COMUNICARE SI RELATIONARE INTERPERSONALA

Obiectiv principal:

Dezvoltarea capacitatii de ascultare activa si exprimare asertiva in vederea cresterii eficientei comunicarii in cadrul relatiilor interumane.

Interactiunea sociala reprezinta procesul prin care actionam si reactionam la cei din jurul nostru. Cea mai uzuala forma interumana de interactiune sociala este comunicarea. Comunicarea se defineste ca procesul prin care se transmit informatii de la un emitator la un receptor, prin utilizarea unui sistem de semne si simboluri.

Abilitatile de comunicare sunt importante pentru initierea si mentinerea relatiilor cu ceilalti. Modul de comunicare are impact atat asupra relatiilor cotidiene, cat si asupra procesului de constructie si dezvoltare a carierei. Un studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea din Pittsburgh arata ca abilitatea de a comunica eficient in scris sau oral este unul dintre factorii cei mai importanti care contribuie la o cariera de succes.

Eficienta procesului de comunicare este asigurata de manifestarea urmatoarelor abilitati:

ascultare activa – capacitatea de a surprinde atat continutul mesajului cat si emotiile interlocutorului, pentru a asigura intelegerea cat mai acurata a mesajului;

transmiterea asertiva a mesajului;

identificarea surselor de conflict si utilizarea strategiilor specifice de rezolvare a conflictelor;

utilizarea acestor abilitati in diferite contexte de comunicare (dialog, comunicare de grup, comunicare directa sau mediata).

Formarea si perfectionarea acestor abilitati este un proces continuu, care necesita exersare si automonitorizare. Contextul scolar este un mediu propice pentru dezvoltarea acestor abilitati.

1. PROCESUL DE COMUNICARE

Comunicarea poate fi directa (cei angajati in procesul de comunicare se afla fata in fata) sau poate fi mediata (text scris, posta electronica, etc.). Indiferent de modalitatea in care se realizeaza, procesul comunicarii presupune doua etape: receptarea mesajului celuilalt si transmiterea propriului mesaj.

1.1. Receptarea mesajului

In varianta comunicarii directe, ascultarea este primul pas in stabilirea unei relatii de comunicare eficienta cu persoanele din jurul nostru.

A fi un bun ascultator presupune manifestarea unei atitudini de respect si de acceptare a interlocutorului. Comportamentele care transmit acest mesaj sunt:

1.     Stabilirea contactului vizual cu persoana cu care vorbim

Contactul vizual indica vorbitorului ca persoana cu care discuta este atenta. Cand cineva doreste sa initieze o conversatie, e important sa ne indreptam privirea spre el si sa intrerupem pe timpul conversatiei activitatea in care suntem implicati. Daca vom continua sa vorbim cu el in timp ce facem si altceva, ii transmitem mesajul ca nu e important sau nu ne intereseaza ceea ce vrea sa ne spuna.

Contactul vizual se ajusteaza in functie de starea de confort a interlocutorului; unele persoane se simt incomodate de un contact vizual prelungit, iar pentru alte persoane tocmai mentinerea unui astfel de contact sustinut inspira incredere si calm.

2.     Folosirea raspunsului minimal si a incurajarii

Raspunsul minimal poate sa apara in conversatie sub forma nonverbala (a da din cap, „aha”), dar si verbala („inteleg”, „stiu ce vrei sa spui”).

Uneori o simpla repetare a ultimelor cuvinte spuse de cineva este suficienta pentru a incuraja comunicarea. Daca elevul povesteste ceva - „Nu vreau sa mai invat la chimie. Este groaznic!” - si se opreste aici, profesorul il poate incuraja sa continue prin simpla repetare a cuvintelor „Este groaznic?”, asteptand o detaliere din partea elevului.

3.     Concentrarea atentiei pe ceea ce spune vorbitorul

Este foarte important ca atunci cand ascultam:

sa ne focalizam atentia pe ideile si sentimentele pe care cealalta persoana incearca sa ni le transmita;

sa evitam sa ne gandim la propriile probleme – ele ne vor impiedica sa ascultam eficient;

sa nu schimbam subiectul – acest lucru indica faptul ca nu am fost atenti la mesajul care ni s-a transmis sau nu suntem interesati de ceea ce ni se transmite.

4.     Evitarea judecarii sau interpretarii a ceea ce spune celalalt

Atunci cand ascultam avem uneori tendinta de a interpreta ceea ce ni se transmite, sau de a ne pregati replica pe care urmeaza s-o dam. Acest lucru devine o bariera in receptionarea mesajului. Astfel, fiind centrati pe ceea ce vrem noi sa spunem si nu pe ceea ce spune vorbitorul, s-ar putea sa pierdem unele informatii sau sa le intelegem gresit.

Prin urmare, e foarte important ca atunci cand ascultam, sa ne concentram toata atentia pe ceea ce ne spune vorbitorul.

5.     Reflectarea sentimentelor celuilalt         

Reflectarea are rolul de a identifica si clarifica emotiile cu care se confrunta o persoana la un moment dat. De exemplu, daca elevul spune “Nu pot sa fac problema, este prea grea !”, profesorul poate raspunde reflectiv astfel: “Pare sa-ti fie greu!”. Un raspuns de genul “Nu vorbi asa! De-abia ai inceput!” il va face pe elev sa se simta neinteles.

6.     Adresarea intrebarilor

Pentru a ne asigura ca am inteles un mesaj in mod corespunzator putem recurge la:

repetarea cu propriile cuvinte a ceea ce am auzit (parafrazare). Se spune ca daca putem repeta ceea ce a spus vorbitorul, atunci inseamna ca am inteles ceea ce a vrut sa ne transmita;

adresarea unor intrebari in scopul clarificarii sau obtinerii unor informatii (de exemplu, „Daca am inteles bine, mi-ai spus ca atunci cand ai ajuns in clasa ti-ai gasit lucrurile imprastiate pe jos?”).

Exista doua tipuri de intrebari: deschise si inchise.

Intrebarile inchise sunt acele intrebari care genereaza raspunsuri specifice (de exemplu, „Care materie iti place cel mai mult?”).

Intrebarile deschise sunt acele intrebari care permit explorarea situatiilor (de exemplu, „Imi povestesti cum a fost la ora de chimie?”).

Ascultarea eficienta presupune folosirea cu precadere a intrebarilor deschise, care treptat sunt alternate cu intrebari inchise, in functie de scopul comunicarii.

7.     Concentrarea atentiei pe aspectele importante din discutie

Intr-un dialog se transmit multe informatii care au importanta diferita. Pentru a identifica informatiile importante, trebuie sa tinem cont de faptul ca persoanele au tendinta de a repeta sau accentua, prin tonalitatea vocii, informatiile relevante pentru ele.

8.     Evitarea sfaturilor

De cele mai multe ori, oamenii au tendinta de a da sfaturi atunci cand cineva le povesteste despre o problema cu care se confrunta. Noi pierdem din vedere faptul ca adesea ceilalti au nevoie de cineva doar ca sa ii asculte. De aceea, este bine sa dam sfaturi doar atunci cand acestea ne sunt cerute. Cercetarile arata ca probabilitatea de a aplica un sfat este mai mare atunci cand acesta este cerut explicit, fata de situatia cand el este dat „gratuit”.

9.     Evitarea intreruperii persoanei care vorbeste

Acordati vorbitorului sansa de a spune despre un subiect tot ceea ce doreste. Intreruperea repetata a persoanei ii creeaza impresia ca nu este ascultata.

In procesul comunicarii, manifestarea comportamentelor mentionate mai sus fac ca interlocutorul sa se simta inteles si duce la o crestere a calitatii relatiilor interpersonale.

1.2. Transmiterea mesajului

A comunica eficient inseamna a transmite un mesaj clar si concis astfel incat sa fie evitate confuziile. Pentru realizarea acestui scop sunt importante atat modalitatea de comunicare (gradul de concordanta dintre elementele verbale si non-verbale ale mesajului), precum si atitudinea actorilor implicati (masura in care se manifesta o atitudine asertiva in comunicare).

Dificultatile ce pot aparea in procesul de comunicare se reflecta in neintelegerea sau interpretarea gresita a mesajului de catre cei care il receptioneaza.

De asemenea, trebuie sa avem in vedere faptul ca cei care receptioneaza mesajul detin propriile informatii si sentimente care le influenteaza perceptia mesajului transmis de noi. De aceea, atunci cand pregatim o discutie importanta trebuie sa tinem cont de o serie de factori (vezi tabelul 1).

A. Comunicarea non-verbala. Tehnici de comunicare non-verbala

Adesea modul in care este exprimat un mesaj poate sa modifice intelesurile acestuia si sa aiba o importanta mai mare decat cuvintele propriu-zise. Expresia faciala, tonul vocii, postura corporala si alte detalii pot comunica informatii importante referitoare la ceea ce gandeste, simte sau planifica un individ. Cercetarile arata ca, in comunicare, limbajul non-verbal are o pondere de aproximativ 85%. Insotite de un zambet sau de incruntare, plasate intr-un context al comunicarii, cuvintele pot reda fidel sau, dimpotriva, pot ascunde ceea ce dorim in realitate sa comunicam.

Tabelul 1. Intrebari care ghideaza pregatirea unei discutii importante

Comunicarea prin limbaj non-verbal permite:

transmiterea unui mesaj de sine-statator;

accentuarea unui mesaj verbal pe care il transmitem.

Exemple de mesaje transmise in intregime prin limbaj non-verbal

Sa faci cu mana unui prieten pentru a-l saluta

Sa arati ca ceva te enerveaza, batand cu pumnul in masa

Sa arati printr-un zambet ca ceva te bucura

Sa arati ca nu esti multumit de ceva, incruntandu-te

Sa rogi pe cineva sa taca, punandu-ti un deget la gura

Sa arati ca esti de acord cu ceva, dand aprobativ din cap

Sa arati ca doresti sa raspunzi la intrebarea profesorului, ridicand doua degete

Forme de comunicare non-verbala

(1) Spatiul personal

Desi poate parea surprinzator, un prim mesaj non-verbal este transmis prin delimitarea unui spatiu personal – adica o distanta interpersonala acceptabila – pentru interactiune. Spatiul personal difera in functie de:

contextul cultural – persoanele din America Latina prefera sa stea foarte aproape una de cealalta atunci cand comunica, in timp ce persoanele din tarile Europei de Nord prefera o distanta mai mare.

tipul relatiilor sociale din cultura respectiva – relatiile sociale sunt adesea reprezentate prin variatii in spatiul interpersonal. Acesta va fi diferit daca cei care comunica sunt prieteni sau sunt intr-o relatie de subordonare (sef-angajat), daca se afla intr-un spatiu familiar (acasa) sau intr-un loc public.

Nerespectarea spatiului personal al unui individ poate induce reactii de agresivitate sau de evitare din partea acestuia.

(2) Contactul vizual

Privirea poate sa exprime o gama variata de emotii: dezaprobare, incantare, intristare, dispret, prietenie. In cultura americana, contactul vizual direct, o atitudine indrazneata si o strangere de mana ferma sunt apreciate, in timp ce in alte culturi, o astfel de atitudine poate sugera aroganta, insubordonare.

(3) Postura corporala

Postura corporala a unei persoane poate transmite diferite mesaje. De exemplu:

(4) Paralimbajul

Comunicarea verbala (limbajul) este insotita de o serie de semne    non-verbale, care pot sugera o gama variata de trairi emotionale si de interpretari ale acestora:

inflexiuni verbale (ridicare a vocii, coborare, monotonie, etc.)

ritm verbal (rapid, lent, variat, etc.)

intensitate (voce puternica, slaba, cu respiratie intretaiata, etc.)

ton (nazal, plangacios, teatral, lingusitor, etc.)

pauze (cu subinteles, dezorganizate, de timiditate, ezitare, etc.)

(5) Expresivitatea faciala

Oamenii au o expresivitate faciala mai dezvoltata decat celelalte specii de vietuitoare. Unele dintre aceste expresii isi pastreaza un grad de universalitate ridicat, indiferent de cultura, altele au semnificatii distincte pentru fiecare cultura in parte.

(6) Gesturile

Exista o paleta destul de larga de gesturi. Unele culturi prefera o mare expresivitate la acest nivel, altele limitandu-si gama gesturilor utilizate.

Exemple de gesturi:

Profesorul transmite un continut informational utilizand extrem de multe elemente de limbaj non-verbal (gesturi ample, mimica, intonatie variata), exagerand in acest sens. Se obsera ca atentia elevilor se focalizeaza pe aceste elemente, ceea ce impiedica receptarea adecvata a mesajului. Atat suprautilizarea limbajului non-verbal, cat si subutilizarea acestuia au efecte negative in intelegerea si retinerea mesajului verbal.

B. Comunicarea asertiva, pasiva, agresiva

Asertivitatea promoveaza comportamentul interpersonal intr-o varianta prin care se incearca sa se creasca la maxim satisfactia personala, tinand totodata cont de nevoile altor oameni, postuland astfel respectul fata de sine si fata de altii.

Apeland la asertivitate, recurgem in fapt la o comunicare deschisa, directa si onesta, care ne permite sa avem incredere in noi si sa castigam respectul prietenilor si colegilor; ea releva in acelasi timp  abilitatea de exprimare a emotiilor si a gandurilor intr-un mod in care ne satisfacem nevoile si dorintele si le respectam pe cele ale interlocutorului nostru.

Comportamentul asertiv:

contribuie la construirea si dezvoltarea identitatii personale si sociale, a adaptarii eficiente si a (re)gasirii echilibrului psihic, fizic si emotional;

Referat: Definiti strategiile de intreprindere Referat: Analiza riscului la nivelul intreprinderii

promoveaza si mentine relatiile interpersonale pozitive prin oferirea unui suport pentru rezolvarea constructiva si amiabila a conflictelor.

Astfel, asertivitatea faciliteaza rezolvarea situatiilor interpersonale tensionate.

Asertivitatea, agresivitatea si pasivitatea reprezinta trei modalitati, calitativ diferite, de abordare a relatiilor interpersonale. Fiecare dintre acestea detine un set corespunzator de comportamente verbale si nonverbale.

(1) Aspectele verbale ale comportamentului asertiv, agresiv si pasiv

(2) Aspectele non-verbale ale comportamentului asertiv, agresiv si pasiv

(3) Consecintele comportamentelor asertiv, agresiv si pasiv

De ce sunt importante consecintele adoptarii unui stil de comunicare?

Cautarea interactiunilor sociale si angajarea in comunicare sunt determinate si intarite de masura in care sunt satisfacute dorintele fiecaruia in urma unui act de comunicare. E important sa subliniem ca, in general, consecintele comportamentului asertiv sunt benefice, iar cele ale comportamentelor agresive si pasive nu. Fara doar si poate, comportamentele agresive si pasive pot fi eficiente in recompensarea anumitor nevoi, in special pe termen scurt, motiv pentru care ele sunt intarite uneori. Totusi, per ansamblu, probabilitatea ca pe termen lung dorintele si nevoile cuiva sa fie  optim gratificate este sensibil mai mare in cazul comportamentului asertiv. Consecintele acestor stiluri comunicationale au un impact direct asupra dorintelor si expectantelor persoanelor implicate in actul comunicarii, asupra sentimentelor acestora, precum si asupra comportamentelor lor viitoare.

De ce se mentin de-a lungul timpului stiluri de comunicare dezadaptative?

De asemenea, este esential sa se inteleaga de ce formele dezadaptative ale comportamentelor agresive si pasive se mentin de-a lungul timpului. Normal ar fi ca toata lumea sa invete sa fie sau sa devina asertiva, de indata ce a aflat si experimentat consecintele pozitive ale asertivitatii si cele negative ale agresivitatii si pasivitatii, insa stim ca lucrurile nu stau tocmai astfel. O prima explicatie ar fi urmatoarea: majoritatea oamenilor doresc sa se implice in relatii interpersonale reciproce, din care sa primeasca si, la randul lor, sa poata oferi. Atunci insa cand interactioneaza cu o persoana agresiva sau pasiva, sunt satisfacuti sau rasplatiti doar partial, deoarece nu pot avea ambele aspecte indeplinite. Pe de alta parte, in interactiunea cu majoritatea oamenilor, o persoana agresiva sau pasiva isi va indeplini in totalitate doleantele. In fiecare interactiune, persoanele agresive isi ating toate obiectivele, fara sa ofere nimic sau foarte putin, iar persoanle pasive au grija de altii, fara sa ia ceva in schimb. Astfel de interactiuni actioneaza sub forma unor intariri pentru persoanele agresive si pasive. In consecinta, aceste stiluri comportamentale sunt intarite, facand ca ulterior interactiuni similare sa fie cautate si chiar dorite.

Consecinte pe termen lung si scurt ale stilului de comunicare

Prin urmare, comportamentele agresive si pasive pot fi dezvoltate si mentinute prin recompense si intariri pe termen scurt. Pe termen lung insa, reusesc sa indeparteze persoanele care isi doresc o relatie mutuala, echilibrata.

Consecintele sociale, de rationament, emotionale si comportamentale ale celor trei stiluri de comunicare sunt sumarizate in tabelul 2.

Se poate concluziona ca:

persoanele agresive sau pasive sunt prinse intr-un cerc vicios de intariri pe termen scurt, combinate cu un efect pe termen lung - instrainarea celorlalti.

consecintele comportamentului asertiv sunt deci mult mai favorabile decat cele ale comportamentelor agresive sau pasive, indiferent din ce punct de vedere am privi problema.

Tabelul 2. Consecinte ale comportamentelor asertive, agresive si pasive.

1. Bariere in comunicare

Abilitatile de comunicare sunt o dovada a respectului reciproc. In mod ideal, fiecare persoana ar trebui sa fie capabila sa asculte o alta persoana si sa demonstreze ca intelege ceea ce vrea sa transmita celalalt; de asemenea, ar trebui sa se respecte pe sine, aceasta insemnand ca poate sa exprime sau sa transmita propriile interese, fara sa fie agresiv. Pentru a avea o comunicare eficienta, fiecare persoana trebuie sa dea si sa primeasca ceva din conversatie.

Orice element care blocheaza o astfel de comunicare eficienta este o bariera de comunicare. La nivelul procesului de comunicare, barierele pot fi incadrate in una din urmatoarele trei categorii: “judecarea” celuilalt, oferirea de solutii, precum si lipsa de interes pentru nevoile celeilalte persoane.

Dar barierele pot aparea si la nivelul mental al actorilor comunicarii. Ele pot lua astfel forma stereotipurilor si a prejudecatilor. Acestea afecteaza comunicarea in sensul ca oamenii, pornind cu aceste prejudecati, nu mai asculta mesajul primit sau iau din el doar ceea ce se potriveste ideii pe care o au in minte.

A. Bariere la nivelul procesului de comunicare

a) „Judecarea” celuilalt

Exemple:

PRIVIREA CRITICA

ETICHETAREA: 'Esti distrat si dezordonat.'

DIAGNOSTICAREA 'Spui asta doar pentru ca te simti vinovat.'

Toate aceste raspunsuri evalueaza si propun judecati de valoare asupra persoanei cu care se comunica si de aceea impun punctul de vedere al vorbitorului. Cealalta persoana se va simti neinteleasa si nesigura, de aceea este foarte probabil sa reactioneze de o maniera defensiva sau auto-protectoare, ceea ce impiedica o comunicare reala si eficienta.

b) Oferirea rapida de solutii

Exemple:

IMPERATIVELE: “Fugi si rezolva acum problema!'

AMENINTAREA 'Daca nu esti de acord cu aceste conditii, o sa te dau in judecata.“

MORALIZAREA: 'Ar trebui sa iti ceri scuze de la ea.'

CHESTIONAREA EXCESIVA 'Cand si cum s-a intamplat?','Iti pare rau de ce ai facut?'

OFERIREA DE SFATURI 'Daca as fi in locul tau, asta as face'

Toate cele de mai sus sunt incercari de a rezolva problemele celeilalte persoane. Sunt in diferite moduri directive, manipulative sau coercitive. Chiar daca sunt manate de intentii bune, solutia este adesea oferita fara o intelegere adecvata a problemei. Astfel de raspunsuri pot inrautati problema sau pot crea o noua problema, fara a o rezolva pe cea initiala; diminueaza capacitatea persoanei de a-si rezolva propriile probleme si dau nastere la sentimente de anxietate.

c) Lipsa de interes pentru nevoile si preocuparile celeilalte persoane

Exemple:

DIVERSIUNILE: 'Daca ai impresia ca asta e grav, stai sa iti spun ce mi s-a intamplat mie.'

ARGUMENTUL LOGIC: 'Pai daca iti lasi cheile in masina, e normal sa ti le fure cineva.”

ASIGURAREA CA TOTUL VA FI BINE: 'Stiu ca ai tot ce trebuie pentru a rezolva problema. Se va termina cu bine, nu-ti face griji.'

Ultimele trei raspunsuri evita preocuparile si grijile celuilalt si ne ajuta de fapt pe noi sa mentinem o distanta emotionala fata de persoana sau fata de un subiect neplacut. Utilizand astfel de raspunsuri, incercam adesea sa ne facem pe noi sa ne simtim mai confortabil, mai degraba decat sa fim cu adevarat de ajutor celeilalte persoane.

Barierele in calea comunicarii pe care le-am amintit nu au intotdeauna un impact negativ asupra comunicarii. Ele sunt problematice mai ales daca oamenii interactioneaza in conditii de stres, deoarece atunci ei au tendinta sa blocheze exprimarea sentimentelor celeilalte persoane sau sa le faca sa exprime pareri si sentimente intr-o maniera mai putin constructiva. Fara a transmite intelegere sau respect vor duce la diminuarea stimei de sine a persoanei, la resentimente, la adoptarea unei atitudini defensive, la retragere sau dimpotriva, vor crea o pozitie de dependenta, inhiband capacitatea de rezolvare a propriilor probleme de catre individ.

B. Bariere cognitive: Stereotipuri si prejudecati

Termenul de “stereotip” deriva din termenii grecesti “stereos” care se traduce prin forma sau solid si “typos” care inseamna formarea unei impresii, tipologie sau model.

Stereotipurile sunt convingeri referitoare la caracteristicile, atributele si comportamentele specifice membrilor unei categorii sociale. Aceste convingeri pot lua nastere:

• din intalnirea cu unul sau mai multi membri ai categoriei respective, in urma careia se fac generalizari referitoare la intreaga categorie;
• prin invatare indirecta, copiind atitudinile altor persoane fata de respectivul grup.

Ceea ce este specific stereotipurilor este lipsa de cunostinte suficiente despre membrii grupului respectiv. Cu alte cuvinte, stereotipurile sunt o generalizare formata pe baza unor cunostinte minimale. Ele sunt insa inflexibile si nu se modifica odata cu primirea unor informatii noi, care vin in contradictie cu ele. In cadrul comunicarii, acest lucru da nastere la o selectare sau chiar ignorare a mesajului primit, atunci cand acesta nu potriveste cu continutul stereotipului.

Stereotipurile pot fi uneori insotite de o serie de atitudini negative fata de membrii grupului respectiv. Cand aceste atitudini sunt negative si sunt rezultatul unor generalizari nefavorabile despre membrii unui grup social, vorbim de prejudecati.

Prejudecatile sunt atitudini negative, ce presupun generalizari nefavorabile in legatura cu membrii unui grup anume.

Exemple de atitudini negative, nejustificate fata de membrii altor grupuri sunt:

sexismul (prejudecatile barbatilor in legatura cu femeile);

antisemitismul (prejudecatile in legatura cu evreii);

rasismul (prejudecatile in legatura cu membrii altei rase).

Prejudecatile:

1.     au o componenta cognitiva (stereotipurile);

2.     au o componenta afectiva negativa si

3.     se manifesta prin comportamente de discriminare.

Prejudecatile pe care le avem fata de un grup social sunt cu atat mai puternice cu cat cunoastem mai putine despre respectivul grup. De exemplu, parerea oamenilor despre rromi e cu atat mai proasta cu cat au avut mai putin de-a face cu ei. Daca printre cunostintele noastre sunt persoane de etnie rroma, tindem sa generalizam ce stim despre ei la intregul grup etnic. Chiar si o experienta singulara e suficienta pentru a ne forma un stereotip despre un grup social.

1.4. Consecinte ale esuarii comunicarii: conflictul

Conflictul este o parte fireasca a procesului de comunicare si apare constant in relatia cu prietenii, familia sau colegii de serviciu. Vorbim despre un conflict atunci cand:

doua sau mai multe persoane au interese diferite intr-o situatie;

aceste interese sunt contradictorii si impiedica comunicarea adecvata intre acele persoane.

Rezolvarea eficienta a conflictului este o experienta de invatare pentru persoanele implicate, avand o serie de aspecte pozitive:

creste motivatia pentru schimbare;

imbunatateste identificarea problemelor si a solutiilor;

creste coeziunea grupului dupa solutionarea lui;

ofera posibilitatea dezvoltarii unor noi deprinderi.

Daca situatia conflictuala nu este rezolvata in mod satisfacator si ea persista in timp, pot aparea efecte negative:

scade implicarea in activitate;

scade sentimentul de incredere in sine;

duce la dificultati de relationare.

Prin urmare, nu conflictul in sine este o problema ci modul in care el este solutionat. De cele mai multe ori, oamenii implicati intr-un conflict cauta persoane care sa le aprobe punctul de vedere, ceea ce le da sentimentul ca au procedat „corect”. Ceilalti au tendinta de a ne aproba deoarece sunt prietenii sau colegii nostri, si au auzit problema si solutiile din punctul nostru de vedere. Odata ce o persoana are suportul prietenilor si isi simte justificat comportamentul, ea nu va mai investi la fel de multa energie in rezolvarea conflictului. Prin urmare, aceasta atitudine nu-i ajuta sa rezolve conflictul cu o alta persoana.

A incerca sa rezolvam un conflict este dificil, deoarece presupune ca noi sa recunoastem ca am contribuit la aparitia problemei respective, sa ne asumam riscul de a fi respinsi de celalalt si sa dorim cu adevarat sa schimbam lucrurile.

Cand ne confruntam cu o problema, cautam rapid alternativele posibile si identificam una care este cea mai buna pentru noi, la momentul respectiv. Astfel, acea alternativa devine „punctul nostru de vedere” si avem tendinta de a respinge celelalte solutii.

A. Obstacole in procesul rezolvarii conflictului

Tendinta naturala de a explica mai intai care este punctul nostru de vedere. Astfel, credem ca daca celalalt va intelege perspectiva noastra va ajunge la aceeasi solutie ca si noi. Acest mod de a gandi este gresit deoarece fiecare om are alte experiente si alte scopuri care il determina sa vada o situatie intr-un anumit mod.

Ineficienta noastra ca si ascultatori. A asculta presupune mai mult decat a auzi ceea ce spune cineva. A asculta inseamna a depune un efort pentru a intelege cu adevarat perspectiva celuilalt. Daca il vom incuraja pe celalalt sa vorbeasca mai intai, va fi mult mai deschis pentru a ne asculta la randul lui.

Teama ca lucrurile nu vor iesi asa cum ne dorim noi, teama de a pierde ceva la care tinem sau de a recunoaste ca am facut ceva gresit. Aparitia conflictului este inevitabila, iar rezolvarea lui are efecte pozitive asupra relatiei dintre persoanele implicate.

Presupozitia ca noi vom pierde, iar celalalt va castiga. Rezolvarea eficienta a unui conflict presupune a se ajunge la un punct comun, astfel incat ambele parti sa fie multumite.

B. Strategiile cel mai frecvent folosite pentru a obtine solutia optima

1) Renuntarea

Exista momente in care simtim ca discutiile nu sunt deloc productive, suntem prea obositi, ne simtim amenintati fizic, sau situatiile sunt lipsite de importanta si nu merita efortul nostru. In astfel de situatii, cea mai buna alternativa este abandonul. Spunand „Nu merita sa ne certam pentru asta, hai sa mergem mai departe” putem evita o situatie neplacuta. Renuntarea este o solutie permanenta, spre deosebire de evitare sau amanare. Discutia nu mai este reluata si persoana nu accepta sa fie rugata sa se mai gandeasca.

Situatiile in care renuntarea se poate aplica cu succes sunt cele care implica un conflict minor.

2) Evitarea

Evitarea este una din strategiile cel mai frecvent folosite in situatiile conflictuale sau cu potential conflictual. Ea este eficienta in urmatoarele cazuri:

• cand avem nevoie de timp ca sa ne calmam;
• cand nu avem nimic de castigat din situatia respectiva;
• cand vrem sa punem distanta intre noi si o persoana;
• cand mai avem nevoie de timp ca sa ne pregatim.

Evitarea ne ajuta sa castigam timp. In astfel de situatii e important sa recunoastem ca exista un conflict, sa identificam sentimentele celuilalt si sa propunem un alt moment pentru discutie; putem spune de exemplu „Vad ca esti foarte preocupat de problema asta. Eu am acum o intalnire importanta/am nevoie de timp sa ma mai gandesc la aceste lucruri. Crezi ca putem discuta maine?”

Daca este folosita frecvent, creeaza impresia ca dorim sa abandonam sau ca nu suntem suficient de interesati sa rezolvam conflictul. Daca cealalta persoana evita in mod constant abordarea subiectului, este important sa-i comunicam deschis dorinta noastra de a rezolva conflictul, cat si sa prevenim asteptarile negative legate de rezolvarea lui, asteptari care pot crea teama („vom gasi impreuna o solutie care sa fie potrivita pentru amandoi”).

3) Dominarea

Dominarea presupune rezolvarea conflictului prin actiunea unei sigure persoane care are putere, control sau expertiza intr-un anumit domeniu. Ea se aplica atunci cand e nevoie de o solutie rapida, cand cealalta persoana e lipsita de experienta sau cand ne confruntam cu o situatie de importanta minora. Dominarea se foloseste doar atunci cand nu exista alta alternativa si atunci ea trebuie folosita asertiv, folosind reflectarea sentimentelor celuilalt („Iti inteleg preocuparea, eu am lucrat mult in acest domeniu si cred ca asta este cea mai buna solutie in acest moment.”).

4) Delegarea responsabilitatii

Delegarea responsabilitatii presupune imputernicirea celeilalte persoane si are rolul de a creste increderea dintre parteneri. Ea se foloseste atunci cand ne simtim siguri de pozitia noastra si vrem sa imbunatatim relatia cu celalalt. Este foarte important ca atunci cand transmitem mesajul sa fim relaxati si sa avem incredere in ceea ce facem. De exemplu, putem spune „Nu sunt expert in acest domeniu. Ce crezi ca ar trebui sa facem?”. Daca este folosita in mod gresit poate transmite nesiguranta sau pasivitate (de exemplu, „Fa cum vrei tu”).

5) Apelul la un mediator

Aceasta strategie presupune a cere ajutor unei terte persoane atunci cand conflictul nu poate fi rezolvat de persoanele implicate. Astfel de situatii sunt cele puternic incarcate emotional,

cand unul dintre parteneri nu coopereaza sau

cand unul dintre parteneri ameninta ca doreste sa se razbune.

Mediatorul poate fi un profesionist (de exemplu, psiholog) sau o alta persoana cu abilitati de comunicare, atata timp cat ea este neutra fata de cei implicati in conflict. Exprimarea dorintei de a apela la un mediator trebuie facuta asertiv: „Este o situatie foarte dificila pentru mine si cred ca ne-ar ajuta daca am mai discuta si cu o alta persoana”.

6) Folosirea umorului

Folosirea umorului pentru a „descongestiona” atmosfera este o modalitate foarte eficienta atunci cand persoanele implicate au aceeasi pozitie sau conflictul este unul minor. A folosi umorul inseamna a privi situatia dintr-o maniera comica sau a face referire la stilul propriu de a reactiona care iti creeaza uneori probleme.

Umorul trebuie sa fie relevant pentru situatia respectiva, altfel el poate avea efect invers.

De asemenea, el nu se recomanda cand cealalta persoana este foarte suparata sau noi detinem clar controlul in situatia respectiva.

Cand cealalta persoana raspunde in mod constant facand glume sau ironii este semnul unui stil de evitare, de distragere a atentiei de la o problema serioasa. Cel mai bun raspuns in aceasta situatie este ignorarea acestor reactii, care vor disparea in timp.

7) Compromisul

Compromisul inseamna ca fiecare sa renunte la ceva pentru a ajunge la consens. El se foloseste atunci cand este o problema complexa, alte metode au esuat, raportul de putere intre parteneri este egal, sau cand ambii parteneri au dreptate, dar vad lucrurile din unghiuri diferite. Abilitatea de a negocia este foarte utila in aceasta situatie. Noi folosim negocierea zilnic, atunci cand dorim sa obtinem ceva, insa abilitatile de negociere devin foarte importante in anumite momente din viata noastra. Unele studii sustin ca a fi un bun negociator este una dintre cele mai importante abilitati pentru a avea o cariera de succes.

Inainte de a incepe negocierea este important sa stim foarte precis care sunt nevoile noastre (de exemplu, „Este evident ca avem pareri diferite. Hai sa vedem care sunt lucrurile la care crezi ca poti renunta?”).

8) Integrarea si colaborarea

Atunci cand persoanele implicate in conflict isi dau seama ca nici unul nu detine suficiente informatii despre problema, pot reorienta situatia sub forma unei colaborari. Astfel cei doi devin aliati in gasirea unei solutii comune. Pentru a folosi cu succes aceasta strategie persoanele trebuie sa aiba incredere unul in celalalt si sa doreasca sa colaboreze (de exemplu, „Impreuna cred ca vom gasi o solutie pentru a rezolva situatia asta. Asta presupune ca sa lucram amandoi pentru a gasi solutia cea mai potrivita.”).

C. Strategii de abordare constructiva a conflictului

1. Utilizarea mesajelor la persoana I pentru a descrie problema

Mesajele la persoana intai exprima ceea ce simte cel care transmite mesajul fata de comportamentul celeilalte persoane. Prin urmare se evita judecarea si blamarea persoanei, care ulterior duc la prevenirea reactiilor defensive in comunicare. Intr-un astfel de mesaj, elementele non-verbale, cum ar fi tonul vocii, expresia fetei, postura corpului trebuie sa exprime o stare de calm si fermitate. Mesajele la persoana I contin trei elemente:

1.     descrierea comportamentului;

2.     exprimarea emotiilor personale – eu ma simt;

3.     care este efectul comportamentului unei persoane asupra celeilalte.

Exemplu:

Cand vii acasa tarziu, eu ma simt ingrijorata pentru ca nu stiu ce ti s-a intamplat.

2. Ascultarea activa a descrierii problemei din punctul de vedere al celeilalte persoane (vezi receptarea mesajului)

Reflectarea sentimentelor pentru a intelege si a clarifica ceea ce simte cealalta persoana

Exemplu:

„Esti suparat”

„Mi se pare ca te simti”

4. Generarea a cat mai multe solutii posibile impreuna

Inainte de a se alege solutiile potrivite, se identifica toate alternativele fara a le evalua in aceasta faza.

Exemplu:

„Care crezi ca sunt lucrurile pe care le putem face?”

5. Analiza alternativelor si alegerea variantei potrivite

Se identifica pentru fiecare alternativa consecintele pozitive si negative, dupa care se compara alternativele intre ele si se alege alternativa cu cele mai mari beneficii si cele mai mici costuri.Exemplu:

„Care crezi tu ca este cea mai buna?”

6. Obtinerea unui angajament

Studiile arata ca este mult mai mare probabilitatea de a face un comportament atunci cand am exprimat verbal fata de cateva persoane semnificative intentia de a realiza comportamentul respectiv.

Exemplu:

„Cand vom face asta?”

7. Planificarea datei la care se face evaluarea

Este foarte importanta reevaluarea deciziei luate, pentru a vedea daca persoanele si-au respectat partea lor de angajament, daca solutia a functionat sau daca au intervenit alte aspecte care pot sa influenteze decizia luata.

Exemplu:

„Pentru cat timp vom face asta?”

„Cand vom discuta din nou despre asta?”

2. VARIANTE DE COMUNICARE: DIRECTA SAU MEDIATA, DIALOG SAU COMUNICARE DE GRUP

2.1. Caracteristicile comunicarii de grup

Prezenta a doi sau mai multi participanti la procesul de comunicare induce unele modificari in procesul comunicarii comparativ cu dialogul (comunicarea intre doua persoane). De asemenea, daca avem de-a face cu agenti mediatori (telefon, internet) apar aspecte distincte in procesul de comunicare fata de comunicarea directa.

Figura 1. Schema tipurilor de comunicare in functie de numarul participantilor si

de caracterul mediat / nemediat al procesului de comunicare

Ca exemplu a ceea ce dorim sa ilustram prin aceasta distinctie, sa ne imaginam o situatie concreta: elevul invata sa comunice cu un coleg in vederea realizarii unui proiect, dupa care urmeaza sa prezinte acest proiect in fata clasei. In primul caz avem de-a face cu o comunicare directa, care beneficiaza de o serie de avantaje: posibilitatea exprimarii complete a intentiilor, a demersului realizat, de clarificare a nelamuririlor celuilalt. In plus, in functie de unii factori legati de cunoasterea celuilalt, elevul va putea „sari” unele etape ale explicatiei, asumand ca celalalt le cunoaste deja.

Altfel e situatia in cazul in care elevul prezinta ceea ce a citit pentru proiect unui grup de persoane. Ideile trebuie prezentate coerent, intr-un limbaj clar, care sa fie inteles de ceilalti; pasii trebuie prezentati in succesiunea lor fara a omite vreo etapa. Intrebarile din partea grupului se formuleaza explicit si sunt mai dificil de intuit de catre vorbitor. Exista adesea limitari de timp si de resurse atentionale din partea grupului; de asemenea adesea sunt o serie de roluri (formale sau informale) sau de atribute ale vorbitorului: lider al discutiei, timid, guraliv, care influenteaza modul in care este trimis sau receptat mesajul.

2.2. Comunicarea in cadrul grupurilor mici

O serie de parametri definitorii ai grupului mic influenteaza procesul comunicarii in grup.

Caracteristici definitorii ale grupului mic:

• membrii grupului se angajeaza in interactiuni frecvente, adica se cunosc si interactioneaza unul cu celalalt;
• membrii grupului se definesc, se percep si sunt perceputi de ceilalti ca membri ai grupului;
• membrii grupului sunt parte a unui sistem de roluri aflate in interactiune (in cadrul unui grup, fiecare membru are rolul sau, de exemplu, liderul, antiliderul, inovatorul, cel care implementeaza – executantul, impaciuitorul, etc.);
• membrii grupului impartasesc o perceptie colectiva a unitatii (se comporta ca un intreg);
• membrii grupului se supun unui set de norme (formale si informale) care le ghideaza comportamentul.

De ce se formeaza grupurile?

satisfac nevoia de apartenenta si afiliere a membrilor lor;

satisfac nevoia de comparatie sociala, care e o nevoie fundamentala; sursa stimei de sine e in grup: „Daca ma analizez, ma detest, daca ma compar, ma admir”;

permit atingerea unor scopuri mai complexe si rezolvarea unor sarcini mai dificile decat cele pe care le poate rezolva un individ. Elementul central al constituirii grupului e scopul comun vizat;

datorita atractiei interpersonale: in fiecare grup se pot descoperi o serie de similaritati intre membrii sai. Un grup constituit ca urmare a atractiei interpersonale, cel mai adesea se formeaza spontan.

Exista doi factori cu pondere mare in cazul formarii grupurilor informale: proximitatea spatiala si similaritatea.

Aspecte ale dinamicii de grup care influenteaza comunicarea in cadrul grupului

1. Coeziunea grupului

Coeziunea grupului se defineste ca dorinta membrilor grupului de a fi impreuna, de a desfasura activitati impreuna. Coeziunea se refera la cat sunt de uniti membrii grupului si la atmosfera pozitiva din cadrul grupului. Intre coeziune si comunicare exista o relatie direct proportionala si de influenta reciproca: pe de o parte, o buna comunicare in grup creste coeziunea grupului respectiv, pe de alta, un grup coeziv faciliteaza procesele de comunicare intre membrii lui.

Factorii care cresc coeziunea grupului pot fi interni sau exteriori grupului.

a) Factori interni (care tin de grup):

Sistemul de norme: cu cat normele sunt mai clar stabilite si rolurile mai lipsite de ambiguitate, cu atat este mai probabil ca grupul sa aiba o coeziune ridicata.

Marimea grupului: cu cat grupul este mai mare, gradul de coeziune scade (interactiunile sunt mai limitate, gradul de comunicare e mai redus, comunicarea fiind mai greu de stabilit intre toti membrii grupului, ceea ce favorizeaza formarea de „bisericute”).

Similaritatea dintre membrii grupului: cu cat membrii unui grup sunt mai similari (in interese, preocupari, scopuri), cu atat grupul va avea un grad mai ridicat de coeziune.

b) Factori externi:

Sistemul de recompense: daca recompensele pentru performanta grupului vizeaza grupul in ansamblul sau, performanta sa globala, coeziunea grupului creste; daca se dau individual (fiecare membru e recompensat pentru performanta sa individuala), sistemul de recompense va interfera cu dezvoltarea coeziunii grupului.

Amenintarile pe care le primeste grupul cresc coeziunea lui.

Relatia coeziune-performanta

Pentru sarcinile simple, exista o relatie direct proportionala intre gradul de coeziune si performanta grupului: cu cat coeziunea e mai mare, cu atat performanta este mai ridicata.

Pentru sarcinile complexe, relatia e invers proportionala: cu cat coeziunea e mai mica, cu atat performanta este mai buna.  Acest lucru se explica prin faptul ca in grupurile cu grad scazut de coeziune se poate realiza o segmentare mai clara a sarcinilor si fiecare membru poate realiza o sarcina aparte a activitatii.

2. Fenomenul conducerii (leadership)

In sens larg, conceptul de “lider” se refera la orice persoana care indeplineste oficial sau isi asuma spontan – in cadrul unui grup – functii de conducere. Asadar, cuvantul “lider” se atribuie atat sefului formal (instituit oficial), cat si celui neoficial sau informal (pe care membrii unui grup il recunosc ca fiind conducatorul lor, persoana cu cea mai mare autoritate in grup, indiferent de functia sa formala).

De cele mai multe ori, liderul grupului este centralizatorul comunicarilor de grup. Lui ii sunt adresate cele mai multe mesaje si el este cel care transmite mesajele cu impactul cel mai mare.

Teoriile actuale iau in considerare o serie de factori in analiza fenomenului conducerii: de personalitate, cognitivi, de mediu.

• Factori de personalitate: autoeficacitate perceputa, locus de control intern (se considera responsabil pentru ceea ce i se intampla, nu crede ca “e la mana destinului”), dominanta; empatie si sensibilitate la nevoile celorlalti, propensiunea pentru risc, nonconformismul social.
• Factori de dezvoltare: mediu familial suportiv, antecedente personale in activitati de conducere (cineva din familie a avut functii de conducere);
• Factori cognitivi (complexitate cognitiva): inteligenta generala, creativitate, perspicacitate, inteligenta verbala, performanta scolara ridicata.

Influenta sociala

Influenta sociala reprezinta modul in care individul isi modifica comportamentul, opiniile, in prezenta reala sau perceputa a celorlalti. Ea poate fi exercitata de o persoana, un grup, o institutie.

Exista trei dimensiuni bipolare ale influentei sociale:

• conformism vs. independenta sociala (individul fie se lasa influentat de normele implicite ale grupului, fie actioneaza independent de ele);
• complianta vs. asertivitate (fie individul asculta / accepta sa satisfaca cerintele directe ale grupului, fie decide sa raspunda acestora asertiv);
• obedienta / supunere vs. sfidare (fie individul se supune ordinelor, solicitarilor imperative ale unei autoritati, fie le sfideaza).

Conformismul reflecta tendinta de a ne modifica perceptiile, opiniile si comportamentele sub influenta normelor (adesea nedeclarate) ale grupului din care facem parte.

Se face distinctia intre doua tipuri de conformism:

influenta sociala informationala – intr-o realitate ambigua, nestructurata, cautam la ceilalti argumente, informatii, pentru ca nu suntem siguri de ale noastre; cautam validari ale propriilor interpretari;

influenta sociala normativa – in acest caz, in ciuda evidentelor, indivizii isi modifica opinia, se conformeaza grupului de teama de a nu fi respinsi (se tem sa nu fie ridicoli sustinandu-si propriul raspuns). Aici este evidentiata presiunea normativa a grupului (prin normele implicite ce exista in cadrul grupului social, individul e fortat sa se conformeze).

Complianta reflecta tendinta unui individ de a-si modifica comportamentul atunci cand i se solicita explicit acest lucru de catre un individ/grup/institutie.

Factori care influenteaza complianta

modul in care este formulat mesajul: oamenii au nevoie sa inteleaga de ce trebuie sa faca un anumit lucru, sa inteleaga sensul lui.

reciprocitatea, reflectata in proverbul „da-mi ca sa-ti dau”. Suntem mai dispusi sa indeplinim cererea cuiva care la randul sau ne asculta si ne ia in considerare doleantele. Adolescentii mai ales au nevoie sa perceapa aceasta echitate in relatiile cu adultii, iar daca o percep, ei vor fi mai dispusi sa reactioneze pozitiv la cererea facuta.

Obedienta reflecta tendinta de a accepta opinii sau comportamente care sunt impuse de o autoritate. Obedienta implica de obicei si teama de respectiva autoritate si delegarea responsabilitatii. Suntem mai obedienti atunci cand persoana autoritara se afla langa noi, influenta scade odata cu disparitia prezentei fizice. Se explica astfel de ce elevii nu internalizeaza normele comportamentale impuse de scoala: ei le respecta nu pentru ca ar crede in ele, ca le-ar vedea utilitatea, ci pentru ca asa trebuie.

Fiecareia dintre aceste trei forme de influenta sociala ii corespunde un stil de comunicare in grup. Presiunea de conformare este exercitata de cele mai multe ori tacit: nu ti se spune explicit ca trebuie sa respecti o anumita regula a grupului, esti lasat sa intelegi acest lucru din comportamentul membrilor grupului. De exemplu, multi elevi se apuca de fumat nu pentru ca cineva ii indeamna explicit la asta, ci pentru ca ei stiu ca este un comportament ce uneste un anumit grup din care vor sa faca parte.

Complianta se exercita direct de catre un egal, prin cereri care nu fac apel la autoritate. Ea este mai eficienta daca se dau si argumente in sprijinul cererii respective. Spre deosebire de ea, obedienta e un raspuns la o cerere a unei autoritati, care nu are nevoie sa se justifice. Se pot deduce de aici modurile de exprimare comune celor doua forme de influenta: asertiv pentru comunicare, cat mai autoritar pentru obedienta.

2. Principii pentru comunicarea eficienta in grup, la scoala

a)     Criterii dinainte stabilite pentru formarea grupurilor

Nu exista o „reteta universala” pentru formarea grupului perfect, dar, orientativ, este bine ca grupurile sa fie cat mai diversificate in interior, si cat mai echivalente intre ele, in functie de o serie de criterii de interes si de specificul activitatii. Criteriile trebuie stabilite clar: fie asigurarea unor grupe eterogene, care sa cuprinda diferite tipuri de elevi (atat ca abilitati scolare, cat si ca tip de persoana: elevi mai introvertiti, mai comunicativi), fie realizarea unor grupuri pe nivele diferite, intre care vor diferi sarcinile si modalitatile de interactiune promovate.

b)     Continuitatea interactiunilor in grup

Este util ca aceste grupuri sa nu interactioneze doar in cadrul unei sarcini, ci in mod repetat, in situatii si sarcini diverse, pentru a forma adevarate retele de comunicare.

c)     Interdependenta membrilor grupului

Este necesar sa fie incurajata responsabilitatea fiecarui membru in parte fata de rezultatele in urma comunicarii intregului grup. In acest scop, sarcina este de dorit sa implice realizarea unui produs finit comun (un proiect, un referat), iar realizarea rolului fiecaruia sa depinda intr-o oarecare masura de realizarea sarcinilor altor membrii ai grupului. Profesorul poate oferi recompense pentru astfel de comportamente de colaborare, recompense ce vizeaza intregul grup. Nu se incurajeaza in mod deosebit faptul ca un membru al grupului are o performanta foarte buna daca grupul ca ansamblu nu se comporta intr-un mod similar.

d)     Responsabilitatea fiecaruia pentru activitatea proprie

Totusi, pentru a nu favoriza procesul delegarii responsabilitatii fata de ceilalti membrii ai grupului, ar trebui ca in produsul finit sa poata fi identificata contributia fiecarui elev si membrii grupului sa fie notati diferentiat in functie de contributia fiecaruia.

e)     Atentie explicit acordata formarii de abilitati sociale

Nu intereseaza doar realizarea propriu-zisa a sarcinii, ci si modul in care se realizeaza aceasta. Elevii vor fi instruiti pentru a isi dezvolta abilitatile de comunicare in grup, pentru a utiliza elemente de limbaj verbal si nonverbal pentru a comunica mesajele si pentru a se face intelesi in grup.

f)      Profesorul este un facilitator al interactiunii

Dincolo de statutul sau de evaluator al activitatii elevilor, profesorul va facilita interactiunile in cadrul grupului, va oferi sugestii si nu solutii. El va putea fi consultat pe tot parcursul desfasurarii activitatii si va media eventualele conflicte sau va stimula implicarea celor care de obicei sunt mai timizi sau care isi impun mai greu punctul de vedere; de asemenea el va „tempera” pe cei prea impulsivi sau care au tendinta sa isi impuna opiniile fara a le justifica suficient.

Responsabilitatea individuala

Totusi, pentru a nu incuraja fenomenul delegarii responsabilitatii de catre unii membrii ai grupului , este important ca in produsul final sa se poata identifica contributia fiecaruia si aceasta sa fie notata separat. Cercetarile sugereaza ca o astfel de strategie e cea mai eficienta pentru realizarea unor grupuri in care comunicarea sa se desfasoare intr-un mod optim.

g)Atentia explicit acordata inspre dezvoltarea abilitatilor de comunicare

Acest proces se dezvolta pe tot parcursul realizarii sarcinilor, prin invatarea explicita a unor tehnici de comunicare eficienta, verbala si nonverbala, de ascultare activa, de ajungere la un consens in grup. Elevii trebuie sa aiba o serie de momente in care sa isi autoevalueze contributia la crearea unei coeziuni a grupului, precum si de a evalua comportamentul celorlalti. Profesorul va acorda recompense pentru demonstrarea unor abilitati sociale si de comunicare.

h)Profesorul e un facilitator al interactiunilor membrilor gupului

El va acorda atentie tuturor grupurilor formate, va putea fi consultat, va oferi recompense verbale pentru comportamente benefice grupului, nu va oferi solutii ci va facilita gasirea acestora de catre membrii grupului.