Teoria ciclului de viata al produsului

Teoria ciclului de viata al produsului

O alta latura de analiza a fluxurilor de ISD si productiei internationale porneste de la teoria neoclasica a distributiei spatiale a dotarii cu factori de productie. In acest context se impune a fi abordata contributia teoretica semnificativa a lui Raymond Vernon (1966) - teoria ciclului de viata al produsului

Pentru explicatia motivatiilor fluxurilor de investitii straine, economistul american R. Vernon[1] a elaborat un model care include si explica ISD prin utilizarea conceptului microeconomic de ciclu de viata al produsului. Dupa parerea lui, ciclul de viata al produsului determina trecerea firmelor transnationale de la export la investitii straine directe. In calitate de argument el afirma urmatoarele: in conditiile in care majoritatea produselor urmeaza un ciclu de viata, fiind initial expresia unor inovatii si ajungind in final sa fie complet standardizate, firmele recurg la ISD in momentul in care sunt amenintate cu pierderea pietelor pentru produsele ajunse la maturitate si sunt nevoite sa-si extinda facilitatile de productie pe noi piete, pentru a recupera ultimile posibilitati de obtinere de renta economica.

Astfel, ciclul de viata al produsului nou include patru faze:

In prima faza, in urma inovarii tehnologice are loc introducerea produsului pe piata de origine a intreprinderii. Piata locala, la aceasta faza, constituie spatiul economic preferat de firme pentru dezvoltarea produselor lor.

In a doua faza a dezvoltarii produsului, cererea pentru el poate sa creasca si in alte tari. In aceasta faza firmele pot sa-si localizeze primele facilitati de productie pe piata locala. Dar in faza respectiva pot aparea si concurenti pentru satisfacerea cererii pe diferite piete. Firmele transnationale exporta o parte a produsului pentru comercializare pe pietele externe.

In a treia faza, cind produsul devine tot mai standardizat sau matur, avind loc o crestere considerabila a lui, avantajele competitive ale firmelor producatoare se deplaseaza din sfera celor tinind de unicitatea produsului spre sfera abilitatilor de minimizare a costurilor de productie, precum si acelor de comercializare. Presiunile de a asigura eficienta prin costuri sporesc o data cu aparitia pe piata a concurentei. Astfel, investitorii il plaseaza in strainatate pentru a beneficia de costul mai redus al factorilor de productie si pentru a evita pierderea pietelor straine in favoarea concurentilor. Astfel, firmele transnationale isi pastreaza pietele castigate initial prin exportul produsului.

In ultima faza - faza de declin al produsului - firmele transnationale prefera sa continue fabricarea productiei in tari straine. In aceasta faza, inclinatia intreprinderilor transnationale de a dezvolta productia in strainatate devine tot mai puternica. Organizarea fabricarii produsului in tari straine ofera firmelor costuri mai avantajoase, in comparatie cu tara lor de origine.

Este dovedit ca investitiile straine directe sunt efectuate, de regula, de catre intreprinderi mari oligopoliste, care produc produse similare ori diferite. Teoria lui R. Vernon se bazeaza pe inovatie si dezvoltarea produsului. De aceea, cand o intreprindere cu caracter de oligopol introduce in productie un produs nou, patrunde cu el pe o piata, obtine o noua sursa de materii prime, atunci si intreprinderile concurente reactioneaza si cauta sa introduca acest produs pe piata. O data cu maturizarea si standardizarea produsului, el este propus pe piete de catre mai multe firme concurente. In asemenea conditii firmele transnationale cauta sa-si organizeze fabricarea produsului in strainatate. Astfel, apar fluxurile de investitii straine directe, cu ajutorul carora firmele transnationale evita pierderea pietelor si a veniturilor.

Teoria propusa de R. Vernon a fost valabila pentru explicarea fluxurilor de investitii straine directe in anii '50 si '60, mai ales, a implementarii firmelor transnationale din SUA in Europa. Dar in anii urmatori, in cadrul fluxurilor investitiilor straine directe au avut loc schimbari esentiale, care nu pot fi intotdeauna explicate in baza acestei teorii. R. Vernon afirma ca aceasta teorie totusi poate fi valabila pentru intreprinderile mai mici cu capacitati de explorare reduse, care nu au dobindit, pentru moment, capacitatea de scanare globala a pietelor printr-o retea de filiale deja constituita.

Teoria ciclului de viata al produsului face uz de elemente puse in lumina de alte abordari ale ISD. Astfel, firmele care decid sa dezvolte facilitati productive in strainatate se bazeaza, arata Vernon, pe detinerea unui avantaj de monopol, real sau imaginar, idee fundamentala in teoria avantajului de monopol elaborata de Hymer.