Animale domestice

Animale domestice

Istoria civilizatiei este asociata indeaproape cu animalele domestice. La aparitia comunitatilor umane, acum aproximativ 10-12.000 de ani, cateva specii de mamifere mari si pasari au fost domesticite, dand astfel posibilitatea umanitatii sa treaca de la conditiile primitive de viata la o calitate mai buna a vietii. Animalele domestice mari au facut posibila trecerea de la vanat, cules si practicarea unei agriculturi schimbatoare, la un stil de viata mai stabil.

• animalele au eliberat omul de munca de camp foarte grea ;
• animalele au facut posibil transportul resurselor naturale si al produselor obtinute din agricultura catre - alte comunitati pentru schimb sau vanzare;
• animalele asigura grasime si proteine pentru a imbunatati hrana;
• laptele asigura supravietuirea si cresterea copiilor atunci cand laptele uman nu este suficient;
• animalele asigura piele, lana si coarne pentru imbracaminte si adaposturi;
• grasimea animala este folosita pentru iluminat;
• balegarul uscat de la animalele mari este combustibil pentru gatit si incalzit;
• puterea animalelor este folosita pentru extragerea apei din pamant si din rauri, pentru uz domestic si irigatii;
• animalele contribuie la formarea unor sisteme integrate si imbunatatite pentru fermieri;
• in istoria umana, animalele pentru calarit au fost modalitatea cea mai rapida de a calatori, pana la inventia trenului in 1829 – acum 170 de ani.

Domesticirea animalelor a fost primul pas catre imbunatatirea calitatii vietii prin stiinta si tehnologie.

Zootehnia este intr-o crestere dinamica, mai mult decat orice alt sector din agricultura. Acest sector va fi pana in 2020 cel mai important sector agricol in termeni de valoare adaugata. Ca urmare a cresterii populatiei si veniturilor, a urbanizarii rapide si a schimbarii obiceiurilor de hrana, se observa o expansiune fara precedent a industriei zootehnice in tarile dezvoltate , unde productia de carne pe cap de locuitor se asteapta sa creasca cu aproape 50 % intre anii 2002 si 2020. Cererea mondiala de oua se asteapta sa creasca cu 35% iar cererea de lapte cu 25%, pe aceeasi perioada.

Populatia saraca de la sate depinde foarte mult de cresterea animalelor si se crede ca ameliorarea acestui sector le va imbunatati veniturile si le va spori alternativele economice. Cresterea animalelor asigura mijloacele de trai pentru 70 % din populatia saraca din lume. Cu o cerere pentru proteinele animale in crestere, tarile cu venit scazut sau mediu vor beneficia de “Revolutia Zootehniei” ce se desfasoara in jurul lor. In acelasi timp, populatia saraca de la sate va beneficia de preturi reduse pe masura ce oferta de produse animaliere se extinde.

Animalele monogastrice (porci si pasari domestice) vor fi cea mai importanta sursa de crestere ; in 1993 reprezentau deja 63% din consumul de carne global. Aceste animale au o mai buna conversie a concentratelor de hrana fata de rumegatoare, si tehnologia lor de productie este universala si prin asta mai accesibila operatiilor comerciale pe scara larga.

Principalul capital biologic pentru dezvoltarea zootehniei, a securitatii alimentare si a evolutiei rurale de durata, sunt rasele catorva specii de animale domesticite, importante pentru productia de alimente si agricultura. Valoarea resurselor genetice pentru majoritatea acestor animale este prost inteleasa. Folosirea si dezvoltarea de catre fermierii din toata lumea a raselor si conservarea unor rase rare, de slab interest pentru fermieri , trebuie imbunatatite substantial in cazul in care tarile vor sa raspunda cu succes securitatii alimentare si dezvoltarii rurale de durata.

Productia sustinuta de animale ar fi imposibila daca nu s-ar lua masuri eficiente pentru a garanta sanatatea animalelor prin excluderea si/sau tinerea in frau a bolilor animaliere transmisibile intre diferite specii.

Unele boli pot cauza probleme de sanatate si pot fi transmise si oamenilor; de asemenea pot avea consecinte nefavorabile asupra mediului. Bolile cauzeaza inutile dureri si suferinte pentru animale.

Productia de animale aflata in crestere exercita presiune crescuta asupra resurselor naturale. Sunt necesare tehnologizari si sisteme de productie de incredere pentru a creste eficienta conversiei hranei, reducand astfel input-urile si pierderile de substante nutritive. Scopul este de a avea impact pozitiv, privind intensificarea productiei animaliere, asupra crescatorilor de animale mai saraci din regiunile rurale, si de a construi un cadru pentru protejarea sigurantei alimentelor si protectia sanatatii umane.

Aceasta lume in schimbare trebuie sa faca fata unei schimbari fara precedent privind utilizarea in dietele oamenilor a mai multor proteine animale. Primele decenii ale secolului 21 vor fi martorele urmatoarei revolutii in hrana oamenilor.

Genetica animalelor:

De la inceputul civilizatiei, oamenii au fost dependenti de animalele domestice , pasarile domestice si produsele lor. Dintre toate speciile de animale, putine au fost domesticite, dar acestea au mai multe rase acum. De-a lungul secolelor, combinarea intre rase in cadrul speciilor domestice a produs noi combinatii de gene, lucru ce permite alegerea celor mai potrivite imperecheri intre rase pentru reproducerea in anumite conditii. In ultimii ani, totusi, acest proces de selectie a fost accelerat si a rezultat intr-o tendinta de pierdere a raselor indigene mai vechi, inlocuite sau incrucisate cu rase mai noi. In consecinta, pierderea unor rase din tarile in curs de dezvoltare au determinat si pierderea unor caracteristici speciale ale rasei. Pentru a nu pierde resursele genetice ale animalelor, Organizatia pentru Agricultura si Mancare din SUA, impreuna cu diferite guverne, a stabilit banci genetice in Africa, Asia si America Latina si o Banca Mondiala de Genetica pentru Animale.

Animalele domestice si pasarile domestice din lume au trait aproape de oameni inca de la inceputul civilizatiei si constituie o mostenire genetica unica. Contributia lor la bunastarea umana consta in asigurarea de carne, lapte, oua, fibre si putere de tractiune. Populatiile cu stil de viata mai simplu pot fi total dependente de animale pentru mai multe tipuri de munci si pentru hrana, in timp ce in comunitatile mai complexe, dietele de proteine animaliere sunt foarte apreciate. In mai multe societati, valoarea animalelor domestice este reflectata in ceremoniile traditionale. Se spune ca vaca este mama adoptiva a umanitatii.

Rezultatul acestei asocieri de-a lungul sutelor de ani a fost adaptarea progresiva a animalelor la variatele climate din lume. Vitele, de exemplu, se gasesc oriunde s-a stabilit si omul. Oile, caprele, porcii si pasarile domestice sunt foarte dispersate , in timp ce anumite specii minoritare , sunt mai putin imprastiate geografic, desi sunt asociate cu vietile localnicilor in anumite medii. Foarte putine specii de animale au fost alese de oameni pentru domesticire, dar sunt numeroase rase in cadrul fiecarei specii selectate. Mai multe dintre aceste specii s-au adaptat conditiilor aspre de mediu si au devenit rezistente la bolile endemice si sunt capabile sa supravietuiasca unor provizii sezoniere sau de slaba calitate. Posibilitatea combinarii raselor de animale din lume a dat posibilitatea oamenilor sa produca noi combinatii de gene. Acesta are efecte pozitive si negative. Partea pozitiva este sansa de a alege rasa sau incrucisarea de rase cea mai potrivita sa reziste bine in anumite conditii. Partea negativa este tendinta de pierdere a raselor indigene mai vechi pe masura inlocuirii sau incrucisarii lor cu altele mai noi. Deci societatea este rezultat al procesului de pierdere a unei mosteniri genetice unice. Unele rase au murit deja. Tragedia este ca in anumite cazuri nici nu stim ce calitati specifice aveau acele rase pierdute. Diversitatea biologica de plante, copaci, animale salbatice sau domestice, microbi, peste proaspat sau de adancime este amenintata de eforturile intensificate ale societatii umane de imbunatatire a standardului de viata. Desi genetica este esentiala in stiinta secolului 20, imperecherea raselor de animale se practica de mii de ani. Deciziile genetice in privinta raselor de animale alese pentru reproducere a fost si continua sa fie critica pentru variate rase de animale si pasari domestice. Primul capitol al cartii lui Darwin “Originea Speciilor” descrie selectia in care incrucisarea raselor a fost controlata pentru a influenta anumite trasaturi din generatiile urmatoare. Genetica animalelor continua sa aiba un rol important in incrucisarea raselor de animale si in procesul de domesticire. Progresele din procedeurile statistice si biologice au permis metode mai sofisticate pentru geneticieni si pentru cei ce se ocupa de incrucisarea raselor de animale.

Folosirea in mai multe scopuri a animalelor

Folosirea animalelor pentru munca a inceput cu mult inainte ca omenirea sa inceapa agricultura si a contribuit foarte mult la expansiunea geografica a culturilor antice. Tractiunea animala este considerata azi de multi oameni ca fiind arhaica si ineficienta ; azi, dezvoltarea din agricultura este posibila datorita folosirii masinilor. In ciuda celor 50 de ani de promovare a tehnologiei pentru agricultura in tarile in curs de dezvoltare , diferenta de dezvoltare dintre tarile industrializate, bogate si cele cu economii slabe si dependente, a crescut.

Criza de petrol din anii 70 a reinnoit interesul pentru folosirea animalelor pentru munca din agricultura. Dar pentru tarile industrializate , aceasta optiune a ramas de slab interes iar pentru tarile in curs de dezvoltare a ramas o “tehnologie” folosita ca ultima optiune.

Folosirea modelelor de productie bazate pe multe input-uri sau multe output-uri, modele ce sunt mai dependente de combustibilul fosil, nu pot fi considerate fezabile la nivel global. Nu sunt doar inaccesibile din punct de vedere economic fermierilor mici , dar rezervele globale de petrol nu pot sustine orice propunere de mecanizare intensiva pentru producatorii agricoli din toata lumea. Sursele alternative de energie , precum folosirea eficienta a fortei de tractiune a animalelor, trebuie sa fie reconsiderate.

Animalele, ca furnizori de forta de tractiune si de alte numeroase produse, constituie un element esential pentru subzistenta milioanelor de fermieri, ciobani si pastori in tarile in curs de dezvoltare si sunt cruciale pentru vaste regiuni cu potential agricol scazut sau conditii de mediu mai aspre. Numarul de animale folosite in intreaga lume ca forta de munca este estimat la nu mai putin de 250 mil . Exploatarea lor nu este limitata doar la fermierii mici; proprietati agro-industriale mai complexe au recunoscut ca, in anumite situatii, folosirea animalelor in scop economic este justificata. De exemplu, in Caraibe, pe una dintre cele mai mari plantatii de zahar, animalele si masinile au fost folosite impreuna foarte eficient de mai bine de 75 de ani. In 1994, mai mult de 8 000 bivoli au fost folositi timp de sase –sapte luni pentru transportul unei treimi din recolta de sfecla de zahar. Cazuri similare pot fi gasite in Africa de Vest si in Asia de Sud-Est.

Desi nu exista nici o data statistica disponibila, se estimeaza ca populatia globala de animale folosite pentru munca are o mare contributie la munca din agricultura.

Animalele nu asigura doar mijloace de trai pentru milioane de familii dar si contribuie la sisteme de productie acceptate din punct de vedere social si ecologic. Mai mult decat atat, eficienta energiei animaliere (ca input pentru agricultura) este mai mare decat a masinilor.

Este ilustrat astfel enormul potential al animalelor folosite pentru munca , nu doar de a accelera dezvoltarea durabila din agricultura ci si de a contribui la stabilitatea ecologica necesara pentru a atinge aceste scopuri. Pentru a optimiza acest potential, animalele trebuie utilizate in cadrul fermelor si pentru activitati conexe pe tot parcursul anului. Animalele domestice asigura o multitudine de output-uri precum forta de tractiune, laptele,carnea, fibrele, balegarul, piele, ce sunt toate derivate din folosirea ca sursa de hrana pentru animale a resurselor locale: pasuni, resturi din recolte, furaje de la copaci si de la arbusti. Aceasta reciclare reduce pierderile in cadrul fermelor dar si contribuie la imbunatatirea texturii si fertilitatii solului.

Cea mai mare provocare pentru comunitatile rurale este producerea de inovatii tehnologice, bazate pe experienta lor practica in lucrul cu animalele, tehnologii potrivite pentru conditiile locale. Cu asistenta din partea institutiilor guvernamentale, neguvernamentale si din partea altor organizatii voluntare, implementarea strategiilor integrate de promovare a folosirii mai eficiente a fortei de tractiune a animalelor ar putea fi dezvoltata si adoptata. Acest lucru ar intari coesiunea tehnica a fermelor si ar ajuta sa se dezvolte productia si comertul din economia rurala.

Productia animaliera sustinuta

Intretinerea si dezvoltarea unei ferme este un proces complex si interactiv ce depinde de pamant, animale si resursele de apa ca si de capitatalul investit. In cadrul acestei lumi in schimbare, agricultura este practicata diferit in diverse medii si cu mai multe grade de intensitate si eficienta biologica.

Animalele joaca un rol important in cadrul acestor ferme. In comparatie cu sistemele zootehnice dezvoltate din lumea moderna, cresterea animalelor in tarile in curs de dezvoltare foloseste intreaga gama de produse obtinute de pe urma animalelor, multe din ele fiind returnate, sub forma de input-uri, sistemului de productie din cadrul fermei. Balegarul, de exemplu, este un important- si de multe ori singurul- nutrient pentru plante; spre deosebire de ingrasamintele chimice, asigura materia organica necesara pentru a mentine structura solului, un factor important pentru controlul eroziunii solului.

Tractiunea animala este foarte importanta , mai ales in fermele din Asia , estimandu-se ca in lume exista aproximativ 300 milioane de astfel de animale, de diverse specii, pentru tractiune. Cresterea animalelor asigura o sursa de venit constanta, precum vanzarea laptelui, si serveste ca o resursa strategica de bani, deoarece detinerea de animale este o metoda de mentinere si acumulare de bogatie. Aceasta functie a animalelor are importante implicatii deoarece finanteaza alte input-uri esentiale pentru ferma , cum ar fi semintele si agrochimicalele, asigurand bani pentru perioadele critice ale anului si astfel ridicand nivelul de trai al fermierilor.

Productia de hrana este, in multe tari aflate in dezvoltare, insuficienta pentru necesitatile curente si situatia va fi in continuare exacerbata de extinderea rapida a populatiei. Tarile in aceasta situatie nu pot permite stagnarea productiei alimentare. Nici nu-si pot permite, pe termen lung, sa produca mancare cu efecte negative asupra mediului sau asupra bazei de resurse naturale. Este clara necesitatea largirii gamei de produsele animaliere pentru a balansa efectele adverse ale productiei intensive si ale exploatarii bazei de resurse si, in acelasi timp, optimizarea productiei de alimente. Cresterea animalelor serveste si ca mod de reciclare a substantelor nutritive si ca sursa de energie si de valoare adaugata productiei. Acest rol complementar al animalelor este unic si trebuie sa fie exploatat la maxim.

Analiza: Gripa aviara - lucrare de specialitate (Diagnostic, tratament si combatere)

Totusi, se observa printre politicieni, oameni de stiinta si statisticieni, un consens privind tarile in dezvoltare, a caror zootehnie se dezvolta intr-un ritm insuficient pentru a face fata nevoilor unei populatii mondiale in crestere. Largirea gamei de produse animaliere in aceste tari a fost in mare masura rezultatul cresterii populatiei de animale , si mai putin rezultat al cresterii productivitatii. In timp ce mai multe output-uri sunt binevenite, ele nu inseamna in mod sigur o crestere sustinuta a productivitatii. Din contra, in multe cazuri pot conduce la scaderea productivitatii si la degradarea bazei de resurse naturale.

In ciuda multor proiecte de dezvoltare implementate de-a lungul anilor de agentiile nationale, bilaterale si multilaterale – de multe ori cu capital de investitie substantial – realitatea este ca nu au fost inregistrate schimbari semnificative in eficienta zootehniei in tarile in curs de dezvoltare.

Tehnologiile trebuie construite tinand cont de rolul important al zootehniei in agricultura. Pentru ca aceste tehnologii sa fie acceptate de producator, ele trebuie sa-i raspunda necesitatilor, sa aiba un cost acceptabil si sa aiba beneficii tangibile.

Doua produse animaliere, balegarul si forta de tractiune a animalelor, sunt utilizate sub capaciatea lor maxima, fiind necesare programe speciale pentru a le maximiza efectele benefice.

Sanatatea animalelor :

Protejarea sanatatii animalelor este o chestiune complexa ce a devenit si mai dificila o data cu schimbarea economiei globale si cu acordurile internationale. Pentru a face fata noilor provocari legate de sanatatea animalelor, trebuie ca sistemul de ingrijire a sanatatii animalelor sa fie modernizat; neajunsurile infrastructurii, mai ales in termeni de personal si facilitati, trebuie cunoscute si indreptate. Acest sistem nu mai poate raspunde corespunzator la crizele provocate de diverse boli animaliere. Atentia trebuie indreptata catre informarea mai buna a oamenilor implicati.

Animalele sunt mutate intr-un ritm mai rapid in regiuni geografice mai indepartate – determinand si raspandirea bolilor animaliere. Industria si fermele de animale pot fi afectate si chiar distruse in cateva zile de astfel de boli - si oamenii ce vin in contact cu aceste animale pot contracta rapid boli si chiar muri. Acest potential de dezastru economic si biologic inseamna ca lumea trebuie sa aiba foarte mare grija pentru a preveni raspandirea bolilor animaliere.

Influenta climatului asupra imperecherii animalelor. Mediul inconjurator afecteaza comportamentul, psihologia, sanatatea si performanta animalelor domestice. Cei mai accesibili parametri de studiu sunt lumina si temperatura. Oile si caprele sunt stimulate de o zi mai scurta , de exemplu , in timp ce iepele rapund la zile mai lungi. Imbunatatirile genetice prin incrucisarea raselor trebuie sa fie compatibile cu conditiile locale, (incluzand resursele de hrana), altfel performantele reale vor fi departe de posibilitatile potentiale.

Mancare mai buna pentru animale: mai multa mancare pentru oameni

In ciuda progresului urias obtinut in intreaga lume in productia de alimente, aproximativ 800 milioane de oameni sufera de malnutritie. Mai mult decat atat, populatia mondiala va creste de la 5.4 bilioane pana la 10 bilioane in cateva decenii, mai ales in tarile in curs de dezvoltare. Pentru a hrani aceasta populatie aditionala , mai mult teren agricol va fi necesar, reducand astfel terenul disponibil pentru pasuni si furaje. Pe de alta parte, mai multe reziduuri din recolte si produse biologice agro-industriale vor fi disponibile pentru a hrani animalele. Aceste tendinte vor influenta semnificativ resursele de hrana disponibile si vor determina sistemul de hranire adoptat. Fermierii cu resurse limitate sunt tinta programului Grupului de Resurse pentru Hrana FAO. Situatia lor curenta este caracterizata de:

• lipsa de pamant; pamantul pe care-l detin este de obicei de calitate scazuta si nerezistent la conditiile mai grele de mediu;
• capital limitat, foarte putine institutii sunt pregatite sa le acorde imprumuturi;
• pregatire tehnica insuficienta, desi exista cunostinte traditionale.

Rolul animalelor in acest context implica mai mult decat productia de hrana, furnizand putere de tractiune, piele, fibre, ingrasaminte si combustibil, dar si acumulare de capital. Sumele de bani aditionale furnizate de fiecare din aceste produse , fac animalele foarte productive.

Prioritati si Obiective ale programului :

• Dezvoltarea sistemelor de hranire integrate. Cultivarea de catre fermierii de diverse soiuri de plante si cresterea de diferite specii de animale : rumegatoare mari si/sau mici, ierbivore mici (iepuri, porcusori de guinea, rozatoare), animale monogastrice( porci sau pasari domestice) si peste.
• Adaptarea sistemelor de productie animaliere cu resursele locale potentiale de hrana. Transferul direct de tehnologie din tarile dezvoltate a esuat in domeniul zootehnic ca si in alte sectoare. Se observa nevoia dezvoltarii unei tehnologii potrivite care sa utilizeze la maxim resursele locale disponibile sau potentiale. Exista multe resurse ce nu sunt la maxim exploatate si merita sa fie investigate in vederea includerii in dieta animalelor.
• Cresterea veniturilor si imbunatatirea calitatii vietii micilor fermieri-- Cresterea productivitatii animalelor nu are importanta foarte mare daca eforturile facute de fermieri nu sunt rasplatite printr-o crestere a veniturilor lor si o imbunatatire a calitatii vietii. Abordarea integrata, ce presupune producerea mai multor produse animaliere (output-uri), este esentiala pentru imbunatatirea folosirii economice a resurselor la nivelul fermelor mici si este de obicei mai indicata decat abordarea specializata.
• Protejarea mediului inconjurator-- Presiunea crescuta pe pamant, rezultata din cresterea populatiei face imperativ ca mediul sa fie protejat. Masuri practice ce au efect pozitiv :
1. evitarea pascutului excesiv si a degradarii ulterioare a pamantului ;
2. reducerea poluarii atmosferice prin hranirea rumegatoarelor cu paie de cereale, in loc de arderea acestor paie
3. folosirea ca hrana a diverselor bio-produse si reziduuri agro-industriale , care altfel ar polua mediul
4. folosirea excesiva a copacilor ca furaj, copaci ce joaca un rol important in problema eroziunii solului si sunt o sursa continua de energie.

Hrana animalelor:

In intreaga lume, productia anuala de hrana de animale depaseste 4 bilioane de tone, din care 550 milioane tone sunt nutreturi. Proportia cea mai mare de din cele 4 bilioane de tone de hrana pentru animale este folosita de micii fermierice se dezvolta. Este o crestere continua in cererea de produse animaliere, mai ales pentru cele din pasari domestice si porc. Productia globala de produse animaliere va creste impresionant in urmatorii 20 de ani. Cresterea cererii de produse animaliere sugereaza o crestere ulterioara in cererea de hrana pentru animale , nu doar de cereale ci si de alte surse de hrana si mai ales de proteine. Intr-adevar, chiar si in tarile dezvoltate, tendinta din ultimii 50 de ani a fost de diversificare a surselor de hrana folosite. In acelasi timp, se observa o crestere a interesului public in privinta contaminarii si a sanatatii, a cererii pentru siguranta, reguli si identificare.

Hranirea animalelor in tarile in curs de dezvoltare: Folosirea la maxim a masei biologice in dieta animalelor. Mai multe tari in curs de dezvoltare , mai ales cele situate la tropice, au avantajul ca produc multe bio-mase . Animalele rumegatoare pot folosi materiale fibroase, care altfel ar fi pierdute (resturi din recolte, frunze de copac). In acest fel nu concureaza cu oamenii sau animalele monogastrice. Acesta bio-masa este destul de ieftina si reprezinta cea mai economica sursa de hrana pentru rumegatoare, si este si o sursa de hrana la care micii fermieri pot avea acces usor.

Suplimentul potrivit pentru optimizarea dietei. Cele mai multe resurse de hrana pentru animale, disponibile de obicei la tropice, nu sunt echilibrate. Necesita suplimenti potriviti pentru a asigura suficient nitrogen( gasit in uree) si proteina reala (in turtele de oleaginoase dar si in variate frunze de arbusti furajeri).

Cazul animalelor monogastrice(porci si pasari). Multe tari in curs de dezvoltare isi asigura din productia proprie carnea de animale monogastrice, in prezent, dar foarte putine dintre ele isi pot asigura singure si input-urile necesare; de ce mai multe ori acestea sunt importate. In tarile in curs de dezvoltare au fost facute foarte putine eforturi pentru cercetare in vederea gasirii de surse de hrana alternative pentru animale, in afara de soia si porumb. Importurile anuale de hrana pentru animale, in cadrul acestor tari, reprezinta cateva bilioane de dolari. Este deci evidenta nevoia de a dezvolta sisteme alternatice de hrana bazate pe sfecla de zahar, radacini si tuberculi etc., si suplimente cu soia, plante acvatice si frunze de arbusti.

Produse animaliere :

Produsele animaliere au fost pentru mult timp o sursa valoroasa si concentrata de hrana pentru oameni. Laptele si produsele din carne contin niveluri ridicate de proteine, vitamine, minerale si micronutrienti ce sunt esentiale pentru o crestere si o dezvoltare armonioasa a organismului uman. Dintre provocarile esentiale in cadrul tarilor in curs de dezvoltare amintim : imbunatatirea productiei animaliere, asigurarea calitatii produselor pentru consumatori. Procesarea produselor animaliere ofera oportunitatea de a adauga valoare, de a imbunatati siguranta si calitatea si de a extinde durata de viata a laptelui, iaurtului si produselor din carne. Printre beneficiile procesarii produselor animaliere se includ : cresterea beneficiului pe familie , cresterea nivelului de trai pe gospodarie si comunitate, imbunatatirea substantelor nutritive, un venit constant si o varietate de produse imbunatatite calitativ (lapte, iaurt,produse din carne) pentru o mai mare arie de consumatori.

Hrana din reziduuri animale: Sunt stabilite mai multe standarde nutritionale pentru hranirea diverselor specii si clase de animale: animale de lapte (vaci de lapte si bivolite), vaci gestante ce nu dau lapte, vite pentru carne, juncani si vitei, oi ce dau lapte si oi gestante si miei, porci si pasari domestice. Pe baza acestor standarde, ratiile contin diferite nivele de reziduuri animale .

In formularea ratiilor, doar un numar limitat de alte ingrediente sunt folosite , in afara de reziduurile animale; rezultatul : o serie de formule tipice simple ce pot fi ajustate altor conditii. Fanul ce nu provine din legume ( furajul verde ) este folosit ca sursa de furaj si/sau furaj grosier. Melasa este incorporata in majoritatea produselor pentru hrana animalelor, mai putin in ratiile bazate pe fructe si reziduuri; nefiind necesare imbunatatirea gustului sau adaugarea de suplimenti de carbohidrati solubili. Cerealele, hrana din proteine , si taratele de grau sunt celelalte surse de nutrienti conventionali. In plus, calcarul, dicalciu, tricalciu sau fosfatul de sodiu si sarea sunt folosite pentru a acoperi necesitatile de minerale din ratii. In cazul in care ingredientele critice din ratiile obisnuite nu sunt disponibile, un numar de ingrediente nutritionale similare sunt listate si disponibile, cu factorii aproximativi de conversie, pentru a da posibilitatea fermierilor sa selecteze substituentii potriviti si disponibili in fermele lor.

Sunt introduse mai multe sisteme simple de procesare a reziduurilor animale , metode ce pot fi aplicate de fermieri : insilozarea nutreturilor, formarea de capite, tratamentul chimic cu formalin, si deshidratarea non-mecanica. O atentie speciala este focalizata asupra insilozarii reziduurilor animale, asupra valorii nutritionale a acestora; exemple de insilozare a asternuturilor de paie ale pasarilor domestice impreuna cu furaj verde, insilozarea pe straturi a balegarului de vite cu alte reziduuri din recolte, silozuri ce cuprind radacini din recolte si resturile de fructe.

Ratiile tipice pentru vacile de lapte, bivolite dar si pentru vitele crescute pentru carne , contin reziduuri de la pui. Alte ingrediente inlocuitoare ce pot fi folosite in aceste ratii sunt fanul ce nu provine din legume si furajul verde, radacinile din recolte, cojile de migdale, tescovina de mere, resturi de banane, resturi de fructe de sezon si citrice.

Siguranta alimentelor: Hrana animalelor si furajele pot fi sursa unui numar de infectii pentru animalele crescute in ferme, ce pot duce in unele cazuri si la maladii umane. Acestea includ Salmonella, Toxoplasma gondii, Trichinella spiralis si chiar agentul pentru Encelofapatia Spongiforma Bovina. Micotoxinele din hrana animalelor pot rezulta in mancare de origine animala ce contine aceste comonente. Pesticidele, chimicalele pentru agricultura si industrie, metalele grele si nuclide radioactive pot polua hrana animalelor si furajele si pot avea ca rezultat contaminarea alimentelor de origine animala. Exista mijloacele de a minimiza contaminarea hranei animaliere, prin prelucrarea cu tehnologia si metodele potrivite.

MELCI DE ACVARIU

Introducere
Familia melcilor de acvariu sau Ampullariidae cuprinde melci obisnuiti de apa dulce din multe zone tropicale ale lumii, dintre care unele specii si-au facut loc in comertul acvariofil, devenind astfel animale de casa foarte populare.
La succesul lor in aceasta privinta contribuie in mare masura aspectul lor atractiv si dimensiunea relativ mare (5-10 cm / 2-6 inch, in functie de specie). Totusi, in ciuda popularitatii lor, exista inca multe conceptii gresite despre acesti asa-zisi melci misteriosi.
De exemplu, majoritatea cartilor populare de acvariu numesc acesti melci Ampullaria Gigas sau Ampullaria Cuprina, dar in literatura de specialitate aceste denumiri sunt de ani de zile gresite si invechite. Din punct de vedere istoric, aceste probleme legate de denumiri sunt usor de inteles deoarece multe lucrari ale autorilor din secolele 17 si 18 care au descris acesti melci sunt necunoscute in literatura acvariofila.
Sub nomenclatura general acceptata familia melcilor de acvariu (Ampullariidae) se imparte in cateva genuri. Asolene, Felipponea, Marisa si Pomacea sunt genurile Lumii Noi (America de Sud, America Centrala, Indiile de Vest si sudul Statelor Unite), in timp ce genurile Afropomus, Lanistes si Saulea se gasesc in Africa. Genul Pila este nativ atat in Africa cat si in Asia.
In privinta separarii sexelor la melcii de acvariu exista de asemenea unele conceptii gresite. Contrar gandirii comune, nu toti melcii sunt hermafroditi, melcii de acvariu fiind un exemplu in aceasta privinta, printre multi altii. Aceasta informatie este importanta pentru cei care vor sa inmulteasca acesti melci sau sa previna reproducerea lor. Din pacate, determinarea sexului doar pe baza aspectului fizic este dificila la majoritatea speciilor de melci, in afara cazului in care se imperecheaza sau daca femela depune oua.

Habitat si adaptare
Melcii de acvariu sunt prezenti intr-o gama larga de ecosisteme de la mlastini, rigole si iazuri pana la lacuri si rauri. Majoritatea speciilor prefera apele linistite celor repezi si doar cateva specii s-au adaptat raurilor cu curent puternic.

Combinatia plamani/branhii la melcii de acvariu reflecta adaptarea lor la habitate cu ape sarace in oxigen. Acesta este adesea cazul mlastinilor si apelor superficiale. Fara plaman, melcii ar depinde complet de branhii, ceea ce le-ar reduce abilitatea de a supravietui.
Un alt avantaj al respirarii aerului in combinatie cu un opercul este capacitatea de a supravietui perioadelor de seceta care apar adesea in aceste habitate in timpul sezonului uscat. In aceste cazuri melcii se ingroapa singuri in substrat si hiberneaza cu cochilia bine inchisa.
Cand imprejurarile le permit, melcii sunt activi in timpul anilor fara seceta si frig si nu hiberneaza.
Pe langa protectia impotriva secetei, operculul protejeaza melcii si impotriva predatorilor.

Multe specii, mai ales cele din genul sud-american Pomacea, au o alta particularitate anatomica remarcabila: un sifon respirator. Acest organ, format de un pliu al cavitatii la stanga gatului nu prea este vizibil daca nu este folosit. Din cand in cand melcul are nevoie sa-si improspateze aerul din plaman, si atunci muschii acestui pliu se contracta, iar pliul se transforma intr-o structura flexibila tubulara (sifonul), care permite melcului sa respire aer cand este scufundat.
Daca stau scufundati, melcii de acvariu au un mare avantaj pentru ca sunt foarte vulnerabili la pasarile mancatoare de oua.
O alta caracteristica, chiar mai remarcabila a melcilor de acvariu o reprezinta oule aeriene. La timpul potrivit, femela paraseste apa pentru a depozita oule pe un tufis de vegetatie care iese din apa, pe un trunchi, o stanca sau orice alt obiect dur. Acest comportament, pe cat se stie, exista numai la familia melcilor de acvariu. Totusi, nu toti melcii de acvariu isi depun oule afara din apa, melcii din genul Asolene, Felipponea, Lanistes, Marisa si posibil Afropomus si Saulea depunandu-si-le in apa in mase gelatinoase de oua, pe vegetatia acvatica, pietre sau alte obiecte.

Specii comune de acvariu
Identificarea melcilor de acvariu poate fi importanta pentru ca hranirea difera usor de la specie la specie.
Pentru a simplifica chestiunea, se poate spune ca daca animalul este cumparat din magazin, aveti probabil un Pomacea bridgesi (melci misteriosi, melcul de acvariu cu tepi, melcul de fildes) sau un Pomacea canaliculata iar daca melcul are cochilia plata si o marime de peste 2,5 cm (1 inch), cu sau fara dungi intunecate la culoare, atunci aveti un Marisa cornuarietis (melcul gigant cu coarne). Acest melc nu este intotdeauna recunoscut ca melc de acvariu datorita infatisarii sale diferite. Mai putin obisnuit, dar cateodata prezent in comert (in principal in U.S.A.) este Pomacea paludosa (melcul de Florida).
Doar popularul Pomacea bridgesi este potrivit bazinelor cu plante deoarece acesta se hraneste in principal cu materii moarte sau in descompunere si deoarece dintii lui foarte moi nu pot devora frumoasa dvs. vegetatie acvatica.

Mai jos prezentam un ghid rapid de identificare a melcilor pe baza formei cochiliei.
Important: ignorati culoarea melcilor cand incercati sa determinati specia prin comparare cu imaginile prezentate. Exista multe variatii de culoare (ale cochiliei si corpului) in cadrul aceleiasi specii (vedeti fotografia cu Pomacea bridgesi mai sus).
Cateodata alte specii apar in comert, in mare parte importate. In aceste cazuri, este dificila identificarea lor.

Ingrijire si reproducere

Locuinta
Melcii de acvariu pot fi tinuti intr-un bazin de pesti standard, dar din cauza apetitului mare pentru plante al celor mai multe specii de melci, acestia nu reprezinta o alegere buna pentru toti acvariofilii. Totusi, asa cum s-a mai spus,Pomacea bridgesi este o exceptie si moare de foame fara o cantitate adecvata de hrana, chiar daca este inconjurata de vegetatie acvatica. Din nefericire, multi oameni, chiar si personalul magazinelor de profil, nu sunt constienti de aceste diferente si considera toti melcii daunatori vegetatiei (o alta idee gresita).
Melcii de acvariu pot convietui cu majoritatea pestilor fara probleme, dar speciile de melci mancatori de pesti ar trebui evitate.
De asemenea, multi pesti incearca sa le ciupeasca tentaculele, dar aceasta nu este o problema pentru ca melcii se adapteaza rapid si isi tin tentaculele sub cochilie.
In general se recomanda un volum de 10 litri de apa pentru fiecare melc de marime medie. De asemenea, este necesara acoperirea bazinului pentru a evita escapadele nocturne. Nu ati fi primii care-si gasesc melcii pe covor!
Mai este necesara lasarea unui spatiu de cativa cm intre apa si capac pentru a asigura melcilor aer proaspat. Chiar daca au branhii si plaman, ei se vor ineca fara aer. In cazul in care se doreste reproducerea melcilor, este necesar un spatiu de aproximativ 10 cm pentru ca altfel melcii vor avea dificultati in depozitarea oualelor deasupra apei.

Calitatea apei
Melcii de acvariu nu sunt pretentiosi in aceasta privinta: ei vor supravietui unor conditii aspre mai bine decat majoritatea pestilor. Luati aceleasi precautii ca si in cazul pestilor pentru a mentine calitatea apei la un nivel acceptabil (filtrare, schimbarea regulata a apei etc.). Totusi, deoarece melcii au nevoie de calciu pentru a-si construi casutele, ei au nevoie de ape neutre spre dure (pH 7 sau peste) si este important sa se tina cont de acest lucru. Daca apa este moale (calciu scazut), concentratia de calciu poate fi crescuta adaugand praf de marmura, piatra de var, cochilii sau preparate vandute in magazinele de profil in acest scop.

Hrana
Melcii de acvariu nu sunt deloc pretentiosi in ceea ce priveste hrana, ei mananca aproape orice pot rupe in bucati si care poate fi introdus in gura. Legume precum castraveti, spanac, morcovi si salata, hrana pe baza de peste, pesti morti, alti melci si oule lor, alge, creveti sunt mancate fara nici un fel de probleme.
Asa cum s-a mai mentionat, Pomacea bridgesi nu mananca vegetatie decat daca este foarte fina sau moarta si poate fi hranita mai bine cu hrana de pesti sub forma de pelete sau cu legume gatite sau spanac din conserva. Atentie cu aceste alimente, pentru a nu polua apa.
Cantitatea de hrana data melcilor ar trebui adaptata nevoilor lor. In practica, aceasta inseamna sa nu se dea mai mult decat pot sa manance inainte ca hrana sa se deprecieze in apa. Teama de supraalimentare nu este necesara, dar ar fi o idee buna sa se restranga catitatea de hrana in bazinele mai mici pentru a evita o productie excesiva de reziduuri.
Deoarece melcii de acvariu au cantitati mari de microorganisme in intestine care ii ajuta la digestia hranei, apa se poate incetosa pe masura ce aceste microorganisme sunt eliberate in apa. Acesta lucru nu este daunator in mod direct si poate fi chiar un lucru bun ca sursa de hrana pentru pesti. O filtrare buna si limitarea cantitatii de hrana pot reduce acest fenomen.

Temperatura
Melcii de acvriu sunt animale tropicale, deci temperatura apei ar trebui sa ramana intre18 - 28°C .
Activitatea melcilor de acvariu creste odata cu temperatura si sunt aproape inactivi la 18°C, in timp ce miscarile lor gratioase pot fi observate incepand de la 24°C. Temperatura nu influenteaza numai activitatea, dar este si un factor important care determina viteza ciclului de viata. La temperaturi inalte, ciclul vital (de la nastere la moarte) este redus de la 4 ani (la temperaturi joase) la mai putin de un an, iar rata reproducerii creste odata cu temperatura.

Reproducerea
Reproducerea cu succes a melcilor de acvariu depinde de multe lucruri.
In primul rand, este nevoie de un mascul si de o femela, si aceasta este prima problema care apare: cum stim daca-i avem pe amandoi? Din pacate, nu este usor sa vedem diferenta fara exercitiu. Pentru a fi siguri, este cel mai bine sa tinem cativa melci impreuna pentru a creste sansele de avea ambele sexe.
Apoi, melcii ar trebui sa inceapa imperecherea si producerea de oua. Temperaturi inalte si un belsug de hrana ar trebui sa declanseze acest proces. Tineti seama ca acesta poate dura ceva timp si deci este nevoie de rabdare. Anotimpurile pot influenta si ele activitatea reproducatoare a melcilor.
Odata ce oule sunt pregatite, femela paraseste apa pe timpul noptii in cautarea unui loc adecvat depozitarii lor. In acvariu, acest loc va fi pe pereti sau pe capac, in timp ce in iazuri poate fi orice obiect aproape de suprafata apei.

Ouale
Ouale sunt depuse unul dupa altul si atasate intre ele intr-o reteea stransa. Ele sunt moi si au o culoare laptoasa la depunere, dar se intaresc in cateva ore. Culoarea lor definitiva (alba, verde, rozalie spre portocaliu puternic, in functie de specie) apare dupa o zi sau doua.
Ouale ar trebui sa ramana umede, dar nu ude si niciodata acoperite de apa, pentru ca puii de melc s-ar ineca. In general, aceasta nu ar trebui sa fie o problema intr-un bazin cu capac.
Tineti minte ca nu toate speciile de melci de acvariu depun oua aeriene. Obisnuitul Gigant cu coarne (Marisa cornuarietis) , de exemplu, depune oua acvatice in retea gelatinoasa.

Puii de melc
Dupa 2 sau 4 saptamani (in functie de temperatura) micutii melci sunt gata de eclozare. Reteaua gelatinoasa se inchide la culoare si in cele din urma puii isi fac drum afara mancand materia si in cele din urma cad in apa.
Pentru ca multi pesti mananca acesti melci micuti, este o idee buna transferarea lor intr-un bazin separat. Este dificila prinderea melcilor mititei fara a-i deteriora, in schimb este destul de usoara transferarea retelei de oua inainte de eclozare: umeziti ouale si suprafata de care sunt atasati si asteptati putin. Apoi incercati sa miscati ouale pe suprafata pana cand se elibereaza si puneti-le pe un obiect plutitor in noul bazin.
O alta metoda este sa asteptati pana cand melcii sunt gata de eclozare si indepartati reteaua fara a mai conta daca se destrama sau nu si puneti-o pe un obiect plutitor, sau chiar spalati melcutii de masa gelatinoasa tinandu-i in apa si rostogolindu-i intre degete. Prin aceasta metoda se obtine un numar mare de pui sanatosi, daca este efectuata cu grija.
In timpul primelor zile dupa eclozare puii de melc se hranesc cu alge moi, reziduuri sau ramasite de hrana. Acestea sunt intotdeauna prezente intr-un bazin stabil, dar pot lipsi dintr-un bazin nou, deci pregatiti bazinul pentru melci cu cel putin 2 saptamani inainte ca melcii sa eclozeze, sau hraniti-i cu hrana de pesti fina
Dupa una sau doua saptamani, micii melci sunt capabili sa se hraneasca la fel ca parintii lor.

Intrebari comune

Pot melcii de acvariu sa devina daunatori acvariului meu?
Nu, populatia de melci dintr-un acvariu sau iaz poate fi usor controlata. Melcii adulti sunt usor de reperat si oule lor sunt usor de vazut. Indepartati-le pur si simplu pentru a preveni suprapopularea.
Cat de mult cresc ca varsta?
In functie de specie, de temperatura si de alti factori, se asteapta ca perioada de viata a unui melc de acvariu sa varieze de la un an la mai mult de 4 ani.
Melcul meu pluteste deja de o zi. Este mort(moarta)? Daca nu este, ce are? Ce ar trebui/Ce pot sa fac?
Nu este iesit din comun ca un melc de acvariu sa pluteasca cand are mult aer in plaman. De asemenea, nu este iesit din comun nici ca un melc de acvariu sa fie inactiv zile sau chiar saptamani intregi; in special melcii mai batrani pot fi foarte inactivi. Deci plutirea timp de zile intregi nu inseamna neaparat ca melcul este bolnav sau mort.
Totusi, daca melcul incepe sa miroasa urat sau corpul este foarte slabit, melcul ar putea fi intr-adevar mort si trebuie indepartat imediat.
Pestii mei au o boala si vreau sa-i tratez. Imi pot afecta chimicalele melcii?
Principiul de baza in combaterea bolilor la pesti este folosirea unor compusi chimici pentru a indeparta boala, compusi care nu au efecte secundare la pesti, datorita diferentelor neurologice/metabolice dintre organisme.
Totusi, melcii au mai multe in comun cu parazitii decat cu pestii in privinta reactiilor la substantele chimice. De aceea este recomandata izolarea pestilor intr-un bazin separat pe perioada tratamentului, cu exceptia cazului in care sunteti absolut siguri ca respectivul produs nu contine substante toxice pentru melci. Si cum multe organisme cauzatoare de boli nu rezista multe zile in afara corpului pestilor, impreuna cu schimbarile repetate ale apei in bazinul de izolare, riscul unei reinfectari prin introducerea melcilor poate fi minimalizat. Exceptiile sunt parazitii care au un ciclu vital in care melcii si pestii sunt gazde intermediare (acesta este in principal cazul melcilor sau pestilor prinsi din mediul lor natural).
Iata o scurta lista cu chimicalele care sunt sau pot fi toxice pentru melci in doze terapeutice:
- Verde de malachit (folosit pentru tratarea punctelor albe, ciupercilor sau Ooodinium);
- Variate pesticide organofosforice precum formaldehide, metrifonate,`triclorfon (= dilox, masoten, metrifonat, neguvon, triclorofon), diclorvos si altele folosite pentru tratarea infectiilor cu bacterii, viermi, crustacee si paduchi;
- Metaldehide folosite pentru a indeparta moluste;
- Variate medicamente continand cupru pentru tratamentul infectiilor cu protozoare si ciuperci;
- Parricide D folosit pentru eliminarea helminthes, acanthocephala, trematode, cestode si viermilor..
Sunt melcii capabili sa auda ceva?
Nu, melcii de acvariu nu au urechi si sunt complet surzi.
Cat de bine vad?
Melcii au ochi care ar trebui sa le permita sa vada prin mediul inconjurator, dar nu asteptati prea mult de la ei. Campul lor vizual le permite doar sa gaseasca locurile intunecate sau luminoase.