Serviciile de transport rutier - serviciile turistice

Componenta de baza a turismului modern

INTRODUCERE

Transportul rutier a fost  liberalizat de la 1 ianuarie 1990, astfel ca transportatorul stabilit intr-un stat membru poate sa transporte marfuri intr-un alt stat membru (inainte de aceasta data transportatorul avea nevoie de o autorizatie).

Regulamentul nr.881/’91 stabileste conditiile in care se acorda licenta unica de catre statul membru pe teritoriul caruia este stabilit transportatorul, licenta valabila pe intreg teritoriul Comunitatii.

In ceea ce priveste transportul de persoane efectuat de un transportator provenit dintr-un stat membru intr-un alt stat membru, aceasta activitate este supusa autorizarii. Regimul acestei activitati este stabilit de normele comunitare si de acordul referitor la serviciile ocazionale internationale de calatorii cu autocarele si autobuzele, incheiat de mai multe state europene, intre care se gaseste si cele din Comunitate. Conform regulamentului nr.517/72 din 28 februarie 1972[1] autorizatia se elibereaza de catre statul unde sunt inmatriculate vehiculele. Pe de alta parte, regulamentul din 16 martie 1972 permite libera prestare de servicii in transportul international de calatori rutier, pe baza unei autorizatii eliberate in urma acordurilor in materie incheiate intre statele membre.

Cabotajul (activitatea de transport efectuata in interiorul altui stat membru) a fost liberalizat in mod progresiv, regulamentul din 21 decembrie 1989[2] stabilind un contingent anual de 15.000 de autorizatii pe an pentru transportul de marfuri.

Necesitatile impuse de piata unica au determinat adoptarea regulamentului din 25 octombrie 1993[3] (in domeniul transporturilor de marfuri) si din 23 iulie 1992 (in domeniul transporturilor de calatori). Incepand cu 1 iulie 1998, activitatea de cabotaj in domeniul transporturilor rutiere a fost complet liberalizata.

Consiliul a adoptat mai multe directive cu caracter tehnic, referitoare la dimensiunile si greutatea autovehiculelor de mare tonaj, la limitele de viteza pentru acestea, precum si la verificarile tehnice periodice[5]

De asemenea, au fost adoptate norme comunitare referitoare la timpul de munca si de odihna al soferilor care conduc autovehicule mai mari de 3,5 tone. Totusi, reglementarile nationale sunt foarte variate, actele normative comunitare (regulamentul nr.2829/77 din 12 decembrie 1997 si regulamentul nr.3820/85 din 20 decembrie 1985) permitand numeroase derogari.

La 21 decembrie 2000 s-a incheiat un acord cu privire la aplicarea directivei privind timpul de munca al soferilor rutieri, in care se stipuleaza o durata maxi,a saptamanala de 48 ore, ce poate fi prelungita la 60 de ore, cu conditia de a se realiza o medie de 48 de ore pe saptamana intr-o perioada de 4 luni.

Prin directiva nr.92/106 din 7 decembrie 1992[6] a fost reglementat transportul mixt, adica cel ce imbina transportul rutier cu cel pe calea ferata.

CAPITOLUL -I  Serviciile turistice : coordonate conceptuale

Semnificatii conceptuale

Una dintre trasaturile fundamentale ale economiei de piata si, totodata, conditia esentiala a progresului economico-social este utilizarea cat mai eficienta a resurselor umane, materiale si financiare ale societatii. Practic, cresterea continua a eficientei activitatii reprezinta o lege obiectiva generala, care actioneaza in toate formatiunile social-economice, si care reflecta relatii esentiale, cauzal-functionale, in orice tip de reproductie si este determinata de dezvoltarea si perfectionarea fortei de productie.

Din aceasta perspectiva si activitatea turistica, prin intregul sau mod de organizare, se incadreaza, se subordoneaza acestui obiectiv, urmarind obtinerea unor rezultate economice pozitive, concomitent cu satisfacerea in conditii superioare a cerintelor turistilor.

Eficienta este exprimata prin relatia dintre rezultatele obtinute intr-o activitate economico-sociala si cheltuielile efectuate in activitatea respectiva.

Activitatea de turism, componenta a sistemului social global, ca orice alta activitate este, pe de o parte, consumatoare de resurse, iar pe de alta parte, producatoare de efecte.

Configurarea poate fi intreprinsa din multiple unghiuri de vedere. Mai intai, evolutiv, este de retinut o indelungata perioada in care transporturile rutiere detineau de fapt, pe uscat, un adevarat monopol, in timp ce pe apa intampinau concurenta navigatiei maritime sau fluviale. Folosirea drumurilor a precedat cu milenii caile ferate, care sunt o cucerire moderna, localizabila in secolul al XIX –lea. O alta competitie, cea iscata de transportul aerian de persoane si de marfuri apare la o data inca mai recenta.

Din perspectiva tehnica, mijloacele de transport, cat si infrastructura (sosele, poduri, tunele) sunt nemijlocit tributare descoperirilor stiintifice, de profil.

Pe plan juridic, definirea transporturilor rutiere face necesara cunoasterea clasificarii ce le inglobeaza si le diversifica. Totodata se impune disocierea de activitati economice sau de contracte cu structuri asemanatoare.

In prealabil trebuie precizate cateva notiuni de folosinta curenta in materie, a caror semnificatie isi gaseste expresia in acte normative interne sau in conventii internationale.

Prin transport rutier se intelege, in sensul cel mai cuprinzator al notiunii, orice deplasare efectuata pe rute deschise pentru public, cu incarcatura sau fara incarcatura, a unui vehicul destinat transportului de calatori sau marfuri. Definitia este preluata de art.1 al Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectueaza transporturi rutiere internationale, incheiat la Geneva la 1 iulie 1970 si la care Romania a aderat prin Legea nr.101 din 22 noiembrie 1994.

Prin drum public (ruta deschisa pentru public) se intelege orice cale de comunicatie terestra destinata traficului rutier, daca este deschisa circulatiei. Drumurile care sunt inchise circulatiei publice sunt semnalizate la intrare cu inscriptii vizibile. Textul reprodus provine din art.6 pct.1 al O.U.G. nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.958 din 28 decembrie 2002.

In sfarsit, cea de-a treia notiune de baza in materie, cea de vehicul, reprezinta un sistem mecanic care se deplaseaza pe drum, cu sau fara mijloace de autopropulsie, utilizat in mod curent pentru transportul de persoane sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrari, in art.6, pct.15 din O.U.G. nr.195/2002.

Definitia reprodusa comporta in unele conventii internationale o semnificatie mai restransa, in sensul ca vehiculul in discutie trebuie sa fie altul decat acela care se deplaseaza pe sine sau este conectat la un conductor electric, asa cum precizeaza de exemplu art.4 din Conventia asupra circulatiei rutiere, incheiata la Geneva la 19 septembrie 1949 si la care Romania a aderat prin Decretul nr.442 din 29 iunie 1949. Cu alte cuvinte, stricto sensu, notiunea de mijloc de locomotie rutier exclude tramvaiul si troleibuzul. Fara sa examinam argumentele fiecarei dintre cele doua definitii (cea larga fiind valabila indeosebi in circulatia urbana), retinem ca in practica transporturile rutiere sunt efectuate in prezent, in proportie covarsitoare, cu mijloace auto[7].

Deplasarea de persoane sau de marfuri poate fi efectuata pe cale rutiera in conditii si cu finalitati variate. Ca efect al diversificarii este necesar sa discociem mai multe specii de transporturi rutiere, acestea pot fi:

♦ transporturi comerciale sau in interes propriu;

♦transporturi cu periodicitate regulata sau ocazionale;

♦transporturi interne sau internationale;

♦transporturi rutiere omogene sau mixte.

In activitatea turistica efectele utile au un caracter complex, astfel ca fateta economica propriu-zisa este strans legata de cea sociala a acesteia.

Eficienta economica raspunde modului cum si cat de avantajos sunt folosite resursele. Compararea efectelor cu eforturile care le-au determinat reliefeaza de fapt numai o latura a eficientei economice. O analiza complexa trebuie sa aiba in vedere insa si alte elemente, cum ar fi: structura resurselor si a rezultatelor (urmarind nu numai performantele matematic cuantificabile, ci si efectele fata de societate), timpul (ce poate actiona diferit asupra elementelor din structura), calitatea efectelor (rezultatele trebuind sa se regaseasca in reale utilitati sociale Pentru a comensura eficienta unei activitati economico-sociale este obligatoriu sa se compare efortul cu efectul, in contextul influentarii acestei corelatii de catre factorii timp si spatiu, fiecarui efort atribuindu-i-se numai efectul sau cauzal si fiecarui efect recunoscandu-i-se intregul efort depus.

Document online: Pectoral inferior (exercitii): Impins, fluturari Referat: Mersul pe jos – izvor de sanatate

Semnificatia conceptului de eficienta trebuie cautata peste tot unde se consuma resurse (materiale, umane si financiare), unde se cheltuieste munca sociala vie si materializata. Competitia, concurenta, rivalitatea agentilor economici, desfasurate intr-un cadru obiectiv al economiei de piata libere, impun obligativitatea ca orice activitate economica sa corespunda unor cerinte concrete ale societatii, sa raspunda unor cerinte reale ale vietii materiale si spirituale ale oamenilor.

In acest sens si activitatii de turism ii revin sarcini multiple pe linia eficientei economico-sociale. Dar, eterogenitatea si complexitatea produsului turistic confera eficientei acestui sector o sfera foarte larga de cuprindere si evaluare . De aceea specialistii califica eficienta economica in turism ca deosebit de complexa, deoarece exprima rezultatul unui ansamblu de activitati specifice: transporturi turistice, alimentatie publica, prestari de alte servicii de baza si complementare, desfaceri de marfuri, turism intern si turism international etc. Prin natura lor, rezultatele activitatii de turism au atat efecte directe cat si indirecte.

Complexitatea activitatii de turism presupune o mare diversitate a dotarilor de baza materiala, iar aprecierea corecta a eficientei utilizarii acestora cuprinde o arie deosebit de vasta si necesita o metodologie de cercetare variata. Numai astfel se poate comensura eficienta acestui sector in dinamica si specificul fiecarei componente, in corelatie cu o serie de factori si urmarind stabilirea posibilelor consecinte in contextul general al eficientei economice si sociale a turismului. Indiferent insa de metodologia utilizata, studiile de eficienta, in ansamblul lor, urmaresc sa evalueze gradul de satisfactie a turismului fata de mijloacele functionale antrenate, modalitatile concrete de crestere a multumirii acestuia cu costuri cat mai reduse si intr-un termen cat mai rapid, costul organizatoric in care se poate realiza o sporire a eficientei, atat printr-o corelare mai judicioasa a elementelor de functionalitate existente cu structura si zona de provenienta a turistilor, cat si prin reducerea cheltuielilor o data cu marirea incasarilor si, respectiv, a profitului.

Modalitatile principale, nominalizate in literatura de specialitate, ce pot fi utilizate in vederea aprecierii gradului de eficienta a dotarilor diferitelor structuri de primire turistice, vizeaza patru fatete sau unghiuri de abordare:

♦eficienta economica: exprima relatia dintre incasarile obtinute si sumele cheltuite in vederea construirii si functionarii unor obiective si amenajarii turistice. Aceasta este conditionata de durata recuperarii capitalului avansat, de incasarea medie, pe zi-turist, etc. De aceea de mare importanta este atenuarea sezonalitatii utilizarii suportului material si prestarilor de servicii turistice prin multiplicarea formelor de turism, mai ales a celor putin dependente de factorul natural.

♦eficienta social-politica: este relevata de aportul pe care structurile de primire turistice, prin dotarile lor materiale, il asigura politicii de antrenare a unui numar cat mai mare de indivizi in turismul intern si international, in scopul crearii celor mai bune conditii de refacere a fortei de munca si afirmarii rolului de ambasador cultural si al pacii conferit turismului international;

♦eficienta promotionala: consta in imaginea pe care consumatorul-turist si-o formeaza asupra ofertei turistice, in urma sejurului intr-o anumita destinatie, imagine care, pe langa toate celelalte impresii retinute, poate contribui la formarea unei aprecieri generale favorabile, opinie care, impartasita la intoarcerea in zona de resedinta, poate avea un eficient efect promotional.

♦eficienta tehnica: avand drept obiect solutiile constructive si de dotari tehnice adoptate, reflecta functionalitatea propriu-zisa a instalatiilor si amenajarilor. Ea este direct dependenta de fiabilitatea dotarilor turistice, termenele necesare pentru remedierea unor defectiuni, costurile remedierilor si reparatiilor, elemente ce influenteaza atat eficienta economica cat si pe cea promotionala.

Desigur, cel mai important factor, intre rata si masa profitului ca venit al intreprinderii. Si in cazul turismului, intre rata si masa profitului relatia este direct proportionala. Masa profitului are, la randul sau, o conditionare complexa in care se remarca:

1- nivelul productivitatii sau randamentul factorilor care influenteaza volumul rezultatelor, fapt ce impune firmei turistice sa se orienteze spre actiuni care conduc la o productivitate mai mare;

2- tarifele de vanzare si costul, intrucat masa profitului este diferenta dintre aceste doua elemente; orice scadere a costurilor si crestere a tarifelor de vanzare a serviciilor turistice are efecte pozitive in planul ratei profitului;

3- volumul, structura si calitatea activitatii turistice, care actioneaza asupra masei profitului, atat individual, cat si in combinatia lor;

4- viteza de rotatie a capitalului intrebuintat in turism.

Dat fiind complexitatea activitatii turistice, este imposibila surprinderea intregului continut al eficientei economice a acestuia doar prin intermediul unui singur indicator. In consecinta, este necesar sa se alcatuiasca un sistem de indicatori, prin intermediul carora sa se comensureze diferitele laturi ale eficientei domeniului respectiv. Sub acest aspect, metodologia statistica a OMT ofera urmatorul tablou al Sistemului de indicatori ai activitatii de turism :

A. INDICATORI AI CIRCULATIEI TURISTICE, care cuprind:

1. Sosiri internationale la frontiera, respectiv:

1.1. sosiri internationale pe categorii (vizitatori, turisti, excursionisti, pasageri in croaziera);

1.2. sosiri internationale pe regiuni;

1.3. sosiri internationale pe mijloace de transport (avion, feroviar, rutier, naval);

1.4. sosiri internationale dupa scopul vizitei (vacante, afaceri).

2. Numar turisti inregistrati in spatiile de cazare

3. Numar innoptari:

3.1. innoptari turisti interni;

3.2. innoptari turisti straini.

4. Durata medie a sejurului

5. Calatorii (plecari) in strainatate

6. Indicatori ai functiei de cazare a structurilor de primiri turistice:

6.1. numar unitati de cazare (hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, vile si bungalouri, cabane turistice, campinguri si sate de vacanta, spatiile de cazare de pe navele fluviale si maritime);

6.2. numar paturi;

6.3. coeficient de utilizare.

B. INDICATORI  ECONOMICI, care cuprind:

1.Indicatori economici generali, respectiv:

1.1. cheltuieli pentru turism(intern/international);

1.2. incasari din turism(intern/international);

1.3. valoarea adaugata din turism;

1.4. indicele preturilor turistice;

1.5. soldul balantei turistice.

2. Indicatori economici derivati, respectiv:

2.1. ponderea cheltuielilor pentru turism in totalul cheltuielilor pentru consum;

2.2. ponderea cheltuielilor pentru turism in P.I.B.;

2.3. ponderea cheltuielilor turistice in totalul cheltuielilor pe locuitor si ponderea cheltuielilor in consumul privat;

2.4. ponderea cheltuielilor valutare pentru turism in importul de bunuri si servicii;

2.5. ponderea incasarilor din activitatea de turism in P.I.B.;

2.6. ponderea incasarilor valutare din turism in exportul de bunuri si servicii;

2.7. gradul de acoperire a importurilor din incasarile valutare din turism.

Imagini ce se pot forma, prin determinarea indicatorilor cuprinsi in acest tablou structural, trebuie sa i se adauge faptul ca in domeniul turismului, ca si in alte activitati prestatoare de servicii, determinarea eficientei are anumite particularitati. In primul rand, desi eforturile materiale (cheltuieli de munca materializata si de munca vie) depuse pentru realizarea unor dotari tehnice sau pentru finantarea unor activitati sunt comparabile cu cele din alte sectoare, efectele nu sunt cuantificabile in toate cazurile (de exemplu, tratament balnear, actiuni social - culturale etc.). In astfel de situatii, alaturi de eficienta economica se evidentiaza eficienta sociala. Cele doua fatete ale eficientei, in sfera serviciilor turistice, se interconditioneaza, se intrepatrund, de cele mai multe ori, simultan, dublu aspect: eficienta economica(venituri nete ale firmelor turistice) si eficienta sociala 8nivelul servirii, gradul de satisfactie a turistilor). In al doilea rand, unele servicii turistice(de agrement, social-cultural ) sunt finantate de la bugetul statului, deci, in conditiile economiei de piata, nu sunt capabile sa asigure autofinantarea. In cazul acestora, se pune problema obtinerii unui randament maxim pe unitatea de efort.

In plus, realitate deloc neglijabila, nu trebuie sa scapam din vedere faptul ca turismul, pe lana efectele economice si sociale directe(cresterea cifrei de afaceri in domeniul cazarii, al alimentatiei publice, al magazinelor, al transportului specific, al agentiilor de turism), determina obtinerea unor efecte indirecte (permanente ori sezoniere), prin impulsionarea celorlalte ramuri si sectoare ale economiei, in asa-numitul efect multiplicator, respectiv: constructii si industrie, agricultura, transporturi, telecomunicatii, arta, etc.

1.2.Caracteristicile serviciilor

Turismul, ca domeniu socio-economic, face parte din categoria celor ce ofera produse invizibile, abstracte, ce nu pot fi definite cantitativ si calitativ decat partial si indirect. Totusi, ca si celelalte activitati producatoare de bunuri economice utile, turismul si-a constituit in timp o piata proprie a serviciilor pe care le furnizeaza, definita prin factori cu manifestare specifica si determinanti de natura motivationala, geografica, social-economica si politica .

Prin prisma sensului contemporan al notiunii de piata, anterior subliniat, putem spune ca piata turistica reprezinta sfera economica de interferenta a intereselor purtatorilor ofertei turistice, materializata prin productia turistica cu cele ale purtatorilor cererii turistice, materializata prin consum. In cazul turismului, locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu si cu locul de formare a cererii, interferenta se va transforma in suprapunere in timp si spatiu a celor doi factori (oferta si cererea), prin intermediul consumului turistic.

Daca piata turistica se aseamana cu alte forme de existenta ale pietei in general, prin rolul si functiile ce-i revin, se distinge de celelalte prin cateva particularitati ale raportului ce o reprezinta, respectiv:

a)este o piata cu o finalitate specifica, turismul in calitate de client neurmarind achizitionarea si consumarea unor bunuri si servicii, deci pur si simplu a unor marfuri obisnuite, comune si generalizate la nivelul intregii populatii, ci procurarea unor satisfactii pe care le induc actiunile din cadrul acestui sector de activitate.

b) este o piata fragmentata, are un caracter peticit (,,patch’’, termenul englezesc), deoarece satisfactiile se individualizeaza, pe un plan obiectiv, prin oferta cu caracteristicile ei si, pe plan subiectiv, prin cererea cu preferintele sale. De aceea, confruntarea eterogenitatii ofertei turistice cu fiecare din modalitatile de percepere ale componentelor acesteia, prin prisma fiecarei categorii de turisti, genereaza existenta unei multitudini de subpiete turistice, a unei unitati intr-o diversitate tot mai accentuata;

c) este o piata de o complexitate aparte in timp si spatiu, relatiile ce o compun incep a se contura, mai intai, prin perceperea ofertei turistice de catre cerere sub forma unei imagini construite prin sintetizarea tuturor informatiilor primite de fiecare turist potential, deci cu o incarcatura subiectiva deosebit de accentuata. Cu alte cuvinte, decizia de consum se adopta numai in raport cu imaginea ofertei. Apoi, actiunea turistica propriu-zisa, mai exact contactul direct cu oferta turistica, se realizeaza de-abia in timpul consumului;

d) este o piata multidimensionala, in sensul ca nu intotdeauna turistul (consumatorul) este si cel care decide asupra procurarii unui produs turistic. Pe piata turistica se manifesta asa numitii participanti la cumparare – persoanele care influenteaza, decid sau platesc consumul turistic;

e) este o piata cu o incarcatura de risc mult mai accentuata, ofertantii de servicii turistice confruntandu-se cu o suita de incertitudini, mult mai numeroase decat cele ale pietei bunurilor materiale.

Toate aceste particularitati fac din turism un domeniu ce nu poate fi abordat practic de catre oricine. In consecinta, pentru delimitarea si diminuarea inconvenientelor specifice sectorului turistic, se justifica cresterea rolului stiintei in aprofundarea conceptelor specifice acestei forme de piata si folosirea unor tehnici de prevenire sau micsorare a riscurilor de piata, dintre care pe primul loc se situeaza neconcordanta cantitativ-calitativa dintre oferta si cererea turistica. In acest sens, una dintre tehnicile utilizate este cea a simularii, prin construirea unui model-matrice care cuprinde verigile pietei turistice si variabilele ce le determina in procesul interactiunii simultane a cererii cu oferta turistica: continuarea optiunii de participare la actul turistic, prin prisma importantei functionale a imaginii produselor turistice pentru fiecare categorie de consumatori; derularea propriu-zisa a actiunii turistice in functie de greutatea specifica a deciziei consumatorului in favoarea achizitionarii unui anumit produs turistic.

Analiza stiintifica a pietei turistice implica o dezvoltare corespunzatoare si standardizare a terminologiei din domeniu. Astfel, evaluarea cantitativa a acestei forme specifice de piata presupune cunoasterea semnificatiei urmatoarelor notiuni: ♦ capacitatea pietei turistice: semnifica necesitatea, exprima sau nu, pe o anumita piata, pentru un produs turistic, independent de nivelul preturilor produsului si al veniturilor consumatorilor;

♦ potentialul pietei turistice exprima cererea totala (a tuturor consumatorilor) pentru un anumit produs turistic in functie de veniturile consumatorilor si de preturile practicate pentru acel produs.

♦volumul pietei produsului turistic exprima totalitatea tranzactiilor incheiate pentru un produs turistic oarecare pe o piata data, intr-un anumit interval de timp;

♦locul pe piata al unui anumit produs turistic, cuprinde acea parte a volumului pietei acoperita prin vanzarile realizate pentru respectivul produs. Aceasta marime indica pozitia unui produs turistic in raport cu altele sau pozitia unui intreprinzator in raport cu concurentii sai pentru produsul turistic in cauza.

Evitand complicatiile semantice, potrivit conceptiei din domeniu, ne raliem intelegerii dupa care cererea turistica este formata din ansamblul persoanelor care isi manifesta dorinta de a se deplasa periodic si temporar in afara resedintei proprii pentru alte motive decat prestarea unei activitati remunerate la locul de destinatie Sau, in acelasi mod de intelegere, dupa Robert Lanquar, economist francez,desemnam prin cerere turistica, aceea a persoanelor care se deplaseaza periodic si in mod temporar, in afara rezidentei obisnuite pentru motive de calatorie altele decat pentru a munci sau pentru a desfasura o activitate remunerata

Cererea turistica se manifesta la locul de resedinta al turistului, unde contureaza ceea ce se cheama bazinul cererii, fiecare bazin autonomizandu-se, pe plan international, prin caracteristicile economice, etnice, sociale si politice ale teritoriului national caruia ii este integrat.

Specificul turismului ca activitate economica imprima cererii turistice o particularizare, comparativ cu alte domenii, exprimata prin cateva trasaturi principale, respectiv:

♦este o cerere nationala, circa patru cincimi din cererea turistica mondiala se contureaza si se satisface in interiorul granitelor nationale ale tarilor lumii, prin forma consumului turistic national;

♦ este o cerere concentrata in tarile si regiunile dezvoltate pe plan economic: Europa si America de Nord exprima si satisfac aproape 90% din aceasta cerere, fiind totodata continentele cele mai importante in materie de emisie turistica;

♦ este o cerere prioritar intra-regionala, in sensul ca cea mai mare parte a fluxurilor cererii turistice internationale se deruleaza sub forma turismului intra-regional.

♦ este o cerere deosebit de dinamica, atat pana acum cat si in perspectiva.

♦este o cerere cu o sezonalitate accentuata si rigida, ca urmare a unor legiferari specifice, precum si datorita unor factori psiho - sociali, culturali si nationali.

Toate aceste trasaturi imprima pietei turistice caracterul de piata opaca, anevoios de patruns,de cuantificat si de influentat. Cererea turistica, ca orice fenomen economic, nu este imuabila, are elasticitatea sa, este supusa influentei unor factori-cauza.

Consumul turistic se realizeaza in cadrul bazinului ofertei turistice pe mai multe trepte desfasurate in timp si spatiu :

♦inainte de inceperea deplasarii efective catre locul de destinatie turistica, dar legat de aceasta ;

♦in timpul deplasarii spre locul de destinatie

♦la locul de destinatie.

Cu alte cuvinte, consumul turistic reprezinta o agregare, exprimata in termeni monetari, referitoare la cheltuielile facute de client (turist), in calitatea lui de reprezentant al cererii, pentru o serie de bunuri substantiale si servicii . Calificativul turistic al consumului este functie de calificativul subiectului (turistul) care l-a realizat.

Specificul activitatii turistice face ca volumul consumului sa echilibreze cu volumul productiei, ceea ce inseamna ca nu se poate produce decat ce va fi consumat. Altfel spus, serviciile turistice nu pot fi produse pe stoc pentru a fi vandute ulterior.