INTRODUCERE

Oportunitatea alegerii temei cercetarii in cadrul tezei de licenta. Globalizarea economiei mondiale se caracterizeaza in primul rand printr-o stabilitate a relatiilor si legaturilor informationale, financiare, tehnologice intre tari. O insemnatate deosebita in cadrul aparitiei, dezvoltarii si mentinerii acestor relatii internationale o au investitiile.

Investitiile reprezinta suportul material al dezvoltarii economico-sociale a tarii. Ele stau la baza suplinirii, diversificarii si cresterii calitative a tuturor factorilor de productie. Sporirea capitalului fix sau circulant, cresterea randamentului tehnic si economic al utilajelor, sporirea productivitatii muncii, suplimentarea de locuri de munca, diversificarea productiei nu pot fi asigurate fara un consum de resurse financiare, fara investitii. In acest context investitiile reprezinta elementul decisiv al cresterii economice, al promovarii factorilor intensivi, calitativi si de eficienta.

Un rol hotarator in cadrul cresterii si dezvoltarii economice il au investitiile straine. Este recunoscut si tratat benefic efectul de antrenare si multiplicare al acestora. Investitiile straine vin sa completeze necesarul de resurse interne si sa dezvolte factorii competitivi de productie. Acest lucru poate fi asigurat insa numai in cadrul unui climat investitional adecvat, bazat pe politici si reforme transparente, coerente si competitive de atragere a capitalului strain. Identificarea avantajelor si oportunitatilor investitionale, valorificarea acestora va acorda sanse reale de redresare a activitatii investitionale.

Informatiile obtinute prin masurarea, ordonarea, sistematizarea datelor caracterizeaza procesul investitional, stau la baza calcularii unui sistem de agregate la nivel micro si macroeconomic si astfel exprima aspectele esentiale ce au loc in cadrul economiei nationale, vizand potentialul investitional, structura, dinamica, precum si randamentul activitatii investitionale. In final rezultatele obtinute sunt tratate ca baza in fundamentarea deciziilor de politica investitionala.

Problema cercetarii. Necesitatea unei analize ample statistice a procesului investitional, definirea metodelor utile, privind estimarea corelatiilor existente intre parametrii investitionali, principalii factori de influenta si agregatele macroeconomice de rezultate. Realizarea acestor obiective este posibila insa numai pe baza unor metode statistice pertinente, bazate pe un suport metodologic si informational adecvat.

Obiectul cercetarii: se refera la aspectul metode si cai de diminuare a riscului investitional in companiile naționale

Scopul cercetarii consta in abordarea teoretica a riscului investitional si cercetarea modalitatilor de gestiune eficienta a acestuia.

Pentru realizarea acestui scop au fost trasate urmatoarele obiectivele investigației:

Abordarea conceptului de investitie si determinarea criteriile de clasificare a acestuia;

Analiza notiunii de risc investitional;

Analiza tipologiei riscurilor asociate investitiilor;

Caracteristica procesului de gestiune a riscurilor;

Cercetarea procesului de evaluare a riscului investitional ca cea mai complicata etapa a sistemului de gestiune a riscurilor;

Prezentarea metodelor si cailor de diminuare a riscului investitional;

Metode, procedee si tehnici de cercetare In lucrare s-a aplicat o abordare metodologica complexa si sistemica, fapt care a usurat armonizarea argumentelor teoretice cu aplicatia practica a abordarii propuse. Deasemenea s-a efectuat o analiza calitativa și cantitativa a informațiilor statistice elucidate in prezenta teza.

Baza experimentala a cercetarii practice presupune analiza modalitaților de gestiune a riscului investitional in cadrul S.C. ALLENA S.A.

Termeni-cheie: risc, investiții, gestiune, decizii, incertitudine, mediu, economie, proces, fenomen, model econometric, etc.

Lucrarea este compusa din: introducere cu initiere in studiu; trei capitole, ce se succed logic si organic; concluzii si recomandari, bibliografie, adnotare, cuvinte-cheie, lista abrevierilor.

Primul capitol "Notiuni generale despre investitii si risc este consacrat prezentarii conceptului de investitie, evidentierii factorilor care determina imboldul de a investi, oglindirii tipologiei riscurilor asociate investitiilor. Se fac referiri la cererea de investitii, raspunderea statului pentru organizarea directa a investitiilor in sectorul public, la starea generala a economiei nationale si la conjunctura economiei mondiale.

Capitolul II intitulat "Proiect cu privire la gestiunea riscului investitional in cadrul S.C. ALLENA S.A." este abordat aspectul risc in cadrul procesului investitional. Luand in vedere influenta certa a factorului risc s-a definit ca scop conturarea unei imagini cat mai coerente a tipurilor si surselor de risc ce caracterizeaza procesului investitional, al formelor sub care apar, a magnitudinii efectelor pe care le antreneaza, cat si a politicilor si tehnicilor prin care aceste riscuri sunt gestionate.

Capitolul III " Metode si cai de diminuare a riscului investitional in companiile naționale" Pornind de la teoria economica ce explica fenomenul cercetat in acest capitol se incearca printr-o oarecare abstractizare definirea unor categorii economice operationale, si construirea unui model econometric ca o veriga intermediara intre teorie si realitate. Sunt trasate obiectivele de baza in elaborarea modelului, metodele de estimare si de testare a parametrilor si a modelului in intregime.

Sursele de informare utilizate sunt rezultatele cercetarilor care denota anumite aspecte privind idetificarea ,analiza si evaluarea riscurilor economice,financiare etc. Aceste aspecte au fost tratate in lucrarile specialistilor autohtoni si straini din domeniul managementului riscului ca: Nicolescu O., Popescu N., Petrescu S., Colson, G., Crouhy, M., Stevenson, H.,etc.

CAPITOLUL I. NOTIUNI GENERALE DESPRE INVESTITII SI RISC

1.1. Conceptul de investitie. Criteriile de clasificare a investitiilor si conceptul teoretic al riscurilor investitiilor.

In ansamblul factorilor de care depind cresterea si dezvoltarea economica, investitiile ocupa un rol deosebit de important. Retine atentia faptul ca nu exista macromodel economic clasic sau modern, in care sa nu apara investitiile, cum este modelul lui Keynes "multiplicatorul investitiilor" sau modelul lui Harrod-Domar, care pune in relief rolul investitiilor ca acumulare de capital si componenta a cererii agregate, functia simpla de accelerare a investitiilor, bazata pe veniturile reale asteptate etc [16, p. 50].

Desigur, intregul proces de crestere economica este conceput si realizat de catre om; de aici, rolul determinant al factorului uman.

Practic, investitiile reprezinta totalitatea cheltuielilor care se fac pentru cumpararea de bunuri de capital sau, investitia este o cheltuiala destinata cresterii sau intretinerii stocului de capital [25, p. 80].

Investitiile sunt privite ca un stimul - printre cei mai importanti - in orice activitate economica. In cadrul afacerilor economice, investitiile reprezinta impulsul, elementul generator care fac ca acestea sa se nasca, sa se desfasoare si sa se dezvolte. Nu se exagereaza atunci cand se afirma ca, pentru economie, investitiile reprezinta ceea ce reprezinta motorul pentru un sistem activ [8, p. 100].

Investitiile, ocupa o pozitie centrala in sfera productiei, precum si in sfera consumului influentand simultan cererea si oferta. Astfel, in cadrul circuitului economic, activitatea de investitii joaca un rol dublu:

. declanseaza proiecte, prin agentii economici, care implementeaza diverse proiecte de investitii, in scopul sporirii ofertei de bunuri si/sau servicii prin cresterea capacitatii lor productive, si realizarea de venituri suplimentare;

. genereaza cererea suplimentara in sectoarele conexe din amonte sau din aval, avand loc astfel, o crestere in lant a veniturilor la toti agentii economici antrenati, precum si efect multiplicator in domeniul ocuparii fortei de munca etc.

In definirea investitiilor, vom sublinia si alte aspecte, intalnite in literatura economica. Realizarea de proiecte sau programe de investitii conduce, in principal, la cresterea stocului de capital fix, constituind elementul principal de realizare a modernizarii economice, prin crearea de noi structuri in acord cu optiunile strategice, de perspectiva ale societatii; totodata, este influentata rata de ocupare a fortei de munca, are loc imbunatatirea calitatii vietii ca prim efect si ca efect in timp reducerea presiunii factorilor care genereaza somajul.

Din cele de mai sus rezulta ca definirea investitiilor nu se rezuma la simpla cheltuiala, in sensul financiar al cuvantului, sau la efortul investitional pe care-l fac agentii economici cand realizeaza un proiect de investitii; ea vizeaza si obtinerea de efecte utile de natura economica, sociala, ecologica etc, investitiile combinand resurse de o mare diversitate - umane, materiale, financiare, tehnice etc [8, p. 102].

Tinand seama de literatura economica subliniem, in continuare, si urmatoarele aspecte: a) investitia presupune si o satisfactie imediata si sigura, in schimbul unei sperante al carei suport sunt tocmai resursele investite, ca o cheltuiala certa pentru un viitor incert b) efectuarea de investitii duce la formarea de capital - factor de productie; c) investitiile pot fi privite si ca o punte de legatura intre generatii, prin crearea de noi locuri de munca pentru generatia viitoare, dar si prin mostenirea de capital fix pe care aceasta o primeste de la generatiile anterioare d) investitiile anterioare realizate pot reprezenta suportul pentru realizarea de noi investitii si promovarea noului in toate sectoarele de activitate, ca principal mijloc de valorificare a solutiilor noi tehnice si tehnologice oferite de stiinta.

Consider ca, in conditiile actuale, in care protectia mediului natural devine o problema globala deosebita, definirea investitiilor trebuie sa ia in calcul atat cheltuielile, cat si efectele de pe urma investitiilor care vizeaza tot mai mult mediul natural. De aceea, investitiile trebuie integrate in actuala dezvoltare a societatii, teoretic dar mai ales faptic, in modelele care sa asigure protectia mediului ambiant, refacerea echilibrului ecologic, asigurarea securitatii nationale, obiective ale dezvoltarii durabile.

Orice proiect de investitii, care este supus analizei de oportunitate si eficienta, trebuie sa contina criterii ecologice ca parte componenta a criteriilor incluse in sistemul de baza, asupra caruia se fundamenteaza decizia de a se investi.

In teoria si practica economica, se are in vedere faptul ca notiunea de investitie este de tip tridimensional: contabila, cea mai restrictiva, reducand investitia la notiunea de imobilizare in sensul contabil al cuvantului si reprezinta toate bunurile mobile si imobile, corporale sau necorporale, achizitionate sau create in intreprindere, destinate a ramane constant sub aceeasi forma; economica, investitia reprezentand toate consumurile de resurse care se fac in prezent in speranta obtinerii in viitor a unor efecte economice (venituri, incasari) esalonate in timp si care, in suma totala sunt superioare cheltuielilor initiale de resurse; financiara, investitia reprezentand toate cheltuielile de resurse care genereaza venituri si/sau economii pe o lunga perioada de timp in viitor si, in consecinta, amortizarea (rambursarea) lor se face pe mai multi ani.

Deci, din punct de vedere financiar, valoarea reala a efortului investitional, pentru realizarea unui proiect, este data de costul obiectivului ce se construieste, plus fondul de rulment aferent exploatarii.

In concluzie, putem spune ca investitia reprezinta orice tip de cheltuiala de resurse facuta intr-un anume moment in vederea crearii premiselor necesare obtinerii intr-un moment ulterior, intr-o perioada mai lunga de timp, a unor efecte scontate.

Alte elemente necesare definitorii investitiilor sunt [28, p. 67]:

continutul material determinat al efortului investitional, care considera investitia ca o structura individualizata de resurse diferite ca natura si volum, antrenate in realizarea proiectului stabilit;

factorul durata, care releva faptul ca orice proiect de investitii are o anumita perioada de viata caracterizata prin etape si subetape clar definite, pe parcursul careia parametrii economici ai proiectului au o evolutie proprie deschisa, de regula, in tabloul de flux de numerar;

eficienta, conform careia intreprinzatorul accepta schimbarea unor disponibilitati prezente de resurse pentru o serie de efecte viitoare, a caror suma totala sa fie mai mare decat cheltuielilor initiale;

riscul, care decurge din insasi esalonarea in timp a efectelor asteptate; aceste efecte sunt insa sperante si nu certitudini.

In literatura de specialitate, se intalnesc si alte clasificari ale investitiilor, dintre care vom mentiona numai unele.

Dupa natura lor : a) investitii corporale, care sunt constituite din activul fizic si activul circulant al firmei; b) investitii necorporale, care cuprind: activele necorporale sub forma de fond de comert, brevete s.a., cheltuieli (in sensul contabil al cuvantului) cu formarea personalului de exploatare, de publicitate, cu studii etc; c) investitii financiare, sub forma de titluri de participare (imobilizari financiare), imprumuturile pe termen lung.

Dupa obiectivul care se urmareste prin realizarea proiectului : a) investitii productive, adica: investitii de expansiune, referitoare la crearea de noi capacitati de productie, investitii de mentinere, care se refera la inlocuirea, reutilarea capacitatilor de productie existente, investitii de modernizare, care se fac in scopul cresterii performantelor tehnice la echipamentele de productie existente si investitii de inovare, care au ca scop diversificarea activitatii; b) investitii obligatorii, care au ca scop respectarea anumitor angajamente luate anterior fata de alti agenti economici sau fata de proprii angajati, precum si cu scopul de a respecta anumite reglementari legale; c) investitii strategice, care se fac in sfera cercetarii-dezvoltarii sau pentru ameliorarea climatului de munca.

Dupa gradul de risc pe care il prezinta: a) investitii cu risc scazut, in special, investitiile de mentinere si de ameliorare; b) investitii cu risc sporit, in general, cele mai riscante sunt investitiile de expansiune sau de diversificare [28, p. 68].

Din punct de vedere al relatiilor ce se stabilesc intre intreprinzator (beneficiar al proiectului) si sursa straina de resurse pentru investitii, putem sa grupam investitiile straine in doua categorii: a) investitii straine directe, cand agentul financiar strain capata si posibilitatea de a lua decizii si de control asupra proiectului pe linie manageriala, tehnologica, de marketing etc.; b) investitii straine de portofoliu, care, in esenta, reprezinta un plasament pur financiar, fara alte implicatii in viata proiectului.

Dupa structura tehnologica a cheltuielilor: a) investitii in mijloace fixe, care se pot grupa astfel: cheltuieli cu echipamentele, care cuprind valoarea lor de achizitie, costul de transport la santier, taxe aferente; cheltuieli de montaj - instalare; achizitii si amenajare de teren; constructii, cladiri, amenajari; alte mijloace fixe; b) cheltuieli preliminare, care cuprind costul proiectelor, formare de personal de exploatare, licente, know-how, cheltuieli de constituire etc; c) fond de rulment (capital de lucru );

Dupa materializarea in mijloace fixe, investitiile se grupeaza astfel: a) cladiri; b) constructii speciale; c) masini, utilaje, instalatii de lucru; d) aparate de masura, control si reglare; e) mijloace de transport; f) animale si plantatii; g) unelte, dispozitive, mobilier si aparatura birotica; h) active corporale mobile [28, p. 69].

Dupa forma de proprietate: a) privata b) publica; c) mixta; d) cooperatista; e) obsteasca.

Dupa capitalul utilizat: a) autohtone; b) straine; c) mixte.

Dictionarul de Economie evidentiaza urmatoarele clasificari:

In raport cu modul de folosire a bunurilor-capital: a) investitii de inlocuire, destinate inlocuirii, reproductiei de capital scoase din functiune a caror sursa de finantare este amortizarea; b) investitii pentru dezvoltare sau nete, care sunt destinate sporirii capitalului tehnic real, adica formarii nete a capitalului si care au drept sursa de finantare venitul obtinut.

Aceste investitii insumate formeaza investitiile brute de capital, care duc la formarea bruta de capital.

De asemenea, tot in Dictionarul de economie [27, p. 108] se subliniaza rolul investitiilor interne, externe, precum si al investitiilor de portofoliu (achizitionarea de catre investitorii straini a unor actiuni ale unor firme deja existente).

Se abordeaza si notiunea de investitii induse ce desemneaza investitiile efectuate in vederea satisfacerii cresterii constatate sau asteptate a cererii de bunuri economice; spre deosebire de investitiile mentionate mai sus survin si se interfereaza cu mecanismul caracterizat prin principiul acceleratorului (adica cresterea investitiilor in perioada urmatoare drept rezultat al cresterii venitului obtinut pe seama unor investitii anterioare).

Clasificarea investitiilor se utilizeaza in functie de scopul analizei investitiilor si a rezultatelor obtinute in sectorul economic pe care il analizam, precum si a interdependentei acestuia cu alte sectoare economice in scopul unei analize economice pertinente atat la nivel micro, cat si macro economic.

Astfel, daca dorim sa analizam investitiile ca suport material al cresterii si dezvoltarii economice la nivel macroeconomic, dar si in functie de legatura pe care o au cu un obiectiv proiectat, investitiile se impart in investitii directe, colaterale si conexe.

Investitiile directe se concretizeaza in cheltuielile care contribuie la realizarea propriu-zisa a viitorului obiectiv economic, constructia de fabrici sau uzine, achizitionarea de utilaje, montarea acestora, probele tehnologice etc.

Investitiile colaterale sunt acele investitii care se materializeaza linii de transport a utilitatilor: gaze, apa, petrol etc.

Investitiile conexe sunt acele investitii realizate pentru cresterea capacitatilor de productie in ramurile furnizoare de materii prime, materiale, combustibil etc. Destinate obiectivului cauzal.

Investitiile directe si colaterale se pot calcula pe baza devizelor generale elaborate pentru intregul obiectiv. Investitiile conexe asigura legatura dintre diversele activitati, ramuri, ce se desfasoara in cadrul economiei nationale fapt pentru care vor fi evidentiate separat [2, p. 145]:

It = Id + Icn,           (1.1)

unde:

It = investitiile totale;

Id = investitiile directe;

Icn = investitiile conexe.

Din relatia de mai sus se pot deduce investitiile conexe:

Icn = It - Id, (1.2)

ceea ce inseamna ca mai intai se calculeaza investitiile directe si totale, si in functie de acestea cele conexe.

Din cele prezentate se constata ca o corecta dimensionare a investitiilor la nivel macroeconomic, inseamna sa cunoastem cu precizie relatiile economice interramuri. O astfel de analiza se poate realiza prin modelul propus de economistul W. Leontieff, care exprima legaturile dintre input-urile si output-urile economiei nationale privita ca un sistem multisectorial.

O problema importanta in sectorul investitional o reprezinta finantarea investitiilor deoarece activitatea de investitii necesita resurse financiare, a caror formare este stimulata de mecanismele economiei si de parghiile financiare, fiscale utilizate de stat.

Sursele de finantare pot fi: fonduri proprii ale investitorilor, credite bancare, alocatii bugetare, sponsorizari, investitii directe de capital etc.

In prezent, sistemul economic din tara noastra nu creeaza suficiente venituri, care sa alimenteze investitiile la nivelul necesitatilor de dezvoltare [2, p. 146].

Cred ca, legislatia privind amortismentul trebuie tratata atat separat pe ramuri si subramuri de activitate, cat si in functie de agentii economici care activeaza in cadrul fiecarei ramuri de activitate, astfel incat sa se stimuleze investitiile, diminuarea la maxim posibil a uzurii fizice dar mai ales morale a capitalului fix. In acest mod, economia nationala ar putea beneficia de tehnologiile de ultima ora, dar, totodata, acestea ar putea induce promovarea noului, a inovatiilor, fiind in acelasi timp, si creatoare de progres tehnic, imbunatatindu-se starea generala a economiei.

In conditiile economiei de piata activitatea oricarui investitor, fie el autohton sau strain este expusa unor riscuri. Cand investesti intr-o companie cumparand actiuni sau alte active iti asumi riscul ca acea companie sa inregistreze in viitor pierderi sau sa dea faliment. Asumandu-ti un risc accepti un beneficiu sub forma de dobanda in cazul unui imprumut sau dividende in cazul cumpararii unor actiuni. Astfel in orice caz o investitie contine elemente de risc si incertitudine. Riscul este o categorie destul de complexa imbracand mai multe forme. In literatura de specialitate intalnim zeci de tipuri de riscuri (valutar, investitional, de productie, ecologic, politic).

Riscul este o notiune sociala, economica, politica, sau naturala a carei origine se afla in posibilitatea ca o actiune viitoare sa genereze anumite pierderi din cauza informatiilor incomplete in momentul luarii deciziei sau inconsistentei unor rationamente de tip logic. Intalnim si alte formulari sau definiri ale acestui concept. Intr-o forma generala "riscul reprezinta un eveniment sau un proces nesigur si probabil care poate cauza o paguba, o pierdere intr-o activitate sau actiune". Aceiasi definitie putin modificata o intalnim si la Lazar Cistelican: "riscul reprezinta evenimentul viitor si incert, posibilitatea de pierdere sau stricaciune, un pericol, o primejdie posibila, cu o anumita probabilitate de aparitie in timp". Prin risc se intelege la fel si nivelul unei pierderi financiare exprimat prin imposibilitatea atingerii scopului propus, nevalorificarea in cadrul unei afaceri a unor venituri comparabile cu varianta prognozata sau incertitudinea rezultatului prognozat.

Toate aceste definitii nu sesizeaza insa un element deosebit de important: riscul include nu doar potentialitatea unei efect advers, ci si pe cea a unei oportunitati [2, p. 148].

Totodata, ele nu atrag inca atentia asupra faptului ca modul de raspuns la provocarile riscului poate schimba efectul dintr-unul negativ intr-unul pozitiv. In acest context, consideram relevanta accentuarea asupra faptului ca riscul poate reprezenta, in acelasi timp, atat o amenintare - si de aici acceptiunea negativa asupra riscului, cat si o oportunitate. Fara indoiala, intelegerea obisnuita a cuvantului "risc" are in centru numai latura lui negativa. Definitiile traditionale ale riscului reliefeaza si ele acest aspect. Totusi, notiunile mai recente arata ca intelegerea riscului ca oportunitate incepe sa castige teren. Astfel, in decembrie 2000, Project Management Institute publica un ghid ce defineste riscul in acest context: riscul proiectului reprezinta un eveniment sau o conditie incerta care, in cazul in care se produce are un efect pozitiv sau negativ asupra obiectivelor proiectului. Astfel riscul include atat amenintarile la adresa obiectivelor proiectului, cat si oportunitatile de imbunatatire ale acestor obiective. In sensul cel mai corect, riscul reprezinta potentialitatea ca rezultatele reale sa fie mai bune sau mai slabe decat cele asteptate (altfel spus, sa fie diferite de cele asteptate).

Este important, de a intelege corect notiunea de risc si de a face o distinctie intre risc si incertitudine. Termenul risc acopera in realitate numai cazurile susceptibile a fi cuantificate, in timp ce termenul incertitudine este asociat situatiilor necuantificabile. Incertitudinea are la baza numarul redus de informatii certe sau chiar lipsa lor privind consecintele unei actiuni viitoare. Ea se refera la indoiala pe care o creeaza aparitia unui eveniment viitor si reprezinta necunoasterea a ceea ce urmeaza a se intampla, in timp ce riscul este bazat pe o experienta trecuta, pe date statistice vaste, putandu-se astfel face anumite estimari privind probabilitatea producerii unui anumit eveniment in viitor. Spre deosebire de incertitudine, a carei cauza poate fi foarte greu identificabila, si deci, greu masurabila, riscul se refera la un lucru specificat, care poate fi estimat printr-o lege probabilistica, si, deci, poate fi cuantificat prin probabilitatea producerii unui anumit eveniment.

Riscul mai poate fi definit ca probabilitatea producerii unui set de consecinte specifice unei decizii sau a unui eveniment nedorit, care poate fi previzibil, o situatie careia i se pot asocia anumite probabilitati, in timp ce incertitudinea este o necunoastere a legii ce actioneaza, facand imposibila determinarea unor probabilitati pentru evenimentele viitoare posibile. Riscul exista atunci cand o multime de consecinte sunt asociate unor decizii posibile si se poate determina sansa aparitiei acestor consecinte. Din contra, incertitudinea se refera la situatii in care cel ce ia decizii nu stie si nici nu poate determina cat de cat riguros probabilitatea obtinerii rezultatelor posibile [2, p. 149].

Riscul investitional este o incertitudine cu privire la viitorul beneficiilor, ce vor fi realizate dintr-o investitie.

Riscul unei investitii tine neaparat de venitul asteptat, investitiile mai riscante trebuie sa aduca un venit mai mare, orice investitor straduindu-se sa-si minimizeze riscul pana la un anumit nivel al acestuia.

Riscul de variatie a cursului activelor financiare exprima probabilitatea de a realiza castiguri sau pierderi de capital ca urmare a unor modificari neprevazute ale pretului pe piata. O piata financiara eficienta este caracterizata de modificari frecvente ale preturilor, rapide si de amplitudini mari, trasaturi proprii volatilitatii preturilor activelor financiare. Principala deosebire dintre volatilitate si riscul de variatie a cursului activelor financiare este aceea ca volatilitatea genereaza risc doar in masura in care aceasta este neasteptata.

Riscul total ce tine de un obiect investitional poate fi rezultatul combinarii mai multor tipuri de riscuri si anume [2, p. 150]:

riscul dobanzilor;

riscul creditar sau incapacitatea emitentului de a-si onora obligatiunile contractuale;

riscul pietei;

riscul lichiditatii;

riscul afacerii (operational);

riscul retragerii inainte de termen (scadentei);

riscul inflatiei.

Eseu: Rezolvarea numerica a sistemelor de ecuatii liniare Referat: Proiect didactic - activitate matematica - recunoasterea sirului crescator si descrescator

Din cele spuse mai sus rezulta clar ca activitatea investitionala sub orice forma, mod sau stare este influentata de risc gradul caruia se intensifica odata cu trecerea la relatiile economiei de piata. In cadrul investitilor riscul se manifesta prin aceea ca exista permanent o nesiguranta a realizarii, o posibilitate ca rezultatele scontate sa nu fie atinse, unele evenimente legate de investitie sa evalueze intr-o asemenea directie incat cei implicati in investitie sa nu obtina profitul asteptat, iar in unele conditii sa-si piarda partial sau total sumele investite.

1.2. Criterii de clasificare a riscurilor investitionale

Intelegerea activitatii economice si in particular a activitatii investitionale nu poate fi conceputa fara a lua in calcul aspectele riscului. Se stie bine ca procesul investitional joaca un rol important, un rol major in economia oricarui stat. Investitiile, sunt motorul suplimentarii, diversificarii si cresterii calitative a tuturor factorilor de productie. Rolul investitiilor in dezvoltarea economica a unei tari este deosebit de complex, pentru ca ele influenteaza structurile de proprietate, structurile economice pe ramuri si subramuri, structurile tehnologice, structurile ocuparii fortei de munca, cu consecinte directe si indirecte in plan social, influentand ritmul de dezvoltare al tarii.

Investitiile alcatuiesc un pilon de baza pe care se sprijina dezvoltarea tarii si a societatii in ansamblu. In acelasi timp investitiile sunt propagatoare de nou, ele aduc intotdeauna schimbarea situatiei existente, aparitia altor elemente decat cele cunoscute anterior. Investitiile angajeaza viitorul, de unde decurge caracteristica asocierii unui insemnat factor de risc propriu oricarui proces investitional.

Problematica riscului si incertitudinii in economia de piata contemporana este abordata intr-o masura mai mare decat in economia centralizat planificata datorita si faptului ca in conditiile actuale nivelul riscului se mareste odata cu cresterea incertitudinii, in legatura cu instabilitatea si modificarea rapida a situatiei economice la nivel national, in general, si pe piata investitionala in particular. Agentii economici au devenit liberi in organizarea si derularea activitatilor lor, dar libertatea economica a adus cu ea riscul si incertitudinea [13, p. 22].

Nivelul riscului se mareste odata cu cresterea nivelului ofertei investitionale, a obiectelor supuse privatizarii, odata cu aparitia unor noi elemente si instrumente financiare investitionale.

Asumarea riscului este inerenta in economia de piata, deoarece riscul persista in toate domeniile activitatii umane. Orice actiune, intreprindere, activitate presupune asumarea unui complex de factori de risc ce nu pot fi direct masurabili, efectul lor putand fi cuantificat pe baza unor calcule speciale si care trebuie luati in considerare atunci cand decidem sa actionam intr-un sens sau altul pe piata investitionala.

Suntem de acord ca in domeniul finantelor, si in general in cel subordonat acestora, al investitiilor, afacerile au devenit din ce in ce mai periculoase, atat pentru indivizi a caror avere este expusa evolutiilor fluctuante ale economiei, cat si pentru companii, ale caror fluxuri de numerar par a depinde din ce in ce mai mult de variabile greu de anticipat. Decizia de investire, fie ea in active reale sau financiare, fie interna sau internationala, face parte din categoria actiunilor complexe, ea trebuind sa ia in considerare riscul la care investitorul se expune si indiferent de obiectul sau natura sa, investirea inseamna intotdeauna asumarea unor riscuri in speranta obtinerii unui castig [13, p. 23].

In acest fel derularea unor operatiuni investitionale de succes presupune cunoasterea in detaliu a riscurilor asociate lor precum si modul in care manifestarea lor poate afecta valoarea viitoare a activelor sau castigurile asociate investitiilor. Intelegerea acestor riscuri si a instrumentelor pe care investitorii le au la dispozitie pentru gestionarea lor necesita o abordare integrata si nu izolata.

Procesul investitional poate fi privit din mai multe puncte de vedere luand in consideratie complexitatea categoriei de investitie si formele acesteia de manifestare. Astfel si tipologia riscurilor investitionale este extrem de complexa, clasificarea acestora putandu-se realiza in functie de nivelul sau gradul de cuprindere la care este perceput, natura evenimentelor, domeniul in care se manifesta etc. Scopul este insa conturarea unei imagini cat mai coerente a tipurilor si surselor de risc ce caracterizeaza procesului investitional, al formelor sub care apar, a magnitudinii efectelor pe care le antreneaza, ca si a politicilor si tehnicilor prin care aceste riscuri sunt gestionate.

Luand in considerare nivelul la care este perceput, riscul unei investitii poate fi prezentat in figura de mai jos. Deplasandu-ne dinspre exterior spre interior riscurile sunt urmatoarele: riscul pietei globale, riscul macroeconomic sau de tara, riscul pietei locale, riscul sectorului de activitate, si riscul proiectului.

Vom trata mai cu seama riscul de proiect si cel de tara.

Proiectul de investitii este reprezentat de o totalitate de subiecti si elemente ce concura la realizarea lui, adica participanti (consultanti, ingineri, constructori, tehnologi, finantatori, beneficiari ai rezultatelor, etc.) si cadrul economic, juridic, politic, social de dezvoltare. In acelasi timp un proiect este realizat intr-un mediu economic si orice decizie de investitie este puternic marcata de modificarile imprevizibile - uneori in sens pozitiv, dar de cele mai multe ori in sens negativ - ale factorilor de mediu. Aceste evolutii imprevizibile au stat in atentia specialistilor in domeniu mai mult sub aspectul impactului lor negativ asupra rentabilitatii proiectului si au primit denumirea de risc al proiectului.

Riscul de proiect se reflecta prin probabilitatea unor erori privind solutiile date prin proiect [23, p. 67].

Efectele unui asemenea risc pot fi identificate pe parcursul executarii investitiilor, cu ocazia receptiei si punerii in functiune a obiectivelor de investitii sau chiar pe parcursul perioadei de exploatare. Astfel odata adoptata decizia de investitie si aleasa varianta de realizare a proiectului, pot sa intervina, iar apoi si identificate riscurile ce apar pe durata de viata a proiectului. Identificarea si analiza cauzelor de risc este realmente o activitate stiintifica datorata conditiilor imprevizibile de mediu in care evolueaza proiectul. In dependenta de fazele proiectului investitional se pot distinge urmatoarele grupe de riscuri [17, p. 80]:

riscuri specifice fazei preinvestitionale sau de pregatire a proiectului

riscuri specifice fazei de realizare sau de executie a proiectului

riscuri specifice fazei operationale sau de exploatare a proiectului

Astfel, in etapa de pregatire a proiectului se definesc activitatile ce compun proiectul, resursele necesare, participantii si competentele lor in cadrul proiectului, se identifica factorii interni si externi de influenta. Printre categoriile de riscuri specifice acestei etape, se pot enumera riscuri ce apar la stabilirea specificatiilor de proiect si a necesarului de resurse.

In perioada de executie a proiectului, factorii de risc sunt determinati de caracteristicile tehnice ale proiectului, experienta si modul de lucru al echipei de executie, parametrii exogeni (in principal macro-economici) ce pot sa afecteze sumele necesare finantarii in aceasta etapa.

Pe parcursul realizarii proiectului apar unele cauze sau factori de risc inerenti proiectelor de investitii ce pot influenta rezultatele economice, cum ar fi:

cresterea preturilor la materii prime, materiale si energie, cresterea preturilor la resursele de munca si financiare peste nivelurile asteptate, modificarea preturilor echipamentelor care se desfac pe piata externa sau pe cea interna.

schimbarea conditiilor in ceea ce priveste factorii ce s-au avut in vedere in proiectarea obiectivelor, in analiza economica si financiara inclusiv prelungirea duratei de realizare a obiectivului sau de atingere a parametrilor proiectati;

erorile de estimare a beneficiilor, costurilor si veniturilor, depasirea volumului de investitii prevazut initial;

evolutia tehnologiilor, progresul tehnic si economic.

Expunerea la risc nu inceteaza odata cu punerea in functiune a obiectivului de investitii, aceasta continua si pe perioada de functionare a acestuia uneori cu intensitate mai mare. Printre elementele care in mod cert isi schimba nivelul pe durata de functionare a obiectivului de investitii si care pot crea probleme mentionam: insolvabilitatea cererii ce conduce la reducerea volumului vanzarilor consecutiv cu ridicarea preturilor, reducerea preturilor din cauza concurentei si ca rezultat reducerea vanzarilor, scaderea capacitatii de absorbtie a pietii la produsele si serviciile oferite - micsorarea volumului vanzarilor, aparitia unui produs alternativ - micsorarea cererii, neajunsul de mijloace circulante - marirea volumului de mijloace imprumutate, cresterea preturilor la materia prima, la fel cresterea platilor obligatorii - reducerea profitului. Toate aceste schimbari antreneaza modificarea veniturilor si cheltuielilor aferente proiectului, fapt ce impune o analiza a stabilitatii indicatorilor de eficienta si rentabilitate a proiectelor de investitii fata de diferitele modificari ce pot sa apara [17, p. 81].

Se desprinde astfel concluzia: nivelul de risc asociat proiectului determina deci decizia de investitie, iar orice decizie de investitie trebuie sa fie fundamentata intotdeauna si de o analiza a riscului asociat proiectului respectiv. Se va cauta sa se asigure un echilibru adecvat, o corespondenta satisfacatoare intre gradul de risc al proiectelor si marimea beneficiilor si rentabilitatii asteptate pe seama capitalului alocat. Ca regula generala se constata ca fiecare investitor va urmari sa realizeze un beneficiu, o profitabilitate cat mai mare la capitalul alocat pentru a fi recompensati corespunzator pentru asumarea riscului.

In cadrul investitiilor internationale exista riscul datorat conditiilor politico-economice si sociale particulare in care actioneaza fiecare economie nationala. Riscul de tara cuprinde o suma a riscurilor specifice functionarii activitatilor economico-sociale intr-un cadru national suveran si independent in care sunt aplicate propriile politici, decizii si strategii. In aceasta categorie se inscriu: politica guvernului privind liberalizarea sau restrictiile in care actioneaza mediul de afaceri, fluxul sistructura comertului exterior, rata serviciului datoriei externe, deficitul contului curent si rata platilor externe comparata cu rezervele valutare, politica de control a preturilor si alocarea de resurse, rata si structura deficitului bugetar in comparatie cu produsul intern brut si inflatia, respectiv marimea si structura cheltuielilor realizate prin indatorare interna si internationala si profitabilitatea acestora.

Riscul de tara este consecinta instabilitatii politice, gradului de indatorare si depinde in cea mai mare masura de coerenta politicii guvernamentale si calitatea gestiunii macroeconomice.

Putem spune ca riscul de tara se inscrie pe trei coordonate de baza: risc politic, risc economic si risc social. Aceste componente se afla intr-o inevitabila si permanenta relatie de interdependenta de vreme ce politica economica si sociala face parte din politica generala a unui stat. Aceasta interdependenta impune tratarea conjugata a acestor componente de vreme ce ele caracterizeaza in ansamblu acelasi fenomen: riscul de tara [16, p. 06].

Riscul politic este o categorie a riscului general de tara si rezulta din multitudinea de variabile politice ce interactioneaza in orice stat. Avand un continut foarte complex si divers e destul de dificila evaluarea influentei acestei componente. In domeniul investitiilor riscul politic priveste prioritar cazul investitiilor straine, adica a celor realizate de investitori in strainatate si de cele mai multe ori ele depinzand de orientarea politica si stabilitatea regimului politic din aceste tari.

Riscul politic afecteaza viabilitatea pe termen lung a investitiilor si activelor situate in strainatate.

Acest risc este vazut ca un set de actiuni si evenimente petrecute in tara gazda. Aceste evenimente pot fi catastrofice - de genul razboaielor civile, - dar si curente, de genul unor actiuni mai subtile cum ar fi grevele, tulburarile politice, manifestarile, destabilizarea politica si sociala. Riscul politic acopera pierderile posibile ale companiilor straine privind capitalul investit in strainatate ca urmare a existentei unui anumit mediu politic din tara gazda sau ca urmare a modificarilor potentiale in respectivul mediu politic si este vazut ca imbracand urmatoarele forme: exproprierea sau nationalizarea firmelor cu sau fara compensatii ca rezultat al unor schimbari profunde in intregul mecanism economic, restrictii in repatrierea profiturilor, restrictii impuse privind accesul pe piata valutara, blocarea derularii lucrarilor de investitie, introducerea unor bariere privind importul de bunuri si servicii, aparitia unor reglementari nefavorabile, incapacitatea investitiei de a genera profiturile estimate, tocmai datorita acestor modificari in cadrul politic sau juridic.

Ca componenta a riscului politic se desprinde riscul legislativ. Cunoasterea contextului juridic este o conditie indispensabila in demararea unei investitii si presupune o arie larga de cuprindere: legislatie fiscala, drept bancar, legi si reglementari specifice sectorului de activitate.

Riscul legislativ consta in primul rand in existenta unei legislatii incomplete, foarte schimbatoare intr-un cadru national. Acest risc este evident in cadrul cooperarii internationale si conduce la situatia in care unele contracte nu sunt respectate, sau nu se ofera o protectie adecvata proprietatii fizice sau intelectuale, private individuale sau a celei colective. Astfel activitatea investitorilor straini devine incerta si scade ca pondere pentru ca apoi acestia sa-si reorienteze afacerile intr-o alta tara in care legislatia este respectata si are prevederi mai clare.

Existenta tuturor acestor fenomene inhiba in cel mai inalt grad fluxurile de investitii straine si orice actiune derulata de guvernele tarilor gazda sau asociata cu aceasta, care are potentialul de a afecta operatiunile unei firme straine poate fi considerata ca sursa de risc politic. Fiecare tara prezinta un profil de risc politic, diferit pe care investitorii trebuie sa-l identifice, sa-l evalueze si sa-l gestioneze, daca sunt interesati de derularea cu succes a afacerilor in strainatate.

Riscul economic poate fi estimat in baza unor indicatori macroeconomici si este influentat de fenomene definite prin lipsa cresterii economice in tara gazda, nivelul redus al economisirii locale, cresterea rapida datoriei externe, fluctuatia vizibila a cursului de schimb etc.

Cei mai importanti indicatori luati in studiul riscului economic la nivel de tara sunt [5, p. 55]:

1) Indicatorii rezultatelor economice (produsul intern brut pe locuitor, contributia diferitelor sectoare la formarea PIB, dinamica reala a PIB)

2) Indicatorii ce exprima nivelul inflatiei (indicele preturilor de consum, deflatorul PIB)

3) Indicatorii veniturilor, cheltuielilor si deficitului bugetar (ponderea veniturilor cheltuielilor si deficitului in PIB, structura incasarilor si cheltuielilor bugetare, structura surselor de acoperirea deficitului bugetar)

4) Indicatorii balantei de plati (ritmul de modificare a importurilor si a exporturilor, gradul de acoperire a importurilor prin exporturi, elasticitatea cererii in functiei de veniturile pentru produsele importate, respectiv exportate)

5) Indicatorii volatilitatii veniturilor externe (dependenta de export - raportul intre valoarea principalelor produse exportate si valoarea totala a exporturilor; ponderea importului de bunuri si servicii in PIB, rezervele interne raportate la importurile de bunuri si servicii)

6) Indicatorii datoriei externe si ai serviciului datoriei externe (datoria externa totala raportata la PIB sau la valoarea exporturilor, ponderea datoriei pe termen scurt in datoria totala)

Riscul social este analizat pe baza a o serie de factori si indicatori sociali precum indicatorii ce caracterizeaza structura sociala si pe varste a populatiei, resursele si forta de munca, gradul de ocupare si somaj, indicatorii nivelului de trai al populatiei, indicatorii veniturilor populatiei si ai puterii de cumparare, indicatorii repartitiei veniturilor in societate, indicatorii consumului populatiei, calitatea fortei de munca

Conventia OIM nr.102/1952 si Codul European de Securitate Sociala enumara urmatoarele riscuri sociale [12, p. 56]:

- cazurile in care sunt necesare ingrijirii medicale;

- incapacitatea de munca cauzata de o boala sau un accident;

- suspendarea castigului datorata imposibilitatii obtinerii unui loc de munca;

- supravietuirea peste o varsta prescrisa;

- necesitatea de ingrijiri medicale, incapacitatea initiala sau temporara de munca care determina suspendarea castigurilor, pierderea mijloacelor de existenta a vaduvei sau copiilor in rezultatul accidentelor de munca sau bolilor profesionale;

- intretinerea copiilor;

- graviditatea, nasterea si urmarile acestora precum si suspendarea castigului care rezulta ca urmare a acestora;

- incapacitatea de munca de un anumit grad prescris, de a exercita o activitate profesionala, atunci cand este probabil ca aceasta incapacitate va fi permanenta sau atunci cand ea continua sa existe dupa incetarea indemnizatiei de boala;

- pierderea mijloacelor de existenta suferita de vaduva sau de copii datorata decesului sustinatorului.

In cazul intervenirii riscurilor sociale enuntate mai sus persoana pierde mijloacele de existenta si are dreptul de prestatii de asigurari sociale in dependenta de riscul social. Printre aceste prestatii specificam urmatoarele:

- ingrijiri medicale;

- indemnizatii de boala;

- ajutoare de somaj;

- pensia de batranete;

- ajutoare in caz de accidente de munca si boli profesionale;

- ajutoarele familiale;

- indemnizatii de maternitate;

- ajutoarele de invaliditate;

- pensiile de urmasi;

Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr.102 din 1952 privind standardele minime de securitate sociala si Codul European de Securitate sociala obliga statele sa garanteze persoanelor protejate ajutoarele prevazute in cazul intervenirii unor riscuri sociale [12, p. 58].

Riscul social reprezinta orice eveniment care se produce, survine ca urmare a participarii la viata sociala. Riscurile sociale sunt provocate de evenimente previzibile si imprevizibile, precum: boala, invaliditatea, decesul, pierderea locului de munca etc. Acoperirea acestor riscuri depinde de structura organizatorica a statului, de regimul social instituit, precum si de nivelul de dezvoltare a economiei nationale.

CAPITOLUL II. PROIECT CU PRIVIRE LA GESTIUNEA RISCULUI INVESTITIONAL IN CADRUL S.C. ALLENA S.A.

2.1. Caracteristica procesului de gestiune a riscurilor in S.C. ALLENA S.A.

Intregul proces de management al riscurilor aferent portofoliului poate fi delimitat in patru mari etape [25, p. 201]:

stabilirea contextului:

stabilirea contextului strategic. Sunt stabilite obiectivele strategice, structura managementului, delimitarea autoritatilor si responsabilitatilor.

stabilirea contextului de gestiune. Se stabileste conceptia generala cu privire la riscuri. Este stabilita atitudinea fata de expunerile la risc:

aversiune;

neutralitate;

preferinta.

Se elaboreaza politica de gestiune a riscurilor: activa pasiva;

identificarea, analiza si investigarea riscurilor. Sunt identificate expunerile la risc, sursele, factorii de influenta. Sunt determinate caracteristicile, principale ale expunerilor: frecventa, corelatia cu alte riscuri, impactul asupra bancii. Sunt determinate probabilitatile de aparitie, consecintele, procedeele interne de control si eficienta lor;

tratarea riscurilor. Identificarea si evaluarea strategiilor de reducere si eliminare a riscurilor. Elaborarea planurilor de masuri concrete pentru atenuarea riscurilor.

implementarea si monitorizarea planului de gestiune a riscurilor.

Se implementeaza in practica strategiile selectate. Sunt evaluate performantele lor. E important ca strategia de gestiune a riscurilor sa fie dinamica si sa reflecte modificarile din mediul extern si intern.

Majoritatea autorilor mentioneaza trei metode diferite ale managementului riscurilor financiare:

asigurarea - se pot gestiona doar anumite riscuri financiare;

gestiunea activelor si pasivelor - se stabilesc in bilant anumite proportii in cadrul activelor si pasivelor;

hedging-ul - se utilizeaza pozitii compensatorii. Una din tehnicile de acoperire a riscurilor cunoscuta sub denumirea de hedging presupune-a lua pe piata la termen o pozitie simetrica, egala si de sens contrar fata de cea inregistrata pe piata la vedere, astfel incat o posibila pierdere pe aceasta din urma sa fie compensata de castigul realizat pe prima. Altfel spus hedging-ul este o pozitie utilizata ca substitutie temporara unei viitoare pozitii pe alt activ-pasiv cu scopul asigurarii contra unor schimbari ale pretului pozitiei prezente pe activ-pasiv, pana la lichidarea acesteia din urma.

In procesul hedging-ului se tine cont de gradul de risc al fiecarei valori mobiliare Figura 2.1.

Garantie

de venit

1 2 3 4 5 6 7 8

Risc

Fig. 2.1. - Gradul de risc al valorilor mobiliare [25, p. 203]

1 -cambii de trezorerie;

2 - valori mobiliare emise de stat;

3 - obligatiuni corporative;

4 - actiuni privilegiate;

5 - actiuni ordinare;

6 - valori mobiliare neasigurate;

7 - angajamente pe termen scurt;

8 - valori mobiliare derivate.

Pot fi prezentate unele sfaturi de ordin general cu privire la gestiunea riscului investitional:

Trebuie luate in considerare urmarile realizarii riscului. Realizarea principiului dat cere ca investitorul, stiind marimea maximala a pierderilor posibile, sa determine probabilitatea riscului si sa ia decizia de a refuza riscul (adica afacerea), de a-si asuma riscul sau de a transmite riscul altei persoane.

Nu se poate risca cu mult pentru putin. Realizarea acestui principiu cere sa fie gasita o proportie optima intre profitul asteptat si rata riscului.

Principiile generale de gestiune a riscurilor investitionale

Respectarea regulilor de diversificare. Cu cat suma investita este mai mare, cu atat ponderea mijloacelor investite intr-o hartie de valoare trebuie sa fie mai mica in intregul volum al portofoliului. Tranzactiile nereusite nu trebuie sa afecteze serios bunastarea investitorului.

Monitoring-ul zilnic al portofoliului. Investitiile in hartiile de valoare necesita o grija zilnica, calculandu-se eficienta portofoliului pentru a reactiona operativ la modificarea pietei.

Utilizarea metodelor de asigurare. Este binevenita asigurarea tranzactiilor, de exemplu, prin cumpararea optiunilor. Asigurarea va mari, intru- catva, cheltuielile investitorului, insa il va scuti de pierderi. Mai bine este sa nu castigi, decat sa pierzi.

2.2. Evaluarea riscului investitional - etapa a sistemului de gestiune a riscurilor

In conditiile evolutiilor economice, politice si sociale actuale imprevizibile, atat nationale cat si globale, proiectelor de investitii trebuie sa li se efectueze o profunda analiza de risc. Acest tip de analiza isi propune sa stabileasca cat de sensibil va fi viitorul obiectiv de investitii la unele modificari, indeosebi negative ce ar putea sa apara pe parcursul realizarii obiectivului de investitii si a functionarii sale viitoare.

In sens larg, prin analiza riscului se poate intelege orice metoda - cantitativa si / sau calitativa - de evaluare a impactului asupra alternativelor decizionale. Scopul analizei riscului este de a-l ajuta pe decident la selectarea unei variante decizionale printr-o mai buna cunoastere a rezultatelor posibile pe care le pot genera diferite variante decizionale. Cele mai utilizate metode pentru analiza riscului sunt: analiza sensibilitatii rezultatelor, metoda punctului critic, calcularea primei de risc inclusa in rata de discontare, metoda sperantei matematice a fluxurilor de numerar.

.2.1. Analiza sensibilitatii rezultatelor [10, p. 132]

Cea mai recunoscuta si mai utilizata tehnica pentru masurarea riscului proiectului este analiza de sensibilitate (sau senzitivitate). Aceasta se aplica atat pentru analiza riscului costului, cat si a veniturilor proiectului de investitii, dupa ce s-au realizat primele estimari ale acestora.

Metoda analizei de sensibilitate consta in modificarea unuia sau mai multor elemente componente ale venitului (adica pret de vanzare, cantitate vanduta) sau costului (costul materiilor prime si materialelor, al fortei de munca, al utilitatilor) intr-un sens favorabil sau nefavorabil pentru un obiectiv de investitii, cu scopul de a stabili limitele in care acesta ramane rentabil.

Cu alte cuvinte, analiza de sensibilitate se impune in special pentru categoriile de costuri sau venituri care inregistreaza modificari frecvente, cu amplitudine mare si care detin o pondere importanta in costul sau venitul total.

Este evident ca o modificare de dimensiuni reduse la un element cu pondere mare in costuri (materii prime, materiale, durata de viata a produsului), va avea un efect insemnat asupra profitabilitatii investitiei. In acest caz proiectul este sensibil, adica riscant.

Valoarea indicatorilor utilizati in calculele de eficienta este sensibila la toate variatiile componentelor costurilor si veniturilor. De aceea analiza se poate face la diferite paliere:

sensibilitatea anumitor activitati, produse, etc;

sensibilitatea pe mari grupe de cheltuieli din contabilitatea analitica

sensibilitatea pe mari categorii de investitii.

Pentru a cunoaste limitele minime si maxime (exprimate procentual) intre care pot varia diferiti factori sau variabile ce stau la baza calculului veniturilor si costurilor astfel incat profitul sa fie nul, se poate calcula indicele de sensitivitate pe baza urmatoarelor relatii de calcul [10, p. 133]:

,   (2.1)

in care:

C% - variatia procentuala a costurilor (de investitie si exploatare) la care profitul devine egal cu zero;

C% - variatia procentuala a veniturilor la care profitul proiectului devine egal cu zero;

C_a: suma costurilor actualizate;

V_a: suma veniturilor actualizate.

Cu cat valoarea procentuala este mai redusa, cu atat riscul este mai ridicat, deoarece aceasta semnifica faptul ca la o crestere mica a cheltuielilor (respectiv la o scadere mica a veniturilor), proiectul devine ineficient (profitul este egal cu zero).

La baza relatiilor de mai sus sta faptul ca se pot admite cresteri ale costurilor pana cand acestea devin egale cu veniturile, respectiv se pot admite reduceri ale veniturilor pana cand acestea egaleaza costurile fara ca rata interna de rentabilitate sa scada sub valoarea ratei minime de rentabilitate considerata ca acceptabila sau ca venitul net actualizat sa devina nul.

Analiza sensibilitatii se poate dovedi deosebit de utila in cazurile in care trebuie sa se aleaga o varianta din mai multe care se exclud reciproc. Se poate stabili, de exemplu, ca o varianta care apare foarte rentabila, are o sensibilitate foarte ridicata la variatiile posibile ale unor componente ale cheltuielilor si/sau veniturilor, pe care nu o are o alta varianta calculata anterior, dar care conducea la valori mai bune ale indicatorilor.

Analiza sensibilitatii este foarte frecvent folosita in evaluarea proiectelor de investitii datorita usurintei cu care poate fi inteleasa si utilizata.

In concluzie, alegerea proiectelor cu risc minim este determinata de nivelul de variatie al variabilelor si elasticitatea variabilelor in relatia cu obiectivele. Produsul celor doua marimi da impactul de risc al fiecarei variabile si va servi la selectia variabilelor riscante pe baza carora se va cuantifica riscul.

2.2.2. Analiza punctului critic al proiectului [10, p. 135]

Exploatarea capacitatilor de productie nu se face niciodata la nivelul ideal, proiectat prin studiile de fezabilitate. Conditiile de exploatare difera de la o perioada la alta, in functie de o seama de factori mai mult sau mai putin obiectivi si, in aceste situatii, capacitatea de productie reala este sub nivelul capacitatii proiectate.

In aceste conditii, scaderea nivelului cererii poate ajunge la un anumit punct in care activitatea nu mai este profitabila, nivelul cheltuielilor crescand peste cel al veniturilor.

De aceea, in proiectarea oricarui obiectiv de investitii este important sa se cunoasca de la ce nivel de activitate (incarcare a capacitatii) activitatea de exploatare a proiectului devine rentabila. Acest lucru se poate determina pe baza analizei punctului critic/ prag de rentabilitate.

Punctul critic (Pragul de Rentabilitate) reprezinta acel nivel al productiei sau activitatii firmei pentru care veniturile sunt egale cu cheltuielile. Acesta se poate calcula atat fizic cat si valoric, daca se pot delimita cheltuielile in fixe si variabile.

Modul de calcul este urmatorul:

se pleaca de la relatia: Venituri totale= Cheltuieli totale

VT = CT     (2.2)

p*q = cv*q +CF        (2.3)

se determina din formula, cantitatea critica exprimata in numar de produse:

       (2.4)

se calculeaza pragul de rentabilitate exprimat valoric sau procentual:

; (2.5)

in care s-a notat:

VT - venituri totale (din vanzari),

CT- cheltuieli totale,

cv - cost variabil unitar,

CV - cheltuieli variabile pe total productie,

q - cantitatea,

q_pc- cantitatea corespunzatoare punctului critic,

p - pretul de vanzare,

CF - cheltuieli fixe.

In general, un nivel scazut al punctului critic reflecta un grad redus de risc.

Cunoscand valoarea punctului critic si a estimarilor privind nivelul productiei ce va fi vanduta dupa punerea in functiune a proiectului se poate masura distanta dintre acestea si, cu cat aceasta este mai mica, cu atat proiectul de investitii este mai riscant [10, p. 137].

Analiza riscului proiectelor de investitii pe baza metodei punctului critic este posibila numai in situatiile in care obiectivul de investitii are destinatie productiva, iar cheltuielile de exploatare se pot imparti in cheltuieli fixe si variabile.

Cheltuielile variabile sunt direct proportionale cu nivelul productiei si sunt alcatuite din cheltuielile cu materiile prime si materialele directe, salariile personalului ce participa direct la realizarea productiei etc., fiind relativ usor de identificat pe baza documentelor contabile.

Cheltuielile fixe sunt independente de nivelul activitatii, sunt angajate in scopul functionarii normale a intreprinderii, fiind platite chiar in absenta cifrei de afaceri: utilitati, intretinere, personal administrativ, cheltuielile cu amortizarea, etc.

Aceasta grupare trebuie abordata prin prisma timpului, deoarece pe termen lung toate cheltuielile sunt considerate variabile si numai pe termen scurt unele sunt variabile si altele fixe.

Modelul pragului de rentabilitate este fundamentat pe ipoteza privind liniaritatea evolutiei indicatorilor financiari (VT, costuri) pe toata perioada supusa analizei.

Daca se adopta ideea neliniaritatii intre cheltuielile variabile si cifra de afaceri, se remarca aparitia mai multor praguri de rentabilitate.

Aceasta variatie neliniara a costurilor de productie si a vanzarilor (anexa nr.1), determina doua (sau mai multe) puncte critice.

In modelul neliniar, pretul de vanzare poate avea o evolutie descrescatoare in raport cu veniturile din vanzari, cresterea volumului vanzarilor facandu-se cu acordarea unor reduceri de preturi din ce in ce mai mari.

Variatia cifrei de afaceri determina o scadere a cheltuielilor in prima parte a intervalului de variatie (PR₁, PR₂) si o crestere accentuata in ultima parte a acestuia.

Intre cele doua puncte critice se observa ca activitatea intreprinderii este rentabila, profitabila. Profitul total (Pt) va atinge valoarea maxima in punctul Qopt.:

Ptmax = VTmax - Ctmin            (2.6)

In industria mobilei, aceasta metoda se poate aplica in cazul in care se analizeaza riscul punerii in functiune a unei noi fabrici, care inglobeaza toate etapele procesului de productie, pana la montajul final al produsului. Acest lucru este indicat deoarece fiecare componenta a produsului final prezinta un cost propriu, dar fara existenta produsului final aceste componente nu genereaza venituri, ceea ce nu permite aplicarea formulei de calcul.

Deasemenea, in cazul obiectivelor de investitii care au ca rezultat producerea unei game variate de produse este posibila doar calcularea pragului de rentabilitate valoric pentru intreaga activitate, stabilit pe baza contului de profit si pierdere, are urmatorul model:

(2.7)

in care: MCV - marja asupra cheltuielilor variabile (MCV= VT - CV)

Analiza pragului de rentabilitate liniar ofera informatii de gestiune interesante din punct de vedere al calculului economic, dar mai putin pertinente sub aspectul realitatii economice, datorita urmatoarelor limite: presupune o cerere limitata, la pret fix, randamente si costuri (fixe si variabile) constante pe perioada de analiza; orizontul pe care il are in vedere este scurt si nu determina modificari in structura productiei.

2.2.3. Metoda scenariilor [10, p. 140]

Elaborarea deciziilor cu metoda scenariilor se bazeaza pe o filosofie distincta a procesului decizional, si anume aceea ca, in deciziile strategice, pentru a nu fi vulnerabile la aparitia unor evenimente neprevazute, este necesara considerarea mai multor evolutii posibile ale "starilor naturii" si proiectarea, in consecinta a unui numar de variante de actiune corespunzatoare.

Aceasta metoda ia in considerare atat sensibilitatea indicatorilor la variatii ale factorilor "cheie", cat si valorile acestora in 3 situatii: optimista, pesimista si cea mai probabila.

Analiza riscului prin simulare [10, p. 141]

Scopul analizei de risc prin simulare este de a inlatura inconvenientul utilizarii unei singure valori (pesimiste, optimiste sau cea mai probabila) prin luarea in calcul a aspectului probabilistic al variatiei elementelor fluxurilor de costuri si/sau venituri.

In acest fel elementele fluxurilor de costuri sau venituri pot fi luate in calcul nu ca valori singulare (punctuale) si extreme (optimista si pesimista), ci cu intregul interval de variatie sub forma unor distributii de frecventa care sa precizeze posibilitatea de aparitie a valorilor intermediare.

Alegerea celei mai potrivite distributii de frecventa este o problema de experienta si depinde de volumul informatiilor disponibile privitoare la cazuri similare. Cel mai frecvent se utilizeaza distributia triangulara, bazata pe trei valori (optimista,pesimista si medie) ca in cazul metodei scenariilor. Daca informatiile disponibile sunt foarte reduse se poate opta pentru distributii simple (uniforma, trapez, beta). In cazul in care volumul de informatii este suficient de mare se pot alege distributii mai complexe (in trepte, discreta, normala).

Dupa stabilirea distributiilor de probabilitate asociate variabilelor care intra in calculul veniturilor si cheltuielilor proiectului, se realizeaza simularea cu metoda de simulare Monte Carlo, prin utilizarea unor aplicatii informatice capabile sa realizeze in timp scurt un numar mare de rulari. Aceasta metoda genereaza valori pentru o anumita marime aleatoare pe baza distributiei de probabilitate cumulata a marimii aleatoare respective si a unui generator de numere aleatoare uniform distribuite in [0; 1].

Pentru fiecare variabila a carei distributie de probabilitate a fost determinata in etapa anterioara, se va genera cate o valoare si apoi se va calcula efectul economic al combinatiei generate (adica toate valorile posibile ale indicatorilor de eficienta), obtinandu-se astfel distributia de probabilitate a indicatorului care cuantifica efectul economic al variantei decizionale analizate.

CAPITOLUL III. METODE SI CAI DE DIMINUARE A RISCULUI INVESTITIONAL IN COMPANIILE NAȚIONALE

3.1. Determinarea riscurilorinvestitionale in cadrul S.C. ALLENA S.A.

Chiar si atunci cand firma dispune de strategii privind asimilarea de produse noi si modernizarea proceselor de productie, a dotarilor tehnice, exista un risc al afacerii mai mare sau mai mic. El este legat de succesiunea, la intervale de timp scurte, a noilor cuceriri stiintifice. La randul lor, preturile nu pot fi nici controlate si nici stapanite, chiar si in cazul economiilor cu o inflatie scazuta.

Modalitatea prin care o firma isi finanteaza investitiile, dar si activitatea curenta face ca aceasta sa se expuna la doua tipuri de risc: riscul in afaceri (de firma) si riscul financiar[8, p. 405].

Riscul in afaceri este determinat de evolutia progresului tehnic in ritm rapid, incertitudinile pietei referitoare la evolutia cererii, schimbarea preferintelor consumatorilor, modificarea preturilor, a politicii vanzarilor promovate de unele firme; instabilitatea economica si politica (situatii de criza economica, de inflatie, de somaj, greve) ce pot avea efecte asupra rentabilitatii proiectului.

Factorii enumerati actioneaza unii asupra altora, iar efectul lor combinat da nivelul riscului de firma sau calitatea ce se atribuie previziunilor referitoare la profiturile viitoare.

La randul lui, riscul financiar decurge din proportia mare a imprumuturilor luate de la banci, imprumuturi ce primesc ca destinatie acoperirea cheltuielilor pentru realizarea obiectivului de investitii. Acest gen de risc consta in aceea ca, in cazul aparitiei unei conjuncturi nefavorabile, profiturile se volatilizeaza, cedand locul pierderilor. Firma ajunge in situatia ca, din rezultatele sale financiare sa nu poata achita nici dobanzile la imprumuturile contractate.

Coeficientul de risc este foarte mare atunci cand este vorba de un risc independent de agentul economic, adica determinat de conjunctura economica nefavorabila sau de realizarea unei investitii mari intr-un domeniu ce evolueaza foarte slab. Tocmai de aceea, pentru a preintampina riscul legat de imprumut, insasi bancile finantatoare au luat masuri in aceasta directie si s-au preocupat de elaborarea unor metode eficiente de analiza a riscului.

Odata adoptata decizia de investitii si aleasa o varianta de realizare a proiectului, se pot identifica riscurile ce pot sa intervina pe durata de viata a proiectului [8, p. 807].

Astfel, in etapa de pregatire a proiectului se definesc activitatile ce compun proiectul, resursele necesare, participantii si competentele lor in cadrul proiectului, se identifica factorii interni si externi de influenta. Printre categoriile de riscuri specifice acestei etape, se pot enumera riscuri ce apar la stabilirea specificatiilor de proiect si a necesarului de resurse.

Printre metodele de diminuare a riscurilor ce apar in aceasta etapa, se recomanda: utilizarea unor instrumente economico - matematice de calcul si previziune a necesarului de resurse, precum si de alocare a acestora:

tehnici de prognoza, tehnica simularii, analiza sensibilitatii rezultatelor, planificarea activitatilor cu metoda analizei drumului critic (CPM), metode de programare matematica pentru alocarea de resurse, metode de dimensionare a stocurilor, etc.;

utilizarea unor proceduri formalizate de identificare a riscurilor: arborele erorilor, realizarea unei liste a riscurilor posibile (checklist), realizarea unui profil de risc, stabilirea riscurilor pe baza experientelor precedente si compararea riscurilor cu cele survenite in cadrul proiectelor similare, identificarea riscurilor ce pot surveni in derularea activitatilor si a bugetului proiectului prin detalierea profunda a acestora.

In perioada de executie a proiectului, factorii de risc sunt determinati de caracteristicile tehnice ale proiectului, experienta si modul de lucru al echipei de executie, parametrii exogeni (in principal macro-economici) ce pot sa afecteze sumele necesare finantarii in aceasta etapa. Principalele riscuri ce apar sunt:

. riscul tehnologic care apare in cazul unor investitii cu grad ridicat de noutate tehnologica. In general, investitorii se simt mai in siguranta daca tehnologia a fost probata in alte proiecte, folosirea unei tehnologii probate fiind o conditie de a se acorda un imprumut.

. riscul de depasire a costurilor ce apare in situatia in care nu s-au specificat in contractul de executie sau in bugetul investitiei actualizari ale costurilor sau cheltuieli neprevazute.

. riscul de intarziere (depasire a duratei stabilite) poate conduce, pe de o parte la cresterea nevoii de finantare, inclusiv a dobanzilor aferente, iar pe de alta parte la intarzierea intrarii in exploatare cu efecte negative asupra respectarii clauzelor fata de furnizori si de clienti.

. riscul de interfata este generat de interconditionarea dintre diferiti executanti pe care participa la realizarea proiectului si deriva din coordonarea executantilor sau din incoerenta intre clauzele diferitelor contracte de executie.

. riscul de subcontractanti este asumat de titularul de contract cand trateaza lucrari in subantrepriza.

. riscul de indexare a costurilor proiectului apare in situatia in care nu se prevad in contract clauze ferme privind finalizarea proiectului la costurile prevazute la momentul semnarii acestuia, beneficiarul fiind nevoit sa suporte modificarile de pret.

Intre metodele ce pot fi utilizate pentru prevenirea sau diminuarea efectelor unor astfel de riscuri, se enumera:

transferul riscului, catre o terta parte ce poate prelua gestiunea acestuia precum companiile de asigurari si firmele specializate in realizarea unor parti din proiect (outsourcing);

diminuarea riscului prin programarea corespunzatoare a activitatilor, instruirea personalului sau prin reducerea efectelor in cazul aparitiei acestuia formarea de rezerve de costuri sau de timp;

selectarea stiintifica a subcontractorilor (folosind informatii din derularea unor contracte anterioare) si negocierea atenta a contractelor.

In perioada de exploatare a proiectului cea mai frecventa problema ce apare este legata de capacitatea beneficiarului de proiect de a exploata in mod corespunzator obiectivul fizic realizat, adica de a fi capabil sa atinga nivelul de performanta stabilit fara a depasii costurile planificate, iar in aceasta etapa apar riscuri de depasire a costurilor de exploatare, de aprovizionare, de forta majora, politice sau legislative.

Pentru diminuarea acestor tipuri de riscuri se pot folosi metode precum:

instruirea corespunzatoare a personalului in exploatarea echipamentelor sau tehnologiilor realizate prin proiect;

utilizarea unor furnizori care au o buna reputatie in indeplinirea obligatiilor contractuale;

cunoasterea si respectarea reglementarilor legislative in domeniu;

studierea cu anticipatie a cadrului politic si crearea unor aliante care sa permita protejarea investitiei si a firmei.

In functie de consecintele esuarii proiectului asupra situatiei firmei, riscul cunoaste urmatoarele forme [8, p. 810]:

1. Riscul de faliment, apare atunci cand esuarea investitiei conduce firma intr-o situatie deosebit de grea, practic fiind condamnata la disparitie, urmand sa dea faliment. Desigur, decizia de investitii se ia pentru o perspectiva sanatoasa a dezvoltarii economice, insa uneori, dupa punerea in functiune a proiectului, conjunctura se dovedeste mai putin favorabila decat cea prevazuta, incasarile scontate nu se realizeaza, in timp ce obligatiile de rambursare a creditelor si de plata a dobanzilor aferente continua sa existe.

2. Riscul de insolvabilitate apare atunci cand s-au utilizat credite pentru finantarea investitiei, iar firma nu mai poate face fata platilor. Incapacitatea de a-și achita angajamentele (criza de insolvabilitate) poate conduce fie la lichidare, cand nu mai este nici-o sansa de salvare, fie sa se solutioneze printr-o interventie de conjunctura, pe baza unui credit suplimentar de la banca, sau firma respectiva se asociaza cu alta mai puternica sau cu o situatie financiara stabila.

3. Riscul pierderii autonomiei se manifesta inainte de declansarea crizei de insolvabilitate; el se manifesta atunci cand intreprinderea constata ca, prin mijloacele proprii, nu mai are capacitatea de a-si pastra in viitor pozitia sa in productie sau sub aspect comercial. Altfel spus, resursele de autofinantare se dovedesc insuficiente in raport cu nevoile de extindere. Managerul trebuie sa decida daca vor ramane o firma mica sau mijlocie, mentinandu-si independenta sau daca isi vor mari dimensiunile capitalului prin afilierea la o firma mai puternica.

4. Riscul scaderii rentabilitatii este un risc de natura mai mult financiara care exprima faptul ca la o crestere de capital, beneficiul net nu creste in aceeasi proportie.

In functie de efectul lor, riscurile proiectelor de investitii mai pot fi clasificate in:

- riscuri minore, acestea au frecventa mare de aparitie si pot fi suportate fara dificultate, cu costuri relativ mici;

- riscuri majore, cu efecte nedorite mari si frecventa mica, care pot fi acceptabile daca sunt repartizate pe costuri pe perioade lungi de timp.

- riscuri catastrofice: cele mai rare riscuri si cu efecte distrugatoare, foarte greu de anticipat, deci si de evitat (calamitatile naturale de exemplu).

Gruparea pe categorii a riscurilor este importanta pentru a face mai usoara identificarea si alocarea responsabilitatii gestionarii lor. Deasemenea, pentru fiecare categorie de risc exista tehnici specifice de analiza, cuantificare si metode adecvate de raspuns la risc.

Pentru a-si asigura sansele de reusita, firmele fac investigatii asupra viitorului si utilizeaza metode stiintifice, bazate pe calcule economico - matematice si pe utilizarea de produse informatice specifice pentru a-si fundamenta decizia de investitii.

Dimensionarea riscului investitional are un rol informativ, aratand celor interesati cat de mari vor fi eventualele pierderi in afacerea pe care o preconizeaza, dar decizia revine conducerii firmei si este puternic influentata de atitudinea decidentilor fata de risc [25, p. 90].

Riscul si incertitudinea insotesc permanent activitatea economica de pretutindeni, atat fenomenele de crestere cat si cele de recesiune se petrec sub semnul incertitudinii si al riscului.

Riscul economic la modul general reprezinta un eveniment sau proces nesigur si probabil care poate cauza o paguba, o pierdere intr-o activitate sau actiune. Riscul economic poate fi atat obiectiv cat si subiectiv.

Spre deosebire de incertitudine, a carei cauza poate fi foarte greu identificabila, si deci, greu cuantificabila, riscul economic se refera la un lucru specificat, care poate fi estimat printr-o lege probabilistica, si, deci, poate fi cuantificat prin probabilitatea producerii unui anumit eveniment.

In analiza problemei riscului trebuie sa avem in vedere cele doua concepte importante care il determina: valoarea asteptata, efectul cel mai probabil in situatii care se repeta de mai multe ori, si gradul acestuia, masurat prin dispersia unor efecte posibile daca o situatie se repeta de mai multe ori.

In conditii de incertitudine este posibil sa existe mai multe efecte, cel mai probabil fiind valoarea asteptata, iar aparitia celorlalte efecte reprezinta gradul de risc.

In literatura de specialitate, se fac referiri la trei tipuri de decidenti atunci cand este vorba de risc. Unii care adopta o atitudine neutra in raport cu riscul, altii adopta o atitudine de aversiune fata de risc, iar unii iubesc pur si simplu riscul.

3.2.Modalitați de minimizare a riscurilor investiționale in cadrul companiilor naționale

Orice decizie, asa cum am aratat, presupune un risc. In cadrul fiecarei categorii de decidenti deoarece sunt diferiti prin insasi natura lor umana, acestia vor percepe elementele care determina riscul in mod diferit ca volum si structura. De exemplu: cei din categoria cu inclinatie spre risc, in cazul finantarii constituirii unui fond pentru suportarea unor cheltuieli de studiu a elevilor foarte buni la invatatura, vor privi in mod diferit riscurile precum si nivelul acestora in functie de anumite criterii pe care le vor stabili fiecare in parte. Astfel unul dintre decidenti poate considera ca nominalizarea acestor elevi care sa beneficieze de aceasta facilitate are cel mai mare grad de risc, alt decident poate sa hotarasca ca, in ceea ce il priveste nu acesta are nivelul cel inalt ca grad de risc, ci, faptul ca va exista un factor care va perturba alocarea banilor pentru un interval de timp etc

Cred ca, riscul oricarei decizii trebuie privit atat la nivelul entitatii economice in cadrul careia decizia are impact direct, cat si in cadrul sistemului format de entitatea economica in interactiunea ei cu alte entitati, deoarece efectele deciziei se pot rasfrange indirect asupra celorlalte entitati, care la randul lor vor actiona trimitand anumite semnale, pozitive sau negative asupra entitatii economice in cadrul careia a fost luata decizia.

Analiza riscului unei decizii, comporta nu numai o analiza economica, si una sociala.

Analiza sociala a riscului, se refera la evaluarea posibilelor prejudicii aduse de membrii unei colectivitati datorita insatisfatiei oferita de locul de munca, acestia obtinand performante mai slabe, risc care va contribui la definitivarea dimensiunii riscului agregat, deoarece componenta sociala o influenteaza pe cea economica.

In cazul unei investitii de modernizare a unei companii din Romania, riscul agregat al unui investitor autohton, va fi diferit de riscul agregat al unui investitor strain.

Anumite riscuri sunt comune celor doi decidenti, cum ar fi: riscul unui segment redus de piata pentru produsul rezultat, riscul utilizarii unei forte de munca nu foarte disciplinata, riscul ostilitatii anumitor membri din personalul de conducere, etc. La aceste tipuri de riscuri, in cazul decidentului strain, se adauga riscul necunoasterii obiceiurilor si mentalitatii muncitorilor, riscul asupra posibilitatilor de repatriere a profiturilor obtinute, riscul de a lucra cu functionari corupti, riscul subestimarii mitei necesare in anumite imprejurari, etc.. Un rol important in aprecierea riscului este detinut de informatie, din punct de vedere al corectitudinii, complexitatii, calitatii, mijloacelor utilizate in transmitere, intre toti factorii implicati in activitate si al timpului in care aceasta se aduce la cunostinta decidentului pe nivel ierarhic, timpul de analiza al informatiei primite de decident, dar si posibilitatea revizuirii deciziei pe parcursul derularii activitatii, pornind de la noile valori ale probabilitatii actiunii unor factori si ale atingerii obiectivului preconizat, in scopul sporirii sanselor de succes.

Comparativ cu evolutiile care caracterizeaza economiile de piata, in procesul de tranzitie de la economia dirijata catre cea libera, incertitudinea si riscul se amplifica, putand duce la franarea initiativei autohtone, dar si a celei externe.

Incertitudinea si riscul isi fac simtita prezenta in egala masura atat la formarea cererii (privind investitorul), cat si la cea a ofertei (privind antreprenorul). Sunt riscuri contractuale, legate de incheierea contractelor economice, de modul de executare a acestora, riscuri de finantare a proiectelor de investitii, riscuri generate in procesul de alocare a capitalului, riscuri privind selectia proiectelor de investitii, riscuri de credit, de lichiditate, de solvabilitate etc.

Investitiile publice, comporta si ele riscuri multiple, dintre care amintim: riscurile generate din studiile de oportunitate, fezabilitate, analizele de cost-profit, avizarea unitara a acestor studii, stabilirea prioritatilor si a modalitatilor de defalcare a fondurilor disponibile de la buget, eficienta economica a unor investitii publice necesitand o analiza de sistem, din momentul adoptarii deciziei de realizare si pana la scoaterea lui din uz, si o evaluare a riscurilor chiar de la nivelul studiilor de fezabilitate [25, p. 97 ].

Scopul identificarii si analizei situatiilor economice atat la nivel micro-economic, cat si la nivel macro-economic este de a permite decidentului sa obtina un raspuns rational, cat mai aproape de optimul considerat ca acceptat, comparativ cu gradul expunerii la risc, inainte de aparitia evenimentului considerat "problema".

Analiza expunerii la risc se efectueaza pe baza de prognoza, care, reprezinta instrumentul prin care se incearca si, in buna masura se reuseste sa se diminueze gradul de incertitudine si risc al activitatilor viitoare, la nivelul macro si microeconomic.

Dezvoltarea prognozelor ar trebui indreptata spre doua directii majore de dezvoltare a prognozelor: evolutia cererii si a ofertei pe piata investitorilor; dinamica costurilor si a preturilor implicate in proiectele de investitii.

Profesionistii, care au acumulat experienta in analiza riscului in lucrari ample, considera ca stadiul de identificare al riscurilor necesita cea mai mare alocare de timp; de aceea se apreciaza ca, in practica, este mai bine sa se lucreze indeaproape cu echipa de elaborare a proiectului de investitii, riscurile analizandu-se pe urmatoarele posibile categorii: riscuri interioare investitiei prin depistarea lucrarilor majore din cadrul proiectului; riscuri exterioare investitiei si care provin din contextul fizic, economic, comercial, relatiile cu beneficiarul si proiectantul, posibile surse de finantare etc, deoarece relatia dintre marimea si structura investitiilor, pe de-o parte, si succesul ori esecul lor este una puternica

Se considera ca principalele riscuri ale unei investitii se refera la valoarea capitalului investit, durata de viata a obiectivului, fluxurile de lichiditati nete si rata de actualizare.

Valoarea capitalului investit comporta riscuri legate de estimata valorica a acestuia, astfel incat sa se poata acoperi cheltuielile aferente investitiei, riscuri legate de calitatea investitiei, putandu-se pierde astfel o parte din piata dorita sau deja detinuta, riscuri legate de esalonarea in timp a cheltuielilor, de gestionarea defectuoasa a cheltuielilor, conducand fie la imposibilitatea finalizarii investitiei, fie la o denaturare supradimensionala a investitiei la momentul finalizarii acesteia.

Durata de viata a obiectivului care poate genera riscuri care tin de factori exogeni, de natura interrelatiilor umane stabilite intre partenerii participanti la investitie, politice, prin modificarea conceptionala asupra politicii de investitii la nivel macro-economic si endogeni, cum ar fi perioada de recuperare valorica a investitiei: cu cat durata de viata a obiectivului din punct de vedere fizic, dar si moral, este mai mica cu atat timpul de recuperare trebuie sa fie mai scurt, ceea ce poate determina preturi ridicate de vanzare, trebuie sa se tina cont si de riscurile datorate posibilitatii modificarii ratelor de schimb, a ratei inflatiei etc.

Fluxurile de lichiditati nete genereaza posibile riscuri legate de apelarea la imprumuturi, ceea ce poate denatura costul estimat al investitiei in cazul in care, intr-un anumit moment, are loc suprimarea acestora din motive obiective sau subiective si anumite costuri legate de imprumut au fost subevaluate sau nu au fost prevazute.

Rata de actualizare, comporta anumite riscuri, dintre care mentionam: riscul determinat de metoda de actualizare aleasa.

Se poate cosidera ca principiu general de indrumare a reactiei la risc, acela prin care partile implicate in realizarea investitiei colaboreaza pe cat posibil, la realizearea unei distributii reciproc avantajoase a riscului, astfel incat, pe termen lung sa se realizeze o gestionare corecta cantitativa, dar mai ales calitativa a factorilor, care sa conduca la diminuarea riscului si la economii semnificative.

Unele din elementele de care ar trebui sa se tina seama la distribuirea riscurilor sunt:

- sa se aprecieze daca beneficiile ce pot fi obtinute din realizarea proiectului merita riscurile implicate;

- riscul sa fie plasat sub responsabilitatea partii care are cea mai buna posibilitate de a-l controla;

- riscurile trebuie alocate, pe cat posibil, partii pentru care acestea sunt cel mai putin oneroase; partea responsabila trebuie stimulata sa evite si sa reduca la minimum consecintele riscului.

Procedeul de repartizare a riscului in economie este des practicat, prin aceasta riscurile considerate de o persoana fizica sau juridica ca fiind foarte mari, se reparizeaza la un numar mai mare, astfel incat riscul pe care si-l asuma fiecare sa fie cat mai mic, de fapt dimensiunea este data de gradul de acceptabilitate al acestuia de fiecare decident.

Principala forma de repartizare a riscului o reprezinta asigurarea. Repartizarea riscului are loc sub o alta forma, si pe pietele de capital ale unei economii de piata, deoarece proprietatea financiara asupra capitalului fizic poate reveni multor persoane.

Sa luam, de exemplu, realizarea unei investitii, constand in construirea unei noi locomotive. Conceperea acesteia de la zero, inclusiv activitatile de cercetare-dezvoltare, este posibil sa necesite investirea pe o perioada de 5 ani, a sumei de 500 milioane de dolari. Nu exista insa, nici o garantie ca locomotiva produsa va fi solicitata ca produs in serie, avand o piata de desfacere suficienta ca extindere astfel incat sa se poata recupera fondurile investite. Afacerea este considerata din acest motiv ca riscanta, putini oameni avand banii sau inclinatia de a-si asuma riscul participand la o asemenea afacere. Dar piata poate rezolva aceasta problema prin intermediul corporatiilor, organizatiilor publice [25, p. 99].

Principiul repartizarii riscului se aplica si la scara internationala. Riscurile pe care le implica investitia si activitatea de productie, pe scara mare sunt suportate de investitori din tari care isi pot permite aceasta, dispunand de resursele financiare necesare prin cumpararea de actiuni ale corporatiilor rezidente in tara respectiva. Si asa cum o societate de asigurari isi diminueaza riscurile incheind asigurari in mai multe orase, se pot cumpara actiuni la nivel international ale firmelor din intreaga lume.

Impartind proprietatea asupra capitalului sau asupra investitiilor riscante la mai multe persoane, pietele de capital contribuie la repartizarea riscului, favorizand realizarea unor investitii si asumarea unor riscuri mult mai mari decat cele pe care le-ar putea realiza, respectiv asuma, o singura persoana/entitate.

In prezent, pentru reducerea riscurilor se are in vedere repartizarea riscurilor pe principalii factori care participa la realizarea investitiilor. Repartizarea se face prin conditii contractuale generale, suplimentare si speciale, dupa cum urmeaza:

- riscurile exterioare investitiei, cum sunt cazurile de forta majora (calamitati naturale, revolutie, razboi, lovitura de stat, confiscare, ordine ale autoritatii publice, inflatie) sunt preluate in intregime de investitor;

- riscurile partenerului de afacere privind calitatea lucrarilor sunt acoperite prin garantia valorica de minim 5% pana la maxim 10% din valoarea investitiei, ce se pune la dispozitia investitorului, pentru acoperirea eventualelor prejudicii din aceasta cauza, pana la receptia finala a investitiei;

- riscurile antreprenorilor pe parcursul executiei investitiei privind pagubele produse de furtuni, incendii si alte cauze pentru lucrarile executate, utilajele de constructii, obiecte de organizare pe santier, precum si pagube aduse tertelor parti, pot fi acoperite prin polita de asigurare pe care antreprenorul o incheie cu o societate de asigurari.

Alte riscuri rezida din depasirea termenului de punere in functie a unui obiectiv, care conduce la un prejudiciu pentru investitor, exprimat valoric, cel putin la nivelul dobanzii curente pentru valorile imobilizate prin nerealizare, deoarece pentru acoperirea acestor prejudicii, in conditiile speciale de contractare, se prevad penalizari exprimate procentual pentru fiecare zi de intarziere, echivalente cu dobanda curenta.

Depasirea termenului de punere in functiune poate conduce la prejudicii grave in cazul pierderii pietei de desfacere, chiar posibil faliment al societatii.

CONCLUZII SI RECOMANDARI

In baza investigatiilor efectuate pot fi formulate urmatoarele concluzii:

1. In conditiile actuale in cadrul conjuncturii economice interne o atentie tot mai deosebita este acordata procesului investitional. Acest domeniu ocupa un loc central in strategia de dezvoltare durabila a tarii conditionand cresterea si modernizarea economica, cat si majorarea nivelului de trai al populatiei.

2. Ca rezultat, s-a ajuns la concluzia ca evidenta si, astfel, exprimarea cantitativa a acestui proces intampina mari dificultati. E necesara implementarea unui clasificator al investitiilor ce ar asigura efectuarea corecta a unor comparatii internationale. Astfel dupa criteriul de baza investitiile trebuie separate in investitii in active nefinanciare si investitii in active financiare. La nivelul economiei nationale este dusa evidenta doar a investitiilor in capital fix si a investitiilor straine directe si de portofoliu. Evidenta investitiilor nemateriale precum si a celor financiare la nivel intern ar completa neajunsurile din acest domeniu. Investitiile financiare trebuie descrise pe activitati, inclusiv divizandu-le pe termen scurt si pe termen lung.

3. Caracterizarea procesului investitional in dinamica necesita evaluarea volumului de investitii in preturi comparabile. Eventual numai astfel trebuie argumentata modificarea reala in timp a acestui indicator. Vorbind doar despre dinamica investitiilor in capital fix avem nevoie de un indice agregat al preturilor ce ar caracteriza dinamica preturilor elementelor componente (lucrari de constructie-montaj, masini si instalatii, alte lucrari si cheltuieli capitale). In Romania este calculat in baza raportului statistic "Preturile in constructii" indicele preturilor in constructii - raportul preturilor curente la lucrarile de constructii-montaj, inregistrate trimestrial in 100 organizatii reprezentative, catre preturile de deviz ale anului 1991 sau preturile anului precedent. Sigur este necesara largirea ariei de investigatie privind colectarea informatiei despre preturilor in constructie. Ca rezultat vom avea o imagine mult mai reala a dinamicii preturilor in acest domeniu, iar asta va da posibilitatea calcularii corecte a indicelui volumului fizic, indice ce reflecta dinamica reala a investitiilor in capital fix.

4. In cadrul investigatiilor efectuate, sunt de parerea ca dinamizarea procesului investitional atat la nivel de agent economic, cat si la nivel de economie, este premisa strategica de redresare economica, in functie de care ar fi necesar de stabilit si politica economica in tara. Problema relansarii economice prin investitii presupune inclusiv, inregistrarea unor parametri competitivi pe scara nationala.

6. Una din problemele majore ce conditioneaza dezvoltarea activitatii investitionale este gasirea surselor de finantare a acestora. Identificarea si stimularea noilor forme de finantare a investitiilor pe termen lung, inclusiv a celor existente, prin majorarea indicatorilor de nivel ai creditelor acordate, dezvoltarea pietei de capital, dezvoltarea sistemului de credit ipotecar si a creditarii prin leasing vor stimula si cu siguranta vor mobiliza activitatea investitionala.

7. Ca o completare la punctul anterior trebuie mentionat faptul ca un rol deosebit in cadrul dezvoltarii activitatii investitionale este jucat de piata de capital. Scopul principal al pietii de capital este dirijarea capitalului real sau potential existent catre finantarea activitatilor economico-sociale. Tranzactionarea pe piata a titlurilor mobiliare ofera posibilitatea reala de atragere a capitalului banesc liber si de acoperire a unor necesitati financiare curente sau de lunga durata. Cu parere de rau acest segment este de o eficienta practic invizibila si scopul enuntat mai sus ramane practic neatins.

8. Avand in vedere ramificatiile, conditionarile si efectele foarte complexe ce au loc in economie, analiza procesului investitional nu este completa fara o tratare a influentelor din exterior.

Fara a neglija si a subestima locul si aportul capitalului autohton in acest amplu proces constructiv investitiile straine reprezinta unul din factorii hotaratori ai progresului si cresterii eficientei economice. Romania aflata in plin proces de piata are nevoie de un substantial ajutor investitional extern, de resurse straine de capital pentru a construi din temelii sistemul economiei de piata.

Fara investitii straine nu vom putea depasi criza economica ampla si nici nu ne vom putea inscrie pe traiectoria unui nou mod de productie bazat pe tehnologii absolut moderne.

BIBLIOGRAFIE

ALLAIRE, Y. Management strategic. Bucuresti: Economica, 1998. 390 p.

ADAMS, J. The Management of Risk and Uncertainty. In: Policy Analysis, 2009, no.335, p.101-123.

BAILESTEANU, G. Diagnostic, risc si eficienta in afaceri. Timisoara: Mirton, 1998. p. 298.

CANDEA, D. Diagnosticul si decizia strategica. Bucuresti: Fiman, 1998. 450 p.

CISMASU, I. Riscul - element in fundamentarea deciziei: concept, metode, aplicatii. Bucuresti: Economica, 2003. 560 p.

CONSTANTINESCU, D. Asigurarea si managementul Riscului. Bucuresti: Tehnica, 1998. 451 p.

COSEA, M.; NASTOVICI, L. Evaluarea riscurilor. Brasov: Lux Libris, 2004, 177 p.

COLSON, G. Gestion du Risque. Paris : E.A.A., 1995. 870 p.

CROUHY, M. Risk management . New York: McGraw-Hill , 2001, 238 p.

DANU, M. Riscul in afaceri. Bacau: Plumb, 2001. 561 p.

DINU, E. Strategia firmei. Bucuresti: Economica, 2000. 270 p.

DIJMARESCU, I. Bazele managementului. Bucuresti: Didactica si Pedagogica, 1995. 354 p.

DOLTU T. Abordari in economia riscului si incertitudinii. Bucuresti: Economica, 2006. 182 p.

DRUICA, E. Riscul in afaceri. Bucuresti: C.H.Beck, 2006. 200 p.

DRUCKER, P. Inovatia si sistemul antreprenorial. Bucuresti: Enciclopedica, 1993. 470 p.

DUDIAN, M. Evaluarea riscului de tara. Bucuresti: AU Beck, 1999. 243 p.

FRITZ, R. Fara risc nu exista castig: descopera drumul spre succes. Bucuresti: Amaltea , 2007. 306 p.

HEDGETTS, M. Risk Management. Concepts and Apications.// New York: McGraw Hill, 1994, 432 p.

HOROBET, A. Managementul riscului in afacerile internationale. Bucuresti: All Beck, 2005. 309 p.

ISAIC MANIU, I. Caracterizarea statistica a riscului: concepte, tehnici, aplicatii. Bucuresti: ASE, 2007. 271 p.

NEGOESCU, G. Risc si incertitudine in economia contemporana. Galati: Alter-Ego, 1995. 312 p.

NICOLESCU, O. Sisteme, metode, tehnici manageriale si organizationale. Bucuresti: Economica, 2000. 411 p.

NICOLESCU, O. Strategii manageriale de firma. Bucuresti: Economica, 1996. 430 p

PETRESCU, S. Diagnostic economic-financiar. Metodologie. Studii de caz. Iasi: Sedcom Libris, 2004. 390 p.

POPESCU, N. Noi tendinte in analiza riscului afacerilor comerciale. Bucuresti: Economica, 2002. 504 p.

PRUNEA, P. Riscul in activitatea economica. Ipostaze. Factori. Modalitati de reducere. Bucuresti: Economica, 2003. 390 p

SASU, C. Enciclopedia intreprinzatorului. Bucuresti: Economica, 1999. 441 p.

SIMION, D. Analiza riscului si strategii de prevenire. In: Tribuna economica v. 18, 2007, nr. 43, p.79-89

STEVENSON, H. A manca sau a fi mancat: riscul deciziei strategice in managementul modern. Bucuresti: Economica, 2003. 450 p.

TARHOACA, C. Economia riscului. Bucuresti: ASE, 2009. 297 p.