Strategii de expansiune in strainatate ale corporatiilor transnationale

Strategii de expansiune in strainatate ale corporatiilor transnationale

In functie de strategiile pe care le dezvolta corporatiile transnationale decid patrunderea pe pietele lumii prin diverse modalitati. In afara exporturilor care pentru CTN, nu sunt decit simple instrumente de testare a pietelor straine pe care doresc sa patrunda, reusita sau, dimpotriva, esecul operatiunii de export va sta la baza deciziei de continuare a abordarii unei anumite piete sau de abandonare a ei.

Aparitia si expansiunea societatilor transnationale s-a dezvoltat pe fondul a trei factori principali[1]

. liberalizarea politicilor economice: deschiderea granitelor nationale, liberalizarea fluxurilor de investitii straine directe si de portofoliu sau de alte acorduri de cooperare si investitionale;

. accentuarea progresului tehnologic, care conduce la cresterea costurilor si a riscurilor la care sunt expuse companiile, impune abordarea diferitelor piete mondiale, prin delocalizarea internationala a productiei, pentru a diversifica aceste riscuri. Pe de alta parte, reducerea costurilor de transport si de comunicare au facilitat integrarea mai eficienta a operatiunilor la nivel global, precum si transportul componentelor sau al produselor finite in cautarea eficientei economice, a avantajelor comparative date. Acestea contribuie in mod esential la cresterea ponderii investitiilor straine directe (I.S.D.) motivate de cresterea eficientei, cu importante implicatii asupra cresterii competitivitatii exporturilor tarilor recipiente si, implicit, asupra cresterii economice.

. cresterea concurentei, care este de fapt rezultatul celorlalti doi factori amintiti anterior, impune explorarea unor noi piete de catre companii, atat pentru a reduce costurile de productie, cat si pentru valorificarea mai eficienta a rezultatului final, dar impune si abordarea unor noi forme de productie internationala, de proprietate si de aranjamente contractuale, care sa potenteze forta lor pe piata, cum ar fi de exemplu fuziunile, achizitiile, participarea minoritara sau majoritara, oferta publica de schimb etc.

Daca pina nu demult tarile dezvoltate au promovat ample politici de liberalizare economica, in prezent tot mai multe tari se orienteaza spre aceasta noua strategie de dezvoltare. Ultimul deceniu a fost martorul deschiderii fara precedent a pietelor lumii spre investitiile straine directe, care fac posibila productia internationala integrata global sau regional. Aceasta tendinta se accentueaza in continuu.

In 2004, 78 de tari au adoptat 216 modificari legislative care vizau cadrul I.S.D., din care 93% urmareau crearea unui climat investitional mai atractiv prin introducerea unor noi stimulente sau prin crearea unei economii de piata functionale.

Dintre acestea, ponderea cea mai mare se regaseste in regiunea Asia-Pacific. Natura acestor modificari ale regimurilor legislative ale I.S.D. au vizat: intrarea libera pe piata si conditii de functionare mai liberale, mai multe stimulente pentru investire, mai multe garantii, mai multe sectoare liberalizate, iar uneori accentuarea controlului I.S.D.

Dintre ele, 97 de tari au notificat incheierea a 158 de acorduri investitionale bilaterale, numarul total al acestora atingand cifra de 2099 la sfarsitul anului 2001. Dintre acestea, 43% s-au incheiat intre tarile in dezvoltare, 33% intre tari in dezvoltare si tari dezvoltate, 11% intre tarile in dezvoltare si tarile sud-est europene (in tranzitie), 8% intre acestea din urma si tarile dezvoltate si 6% intre tarile in tranzitie. Totodata, au fost adoptate 67 de noi acorduri pentru evitarea dublei impuneri fiscale, eliminand astfel un real impediment in calea investitiilor straine[2].

Expansiunea in strainatate a CTN-urilor a avut loc evolutiv parcurgind urmatoarele etape:

a) Inainte de 1945: au loc primele extinderi internationale (companiile americane realizeaza investitii directe in afara granitelor nationale);

b) Perioada anilor 1945-1959: perioada dominatiei economiei mondiale de catre companiile americane (patrunderea masiva a firmelor americane in Europa la sfarsitul anului 1950 ca urmare a reconstructiei europene);

c) Perioada anilor 1960-1974: perioada dezvoltarii economiei europene (principalele companii transnationale europene au crescut spectaculos in aceasta perioada,astfel incat in 1974 in clasamentul celor mai importante 50 de companii transnationale din lumese aflau 20 de firme europene);

d) Perioada anilor 1975-1989: perioada expansiunii companiilor asiatice (anii '70-'80 au constituit o etapa in care companiile europene si-au diversificat activitatea, transformandu-se in companii transnationale organizate pe produs, in timp ce companiileamericane au trecut printr-un proces de restructurare a productiei si a marketingului prinintermediul diviziilor internationale, iar firmele japoneze si - mai tarziu- cele sud-coreene, s-auextins cu rapiditate pe plan international. Astfel, in 1989 structura primelor 50 de companiitransnationale ale lumii cuprindea 21 de companii europene, 17 americane si 12 asiatice);

e) 1990 -pana in prezent: explozia fuziunilor si achizitiilor (perioada caracterizata printr-un val de fuziuni si achizitii internationale (pe orizontala, pe verticala si conglomerate). Majoritatea acestor operatiuni au avut loc in sectorul bancar, cel de asigurari, in industria chimica, farmaceutica, de automobile si de telecomunicatii si au avut ca obiect restructurareaglobala sau pozitionarea strategica a firmelor implicate pe piata.

Modalitatile de expansiune in strainatate a corporatiilor transnationale pot fi impartite in doua mari categorii, in functie de pozitia pe care ele o au fata de CTN, si anume:

1.     Modalitati directe de implantare in strainatate (prin control direct). Aceste modalitati se caracterizeaza prin aceea ca entitatile prin care are loc implantarea sunt inglobate in structura corporatiei transnationale, ducand la crearea de noi relatii intra-firma. De asemenea, ele implica un control direct al CTN, ca urmare a investitiei straine directe realizate de aceasta, concretizata in participatia la capitalul entitatii. Principalele modalitati de implantare incluse in aceasta categorie sunt:

achizitiile internationale

societatile mixte,

investitiile pe loc gol - filialele proprii.

2.     Modalitati indirecte de implantare in strainatate (prin control indirect). Spre deosebire de modalitatile directe, acestea conduc la crearea de relatii inter-firme, deoarece implantarea in strainatate are loc prin intermediul unor firme independente, din punct de vedere juridic, de CTN. Controlul exercitat de transnationala asupra entitatii prin intermediul careia este abordata o piata poate fi numai de natura indirecta, atata vreme cat CTN nu detine nici o parte din capitalul respectivei firme sau cota pe care o detine nu ii ofera posibilitatea controlului. Modalitatile de implantare incluse in aceasta categorie cuprind:

aliantele strategice internationale,

aranjamentele contractuale,

retelele dinamice

Prima categorie de implantare in strainatate a corporatiilor transnationale, presupune nu doar un transfer de capital banesc spre alte regiuni ale lumii, ci de fapt realizarea unor transferuri de "capital antreprenorial" sau "pachet investitional", respectiv de resurse productive precum financiare, tehnologice si inovationale, resurse umane sub aspectele lor calitative, respectiv abilitatile manageriale si organizationale etc.

Modalitatile directe de implantare

Vom reflecta in continuare mai detaliat care sunt modalitatile directe de implantare in strainatate a corporatiilor transnationale, adica cele ce presupun transmiterea unui pachet investitional catre tara-gazda.

I. Achizitiile internationale. Una din modalitatile de realizare a I.S.D. consta in achizitionarea unei firme deja existente. Aceste achizitii par a avea de multe ori avantaje considerabile fata de patrunderea pe o piata prin filiala proprie, de exemplu. Unul dintre cele mai de luat in considerare avantaje este acela ca achizitionarea ofera instantaneu firmei cumparatoare experienta locala, clienti autohtoni si contacte de afaceri, in alte conditii putand astepta ani intregi pentru a le dobandi.

Motive care determina firmele sa se angajeze in achizitii internationale sunt multe si variate, tinind in special de conceptul de sinergie. Natura conceptului de sinergie este foarte simpla: exista sinergie atunci cand valoarea unei combinatii este mai mare decat suma valorilor partilor sale (cu alte cuvinte, sinergie inseamna 2+2=5). Dar identificarea si evaluarea sinergiei pot fi operatiuni foarte dificile, iar implicatiile lor destul de ascunse. Sinergia deci reprezinta justificarea economica fundamentala pentru o achizitie. Aceasta valoare suplimentara poate apare ca rezultat al cresterii eficientei, fie in plan operational, fie in plan financiar.

In ceea ce priveste valoarea suplimentara realizata in plan operational, aceasta va tine de urmatoarele:

economiile de scara, ce apar atunci cand costurile cresc mai lent decat volumul productiei, o modalitate de generare a lor fiind aceea de a imparti costurile fixe ale firmei la un volum mai mare al outputului;

economiile de integrare verticala, care pot apare ca urmare a integrarii verticale (fie din indepartarea incertitudinilor privind sursele de aprovizionare intre diversele stadii productive printr-o integrare mai stransa a acestora, fie din reducerea costurilor de transport, fie din apropierea fizica a proceselor productive, fie din imbunatatirea calitatii activitatii de coordonare a stadiilor de productie, care este rezultatul centralizarii controlului);

marirea puterii pe piata a unei firme, ce are loc prin obtinerea unei cote mai mari de piata, ca urmare, de obicei, a unei integrari orizontale;

imbunatatirea activitatii manageriale, prin inlocuirea managerilor neperformanti etc.

Sinergia financiara rezulta din complementaritatea fluxurilor interne de fonduri, dintr-o utilizare mai eficienta a efectului de pirghie flnanciara, din cresterea capacitatii de finantare a firmei si din avantajele fiscale.

In functie de statutul juridic al firmei achizitoare si al celei achizitionate inainte si dupa efectuarea tranzactiei, achizitiile internationale pot fi impartite in doua mari categorii[3]

preluarile de firme,

fuziunile de firme

A. Preluarile de firme reprezinta achizitii in urma carora firmele raman separate, din punct de vedere juridic, in urma tranzactiei, tranzactia avand ca obiectiv dobandirea unui numar suficient de mare de actiuni (si de voturi) ale firmei achizitionate, astfel incat firmei care face achizitia sa i se asigure controlul asupra deciziilor in Adunarea Generala a Actionarilor.

De obicei, in urma diverselor operatiuni de preluare, are loc formarea unui holding, adica a unei firme care detine participatii de control la capitalul uneia sau mai multor alte firme.

Un holding pur nu are operatiuni de afaceri propriu-zise, singurele sale active fiind activele financiare ale celorlalte firme.

Un holding operational este o companie care detine si ea participatii de control, dar care desfasoara si operatiuni pe cont propriu. Cea mai mare parte a transnationalelor sunt holdinguri operationale, prin aceea ca detin participatii la capitalul filialelor lor din strainatate, dar si la capitalul celor nationale.

Principalale motivatii care determina firmele sa creeze holdinguri sunt urmatoarele:

- cu un capital propriu, relativ modest, se poate controla un segment de piata deosebit de intins. De exemplu, firma A detine pachetul de control al actiunilor firmei B (sa presupunem ca este egal cu 10% din numarul total al actiunilor firmei B), firma B detine pachetul de control al actiunilor firmei C (10%), iar firma X detine pachetul de control al firmei A. In acest caz, cu ajutorul capitalului avansat pentru cumpararea a 10% din actiunile firmei A, firma X controleaza, prin intermediul holdingului, un capital total de cateva zeci de ori mai mare.

Referat: Raspunde repede si bine - joc didactic la matematica Referat: PROBA DE EVALUARE - numerele naturale de la 100 la 1000

- riscul este mai usor de izolat, deoarece, in cazul unor pierderi catastrofale, efectul nu se resimte in totalitate asupra firmei-mama, ci doar in limitele capitalului detinut de aceasta.

Exista, insa, si inconveniente legate de existenta si functionarea holdingurilor:

- adesea, profiturile sunt impozitate de mai multe ori: prima data ca profit al firmei-fiica, a doua oara la transferurile internationale catre firma-mama, a treia oara ca profit al firmei-mama si a patra oara ca venit al actionarilor;

- vulnerabilitatea in fata legislatiei antitrust si anticapital strain este ridicata, deoarece un holding este usor de "desfacut in bucati", fiind suficienta in acest sens o lege prin care investitorul strain este obligat sa-si vanda participatia la capitalul social al firmei vizate.

B. Fuziunile de firme. O alta categorie de achizitie internationala o constituie fuziunile, ce reprezinta combinarea a doua firme intr-una singura, care detine patrimoniile unite ale celor doua. Din punct de vedere tehnic, fuziunile sunt de doua feluri:

absorbtii,

consolidari.

Absorbtia (fuziunea prin "inghitire") este combinatia a doua firme, in urma careia firma achizitoare isi continua operatiunile, dar firma achizitionata isi inceteaza existenta. Activele si pasivele firmei achizitionate sunt preluate de firma care supravietuieste tranzactiei. O absorbtie poate imbraca forma unei fuziuni statutare sau a achizitionarii de active a firmei-tinta.

Fuziunea statutara, denumita astfel pentru ca este realizata in conformitate cu statutul firmei, consta in faptul ca actiunile firmei achizitionate sunt preschimbate direct pe actiuni ale firmei achizitoare, iar existenta legala a firmei achizitionate inceteaza in mod automat. Desi ea implica un schimb de actiuni, pe actiuni, firma achizitoare poate cumpara actiunile firmei tinta cu plata in numerar sau in alte active financiare si apoi, ca singur actionar al firmei-tinta, le poate schimba in cadrul unei fuziuni statutare.

Achizitionarea de active consta in aceea ca firma achizitoare cumpara activele si, de obicei, isi asuma si pasivele firmei-tinta. Cumpararea se face in schimbul numerarului sau al unor active ale achizitorului. Dupa cumparare, singurele active ale firmei achizitionate sunt numerarul sau activele primite de la achizitor. Dupa ce sunt achitate pasivele neasumate de achizitor, firma aehizitionata este lichidata, prin distribuirea activelor sale catre actionari sub forma de dividend de lichidare. Apoi, firma achizitoare este dizolvata.

O consolidare este reprezentata de combinarea a doua sau mai multe firme intr-o corporatie nou creata. Acest lucru este, de obicei, realizat prin schimbarea actiunilor ordinare ale celor doua firme pe actiuni ale noii firme. Activele si pasivele firmelor vechi sunt transferate firmei nou-create, iar vechile firme isi inceteaza existenta. Consolidarea nu este o modalitate foarte frecventa de realizare a achizitiilor internationale, principalele sale dezavantaje, comparativ cu absorbtia, fiind acelea ca trebuie formata o noua firma si trebuie obtinut acordul unei majoritati (de obicei, simpla sau calificata) a actionarilor celor doua firme.

Principalele etape care trebuie urmate in cazul unei fuziuni sunt urmatoarele:

. acordul dintre firme, prin negocieri, privind realizarea fuziunii (aceste negocieri confera fuziunilor, prin excelenta, caracter amical);

. aprobarea conditiilor fuziunii de catre Consiliul de administratie al fiecareia dintre firmele implicate;

. semnarea contractului de fuziune;

. schimbarea vechilor actiuni ale firmelor cu actiunile firmei rezultate din fuziune si efectuarea platilor in numerar catre actionarii care nu au acceptat fuziunea.

II. O a doua modalitate de implantare in strainatate prin control direct a unei corporatii, pe linga achizitiile internationale, este crearea de societati mixte.

Societatile mixte formate cu un partener local au devenit o modalitate destul de populara de satisfacere a obiectivelor managerilor unor doua firme implicate in afacere. Pentru fiecare partener ele ofera oportunitatea de a beneficia, in mod semnificativ, de pe urma avantajelor comparative ale celuilalt. Deci societatile mixte sunt create pentru a exploata elementele de complementaritate dintre doi parteneri, prin incheierea unui contract intre parteneri.

Partenerii locali aduc in afaceri cunostinte pretioase despre piata locala, familiaritatea cu birocratii guvernamentali si cu regulile locale, intelegerea pietelor de forta de munca locale si, daca este posibil, facilitati productive deja existente. Partenerii straini pot oferi tehnologie avansata, know-how managerial si accesul la pietele de export. Pentru ambele parti, posibilitatea alaturarii la o alta firma reduce necesitatile de capital individuale pentru demararea sau continuarea afacerii pe cont propriu.

Desi atractive, societatile mixte se dovedesc adesea a fi nesatisfacatoare si instabile. Acest lucru este valabil, chiar si atunci cand partenerii provin din aceeasi tara, astfel ca problemele sunt mult mai acute in cazul societatilor mixte internationale: probleme legate de multinationalitate, probleme referitoare la control si proprietate, schimbarea relatiilor in cadrul societatii mixte etc.

Se considera ca principalele avantaje ale societatilor mixte sunt urmatoarele: reducerea necesitatilor de capital si a volumului celorlalte resurse necesare, dispersarea riscurilor, accesul la experienta si la contactele partenerului pe piata locala. Dezavantajele tin, de regula, de problemele si conflictele potentiale intre parteneri, problemele manageriale si de comunicare, precum si cele ce tin de controlul partial asupra societatii mixte.

III. Filiala proprie este considerata a fi a treia metoda de implantare directa in strainatate a unei firme. Filialele proprii ale transnationalelor in strainatate, denumite si investitii pe loc gol ("greenfield investments") reprezinta unitati detinute in proportie de 100% de corporatia transnationala. Ca modalitate de expansiune, filialele proprii au avantaje si dezavantaje, dupa cum urmeaza:

- avantaje: tehnologie de varf, posibilitatea integrarii productiei, eficienta operationala.

- dezavantaje: costul mare al investitiei, necesitatea de a cladi afacerea, plecand de la zero, durata mare in timp a acomodarii afacerii la mediul local.

Referitor la filialele proprii, literatura de specialitate apreciaza ca, pe masura ce o firma se mareste si devine mai experimentata, ea va utiliza mai mult filialele proprii ca modalitate de expansiune, si din ce in ce mai putin achizitiile si societatile mixte. Pe de alta parte, exista situatii in care o firma interesata in expansiunea in strainatate nu poate achizitiona firme locale sau nu poate incheia societati mixte cu parteneri locali din diverse motive. De exemplu, Michelin a fost nevoita sa isi creeze propriile filiale in Statele Unite, datorita faptului ca produsele pe care le fabrica (anvelope) sunt realizate cu echipamente speciale, neutilizate de nici o firma americana. O alta posibilitate ar fi constat in achizitionarea unui producator american si in inlocuirea liniei sale de productie, dar aceasta varianta a fost apreciata ca fiind extrem de costisitoare, fiind preferata prima.

De asemenea, transnationalele ce patrund in tarile in curs de dezvoltare, si mai ales in cele mai putin avansate dintre ele, sunt adesea obligate sa inceapa afacerile pe teren gol, deoarece nu au o contraparte locala.

Economiile nationale nu mai sunt "containere" ermetice pentru procesele economice[4]. Interdependentele dintre firme de diverse tipuri si dimensiuni sparg granitele nationale pentru a crea un set de relatii geografice de la scara locala la scara globala, iar aceste relatii sunt firele cu ajutorul carora se face economia globala.

Modalitatile indirecte de implantare

Prin asemenea legaturi intre firme sunt transmise schimbarile, evolutiile intre organizatii si, ca urmare, intre diversele componente ale economiei globale. Modalitatile indirecte de implantare in strainatate ale corporatiilor transnationale sunt la fel o forma de transmitere a schimbarilor tehnologice, manageriale etc. intre organizatii la nivel global.

Realizarea expansiunii in strainatate prin utilizarea unor retele externe de relatii cu o multitudine de alte firme transnationale si nationale, de dimensiuni mai mari sau mai mici, de stat sau private, constituie a doua categorie de implantare a corporatiilor transnationale. Astazi, toate economiile sunt formate din diverse modalitati de organizare a afacerilor, care sunt interconectate prin diferite aranjamente complexe. Firmele apartinand fiecarui segment organizational major opereaza la niveluri geografice diverse si indeplinesc functii diferite in cadrul economiei globale. Dar cel mai important lucru este acela ca segmentele sunt interconectate intre ele in forme din ce in ce mai complexe. Prin asemenea interconexiuni se ajunge, de exemplu, ca o firma de dimensiuni reduse dintr-o tara anume sa fie direct legata de o retea productiva globala, in timp ce majoritatea firmelor similare deservesc numai arii geografice limitate.

Aranjamentele principale organizationale pe care le pot forma firmele din diverse tari sunt urmatoarele:

aliantele strategice

aranjamentele contractuale, precum contractul de licentiere, contractul de franchising, contractul de management, contractul de uzina la cheie, subcontractarea internationala,

retelele dinamice

A. Aliantele strategice internationale, denumite si parteneriate strategice globale, aparute pe scena internationala incepand cu anii '80, reprezinta aranjamente de afaceri prin care doi sau mai multi parteneri inteleg sa coopereze in avantajul reciproc, ele fiind special destinate sustinerii sau intaririi avantajelor competitive ale firmelor participante.

Motivatiile care stau la baza deciziei firmelor de a intra in asemenea parteneriate sunt urmatoarele:

patrunderea pe noi piete,

impartirea riscurilor unor investitii ridicate,

impartirea costurilor si riscurilor din activitatea de cercetare-dezvoltare,

lansarea unui contraatac impotriva concurentilor,

punerea in comun a resurselor globale,

invatarea de la parteneri.

Aliantele strategice imbraca diferite forme, in functie de criteriul largimii domeniului de incheiere a aliantei. Astfel, se pot distinge aliantele totale si aliantele functionale.

Aliantele totale apar atunci cand firmele participante cad de acord sa realizeze impreuna stadii multiple ale lantului creator de valoare: cercetare-dezvoltare, proiectare, productie, marketing si distributie.

Datorita scopului larg al acestor aliante, firmele implicate trebuie sa stabileasca anumite practici comune pentru integrarea unor sectoare functionale ca finantele, productia si distributia, in vederea realizarii unei bune functionari a aliantei. Cea mai mare parte a aliantelor totale imbraca forma societatilor mixte create intre cei doi parteneri. Ca entitate independenta, societatea mixta dezvolta proceduri operationale care ii satisfac cel mai bine necesitatile, in loc sa incerce sa puna de acord procedurile adesea incompatibile ale partenerilor.

Aliantele totale reprezinta forma de creare a aliantelor strategice intre corporatiile transnationale cu cea mai rapida crestere. Prin integrarea completa a eforturilor lor, firmele participante sunt apte sa obtina o sinergie mai mare, utilizand resursele de care dispun. Aliantele totale sunt foarte dificil de incheiat. Dificultatea rezulta din numeroasele domenii de colaborare care trebuie avute in vedere si asupra carora se poarta negocieri. Ca urmare, aceste aliante implica, de obicei, numai doua firme si pot evolua in timp, devenind parteneri in adevaratul sens al cuvintului[5]

Aliantele functionale au scopuri mai limitate, referindu-se la un singur domeniu functional al afacerilor. Integrarea necesitatilor partenerilor in aceste cazuri este mai putin complexa. Aceste aliante functionale nu imbraca foarte des forma societatilor mixte, principalele tipuri fiind:

aliantele de productie, prin care doua sau mai multe firme realizeaza produse sau ofera servicii intr-o facilitate comuna[6]

aliantele de marketing, ce constau in parteneriatul intre doua sau mai multe firme care impart serviciile sau experienta de marketing (firma deja implantata pe piata o ajuta pe cealalta in promovarea, realizarea publicitatii si/sau distribuirea produselor sau serviciilor pe piata respectiva);

aliantele financiare, care reprezinta parteneriate incheiate intre firme cu scopul de a reduce riscurile financiare asociate unui proiect investitional (partenerii pot participa in mod egal la finantarea proiectului sau unul dintre parteneri poate oferi cea mai mare parte a finantarii, iar celalalt poate veni cu o experienta speciala sau cu alte tipuri de contributii pentru a compensa partial lipsa investitiei sale financiare);

aliantele de cercetare-dezvoltare, in cadrul carora partenerii cad de acord sa realizeze in comun cercetarea pentru dezvoltarea de noi produse sau servicii. Ele nu imbraca, de obicei, forma societatilor mixte, deoarece know-how-ul stiintific poate fi transmis intre parteneri prin intermediul conferintelor de cercetare, al schimbului de documente stiintifice si al vizitelor reciproce in laboratoarele de cercetare. Mai mult, formarea unei organizatii separate si angajarea aici a unor echipe de cercetatori provenite de la cei doi parteneri ar putea sa afecteze cercetarile aflate in derulare in laboratoarele fiecaruia. Pentru a evita acest lucru, cei doi parteneri incheie acorduri de licentiere incrucisata pentru tehnologiile dezvoltate in laboratoarele lor, permitind astfel partenerului utilizarea brevetelor obtinute.

Deci obiectivul principal al aliantelor strategice este acela de a permite unei firme sa atinga un scop specific pe care ea considera ca nu il poate atinge de una singura. Principalele sectoare in care apar aliantele strategice sunt: industriile de varf - electronica, informatica, aeronautica, telecomunicatiile - si industriile mature, dar care fac obiectul unor dezvoltari tehnologice recente - industria automobilelor.

B. O alta forma de expansiune in strainatate prin aranjamente organizationale pe care le pot forma firmele din diverse tari, sunt aranjamentele contractuale, care constau in stabilirea relatiilor de-a lungul lantului creator de valoare intre firme din doua tari.

Fiecare dintre ele poate implica diferite grade de cooperare intre partile semnatare ale aranjamentului, impreuna cu o intreaga gama de modalitati prin care sunt stabilite drepturile si indatoririle partilor si prin care sunt impartite riscurile, responsabilitatile si profiturile.

Principalele forme ale aranjamentelor contractuale pe care le initiaza corporatiile transnationale sunt:

contractele de licentiere,

contractele de franchising,

contractele de management,

contractele de uzina la cheie,

subcontractarea internationala.

In toate aceste situatii, transnationala inchiriaza celeilalte parti un anumit avantaj de proprietate pentru o perioada de timp limitata si stabilita in momentul incheierii contractului, partenerul transnationalei fiind acela care opereaza lantul creator de valoare in avantajul sau. Totusi, aceste aranjamente difera in functie de tipurile avantajelor transferate, de alocarea drepturilor si a responsabilitatilor intre parteneri, de durata contractului, ca si de natura si distribuirea beneficiilor conferite de aranjament.

De exemplu, contractul de licentiere este un aranjament care implica transferarea dreptului de utilizare a unei anumite piese sau tehnologii (de exemplu, exploatarea unui brevet de inventie) relevante pentru productia unui anumit bun sau serviciu. Desi, in mod obisnuit, licentiatul este cel care raspunde de productie, aranjamentul poate permite contractantului exercitarea unui anumit control asupra utilizarii piesei sau tehnologiei, pentru a se asigura astfel ca pozitia sa concurentiala este protejata. In anumite situatii, acest control poate avea in vedere o gama larga de decizii ale licentiatului - sursele de aprovizionare, metodele de productie, angajarea de forta de munca straina si pietele de export deservite.

Modalitatea de plata obisnuita pentru licenta consta intr-un comision sau o redeventa bazate pe valoarea sau cantitatea produsului care inglobeaza informatia si cunostintele oferite de contractant, desi sunt cazuri in care se calculeaza pornind de la profiturile obtinute de licentiat.

In cazul cind contractul de licentiere, frecvent utilizat in sectorul tertiar, contine cerinte si conditii extrem de detaliate referitoare, de exemplu, la controlul calitatii produselor impuse partenerului, e vorba despre un contract de franchising. De asemenea, prin contract se permite franchisorului un anumit control asupra utilizarii drepturilor transferate, precum si efectuarea de inspectii periodice la facilitatile partenerului sau implicarea in domeniul recrutarii personalului. Plata pentru fransiza se face in forma unei sume globale pentru acordarea dreptului de franchising, la care se adauga un comision calculat pe baza vinzarilor unitatii.

In cazul contractului de management, "know-how-ul" managerial al transnationalei este transferat partenerului, caruia  ii revine responsabilitatea de a realiza functiile de management in conformitate cu prevederile contractuale (frecvent utilizat in industria hoteliera). Astfel de contracte confera un grad considerabil de control al furnizorului de "know-how" asupra operatiunilor partenerului, incluzind numirea echipei manageriale, oferind acces la anumite surse de finantare si de aprovizionare globale, contribuind astfel la inglobarea partenerului in reteaua sa internationala de marketing. Plata consta intr-un comision managerial stabilit ca o suma globala, la care se adauga o redeventa variabila in functie de cifra de afaceri sau profitul beneficiarului.

Contractul de uzina la cheie consta in incheierea unui aranjament prin care o firma straina se angajeaza sa proiecteze, sa construiasca si sa echipeze integral o unitate productiva (cum ar fi un combinat petrochimic sau o fabrica de automobile), dupa aceea urmind sa o predea unei firme locale, dupa "exersarea" functionarii ei o anumita perioada de timp, in care managementul firmei straine conduce uzina si pregateste personalul local. Plata catre firma straina se efectueaza sub forma unui comision global, la care se adauga o redeventa variabila, bazata pe productia ralizata in unitatea ce a facut obiectul contractului.

Subcontractarea internationala reprezinta un aranjament situat la intrsectia dintre internalizarea completa a aprovizionarii cu inputuri, pe de o parte, si incheierea de contracte comerciale, pe de alta parte. Este situatia in care o firma cere unei firme independente, din puct de vedere juridic, de ea, sa realizeze productia sau prelucrarea unei materii prime, componente sau a unui subsnsamlu pentru ea, in conformitate cu specificatiile sau planurile oferite.

C. Pe linga aliantele strategice si aranjamentele contractuale, care reprezinta forme de organizare a relatiilor inter-firme aparute cu destula vreme in urma, pe arena internationala a a parut o noua forma organizationala care contine atit elemente ale aliantelor, cit si ale aranjamentelor contractuale. Este vorba despre reteaua dinamica, o forma organizationala complex integrata, care consta din relatii complexe intre firme, in cadrul careia fiecare indeplineste un rol special intr-o retea coordonata de o firma broker.

Un exemplu de retea dinamica este primul fabricant american de jucarii, Lewis Galoob Toys Inc., o firma care valoreaza milioane de dolari. Un numar de numai 115 angajati deruleaza intreaga afacere. Inventatori independenti si firme din industria divertismentului imagineaza cea mai mare parte a produselor lui Galoob, in timp ce specialisti externi firmei realizeaza majoritatea proiectarii. De asemenea, Galoob deleaga productia si ambalarea unui numar de 10-15 fabricanti din Hong Kong si acestia, la rindul lor, transfera cea mai mare parte a proceselor intensive in forta de munca unor fabrici din China. Atunci cind jucariile ajung in Statele Unite, ele sunt distribuite prin reprezentanti comerciali ai firmei. Galoob nu isi tine nici macar singura contabilitatea. Ea isi vinde creantele firmei Commercial Credit Corp., o institutie de factoring care stabileste si politica de creditare a lui Galoob. Dupa cum spune vicepresedintele firmei, Robert Galoob, "afacerea noastra este una a relatiilor".

In concluzie, toate modalitatile de implantare in strainatate a corporatiilor transnationale contribuie nemijlocit la globalizarea economiei mondiale. Actiunea firmelor pe plan extranational are astfel loc pe baza unor strategii mondiale elaborate de organizatii "fara frontiere", in legatura cu care este dificil de identificat un spatiu teritorial unic - juridic, tehnologic sau economic. In acest sens expresia cea mai accentuata a globalizarii o reprezinta amploarea pe care a dobindit-o organizarea productiei pe baze regionale sau mondiale, precum si integrarea pe criterii noi, de tip functional, a activitatilor in cadrul acesteia. Iar, marile corporatii moderne sunt nu numai entitatile-cheie ale activitatilor economice si ale functionarii pietelor, dar si agentii creatori de valoare, cei care aloca la scara globala o mare parte din resursele necesare sustinerii proceselor de crestere economica in lumea contemporana. Altfel spus, marea corporatie se afirma nu numai ca principala entitate supusa impactului indus de provocarile lansate de procesul de globalizare in curs de desfasurare, dar totodata ca principala forta modelatoare a insusi acestui proces[7]

Rolul societatilor transnationale de determinare si de promovare a interdependentelor globale este incontestabil. Acestea au reusit sa transgreseze atat barierele nationale, cat si granitele organismelor integrationiste interstatale.

Intrebari recapitulative:

1.     Numiti motivatiile care stau la baza expansiunii CTN?

2.     Caracterizati categoria ISD aflate in cautare de resurse.

3.     Caracterizati ISD aflate in cautare de piete.

4.     Argumentati realizarea ISD aflate in cautare de eficienta (efficiency-seeking).

5.     Care sunt tipurile ISD aflate in cautare de eficienta?

6.     Caracterizati ISD aflate in cautare de active strategice.

7.     Ce presupun investitiile de evadare, de sprijin si pasive?

8.     Ce factori au contribuit la dezvoltarea expansiunii societatilor transnationale?

9.     Descrieti modalitatile directe de expansiune in strainatate a corporatiilor transnationale.

10.  Descrieti modalitatile indirecte de expansiune in strainatate a CTN.

11.  Explicati conceptul de sinergie ca motivatie principala a realizarii achizitiilor internationale.

12.  Explicati principalale motivatii care determina firmele sa creeze holdinguri.

13.  Descrieti avantajele si dezavantajele investitiilor pe loc gol ca modalitate de expansiune.

14.  Care sunt motivatiile care stau la baza deciziei firmelor de a crea aliantele strategice internationale?

15.  Descrieti tipurile de aliantele strategice internationale.

16.  Descrieti reteaua dinamica ca modalitate indirecta de realizare a I.S.D.

Teste-grila:

1. ISD aflate in cautare de piete presupun:

a)     sunt intreprinse in scopul sustinerii sau protejarii pietelor existente;

b)     accesul la resurse care nu sunt disponibile in tara de origine;

c)      urmarirea concurentilor;

d)     concentrarea productiei intr-un numar limitat de localizari, care deservesc piete multiple.

2. Specificul ISD aflate in cautare de active strategice consta in:

a)     urmaresc concentrarea productiei intr-un numar limitat de localizari, care deservesc piete multiple;

b)     sunt intreprinse de investitori straini "debutanti";

c)      sunt conglomerate preocupate, in primul rand, de managementul activelor financiare;

d)     urmarirea concurentilor pe pietele straine.

3. Investitii de evadare sunt:

a)     realizate pentru a evita legislatia restrictiva aplicata in tarile de origine;

b)     realizate cu scopul cautarii de oportunitati investitionale pentru firma mama;

c)      realizate cu scopul coordonarii activitatilor filialelor si furnizarea de informatii financiare si de marketing firmei mama;

d)     realizate pentru a evita politicile macroeconomice restrictive aplicata in tarile gazda.

4. Investitii de sprijin se realizeaza in urmatoarele scopuri:

a)     evitarea politicile macroeconomice restrictive aplicata in tarile gazda;

b)     cautarea de oportunitati investitionale pentru firma mama;

c)      mentinerii legaturii cu guvernele tarilor gazda si/sau cu autoritatile regionale;

d)     managementul activelor financiare ale filialelor.

5. Modalitatile directe de expansiune in strainatate a corporatiilor transnationale sunt:

a)     consolidarea

b)     preluarile de firme

c)     aranjamentele contractuale;

d)     aliantele de productie

6. Formele indirecte de expansiune in strainatate a corporatiilor transnationale sunt:

a)     aliantele de productie;

b)     fuziunile de firme;

c)      investitiile pe loc gol;

d)     contractele de franchising.

7. Achizitiile internationale ca modalitate de realizare a I.S.D. presupun:

a)     patrunderea pe o piata prin filiala proprie;

b)     patrunderea pe o piata prin cumpararea unei firme deja existente;

c)      exploatarea elementelor de complementaritate dintre doi parteneri, prin incheierea unui contract intre parteneri;

d)     combinarea a doua sau mai multe firme intr-o corporatie nou creata.

8. Achizitia in urma careia firmele raman separate, din punct de vedere juridic, in urma tranzactiei, avand ca obiectiv dobandirea unui numar suficient de mare de actiuni ale firmei achizitionate este o:

a)     fuziune;

b)     creare de holding;

c)      absorbtie;

d)     consolidare.

9. Contractul de licentiere ca modalitate indirecta de realizare a I.S.D. presupune:

a)     un aranjament care implica transferarea dreptului de utilizare a unei anumite piese sau tehnologii ce contine cerinte si conditii extrem de detaliate referitoare, la controlul calitatii produselor impuse partenerului;

b)     un aranjament care implica transferarea dreptului de utilizare a unei anumite piese sau tehnologii (exploatarea unui brevet de inventie) pentru productia unui anumit bun sau serviciu;

c)     un aranjament care implica transferarea know-how-ului managerial al transnationalei partenerului;

d)     aranjament prin care o firma straina se angajeaza sa proiecteze, sa construiasca si sa echipeze integral o unitate productiva.

Raspunsuri: 1. a,c; 2. b,c; 3. a; 4. b,c; 5. a,b; 6. a,d; 7. b,d; 8. b; 9. b.