Metode pentru intensificarea cresterii puietului la familiile de albine

Metode pentru intensificarea cresterii puietului la familiile de albine

In apicultura se considera ca anul apicol, care este cu totul diferit de cel calendaristic, incepe o data cu sosirea lunii august. Pentru ca familiile de albine sa iasa cat mai puternice din iarna, trebuie luate o serie de masuri incepand inca din vara si toamna anului precedent pentru cresterea unei cantitati cat mai mari de puiet, in acest fel se asigura si o iernare normala, un consum redus de hrana in timpul iernii, uzura mica a albinelor in sezonul rece, fapt care le mareste longevitatea in primavara urmatoare, in familiile puternice primul puiet apare inca din luna ianuarie, cantitatea acestuia sporind rapid, albina uzata fiind inlocuita fara scaderi prea mari de efectiv. Familiile slabe, pe langa consumul ridicat de hrana si uzura marita a albinelor se resimt puternic in primavara, in perioada de schimbare a albinei refacandu-si foarte greu efectivele de albine. Din aceste considerente, perioada premergatoare introducerii familiilor la iernat, deci lunile iulie-septembrie, trebuie folosita pentru cresterea unui numar cat mai mare de albine. Acest lucru^este in mod obisnuit dificil de realizat intrucat in aceasta perioada, in majoritatea zonelor, atat culesul de nectar cat si cel de polen se reduc considerabil, albinele ducandu-si activitatea in special pe baza rezervelor de hrana din cuib. Este perioada in care albinele incep sa-si formeze cuibul de iarna, grupand rezervele de hrana in fagurii din cuib, ocupand majoritatea spatiului din faguri si limitand spatiul pentru puiet. La randul lor si matcile, sub influenta lipsei de cules, precum si ca urmare a epuizarii in urma efortului din perioada de primavara si de vara, isi incetinesc ritmul de ouat: cele mai epuizate, indeosebi cele mai batrane pot chiar sa inceteze complet ouatul. Depinde doar de masurile luate de apicultor ca activitatea lor de ouat sa fie mentinuta la o cota ridicata un timp cat mai indelungat posibil, in principal mentinerea activitatii de crestere a puietului se realizeaza prin:
1. Asigurarea unor matci cu mare capacitate de ouat.
Un rol hotarator in dezvoltarea familiilor de albine in sezonul de toamna il are calitatea si varsta matcilor de care depinde, in foarte mare masura, intensificarea cresterii de albine tinere in aceasta perioada. Cercetatorii au stabilit ca varsta matcilor are o importanta capitala, mai ales in prag de toamna. Ei au dovedit ca in stupinele in care 20% din familiile de albine au avut matci tinere, mortalitatea albinelor in iarna a fost de 33 g albina de fiecare interval; in stupinele unde 40% din familiile de albine au avut matci tinere mortalitatea a fost de numai 22 g, iar la cele cu 60% matci tinere, mortalitatea s-a redus in medie la 13 g de fiecare interval ocupat de albine. Este necesar deci ca in cursul sezonului sa se urmareasca indeaproape calitatea matcilor si sa se inlocuiasca cat mai multe din matcile batrane si din cele tinere cu defecte, cu matci tinere, sanatoase si de calitate superioara. Daca sunt matci tinere, dupa incetarea culesului cresterea de puiet se mentine la un nivel corespunzator chiar si in cazul lipsei unor culesuri de intretinere; in caz contrar, scade si cresterea de puiet sub limitele normale, ceea ce provoaca slabirea familiilor si inrautatirea conditiilor de iernare. In tabelul nr. 1 este redat numarul de faguri cu puiet in sezonul de toamna, in raport cu varsta matcilor, dupa datele lui V.A. Nestervodski, dupa o cercetare facuta in zona de nord si in cea de sud a Ucrainei. Procentul de familii gasite orfane la iesirea din iarna a fost si el cu atat mai scazut cu cat matcile au fost mai tinere: 0,2% la familii cu matci de un an, 2,9% la familii cu matci de 2 ani si aproape 10% la familii de albine cu matci de 3 ani (dupa V.A. Nestervodski).
Inlocuirea matcilor batrane cu botci capacite, sau chiar cu matci ce urmeaza a se imperechea dupa introducerea lor in familii, nu se recomanda. Aceasta pentru ca familia va ramane fara puiet timp de 10-15 zile sau mai mult, iar unele familii pot ramane chiar fara matci prin pierderea lor la zborul de imperechere.

Tabelul 1

2. Calitatea fagurilor.
Ca si in primavara, in perioada de toamna matcile evita sa depuna oua in fagurii noi, care pastreaza mai greu caldura. Din cuib se scot fagurii prea vechi sau cu multe celule de trantori si se reformeaza. Daca unii dintre acesti faguri mai au puiet se muta la marginea cuibului, de unde se pot inlatura imediat ce sunt eliberati de puiet, in mijlocul cuibului se lasa numai fagurii in care au crescut cateva generatii de puiet, avand suficiente celule libere pentru cresterea acestuia. Daca in cuib, in zona cea mai favorabila cresterii de puiet, sunt faguri cu multe celule de trantor, matca fie ca va evita acesti faguri, fie ca, sub impulsul hranirilor stimulente, va depune totusi oua producand o diminuare a cantitatii viitoare de albina lucratoare. Aceasta pierdere de albina lucratoare are loc din doua motive: in primul rand datorita faptului ca in loc de albine se cresc trantori intr-o perioada in care nu sunt necesari, iar pe de alta parte din cauza ca albinele doici se uzeaza in zadar, nemaiputand fi crescute in locul lor cantitati mari de albine lucratoare.
3. Deblocarea cuibului.
La unele culesuri, ca de exemplu la salcam, care este un cules intens dar scurt, blocarea cuibului este defavorabila familiei si este favorabila productiei ce se realizeaza, deci un fenomen dorit. Pe o perioada scurta, in mod natural se limiteaza cantitatea de puiet necapacit. Blocarea are implicatii nefavorabile asupra puterii familiei la culesul de vara de la floarea-soarelui, limitand cresterea puietului, ducand la scaderea accentuata a puterii familiei dupa valorificarea culesului de vara. De asemenea, in perioada de toamna, in zonele unde exista un cules bun de intretinere, este posibila uneori blocarea cuiburilor prin depozitarea rezervelor de hrana in zona cresterii puietului. Daca apicultorul nu intervine la timp, familiile de albine puternice in timpul verii ajung toamna slab populate, desi au mari cantitati de miere si pastura in stup. Deblocarea cuibului la familiile intretinute in stupi verticali cu un singur corp si in stupi orizontali, se realizeaza prin introducerea periodica, la interval de 5-7 zile, in mijlocul cuibului, a cate unui fagure cladit regulat, cu celule de albine lucratoare si in care au fost crescute doua-trei generatii de puiet. Pentru ca albinele sa pregateasca mai repede fagurele, inainte ca acesta sa fie introdus in cuib, se poate stropi cu sirop de zahar. Pentru crearea spatiului se scot ramele pline cu miere de pe margini, rame care se pot folosi pentru completarea rezervelor la alte familii. Ele se pot si extrage in cazul in care contin doar miere naturala si nu miere provenind de la hranirile de toamna cu sirop de zahar. La stupul multietajat, deblocarea se realizeaza prin inversarea periodica a corpurilor, oferind matcii posibilitatea de a-si extinde in sus suprafata pentru depunerea oualor. Pentru aceasta este necesar ca nici unul dintre cele doua corpuri ce se inverseaza periodic in toamna sa nu reprezinte corpul cu rezervele de hrana deoarece, din moment ce corpul cu hrana pentru iernat trebuie sa aiba in cei zece faguri ai sai cel putin 18-20 kg miere, se intelege ca nu va mai avea faguri cu celule goale pe o suprafata care sa asigure spatiul necesar cresterii de puiet.
4. Folosirea culesurilor tarzii.
Practicarea stuparitului pastoral la culesurile tarzii oferite de flora spontana sau cultivata constituie unul dintre cele mai eficiente mijloace de stimulare a cresterii de puiet in aceasta perioada. Culesurile naturale in sezonul de toamna sunt de doua ori mai eficace comparativ cu hranirile stimulative, datorita aportului de polen proaspat, in acelasi timp se realizeaza si o economie de zahar si polen care, de regula, acopera cheltuielile de deplasare. Ca surse de cules, la sfarsitul verii si toamna se pot folosi fanetele din luncile raurilor, zonele inundabile, gradinile de zarzavat, bostanoasele etc., care, pana la efectuarea araturilor de toamna ofera culesuri de intretinere albinelor. Se va avea grija insa, in zonele viticole, in cazul in care culesul sucului de struguri este prea abundent, ca fagurii cu miere proveniti de la acest cules sa nu ramana in cuib pentru iernare. Fiind foarte bogata in substante minerale si zaharuri nedigerabile pentru albine, aceasta miere poate provoca neplaceri in timpul iernii si anume, incarcaturi intestinale mari, diaree, uzura prematura. Prin folosirea culesurilor de intretinere tarzii, familiile de albine reusesc mai totdeauna sa-si intregeasca proviziile de hrana pentru iarna.
5. Hranirile stimulative.
De la bun inceput, trebuie net diferentiate hranirile de completare a rezervelor de hrana, care se fac in doze mari, de 2-5 kg zilnic si se termina in 10-15 zile, de hranirile stimulative care trebuie facute in doze mici pe intreaga perioada de crestere a puietului, respectiv de la ultimul cules principal pana toamna tarziu. Important este ca prin modul de administrare sa se creeze albinelor senzatia de prezenta permanenta a sursei de cules, senzatie care sa le mentina intr-o stare activa. Astfel, intr-o prima metoda, se stimuleaza familiile prin descapacirea fagurilor cu miere. Cantitatea de miere descapacita este in raport cu puterea familiei: la cele puternice se descapacesc 3-4 dm2 in timp ce la cele mediocre se descapacesc 1-2 dm2. La descapacire se folosesc fagurii de la rezerva care au cantitati mici de miere si provin de la familii sanatoase. Cand timpul este rece, fagurele se introduce la marginea cuibului; daca timpul este mai cald, fagurele se introduce dupa diafragma pentru a evita marirea cuibului. Operatia se executa dupa incetarea zborului, pentru a preveni furtisagul. O a doua metoda este stimularea cu sirop de zahar. Concentratia siropului trebuie sa fie 1/1. Administrarea sub forma de sirop, se va face in doze mici de 300-500 g la interval de 2-3 zile. Administrarea siropului in doze si la intervale mai mari creeaza doar socuri. Pentru intensificarea cresterii puietului este eficienta administrarea siropului in faguri si introducerea lor in mijlocul cuibului. Fagurele introdus este curatat, lins si devine corespunzator pentru a fi insamantat. Metoda presupune din partea apicultorului un nivel profesional ridicat deoarece trebuie apreciata bine puterea familiei pentru a nu extinde prea mult fagurii ocupati cu puiet situatie care ar duce la o lipsa a albinei de acoperire. Cercetarile intreprinse in tara noastra cu privire la efectele hranirilor stimulative ale familiilor de albine prin descapacirea fagurilor dupa diafragma in comparatie cu administrarea de sirop de zahar (l. Barac, 1954) s-au incheiat cu urmatoarele rezultate: familiile hranite stimulativ prin descapacirea fagurilor cu miere au crescut cu 28% mai mult puiet comparativ cu lotul martor, in timp ce familiile hranite cu sirop de zahar au crescut doar cu 19,5 la suta mai mult puiet decat lotul martor. Concluzia ce se impune este ca rezultate mai bune se obtin prin hranirea stimulativa cu faguri cu miere descapaciti si introdusi dupa diafragma. O a treia metoda consta in stimularea cu zahar sub forma uscata (tos), in acest caz, este bine ca albinele sa aiba acces la o sursa de apa. Unele albine consuma acest zahar, altele il cara insa afara; pentru a preintampina acest aspect se pun cateva picaturi de miere in hranitorul cu zahar. Prezenta unui cat de mic cules de polen din natura mareste cu mult efectul hranirilor stimulative, in lipsa acestuia este absolut necesara administrarea de polen sau de inlocuitori de polen, ca sursa de proteine in vederea cresterii puietului. Substantele proteice se administreaza in amestec cu hrana energetica (turte de serbet, pasta). Se urmareste ca substantele proteice sa nu depaseasca 10-15% din compozitia amestecului, in acelasi timp, pentru marirea atractivitatii turtelor de serbet si inlocuitori de polen acestea se vor pregati pe baza de miere si cu adaos de 3-5% polen natural.
Oricare ar fi procedeul folosit, hranirea stimulativa se face numai seara, dupa incetarea zborului, luandu-se masuri severe pentru prevenirea furtisagului care poate aduce in aceasta perioada pagube mari. De asemenea, urdinisurile stupilor se micsoreaza in raport cu puterea fiecarei familii.Tabelul nr. 2 prezinta eficienta hranirii de stimulare cu zahar in perioada iulie-august.

Tabelul 2

Din acest tabel rezulta Importanta hranirii de stimulare; martorul a avut 25,5 dm2 puiet, iar prin stimulare s-au obtinut 60,6-63,3 dm2 puiet, adica un plus de doua ori si jumatate. Cat priveste efectul hranirilor stimulative asupra dezvoltarii cresterii puietului in sezonul de toamna, comparativ cu culesul natural de intretinere, dupa' datele din literatura, acesta este cu circa 50% mai mic fata de culesul de intretinere natural. Rezulta deci ca se va recurge la hranirea stimulativa de toamna numai atunci cand nu este posibil sa se asigure cules de intretinere natural pentru albine. De asemenea, trebuie subliniat ca hranirea stimulativa de toamna da rezultate numai in cazul cand in cuib exista provizii abundente de miere si pastura, precum si spatiul necesar pentru dezvoltarea cresterii puietului.
6. Reducerea cuibului, in toamna.
Indiferent de starea timpului, numarul fagurilor din cuib se reduce, astfel incat cei ramasi sa fie bine acoperiti cu albina, in aceasta situatie, albinele pot creste puiet doar in limita spatiului pe care il pot acoperi si incalzi in mod natural. Pentru aceasta cuibul se limiteaza cu diafragma iar fagurii de prisos se trec dupa diafragma, in cazul in care fagurii contin anumite cantitati de miere, acestia se descapacesc pentru ca mierea sa fie trasa de albine in cuib, dupa care fagurii se scot si se pun la rezerva. Nu se recomanda lasarea fagurilor dupa diafragma pentru a se evita cazurile de formare gresita a ghemului in zona aceasta. La stupii multietajati reducerea cuibului nu se va face decat in cazul in care avem familii slabe pe un singur corp.
7.Impachetarea cuibului.
O data cu aparitia noptilor reci se asigura izolarea termica prin amplasarea de materiale termoizolante deasupra podisorului in cazul familiilor mai slabe se recomanda folosirea de saltelute laterale montate dupa diafragma. In afara de masurile aratate, un alt procedeu de intarire a familiilor de albine in vederea iernarii este folosirea matcilor ajutatoare, in acest caz se folosesc matcile scoase din familii cu ocazia inlocuirii lor cu alte matci, mai tinere sau crescute special in acest scop. Cu matcile rezultate din aceasta operatie se formeaza in cursul lunilor iunie-iulie nuclee pe doi-trei faguri de cuib, din care unul cu puiet iar ceilalti cu rezerve de hrana. Aceste familii mici se adapostesc in ladite-nuclee, cu capacitate de 5-6 faguri, in despartituri amenajate cu urdinis separat, alaturi de familia de baza in stupii orizontali; in corpuri suplimentare, deasupra cuibului, la stupii multietajati; in stupi suplimentari, asezati alaturi de familia de baza, in cazul stupilor verticali cu magazine. Pe masura dezvoltarii, acestor nuclee li se largeste cuibul prin introducerea de faguri claditi sau artificiali. Familiilor ajutatoare li se aplica aceleasi masuri de stimulare a cresterii de puiet, in lunile iulie-septembrie, ca si familiilor de baza. Toamna, dupa incetarea depunerii oualor, matcile batrane se inlatura iar albinele si puietul din nucleu se unifica cu familia de baza. O parte din nucleele cu matci pot fi lasate sa ierneze pentru a avea in primavara matci de rezerva. Prin aplicarea acestui procedeu, familiile de baza se intaresc cu cate 0,6-0,8 kg albina. Procedeul de intarire a familiilor de albine prin folosirea matcilor ajutatoare prezinta un deosebit interes in conditiile din zona de sud a tarii noastre unde sunt necesare familii foarte puternice chiar la inceputul primaverii, pentru folosirea culesurilor timpurii (pomi fructiferi, salcam).