Politica agricola comunitara, componenta a politicii economice a uniunii europene

POLITICA AGRICOLA COMUNITARA, COMPONENTA A POLITICII ECONOMICE A UNIUNII EUROPENE

Politica agricola comuna este unul din obiectivele de baza ale constructiei europene, cu importanta directa asupra politicii comerciale a acesteia. Ea a constituit unu_1 din cele mai dificile capitole ale procesului de integrare Economica.

Agricultura continua si astazi sa depinda, intr-o mare masura de conditiile naturale, climatice, calitatea solului, ceea ce face ca volumul productiei sa difere la unele produse de la un an la altul sa fie diferite de la o tara la alta. In decursul dezvoltarii lor, tarile membre ale Uniunii Europene au incercat in felul sau sa-si rezolve problemele agricole. Conditiile naturale si de productie variate, dar si evolutiile economice si politice agricole diferite s-au tradus prin structuri de protectie de mare diversitate. Ca urmare in momentul constituirii Comunitatii Economice Europene agricultura avea un aspect multiform, partia1 contradictoriu.

Agricultura a fost domeniul pentru care s-a prevazut aplicarea unei politici comune inca din primele etape ale constructiei europene. Agricultorii reprezentau, in momentul semnarii Tratatului de la Roma 25% din populatia activa. Dincolo de apartenenta la aceeasi civilizatie, in care agricultorii si taranii au constituit baza edificarii culturii europene, caracteristica principala a Europei agricole era diversitatea sistemelor si structurilor de exploatare, a metodelor de gestiune a politicilor.

Din alta perspectiva, Europa de Vest nu reusise inca sa depaseasca, in pofida sprijinului american si a eforturilor de coordonare a politicilor de dezvoltare in cadrul OCDE, intarzierea economica si dezechilibrele provocate de razboi. Agriculturile europene, chiar cele mai evoluate (Marea Britanie, Olanda, Danemarca) erau inca putin mecanizate, foloseau cantitati reduse de ingrasaminte, iar rolul produselor fitosanitare era ignorat. Exploatatiile familiale de dimensiuni mici, nespecializate, nu puteau sa asigure decat venituri de subzistenta intr-o agricultura de autoconsum, departe de a oferi necesarul de produse alimentare si de a face fata concurentei , venita indeosebi din partea SUA.

Chiar daca existau diferente si contradictii intre tari in domeniul agriculturii, instituirea pietei unice europene era de neconceput fara includerea acestui sector in proiectele Comunitatii Economice Europene. Crearea unei piete comune, deschiderea frontierelor si eliminarea obstacolelor din calea schimburilor comerciale presupunea ca statele mai orientate spre activitatea agricola sa aiba aceleasi avantaje ca si partenerii lor axati pe activitati industriale. Insa, crearea unei piete agricole comune nu putea fi realizata asemanator sectorului industrial, prin intermediul suprimarii barierelor vamale si adoptarea de reguli comune in domeniul concurentei.

In agricultura apar  probleme mult mai complexe datorita particularitatilor acestui sector de activitate, unele generate de factori naturali iar altele cu caracter social-economic. Protectia realizata de fiecare tara in domeniul agriculturii prin diverse reglementari: garantarea preturilor, subventii la export, restrictii la import precum si alte procedee specifice fiecarei tari faceau imposibila punerea in raport direct a economiilor agricole pe baza regulilor. economiei de piata De la aceste deosebiri a inceput istoria colaborarii si punerii in aplicare a politicii agricole comune care a avut ca principal scop sa regrupeze, in cadrul unei piete comune atgricole, agricultorii tuturor tarilor membre pornindu-se de la pozitiile lor, in cea mai mare parte, diferite.

Politica agricola comunitara s-a dorit a fi intr-un astfel de context, solutia pentru atingerea a trei categorii de obiective:

- economice: promovarea progresului tehnic, alocarea optima a resurselor, cresterea productiei agricole;

- sociale: nivel de viata echitabil pentru agriculturi, preturi rezonabile pentru consumatori;

- politice: garantarea securitatii alimentare.

Obtinerea rezultatelor vizate de Tratatul de la Roma era conditionata de luarea in consideratie a diversitatii agriculturilor membre, a modului traditional de exploatare europeana de dimensiuni mica si mijlocie care favoriza prezervarea mediului rural , de contrastele si intarzierile fata de agriculturile concurente, de forta politica a agricultorilor si de riscurile de dezintegrare provenite din liberalizarea pietelor. A uni in diversitate, a asigura solidaritatea si coeziunea economico-sociala necesara obtinerii si mentinerii sprijinului politic in aceasta actiune, a devenit o forta in agricultura mondiala a insemnat pentru liderii europeni o permanenta provocare.

Lansarea Politicii Agricole Comune (PAC)

Prin formarea Comunitatii Economice Europene, statele membre si-au propus coordonarea eforturilor pentru promovarea dezvoltarii economice si ridicarea accelerata a nivelului de viata, stabilirea unei piete comune-si apropierea progresiva a politicilor lor economice. Avea agricultura un rol in acest efort comun? Se putea forma o piata comuna fara agricultura ? Vest europenii au decis ca nu.

Interese politice si economice au determinat includerea agriculturii in procesul constructiei europene si aplicare unei politici comune prin care agricultura avea sa devina expresia cea mai fidela a principiilor de functionare si existenta a unui sistem integrat.

Crearea Pietei Agricole Comune s-a sprijinit pe doua elemente fundamentale:

a) se avea in vedere constituirea unei piete interne fara frontiere in care produsele agricole sa poata circula liber; ­

b) s-a convenit ca aceasta piata interna agricola  nu poate fi rezultatul suprimarii, pur si simplu a frontierelor intra-comunitare.

Inceputul procesului de creare a Pietei agricole comune a fost marcat de adoptarea, in ianuarie 1962, a Acordului de la Bruxelles, care schita viitoarea politica agricola a Uniunii Europene sis e referea la produsele care urmau sa fie supuse reglementarii comunitare: cerealele, carnea de porc, de vita, laptele si produsele lactate, ouale, pasarile, legumele, fructele, materiile grase de origine vegetala, zahar, vin; tutun, hamei, in, canepa, iar din 1980 si carnea de oaie.

Principalii  factori care au determinat includerea agriculturii in procesul de integrare prin aplicarea unei politici comune si care s-au constituit si in argumente in favoarea PAC sunt: diversitatea politicilor agricole nationale, disparitatile structurale si randamentele scazute in agricultura europeana, importanta politica a agricultorilor ti contextul international

Politica agricola comuna este considerata o continuare la nivel comunitar a politicilor existente in tarile europene in anii '50 "cel mai mic multiplu comun al politicilor nationale"

Chiar daca  agricultura. cunoaste o mare diversitate de la o tara la alta, in toate tarile, inclusiv cele mai liberale, agricultura a antrenat interventia publica. Ea a fost considerata in Europa occidentala un sector de o importanta strategica, intim legat de ansamblul economic, cu rol esential in asigurarea securitatii alimentare, in lansarea, finantarea si stabilizarea cresterii economice, in conservarea mediului rural si ecologic.

Interventia statului in sustinerea agricultorilor si reglarea mecanismelor de functionare a pietei agricole era afirmata in toate tarile ce vor participa la formarea CEE.

Din analiza agriculturii si politicii agricole ale tarilor membre care au semnat Tratatul de la Roma rezulta si al doilea argument in favoarea Politicii Agricole Comunitare: eterogenitatea agriculturilor tarilor membre si predominanta exploatatiilor familiale de mica dimensiune (78% din exploatatii aveau o suprafata mai mica de 10 ha), care nu permiteau o productivitate ridicata si nu puteau face fata concurentei libere prin deschiderea pietelor.           

Formarea unei piete agricole antreneaza prin libera circulatie urmatoarele

efecte favorabile: reducerea costurilor, cresterea productivitatii exploatatiilor, dezvoltarea filierelor in amonte si aval cu includerea agriculturii in sistemul comercial, asigurarea auto-satisfacerii cu produse alimentare si , eventual, cresterea rolului agriculturii in schimburile internationale.

In consecinta, plasarea agriculturii in afara procesului de constituire a pietei comune sau in regim de libera concurenta prin deschiderea pietelor nationale ar fi condus ia o marginalizare si la un declin accelerat al acesteia in tarile slab performante (Italia, Franta), care ar fi fost dezavantajate in raport cu ceilalti parteneri. Agricultura s-ar fi transformat, prin dezechilibrele antrenate intr-o sursa de intarziere a procesului de integrare a CEE. Includerea agriculturii in piata comuna si adoptarea unor mecanisme puternic integratoare a fost benefica pentru majoritatea tarilor. Mai mult, ani de-a randul, agricultura s-a dovedit a reprezenta punctul in jurul caruia a gravitat procesul vest-european de integrare regionala.

1. Un factor politic important ce a determinat includerea agriculturii in piata comuna 1-a reprezentat satisfacerea cerintelor Frantei, PAC reprezentand dupa unii specialisti, o compensatie oferita Fravtei Ea nu putea veni decat prin agricultura, domeniu in care Franja dispunea de avantaje raportat la parteneri. Altfel spus, "PAC a fost creata ca un fel de afacere intre francezi si germani. CEE trebuia sa promoveze liberul schimb industrial pentru a placea Germaniei si  adopta o politica agricola comuna pentru a placea Frantei.

2. Un alt factor politic il reprezinta importanta politica a agricultorilor si a intereselor agricole. La formarea CEE regula in materie de politica agricola era interventia in organizarea pietelor nationale. O lunga perioada de protectie a condus la formarea unui curent agrarianist puternic. Ca urmare, constructia europeana nu putea avea loc fara sustinerea politica din partea agricultorilor. Drepturile si avantajele deja obtinute prin politicile nationale de sustinere a preturilor si de protectie fata de concurenta externa se impuneau a fi mentinute. In acelasi timp, agriculturii trebuiau asigurati ca transformarile structurale antrenate de constituirea pietei agricole comune vor fi socialmente suportabile.

3. Un alt factor determinant al includerii agriculturii in procesul integrarii prin adoptarea unei politici comune il constituie contextul international contemporan. Europa a fost mult timp dependenta din punct de vedere al securitatii alimentare de exterior si, in special, de SUA. Ca urmare, un obiectiv esential al politicilor agricole vest-­europene 1-a reprezentat asigurarea autoaprovizionarii alimentara, fapt ce a impus modernizarea si restructurarea agriculturii, ca o conditie pentru cresterea contributiei acesteia ia satisfacerea cerintelor interne si la schimburile economice externe.

4. Insa, un important argument extern pentru includerea agriculturii in Piata Agricola Comuna il reprezinta obligativitatea respectarii principiilor GATT Pentru respectarea principiilor egalitare de tratament si multilateralismul concesiilor vamale, o uniune regionala trebuie sa includa toate sectoarele economice. Altfel, ea risca sa adopte acorduri sectoriale care intra in contradictie cu principiile GATT. Excluderea agriculturii din procesul integrarii, sector care reprezenta un sfert din populatia activa si 10% din PNB-ul celor sase, risca sa plaseze Comunitatea in situatia de incalcare a unei reguli esentiale in cadrul GATT, institutie refractara, ca principiu, la initiativele de regionalizare a schimburilor.

In concluzie, integrarea europeana nu se poate realiza fara agricultura. De altfel, in Tratatul de Ia Roma se stipuleaza: " Piata comuna cuprinde ti agricultura ,ti comertul cu produse agricole. Prin produse agricole se inteleg produsele solului, cresterea animalelor ,si pescuitul, ca ,si produsele de prima transformare aflate in raport direct cu acestea".

Obiectivele, principiile si mecanismele politicii agricole comune

Acordul de la Bruxelles din ianuarie 1962 a stabilit si principiile de fundamentare ale politicii agricole comunitare, obiectivele acesteia si mecanismele de realizare.

Principiile fundamentale care stau la baza politicii agricole comunitare sunt urmatoarele:

1. Liberalizarea treptata a circulatiei produselor agricole intre tarile membre si comercializarea lor la preturi unice, comunitare: in principiu, s-a stabilit ca preturile comunitare sa reprezinte media aritmetica a preturilor nationale din tarile membre ale CEE;

Proiect: Ghid privind planurile de afaceri Proiect: Afacerile - comunicare

2. Preferinta din partea tarilor membre pentru produsele agricole ale comunitatii. Acele tari care ar dori sa cumpere produsele agricole mai ieftine din tari din afara comunitatii, vor suporta diferenta de pret prin instituirea unor taxe de prelevare;

3. Compensarea pierderilor ce ar rezulta din exportul produselor agricole disponibile ale tarilor membre in afara Comunitatii Economice Europene in cazul in care aceste exporturi s-ar realiza la preturi mai mici decat cele comunitare; compensarea acestor preturi se realizeaza prin sistemul asa numitelor taxe de restituire (acestea fiind. subventii directe la export);

4. Protejarea agriculturii tarilor membre de concurenta extra-comunitara printr-un sistem foarte amplu de masuri de politica comerciala, tarifare si netarifare si restructurarea acesteia pentru sporirea gradului de autoaprovizionare cu produse agricole;

5. Finantarea pe plan comunitar a masurilor de politica agricola prin intermediul unui organism comunitar specializat denumit Fondul European de Orientare si Garantie Agricola(FEOGA).

Obiectivele urmarite prin instituirea politicii agricole comunitare sunt:

a) cresterea productivitatii muncii prin introducerea progresului tehnic in agricultura care sa asigure folosirea optima a factorilor de productie si in special a fortei de munca;

b) asigurarea unui nivel de viata echitabil al agricultorilor;

c) stabilizarea pietelor produselor agricole in cadrul comunitatii;

d) garantarea securitatii aprovizionarii tarilor membre cu produse agricole;

e) asigurarea de preturi rezonabile pentru consumatorii comunitari.

Se observa ca aceste obiective urmaresc dezvoltarea si modernizarea agriculturii tarilor membre atat prin asigurarea aprovizionarii acestora cu produse agricole, cat si pentru ridicarea gradului de competitivitate al agriculturii comunitare in raport cu concurenta extra-comunitara.

Pentru realizarea obiectivelor politicii agricole comunitare au fost aplicate trei masuri esentiale: a) unicitatea pietei, b) preferinta comunitara si c) solidaritatea financiara:

a. unicitatea pietei presupune libera circulatie a produselor agricole intre tarile CEE prin eliminarea taxelor vamale, a restrictiilor cantitative sau a altor masuri de politica comerciala cu efect similar. Din aplicarea acestei masuri rezulta unicitatea preturilor produselor agricole in toata Comunitatea, ca urmare a mecanismelor pietei. Dar aplicarea preturilor unice in toate tarile membre este conditionata de existenta monedei unice europene (EURO) si a paritatii fixe intre monedele nationale. Fluctuatiile valutare au impus adoptarea unui sistem de restituiri si prelevari intre statele membre pentru a compensa distorsiunile monetare datorate devalorizarii sau revalorizarii monedelor. In 1969 au fost instituite Sumele Monetare Compensatorii (SMC). SMC negative compenseaza diferenta intre preturile in tara cu moneda devalorizata si preturile comune, iar SMC pozitive folosite in situatia simetrica:

b) Preferinta comunitara este consecinta logica a constituirii pietei agricole unice si a dorintei Comunitatii de a elimina dependenta consumului de piata externa. Ea asigura protejarea pietei UE impotriva importurilor la preturi scazute si a fluctuatiilor de pret adeseori excesive, de pe pietele mondiale.

Ca mecanism de protectie, politica agricola comuna fata de terti uzeaza de sistemul prelevarilor si cel al restituirilor. Daca pretul mondial este inferior celui european se aplica prelevari la import (plata unei taxe variabile stabilita ca diferenta intre pretul extern si pretul prag) si restituiri la export (egale cu diferenta intre pretul de piata in Uniune si pretul extern). In situatia inversa pretul mondial superior pretului european - prelevarea se aplica exporturilor si restituirile importurilor.

Sistemul prelevarilor si restituirilor protejeaza piata comunitara de concurenta externa si asigura o sursa de sustinere financiara a exportatorilor, contribuind 1a formarea Fondului European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA).

c) Solidaritatea financiara in sfera politicii agricole consta in gestionarea si suportarea in comun a cheltuielilor aferente, prin constituirea FEOGA, structurat pe doua sectiuni: garantare - destinata acoperirii cheltuielilor privind pietele agricole si politica preturilor si orientare - pentru sustinerea reformelor structurale, realizarea obiectivelor de politica sociala si sprijinirii dezvoltarii zonelor rurale.

In ceea ce priveste mecanismul de infaptuire in practica a politicii agricole comunitare a fost astfel conceput incat sa incurajeze comertul intra-comunitar cu produse agricole si sa limiteze sau sa impiedice importurile extra-comunitare, acestea fiind admise numai atunci cand Uniunea Europeana este deficitara la anumite produse agricole .

Parghiile pe care bazeaza mecanismul de functionare, a politicii agricole comunitare sunt:

1. Sistemul preturilor indicative sau orientative, care se stabilesc, de regula o data pe an la inceputul campaniei de comercializare pentru produsul respectiv Aceste preturi sunt mai ridicate decat preturile practicate pe piata internationala, ele reprezentand limita maxima a acestor preturi.

2. Sistemul preturilor de interventie, care se stabilesc tot o data pe an la un nivel inferior fata de preturile indicative sau normative si care constituie limita minima a preturilor comunitare, dar care se situeaza peste nivelul preturi practicate pe piata mondiala.

Comercializarea produselor agricole ale tarilor membre pe piata Comunitatii Economice Europene se face 1a preturi care pot oscila intre cele doua limite: limita maxima (data de pretul indicativ) si m limita minima (data de pretul de interventie).

In situatia in care pe piata produselor agricole comunitare pretul de comercializare a produselor agricole atinge nivelul de interventie, si chiar tinde sa scada sub nivelul acestuia, ca urmare a faptului ca oferta este mai mare decat cererea, atunci, potrivit mecanismului politicii agricole comunitare, se procedeaza la stocarea produsului respectiv pana la restabilirea echilibrului intre oferta si cerere. Produsele care sunt stocate se cumpara la nivelul pretului de interventie, finalizarea actiunii facandu-se de FEOGA. Produsele stocate pot avea doua destinatii: revanzarea pe pietele tarilor membre atunci cand creste cererea pentru aceste produse, sau pot fi exportate in afara comunitatii, in cazul in care gradul de satisfacere pe piata comunitatii la produsele respective este foarte mare. Daca la un anumit produs agricol cererea depaseste oferta si pretul tinde sa depaseasca limita maxima a pretului comunitar (pretul indicativ sau orientativ) inseamna ca gradul de autosatisfacere la produsul respectiv este redus si se admise importul din afara CEE pentru restabilirea echi   lui intre cerere si oferta.

3. Sistemul de protectie la frontiera care presupune promovarea unui complex de masuri ale politicii comerciale care au ca principal scop contracararea concurentei extra-comunitare: preturi limita la import, taxele vamale, taxele de prelevare, bariere netarifare etc.

Preturile limita, denumite si preturi prag sunt preturi sub care nu sunt admise pe piata comunitara importurile de produse agricole provenind din tarile terte. Preturile prag stau la baza stabilirii nivelului taxelor vamale si a taxelor de prelevare, fiind mai scazut, dar foarte aproape de nivelul preturilor indicative. Pretul prag se deduce din pretul indicativ prin scaderea costului transportului pe parcurs comunitar.

La importul de produse agricole din afara CEE se percepe o taxa vamala de import, iar la marea majoritate a acestor produse se percep si taxe de prelevare care se stabilesc ca diferenta intre pretul de import si nivelul maxim al preturilor comunitare (pretul indicativ sau orientativ) din se scad cheltuielile de transport (adica pretul prag).

In afara taxelor vamale si a taxelor de prelevare la importul de produse agricole din tarile extra-comunitare se opereaza si cu bariere netarifare, pentru a asigura protejarea pietei comunitare de concurenta. tarilor terte si a asigura preferinta pentru produsele agricole provenind din tarile uniunii. Aceste bariere netarifare se stabilesc in functie de gradul de acoperire a nevoilor Comunitatii Economice Europene din productia proprie pentru produsele agricole supuse reglementarilor comunitare. Cu cat gradul de acoperire a nevoilor comunitare din productia proprie este mai ridicat, cu atat barierele netarifare sunt mai restrictive si

invers.

Reforma politicii agricole comune (PAC)

Se apreciaza de catre de catre specialisti ca desi in timpul care a trecut de la aprobarea Acordului de la Bruxelles din anul 1962 s-au inregistrat progrese insemnate pe linia realizarii politicii agricole comunitare, au aparut multe disfunctionalitati si contradictii, atat in ceea ce priveste relatiile intra-comunitare, cat si cele extra­comunitare.

Daca initial instrumentul principal al politicii agricole comune a fost sistemul de garantare a preturilor pentru o productie agricola nelimitata, obiectivul urmarit fiind cresterea gradului de aprovizionare a Comunitatii cu produse agricole din productia proprie s-a constatat, in etapele urmatoare, ca acest instrument nu mai era in masura sa satisfaca cerintele producatorilor agricole comunitare, acest obiectiv a fost atins si chiar depasit la o serie de produse agricole. Au inceput sa apara surplusurile de produse agricole care trebuiau sa fie stocate si exportate in afara Comunitatii (de cele mai multe ori la preturi mai mici decat cele comunitare). Aceste activitati trebuiau finantate de la FEOGA si, ca urmare, bugetul agricol continua sa creasca. A aparut necesitatea infaptuirii reformei politicii agricole comunitare (P.A.C.).

Aceasta reforma a politicii agricole comunitare a fost impusa de aparitia unor mari surplusuri de produse agricole care trebuiau stocate si exportate in afara comunitatii, uneori la preturi mai mici decat cele practicate in interior, ceea ce a condus la cresterea continua a bugetului comunitatii afectat agriculturii.

1. Primul pas facut pe calea reformei politicii agricole comunitare a avut ca scop micsorarea productiei agricole in care scop s-a trecut la mentinerea de preturi garantate doar pentru o cantitate limitata de produse agricole, cantitate stabilita anual de catre ministrii agriculturii din tarile comunitare. Aceasta masura trebuia sa conduca la scaderea stocurilor si reducerea exporturilor in afara comunitatii la o serie de produse agricole, preturi mai mici decat cele comunitare si , in consecinta, micsorarea costurilor politicii comunitare (pentru stocate si subventionar a exporturilor).

Pentru atingerea acestui obiectiv a fost introdus un mijloc de constrangere pentru respectarea cotelor de productie stabilite anual - impozitul de coresponsabilitate - pe care trebuia sa-1 suporte producatorii in cazul in care depaseau aceste cote de productie (acest impozit fiind aplicat asupra depasirilor de productie fata de cotele stabilite).

2. A doua masura pe linia reformei politicii agricole comunitaxe a fost luata in 1984 cand s-a hotarat alinierea productiilor agricole la nivelul cererii comunitare pentru produsele nominalizate, insa rezultatele nu au fost pe masura asteptarilor fapt confirmat de cresterea continua a cheltuielilor la bugetul agricol.

3. Ca urmare, s-a trecut al treilea pas pe lini adancirii reformei politicii agricole comunitare: in anul 1988 s-a trecut la o noua etapa cand Consiliul de Ministrii a hotarat aprobarea anuala a unui plafon maxim de cheltuieli pentru politica agricola comunitara care nu mai putea sa depaseasca ritmul cresterii PIB-ului comunitar. Totodata, s-a hotarat introducerea unor limite garantate la majoritatea productiilor agricole, limite stabilizatori. Acesti_. stabilizatori au devenit un mecanism de urmarire si control, mult mai eficient, a cheltuielilor comunitare, pe fiecare grupa de produse agricole in parte. Acesti stabilizatori operau dupa principiul: daca productia depasea nivelul fixat pentru produsul respectiv, platile de sprijin pentru producatorii acestor produse se reduceau automat, reducere care se aplica la intreaga productie a produsului respectiv si nu doar la surplusul de; productie situat peste cantitatea maxima garantata.

4. In anul 1991, Comisia Europeana a hotarat trecerea la o noua politica agricola comunitara prin instituirea politicii preturilor competitive, care sa faca fata. atat concurentei intra-comunitare, cat si celei internationale. S-a trecut la adoptarea unor masuri menite sa puna pe baze noi politica agricola comunitara, masuri al caror principal scop il constituia aplicarea strategiei comunitare de dezvoltare a zonelor rurale din tarile membre.

Obiectivele principale ale acestei reforme PAC erau:

a. mentinerea pozitiei de leader a Uniunii Europene pe piata produselor agricole atat la productie, cat si la exportul de astfel de produse prin cresterea competitivitatii agricultorilor europeni atat pe piata intra-comunitara, cat si pe cea mondiala;

b. apropierea productiei agricole comunitare de nivelul cererii reale de produse agricole, fara insa a neglija si cererea de produse agricole pe piata. mondiala;

c. acordarea de ajutor financiar acelor fermieri comunitari care au cea mai mare nevoie de el (in limita bugetului) ;

d. incurajarea fermierilor sa ramana pe pamanturile lor, sa nu abandoneze activitatea agricola si sa migreze spre orase, mai ales in conditiile actuale cand Uniunea Europeana se confrunta cu un somaj foarte mare;

e. protejarea mediului prin politici industriale corespunzatoare de dezvoltare a potentialului economic si social adecvat al zonelor rurale.

f. un accent sporit a fost pus pe dimensiunea ecologica a agriculturii, in cadrul masurilor de politica ecologica si sociala; o importanta deosebita au avut masurile agroecologice, care in general au fost apreciate favorabil de catre populatie, fiind totodata bine acceptate de fermieri. Efectele reformei asupra mediului ambiant au fost diverse. Au fost eliminate modelele de cultura si de crestere a animalelor mai putin intensive. Pot fi identificate in acest sens unele aspecte pozitive: utilizarea mai rationala a ingrasamintelor si pesticidelor ca urmare a reducerii preturilor garantate, efecte benefice asupra mediului generate de restrangerea suprafetelor din productie, stimularea .mei mai bune distributii teritoriale pe termen lung a cresterii animalelor.

Regasim in noua politica agricola cele trei principii de baza ce stau la baza acesteia: unicitatea preturilor, preferinta comunitara si solidaritatea comunitara Politica de preturi va trebui sa fie mai competitiva pentru a face fala concurentei de pe piata interna si internationala. In vederea respectarii principiului preferintei comunitare, produsele comunitare trebuie sa fie mentinute mai ieftine decat produsele agricole importate. Pentru aceasta importurile sunt supuse unor taxe vamale pentru a le face mai scumpe decat produsele comunitare comparabile. Solidaritatea financiara comunitara este asigurata, in principal, prin bugetul comunitar. Statele membre neplatind in mod direct proprii producatori ci contribuind la acoperirea tuturor costurilor prin bugetul Uniunii Europene.

Efectele acestei reforme a politicii agricole comunitare se estimeaza a fi favorabile dezvoltarii agriculturii deoarece: pentru prima data se prevad nivele de compensare diferite intre regiunile Uniunii Europene, pe baza datelor statistice de productie si a randamentelor; numarul exploatatiilor agricole va scadea intr-un ritm de 3% pe an; reforma va permite stabilizarea productiei foarte aproape de consumul comunitar, singura ratiune de sprijin a productiei fiind asigurarea exportului in conditii concurentiale, fiind suprimate subventiile; ca urmare a reducerii preturilor, produsele agricole vor fi mai ieftine la consumatorul final; agricultura va participa activ la protectia mediului inconjurator si la conservarea patrimoniului rural in diverse regiuni ale Uniunii Europene; pentru a se realiza o agricultura performanta, Uniunea Europeana va. trebui sa accepte in totalitate regulile liberei concurente si ale pietei si pentru acest sector de activitate.

Reforma PAC din deceniul actual. La 10 iulie 2002, Comisia a prezentat Consiliului si Parlamentului documentul " Catre o agricultura durabila' in care s-a analizat situatia PAC si s-au propus unele directii de reforma a PAC.

Pe baza documentului mentionat, in ianuarie 2003, Comisia a prezentat un pachet de propuneri pentru reforma PAC luat in discutie de Consiliul Ministrilor pe Agricultura si Pescuit din 27-28 ianuarie 2003. Dupa negocieri dificile, in care oponentii reformei au fost in special beneficiarii neti ai fondurilor financiare, s-a ajuns la un consens asupra pachetului de masuri la Reuniunea Consiliului pe Agricultura si Pescuit din 25-26 iunie 2003.

Elementele principale ale reformei erau:

- Eliminarea sau decuplarea legaturii dintre productie si platile directe, care urmau a fi inlocuite cu un ajutor unic pe ferma, acordat independent de volumul si structura productiei;

- Respectarea obligatorie a anumitor standarde de catre fermieri (conditionalitate) cum sunt cele de mediu, de securitate alimentara, de sanatate a plantelor si animalelor, Comisia elaborand o lista cu 18 standarde prioritare care trebuiau respectate cu riscul diminuarii sau pierderii ajutorului direct si care impuneau inspectii anuale prin sondaj ale statelor membre;

- Suplimentarea resurselor pentru dezvoltarea rurala, prin modulare, adica transferul de resurse financiare dinspre masurile de piata (pilonul 1) spre masurile de dezvoltare rurala (pilonul 2), ceea ce presupune diminuarea anuala (cu 3-5%) a platilor directe , exceptand fermele mici si cele din zonele periferice;

- Stabilizarea cheltuielilor agricole, prin mentinerea unei stricte discipline financiare, pentru a nu fi depasite plafoanele stabilite pentru perioada 2007-2013;

- Revizuirea politicii de piata (pilonul 1) la cereale, ovaz, culturi energetice, furaje, lactate, indeosebi pe calea reducerii pretului de interventie sau a ajutoarelor.

- Consolidarea si intarirea dezvoltarii rurale, prin masuri vizand calitatea produselor, indeplinirea standardelor prioritare, cresterea bunastarii animalelor, sprijinirea instalarii tinerilor fermieri, implementarea directivelor Natura 2000, suportul pentru investitii in impadurire, indeosebi pe calea unor ajutoare financiare specifice.

Efectele pozitive ale reformei sunt legate de conectarea mai puternica a producatorilor la cerintele pietei, ceea ce ar putea restrange supraproductia si, implicit, ar atenua necesitatea masurilor de interventie si presiunea concurentiala pe piata comunitara si pe cea internationala. Ajutorul unic pe ferma inseamna alocarea subventiilor directe catre fermierii care realizeaza activitati productive, iar modularea va redirectiona fondurile dinspre marile ferme spre masuri de dezvoltare rurala, care au efecte benefice de antrenare pentru comunitatile rurale. Prin aplicarea conditionalitatii si prin modulare, protectia mediului se va imbunatati sensibil, la fel si beneficiile consumatorilor pe linie de securitate, diversitate si calitate a produselor.

Politica agricola ti integrarea Romaniei in Uniunea Europeana;

implementarea acquis-ului comunitar in domeniul agricol in Romania

Comisia Europeana a evaluat anual indeplinirea criteriilor de aderare, inclusiv in domeniul politicii agricole de catre Romania. Agenda 2000, referindu-se la politica de dezvoltare a agriculturii in tara noastra apreciaza ca procesul   lent al procesului de macrostabilizare si viteza redusa a restructurarii si privatizarii n-au creat un cadru favorabil pentru modernizarea si dezvoltarea sanatoasa a agriculturii ti pentru diversificarea mediului economic rural.

Ritmul lent al tranzitiei catre un sector agricol privat orientat catre piata constituie inca un factor nefavorabil aplicarii unei mari parti din acquis-ul comunitar in domeniul agriculturii. De asemenea, nu este rezolvata inca definitiv proprietatea legala asupra pamantului si fragmentarea excesiva a proprietatii, care face ca partea cea mai mare o fermelor familiale sa continue sa practice in general, o agricultura ineficienta de subzistenta, in loc sa produca pentru piata Dezvoltarea agriculturii si a zonelor rurale pe baza fermelor familiale a fost impiedicata de inconsistenta eforturilor de restructurare a sectoarelor din amonte si aval, iar fragmentarea excesiva a productiei agricole a continuat sa creeze probleme grave in lantul agroalimentar, facand dificile monitorizarea calitatii ofertei si diferentierea platilor corespunzator criteriilor de calitate.

Comisia Europeana, referindu-se la Romania a apreciat ca ar fi necesare politici de dezvoltare a infrastructurii de piata, care sa asigure transparenta pietei si informatii privind preturile produselor agricole, precum si consolidarea gospodariilor private de dimensiuni mai mari prin arendarea si vanzarea pamantului. Procesul lent de privatizare a fermelor de stat reprezinta inca o bariera pentru investitiile in ferme si exploatarea eficienta a terenurilor agricole.

Legislatia comunitara implica un numar mare de regulamente, directive, decizii care trebuie transpuse in legislatia romaneasca si trebuie implementata de o administratie stabila si competenta.

Adoptarea acquis-ului comunitar inseamna atat respectarea unor cerinte si norme tehnice, calitative, ecologice, cat si impunerea unor mecanisme de monitorizare a pietei si a preturilor, crearea unor sisteme de inregistrare si control, dezvoltarea mecanismelor de control si acces pe piata, asigurarea protectiei si sanatatii consumatorilor, etc.

Transpunerea acquis-ului inseamna atat masuri orizontale, cat si masuri privind organizatiile comune ale pietelor agricole, masuri de dezvoltare rurala, masuri privind agricultura ecologica, silvicultura, politica in domeniul calitatii.

Dintre masurile orizontale se detaseaza cele privind acquis-ul legat de FEOGA, implicand MAAP, MFP, Agentia SAPARD si directiile agricole judetene.

Pentru preluarea acquis-ului s-a solicitat o perioada de tranzitie, pana in 2011, in care pot fi adoptate masuri de salvgardare la import menite a preveni perturbarea pietei si afectarea producatorilor autohtoni.

O problema prioritara pentru Romania o reprezinta dezvoltarea rurala, concept de o importanta. vitala pentru viitorul statului romanesc, asa cum se precizeaza in documentele U.E. Ea se realizeaza pe baza Planului National pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, pus in aplicare prin Programul SAPARD si Agentia SAPARD.

Prioritatea dezvoltarii rurale se refera la: imbunatatirea structurilor de procesare si comercializare a produselor agricole si piscicole, controlul calitatii, imbunatatirea infrastructurii rurale si agricole, dezvoltarea si diversificarea economiei rurale, valorificarea resurselor umane.

TERMENI Si CONCEPTE

Politica Agricola Comuna (PAC)

Acordul de la Bruxelles, 1962

Argumente in favoarea PAC

Obiectivele PAC

Principiile PAC

Interventia publica in agricultura

Unicitatea pietei

Preferinta comunitara

Fondul European de Orientare si Garantare Agricola (FEOA) 

Sume Monetare Compensatorii (SMC)

Solidaritate financiara

Preturi indicative

Preturi de interventie

Preturi limita (preturi prag)

Taxe de restituire

Taxe de prelevare

Impozit de coresponsabilitate

Preturi competitie

Preferinta comunitara

Reforrna PAC

Obiectivele reformei PAC