Colectivizarea agriculturii in Romania

Colectivizarea agriculturii in Romania

Plenara din 3-5 martie 1949 a Comitetului cental al P.C.R. a fost stabilit un program detaliat privind transformarea socialista a agriculturii. Liderii comunisti aveau suficiente dovezi care atestau ostilitatea taranilor fata de colectivizare.

Plenara pornea de la ideea leninista ca nu se putea construi socialismul doar la oras, iar la sate sa domine proprietatea privata. Rezolutia plenarei arata ca exploatatiile mai mici de 5 ha erau nerentabile si propunea o alianta cu taranimea saraca si mijlocie impotriva chiaburilor.

In prima etapa s-a urmarit lichidarea chiaburilor. Ei au fost ridicati de regula noaptea si trimisi cu domiciliul fortat in alte zone ale tarii. Au fost arestati in numel luptei impotriva chiaburilor peste 80.000 de tarani, dintre care peste 30.000 au fost judecati in procese publice.

Conducerea partidului a propus sa se constituie in fiecare judet o Gospodarie Agricola Colectiva(GAC), care sa fie sprijinita de catre stat prin intermediul GAS si SMT.

Pentru a nu compromite idea de colectivizare, comunisti au precizat ca inscrierea sa se faca doar prin libera alegere a taranilor. Pentru ai atrage pe tarani in aceste gospodarii agricole colective, statul a impartit recolta obtinuta celor care intrasera deja si ia scutit 2 ani de impozite.

In septembrie 1951 s-a renuntat la ideea colectivizarii accelerate, in folosul intovarasirilor agricole, care intampinau mai putina rezistenta in randul taranilor.

Anul 1953 a adus anumite concesi pentru tarani. Unele impozite si cote de livrari la lapte carne si lana au fost reduse si s-a instituit un nou sistem de vanzari cu plata in avans la animale vii, produse animaliere, materii prime, fructe si egume. Au fost reduse la jumate taxele pe vanzarea produselor din gospodarie, care ii ramaneau taranului dupa livrarea cotelor obligatorii.

In 1956, gospodariile mici si mijocii, cuprinse intre 5-20 ha, aigurau 75 % din recolta tarii. In acelasi an, de teama revolutiei maghiare, au fost eliminate cotele obligatorii la anumite produse.

In 1957, Comitetul regional Dobrogea anunta ca pamantul de aici trecuse in proportie de 100% in proprietae socialista. Activistii din Dobrogea au fost trimisi in alte regiuni pentru a ajuta procesul de colectivizare.

Propaganda comunista a fost insotita mai peste tot de brutalitati si ilegalitati comise de cei trimisi sa-i convinga pe tarani de avantajul exploatatiilor socialiste.

Au fost regizate adunari taranesti, la care au participat un numar mic de tarani, selectati de partid, care si-au dat acordul pentru transformarea intovarasirilor existente in gospodarii agricole. Ca reactie au izbucnit o serie de revolte taranesti, precum in satele de langa Focsani, dar care au fost infrante de batalionul de securitate din acel oras.

In 1959, oficiosul partidului, Scanteia, scria ca sectorul socialist cuprindea 5,8 milioane ha, ceea ce reprezenta 68% din totalul suprafetei arabile, cu 17% mai mult fata de anul anterior.

In 1960, sectorul socialist a ajuns la 82% din total, cu toate ca 680.000 de familii de tarani cu 1,8 milioane ha ramasesera in afara, cu precadere in zona de munte.

Conducerea partidului s-a aratat nemultumita de cantitaea recoltelor obtinute in godspodariile agricole. Congresul II al partidului din 1955 prognoza pentru 1960 o productie de cereale de 15 milioane tone. Or cel mai ridicat plafon in acel cincinal a fost atins in 1957 cu 11milioane tone.

La sfarsitul anului existau cca. 5000 de gopodari agricole, insa o buna parte erau nevoite sa contracteze credite de la banci pe care nu le puteau mai puteau returna.

In 1962 conducera partidului a declansat faza finala a procesului de colectivizare. In primavara acelui an , partidul anunta oficial incheierea tranformarii socialiste a griculturii.