Rolul transpiratiei in viata arborilor

Rolul transpiratiei in viata arborilor

Eliminarea in atmosfera, sub forma de vapori, a apei din organismul plantelor poarta numele de transpiratie. Acest proces este in esenta o evaporare, controlata de structura frunzei si de activitatea stomatica, dependenta, la randul ei, de adaptarile plantelor la conditiile mediului lor de viata.

Fata de organismele animale, capabile sa recircule in mare masura apa in corpul lor, plantele necesita mari cantitati de apa, din care cca 99% este eliberata in atmosfera prin partile lor aeriene. Intr-un arboret de fag (cu aproximativ 4 tone de frunze la hectar), in timpul verii se elimina intr-o zi in atmosfera, sub forma de vapori, 38 m3 apa/ha, iar intr-unul de molid (cu cca 30 tone frunze /ha) 43 m3 apa/ha. In general un hectar de padure transpira 3000-4000 tone apa in decursul unui an.

Transpiratia trebuie privita ca un “rau necesar”

necesar datorita efectelor favorabile

transpiratia indeplineste rol de forta motrice in absorbtia apei cu saruri minerale si in circulatia sevei in corpul plantei

prin transpiratie se poate regla temperatura frunzelor supraincalzite de radiatia solara si se poate preveni cresterea peste optim a turgescentei celulare

• si rau deoarece deficitul de apa poate produce disfunctii in activitatea vitala a plantei.

transpiratia prea intensa poate provoca, in zilele insorite, o scadere a turgescentei pana la ofilire si o inchidere a stomatelor, diminuand fotosinteza.

deficitul hidric reduce de asemenea sau chiar opreste cresterea.

• Pierderea apei prin transpiratie si preluarea CO2 pentru fotosinteza sunt in stransa interdependenta. CO2 ajuns in spatiile intercelulare din mezofilul frunzei nu poate patrunde in celule ca atare, membranele plasmatice fiind impermeabile pentru CO2 in stare gazoasa. Trecerea sa prin membrane in celule se face prin difuziune, astfel ca suprafata celulelor trebuie mentinuta umeda pentru ca CO2 sa treaca in solutie, ceea ce determina o permanenta pierdere a apei prin transpiratie.
• Sub raport fizic, transpiratia (T) este o difuziune a vaporilor de apa prin ostiola stomatelor, determinata de un aport de energie pentru formarea vaporilor. Procesul este direct proportional cu gradientul de concentratie (Cfrunza - Caer), care constituie forta de antrenare a vaporilor, si invers proportional cu rezistentele (rfrunza + raer) la difuziune:

T = (Cfrunza – Caer)/ (rfrunza + raer),

in care T - transpiratia in g/cm2/s;

Cfrunza - concentratia vaporilor la suprafata frunzei (g/cm3);

Caer - concentratia vaporilor de apa in volumul de aer inconjurator (g/cm3);

rfrunza - rezistenta frunzei la difuzia vaporilor (s/cm) si   raer - rezistenta stratului de aer de la suprafata frunzei (s/cm).

Frunza este organul cel mai adaptat pentru difuziunea gazelor (vapori de apa, CO2, O2) in planta

Rezistenta la difuziunea vaporilor de apa la nivelul frunzei (rfrunza) este determinata de

rezistenta cuticulei (rc), care este cea mai mare si variaza in raport cu grosimea sa si prezenta stratului de ceara, si respectiv de

rezistenta stomatica (rs), comparativ mult mai mica atunci cand ostiolele sunt deschise.

Rezistenta aerului (raer) depinde in mare masura de

marimea si forma frunzei si de

viteza vantului care actioneaza direct mareste transpiratia prin indepartarea stratului de vapori de apa ce inconjoara suprafata frunzei si implicit reduce rezistenta aerului (raer) Frunzele aciculare, cu suprafata mica, ale rasinoaselor au un raer foarte redus, care, chiar intr-un aer linistit, nu depaseste  1 s/cm. Plantele xerofite, cu adaptari pentru reducerea transpiratiei, prezinta cele mai mari rezistente la difuziune (2-10 s/cm cand stomatele sunt deschise).