Determinarea gradului de atractivitate al zonei Bran

Desi nu are titulatura de statiune turistica, pentru a ne fi mai usor in determinarea gradului de atractivitate pentru zona Branului, vom considera aceasta ca fiind o statiune turistica „cu acte in regula” (statut de care din punctul multora de vedere nu se afla departe, mai ales daca nivelul investitiilor in elemente de infrastructura si echipamente turistice isi pastreaza ritmul actual si popularitatea zonei nu va scadea).

Astfel, elementele ce determina atractivitatea din punct de vedere turistic al unei zone, in mare sunt reprezentate de : configuratia geografica, conditiile meteorologice (climat cald sau rece, umed sau uscat, nivelul si frecventa ploilor, luminozitatea soarelui, etc.) patrimoniul cultural si istoric, accesibilitatea, infrastructura generala, precum si la aspecte sociale sau politice.

Conditiile naturale au cea mai mare importanta, asigurand calitatea de integrare a amplasamentului in cadrul reliefului montan, si oferind conditiile prielnice pentru relaxare si odihna, motivatiile principale ale clientelei pensiunilor din zona.

Succesul Zonei Branului este dat de componentele principale ale produsului turistic, acestea fiind:

Serviciile de cazare si alimentatie;

Serviciile suplimentare;

Protectia mediului;

Evaluarea atractivitatii unei statiuni se poate face utilizand diferite modele. Unul dintre acestea este propus de I.Berbecaru si M. Botez si consta in urmatoarele etape.

-Selectarea factorilor de marketing aferenti statiunii/zonei (acestia sunt constituiti de toate elementele care constituie un motiv pentru venirea turistilor)

-Stabilirea importantei relative a fiecarui factor, prin acordarea de note (de la 10 pentru cel mai important factor in jos)

- Determinarea nivelului calitativ al fiecarui factor si cuantificarea acestuia, astfel: foarte bine –10, bine -8, acceptabil -5, slab –2

-Stabilirea contributiei fiecarui factor, prin multiplicarea importantei relative a fiecarui factor cu nivelul sau calitativ

-Insumarea contributiilor tuturor factorilor, obtinand o valoare sub 500 puncte (maximum)

Cu cat valoarea obtinuta se va apropria mai mult de 500, cu atat atractivitatea statiunii va fi mai mare. Modelul poate fi folosit si pentru compararea a doua sau mai multe statiuni.

Un alt model care incearca sa surprinda influenta fiecarui element al ofertei este determinarea gradului (indicelui) de atractivitate dupa formula:

	n

i

i

i=1

I a q * c

unde:

i= 1,2,3,.,n reprezinta numarul componentelor resurselor turistice

q= ponderea (la unitate a fiecarui element)

C= nivelul calitativ al fiecarui element

Elementele componente ale resurselor turistice, ponderea si valoarea lor se stabilesc pentru fiecare zona in parte, cu ajutorul unor modele si pe baza experientei specialistilor.

Astfel, pentru identificarea componentelor resurselor turistice se utilizeaza frecvent metoda „ arborilor de pertinenta”, ce permite structurarea succesiva a ofertei pe factori care definesc atractivitatea.

Apoi se stabileste de catre o echipa de specialisti, ponderea fiecarui factor, in functie de zona de discutie si se evalueaza fiecare factor pe o scara de la 1 la 3 (1-nivel calitativ scazut, 3-nivel calitativ inalt), sau de la 1 la 5.

Valoarea astfel obtinuta a indicelui de atractivitate se va situa in aceleasi intervale si va fi apreciata conform scalelor amintite.

LUCRARE: Exercitii corective pentru piciorul plat LUCRARE: Parasuta principala jalbert 252 - completul parafoil - caracteristici jalbert 252

Alte modele, mai complexe, incearca sa determine atractivitatea unei statiuni pornind de la cercetarile sociologice in randul turistilor si au in vedere atat atractivitatea constatata cat si pe cea potentiala..

Atractivitatea unei statiuni este  privita si sub aspectul relatiilor dintre acestea si zonele de origine ale turistilor, implicand si legaturile (accesul) dintre acestea.Modelele gravitationale pornesc astfel de la ipoteza existentei unei „atractii” intre perechile de „zone emitatoare” si „zone receptoare” de turisti si a posibilitatii exprimarii acestei atractii printr-o formula de tip determinist: fluxul de turisti este deci functie directa de atractia mentionata.

Un asemenea model este cel propus de W.J.Reilly (1931) in domeniul comercial si adoptat ulterior pentru turism astfel: fiind date doua destinatii turistice A si B si o localitate emitatoare X, raportul intre cererea pentru destinatia A si cererea pentru destinatia B este direct proportional cu raportul capacitatilor de cazare din statiunile A si B si invers proportional cu raportul patratelor distantelor intre localitatile X si A respectiv X si B: