AGRICULTURA

Principalele forme de relief ale Romaniei sunt reprezentate astfel: zona montana(28%), dealuri si podisuri(42%), campii si lunci (30%). Aceasta structura variata si echilibrata asigura un grad inalt de biodiversitate.

Caracteristicile suprafetei agricole a tarii

Terenurile agricole insumeaza 9,5 milioane ha., ocupind 62% din suprafata tarii. Dintre acestea, peste 3 milioane ha sunt amenajate pentru irigatii. Circa 4,6 milioane ha sunt pasuni, iar 600.000 ha sunt ocupate cu vii, livezi, pepiniere viticole si pomicole. Aceasta bogatie naturala deosebita, la care se adauga priceperea recunoscuta dintotdeauna a taranului roman de a cultiva pamantul, erau argumente solide pentru a sustine, dupa 1989, increderea in sansa agriculturii de a deveni una dintre cele mai productive ramuri ale economiei romanesti.

Suprafata agricola reprezinta 62% din suprafata totala a fondului funciar (fata de 43% in Uniunea Europeana, de exemplu), alte 28% sunt ocupate de paduri si terenuri cu vegetatie forestiera, 4%- ape si bati, 4% - constructii, drumuri si cai ferate si 2% - alte suprafete. Din suprafata agricola a tarii,  39% este pamant arabil, 14% este ocupat de pasuni, 7% de fanete, 1% - vii si pepiniere viticole, 1% - livezi si pepiniere pomicole. Pe un locuitor, in Romania revin 0,41 ha de teren arabil, iar in UE, 0,20 ha teren arabil. Dupa suprafata arabila, Romania ocupa locul al cincilea intre primele 20 de tari europene, iar dupa suprafata amenajata pentru irigat, locul al doilea!

            Solurile de calitate ridicata (de exemplu, cernoziomul), au o pondere ridicata in totalul terenurilor arabile. Dupa clasa de pretabilitate (aptitudinea terenului pentru o anumita folosinta agricola cu randament optim), incadrarea terenurilor agricole este urmatoarea: clasa I - 1%; clasa a II-a - 15%; clasa a III-a - 21%; clasa a IV-a - 24% si clasa a V-a - 39%. Romania dispune de un potential arabil superior multor tari europene. Predominanta este insa folosirea extensiva a pamantului! Datorita preturilor prea mari ale lucrarilor agricole si veniturilor mai mult decat modeste ale taranilor, numeroase terenuri arabile apartinand taranilor au ramas insa necultivate!

            La inceputul mileniului al treilea, Romania este din nou considerata o tara agrara, in care cca 40% din populatia activa este ocupata in acest sector economic important. Ca urmare a aplicarii prevederilor Legii nr. 18 din 1991, privind restituirea suprafetelor de pamant posesorilor acestora, pana la limita a 10 ha, Romania a devenit tara cu agricultura cea mai faramitata din Europa. Faramitarea proprietatilor a ajuns sa fie aproape egala cu cea interbelica; 71,2% din proprietati au intre 0 si 3 hectare si doar 0,3% sunt mai mari de 10 hectare.Legea 18 a produs cea mai proasta structura agrara de dupa 1907. Prin Legea nr. 18 din 1991, mai mult de 70% din suprafata agricola a tarii a fost diseminata in 3,1 milioane gospodarii, dintre care doar 28% au o suprafata de peste 3 ha. Structura fondului funciar agricol pe sectoare de proprietate se prezinta astfel: 70,6% - sectorul privat;  11,7% - sectorul de stat si 17,7% sectorul public (detinut de primarii sau pasunile comunale).

La sugestia impusa a Bancii Mondiale, a fost lansata inca din luna ianuarie 2000, privatizarea fostelor intreprinderi agricole de stat (IAS-uri), in conditiile in care pe plan mondial procesul de concentrare a suprafetelor arabile este in plin proces de desfasurare (in landurile estice ale Germaniei, de pilda,  exista 3.000 de ferme a cate 1.000 de ha, care realizeaza una din cele mai performante agriculturi din lume).

            Faramitarea terenurilor, dupa aplicarea Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar(o exploatatie agricola taraneasca are in medie, 1,5 ha) si lipsa de bani a proprietarilor acestor terenuri, a facut ca si sistemul de irigatii sa nu poata fi folosit nici acolo unde mai functiona!

LUCRARI DE AMENAJARE A SOLURI LOR

EFECTUATE                          NECESAR DE

                                                                       INAINTE DE 1990                    EFECTUAT

- irigatii                                3,2 mil. ha                           7,1 mil. ha                          

                              - desecare si drenaj           3,2 mil. ha                           3,8 mil. ha

                              - combaterea eroziunii     2,3 mil. ha                           7,5 mil. ha

                              - aparare de inundatii       0,6 mil. ha                           .

                              - combaterea aciditatii      1,7 mil. ha                           3,4 mil.ha

                              - afanare adanca                2,3 mil. ha                           6,5 mil. ha

- cresterea continutului

                                              de humus in sol .                                          7,2 mil. ha

Sursa: Tablou economic si social, Academia Romana, aprilie 1999

Se apreciaza ca cca 80% din suprafata agricola si 27% din suprafata padurilor sunt afectate de numerosi facori care diminueaza din functiile lor potentiale. Prin Hotararea de Guvern nr. 81/1998, cca 3 mil.ha teren arabil, cu soluri puternic degradate, a fost trecut in categoria de pajisti si paduri.

AGRICULTURA BIOLOGICA

In Romania, taranii lipsiti de mijloace tehnice si financiare au cultivat cca 80% din suprafata terenurilor fara sa foloseasca ingrasaminte chimice, pesticide etc, practicand astfel un model de agricultura traditionala, biologica. taranii nostri practica un tip modern de agricultura folosindu-se de traditionalele cunostinte in care reziduurile de la cresterea animalelor fertilizeaza pamantul, iar cerealele si subprodusele vegetale sunt valorificate prin cresterea pasarilor si animalelor. Trebuie sa amintim si faptul ca in zonele de deal-munte necooperativizate si pe loturile individuale s-a practicat totdeuana un si stem de agricultura traditionala. Unii specialisti din agricultura (.) subestimeaza viabilitatea micii gospodarii taranesti - asa faramitata cum este - dar care a asigurat in ultimii ani o buna aprovizionare cu alimente proaspete la preturi accesibile. Scaderea ritmului inflatiei in lunile de vara din ultimii ani este in exclusivitate rodul eforturilor  taranilor.

Trebuie sa aratam ca in UE sunt considerate ca intrunesc parametrii de calitate biologica podusele obtinute pe paminturi in care timp de trei ani nu s-au introdus substante chimice. La noi, din 1990 taranii nu au avut bani sa achizitioneze asemenea substante. Deci, produsele obtinute - cca 90% din produsele vegetale si animale corespund pe deplin standardelor de si guranta alimentara si de protectia consumatorilor. Politicienii nostri absorbiti de confruntari doctrinare nu sesizeaza aceasta sansa conjuncturala si nu intreprind nimic pentru punerea in valoare a acestui avantaj comparativ pe care il avem fata de orice tara europeana.

dr. Maria D. Popescu - Conjunctura favorabila pentru produsele cu virtuti biologice, in Economistul, nr.446, 1-2 octombrie 1999, p. 6-7

Cooperatia rurala

Societatile cooperatiste rurale sunt societati deschise, constituite prin participarea unor persoane fizice sau juridice, care au drept scop promovarea, garantarea si sustinerea unor activitati comune in spirit economic si social, bazate pe principiile cooperatiste: mutualitate, asociere voluntara si deschisa, autonomie si independenta, controlul democratic al membrilor. Sunt societati cu capital social variabil, format din parti sociale de valoare egala si cu un numar variabil de membri, organizati pe principiul asocierii libere; nu se constituie societati cooperatiste cu capital social fix. Societatile cooperatiste create sunt de mai multe feluri: exploatatii agricole, de aprovizionare, de prelucrare si valorificare a produselor agricole, de prestari servicii, de lucrari funciare, de agroturism, piscicole, apicole si forestiere, case de credit agricol mutual, case mutuale de asigurari si reasigurari si cooperative de revizie.

            Compania Nationala Apele Romane

Pe teritoriul tarii exista 1.704 amenajari piscicole, cu o suprafata de peste 90.000 ha, din care 671 de iazuri ocupa 22.000 ha; restul de cca 1.000 sunt mici acumulari sau baraje, care nu au debitul calculat, supraveghere, nici si stem corespunzator de descarcare. Initial, acestea au fost in administrarea CAP-urilor sau a IAS-urilor. Dar, majoritatea acestora s-au desfiintat dupa 1990, lacurile si iazurile ramanand fara administrator sau acte de reglementare juridica.

            Incepand din 1996, prin Legea nr. 107 s-au stabilit atributiile acestei institutii a statului cu rol in gospodarirea apelor nationale, prezervarea mediului, prevenirea inundatiilor, pentru toate apele curgatoare, lacurile, bazinele de acumulare, bazinele piscicole de pe teritoriul tarii, inclusiv cursul fluviului Dunarea. In conditiile in care pestele braconat sau nedeclarat oficial ajunge la jumatate din productia oficiala, inchirierea unor cursuri de apa dupa regulile economiei de piata, a condus la o exploatare nerationala a bazinelor de apa, indisciplina tehnologica, poluarea mediului acvatic si scaderea drastica a investitiilor in domeniul piscicol.

Legea pescuitului

In anii '80, in sectorul piscicol romanesc s-a facut un efort investitional fara precedent, concretizat in atingerea nivelului de 100 mii ha bazine piscicole, din care cca 15 mii ha pepiniere piscicole, consolidarea unei flote importante de pescuit oceanic si costier, realizarea de capacitati de industrializare a pestelui. Nivelul de productie maxima a fost atins in anul 1988: 267.618 tone, din care 77.264 tone din piscicultura si pescuit in apele interioare(acum 15.500 tone), 13.963 tone din pescuit in Marea Neagra (in prezent, 500 tone) si 176.391 tone din pescuit oceanic (incepand din 1993, aceasta productie a devenit nula. Dupa 1989 insa, flota de pescuit oceanic a fost distrusa in totalitate, flota de pescuit costier redusa la 6 nave, sistemul de exploatare in bazine piscicole amenajate a fost perturbat de tot felul de revendicari, multor capacitati de productie li s-a schimbat destinatia.

Situatia dramatica a sectorului piscicol in ultimii 13 ani s-a datorat inexistentei unei legi adaptate economiei de piata, care sa reglementeze activitatea in acest sector, ca si cadrului institutional insuficient privind pescuitul si acvacultura. Alti factori care au contribuit la declinul acestui sector au fost:

intarzierea nejustificata si nepermis de mare a privatizarii societatilor piscicole cu capital majoritar de stat;

lipsa unui sistem specific de creditare si asigurare a producatorilor piscicoli;

sistemul dezorganizat de exploatare pescareasca si inexistenta unui cadru organizatoric corespunzator la nivel guvernamental pentru realizarea politicii nationale de protectie si administrare a bioresurselor acvatice nationale;

diminuarea capacitatilor de productie ale sistemului piscicol si lipsa unei politici de repopulare cu puiet de peste a apelor din domeniul public al statului.

Dupa opinia lui Nicolae Dimulescu, presedintele organizatiei patronale Rompescaria, tara noastra are un potential pescaresc invidiat de multe tari europene, dar, din pacate, valorificarea acestuia se face defectuos, fara o strategie care sa asigure dezvoltarea pescariei romanesti in contextul unei exploatari durabile, care sa o inscrie pe coordonatele integrarii europene si sa o impuna pe piata mondiala a pestelui. Haosul face ca apele din domeniul public al statului sa devina "domeniul fagaduintei" pentru braconierii care au spoliat fondul piscicol in asa masura incat nu trebuie sa ne intrebam de ce pasarile ihtiofage dau navala in fermele piscicole, unde creaza pagube producatorilor, la un nivel fara precedent.

Legea 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul si acvacultura, cunoscuta si ca Legea pescuitului, contine masuri coercitive menite sa protejeze in fata braconierilor, patrimoniul piscicol al tarii. Legea are insa cateva prevederi mai greu de inteles, catalogate de specialisti ca lipsuri, greseli si formulari alambicate:

in conditiile accelerarii privatizarii, se propune infiintarea unei companii nationale de administrare a fondului piscicol, care instituie un monopol sever in pescuitul si piscicultura din tara;

se infiinteaza si o inspectie piscicola, aflata in subordinea companiei nationale de administrare a fondului piscicol(consideram ca inspectia piscicola ar fi trebuit sa fie un organism independent si nu subordonat unei regii a statului);

art. 20, alin. 2, foarte discutabil, prevede ca pescuitul in scop stiintific se poate efectua in orice perioada a anului, inclusiv in perioada de prohibitie, in orice loc, cu orice unelte sau metode de pescuit, pe baza unei autorizatii speciale de pescuit eliberate de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor (MAAP), cu avizul Ministerului Mediului;

Speram ca acestea sa fie singurele prevederi interpretabile ale noii Legi a pescuitului, iar intarzierea nejustificata in crearea Companiei Nationale de Administrare a Fondului Piscicol si a Inspectiei Piscicole sa nu contribuie in continuare la declinul acestui sector aflat de cativa ani in cadere libera. Apreciem, alaturi de specialisti, ca prioritara elaborarea de catre MAAP a unei strategii nationale privind dezvoltarea acestui domeniu, pe o perioada de 15-20 ani, in contextul exigentelor rezultate din conditiile de aderare la UE.

Strategia pentru combaterea desertificarii terenurilor si secetei

Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului (MAPPM) a elaborat la finele anului 2000, Strategia Nationala si Programul de Actiuni privind combaterea desertificarii terenurilor si secetei in Romania. Strategia face parte din actiunile la care Romania s-a angajat sa le intreprinda in conformitate cu prevederile Conventiei Natiunilor Unite privind Combaterea Desertificarii, conventie la care tara noastra este semnatara. Obiectivul conventiei este combaterea desertificarii si reducerea efectelor secetei in tarile care se confrunta cu seceta grava si/sau cu desertificarea. Acest obiectiv urmeaza sa se realizeze prin strategii integrate, pe termen lung. In Romania sunt aproximativ 3 milioane de hectare de teren potential afectate de desertificare, din care 2,8 milioane de hectare sunt terenuri agricole. Eroziunea prin apa si vant, alunecarile de teren, acidifierea si salinizarea solurilor, poluarea si multe altele, afecteaza mai mult de o treime din suprafata tarii, manifestandu-se atat in zonele semiaride si uscat-umede supuse desertificarii, cat si in cele umede. Pentru realizarea proiectelor ce vizeaza implementarea strategiei pentru perioada 2001-2020 ar fi necesare aproximativ 4,5 miliarde de dolari, din care 43% vor fi folositi din bugetul national, 41% din surse externe si 16% din alte surse.

Analiza: Investitiile straine - delimitari conceptual-metodologice. Tipuri de investitori. Analiza: Puterea gandului bun

Trasaturile agriculturii la inceput de mileniu

Agricultura romaneasca se afla in cel mai mare impas din toate timpurile. Cea mai grava seceta din ultimul secol a redus recolta de grau din anul 2000 la cel mai scazut nivel posibil (4,42 milioane tone). Cresterea productiei agricole este redusa si din cauza nivelului scazut al subventiilor, dar si al imposibilitatii financiare, pentru cvasitotalitatea agricultorilor, de a incheia asigurari impotriva calamitatilor naturale pentru terenurile pe care le au in exploatare. Sansele realizarii de investitii in sistemele de irigatie, achizitionarea de noi soiuri de seminte, diversificarea culturilor sau chiar incheierea de asigurari pentru suprafetele cultivate sunt extrem de reduse, in conditiile in care 40% din populatia tarii traieste cu mai putin de 1 dolar SUA pe zi. Imprumuturile bancare catre aceasta ramura foarte importanta a economiei tarii, in care lucreaza cca 42% din populatia tarii, au devenit extrem de rare.

In ultimii ani, Romania a devenit o mare piata de desfacere pentru produsele agricole ale tarilor din UE si aceasta, pentru ca nu a mai putut asigura pe deplin consumul intern. Domeniul culturilor de camp se caracterizeaza prin diminuarea accentuata a productiilor medii si restrangerea sortimentului de culturi. Acesta este motivul care a dus la cresterea intrarilor de produse straine si la inrautatirea situatiei economice a producatorilor romani.

O alta cauza este utilizarea de seminte de slaba calitate pe mai mult de 50% din suprafata cultivata, dar si reducerea cantitatilor de ingrasaminte si deprecierea continua a fertilitatii solurilor. Sortimentul actual de soiuri si hibrizi, din care 108 creati in ultimii 5 ani, precum si producerea de seminte din verigile superioare ar putea duce la cresterea productiilor medii si a calitatii acestora. De asemenea, este nevoie de aplicarea ingrasamintelor organice, sporirea dozelor de ingrasaminte chimice si folosirea culturilor leguminoase ca mijloc de fixare a azotului din atmosfera.

Trebuie modernizate tehnologiile de baza pentru aplicarea rezultatelor obtinute in cercetare, asigurate resursele economice, managementul si cresterea nivelului de informare al producatorilor. Trebuie diversificate sistemele de lucrare a solului, tehnica semanatului si metodele care ar putea duce la cresterea productiei agricole, reducerea consumului de energie si a cheltuielilor efectuate.

Producatorii agricoli ar trebui sa  fie consiliati mai mult in alegerea culturilor, soiurilor si hibrizilor, astfel incat sa se valorifice eficient cantitatile mai reduse de apa din sol din acesti ultimi ani mai secetosi. Pentru a facilita accesul producatorilor agricoli la procurarea echipamentelor tehnice ar trebui luate masuri legislative privind imprumuturile pe termen lung, subventionarea unor dobanzi, acordarea unor prime de export si asigurarea accesului la informatii de ultima ora in domeniile de interes agricol. Statul trebuie sa sprijine infiintarea de societati private pentru efectuarea de service de specialitate sau a unor societati de leasing ca interfata  intre producatorii agricoli si constructorii de tractoare si masini agricole.

Faramitarea excesiva a terenurilor agricole, lipsa de resurse financiare pentru aplicarea unei reforme coerente, neclarificarile asupra proprietatii terenurilor, lipsa unei tehnologii adecvate, sunt cateva dintre cauzele care au dus la scaderea drastica a productiei din agricultura si industria alimentara. La toate acestea se adauga diminuarea cu 80% a numarului specialistilor care lucrau in agricultura in 1989!

Anii 2001-2002 au ilustrat, din nou, un anumit gen de imobilism. Printre problemele care nu si-au gasit rezolvarea se numara: privatizarea fostelor IAS-uri si procesul de concesionare a terenurilor agricole. Sunt societati care au rearendat terenul, dar si societati care l-au abandonat. Sutele de miliarde de lei care nu au fost obtinuti din redevente lipsesc de la Fondul de Dezvoltare al Agriculturii. Printre problemele rezolvate se numara doar: reducerea salariilor conducerilor societatilor din subordinea ministerului si a cheltuielilor regiilor, sistarea exporturilor clandestine de oi gestante si taurasi, precum si a exportului de busteni. Ministerul Agriculturii s-a implicat intr-o serie de actiuni de control privind jafurile din paduri si verificarea respectarii conditiilor de comercializare a produselor agro-alimentare.

Incepind cu 1 ianuarie 2002 s-a renuntat la subventionarea dobanzii la creditele pentru agricultura. Dar, Programul de Ajustare Structurala a Agriculturii - ASAL (un imprumut in valoare de 350 milioane dolari SUA), incheiat cu Banca Mondiala, nu s-a desfasurat conform asteptarilor, principala problema in aplicarea programului fiind incoerenta mediului legislativ, precum si intarzierea privatizarilor fostelor IAS-uri.

Romania nu are, la inceput de mileniu, un sistem agricol dinamic, iar programul de reforma in agricultura trebuie finalizat astfel incat sa conduca la cresterea productivitatii in acest sector. Rezultatele restructurarii agriculturii se vor face simtite pe termen lung, daca se va respecta un calendar al reformei. Principalele elemente care pot duce la dezvoltarea agriculturii sunt:

pastrarea liberalizarii preturilor si comertului;

privatizarea fermelor de stat;

transparenta politicilor de subventionare a agriculturii.

Trebuie incurajata dezvoltarea fermelor mici si productive, prin intermediul unui sistem eficient de alocare a banilor, precizandu-se beneficiarii si incadrarea in resursele financiare disponibile. Este necesara colaborarea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor (MAAP) cu producatorii privati din domeniu. In Romania exista foarte multe exploatatii mici, ai caror proprietari depind de productia realizata in acestea. Reducerea sau eliminarea sprijinului pentru aceste exploatatii ar crea o serioasa problema sociala. Trebuie aplicate programe care sa conduca la cresterea productivitatii fermelor mici, programe care sa cuprinda investitii publice in infrastructura rurala (drumuri, alimentare cu apa, canalizare, sisteme de irigatii), si trebuie creat un sistem de creditare la nivel rural.

      Masuri pentru mecanizarea agriculturii

Din 1990 pana in prezent, parcul de utilaje agricole s-a diminuat an de an. Fata de un necesar de 372.239 de tractoare, parcul dispune doar de 160.036 astfel de utilaje (doar 126.917 fiind in functiune), din care 80% sunt uzate. In Romania, un tractor deserveste 70-100 hectare, in timp ce, in tarile vestice unui tractor ii revin 12-15 hectare de teren arabil. Noi utilizam tractoare de 65 cai putere, fata de cele din productia vestica de peste 160 cai putere. Un tractor are o buna perioada de functionare 10 ani, dar romanii lucreaza pamantul si cu tractoare vechi de 30 ani!

Parcul de combine numara 27.654 unitati, in timp ce necesarul este de 74.011 combine. Gradul de uzura al acestora atinge 80%. In Romania, o combina incearca sa faca fata la 350 hectare, pe cand o combina din tarile vestice are o incarcatura medie de 70 hectare.

            O prima grupa de masuri se refera la aplicarea, in continuare, a O.G. nr. 36/2000, prin care s-a instituit un sistem de facilitati pentru procurarea de tehnica agricola, inclusiv a unui sistem de subventionare care sa acopere cca ¼ din costurile tractoarelor si masinilor agricole. Alte subventii care se pot acorda producatorilor agricoli sunt pentru procurarea de motorina, de samanta selectionata si de ingrasaminte, dat fiind faptul ca utilizarea mijloacelor mecanice si performantele lor sunt determinate, in mare masura, de tehnologiile care se aplica. Trebuie sa creasca ponderea tractoarelor de mai mare capacitate, pentru a face fata conditiilor din diferite zone in care predomina terenurile grele. Este nevoie, de asemenea, de crearea a doua societati comerciale, una pentru vanzarea tractoarelor si masinilor agricole, iar a doua pentru operatiuni de leasing la produsele respective, tinand cont de facilitatile acordate cumparatorilor si utilizatorilor.

            O alta grupa de masuri se refera la crearea pietelor agricole integrate, astfel incat productiile sa fie bine valorificate, intrucat pe seama acestora se efectueaza si platile pentru masinile agricole care sunt cumparate si folosite.

Foarfecele preturilor

Potrivit unui studiu al prof. Lazar Traian, membru al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice (ASAS), in perioada 1990-2000, raportul dintre preturile produselor agricole si cele ale produselor industriale necesare agriculturii a fost din an in an tot mai disproportionat. La produsele agricole vegetale cresterea de preturi a fost de 531,4 ori, iar la produsele animaliere de 394,3 ori. Problema cea mai mare este ca produsele industriale si serviciile necesare agriculturii s-au scumpit in ritmuri mult mai rapide, creandu-se dezechilibre in aceste domenii. Indicele general al cresterii preturilor produselor industriale era in anul 2000 de 110.531,4% fata de 1990, reprezentand o crestere de 1.105,3 ori. La tractoare preturile au crescut de 1.119,8 ori, la piese de schimb de 1.193,4 ori, la ingrasaminte chimice de 961,8 ori, la carburanti si lubrifianti de 1.285,8 ori, iar la energie de 1.120,6 ori.

Preturile produselor agricole au evoluat mult in defavoarea agriculturii. In conditiile acestui dezechilibru intre produsele agricole si preturile produselor industriale, puterea de cumparare a scazut continuu. Pentru cumpararea de produse industriale sunt necesare, cantitati din ce in ce mai mari de produse agricole. Daca in 1990, pentru a cumpara un tractor trebuiau vandute aprox 50 tone grau, in anul 2000, pretul utilajului reprezenta echivalentul a 120 tone grau. Un efect negativ determinat de acest dezechilibru consta in anihilarea valorii putinelor subventii acordate pentru agricultura. Totalul cresterilor preturilor produselor industriale pentru agricultura depaseste cu mult volumul subventiilor acordate de stat.

Consfintirea proprietatii asupra pamantului

Titlurile de proprietate asupra terenurilor, eliberate in baza Legii nr. 18/1991, trebuie inscrise in cartea funciara pentru ca, la nivelul intregii tari, sa existe o baza de date de inregistrare si protectie a drepturilor de proprietate asupra terenurilor. Numai ca foarte multe masuratori efectuate nu sunt corecte, nu s-au facut intotdeauna corespunzator si unele informatii inscrise in titluri nu corespund cu normele tehnice de cadastru, care au fost elaborate ulterior, prin Legea nr. 7/1996.

In comisiile locale de punere in posesie au existat foarte putini specialisti care sa valideze masuratorile efectuate pe teren din punct de vedere al incadrarii in   limitele de precizie. De aici au rezultat destule diferente mari intre situatia consfintita in titlurile de proprietate si situatia de fapt. Daca Legea cadastrului ar fi fost adoptata imediat dupa Legea fondului funciar, ar fi putut fi evitate o serie de disfunctii si deficiente.

Pentru inscrierea titlurilor de proprietate existente in cartea funciara, conform art. 61 din Legea nr. 7/1996 este bine sa fie folosita cat mai obiectiv experienta Oficiilor de Cadastru Agricol si Organizarea Teritoriului Agricol(OCAOTA) judetene si al municipiului Bucuresti.

Pana in luna mai 2001 fusesera retrocedate proprietarilor 8,2 milioane ha, reprezentand cca 80% din cele 10,2 milioane ha existente la nivel national. In schimb, procentajul retrocedarilor la paduri este mult mai mic, sub 30%, doar 459 mii ha din totalul de 1,5 milioane ha, fiind retrocedate. Terenurile au fost returnate pe baza prevederilor din Legile nr.18/1991 si 1/2000. Din cele 10,2 milioane ha retrocedabile, peste 90% au fost validate prin Legea nr. 189/1991, legea fiind aplicata la aproape 88% din suprafata totala retrocedata. Procedura juridica prevede mai intai validarea cererii de retrocedare si, ulterior, aplicarea punerii in posesie.

In prezent, statisticile arata un grad mare de faramitare a terenurilor, ceea ce ingreuneaza foarte mult aplicarea legii si realizarea lucrarilor agricole. De asemenea, a scazut si suprafata medie de teren agricol pe gospodarie: in 1930 acest indice era de 3,9 ha/gospodarie, iar in anul 2000 era de 2,4 ha/gospodarie, in scadere cu aproape 40%. Ca termen de comparatie, in Germania, suprafata medie de teren agricol care revine unei familii (ferme agricole) este de 30 ha.

Programul verde pentru dezvoltarea durabila

            Pornind de la prevederile Strategiei dezvoltarii silviculturii (elaborata de specialisti din fostul Minister al Agriculturii, Padurilor si Protectiei Mediului, precum si din Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice Bucuresti, in 1995), de la prevederile Strategiei protectiei mediului (MAPPM, 1996), de la unele prevederi ale Strategiei nationale pentru dezvoltarea durabila, elaborata sub egida Guvernului(1999), dr.ing. Cristian D. Stoiculescu vede in conservarea padurilor virgine, un pas spre reintegrarea europeana a Romaniei si propune adoptarea unui Program national pentru conservarea peisajului natural si redresarea economica a tarii, prescurtat Programul verde. Acesta are patru scopuri principale:

conservarea biodiversitatii padurilor prin prezervarea celor cca 400 mii ha paduri naturale virgine si cvasivirgine si constituirea, pana in anul 2005, de rezervatii naturale si parcuri naturale pe cel putin 10% din suprafata padurilor;

redresarea ecologica a tarii, care prezinta soluri erodate, in proportie de peste 1/3 din suprafata, mai exact 8,4 mil. ha si cu tendinte de amplificare, din care 2 mil. ha foarte grav erodate, 0,7 mil.ha afectate de alunecari de teren, 2.150 bazine hidrografice supuse manifestarilor torentiale si alte suprafete despadurite cu risc de avalanse;

prevenirea si tamponarea schimbarilor climatice;

atragerea investitorilor interesati in: dezvoltarea infrastructurilor; promovarea turismului ecologic; crearea de microferme si intreprinderi mici si mijlocii nepoluante; dezvoltarea mediului rural etc.

Consecintele acestui program se vor regasi in cresterea avutiei nationale, combaterea eroziunii solurilor si ameliorarea terenurilor degradate, mentinerea si dezvoltarea fondului forestier pana la realizarea unui procent de impadurire de cca 40% (considerat critic) din suprafata tarii, dezvoltarea de activitati conexe privind produsele accesorii ale padurii, reducerea somajului prin crearea de locuri de munca in mediul rural, atragerea de fonduri comunitare nerambursabile etc. 

Problema padurilor si a Codului Silvic a constituit astfel tema unor noi proiecte de legi. Adesea, documentele de provenienta a materialului lemnos sunt pline de lipsuri si se gasesc in posesia unor persoane care nu au nici o legatura cu masa lemnoasa respectiva. Fapt pentru care s-a propus ca materialul lemnos sa poata fi transportat numai insotit de documentele de provenienta, pe toata durata transportului, din care sa rezulte cu certitudine legalitatea provenientei acestora.

Documentele de provenienta ar urma sa fie eliberate de organele silvice competente in raport cu locul exploatarii, pe baza cererii inaintate de catre cel care a taiat materialul lemnos. De asemenea, a fost introdusa interdictia de a incredinta documentele de provenienta altor persoane decat cele care transporta, prelucreaza sau comercializeaza materialul lemnos.

CORIDORUL VERDE

In anul 2000 a fost semnat la Bucuresti un important protocol intre ministerele mediului din Bulgaria, Republica Moldova, Romania si Ucraina al carui obiect era realizarea unui "coridor verde" de-a lungul Dunarii inferioare. De acest megaproiect este deosebit de interesata si organizatia Fondul Mondial pentru Natura (World Wide Found - WWF), al carei presedinte este Alteta Sa Regala Printul Philip, Duce de Edinburgh. Acesta a facut chiar o vizita in Delta Dunarii si a asistat la ultima faza din procesul de renaturare a doua ostroave "complet secate si saraturate", Babina si Cerknovka, astfel fiind reinundate cu apele Dunarii, 3.680 ha.

WWF doreste renaturarea a inca 8 uriase perimetre aflate de-a lungul Dunarii, pe teritoriul romanesc: Garla Mare - Salcia; Bistret - Nedeia - Jiu; Potelu; Suhaia; Greaca; Calarasi - Raul; Crapina; Prutul inferior -Pradina, in total peste 400.000 ha care apartin Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, terenuri propice agriculturii si care se afla in spatele digurilor de aparare cu o lungime de cca 1.250 km. Digurile apara, de asemenea, cca 11.000 gospodarii private cu o populatie de peste 50.000 persoane, dar si 163 centre de productie agricola, 389 constructii agrozootehnice, 83 km de cale ferata si peste 330 km de drumuri clasificate. O estimare la rece a lucrarilor de infrastructura pentru cele 8 incinte, plus cei peste 1.200 km de dig, realizate in urma cu 20-35 ani au costat statul roman in jur de 4 miliarde dolari SUA. Renaturararea celor 8 perimetre ar insemna, in afara de pagubele enuntate si reducerea drastica a productiei de cereale (cine are interesul ?), scaparea de sub control a sigurantei alimentare in anii secetosi, recurgerea silita la importuri masive.

Realizarea "coridorului verde" va toca sute, poate mii de  miliarde de lei, bani care vor insemna si pretul stramutarii a mii si mii de oameni, al caror habitat este legat de "incinte". Dar, probabil, de dragul biodiversitatii, ei nu prezinta interes.sunt un fel de soricei albi de laborator.

dupa Pavel Perfil - "Coridorul verde", un mega proiect cu urmari imprevizibile: cine va da banii ?, cum vor fi goniti localnicii ?, ce va insemna biodiversitatea ?, in Economistul, nr. 897, 2000, p.1 si 7

Dezvoltarea rurala prin programe

Programul de dezvoltare rurala, sustinut de Banca Mondiala, in valoare de 150 milioane dolari SUA, are doua componente importante: alimentarea cu apa a satelor si reabilitarea unor drumuri judetene si comunale.

La sfarsitul lunii iulie 2001 a fost deschisa oficial Agentia SAPARD, a doua dupa cea din Bulgaria, care a primit acreditarea din partea organismelor specializate ale UE. Din anul 2002, Romania beneficiaza din partea UE, in cadrul Programului SAPARD, de 153,2 milioane euro. Adaugand contributia anuala a statului roman (cca 50 milioane euro) si contributiile private pentru dezvoltarea agriculturii si a infrastructurii rurale, s-ar putea obtine 309,2 milioane euro. 

Romania ocupa locul al doilea, dupa Polonia, ca resurse alocate de UE prin acest program, care se va derula pana  in 2006 si are o valoare totala de 2.122,7 milioane euro (din care contributia UE reprezinta 1.072,7 milioane euro, a Romaniei - 350 milioane euro si a beneficiarilor privati - 700 milioane euro).

OBIECTIVELE  PROGRAMULUI  SAPARD

Programul SAPARD, termen care provine de la denumirea sa in limba engleza Special Accession Programme for Agriculture and Rural Development, este un instrument de asistenta financiara nerambursabila al UE pentru statele candidate la aderare; se adreseaza beneficiarilor privati, care au posibilitatea sa contribuie cu o suma reprezentand 50% din valoarea proiectului pentru care vor sa obtina fonduri. Autoritatile locale pot beneficia de finantarea integrala a proiectului, cu conditia ca acesta sa nu genereze venituri. Documentatia privind investitia pe care doresc solicitantii sa o realizeze cuprinde un memoriu justificativ si un plan de afaceri sau studiu de fezabilitate, elaborate dupa structura orientativa.

Obiectivul prioritar al programului il constituie consolidarea cadrului necesar implementarii masurilor de preaderare, pentru o agricultura performanta, precum si dezvoltarea durabila a zonelor rurale in tarile candidate la UE

Obiective: sprijinirea reformei structurale in sectorul agricol, adoptarea legislatiei comunitare referitoare la Politica Agricola Comuna, finantarea unor investitii in exploatatii agricole sau pentru prelucrarea unor produse agricole, dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale, a managementului resurselor de apa sau impaduriri etc.

Politica de dezvoltare rurala, urmareste: modernizarea si articularea sectoarelor de productie si comercializare in conformitate cu standardele de calitate si normele UE; consolidarea exploatatiilor agricole de dimensiuni optime si diversificarea activitatilor complementare cu caracter nonagricol; dezvoltarea infrastructurii social-edilitare; acordarea de consultanta si instruirea producatorilor agricoli, a proprietarilor de terenuri si paduri.

Reforma sectorului agricol trebuie sa aiba in vedere securitatea alimentatiei populatiei, precum si modernizarea satului romanesc, prin urmatoarele masuri:

stimularea formarii de exploatatii de dimensiuni optime (cca 20 ha), eficiente din punct de vedere economic, prin asociere, schimb si cumparare de teren, descurajandu-se diviziunea proprietatii sub o anumita limita;

promovarea formelor asociative, de parteneriat, de integrare si manageriat, pe baza competitivitatii si a intereselor producatorilor agricoli, inclusiv practicarea arendarii si concesionarii pe durata indelungata, in scopul promovarii progresului tehnic in productia agricola;

adancirea reformelor structurale, cu accent deosebit pe consolidarea exploatatiilor agricole, privatizarea societatilor comerciale din mediul rural la care statul este majoritar;

perfectionarea cadrului legal si institutional pentru functionarea pietelor agricole si rurale esentiale - piata produselor, a materiilor prime si serviciilor pentru agricultura, piata creditului si cea funciara, sprijinirea dezvoltarii infrastructurii necesare pentru functionarea acestor piete;

promovarea politicilor de produs vizand sprijinirea cresterii eficientei economice pe intregul lant de activitate agricola, de la productie pana la comercializarea pe piata interna si externa.

Dezvoltarea pietei cerealelor si semintelor oleaginoase

Liberalizarea preturilor agricole si privatizarea numai de dragul transferului de proprietate au dovedit ca nu sunt suficiente pentru a asigura trecerea la economia de piata in agricultura. Experienta anilor parcursi pana  in prezent a dus la cateva efecte negative in agricultura printre care enumeram:

diferente foarte mari intre pretul producatorului agricol si pretul cumparatorului final (exemplu pretul graului, lanii, uleiului etc.) prin crearea unor sisteme de intermediari, care au monopolizat pietele facand neeficienta activitatea producatorilor agricoli;

aparitia unor marfuri si  produse agricole falsificate, care pun in pericol viata consumatorilor;

lipsa unui sistem avantajos de finantare si protejare a producatorilor agricoli.

Pornind de la necesitatea eliminarii cauzelor care au produs efectele prezentate mai sus, consideram ca este necesara dezvoltarea unei piete agricole organizate in Romania, piata care trebuie sa prezinte interes si  protectie pentru toti participantii prin asigurarea un mediu competitiv si  onest. Prin crearea pietei organizate este necesara stabilirea unor relatii reciproc avantajoase intre producatori, depozitari, comercianti, consumatori finali, investitori. Setul de reguli care sta la baza pietei organizate se refera la: perfectionarea procesului de tranzactionare, protejarea participantilor impotriva riscului, creditarea producatorilor etc. Vom face referiri numai la piata cerealelor si semintelor oleaginoase. Principiile de baza pot fi extinse si  pentru pietele altor produse.

Propunem sa se parcurga urmatoarele etape principale:

1. stabilirea cadrului legislativ de functionare si supraveghere. Perfectionarea cadrului legislativ trebuie sa nu permita manipularea preturilor pe pietele futures (la un termen viitor). Prin obligarea livrarii/cumpararii marfii din depozite agreate (puncte de livrare), atunci cand contractul futures a ajuns la scadenta, se elimina actiunile speculative care pot duce la deformarea preturilor.

2. asigurarea unei infrastructuri functionale adecvate, prin cerarea a doua noi institutii: Agentia Nationala a Pietei Agricole (ANPA) si Asociatia Interprofesionala pentru Cereale si Seminte Oleaginoase(AICSO);

3. corelarea procesului de privatizare cu procesul de dezvoltare a pietei;

4. dezvoltarea unui program national de pregatire in managementul schimbarii la toate nivelele organizationale, de la managementul echipei si pana  la managementul specific liderilor. Programul de pregatire trebuie sa fie extins la toti participantii de pe piata;

5. integrarea pietei agricole in mecanismele generale ale economiei de piata din Romania si racordarea la piata agricola internationala.

Etapele sunt la fel de importante si necesare si, deci, trebuie abordate simultan. Modalitatea de abordare ar trebui sa fie de tip sistem integrat, cu stabilirea exacta a relatiilor dintre componente. Propunerile legislative trebuie corelate cu strategiile de privatizare, astfel incat crearea infrastructurii functionale sa fie realizata cat mai rapid. Strategiile de privatizare trebuie sa urmareasca pe langa transferul de proprietate si  asigurarea accesului la un pret aceptabil, la resurse sau servicii de interes public sau national. In stabilirea modalitatilor de abordare trebuie asigurata armonizarea intereselor statului cu interesele participantilor privati de pe piata.

Dezvoltarea sectorului agricol in Romania trebuie sa se concretizeze si prin atragerea investitorilor romani si straini. Pornind de la aceasta premisa trebuie dezvoltat in primul rand un cadru legislativ si institutional atractiv, orientat spre oferirea de siguranta  si avantaje in dezvoltarea afacerilor si  investitiilor in domeniul agricol. Abordarile realizate in Cehia, Polonia, Ungaria, dovedesc ca piata agricola poate fi reglementata si dezvoltata astfel incat sa fie competitiva la nivel national, european si mondial.

Agentia Nationala a Pietei Agricole (ANPA), ar sustine interesele statului pentru dezvoltarea agriculturii. Agentia ar putea sa functioneze in  cadrul si sub controlul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor sau ar putea fi o agentie independenta sub controlul primului ministru. Crearea ei in cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor are, apreciem, sanse mai mari de reusita functionala.

Asociatia Interprofesionala pentru Cereale si Seminte Oleaginoase (AICSO) ar trebui sa sustina interesele participantilor privati. Membrii acestei asociatii pot fi si societati cu capital majoritar de stat avand in vedere ca toate aceste societati sunt cuprinse in procesul de privatizare. Crearea AICSO poate permite atat armonizarea intereselor participantilor privati, cat si de stat de pe piata, asigurarea reprezentarii intereselor acestora in dialogul cu organismele guvernamentale si societatea civila.

Scopul ANPA este de a sprijini crearea unei piete agricole organizate si  de a supraveghea modul in care se respecta reglementarile si legile care guverneaza functionarea acestei piete. Obiectivul de baza al ANPA este dezvoltarea unei politici nationale privind protejarea producatorilor si consumatorilor de produse agricole in    perioada de tranzitie. Printre atributiile de baza ale acestei agentii ar putea fi urmatoarele:

1.     Stabilirea unei strategii privind dezvoltarea pietei agricole in Romania;

2.     Supravegherea si controlul activitatii de standardizare si certificarea calitatii marfurilor agricole,  a semintelor si a materialului saditor;

3.     Participarea la elaborarea de initiative legislative necesare functionarii pietei agricole;

4.     Crearea mecanismelor necesare autorizarii si supravegherii activitatilor de depozitare (silozurilor) cu acces public;

5.     Colaborarea cu celelalte agentii, comisii, consilii nationale implicate in    dezvoltarea mecanismelor economiei de piata (de exemplu: Societatile de Investitii Financiare, Consiliul Concurentei, Comisia Nationala a Burselor de Marfuri, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Consiliul Legislativ etc).

Rolul agentiei trebuie sa fie major in achizitionarea cerealelor pentru rezerva de stat, precum si in asigurarea protectiei reale a producatorilor in perioada de tranzitie.

AICSO trebuie sa sprijine crearea unei piete a cerealelor si semnitelor oleaginoase pentru producatorii, comerciantii si consumatorii din Romania.

LEGEA ZOOTEHNIEI

Intrunit in sesiune extraordinara la sfarsitul lunii august 2001, Senatul a aprobat propunerea legislativa privind Legea zootehniei, care reglementeaza desfasurarea activitatilor de crestere, nutritie, ameliorare si reproductie a animalelor, in contextul in care sectorul privat detine peste 97% din efectivele de animale, iar cca 70% din carnea consumata in tara provine din import. Aceasta lege organica face referire la speciile de taurine, ovine, porcine, cabaline, animale de blana, feline, pasari, pesti, albine si viermi de matase, in scopul realizarii productiei interne si efectuarii de exporturi.

Agentia de Interventie a Statului ar trebui sa fie conceputa dupa modelul institutilor similare din tarile UE si sa aibe ca scopuri: reglarea pietei agrare prin interventia statului in momentele distorsionarii acesteia si acordarea primelor catre producatorii agricoli dupa aceleasi criterii ca in UE.

Mai intai este nevoie de existenta acestei agentii pentru sectorul zootehnic, unde situatia este dramatica: efectivele de animale au scazut puternic (de la 8 milioane capete in 1989 la 1,5 milioane in prezent). Legea ameliorarii raselor de animale data din 1975, instructiunile aplicarii ei din 1976, iar programul de ameliorare a raselor a fost conceput in 1980. Sigurul act normativ, elaborat in ultima perioada era O.G. nr.33/2000 privind sprijinirea patrimoniului genetic, care contine numeroase inadvertente: intretinerea unei scroafe este mai mare decat a unei vaci, iar intretinerea unui vier costa mai mult decat a unui taur. Insamantarea artificiala este una din cele mai grave probleme cu care se confrunta zootehnia autohtona, necesitatea unui program strategic din acest punct de vedere fiind evidenta.

Agentia ar trebui sa promoveze urgent si Legea exploatatiilor agricole.

Legislatia in domeniul alimentar

            S-au facut pasi importanti in adaptarea legislatiei, normelor si standardelor pentru produsele alimentare, in conformitate cu cele aplicate in UE, iar aceste reglementari trebuie adoptate de Parlament si puse in aplicare in cel mai scurt timp, dupa incheierea programului PHARE RO9704 din domeniul industriei alimentare. Obiectivul general al acestui program, finantat de UE cu aprox 3,8 milioane euro, a fost acela de a pregati Romania pentru integrarea in structurile europene atat prin preluarea legislatiei europene in domeniu, cat si prin sprijinirea producatorilor romani din industria alimentara pentru adaptarea la noile conditii concurentiale de pe piata unica europeana.

            Programul a avut doua componente, respectiv PHARE RO9704.01-'Sprijin pentru ministere si alte institutii publice pentru armonizarea standardelor alimentare', realizat de firma Smits Engineering - Belgia si finantat cu 1,89 milioane euro si PHARE RO9704.02 -'Sprijin pentru intreprinderile din industria alimentara', realizat de firmele BDPA - Franta si New Systems Romania, carora li s-au alocat 1,99 milioane euro.

In ceea ce priveste primul proiect, s-au tradus 153 acte legislative ale UE din domeniul industriei alimentare, enumerate in Cartea Alba, privind pregatirea tarilor candidate, ceea ce corespunde unui numar de 79 acte legislative europene, transpuse in 25 acte legislative romanesti. Domeniile vizate pentru armonizarea legislativa sunt:

etichetarea, aditivii alimentari, solventii de extractie, aromele alimentare, contaminantii alimentari;

materialele in contact cu alimentele, igiena alimentelor, controlul oficial al alimentelor;

alimentele ecologice, cele congelate rapid, alimentele speciale, noi sau tratate cu radiatii ionizante; contaminarea radioactiva a alimentelor;

apa potabila, apa minerala;

miere, zahar, lapte, sucuri de fructe, gemuri si jeleuri de fructe;

cafea si cicoare, cacao si ciocolata.

            Acquis-ul comunitar si noua legislatie in curs de elaborare, vizand securitatea alimentara, reprezinta factori de calitate care nu se pot negocia, pentru care UE nu accepta derogari si, de aceea, trebuie preluati integral de statele candidate. Cartea Alba a UE privind securitatea pe lantul alimentar uman si animal, prevede trei prioritati in domeniu:

crearea unei Autoritati Europene pentru securitatea alimentelor;

abordarea integrata a lantului alimentar, asigurandu-se posibilitatea de a te intoarce pe acest lant si a depista problemele aparute in cadrul unui sistem de alerta rapida;

responsabilizarea operatorilor economici din intregul lant alimentar, astfel incat sa se asigure acelasi nivel de igiena si securitate in toate statele membre.

            In politica alimentara europeana accentul s-a schimbat de la cantitate la calitate. Pentru Romania, ca de altfel pentru toate statele in curs de integrare, exista obligativitatea de a controla operatorii  din domeniul alimentar asupra modului in care  respecta cerintele europene. Este nevoie ca in viitor sa fie creata o retea de laboratoare acreditate pentru controlul alimentelor la nivel national, care sa participe la teste internationale inter-laboratoare, conditie recomandata de standardele ISO 17025.

VINURILE FALSIFICATE

La inceputul lunii aprilie 2001, reprezentantii Oficiului National al Denumirilor de Origine pentru Vinuri si alte Produse Vitivinicole din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor au atras din nou atentia asupra vinurilor falsificate. Oficiul National a constatat ca cele mai multe falsuri se inregistreza la vinurile imbuteliate in sticle de plastic de 2 litri. Falsul se extinde asupra etichetarii produselor, fapt care induce in eroare consumatorul, deoarece denumirile de soi de vin nu pot fi inscriptionate pe etichetele de vin de masa. Expertii Oficiului National au constatat ca unele din bauturile controlate erau solutii hidroalcoolice de circa 8% vol. alcool, pe care s-au grefat aromatizanti, coloranti si indulcitori sintetici.

Via nobila reprezinta mai putin de 3% din intreaga suprafata de vita-de-vie a Romaniei.

Agricultura - domeniu cheie al negocierilor

Interesele financiare vitale ale statelor candidate la aderare si ale UE sunt influentate de sase domenii ale aquis-ului, care urmeaza sa fie abordate in cadrul ultimei runde a procesului de negociere. Intre aceste domenii, unul dintre cele mai importante este agricultura, unde sunt intampinate dificultati in adoptarea unor solutii satisfacatoare pentru regimul subventiilor acordate din bugetul UE.

Agricultura, alaturi de politica de coeziune economica si sociala, este considerata de UE una dintre cele mai importante probleme, mai ales ca se raporteaza in mod direct la costurile si beneficiile extinderii, respectiv minimizarea costurilor care urmeaza sa fie suportate de bugetul UE si maximizarea beneficiilor pentru viitoarele state membre. Romania este tara in care agricultura detine ponderea cea mai mare in ocuparea fortei de munca (42%), in timp ce in celelalte state candidate aceasta cifra se situeaza sub 20%.

            Incercand sa raspunda la intrebarea "Ce politica agricola trebuie sa urmeze Romania ?", Dinu Gavrilescu, fost ministru al agriculturii si Ioan Davidovici, de la Institutul de Economie Agrara al Academiei Romane, sugereaza urmatoarele doua coordonate principale ale politicilor agricole si de dezvoltare rurala:

mutarea accentului de la politicile interventioniste de stimulare directa a ofertei (subventii pentru reluarea ciclurilor anuale de productie, reglementarea pietelor prin politici de sustinere financiara a procesului de stabilizare a acestora, subventii pentru export etc.) la cele structurale, adica sprijinirea formarii si a functionarii la parametrii de eficacitate a unor exploatatii agricole de dimensiuni medii prin intermediul mecanismelor pietei, dezvoltarea cadrului institutional si a infrastructurii necesare functionarii pietelor rurale si finalizarea, cat mai urgenta, a privatizarii unitatilor economice din mediul rural la care statul este majoritar;

mutarea accentului de la politica exclusiv agricola la o politica de dezvoltare rurala reala, in scopul facilitarii ocuparii in sectoare neagricole din mediul rural, in paralel cu reducerea ocuparii in agricultura.

Guvernul a analizat, in sedinta sa din 29 august 2002, stadiul pregatirilor Romaniei pentru negocierea cu UE a capitolului privind agricultura. Raportul acopera perioada decembrie 2001-august 2002, dupa transmiterea, catre Uniunea Europeana, a documentului de pozitie pentru capitolul de negociere "Agricultura". Raportul s-a referit la: situatia agriculturii romanesti, masurile luate pentru alinierea politicii agricole romanesti la standardele UE, politica de calitate, agricultura ecologica, statistica agricola (pregatirile intreprinse pentru realizarea recensamantului agricol si a noului cadastru), acordarea subventiilor de stat, situatia sectoarelor animaliere, domeniul fitosanitar si sanitar-veterinar, masuri pentru protejarea de Encefalopatia Spongiforma Bovina (boala vacii nebune) si verificarea calitatii produselor animaliere importate sau exportate.

Negociatorul sef al Romaniei cu UE, Vasile Puscas, a sustinut ca agricultura este unul dintre cele mai dificile capitole de negociere pentru Romania, din cauza situatiei in care se afla agricultura romaneasca, a faramitarii suprafetelor agricole, a productiilor mici obtinute in ultimii cinci ani, precum si a volumului mare de acquis comunitar pentru acest domeniu (peste 50% din legislatia UE). In ultima perioada, s-au facut progrese semnificative in adoptarea acquis-ului comunitar pentru agricultura, iar, in continuare, autoritatile romane trebuie sa se concentreze asupra construirii institutiilor necesare si aplicarii normelor europene in legislatia romaneasca. Este asteptata cu interes si finalizarea reformei Politicii Agricole Comune, pentru a putea sustine mai bine produsele romanesti, care pot fi competitive pe piata UE.