industrie capabila sa produca bunuri dintre cele mai diverse in masura sa satisfaca nevoi induse indivizilor, controlandu-le indeaproape;

dezvoltarea unui narcisism reparatoriu si mediat, deoarece ofera individului anonim o imagine mai buna a lui insusi, invitandu-l sa se identifice cu modele prestigioase, fie persoane reale, fie tipuri umane valorizate;

denaturarea rolului comunicarii prin publicitate se reflecta prin folosirea procedeelor lingvistice si retorice, lingvistice si vizuale, incat mesajul isi pierde orice urma de reflectare logico-critica a realitatii;

uniformizarea, standardizarea sau normalizarea ofera publicitatii posibilitatea de a crea un comportament de imitat. Gratie reclamelor descoperim confortul numarului si, dincolo de el, forta numarului. Pe cati ne uneste publicitatea? este important, dar

Existenta comunicarii educative este corelata cu accesul la educatie – la stiinta si la cunoastere – cu ajutorul mass-media. De asemenea, comunicarea organizatiilor „societatii civile” acopera un ansamblu de sectoare, organizatii culturale sau confesionale, sindicate sau biserici, asociatii de caritate sau umunitare.

Comunicarea mediatizata atrage aproape toate domeniile vietii sociale si isi extinde influenta la nivel local, national si international.

Claude-Jean Bertrand (coordonator) 2001, O introducere in presa scrisa si vorbita, Polirom, Iasi.

François Brune, 1996, Fericirea ca obligatie, Ed. Trei

J.J. van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Nomen, 1998, Stiinta comunicarii, Humanitas, Bucuresti.

Gabriel Thoveron, 1996, Comunicarea politica, azi, Antet

RELATII PUBLICE – DEFINITIE, MODALITATI

Dintre campurile de aplicare ale comunicarii mediatizate aminteam comunicarea de intreprindere si cea publica. Pe baza informatiilor culese incercati sa definiti si sa aratati modalitatile acestui domeniu.

ACTIVITATE INDEPENDENTA

Tema: Definiti domeniul relatiilor publice si aratati cel putin trei modalitati folosite de departamentul / biroul de comunicare si relatii publice de la

Claude-Jean Bertrand (coordonator) 2001, O introducere in presa scrisa si vorbita, Polirom, Iasi.

François Brune, 1996, Fericirea ca obligatie, Ed. Trei

J.J. van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Nomen, 1998, Stiinta comunicarii, Humanitas, Bucuresti.

Gabriel Thoveron, 1996, Comunicarea politica, azi, Antet