Comunicare Interculturala - perceptia si intelegerea cultural

   S-a spus ca in procesul comunicarii mai important decat ce se spune este ce se intelege. Cu alte cuvinte, ceea ce este perceput. Perceptia reprezinta procesul intern prin care individul selecteaza, judeca si organizeaza stimulii din mediul extern. Cu alte cuvinte perceptia este transformarea energiilor fizice din mediu in experienta semnificativa pentru sine. Anumite aspecte din definitie ajuta la explicarea relatiei dintre perceptie si cultura. O idee de baza este aceea ca oamenii se comporta in felul lor datorita modului in care ei percep lumea, iar aceste comportamente sunt invatate ca parti ale experientei culturale. Indiferent daca judecam frumusetea sau descriem satul copilariei sau cartierul in care ne-am petrecut adolescenta, noi raspundem unor stimuli asa cum o facem de la inceput deoarece asa ne-a invatat cultura. Reflectand incercam sa observam si sa raspundem acelor elemente din mediu care sunt importante pentru noi. "Noi cei din Statele Unite, scrie Larry A. Samovar, raspundem in principal la costuri si lucruri masurabile, in timp ce in Japonia culoarea este posibil sa fie un criteriu principal.  Ploaia are o anumita semnificatie si este perceputa intr-un fel de turist si alt fel de agricultor. Anumite pasari si animale sunt percepute a avea o utilitate pentru un european si alta pentru un asiatic. "Spiritul determinat nu numai de trebuinta practica, ci si de curiozitate, de dorinta de a cunoaste, a cautat sa dezlege misterele lumii, iar vointa de a supune fortele naturii l-a facut sa se opreasca asupra fenomenelor ei, pentru a nascoci tot felul de mijloace prin care natura sa fie aservita omului, lui homo sapiens. Dar, oricat de mult s-ar dezvolta tehnica, ea ramane un instrument la dispozitia omului si nu va fi niciodata un scop in sine. Ea poate servi orice scop, bun sau rau, indiferent de punctul de vedere al valorii morale, caci ea e "oarba din punct de vedere cultural."  Stiinta si tehnica moderna exprima, dupa opinia unor ganditori, "perfecta absenta a sensului' (Heidegger). Principiu esential al miscarii si al privatiei corespondente, repausul, natura este pentru subiectul uman elanul, forta vitala, ceea ce ii sustine dinamismul, ceea ce il impiedica sa sucombe prematur. Ea poarta numele de "viata". Natura nu poate tine de un demiurg, ea este interioara indivizilor si actioneaza in ei. Ea este izvorul acelei tendinte a cresterii, a acelei aspiratii care corespunde in fiecare fiinta atractiei exercitate de Primul Motor. Sau de prima explozie petrecuta in Univers.

      Experiente, drame colective, transformari, momente de efuziune sau melancolii, toate depind de felul in care le percep individul, grupul sau intreaga colectivitatze careia apartinem. Perceptia sociala este procesul prin care ne construim relatiile sociale atribuind semnificatie sociala obiectelor si evenimentelor de care tinem cont in mediile noastre. Aceasta "primire" este un aspect extrem de important pentru comunicare. Cultura conditioneaza si structureaza procesele de perceptie astfel incat dezvoltam echipamente culturale inspirate perceptual. Oricat am dori sa fim originali - si unii dintre noi chiar reusesc - suntem ecoul faptelor altora. Sa ne amintim de Oedip, care fugind  din Cetate intalneste exact ce nu a dorit: aflarea unui adevar pe care ar fi vrut sa-l evite, desi cauta adevarul. Cultura, deci, nu numai ca ne ajuta sa determinam care stimuli externi ne imbogatesc constiinta, dar, si mai impotant, influenteaza in mod semnificativ aspectul social al perceptiei - constructia sociala a realitatii - prin atribuirea semnificatiei acestor stimuli. Si primii stimuri carora raspundem cand ne depasim conditia existentei in trup sunt cuvintele. Criticul literar francez Roland Barthes este unul dintre primii adepti ai semiologiei. In una din cartile sale cele mai cunoscute "Mitologii" (1957), supune analizei semiotice diferite aspecte aparent inocente ale culturii populare franceze - de exemplu, luptele si friptura cu cartofi prajiti - dezvaluindu-le cotinutul ideologic. Hrana, de exemplu, poate fi privita ca un limbaj sau ca un cod. Fiecare element este un semn si exista reguli acceptate social care guverneaza combinatia de semne. In unele culturi, de exemplu, nu se amesteca alimentele dulci cu cele aromate. Barthes dezvolta conceptul de semn pentru a analiza ceea ce el numeste ca fiind mituri moderne. Dupa el, o mitologie apare atunci cad un semn complet va deveni un semnificant pentru altceva. O imagine a unui vultur, de exemplu, este la un anumit nivel o imagine a unui vultur - un simplu semn. La un alt nivel, el poate reprezenta hotararea si tenacitatea natiunii americane. Similar, diferitele forme de hrana poarta un sens dincolo de simpla nutritie: caviarul si hamburgerii sunt mai mult decat niste variante alternative de mancare. Desi formal, acest tip de analiza "arata modul in care functioneaza sistemele de semne, insa are nevoie sa se inspire din alte idei sociologice pentru a lega aceasta functionare de procese sociale mai largi."

 Dificultatile de comunicare cauzate de aceasta diversitate pot fi foarte bine evitate prin cunoasterea si intelegerea elementelor care sunt subiect al diversitatii, impreuna cu o dorinta sincera de a comunica cu succes peste barierele culturale. Ele nu sunt insurmontabile. Se cer depistate si transformate in bunuri culturale. Mihai Ralea in studiul "Expresie individuala si expresie sociala in arta", distinge diferenta dintre fenomen si expresie: " Lumea ne apare condusa de legi, de principii generale. E cunoasterea logica a universului. Alaturi de aceasta primim insa si un alt fel de informatii dinafara. Se poate ca lucrurile sa ne apara nu in asemanarea lor, ci in deosebiri, nu in ce au comun, dar in ceea ce au individual. Putem percepe diferentele, nuantele, putem intelege esenta unui fenomen, a unui lucru in sine, independenta de legatura cu altele, putem deosebi in lumea inconjuratoare unitati ireductibile, specifice, reasimilabile, nesubstituibile una alteia. Inteligenta, deprinsa sa lucreze cu generalul, cu raporturile constante, comune, nu ne poate ajuta la perceptia individualului, a specificului. Pentru aceasta trebuie sa recurgem la intuitie. Ea poate prinde orice nuanta, orice deosebire, aceea ce e ireductibil, caracteristic in lucruri. Asa procedeaza omul practic, care trece peste teorii si abstractii ca sa aiba o cunostinta imediata a realitatii, asa procedeaza omul politic, dusman al oricarei false generalizari, la fel criticul de arta care intra direct in esenta operei de arta. Exista astfel doua cunoasteri: una generala, bazata pe asemanari si raporturi, alta diferentiala, specifica, bazata pe deosebiri, pe caracteristici ireductibile. Arta e dintre acestea din urma."

   Exista trei elemente socio-culturale importante care au o influenta directa asupra intelesurilor pe care le dezvoltam pentru perceptiile noastre. Aceste elemente sunt credinta/valoarea/sistemele de atitudini. Cand aceste trei elemente ne influenteza perceptiile si intelesurile pe care le dezvoltam din ele, acestea afecteaza aspectele care apartin fiecarui individ (subiective). Probabil noi vom vedea aceeasi entitate sociala si sa fim de accord cu termenii sai obiectivi, dar ceea ce obiectul sau evenimentul inseamna pentru noi (ca indivizi) poate fi cu mult diferit. Atat un American cat si un chinez pot fi de accord, intr-un sens obiectiv, ca un anumit obiect este un catelus, dar acestia pot fi in total dezacord in ceea ce priveste interpretarea termenului de catel. Americanul poate spune ca e un animal de casa dragut, pufos, dragastos, protector. Pe de alta parte chinezul poate vedea cainele ca o specialitate potrivita pentru gratarul de duminca. Se poate vedea ca baza culturala a celui din America il face pe acesta sa vada in caine un animal de casa, iar temelia culturala a chinezului il determina sa considere carnea de caine o delicatete. La fel ca in exemplul lui lui Samovar stau lucrurile intre crestini si evrei atunci cand se afla in fata unei fripturi de porc: deosebit de gustoasa pentru primi, si hrana spurcata pentru adeptii legii din Leviticul lui Moise.

 Larry A. Samovar si Richard E.Porter, in Intercultural Communication,  apreciaza ca, in sensul general, credintele pot fi vazute ca pastrari individuale pe care un obiect sau eveniment le are drept caracteristici. Credinta implica o legatura intre subiect si caracteristicile care-l disting. Intensitatea credintei noastre ca un eveniment sau obiect poseda anumite caracteristici, reflecta nivelul probabilitatii noastre subiective si, in consecinta, intensitatea credintei noastre. Asadar cu cat suntem mai siguri pe ceea ce credem cu atat intensitatea acelei credinte este mai mare. Nu este vorba aici doar de credintele cu caracter religios, ci de orice convingere devenita, prin felul in care ne raportam la ea, o certitudine a propriei noastre mentalitati.

In ceea ce priveste comunicarea interculturala nu exista judecati de valoare ca bun sau rau. Bun si rau, in faza initiala, semnifica spusele parintilor - in anii copilariei. Apoi ce ne-a transmis scoala: care poate sa fie in concordanta sau nu cu valorile insusite in familie. Caci, de pilda, acasa am fost speriati ca vine Bau-baul, ca ne ne va lua nenea politistul, iar apoi aflam ca nu exista sperietori ascunse dupa colt, iar politistul are menirea sa ne apere (sau asa ar trebui!). Daca cineva crede ca visul din noaptea trecuta il pot ghida pe drumul cel bun, nu putem declara ca opinia lui e gresita (chiar daca noi credem ca asa e); trebuie sa fim in stare sa recunoastem si sa ne impacam cu acea idee, daca dorim sa obtinem o comunicare plina de succes.  La fel, daca cineva doreste sa investeasca toate economiile la Loto, doar fiindca a visat ce numere vor iesi castigatoare.

Valorile reprezinta aspectul valoric al sistemului de credinta/valoare/sisteme de atitudini.  Aceste dimensiuni valorice includ calitati ca: utilitate, bunatate, estetica, satifactie si placere. Desi fiecare dintre noi are un set individual de valori, exista de asemenea valorile culturale, infiltrate in cultura. Ele sunt, fara indoiala, rolul educatiei. Educatia, cum o aminteste Platon in cartea a VII-a din Republica, "nu este ceea ce unii pretind ca ea este: intr-adevar, ei sustin ca pot aseza stiinta intr-un suflet in care ea nu se afla, ca si cand ar da vedere ochilor orbi [] insa, dupa cum ochiul nu e-n stare sa se intoarca spre stralucire dinspre intuneric, decat laolalta cu intreg corpul, la fel aceasta capacitate prezenta in sufletul fiecaruia, ca si organul prin care fiecare cunoaste, trebuie sa se rasuceasca impreuna cu intreg sufletul dinspre taramul devenirii, pana ce ar ajunge sa priveasca la ceea ce este si la mareata lui stralucire' (Republica, 518c-d).

Stralucirea este data de valorile culturale, care sunt un set de reguli organizate pentru a face alegeri, reducand nesiguranta si conflictele dintr-o societate. Aceste valori deriva de obicei din ideile psihologice bine cunoscute, ce sunt parte integrata a unei culturi. Prin aceste valori un membru al unei culturi este informat in legatura cu ce e bun sau nu, adevarat sau fals, pozitiv sau negativ si asa mai departe. Valorile culturale definesc pentru ce merita sa mori, ce merita protejat, ce infricoseaza oamenii, ce este corespunzator sau ridicol pentru a studia si ce tipuri de evenimente conduc indivizii catre solidaritatea grupului. Valorile culturale precizeaza in acelasi timp ce comportamente sunt importante si care trebuie evitate.

Valorile sunt exprimate intr-o cultura ca reguli ce prescriu comportamentele pe care membrii culturii ar trebuii sa le aiba. Astfel catolicii ar trebui sa asiste la liturghie, automobilistii ar trebui sa opreasca la stop, iar muncitorii ar trebui sa ajunga la serviciu la timpul stabilit. Majoritate urmeaza comportamentele normative. A nu le respecta inseamna a fi sanctionat. Catolicul care evita liturghia poate primi vizita unui preot, conducatorul auto care nu respecta regula de circulatie poate primi o amenda si angajatul care intarzie frecvent poate fi concediat. Studentul care lipseste de la cursuri si de la seminarii poate fi depunctat la examenul final.

La randul lor, valorile normative se extind de asemenea in comportamentul zilnic specificad cum ar trebui sa se comporte oamenii in anumite contexte de communicare. Aceasta parte joaca rolul unui ghid pentru un grup sau individ, care minimalizeaza sau previne partile rele ale unei culturi.

Intr-o carte intitulata Valori, aparuta in 1935 la Editura pentru literatura si arta, Mihai Ralea scria: "Constiinta noastra despre lumea exterioara e rezultatul unei medii organice cuprinsa intre un prag maximum si unul minimum. Ceea ce trece deasupra sau ceea ce ramane dedesubtul unui numar de vibratii pe secunda ne va fi necunoscut in veci."  Credintele si valorile contribuie la dezvoltarea si continutul atitudinilor. O atitudine poate fi definita ca o tendinta invatata pentru a raspunde intr-o maniera consistenta la o siuatie data. Asta inseamna ca incercam sa evitam lucrurile care nu ne plac si sa ne folosim de cele care ne plac. Atitudinile sunt invatate intr-un context cultural. Oricum mediul cultural ajuta la formarea atitudinilor - pregatirea noastra pentru a raspunde - si in final - formarea comportamentului.

     Comortamentul unui individ nu poate fi privit ca un capriciu. Reactia lui la stimulii exteriori nu este decat in aparenta ilogica ori fara explicatii. Unul dintre cele mai importante elemente intalnite in aspectele perceptive ale comunicarii interculturale este viziunea asupra lumii. Viziunea asupra lumii are legatura cu orientarea culturala - notiuni ca Dumnezeu, umanitate, natura, prietenie, comportament tin de conceptul vietii. Pe scurt viziunea asupra lumii ne ajuta in a ne gasi locul si rangul in univers. Viziunea asupra lumii e atat de complexa, deseori e dificil de izolat in timpul unei interactiuni interculturale. Aspectele privind viziunea asupra lumii nu tin de timp si reprezinta bazele fundamentale ale unei culturi. Un catolic are o alta viziune decat un musulman, hindus, evreu, taoist sau ateu. Felul in care un American vede locul individului in natura difera de viziunea unui euro-american. Americanii se vad ca parte din natura; ei vad o relatie echilibrata intre fiinta umana si mediu, o relatie bazata pe respect si egalitate. Pe de alta parte euro-americanii vad o lume centralizata in care suprematia e detinuta de oameni, ca parte intregata in natura. Ei trateaza universal ca fiind al lor - un loc unde dorintele se pot implini spre a mari puterea stiintei si a tehnologiei. De aici cheltuielile enorme pentru cunoasterea planetelor din sistemul solar si nu numai. In urma descoperirilor stiintei, faptul ca Pamantul se roteste in jurul Soarelui a devenit un adevar banal. Este adevar banal raportat la cunostintele curente. Dar lucrurile nu au stat tot timpul asa. Dupa filosoful grec Anaximandru, de pilda, exista convingerea ca daca pamintul ramine nemiscat, aceasta se datoreaza in mod exclusiv locului pe care el il ocupa in cosmos. Situat in centrul universului, la egala distanta de toate punctele ce formeaza marginile lumii, nu exista nici un motiv pentru ca el sa se deplaseze intr-o directie sau alta. Stabilitatea pamintului se explica prin proprietatile pur geometrice ale spatiului; pamintul nu are nevoie de radacini, ca la Hesiod; el nu trebuie sa se sprijine nici pe o forta elementara diferita de el insusi, precum apa la Thales sau aerul la Anaximene. El ramine la locul sau fara o interventie din afara, pentru ca universul, orientat simetric in toate partile sale in raport cu centrul, nu mai indica directii absolute. Nici sus, nici jos, nici dreapta sau stěnga nu exista in ele insele, ci doar raportate la centru. Iar, din punctul de vedere al centrului, acest sus sau jos nu sint doar simetrice, ci pe deplin reversibile. Intre ele nu exista nici o diferenta, la fel ca si intre dreapta si stěnga. Aceasta conceptie sintetizata de Jean-Pierre Vernant, in Mit si gandire in Grecia antica, nu este o viziune a unui ignorant, ci a unui savant al timpului care gandea logic, stiintific, dar in raport cu nivelul stiintei din vremea sa.

Lucrare: Functia de previziune Referat: Costul capitalurilor proprii

    Dupa cum se vede, viziunea asupra lumii influenteaza in profunzime o cultura. La fel de importanta este importanta factorului economic. Ralea nota:" Dar atunci, cand aceste produse culturale adevarate rasarite din realitatea solului nostru, se vor infaptui, intelectualul isi va putea serba propriul sau triumf. El se va putea bucura in liniste si libertate de cugetul sau, autonom in constiinta si aspiratie, dominindu-si destinul fara sa fie lacheul slabiciunilor si viciilor unor stapani, care cer mereu sa fie lingusiti pentru a lasa sa li se strecoare printre degete cateva frimituri din regalul lor banchet."  Asadar, efectele mediului sunt de obicei subtile si nu se pot identifica doar in felul de a se imbraca, gesturi sau vocabular. Ne putem gandi la aceasta viziune ca la o incercare de a cuprindere  culoarea apei unei mari prin luarea ei in palma. Aceasta viziune influenteaza credintele, valorile, atitudinile, modalitatile de a folosi timpul si alte multe aspecte ale culturii. In felul sau subtil aduce o influenta puternica in comunicare interculturala astfel incat fiecare vorbitor are o viziune asupra lumii profund fixate in psihicul sau si crede ca oricare alt vorbitor are aceeasi parere.  Dupa Humbold, activitaiea intelectuala si limba constituie o unitate si sunt inseparabile. Chiar si privita in sine, activitatea intelectuala este legata de necesitatea de a intra in relatie cu sunetele verbale, caci altfel nici gandirea nu ar putea sa obtina claritate, nici reprezentarea nu ar putea deveni concept. Legatura indestructibila care uneste gandirea, organele vocale si auzul cu limba rezida irevocabil in  alcatuirea originara, cu neputinta de explicat altfel, a naturii umane.  Dar, oricat de important este limbajul - si este foarte important - el nu este singurul care determina sistemul de gandire a individului. Un alt element esential este organizatia sociala. Felul in care o cultura se organizeaza, dar si institutiile acesteia, afecteaza modalitatea de percepere a lumii de catre membrii unei culturi.  Prima componenta a organizarii sociale este familia. Un specialist in psihologia interculturala, Alan Roland, a identificat trei aspecte universale ale prezentarii identitatii la toti indivizii:

- o identitate individualizata, 

- o identitate familiala si 

 - o identitate spirituala. 

       Grupurile culturale de obicei accentueaza una sau doua dintre aceste dimensiuni si minimalizeaza semnificatia celorlalte. Identitatea individualizata, dupa Alan Roland, este sensul 'I'-ului independent, cu distinctive marimi intre sine si altele.  Familia este cea mai mica forma de organizare sociala cu o mare influenta. Familia influenteaza stadiile de dezvoltare ale unui copil, afectand aproape totul, de la primele sale atitudini, pana la selectare jucariilor si ghideaza invatarea limbajului si multimea de accente plasate aici. Abilitatile ce tin de construirea vocabularului si dezvoltarea dialectelor tin de rolul familiei. Familia, de asemenea, ofera si intretine imbunatatirea, sustinerea, rasplata si pedeapsa, avand un efect marcant asupra dezvoltarii valorilor copilului si a telului pe care il urmareste. Daca, de exemplu, copilul invata prin observatie si comunicare ca tacerea este cel mai pretios lucru, asa cum fac copiii japonezi, acelasi aspect al culturii se va reflecta si in comportamentul lor. 

La randul ei, scoala este o alta organizatie importanta a societatii. Scolile sunt inzestrate cu o mare parte din responsabilitatea transmiterii si intretinerii unei culturi. Ele sunt legaturi de baza ale comunitatilor cu trecutul si viitorul. Scolile intretin o cultura prin relatarea noilor membri ce s-a intamplat, ce este important si ceea ce un membru al culturii ar trebui sa stie. Scolile pot invata geografie sau sculptura, matematica sau stiinte ale naturii. Pot pune accentual pe evolutia bazata pe  pace sau cauzata de violenta. Pot prezenta o anumita versiune culturala a istoriei. Dar orice s-ar spune, scoala este determinata de cultura in cadrul careia exista. Jacqueline Russ, se intreaba retoric: "Sa fie aceasta ratiunea pentru care Platon a fondat in 387, in gradinile lui Akademos (la nord de Atena) o scoala destinata sa formeze, sa educe si sa converteasca sufletele care au uitat Binele? Sarcina paidetica ii apare "de departe drept cea mai importanta printre indatoririle supreme in cetate' (Legile VI, 765e). Responsabilitatea filosofului este pe deplin angajata in procesul formarii spiritelor. Actul de a educa si de a invata pe altii nu este oare eminamente politic, o data ce la el indeama constatarea amara a derivei generale a constiintelor si a conduitelor, ca si necesitatea de a gasi un leac? Discipolul lui Socrate nu si-a onorat oare cel mai bine Maestrul devenind, la randul sau, Maestrul Academiei?"  Intersant pentru subiectul nostru este faptul ca manifestarile inteligentei sunt strans legate de ceea ce Giddens numeste reproductia culturala, atragand atentia ca modurile de folosire a limbajului sunt "legate de diferentele culturale, care insotesc diferentele de interese si gusturi. Copiii din mediile sarace, in special cei din grupurile minoritare, isi formeaza moduri de exprimare si de comportament care intra in contradictie cu cele dominante in scoala."  De aici o serie de atitudini si manifestari specifice. Se considera ca exista o stricta interdependenta in viata sociala, care leaga intr-un organism solidar toate aspectele grupului. Cand sufera una sufera toate. "Cand magistratura si administratia sufar, scrie Mihai Ralea, scoala nu poate prospera. Cand politicianismul ne fura studenti si cand aceasta plaga ambitioneaza sa selectioneze profesorii, - catearele fiind ajunse trambuline pentru situatii mai bune ori locuri comode de plasat partizani neicaputi in alte slujbe, - invatamantul nu poate progresa. Scoala si-a pierdut prestigiul sau religios. Ea sufera de toata demoralizarea si descompunerea din jurul ei. In zadar veti cauta paliative pentru a tamadui cutare rau special acestei institutii."         

Dar orice discutie, in relatile interculturale, trebuie sa includa o investigatie a problemelor de limbaj, in general inainte de a intampina probleme cu limba straina. In aceasta introducere a diverselor fete ale culturii, se va observa limba vorbita si legatura culturala. 

       In sensul de baza, limba este un sistem simbolic organizat si invatat, folosit sa reprezinte experientele umane din interiorul unei comunitati. Fiecare cultura isi lasa amprenta pe simbolurile cuvintelor. Obiecte, evenimente, experiente si sentimente, toate au o eticheta, un nume, pentru ca o comunitate de oameni a decis in mod arbitrar sa le acorde acel nume. Astfel, pentru ca limba este un sistem inexact de simboluri, reprezentand realitatea, intelesurile cuvintelor au o larga varietate de interpretate. 

       Limba este primul aparat prin care o cultura isi transmite credintele, valorile, normele si viziunea asupra lumii. Limbajul ofera oamenilor posibilitatea de a interactiona cu ceilalti membrii ai culturii si, de asemenea, de a-si exprima gandurile. Astfel, limbajul serveste atat ca un mechanism de comunicare, dar ca si un ghid al realitatii sociale. Limbajul influenteaza perceptiile, transmite intelesuri si ajuta la modelarea tiparelor de gandire.  Neurocercetatorul William Calvin de la Universitatea din Washington si lingvistul Derek Bickerton de la universitatea din Hawaii au cateva sugestii in legatura cu aceste motive. In cartea lor "Lingua ex machina" ei sustin ca abilitatea de a crea simboluri - semne care se refera la lucruri - este prezenta in oricare animal care poate invata sa interpreteze semnele naturale cum ar fi urmele lasate de animale. Sintaxa se dezvolta dintr-o nevoie abstracta legata de o viata sociala. La maimute, si la alte mamifere  cu relatii sociale complexe si subtile, indivizii fac aliante si se comporta altruistic fata de altii, cu intelegerea implicita ca favoarea facuta va fi returnata. Pentru a reusi in asemenea societati, animalele trebuie sa aleaga aliati demni de incredere si sa detecteze si sa pedepseasca pe cei ce inseala, ce iau dar nu dau nimic in schimb. Aceasta cere increderea unei constelatii mobile de indivizi intr-un model mintal abstract de roluri sociale (datorii, creditori, aliati si asa mai departe) legati intre ei de asteptari sociale (de genul o mana spala pe cealalta) sau  de acceptare (de felul rau cu rau, dar mai rau este fara rau).        

Ca orice act de perceptie sau de comunicare este orientat de ideologie, a devenit un loc comun mai inainte de a-si fi dat cineva osteneala sa aprofundeze teoretic aceasta problema, a carei solutie ar avea, presupun, rezultate mult mai complicate si mai diferentiate.

 Procesele mentale - forme de motivatie si incercari de a gasi solutia potrivita pentru o problema intr-o comunitate - creeaza si ele un alt component al culturii. Daca nu a avut experiente cu oameni apartinand altui tip de cultura, care urmeaza alt tipar de gandire, majoritatea oamenilor nu poate comunica eficient. Aceasta pentru ca, in fenomenalilatea sa, limba se dezvolta totusi doar intr-un cadru social, iar omul se intelege pe sine numai in masura in care a verificat, prin incercari, cat de inteligibile sunt cuvintele sale pentru ceilalti. Obiectivitatea sporeste cand cuvantul plasmuit de catre un subiect este rostit din nou de gura altcuiva. Prin aceasta nu i se rapeste nimic subiectivitatii, caci un om se simte mereu una cu alt om; dimpotriva, subiectivitatea este intarita, dat fiind ca, preschimbata in limba, reprezentarea nu mai apartine exclusiv unui unic subiect. Transferandu-se in altii, subiectivitatea se uneste uneste cu ceea este comun intregii specii umane si din care fiecare individ detine o specificare ce poarta in sine aspiratia de a gasi o intregire in ceilalti. In imprejurari asemanatoare, o limba castiga cu atat mai mult cu cat coeziunea membrilor comunitatii, care o influenteaza in mod direct, este mai mare si mai intensa. Unul din cele mai fascinante aspecte ale limbajului uman este incredibila diversitate de intelesuri si relatii ce ne permite sa exprimam, atat in mod direct cat si indirect. Unele limbii sunt structurate in asa fel incat este subliniata relatia dintre cei doi vorbitori pe baza pozitiei sociale. Unele nu exprima timpul trecut, prezent sau viitor, datorita unei conceptii culturale despre timp total diferita de a noastra. Altele au separat vocabularele pentru sacru si pentru profan, fiecare fiind folosit numai in situatii speciale. Iar altii au vocabulare diferite pentru barbati si pentru femei.

Ceea ce face ca limbajul sa fie necesar in actul simplu al producerii ideilor se repeta neincetat si in viata spirituala a omului; comunicarea  sociala cu ajutorul limbajului ii garanteaza acestuia capacitatea de convingere si de stimulare. Facultatea de a gandi are nevoie de ceva care sa fie echivalent cu ea si totusi distinct de ea. Facultatea de a gandi este aprinsa de ceea ce ii este asemenea, iar in ceea ce este diferit de ea isi gaseste o piatra de incercare prin care masoara esentialitatea productiilor sale interioare.  La randul ei, facultatea de a gandi isi dovedeste competentele in comunitate. Aceasta "reprezinta una dintre instituirile sociale fundamentale pentru dezvoltarea sociala. Departe de a fi o simpla agregare de indivizi, ea reprezinta calea mediana intre tesatura birocratica de tip etatic si procesele specifice pietei libere, caracterizate de urmarirea intereselor individuale."  Limba este sistemul cu statutul cel mai clar: ea este constituita din semnale, care-si au semnificatul si semnificantul lor. Celelalte sisteme au caracteristic faptul ca sunt puse in functiune (ca printr-un fel de simbioza sau de parazitism) tot prin intermediul semnalelor limbii, care sunt deja inzestrate cu un continut semantic propriu. Tocmai datorita acestui fapt sistemele conotative sunt eminamente formale: ele sint puse in functiune prin intermediul unei utilizari speciale sau al unei selectii speciale a semnalelor lingvistice care dau nastere nu altor semnale, ci unor simboluri si imagini, care sa precizeze si sa potenteze, chiar si sa contrazica, "dar nu sa anuleze, semnificatii lingvistici."

Evident, exista diferente culturale in ceea ce priveste gandirea si cunoasterea. Aceasta diversitate poate fi clarificata si adaptata comunicarii interculturale, facand o comparatie intre Orient si Occident. In partea occidentala exista acceptia relatiiei directe intre conceptele mentale si concretul realitatii. Aceasta orientare este bine fixata in consideratiile logice. Exista credinta ca adevarul este acolo undeva si poate fi descoperit urmarind o succesiune logica si concreta. Voltaire, pe care il citam ca pe un spirit tipic al gandirii occidentale, nota: "Omul nu s-a nascut rau: dobandeste rautatea asa cum dobandeste o boala Adunati-i la un loc pe toti copiii universului ; nu veti vedea la ei decit nevinovatie, blandete si teama Omul nu s-a nascut rau : ca unii s-au molipsit de aceasta boala, faptul se datoreste celor ce se afla in fruntea lor, care fiind atinsi de aceasta boala, o transmit si celorlalti oameni'

La nevoie trebuie doar sa rotesti piatra potrivita in directia potrivita si adevarul va iesi la iveala. Viziunea celor din Est, bine inlustrata de cea taoista, sustine ca problemele sunt rezolvate diferit. Pentru inceput, oamenii nu sunt recunoscuti rational. Adevarul nu se gaseste cautand si activand aplicatia modelului aristotelian de motivare. Dimpotriva, indivizii trebuie sa se pregateasca sa primeasca adevarul asa ca vor astepta. Daca adevarul este menit sa apara, acesta va fi cunoscut. Marea diferenta intre cele doua puncte de vedere este aria de activitate. In mintea occidentala activitatea umana are rolul principal si in cele din urma va conduce la aflarea adevarului. In traditia taoista, adevarul e agentul activ, iar daca este menit sa fie cunoscut, totul se va intampla direct prin actiunea adevarului de a iesi la iveala."

Din perspectiva studiilor limbajului, sociologul si antropologul francez Pierre Bourdieu este probabil cel mai asociat cu conceptele cheie ale lingvisticii/capital simbolic si habitus - lingvistic, pozitionarea in piata lingvistica si rolul lor in producerea comunicarii legitimate (cu efectele sociale ale dominatiei, reproducerii, a excluderii si accentuarii situate). Acest lucru, de altfel, trebuie vazut ca o parte dintr-un proiect mai mare, pe care colaboratorul sau, Loic Wacquant il rezuma in scopul de a depasii "paradoxul dintre perspectivele subiectiviste si obiectiviste, fizica sociala si semiologia sociala astfel incat sa produca o stiinta materialista, unificata a practicii umane si puterea simbolica". 

       Tiparele de gandire ale unei culturi afecteaza modul in care indivizii comunica si modul in care fiecare persoana raspunde celor apartinand altor culturi. Nu ne putem astepta ca fiecare persoana sa foloseasca aceleasi modalitati de gandire, dar acceptand existenta lor si invatand sa ne acomodam cu ele, vom imbunatati comunicarea interculturala. 

Critica sociologica din punctul de vedere al lui Bourdieu presupune trei feluri de concepte: in locul gramaticii el pune notiunea de acceptabilitate sau intr-un alt mod in locul limbajului, notiunea de limbaj legitim. In locul relatiilor de comunicare (sau interactiunii simbolice) il pune relatiile puterii simbolice si asa inlocuieste intrebarea in privinta intelesului vorbirii cu intrebarea privind valoarea si puterea vorbirii. In final in locul competentei lingvistice speciale pune capitalul simbolic care este inseparabil de pozitia vorbitorului in structura sociala."  La randul sau, capitalul cultural poate fi transformat in capital economic, la fel cum capitalul economic poate fi transformat in capital cultural. Totusi, aceste tranfosrmari au loc la diferite grade de schimb. Capitalul economic este mai lichid si mai usor transferabil din generatie in generatie, fiind folositor in special in continuarea procesului de reproducere si dominatie de clasa, in timp. Capitalul cultural, totusi, functioneaza ca un factor major in definirea clasei. Pentru a mentine legitimitatea, capitalului cultural si a-i asigura atat convertibilitatea cat si abilitatea de a se reproduce, sistemul educational creeaza o piata in capitalul cultural cu certificate ca moneda.

La randul lor, procesele verbale sunt primul pas pentru schimbarea gandirii si a ideilor, dar in stransa legatura, procesele nonverbale le pot camufla. Multi autori sunt de accord ca interesul proceselor nonverbale cuprinde urmatoarele idei: gesturi, expresii ale fetei, contactul vizual si privirea insistenta, postura si misarea, atingerea, imbracamintea, obiectele, spatiul si timpul, paralimbajul. Observand procesele nonverbale relevante pentru comunicarea interculturala, se vor lua in considerare trei aspecte: comportamentul nonverbal care functioneaza ca o forma tacuta a limbajului, conceptual timpului si folosirea si organizarea spatiului.

 De exemplu, atingerea ca forma de comunicare poate demonstra cum comunicarea nonverbala este un produs al culturii. Femeile si barbatii din Germania isi strang mana la fiecare intalnire. In S.U.A femeile, de regula, nu fac acelasi lucru. Barbatii vietnamezi nu strang mana femeilor sau celor mai tineri daca acestia nu intind mana, in Thailanda, oamenii nu se ating in public, iar a atinge pe cineva pe cap este un pacat major. 

    Un alt exemplu in comunicarea nonverbala este contactul vizual. In S.U.A. se incurajeaza pastrarea unui contact vizual bun cu cel cu care vorbim. In Japonia si in alte tari asiatice, contactul vizual nu este asa important, iar printre americani, contactul vizual al copiilor cu adultul este semn de nerespect.

    Ochii pot fi, de asemenea, folositi pentru a exprima sentimente. De asemenea, largirea ochilor poate exprima surprindere pentru un englez, dar mesajul transmis prin largirea ochilor difera de la o cultura la alta. Ochii largi pot indica furie pentru un chinez, a cere ajutor sau asistenta pentru un spaniol, nesiguranta oferita de schimbare pentru un francez si un efect convingator pentru un afro-american. Ca si componenta a culturii, expresia nonverbala are mult in comun cu limbajul. Ambele sunt sisteme pe care le invatam si le transmitem ca experienta culturala. Asa cum am invatat ca "stop" poate insemna a opri, a inceta, putem invata ca o mana ridicata poate insemna acelasi lucru. Pentru ca cea mai mare parte a comunicarii nonverbale are o baza culturala, ceea ce simbolizeaza, adesea, este ceea ce o cultura a transmis membrilor ei. Simbolul nonverbal pentru sinucidere, de exemplu, variaza printre culturi. In SUA e de obicei un deget indreptat la tampla sau trasat in jurul gatului. In Japonia apasarea mainii asupra stomacului, iar in Noua Guinee e mana plasata la gat. Atat simbolurile nonverbale cat si efectele generate sunt parti ale experientei culturale, ceea ce este transmis de la o generatie la alta. Comportamentul nonverbal este, in general, inconstient. Folosim spontan simboluri nonverbale, fara ca macar sa ne gandim ce postura, ce gest, sau ce distanta interpersonala este adecvata situatiei. Acesti factori sunt importanti in comunicarea interculturala deoarece, impreuna cu alte aspecte ale procesului de comunicare, comportamentele nonverbale sunt subiecte ale variatiei culturale. Aceste comportamente nonverbale se impart in doua categorii. In prima, cultura are tendinta de a determina comportamentele nonverbale specifice care reprezinta sau simbolizeaza anumite ganduri, sentimente, sau starea comunicatorului. Astfel, ceea ce intr-o cultura poate fi un semn de salut, in alta poate fi la fel de bine un semn obscen. Sau ce ar putea fi un simbol de afirmare intr-o cultura, in alta poate fi fara sens sau chiar sa sublinieze negatia. In a doua, cultura determina cand este potrivit sa arati sau sa comunici diferite sentimente, ganduri sau stari interioare; acestea sunt evidente in particular la afisarea emotiilor. Desi se pare ca sunt mici diferente interculturale intre comportamentele ce reprezinta starile emotionale, totusi diferentele sunt mult mai mari in alegerea momentului afisarii emotiilor, precum si in alegerea caror emotii, a persoanei care sa le afiseze, unde si cand sa fie afisate. Gregory Bateson a descris aceste "mesaje secundare" ca metacomunicare, pe care o folosim ca rame in jurul mesajelor pentru a desemna cum pot ele fi interpretate. Importanta meta comunicarii poate fi vazuta in cercetariile despre comunicare indicand faptul ca 90% din continutul social al unui mesaj este transmis paralingvistic sau nonverbal.

In ansamblu, culturile Orientului si Occidentului au constituit un proces unificat de globalizare in istoria dezvoltarii civilizatiei universale. Acest proces a fost conceput ca fiind o entitate singulara, un sistem, care, ca oricare altul, are structurile si substructurile sale. Interactiunea se poate produce intre elementele de baza la diferite nivele: etnic, national, construirea civilizatiei. Ambivalenta e o trasatura caracteristica a procesului de interactiune; atat imbogatirea mutuala, cat si respingerea pot fi posibile in acest proces. De asemenea, trebuie observat un alt fapt substantial: in timp ce interactioneaza cu o alta cultura, fiecare forma culturala isi influenteaza echivalentul sau din cealalta cultura. In timp ce isi conserva trasaturile caracteristice, o forma culturala imprumuta si ceva strain de la echivalentul sau pe parcursul acestui "dialog".

       O importanta aparte in analiza comunicarii interculturale o are problema paralelismului dintre "universal" si "particular" in procesul istoric-cultural din lume. Caracterul obiectiv al analizelor multor fenomene si situatii care reies din acest proces al dialogului socio-cultural se afla intr-o stransa legatura cu solutia problemei. Studiul regularizarilor obiective ale lumii ca intreg, la fel ca si linia de separare a culturilor nationale implicate in acest proces, este o problema care, in prezent, atrage atentia multor savanti."  Fiecare simbol este important datorita istoriei lui. Fiecare gest oricat de simplu, cum ar fi fluturarea mainii, poate produce efecte diferite (pe motiv cultural). In SUA se incearca sa-si ia ramas bun plasand mana in afara si mutand-o jos si sus; in India, unele parti ale Africii si America de Sud e un simplu semn cu mana. Trebuie de asemenea sa fim constienti ca ceea ce poate fi un gest prietenos pentru o cultura, in alta poate fi unul obscen sau nepoliticos. Cultura influenteaza si redirectioneaza aceste experiente si aduce o mare contributie in felul in care trimitem, cerem si raspundem simbolurilor nonverbale.  Pe buna dreptate declara M. Joly: "De la mitul Pesterii la cel din Biblie, am invatat ca suntem noi insine imagini, fiinte asemuite Frumosului, Binelui si Sacrului [ . ] si ca am putea fi "intelepti ca imaginile".  

Conceptul asupra timpului existent intr-o cultura reprezinta filozofia acesteia asupra trecutului, prezentului si viitorului, iar importanta sau neimportanta il plaseaza in timp. Cele mai multe culturi occidentale gandesc timpul in termini lineal-spatiali; suntem legati de timp si vom fi constienti de trecut viitor si prezent. In contrast, indienii Hopi nu dau mare importanta timpului. Ei cred ca fiecare fiinta, obiect sau animal isi are sistemul sau temporar.    Chiar in interiorul culturii americane intalnim grupuri care percep timpul in moduri ce par ciudate unor straini. Spaniolii se refera uneori la timpul mexican sau latin, pentru ca ideea lor difera de conceptul predominant englez, si afro-americanii se refera uneori la timpul oamenilor negrii. Nimic nu este la fel pretutindeni. Formele, culorile, proportiile dintr-o fotografie, pictura sau dintr-un desen reiau calitatile formale ale referentului permitand recunoasterea lor. Introducand alaturi de imagine, diagrama si metafora, Ch. S. Peirce subliniaza ca imaginea nu corespunde tuturor tipurilor de icon si ca ea este un semn iconic si nu un icon. Mai tarziu, in anul 1964, imaginea (publicitara) este definita din aceeasi perspectiva de catre Roland Barthes, drept purtatoarea unei semnificatii, o forma de comunicare al carei mesaj este alcatuit din imbinarea semnelor iconice, plastice si lingvistice si din forta conotatiei .

       La fel de important in comunicare este mediul, mai exact sptiul. Modul in care oamenii folosesc spatiul ca parte a comunicarii interpersonale este numit proxemitate. Implica nu doar distanta dintre cei aflati in conversatie, dar si orientarea lor fizica. Arabii si latinii, de exemplu, incearca sa interactioneze intr-un mod mai apropiat decat nord-americanii. Este importat de notat ca oamenii apartinand diferitelor culturi relationeaza altfel. Cand vorbim cu o persoana de alta cultura, trebuie realizat ca ceea ce ar fi o violare a spatiului privat in cultura noastra nu este intentionat de alte personae. Putem experimenta sentimente dificil de inteles; putem crede ca cealalta persoana e necioplita sau chiar facand avansuri sexuale inacceptabile, cand de fapt miscarile celuilalt sunt doar manifestarile invatarii sale culturale despre folosirea spatiului. 

Conceptul de spatiu are o istorie lunga si, probabil, se confunda cu insati istoria. Prima definire a esentei civilizatiei prin influenta conjugata a factorilor de mediu, ne asigura Ecaterina Lung,  apare in tratatul Despre aer, ape si locuri, atribuit lui Hippocrat (V-IV i. Hr.). "Ideea potrivit careia cadrul geoclimatic are influenta asupra sanatatii, tipului fizic si caracteristicilor psihice ale diferitelor popoare a marcat profund teoriile ulterioare care incercau sa explice diversitatea umana".¹⁰⁰ Unul din cele mai importante moduri in care noi comunicam non-verbal este prin folosirea spatiului. Toti avem o "bula" in jurul nostru care se extinde sau se contracta pe masura ce interactionam cu oamenii din jurul nostru de pe strada, la ore, la birou, in lift, sau la o intalnire. Folosirea spatiului variaza de la o cultura la alta sau chiar in cadrul aceleasi culturi. Edward T. Hall si Mary Reed Hall au observat ca majoritatea americanilor albi din clasa de mijloc folosesc patru tipuri majore de distante in relatiile lor sociale si de afaceri: intime, personale, sociale si publice.

Distantele intime, care variaza de la contact fizic direct la aproximativ 18 inches, sunt folosite in majoritatea actiunilor private, cum ar fi a face dragoste. "La distanta asta" scrie Halls "esti coplesit de semnale senzoriale de la persoana cealalta - caldura corporala, stimulatii tactile de la piele, mirosul parfumului, pana si sunetul respiratiei-toate acestea pur si simplu te invaluie. In societatea noastra, folosirea in public a distantei intime este descurajata. Cand in conditii de inghesuiala suntem constransi sa impartim spatiul nostru intim cu strainii ne simtim stanjeniti. Distanta personala, care variaza de la un picior la patru picioare, este folosita in general de soti in locurile publice si de oamenii care discuta. Spre  deosebire de distanta sociala, care variaza de la 30 de centimetri la un trei metri, sa zicem, si care este folosita in relatiile de munca, tranzactii de afaceri, si intalniri in cadru social, distanta publica, variaza de la cativa metri pana la mult mai mult si este folosita de vorbitori la adunarile publice si de profesori la ore.

Un aspect important al comunicarii non-verbale este atingerea sau folosirea "flirtului", pe care Matt Cartmill il descrie  ca pe un vital limbaj tacut in care sunt schimbate informatii importante despre sanatatea participantilor si capacitatea lor de reproducere!

Edward Halls considera ca culturile difera substantial in uzul lor de spatiu personal. Teoria lui generala este ca noi traim intr-un "balon" invizibil sau intr-un spatiu personal. Cat de mult spatiu vrem fiecare intre noi si altii depinde de invatarea noastra culturala, experienta noastra in familii, situatia specifica, si relatia noastra cu persoanele cu care vorbim. Cu toate ca distanta psihica pe care ne-o dorim intre noi si ceilalti variaza, Hall spune ca diviziunea este de ajuns de consistenta pentru majoritatea oamenilor din America de Nord. Experienta arata ca aceste distante variaza in diverse culturi. In India, sunt elaborate reguli despre cat de aproape pot membrii unei caste sa-i abordeze pe cei din alta casta, iar arabii de acelasi sex stau mult mai aproape decat Nord Americanii. Nord Americanii daca se afla intr-un lift pastreaza spatiul personal daca spatiul psihic il permite. Un arab intrand intr-un lift poate sta chiar langa alta persoana si poate atinge chiar daca nu mai este nimeni in lift. A sta la rand se refera la linia pe care o formezi in timp ce astepti. Traditionala linie primul venit, primul servit era tipica in secolul al XIXlea in Franta, dar astazi, impreuna cu italienii si spaniolii, francezii sunt printre cele mai putin rabdatoare persoane din Europa. Pana recent, britanicii erau stiuti pentru a sta la cozi pentru taxiuri, pentru mancare, si pentru bilete. Chiar si in magazine sau puburi, clientii erau serviti in ordine. Practica s-ar putea sa nu mai existe in Marea Britanie, dar oamenii din Statele Unite inca stau la coada-de obicei - si au reguli elaborate pentru a sta la rand.  Orientarea fizica este de asemenea influentata cultural si ajuta la definirea relatiilor sociale. Nord-americanii prefera sa se aseze cand sunt fata in fata sau in partea dreapta a celuilalt. Noi rareori cautam aranjamente de o parte si de alta. Locuitorii Chinei prefera insa acest lucru si nu se pot simti confortabil intr-o situatie de fata in fata.  De asemenea, incercam sa definim ierarhiile sociale prin folosirea nonverbala a spatiului. Stand in spatele unui pupitru si vorbind cu cineva care sta, de obicei e un semn al relatiei superior-subaltern. Neintelegerile pot usor aparea in relatii interetculturale cand doua personae, fiecare ghidandu-se dupa cultura sa, nu-si respecta reciproc asteptarile. Desi ramanem asezati, de exemplu, cand ar trebui sa ne ridicam, putem usor viola o norma culturala, fara sa stim ca ne insultam oaspetele. Mobilierul si marimea camerei pot, de asemenea, indica statutul social. In America, statutul este adesea masurat prin marimea pupitrului, a biroului, daca are carpet pe dusumea. Cum ne organizam spatiul reflecta cultura careia apartinem. Casele, de exemplu, conserva credintele si valorile culturale. Aspectul caselor din America de Sud este extrem de privat, cu o singura usa ce se deschide spre strada si restul in spatele peretilor. Americanii de Nord sunt obinuiti sa mareasca iarzii fara pereti, cu ferestre ce au privirea in casa, dand voie trecatorilor sa vada interiorul. In America de Sud un nord-american se poate simti exclus, intrebadu-se ce se ascunde in spatele peretilor.  Un grup de cercetatori a studiat utilizarea a douazeci dintre cele mai familiare gesturi europene pentru a le localiza folosirea de-a lungul barierelor nationale. De exemplu, au descoperit ca gestul cu degetul mare in sus folosit frecvent in Statele Unite de catre auto-stopisti este mai degraba inteles ca insemnand "okay". Dar in Grecia, trei degete ridicate, iar cel mare unit cu aratatorul formand un cerc poate insemna, de asemenea, "okay". In Franta, inseamna zero sau bun de nimic. In Japonia, acelasi gest poate insemna "bani", dar este un simbol de multe ori mai ofensiv decat degetul mijlociu ridicat in Brazilia. Indoirea celor trei degete din mijloc in palma si intinderea degetului mic si cel mare, iar apoi miscarea mainii inainte si inapoi din incheietura este un salut hawaian. Pentru fanii Universitatii din Texas Longhorn, degetul mic si aratatorul ridicate, iar cele doua degete din mijloc si cel mare indoite in palma inseamna "Hook'em horns", un salut specific acestei universitati. Dar in anumite parti din Africa acelasi gest este o injuratura, iar pentru italieni este "cornuto" semnaland ca nevasta unuia este infidela. Intinderea mainii, cu palma inainte inseamna "stop!" in Statele Unite, dar in Grecia este "moutza", un semn de confruntare. In Africa de Vest, acelasi gest este mai insultator decat ridicarea degetului mijlociu.

Cu toata importanta limbajului nonverbal, vom concluziona, pe urmele celor mai multi cercetatori, ca, totusi, limba este organul formator al gandului. Integral spirituala, integral interioara, scrie Humbold, trecand oarecum fara sa lase urme, activitatea intelectuala se exteriorizeaza in vorbire prin intermediul sunetului si devine astfel perceptibila pentru simturi. Activitaiea intelectuala si limba constituie o unitate si sunt inseparabile. Chiar si privita in sine, activitatea intelectuala este legata de necesitatea de a intra in relatie cu sunetele verbale, caci altfel nici gandirea nu ar putea sa obtina claritate, nici reprezentarea nu ar putea deveni concept. Legatura indestructibila care uneste gandirea, organele vocale si auzul cu limba rezida irevocabil in  alcatuirea originara, cu neputinta de explicat altfel, a naturii umane. Concordanta dintre sunet si idee este, asadar, evidenta. Dupa cum ideea, asemenea fulgerului si tunetului, reuneste intr-un singur punct intreaga forta de reprezentare, excluzand tot ceea ce este in plus, tot asa si sunetul rasuna cu o ferma acuitate si unitate. Dupa cum ideea cuprinde in intregime sufletul, tot asa si sunetul detine o putere patrunzatoare, capabila sa zguduie toate fibrele umane. Aceasta capacitate, prin care sunetul se deosebeste de toate celelalte impresii sensibile, depinde evident de faptul ca auzul (ceea ce nu se intampla in cazul celorlalte simturi sau se intampla in alt mod) receptioneaza impresia unei miscari sau, mai degraba, cand este perceput sunetul care emana din voce, impresia unei actiuni efective si ca aceasta actiune porneste din interiorul unei fiinte vii, manifestandu-se ca sunet articulat, daca este produs de o fiinta ganditoare, sau ca sunet nearticulat, daca este produs de o fiinta senzitiva. La fel cum gandirea, in laturile sale cele mai specific umane, este o aspiratie de a urca din intuneric catre lumina, dinspre limitare catre infinitate, tot asa si sunetul izbucneste din profunzimea pieptului spre exterior si gaseste o substanta adaptata admirabil propriei sale esente, aerul, cel mai fin si mai mobil dintre toate elementele, a carui aparenta incorporabilitate corespunde spiritului si din punct de vedere senzorial. Acuitatea patrunzatoare a sunetului vorbirii ii este indispensabila intelectului care interpreteteaza obiectele. Atat lucrurile din natura exterioara, cat si activitatea suscitata de un impuls interior il inzestreaza pe om cu o multime de trasaturi. Omul tinde sa compare, sa divida si sa reuneasca si, in vederea implinirii scopurilor sale mai inalte, aspira sa configureze o unitate din ce in ce mai cuprinzatoare. "Dorind, asadar, sa reuneasca obiectele intr-o anumita unitate, omul are nevoie de unitatea sunetului pentru a o putea reprezenta. Sunetul nu suprima insa nici una dintre celelalte impresii pe care obiectele sunt capabile sa le produca asupra perceptiei interne sau a celei externe; dimpotriva, el insusi devine purtatorul acestora si, prin natura sa individuala, care se afla in rapot cu natura obiectului potrivit felului in care acest obiect este simtit de perceptivitatea individuala a vorbitorului, adauga o noua impresie cu functie  designativa. Acuitatea sunetului permite in acelasi timp o multime ituli Imn i de modificari care, ramanand perfect distincte chiar si in raport cu icpu zentarile, nu se confunda atunci cand se combina intre ele, ceea i e im i intampla in aceeasi masura cu nici un alt efect senzorial.

Ca si Humbold, din care am preluat frazele de mai sus, Eminescu scrie: "Masurariul civilizatiunii unui popor in ziua de azi e: o limba sonora si apta de a exprima prin sunete - notiuni, prin sir si accent logic - cugete, prin accent etic - simtaminte. Modul de a insira in fraze notiune dupa notiune, o caracteristica mai abstracta ori mai concreta a notiunilor in sine, toate astea, daca limba e sa fie nationala, sunt ale limbii, caci de nu va fi asa, e prea lesne ca un om sa vorbeasca nemteste, de ex. cu material de vorba unguresc.  Afara de aceea, civilizatiunea unui popor consta cu deosebire in dezvoltarea acelor aplecari umane in genere care sunt neaparate tuturor oamenilor, fie acestia mari ori mici, saraci ori bogati, acele principii care trebuie sa constituie fundamentul, directiva a toata viata si a toata activitatea omeneasca. Cu cat aceste cunostinte si principii care sa le fie tuturor comune sunt mai dezvoltate, cu atata poporul respectiv e mai civilizat. Caci clasa inteligenta numai nu constituie civilizatiunea, care e si trebuie sa fie comuna tuturor paturilor populatiunii. Sunt popoare ce poseda o respectabila inteligenta nalta, fara de a fi ele civilizate; sunt altele care, fara inteligenta nalta, intrunesc toate conditiunile civilizatiunii. Stiintele (afara de ceea ce e domeniu public) trebuie sa prezinte lucruri proprii ale natiunii, prin care ea ar fi contribuit la luminarea si inaintarea omenirii; artele si literatura frumoasa trebuie sa fie oglinzi de aur ale realitatii in care se misca poporul, o coarda noua, originala, proprie pe bina cea mare a lumii."