Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi

Turism


Qdidactic » bani & cariera » afaceri » turism
Turismul montan - concepte si definitii, forme ale turismului monta, clientela statiunilor montane



Turismul montan - concepte si definitii, forme ale turismului monta, clientela statiunilor montane


Turismul montan

In larga paleta a formelor de turism, turismul montan detine un loc aparte; muntele a reprezentat din totdeauna o destinatie preferata pentru refacere, odihna, aventura sau alte nevoi socio-culturale. In acelas timp, zona montana a atras atentia investitorilor si organizatorilor de turism, datorita oportunitatilor oferite pentru dezvoltarea unei activitati turistice eficiente, astfel ca putem vorbi astazi despre existenta, pe plan mondial, a unei oferte complexe, diversificate (pentru toate gusturile si disponibilitatilor banesti) si de mare atractivitate.

1.1   Concepte si definitii



Conceptele de „turism” si „turist” desi considerat de cei mai multi dintre experti din domeniu un fenomen specific epocii contemporane, turismul s-a cristalizat in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si ca atare, primele incercari de definire si caracterizare a lui dateaza din aceasta perioada. Din punct de vedere etimologic, cuvantul „TURISM” provine din termenul englezesc „TO TOUR” (a calatori, a colinda), avand deci semnificatia de excursie.  De-a lungul anilor, continutul notiunii de turism s-a modificat, s-a imbogatit continuu. Unul dintre specialistii consacrati in cercetarea fenomenului turistic, a carui opinie a fost imbratisata de un numar mare de teoreticieni, este profesorul elvetian W. Hunziker. El defineste turismul prin „ansamblul relatiilor si fenomenelor ce rezulta din deplasarea si sejurul persoanelor in afara locului de resedinta, atata timp cat sejurul si deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanenta sau o activitate lucrativa oarecare”. Unii specialisti au reprosat acestei definitii ca este prea generala, ca nu exclude unele forme de deplasari ce nu au scopuri pur turistice (elevi ,studenti).

In schimb, alti specialisti i-au reprosat caracterul limitativ, deoareca exclude o serie de manifestari care au si continut turistic, ca de exemplu participarile la congrese si reuniuni interne si internationale, deplasarile oamenilor de afaceri, manifestari in care se solicita in mare masura si servicii turistice. Principalele elemente care marcheaza activitatea turistica sunt: deplasarea persoanelor in cadrul calatoriei efectuate, sejurul intr-o localitate in afara domiciliului (resedintei permanente) a persoanei care se deplaseaza, sejurul are durata limitata, sejurul sa nu se transforme intr-o resedinta definitiva. 

In tara noastra, turismil montan se inscrie astazi in tendintele manifestate de turismul romanesc in general: transformari structurale generate de trecerea la economia de piata, scaderea circulatiei turistice, a calitatii echipamentelor si serviciilor, din lipsa surselor investitionale, dificultati generate de intarzierea privatizarii, de fiscalitatea impovaratoare, care nu favorizeaza dezvoltarea turismului, de lopsa coerentei cadrului legislativ, de imaginea negativa a Romaniei propagata peste hotare etc. Aceste tendinte demonstreaza sensibilitatea turismului la stimulii economico-sociali, la convulsiile conjuncturale, iar turismul nu face exceptie.

Potentialul turistic ar putea fi definit astfel: totalitatea factorilor de atractie apartinand cadrului natural sau antropic. La care adauga, valorificat prin intermediul amenajarilor turistice si care genereaza fluxuri turistice cu arii de provenienta interne si internationale ce se deplaseaza catre arii de destinatie unde consuma intr-o maniera turistica produsele turistice, rezultate dintr-un potential si amenajarea acestuia.

Potentialul turistic reprezinta conditia esentiala a dezvoltarii turismului intr-un anumit perimetru si poate fi definit ca ansamblul elementelor ce se constituie ca atractii turistice si care se preteaza unei amenajari pentru vizitare si primirea calatorilor. Elementele naturale sau antropice- resurse sau atractii turistice- reprezinta materia prima pentru activitatile turistice.

Potentialul turistic natural- reprezinta totalitatea resurselor turistice pe care le ofera cadrul natural prin componentele sale fizico-geografice (relief, clima, hidrografie, fauna, flora) inclusiv caracteristici modificate sau amenajari ale acestora.

Potentialul antropic- reprezinta totalitatea resurselor turistice rezultate ale creatiei umane din punct de vedere cultural - istoric si tehnico -economic din cadrul unui teritoriu sau al unei asezari umane considerate ca avand valoare turistica sau constituind baza de existenta pentru turism. 

Cuprinderea resurselor turistice in categoria resurselor intreprinderii de servicii semnifica specificitatea alcatuirii produsului turistic si din componente care atrag, retin, sunt 'gustate' dar nu se consuma odata cu preparatele culinare si cu uzura unor mijloace de transport, sunt nestocabile, desi de o longevitate apreciabila, produc emotii estetice si trairi afective de neuitat.


Se va aborda in continuare patrimoniul turistic romanesc din unghiul de vedere al gruparii de specialisti geografi si economisti, cercetatori ori analisti ai fenomenului turistic ce includ in notiunea de patrimoniul turistic (natural si antropic), baza materiala turistica (dotarile turistice si structurile de primire), serviciile turistice si infrastructura generala.

OMT apreciaza faptul ca turismul se refera la activitatile desfasurate de persoane, pe durata calatoriilor si sejururilor, in locuri situate in afara resedintei obisnuite, pentru o perioada consecutiva ce nu depaseste un an (12 luni), cu scop de odihna, pentru afaceri sau alte motive.
 Corespunzator acceptiunii prezentate, pot fi identificate formele principale ale turismului, si anume: turism intern (domestic tourism) : rezidentii unei tari date care calatoresc numai in interiorul acesteia; turism receptor (inbound tourism) : non-rezidentii care calatoresc in tara data; turism emitator (outbound tourism) : rezidentii tarii date care calatoresc in alte tari.

Aceste trei forme de baza pot fi asociate in modalitati diferite, dand nastere altor categorii ale turismului, si anume: turism interior, forma care regrupeaza turismul intern si turismul receptor; turism national, constituit din turismul intern si turismul emitator; turism international, alcatuit din turismul receptor si turismul emitator.

Clarificarea conceptului de turism presupune, de asemenea, si definirea subiectului calatoriei, respectiv a turistului. Turistul ca persoana a fost definit mai tarziu decat turismul ca fenomen. In 1937, un comitet de experti statisticieni din subordinea Ligii Natiunilor, a definit, mai intai, turistul international ca fiind „acea persoana care intreprinde o calatorie pentru cel putin 24 de ore intr-o alta tara decat cea in care se afla resedinta sa permanenta”.

Conferinta ONU pentru turism si calatorii internationale, Roma, 1963, a recomandat utilizarea termenului de vizitator pentru a desemna „orice persoana care viziteaza o tara, alta decat cea in care se afla resedinta sa obisnuita, pentru orice alt motiv decat desfasurarea unei ocupatii remunerate in interiorul tarii pe care o viziteaza”.

Excursionisti – vizitatori temporari ce calatoresc pentru propria placere si stau mai putin de 24 de ore in tara vizitata.

Cu acelasi prilej a fost definit si calatorul (turistul) in tranzit, considerat a fi orice persoana care traverseaza o tara, chiar daca ramane mai mult de 24 de ore, cu conditia ca opririle sa fie de scurta durata si/sau sa aiba alte scopuri decat cele turistice.

Ulterior, s-a pus problema stabilirii unui plafon maxim de timp, in cadrul caruia persoana care calatoreste este considerata turist. In 1991, la Ottawa, s-a stabilit ca aceasta perioada sa fie de 1 an, dupa care persoana respectiva este considerata rezident, azilant, etc.Toate aceste conditii raman valabile si in cazul turistului intern.

Conform precizarilor OMT, turistul este reprezentat de „orice persoana care se deplaseaza spre un loc aflat in afara resedintei sale obisnuite, pentru o perioada nu mai mare de 12 luni si ale carei motive principale de calatorie sunt altele decat exercitarea unei activitati remunerate in locul vizitat”.

Sunt mentionate , in acest context, trei criterii considerate esentiale pentru a distinge vizitatorii (in sensul de turisti) de alte categorii de calatori pentru a elimina ambiguitatile generate de unii termeni. Potrivit acestor criterii: voiajul trebuie efectuat intr-un loc situat in afara resedintei obisnuite, ceea ce nu exclude calatoriile mai mult sau mai putin regulate intre domiciliu si locul de munca sau de studii; sejurul nu poate depasi 12 luni consecutive, peste acest prag vizitatorul avand, din punct de vedere statistic, statutul de rezident; motivul principal al calatoriei trebuie sa fie altul decat exercitarea unei activitati remunerate, la locul vizitat, ceea ce exclude migratia legata de locul de munca.

Vizitatorii sunt grupati, dupa rezidenta, in vizitatori internationali si vizitatori
Interni, iar fiecare categorie este, la randul ei, subdivizata in turisti (cei care petrec cel putin o noapte la locul vizitat) si excursionisti (vizitatori de o zi).

Legat de durata voiajului, se sugereaza posibilitatea inregistrarii si evidentierii calatoriilor pe diverse lungimi de intervale, in functie de necesitatile analizei (tab. 1). Corespunzator acestei fragmentari a duratei calatoriei, unii autori propun si notiunea de vacantieri – pentru cei care realizeaza o calatorie de cel putin 4 zile. Se face , in acest fel, distinctie intre turismul de week-end (1-3 zile) si turismul de vacanta.

 

1.2 Forme ale turismului monta

Specifice acestui tip de turism este: drumetia, turismul montan de schi, speoturismul, raftingul, canioningul si alpinismul,

-turism montan de schi:        -In muntii Carpati zapada dureaza din decembrie, uneori chiar noiembrie, pana in aprilie. Oficial sezonul de schi in statiunile din Romania incepe la 15 decembrie si se incheie in martie

-drumetia: -este o forma de turism pentru odihna si recreere cu traditii in teritoriului studiat. Nevoia de repaus si recreere devine din ce in mai importanta in conditiile ritmului de viata stresant contemporan. Practicarea acesteia este accesibila unei categorii largi de populatie care dispune de diferite niveluri ale venitului si care apartine aproape tuturor grupelor de varsta. Orice forma de relief permite practicarea drumetiei, la noi in tara cel mai popular tip de drumetie este cel practicat in perimetru. Este cea mai des intalnita activitate de agrement din turism si sporturile montane in afara de schi. Are ca scop relaxarea, odihna si sporirea activitatii fizice. Dorim sa aratam Romanilor si Strainilor ca avem intradevar o patrie de invidiat. Cat mai multi sa indrageasca natura. Si aceasta prin drumetii si in toate anotimpurile. Acesta este turismul, o dorinta si o necesitate a timpurilor noastre. Inapoi la natura, ca pe vremea lui Rousseau, dar altfel, in conceptie, si cu mijloace moderne. Cand sa mearga omul in natura? Oricand! Nu exista anotimp care sa inchida drumetului adevarat, drumul spre munte. De ce sa facem turism? Pentru ca drumetia inseamna cunoastere, miscare, sanatate, confruntare cu natura si cu tine insuti. Marea este chemarea unui singur anotimp, o invitatie la lene si reverie. Muntele? Muntele inseamna mers, catarare, fapta. Sunt doua moduri de a te odihni. In sezlong si in miscare. Drumetia este odihna activa, bucuria de a strabate spatii, de a urca pe culmi. Drumetia este o forma de turism pentru odihna si recreere cu traditii in teritoriului studiat. Nevoia de repaus si recreere devine din ce in mai importanta in conditiile ritmului de viata stresant contemporan. Practicarea acesteia este accesibila unei categorii largi de populatie care dispune de diferite niveluri ale venitului si care apartine aproape tuturor grupelor de varsta. Orice forma de relief permite practicarea drumetiei, la noi in tara cel mai popular tip de drumetie este cel practicat in perimetrul montan. Drumetiile montane, asa zisul 'trekking', se pot efectua pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp. Drumetiile se efectueaza in zone sigure din toate punctele de vedere, zone care nu prezinta nici un fel de pericol pentru participanti. La aceste ture pot participa toti iubitorii muntelui, virsta nefiind un obstacol in admirarea frumusetilor naturii.


-speoturismul - se desfasoara in galeriile desemnate in planul de management. Numarul maxim de vizitatori/vizita este de 10 persoane care trebuie sa aibe echipamentul speologic in conformitate cu normele stabilite de Federatia Romana de Speologie. Speoturismul este vizitarea cu ghid specializat a pesterilor neamenajate. Pesterile vizitate au caracter sportiv (mers in apa, cascade, taras, rapeluri, avene, probleme de orientare) si sunt bogate in formatiuni (coloane, stalactite, stalagmite, draperii, tuburi de orga, pisolite). Se urmareste: explorarea in necunoscut activitatea echipei in conditii imprevizibile si stresante gestionarea lipsei de informatii si identificarea solutiilor luarea deciziilor si managementul crizei dominarea si utilizarea inteligenta a emotiilor Echipament: • frontala • casca speo • costum de neopren • ham • coarda • blocator

-alpinismul     -ramura sportiva care cuprinde ascensiunile in munti, in special escaladarea partilor greu accesibile ale acestora.

-raftingul si canioningul sunt considerate forme de turism de aventura care se practica in zonele montane. Raftingul inseamna coborarea cu barca pneumatica pe rauri repezi de munte, iar canioningul presupune coborarea prin canioane, chei, prapastii, defilee, cascade, etc.), alternand mersul cu inotul, escalada, coborarea in rapel, etc. Succesul acestor forme de turism se datoreaza caracterului lor ludic, exploratoriu si accesibilitatii relative. Practicarea acestor forme de turism de aventura presupune folosirea unui echipament adecvat si stapanirea anumitor tehnici.


1.3 Clientela statiunilor montane


De-a lungul anilor s-au manifestat importante schimbari in structura celor care practica aceasta forma de turism. Astfel, in urma unor studii, s-a constata ca cea mai mare parte a turistilor care frecventeaza statiunile montane de sporturi de iarna este reprezentata de tineri; de exemplu in Franta 35% dintre turisti au varste cuprinse intre 15 si 24 de ani iar 25% dintre ei au intre 25 si 35 de ani. In SUA doi din trei chiori au mai putin de 30 de ani.

In privinta categoriei socio-profesionale, s-a evidentiat faptul ca schiorii provin, cu precadere, din randul celor cu pregatire superioara, cu un nivel ridicat de instruire. Dupa unele aprecieri, peste 50% din clientela statiunilor turistice montane este alcatuita din intelectuali. De asemenea, avand in vedere ca turismul montan de iarna are un cost relativ ridicat, cei care practica aceasta forma de turism se situeaza in categoria celor cu un venit peste medie, mare si foarte mare. In consecinta ei vor manifesta o exigenta sporita fata de calitatea serviciilor si echipamentelor turistice.





Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright