Turism
Situatii ce necesita protectia securitatii turistuluiSituatii ce necesita protectia securitatii turistului Exista o serie de situatii in care securitatea turistului este amenintata si este nevoie de masuri pentru protectia acestuia.Cele mai importante dintre acestea sunt prezentate mai jos. 1. Demonstrarea identitatii In mod normal, orice persoana care calatoreste in tara sau in strainatate trebuie sa-si poata dovedi identitatea. Daca nu are aceasta posibilitate, ea poate fi confundata cu altcineva sau poate fi suspectata ca a incalcat legea. In consecinta, este esential, pentru securitatea turistilor, ca acestia sa poata fi identificati cu certitudine. Pe plan international, aceasta necesitate creste o data cu extinderea posibilitatilor de identificare personala. Astfel, obligatia turistilor de a se legitima cu un pasaport, obligatie considerata ca o frana sau o limita a liberei circulatii, este de fapt si un mod de identificare universal recunoscut. La acest mijloc de demonstrare a identitatii se poate adauga cartea de identitate, cartea de credit sau permisul de conducere, care in unele cazuri i se pot chiar substitui. Importanta pasaportului, ca document de identificare, a determinat autoritatile sa-i uniformizeze continutul si sa recomande inscrierea rubricilor in limbi de circulatie internationala. Riscul de pierdere si furt al pasapoartelor este proportional cu importanta lor, iar consecintele acestui gen de incidente decurg din formalitatile si costurile necesare inlocuirii documentelor respective. Reprezentantele consulare sunt instruite in sensul de a facilita eliberarea unor documente de identitate temporara, iar in viitor progresul tehnologic al informaticii va permite identificarea calatorilor, fie ca poseda, fie ca nu poseda documentele specifice. 2. Protectia sanitara Protectia sanitara a calatorilor reprezinta o problema cu grave implicatii, care ies din sfera protectiei juridice si chiar din aceea a securitatii consumatorului. Cu toate acestea, din motive de ordin practic, sanatatea turistilor este considerata ca o ramura distincta a securitatii turistului. Protectia sanitara a calatorilor poate fi privita sub doua aspecte: aspectul preventiv si cel curativ. Cea mai frecventa masura de prevenire sanitara este vaccinarea. Organizatia Mondiala a Sanatatii publica, periodic, reglementarile sanitare internationale, precum si informatiile privind vaccinurile obligatorii si recomandate pentru persoanele care calatoresc in strainatate. Cooperarea internationala a determinat adoptarea unui format unitar al certificatelor internationale de vaccinare, care permit recunoasterea acestor documente in toate tarile. Rapiditatea in deplasarea persoanelor este insotita si de rapiditatea in propagarea maladiilor infectioase si extinderea epidemiilor, inainte ca autoritatile sa poata adopta masuri de protectie a turistilor. Este, de altfel, una din cauzele care imprima masurilor de vaccinare caracterul de obligativitate. Turistii, mai ales cei internationali, sunt susceptibili de imbolnavire, in mai mare masura decat cei nationali, ca urmare a diferentelor de clima, de alimentatie si a prezentei vectorilor de maladii care nu exista in tarile emitatoare. De aceea, turistii au nevoie de ingrijire medicala pentru cazurile de imbolnaviri sau de tulburari a starii de sanatate. Asigurarea asistentei medicale, deci a masurilor curative, este, pentru turisti, o componenta importanta a securitatii si protectiei acestora. Dat fiind caracterul sezonier al calatoriilor de vacanta, unul dintre aspectele importante ale protectiei sanitare este nivelul serviciilor medicale pe care le poate oferi o tara receptoare de turisti. O alta problema ce priveste, inevitabil, asistenta medicala a turistilor este finantarea ei. In unele tari, securitatea sociala prevede oportunitatea ingrijirii medicale, atat pentru rezidenti cat si pentru nerezidenti. In alte cazuri, pot beneficia de tratament gratuit numai rezidentii inscrisi la securitatea sociala sau nerezidentii, in cazul acordurilor bilaterale sau multilaterale, pe baza de reciprocitate intre tari. In majoritatea tarilor si a cazurilor, serviciile medicale acordate turistilor straini nu sunt gratuite si trebuie platite suta la suta. In general, aceste servicii sunt foarte scumpe, ceea ce ridica o problema foarte importanta pentru turistii cu venituri scazute. Solutia general adoptata consta in incheierea unei asigurari medicale private contra plata. Aceasta se poate realiza in tara emitatoare sau in tara receptoare. 3. Securitatea pe parcursul transportului Prin chiar actiunea de a calatori, turistul este obligat sa foloseasca un mijloc de transport. Ca urmare, mai ales pentru turismului international, turistul intra in relatii contractuale cu un transportator care poate fi public, national, strain. Indiferent de mijlocul de transport utilizat, autoritatile publice stabilesc reguli generale, destinate sa garanteze securitatea si protectia calatorilor, cum ar fi, de exemplu, pentru transportul aerian, regulile OACI privind coeficientul de incarcare a avionului cu pasageri, bagaje, posta, s.a. Aceleasi restrictii sunt impuse si pentru transportul urban, feroviar, maritim si fluvial. Progresul tehnic si masurile de securitate adoptate au micsorat numarul de accidente si posibilitatea producerii lor. Totusi, accidentele de transport sunt inca frecvente, ele antreneaza decesul, infirmitatea sau lezarea calatorilor, ceea ce determina necesitatea deschiderii unei proceduri juridice. Exista 3 modalitati de abordare a acestei situatii; a. Atunci cand partea lezata poate ataca in justitie, proprietarul mijlocului de transport pe care l-a folosit. In acest caz trebuie facuta precizarea daca transportatorul este responsabil sau nu de accidentul provocat. Responsabilitatea transportatorului poate fi consecinta omisiunii, imprudentei sau neglijentei sale. Daca se demonstreaza una din aceste situatii, daunele pe care trebuie sa le plateasca transportatorul pot fi nelimitate. Succesul in obtinerea acestor daune este micsorat de procesul de judecare indelungat si de complexitatea calatoriilor internationale, tinand seama de faptul ca un transportator poate fi inregistrat intr-o tara si sa transporte pasagerii rezidenti ai altor tari intr-o tara terta de destinatie.
b. A doua posibilitate este ca transportatorul sa accepte responsabilitatea in cadrul unei sume date (exprimata intr-o moneda recunoscuta pe plan international, cum ar fi dolarul SUA) pentru consecintele care rezulta dintr-un accident, indiferent de cauza care a provocat accidentul. In cazul in care plafonul compensatiei este prea mic pentru a acoperi prejudiciul (invaliditate sau deces), turistii sunt sfatuiti sa incheie o asigurare complementara, cu titlu individual. c. Transportatorul refuza din start (la incheierea contractului) orice responsabilitate in caz de deces sau invaliditate, indiferent de vinovatia sa in situatia respectiva, in care caz, turistul trebuie sa se asigure impotriva accidentelor si prejudiciilor. Eludarea responsabilitatii de catre transportator trebuie inscrisa in mod expres in biletul sau documentul de voiaj. Unele legislatii considera aceste conditii nule, injuste si inaplicabile sau conditioneaza ca textul sa fie scris in bilet cu litere vizibile si intr-un limbaj usor de inteles si explicit. 4. Protectia in timpul vizitelor Turistii care se deplaseaza pe jos, in timpul vizitarii diferitelor obiective turistice, sunt foarte vulnerabili, din punctul de vedere al securitatii, deoarece: ca vizitatori, ei sunt prea putin familiarizati cu locul pe care il viziteaza; ca aparenta, sunt usor de recunoscut si identificat ca turisti, ceea ce ii expune riscurilor de agresiune si furt; in calitate de consumatori, se presupune ca poseda asupra lor mai multi bani decat rezidentii, ceea ce, de asemenea, ii lasa prada escrocilor si hotilor. Dispozitiile in materie de securitate si protectie in vigoare intr-o tara sunt considerate, in principiu, ca fiind suficiente si pentru protectia turistilor. Deoarece se apreciaza ca turistii straini sunt mai expusi decat cei autohtoni, guvernele au adoptat masuri de protectie politieneasca suplimentara in locurile publice vizitate de turisti. De asemenea, in unele tari a fost constituit un corp politienesc denumit „Politia turistica”, format din cunoscatori de limbi straine, precum si ale problemelor tipic turistice, in care ii asista pe vizitatorii straini. 5. Protectia in edificiile publice. Securitatea edificiilor deschise publicului cum ar fi teatrele, cinematografele, salile de concerte, barurile, este foarte importanta pentru turisti. Masurile adoptate pentru prevenirea incendiilor, fixarea unui numar maxim de vizitatori, paza impotriva furturilor, atacurile teroriste, etc. sunt, in general, in sarcina guvernelor, care, adeseori, colaboreaza intre ele pentru obtinerea unor rezultate mai bune. 6. Protectia in mijloacele de cazare Principalele domenii in care se naste o situatie generatoare de riscuri pentru turist in cadrul relatiei turist - hotelier sunt urmatoarele: a. Rezervarea In majoritatea tarilor, problema este rezolvata prin contract, ceea ce satisface necesitatea turistilor de a fi protejati fata de riscul de a nu fi cazati; b. Securitatea bunurilor personale si a obiectelor de valoare Bunurile personale ale turistului cuprind, incepand cu mijloacele de transport (autoturism) si pana la bagaje, o gama larga de obiecte apartinand acestuia, la care se adauga obiectele de valoare si banii. In anumite limite si conditii, inscrise in contract, hotelierul raspunde de prejudiciile ce rezulta din deteriorarea, furtul sau pierderea bunurilor personale ale turistului. c. Securitatea corporala a turistului Eliberarea de licente, de catre autoritati, are drept scop garantarea ca unitatile de cazare sunt salubre pentru gazduirea clientului si ca instalatiile nu prezinta riscuri deosebite. Hotelul trebuie sa fie dotat pentru prevenirea incendiilor, securitatea instalatiilor si protectia turistilor impotriva intrusilor. Scari si coridoare prost luminate, instalatii electrice insuficient protejate, reprezinta cazuri in care tribunalele decid ca hotelierul nu si-a respectat obligatia de a proteja turistii. 7. Protectia fata de agentii si organizatorii de voiaje Avand in vedere caracterul particular al deplasarii persoanelor ca turisti, precum si necesitatea securitatii si protectiei lor, guvernele prevad, adeseori dispozitii speciale, care reglementeaza relatiile intre turisti si intermediarii de voiaje in urmatoarele situatii: a. Falimentul agentului sau organizatorului de voiaje, eventualitate contra careia unele guverne solicita cautiuni sau garantii financiare din partea agentilor de voiaj, pentru ca acestia sa-si poata exercita profesia. In cazul in care survine inchiderea firmei sau falimentul, sumele respective sunt folosite pentru despagubirea turistilor. b. Pierderi sau accidente – regula urmata de catre agentul de voiaj este ca, in caz de pierderi ale unor bunuri sau accidente ale persoanei turistului, sa transmita responsabilitatea organizatorului de voiaje, acesta urmand sa se adreseze transportatorului sau hotelierului sau acelui prestator din culpa caruia s-a produs pierderea sau accidentul. Exista, totusi, cazuri cand, fie agentul, fie organizatorul de voiaje sunt considerati responsabili ai unei pierderi sau ai unui accident care le poate fi atribuit, ca urmare a actiunii sau omisiunii lor fata de client. c. Insatisfactia clientului – insatisfactia clientului cu privire la serviciile care i-au fost furnizate de catre organizatorul de voiaje poate avea cauze subiective sau obiective. Insatisfactia bazata pe cauze obiective (cum ar fi servicii inferioare calitativ celor descrise, absenta instalatiilor si comoditatilor ce figurau in materialul publicitar, prestarea, de exemplu, numai a 4 mese, in loc de 5, asa cum se indica in brosura publicitara) este, in general, reglementata de legile tarii emitatoare sau a celei primitoare care si-a elaborat strategia promotionala. In ultimii ani, a fost elaborata si o legislatie foarte stricta, in majoritatea tarilor industrializate, cu scopul de a proteja consumatorul. De aceea, organizatorii de voiaje trebuie sa verifice cand voiajul are loc in strainatate despre ce prevede legislatia fiecarei tari in aceasta privinta, și sa-l informeze pe turist. Daca insatisfactia este de ordin subiectiv, procedura obisnuita consta in transmiterea responsabilitatii, de la agent la organizatorul de voiaje, cu conditia ca sa nu se demonstreze ca increderea clientului se baza pe promisiunile facute personal de catre agentul de voiaj. In oricare dintre cazuri, aceste conflicte, ce decurg din insatisfactia subiectiva sunt, in general, rezolvate prin arbitraj si nu prin justitie.
|