Metode de iernare a familiilor de
albine
In tara noastra se cunosc
urmatoarele metode de iernare:
- iernarea in aer liber;
- iernarea in cojoc;
- iernarea in adapost.
1. Iernarea in aer liber
In conditiile tarii noastre, familiile de albine normale si
cu provizii abundente de hrana ierneaza in aer liber. La acest
procedeu, familiile de albine raman pe locul lor din timpul verii.
Iernarea in aer liber permite efectuarea zborurilor de curatire in
zilele calduroase din cursul iernii, cresterea mai timpurie a
puietului, valorificarea mai devreme si in mai bune conditii a florei
timpurii, cat si avantaje economice deoarece nu mai sunt necesare
cheltuieli pentru constructia adaposturilor sau pentru procurarea
materialelor izolatoare. Prin aceasta metoda se reduce si
forta de munca, stupii nemaifiind mutati de pe vatra de
stupina. Iernarea in aer liber nu exclude insa protectia
stupilor la interior, amplasarea corecta a stupinei pe vatra
insorita si, in special, existenta unor perdele naturale sau a
unor improvizatii care sa fereasca stupina de vanturi si
curenti.
2. Iernarea in cojoc
Este o metoda care reclama un volum mare de munca si se
refera la impachetarea exterioara a stupului (cojoc). Aceasta
impachetare poate fi individuala, pentru doi stupi, sau cojoc colectiv.
Stupii se pot grupa pe un rand sau pe doua randuri, in acest caz
punandu-se spate in spate, intre stupi si randurile de stupi se lasa
spatii de 10-15 cm
care se umplu cu material de protectie (paie, coceni, frunze uscate).
Stupii se instaleaza pe o platforma sub care se poate pune, de
asemenea, material de protectie (grinzi sau baloti de paie), la 20-25 cm deasupra solului. Totul
se acopera cu un carton asfaltat sau polietilena pentru a impiedica
patrunderea apei, avand grija sa se lase libere
urdinisurile.
Introducerea stupilor in cojoc se face o
data cu venirea frigului, cand zborul albinelor a incetat, in zilele
insorite, cand timpul s-a incalzit suficient, se inlatura
impachetajul de pe partea frontala a stupului sau a grupului de stupi
pentru ca albinele sa iasa la zborul de curatire. Metoda
iernarii in cojoc este recomandata in mod special pentru stupinele
situate in terenuri deschise unde nu se poate amenaja stupina pentru iernare pe
o vatra ferita de vant si curenti reci.
3. Iernarea in adapost
In tara noastra aceasta metoda de iernare se practica
in prezent pe scara redusa deoarece iernile nu sunt atat de aspre ca
sa justifice investitii suplimentare iar, pe de alta parte,
familiile noastre de albine sunt adaptate conditiilor de mediu in care
s-au format de-a lungul veacurilor, in unele situatii insa (provizii
reduse, familii slabe) este necesara si binevenita iernarea in
adapost. Familiile de albine se introduc in adapostul respectiv o
data cu inceperea sezonului friguros. Acest sistem asigura pierderi
minime de caldura si un consum mai redus de hrana,
insa familiile sunt lipsite de posibilitatea efectuarii zborurilor de
curatire. De asemenea, in primavara, aceste familii au o
dezvoltare incetinita. Practic, nu este necesar sa se
construiasca adaposturi speciale. Se utilizeaza
constructiile existente (incapere, sopron) in care sa fie
asigurate o buna ventilatie, liniste, intuneric, temperatura
in jur de 2-4°C
si o umiditate de 75-85%. Consumul de hrana per kilogram (greutate
vie) albine difera si in functie de modul de iernare. In tabelul
1 este, dupa G.A. Avetisian, o comparatie intre diferitele niveluri
de consum influentate de modul de iernare.
Tabelul 1
Hrana consumata
(kg) in medie pentru 1kg albine
|
Metoda de
iernare
|
In grupe de familii de
albine cu greutatea de(kg)
|
In medie pentru toate
grupele de familii de albine
|
1,0
|
1,5
|
2,0
|
2.5
|
In aer liber
|
9,67
|
8,78
|
7,99
|
5,74
|
8,42
|
In cojoc
|
9,54
|
8,39
|
6,38
|
4,90
|
7,90
|
In adapost |
9,56
|
8,77
|
6,42
|
4,22
|
7,74
|
In acest tabel se observa ca
familiile puternice consuma per unitate de greutate vie (1 kg albine) mult mai
putina hrana decat cele slabe.