Protectia animalelor pe plan international

Exista 2 categ. de reglementari internationale :

I.            reglementari cu caract. general

II.          reglementari cu caract. special – vizeaza anumite specii de animale, vulnerabile sau pe cale de disparitie

I.            Reglementari cu caracter general

1. 1902 – Conventia de la Paris privind protectia pasarilor utile agriculturii

2. 1950 – conv. 1 e inlocuita (la Paris) de Conventia privind protectia pasarilor in general. Ea a abandonat criteriul utilitarist, dar nu s-a ocupat si de protectia habitatelor pasarilor.

3. 1971 – Ramsar – Conventia privind protectia zonelor umede de importanta internationala ca habitat al pasarilor acvatice, ratif. de Rom prin L 5/1991. In spiritul Conventiei, zonele umede sunt intinderile de balti, mlastini, turbarii, care in toate anotimpurile anului constituie habitatul pasarilor de apa. Fiecare stat parte se obliga sa identifice in teritoriul sau zonele umede la care se refera Conventia, pt. a fi trecute pe lista internationala a zonelor umede. Inscrierea unei zone pe aceasta lista nu afecteaza drepturile suverane ale statului cu privire la resursele existente. Daca, din interese superioare de stat, se retrage o zona umeda de pe lista internationala, statul respectiv e obligat sa ia masuri pt. evitarea oricarei pierderi de resurse din zona respectiva, creand noi rezervatii naturale pt. pasarile acvatice in aceasta regiune sau in orice alt loc convenabil.

4. 1973 – Washington – Conv. asupra comertului international cu specii de flora si fauna amenintate cu disparitia ; ratif. de Rom prin L 69/1994

Pt. exportul unor specii de animale amenintate cu disparitia e necesara eliberarea in prealabil a unei autorizatii care sa indeplineasca urmatoarele conditii :

a)      o autoritate stiintifica a statului exportator sa ateste ca exportul in cauza nu prejudiciaza supravietuirea speciei

b)      un organ de gestiune a statului exportator sa ateste ca specimenul in cauza nu a fost obtinut prin contrabanda si sa garanteze ca pe timpul transportului va fi ferit de riscul imbolnavirilor, al ranirilor sau al tratamentelor inadecvate

5. 1979 – Bonn – Conv. asupra conservarii speciilor migratoare de animale salbatice ; ratif. de Rom. prin L 13/1993

Prin specii migratoare se intelege ansamblul populatiilor tuturor speciilor de animale salbatice care isi petrec o fractiune importanta din ciclul climatic in limitele jurisdictionale a mai multor state. Fiecare stat parte se obliga sa asigure conditiile corespunzatoare pe timpul migratiei speciilor respective.

6. 1979 – Berna – Conv. privind conservarea vietii salbatice si a habitatelor naturale din Europa ; ratif. de Rom prin L 62/1994.

Conv. reflecta o conceptie moderna de conservare si stabileste principiul dupa care flora si fauna salbatica constituie un patrimoniu natural national si universal, fapt pt. care fiecare stat parte trebuie sa adopte masurile legislative pt. :

interzicerea oricarei forme de capturare, de tinere sau ucidere intentionata

interzicerea degradarii sau distrugerii intentionate a locurilor de reproducere si a zonelor de repaos

perturbarea intentionata a faunei salbatice in perioada de reproducere si hibernare

detinerea si comercializarea interna a animalelor vii sau moarte ori a produselor obtinute din acestea in alte conditii decat cele prevazute de lege

7. 1980 – din initiativa UNESCO a fost adoptata Strategia mondiala a conservarii, ce are ca scop mentinerea proceselor ecologice esentiale si a sistemului de conservare a vietii, pastrarea diversitatii genetice si urmarirea utilizarii speciilor si a ecosistemelor pe o perioada indelungata

8. 1982 - Carta Mondiala a Naturii – adoptata de Adunarea Generala ONU – reafirma conceptiile asupra patrimoniului natural in care se integreaza toate speciile salbatice si habitatele lor, Carta stipuland expres ca toate formele de viata sunt utile pt. om, motiv pt. care principiile de conservare trebuie sa fie aplicate in toate tarile lumii, urmand a se da o atentie deosebita esantioanelor reprezentative ale diferitelor ecosisteme

9. 1982 – din initiativa Adunarii Generale ONU – Conventia de la Montego Bay care dedica un capitol masurilor de conservare si gestiune a resurselor biologice marine.

10. 1992 – Rio – Conventia asupra diversitatii biologice, care statueaza in acest domeniu urmatoarele principii:

a)      consevarea diversitatii este o problema comuna a umanitatii

b)      statele au drepturi suverane asupra propriilor resurse biologice

c)      statele sunt responsabile de conservarea si utilizarea resurselor biologice in mod sustinut

d)      este necesara anticiparea cauzelor care produc pierderi semnificative de resurse biologice

e)      necesitatea conservarii si gestionarii resurselor biologice in-situ (in interiorul habitatului) si ex-situ (in afara habitatului)

Analiza: Gripa aviara - lucrare de specialitate (Diagnostic, tratament si combatere) Document online: Controlul functiei de reproductie la suine (REPRODUCTIA ASISTATA LA ANIMALE)

Obiectivele Conventiei de la Rio :

a)      conservarea diversitatii biologice

b)      utilizarea rationala a componentelor sale

c)      impartirea echitabila a beneficiilor care rezulta din aceasta utilizare

II.          Reglementari internationale privind protectia anumitor specii de animale pe cale de disparitie

A. Reglementari internationale privind protectia balenelor

1) 1931 – prima conventie privind vanarea balenelor (in vigoare din 1935), care stabileste niste reguli de vanatoare ce duc implicit si la protectia speciei. A urmarit sa limiteze pagubele aduse prin vanarea balenelor prin protejarea in mod deosebit a 2 specii : balena albastra si balena ucigasa, prin rationalizarea vanatorii cu privire la balenele tinere si la mamele care alapteaza si prin stabilirea unor masuri care privesc folosirea completa a resurselor din balenele ucise.

2) 1946 – Londra – conventie privind vanarea balenelor (mai mult un tratat de pescuit).

Din cauza ca nr. exemplarelor s-a imputinat:

3) 1985 – la a 37-a sesiune a Comisiei internationale a vanarii balenelor s-a stabilit interzicerea totala a vanarii a 3 specii de balene - balena albastra, balena cenusie si balena ucigasa – atunci cand vanatoarea se face in scopuri comerciale. Oceanul Indian a fost interzis vanarii balenelor, fiind considerat un sanctuar.

In prezent se estimeaza ca exista 7.000 de exemplare de balene, specia fiind pe cale de disparitie.

B. Foca (mai ales foca cu blana)

Inca de la sfarsitul sec. XIX (1893), statele s-au aflat in diferite conflicte aduse pana in fata curtii internationale, in legatura cu vanarea acestei specii.

1893 – afacerea focilor din Marea Bering, un arbitraj intre SUA si Columbia britanica (azi Canada) a promulgat o serie de reguli de vanatoare destinate salvarii focilor de la disparitie.

Au urmat mai multe tratate bilaterale, iar in 1918, la Washington, s-a semnat un tratat multilateral privind protectia focilor. Tratatul a interzis vanarea acestor animale in scopul folosirii pieilor, si a prevazut reducerea procentajului de animale ranite si pierdute in mare cu ocazia exercitarii vanatorii, datorita mijloacelor folosite.

Tratatul a expirat in 1918, fiind inlocuit abia in 1957 de Conventia interimara referitoare la conservarea focilor din Pacificul de Nord, adoptata tot la Washigton. Obiectivul Conventiei este exploatarea resursei pe care o constituie focile cu blana a.i. sa se pastreze constant un echilibru intre speciile existente si cele care se vaneaza.

Tratatul a instituit o Comisie care actioneaza in Pacificul de Nord si care are dreptul sa se urce la bordul oricarei nave banuite ca vaneaza foca, sa o perchezitioneze si in cazul in care se constata ca sunt incalcate prevederile Conventiei, sa retina nava si sa aresteze persoanele vinovate.

In 1964, statele europene, revoltate de prezentarea in mass-media a cruzimii cu care vanatorii canadieni prindeau si ucideau foca cu blana, au adoptat o rezolutie prin care s-a interzis statelor europene vanarea acestui animal.

C. Ursii polari

La 1 ianuarie 2006 existau 3500 de exemplare.

1973 – Stockholm – Acord privind conservarea ursilor albi, prin care s-a interzis prinderea, doborarea si capturarea ursilor albi in scopuri comerciale si urmarirea ursilor din avion, elicopter si nave cu motor, cu exceptia cazurilor cand acestea se fac pt. capturarea in scopuri stiintifice.

D. Vigonia (lama)

1969 – cele 5 tari Andine (Argentina, Bolivia, Chile, Peru, Ecuador) au semnat la La Paz un acord prin care s-au angajat sa interzica reprimarea lamei, precum si comercializarea lanei, a pieilor, si a altor articole fabricate din acest animal, atat pe piata interna, cat si pe cea externa.

Dupa aplicarea acestui acord, populatia de lame s-a refacut, astfel ca in 1972 Chile, Ecuador si Peru au semnat un nou acord prin care se permite vanarea acestui animal, dar numai cu respectarea echilibrului firesc intre nr. de specii ramase in viata si cele ucise. (Celelalte 2 state respecta in continuare acordul initial)

Pt. a avea un control asupra exportului de articole din acest animal, statele parti s-au angajat sa aplice pe produse un anumit marcaj, in baza caruia sa se poata oricand efectua un control pt. a vedea daca sunt respectate prevederile acordului.

REGIMUL JURIDIC AL ARIILOR NATURALE PROTEJATE

Protectia naturii in Romania are vechi traditii. Reglementarile au evoluat pornind (epoca feudala) de la protejarea anumitor specii sau anumitor habitate pana la protectia in sensul modern de astazi, care se refera la toate speciile de animale si pasari, si la toate habitatele ocupate de ele.

Emil Racovita – propunerile facute dupa aproape un secol de un biolog francez cu privire la nomenclatura rezervatiilor si monumentelor naturale se bazeaza pe studiile lui Emil Racovita.

Emil Racovita a definit ca monumente ale naturii toate locurile, toti biontii (fiintele vii), toate teritoriile si operele umane preistorice care, din cauza interesului lor stiintific, artistic, peisagistic sau legendar, merita sa fie protejate si transmise posteritatii.

OUG 195 / 2005 (legea mediului) defineste notiunea de monument al naturii ca fiind specii de plante si animale rare sau periclitate, arbori izolati, fenomene geologice unice, de interes stiintific sau peisagistic.

Notiunea de monument al naturii (ca si cea de rezervatie naturala) are atat un inteles larg (cand se refera la un ansamblu), cat si un inteles restrans (referindu-se la un element natural concret).

Atat monumentele naturii, cat si rezervatiile naturale si alte tipuri de bunuri naturale alcatuiesc categoria larga de ARII NATURALE PROTEJATE.

Legea mediului defineste aria naturala protejata ca fiind zona terestra, acvatica si/sau subterana cu perimetrul stabilit si avand un regim special de ocrotire si conservare in care exista specii de plante si animale salbatice, elemente si formatiuni bio-geografice, peisagistice, geologice, paleontologice si de alta natura, cu valoare ecologica, stiintifica sau culturala deosebita.

Uniunea internationala pt. conservarea naturii a clasificat rezervatiile naturale si monumentele naturii in urmatoarele categorii :

Parcuri nationale, care cuprind suprafete de teren si de ape care pastreaza nemodificat cadrul natural, cu flora si fauna sa, destinate cercetarii stiintifice, recreatiei sau turismului.

Parcuri naturale, care cuprind suprafete de teren, prin care se urmareste mentinerea peisajului natural existent. si a folosirii actuale cu posibilitati de restangere a acestei folosinte in viitor.

Rezervatii naturale, care cuprind suprafete de teren s de ape destinate conservarii unor medii de viata caracteristice si care pot fi de interes zoologic, botanic, forestier, geologic, marin etc.

Rezervatii stiintifice, care includ suprafete de teren si ape destinate cercetarii stiintifice de specialitate si conservarii fondului genetic autohton.

Rezervatii peisagiste, care cuprind terenuri pe care se afla asociatii de vegetatie sau forme de relief de mare valoare estetica, prin care se urmareste pastrarea integritatii frumusetilor naturii.

Monumente ale naturii, reprezentand asociatii sau specii de plante si animale rare sau pe cale de disparitie, arbori seculari, fenomene geologice unice situate in interiorul perimetrelor construite ale localitatilor.

In Romania, regimul juridic al ariilor naturale protejate este dat de OG 263 / 2000, aprobata cu modificari prin L 462 / 2001. Legea consacra urmatoarele principii :

1) garantarea conservarii si utilizarii durabile a patrimoniului natural constituie un obiectiv de interes public major

2) conservarea si utilizarea durabila a patrimoniului natural e o componenta a Strategiei Nationale pt. Dezvoltarea Durabila

3) instituirea regimului de arie naturala protejata si de zona de protectie a bunurilor din patrimoniul natural constituie o prioritate in raport cu orice alte obiective, cu exceptia celor care privesc securitatea nationala, asigurarea sanatatii oamenilor si animalelor si prevenirea unor catastrofe naturale.

Consacrarea acestor principii e o reflectare in plan sectorial a obligatiilor constitutionale ale statului de asigurare si refacere a resurselor naturale (art. 135 al. 2 lit. e) si de a exploata resursele naturale in concordanta cu interesul national, precum si cu prevederile legii protectiei mediului, care in primul art., precizandu-si obiectul de reglementare, arata ca protectia mediului e un obiectiv de interes public major.

In Romania, ariile naturale protejate sunt clasificate astfel :

categorii stabilite la nivel national, care includ rezervatii stiintifice, parcuri nationale, parcuri naturale, monumente ale naturii si rezervatii naturale

categorii stabilite prin reglementari comunitare si internationale, care cuprind : siturile naturale din patrimoniul universal, zonele umede de importanta internationala, ariile speciale de conservare si ariile de protectie speciala avi-faunistica, precum si rezervatiile biosferei.

Pt. asigurarea regimului juridic, cele mai reprezentative habitate naturale ale spatiului biogeografic national cu diversitatea lor biologica sunt declarate ca arii protejate prin HG. Celelalte categorii sunt declarate arii protejate prin decizii ale autoritatilor administratiei publice locale, cu acordul Academiei Romane.

In constituirea si administrarea ariilor naturale protejate se au in vedere interesele comunitatilor locale, utilizarea durabila a resurselor, incurajandu-se mentinerea unor practici traditionale in valorificarea acestor resurse in beneficiul comunitatilor locale.

In perimetrele ariilor naturale protejate si in vecinatatea acestora este interzisa orice lucrare sau activitate susceptibila sa genereze un impact negativ asupra acestora.

Autoritatile care realizeaza administrarea ariilor naturale protejate sunt obligate sa monitorizeze aplicarea masurilor de protectie si sa intocmeasca anual rapoarte cu privire la starea animalelor, plantelor si a habitatelor ariilor respective.

Pt. supravegherea unor arii protejate aflate in regim special de protectie care nu necesita structuri administrative proprii, se instituie calitatea de custode. Custozi pot fi persoanele fizice sau juridice care au calificarea, instruirea si mijloacele necesare pt. aplicarea masurilor de conservare, fiind atestati de Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA). Calitatea de custode se stabileste prin incheierea unui contract de custodie.

Bunurile cu valoare de patrimoniu natural detinute in regim de proprietate privata sunt ocrotite si se conserva de proprietarii lor, cu respectarea drepturilor si obligatiilor prevazute de lege. Daca acesti proprietari nu-si respecta obligatiile ce le revin, se poate dispune masura indisponibilizarii provizorie sau definitiva, dupa caz, in vederea instituirii unei administrari speciale asupra acestor bunuri. In aceasta situatie, MMGA va inainta instantei judecatoresti competente propuneri concrete privind regimul special de administrare a bunurilor respective.

In interiorul ariilor naturale protejatesunt strict interzise :

a)      capturarea sau molestarea oricarui animal, precum si orice forma de recoltare, ucidere sau vatamare

b)      perturbarea intentionata, in perioadele de reproducere, hibernare sau migratie

c)      deteriorarea sau distrugerea locurilor de reproducere sau de odihna

d)      recoltarea florilor, fructelor sau distrugerea intentionata a plantelor

e)      detinerea, transportul, comertul sau schimburile in orice scop, fara autorizatia obtinuta in prealabil din partea organului national competent