Cartarea solurilor si bonitarea terenurilor agricole

Cartarea solurilor si bonitarea terenurilor agricole

Cartarea solurilor

Cartarea solurilor, este o operatie complexa de examinare sistematica, descriere si clasificare a profilelor de sol, precum si delimitarea unitatilor cartografice dintr-un anumit areal. Unitatea cartografica de sol este o suprafata de teren omogena, reprezentata de acelasi tip, subtip, varianta de sol, formata in aceleasi conditii de mediu (roca, relief, clima, vegetatie etc.).

In tara noastra, cercetarile pedologice sunt concretizate pe harti la diferite scari (mica, mijlocie, mare si foarte mare). In 1964 respectiv 1970 a fost elaborata prima harta pedologica a Romaniei, de catre Institutul de Studii Pedologice, la scara 1:1000 000 (scara mica).

Operatiunea de cartare se desfasoara pe parcursul a mai multor faze si anume: de pregatire, de teren, de laborator si de birou.

Faza de pregatire, se refera la aspectele stintifice si tehnico-organizatorice, de care depinde randamentul pedologului (specialistului) in teren. Se stabileste tematica de lucru, se consulta materialele documentare (harti, aerofotograme etc.), se pregatesc materialele si instrumentele de lucru (trusa pedologica, aparat foto, ruleta, lupa, eclimetru, curbimetru, busola, mijloc de transport etc.).

Faza de teren, cuprinde totalitatea operatiunilor ce se executa in teren, incepand cu recunoasterea terenului si stabilirea itinerariului de lucru, amplasarea profilelor de sol, cercetarea in detaliu a solurilor si conditiilor naturale de formare a acestora (delimitarea unitatilor de sol, recoltarea de probe etc).

Faza de laborator si birou, este cea mai laborioasa deoarece se executa analize tuturor probelor de sol recoltate, se definitiveaza hartile de soluri si altele ajutatoare (harta reliefului, hidrologica, litologica, pedoameliorativa etc.), in vederea intocmirii raportului sau memoriului pedologic.

Importanta cartarii solului

Studiile de sol constituie o necesitate a cunoasterii si recomandarii anumitor probleme de exloatare a solurilor in vederea recomandarii acestora pentru cele mai propice folosinte si pentru mentinerea sau chiar imbunatatirea fertilitatii solului, mai importante fiind:

- elaborarea de harti care sa cuprinda identificarea tipurilor, subtipurilor, varietatilor, familiilor si variantelor de sol;

- obtinerea de cartograme privind unele insusiri ale solurilor precum si a indicatorilor tehnologici (cerinte de ameliorare);

- obtinerea de cartograme privind notele de bonitare si clasele de fertilitate;

- conservarea si utilizarea rationala a fondului funciar;

- valorificarea terenurilor nisipoase, a solurilor acide sau alcaline, a solurilor cu exces de umiditate etc.;

- proiectarea lucrarilor de imbunatatiri funciare;

- aplicarea corecta a lucrarilor agrotehnice, aplicarea ingrasamintelor si amendamentelor;

- alcatuirea planurilor pe culturi, a cheltuielilor si veniturilor, a necesarului de materiale etc.

2. Bonitarea terenurilor

Bonitarea terenurilor agricole reprezinta operatiunea complexa de cunoastere aprofundata a conditiilor de crestere si rodire a plantelor si de determinare a gradului de favorabilitate a acestor conditii pentru fiecare folosinta si cultura, prin intermediul unui sistem de indici tehnici si note de bonitare (Teaci si colab, 1985).

Deoarece capacitatea de productie a terenurilor este determinata atat de factorii naturali cat si de factorul antropic prin lucrari ameliorative, este necesar a se realiza bonitarea terenurilor atat pentru conditii naturale cat si pentru conditii de amenajare si ameliorare a acestora (potentare).

In acest scop, se utilizeaza metodologia elaborarii studiilor pedologice, vol. 2 (ICPA, 1987).

Pentru obtinerea notei de bonitare, din multitudinea conditiilor de mediu ce caracterizeaza fiecare unitate de teren ecologic omogena (TEO) delimitata prin studiul pedologic, s-au ales numai cele considerate mai importante si anume:

temperatura medie anuala - valori corectate, ind. 3 C;

precipitatii medii anuale - valori corectate, ind. 4 C;

gleizarea, ind. 14;

stagnogleizarea, ind. 15;

salinizarea si/sau alcalizarea, ind 16/17;

textura in Ap sau in primii 20 cm, ind. 23 A;

volumul edafic, ind 133;

poluarea ind. 29;

panta, ind. 33;

alunecari, ind. 38;

adancimea apei freatice, ind. 39;

inundabilitatea, ind. 40;

excesul de umiditate de suprafata, ind. 181;

porozitatea totala, ind 44;

continutul in CaCO₃ total pe 0-50 cm, ind. 61;

reactia in Ap sau in primii 20 cm, ind. 63;

gradul de saturatie in baze in Ap sau in primii 20 cm, ind. 69;

rezerva de humus in stratul 0-50 cm, ind 144.

Fiecare dintre indicatorii mentionati, participa la stabilirea notei de bonitare printr-un coeficient de bonitare ce variaza intre 0 si 1 (insusire nefavorabila sau optima pentru exigentele folosintei sau plantei luata in considerare).

Nota de bonitare pe folosinte si culturi se obtine inmultind cu 100 produsul coeficientilor celor 17 indicatori luati in considerare la stabilirea notei de bonitare, care variaza intre 0 si 100.

Nota de bonitare pentru arabil se calculeaza ca medie aritmetica a notelor pentru culturi agricole care prezinta cea mai mare favorabiliate, in unitatea de teren considerata.

Bonitarea terenurilor amenajate si ameliorate

Referat: Proiect - firma s.c. expert srl - obiectivele urmarite Referat: Planul financiar de afaceri - hrs srl - concurenta

Prin amenajarea si folosirea lucrarilor de imbunatatiri funciare si a unor tehnologii ameliorative, unele insusiri negative ale terenurilor sunt corectate sau inlaturate. Astfel, se impune reducerea sau anularea penalizarii introduse prin coeficientii de bonitare, operatiune numita potentarea notelor de bonitare.

Potentarea consta in marirea coeficientilor de bonitare ai insusirilor ameliorabile prin lucrarile tehnologice sau de imbunatatiri funciare. Practic, potentarea notelor de bonitare se face prin inmultirea cu coeficienti supraunitari a notelor obtinute la bonitarea naturala. Potentarea se face numai pentru acele lucrari care au un efect de durata si care modifica substantial starea generala de productivitatea terenului si anume:

- Lucrari de imbunatatiri funciare (ind. 271) - indiguire, desecare, drenaj de adancime, irigatie, combaterea salinitatii si alcalinitatii, prevenirea si combaterea eroziunii si terasarea terenurilor in panta;

- Lucrari agropedoameliorative (ind. 272) - amendarea calcica si gipsica, afanarea adanca, fertilizare ameliorativa, combaterea poluarii, etc.

Potentarea notelor de bonitare se poate realiza in diferite ipoteze:

pentru lucrari ameliorative existente;

pentru lucrari ameliorative prevazute pentru a se realiza la nivelul unui an anume;

pentru ipoteza executarii tuturor lucrarilor ameliorative necesare pe teritoriul respectiv.

Nota de bonitare medie pe tara este de 45 pentru terenuri arabile, 28-31 pentru pajisti si 20-35 pentru vii si pomi (Teaci, 1980).

Prin aplicarea masurilor de ameliorare a solurilor si de amenajare a teritoriului, nota de bonitare poate creste in medie pana la 78 pentru terenuri arabile, la 42-49 pentru pajisti si la 36-51 pentru plantatii pomi-viticole (deci cu aprox. 50-70 %).

Notele de bonitare pot fi folosite cu o anumita aproximatie pentru estimarea recoltelor ce s-ar putea obtine pe un anumit teren. Astfel, se inmulteste nota de bonitare cu echivalentul de recolta/ha, intr-o perioada de vegetatie pentru un punct de bonitare. Pentru o tehnologie medie se foloseste in prezent, de exemplu la grau, 40 kg/ha pentru un punct, revenind in cazul unui teren cu nota 60 pentru grau la 2400 kg/ha. Acest echivalent variaza cu planta si tehnologia aplicata.

De fapt, productivitatea unui teren pentru o anumita planta este data de relatia:

Y_p = N_pB_pM_p

unde: N_p - nota de bonitare pentru planta considerata;

B_p - potentialul biologic al plantei;

M_p  - coeficient supra- sau subunitar care reflecta munca omului.

In ce priveste relatia, se face exceptie in cazul calamitatilor naturale (inundatii, brume, grindina etc.).

O deficienta principala a metodologiei de evaluare a capacitatii de productie a (agro)ecosistemelor este neincluderea printre criteriile de evaluare si a criteriului de calitate a recoltei sau fitomasei produse, aspect ce capata importanta din ce in ce mai mare datorita efectelor poluarii chimice.

4. Bonitarea cadastrala a terenurilor agricole

Bonitarea cadastrala a terenurilor agricole reprezinta o evaluare calitativa a terenurilor folosite in productia agricola, tinand seama de principalele insusiri ale lor determinate de conditiile de sol, hidrologie, litologie si relief.

In clasificarea terenurilor agricole din punct de vedere al bonitarii cadastrale se folosesc urmatoarele unitati sistematice: clasa, subclasa si grupa.

Clasa de teren se refera la calitatea terenului, exprimand sintetic potentialul de productie al terenului ca rezultat al interactiunii factorilor de mediu si activitatea omului. Terenurile se grupeaza in sase clase de calitate notate de la I la VI.

Subclasa de teren este o subdiviziune in cadrul clasei in raport cu natura factorilor sau a proceselor de degradare. Se noteaza cu litere mari care se alatura cifrei romane care defineste clasa. De exemplu:

W - exces de umiditate stagnanta;

Q - exces de umiditate freatica;

H - inundabilitate;

S - salinizare si/sau alcalizare;

A - aciditate;

E - eroziune in suprafata;

R - eroziune in adancime,

F - alunecari sau prabusiri;

N - terenuri nisipoase;

V - terenuri cu soluri scheletice si/sau stancarii;

G - terenuri poluate sau degradate prin excavare.

Grupa de teren este data de marimea pantei terenului de la P₀ pentru pante sub 5% pana la P₆ pentru pante peste 35%. In cazul terenurilor folosite cu plante multianuale (pajisti, plantatii pomi-viticole) se estimeaza si clasa de productie a acestora in trei categorii: A, B si C.

De asemenea, prezenta amenajarilor de imbunatatiri funciare se noteaza unde este cazul, prin litere mari I - irigatii; D - desecare si/sau indiguire si C - amenajari antierozionale.

Repartizarea terenurilor agricole pe clase de pretabilitate

pentru diferite folosinte in tara noastra.

Bonitarea cadastrala se deosebeste de bonitarea propriu-zisa (ecologica) printr-o serie de caracteristici si anume:

- se refera intotdeauna la o parcela de teren (cadastrala);

- tine seama de factorul sau factorii limitativi pentru productia agricola;

- criteriul climatic nu este luat in considerare in mod direct, ci prin intermediul solului;

- nu este diferentiata pe culturi, ci reprezinta o evaluare generala din punct de vedere agricol;

- tine seama de investitiile realizate pe parcela si de acumularile calitative determinate de tehnologia agricola aplicata.

5. Bonitarea (agroeconomica) si pretul terenului

In economia de piata, evaluarea terenului este foarte complexa. Pe langa bonitarea terenului pe baza insusirilor lui intrinseci (bonitarea ecologica) intervin si alte elemente de ordin economic, infrastructural si social.

De aceea, pentru o bonitare agroeconomica nota de bonitare a terenurilor referitoare la favorabilitate pentru diferite culturi si respectiv la potentialul de productivitate a terenului, bazata pe parametri ecologici (bonitare ecologica), se completeaza sau mai exact se corecteaza tinand seama de caracteristici care influenteaza valoarea economica.

In acest sens, nota de bonitare ecologica se multiplica cu o serie de coeficienti, subunitari sau supraunitari:

marimea, forma si neuniformitatea parcelei;

obstacolele din teren si distanta fata de centrul gospodaresc;

calitatea drumurilor;

apropierea fata de localitati de importanta economica si categoria acestora,

pozitia fata de caile principale de transport;

situatia fata de pietele de desfacere a produselor agricole etc;.

Pe langa acesti coeficienti care se refera la indicatori indirecti de evaluare, in stabilirea valorii terenului (pamantului) au importanta si venitul net care este determinat de productia obtinuta, dependenta la randul ei de fertilitatea solului si tehnologia aplicata.

Economistii considera ca pretul pamantului este direct proportional cu venitul net si invers proportional cu dobanda curenta pentru capital.

Insa, un rol important in stabilirea pretului il are cererea si oferta.

Ca atare, pretul unui ha de pamant oscileaza foarte mult de la o regiune la alta. La sfarsitul anului 2002, de exemplu, pretul unui ha de teren in extravilan varia in diferite judete, (dupa M.A.A.P.) de la 2,7 mil. lei (Teleorman) la 47 mil. lei (Ilfov si Prahova) sau chiar 2100 mil. lei (Bucuresti); media a fost de 8-9 mil. lei

In intravilan, ha de teren a fost mult mai scump, intre 16 mil. lei (Caras-Severin) si 500 mil. lei (Brasov) sau 800 mil. lei (Ilfov) si chiar 3200 mil. lei (Bucuresti); media pe tara a fost de cca. 140 mil. lei.

In ce priveste contravaloarea unui ha de teren scos din circuitul agricol, aceasta este de cateva ori mai mare decat pretul curent, in functie de clasa de teren, a III-a a IV-a sau a V-a (terenurile de clasa I si a II-a de regula nu se scot din productie).