Riscul in afacerile internationale

Riscul in afacerile internationale

Internationalizarea afacerilor, ca forma particulara a activitatii economice, reprezinta un proces complex si de durata, ce angajeaza resurse financiare, materiale si umane semnificative. Derularea de afaceri pe piete externe se va realiza numai daca exista un stimulent suficient de puternic, in masura sa motiveze companiile sa-si asume riscurile implicate si necesita includerea notiunilor de risc si incertitudine in structura procesului decizional.

Riscul international poate fi privit ca fiind expunerea la pierderea totala sau partiala a capitalului investit in afaceri localizate pe diferite piete externe. Aceste pierderi potentiale sunt cauzate de evenimente specifice, care pot fi cunoscute intr-o masura mai mica sau mai mare de proprietarul capitalului sau de managerul (administratorul) afacerii respective.

Tipologia riscului international

Riscurile cu care se confrunta o companie care deruleaza afaceri pe pietele internationale pot fi clasificate dupa mai mult criterii: dupa gradul de asumare, dupa amplitudinea si probabilitatea lor de aparitie, dupa gradul de diversificare, dupa natura acestor riscuri etc.

A. Riscuri asumate si riscuri excluse

Din ansamblul riscurilor internationale, cele mai multe intra in categoria riscurilor identificabile (compania poate identifica cu o anumita precizie factorii de risc si efectele materializarii acestor riscuri) , insa firma isi va asuma numai o parte dintre ele, mai exact pe cele majore (capabile sa produca pierderi substantiale).

Riscuri identificate

Riscuri asumate

(riscuri majore)

Riscuri excluse voluntar

(riscuri minore)

Riscuri neidentificate                                                        Riscuri excluse involuntar

Ramane astfel o categorie de riscuri identificate pe care firma le va exclude in mod voluntar (riscuri minore) si o categorie de riscuri exclusa involuntar pentru ca nu pot fi identificate (a se vedea figura de mai jos). Diferenta intre riscurile majore si riscurile minore este data de amplitudinea pierderii ce ar putea fi provocata de materializarea acestora cat si de probabilitatea lor de aparitie.

B. Macroriscuri si microriscuri

Riscurile cu care se confrunta o firma care investeste in strainatate sunt clasificate, in functie de perspectiva din care sunt abordate, in macroriscuri si microriscuri. Macroriscurile sunt rezultatul evolutiei intr-un anumit sens a conditiilor de mediu de afaceri in care este localizata investitia. In categoria macroriscurilor intra totalitatea riscurilor de mediu cum ar fi: riscul de tara, riscul de transfer, riscul suveran, riscul politic, riscul de piata (market risk) etc. Microriscurile sunt determinate de factori endogeni, specifici sectorului de activitate, firmei si proiectului propriu-zis si / sau de insuficienta corelare intre particularitatile activitatii si limitele impuse de cadrul general al tarii gazda. In categoria microriscurilor intra majoritatea riscurilor de firma si a riscurilor de proiect: riscul de implantare, riscul valutar, riscul de dobanda, riscul de pret, riscurile comerciale, riscurile legate de personal, riscurile juridice etc.

C. Riscuri sistematice si riscuri nesistematice

Dintr-o alta perspectiva, firmele transnationale se confrunta in principal cu doua tipuri majore de riscuri: riscuri sistematice (nediversificabile) si riscuri nesistematice (diversificabile). Diferenta intre cele doua este data de factorii care stau la baza producerii lor. Riscul sistematic depinde de factori economici generali (ca inflatia sau framantarile politice) care determina conjunctura economica a tarii gazda, in timp ce riscul nesistematic este determinat de acei factori de risc care depind in mod nemijlocit de conditiile interne ale firmei. Investitorul poate minimiza riscurile nesistematice prin adoptarea unor masuri capabile sa imbunatateasca situatia actuala a firmei. In privinta riscurilor sistematice, investitorul accepta posibilitatea materializarii lor fara a avea la indemana prea multe mijloace de minimizare (in general se considera ca firmele nu pot influenta semnificativ conjunctura economica a tarii gazda) . In acest caz, este mult mai importanta analiza riscurilor sistematice, deoarece un investitor inteligent poate elimina prin deciziile sale riscurile nesistematice.

Principalele riscuri intalnite in afacerile internationale

Un alt criteriu de clasificare a riscurilor in afacerile internationale are in vedere natura specifica a acestora. Privind din aceasta perspectiva putem face o sistematizare a acestora pe mai multe tipuri de riscuri: riscuri de mediu, riscuri financiare, riscuri comerciale, riscuri juridice, riscuri de implantare (sau operationale) etc.

I. Riscurile de mediu

Aceste riscuri deriva din calitatea climatului general de afaceri dintr-o tara. Schimbarea frecventa a politicilor promovate de guvernul tarii gazda, preluarea puterii de catre partide nationaliste sau extremiste, instaurarea unor dictaturi politice sau militare, proliferarea fenomenului de coruptie, crize economice profunde, reducerea sprijinului popular acordat puterii, schimbarea atitudinii maselor fata de investitorii straini, si fata de activitatea acestora, lipsa de promovare a unui cadru legal institutional adecvat sunt numai cateva dintre evenimentele majore care pot conduce implicit la inrautatirea mediului de afaceri dintr-o tara si care ar putea provoca pierderi semnificative strainilor care intentioneaza sa desfasoare sau sa-si dezvolte activitatile pe acea piata externa. Principalele riscuri de mediu sunt: riscul de tara cu cele doua componente ale sale riscul politic si riscul economic, riscul suveran si riscul de transfer.

Riscul de tara este asimilat adesea de unii economisti cu riscul politic, care este de fapt principala sa forma de manifestare . Evaluarea acestui risc este etapa fundamentala in procesul de luare a deciziei de internationalizare a firmei. Riscul de tara este generat de actiunea conjugata a unui numar variat de factori de natura economica, politica sau sociala, a caror evolutie ulterioara firma trebuie sa o aiba in vedere. Probabilitatea materializarii riscului de tara depinde atat de producerea unor evenimente apte sa produca pierderi (greve, convulsii sociale, razboaie civile, schimbari de guverne, schimbari de politica, cataclisme naturale cu conditia ca acestea sa nu se produca cu regularitate, recesiune economica) cat si de conditiile specifice ale tarii analizate. Internationalizarea afacerilor este un proces complex accesibil de regula firmelor puternice (transnationale, multinationale sau globale ), ce au reusit sa acumuleze suficiente resurse pentru a face fata exigentelor de pe piata internationala. Experienta de piata si cea de realizare a produsului sunt de asemenea determinante in luarea deciziei de internationalizare. Aceasta decizie este una strategica si vizeaza un orizont mai mare de timp, iar riscul de tara are un rol central in fundamentarea deciziei de internationalizare.

Lucrare: Legea Stefan-Boltzmann Document online: Trunchiul de piramida hexagonala regulata

Intre riscul de tara si gradul de internationalizare a firmelor straine pe o piata exista o relatie de inversa proportionalitate. Putem aprecia astfel ca operatiunile comerciale (export direct, export indirect, licentierile etc.) reprezinta forma cu gradul de internationalizare cel mai redus ce este practicata atunci cand riscul de tara este foarte ridicat. La pol opus se situeaza investitiile straine directe (in comercializare sau productie) si societatile mixte de capital, forme complexe de internationalizare ce implica valoare ridicata de capital investit.

In cadrul procesului decizional de internationalizare, evaluarea riscului de tara nu se opreste la nivelul unei analize de tipul 'GO - NO GO' ( intru pe aceasta piata sau nu). Analiza riscului de tara merge mai departe, oferind firmelor straine posibilitatea sa aleaga din multitudinea de forme de patrundere pe o piata acea forma de internationalizare adecvata nivelului de risc si care conduce cel mai bine la realizarea scopurilor propuse. Totodata, in functie de nivelul de risc al pietei externe, firmele isi vor putea fundamenta reactia la deteriorarea ulterioara a conditiilor de mediu ce ar putea afecta investitia facuta (spre exemplu, firmele isi reduc gradul de implicare pe o piata externa - dezinvestire ca reactie la o puternica recesiune economica). In ceea ce priveste capacitatea (viteza) de reactie la modificarea nivelului de risc, aceasta este determinata mai mult de cauze interne:

modul de intelegere a riscului de tara si a implicatiilor acestuia asupra operatiunilor internationale;

de atitudinea fata de risc;

de capacitatea managerilor;

de structura organizatorica;

de viteza de culegere, manipulare si prelucrare a datelor.

Fundamentarea deciziei de internationalizare fara a lua in considerare riscul implicat conduce la proiectarea si dimensionarea gresita a afacerii. Este de necontestat importanta analizei riscului de tara (componenta a riscului general al afacerii internationale) in selectarea pietei externe si a formei adecvate de internationalizare precum si in adaptarea ulterioara a investitiei la conditiile de mediu. Calitatea deciziei este imbunatatita daca analiza riscului de tara este corelata si cu alte aspecte legate de procesul de internationalizare, in asa fel incat factorul decizional sa beneficieze de o imagine a mediului de actiune cat mai corecta si completa.

In elaborarea unei strategii de risc, firmele trebuie sa tina cont de faptul ca:

sunt 'musafire' intr-un mediu complet strain (adesea ostil) si trebuind sa actioneze ca atare;

castigurile obtinute nu apartin in exclusivitate firmei straine, de pe urma investitiei trebuind sa profite in mare masura si angajatii (de regula locali) si economia tarii gazda;

riscul investitiei se reduce substantial prin derularea unor programe initiale de pregatire a managerilor (si familiile lor) in vederea unei bune cunoasteri a mediului strain in care vor lucra;

se poate patrunde mai usor pe piata daca se vor implica intr-o serie de proiecte economice sau culturale de interes public;

este mai putin riscant sa conduci investitia straina cu ajutorul unei echipe manageriale in care sa fie atrasi eventual si manageri locali (urmand ca managerii din tara mama sa supervizeze operatiunile efectuate) decat sa fie condusa direct din tara mama.

Strategiile prin care o companie poate diminua influenta riscului de tara (a riscurilor de mediu in general) asupra afacerilor derulate pe diferite piete externe pot fi sistematizate astfel:

Toate aceste strategii sunt fundamentate pe o supraveghere permanenta a nivelului riscului de tara si utilizarea lor determina o diminuare a vulnerabilitatii firmei la conditiile de mediu (in special cele din faza pre-investitionala) precum si o reducere a pierderilor potentiale care ar putea sa apara prin materializarea ulterioara a riscului de tara (cele din faza post-investitionala). Managementul riscului de tara nu trebuie sa aiba un rol pasiv, ci unul activ care sa permita optimizarea deciziei de investire si optimizarea raportului risc de tara asumat - rentabilitatea investitiilor directe ale firmei. Includerea riscului de tara in procesul decizional permite o mai eficienta si rationala alocare a capitalului si resurselor de care dispune o firma internationala.

Diferenta dintre riscul de tara si riscul suveran (de suveranitate) este data de sfera lor de cuprindere. Operatiuni ca implantarea unei firme in strainatate sau imprumuturile acordate de diverse institutii financiare unor firme dintr-o tara straina sunt expuse riscului de tara. Riscul suveran are in vedere numai creditele acordate de banci unor guverne straine, credite care compun datoria externa a acelei tari; acest tip de risc provine din posibilitatea ca la un moment dat guvernul tarii debitoare sa nu poata sau sa nu doreasca sa ramburseze datoria externa. Ca forme de materializare a acestui risc se intalnesc riscul de reesalonare, de renegociere sau de repudiere a datoriei externe, si care apar in momentul in care o tara refuza plata datoriei sau se afla in incapacitate de plata datorita agravarii situatiei sale economice.

Riscul de transfer se aseamana intrucatva cu riscul suveran si el are in vedere fluxurile banesti generate de investitiile in strainatate. Riscul apare atunci cand un proiect de investitii realizeaza un profit in moneda locala iar firma mama doreste sa-l converteasca in valuta straina si sa-l transfere in strainatate. Pentru a descuraja scurgerea de fonduri in afara granitelor tarii, statul poate refuza sau intarzia schimbul valutar. In unele cazuri, refuzul autoritatilor de a permite schimbul valutar are la baza lipsa unor fonduri valutare suficiente pentru onorarea acestor cereri. In acest fel, firmele straine sunt 'impinse' sa reinvesteasca fara voia lor profiturile obtinute in economia tarii gazda sau sunt nevoite sa gaseasca alte forme de recuperare a profiturilor. Deoarece aceste profituri se regasesc in bilantul firmei mama, uneori acest risc este tratat in cadrul riscului financiar alaturi de riscul valutar sau riscul de dobanda.

II. Riscul valutar

Riscul valutar reprezinta expunerea companiilor ce activeaza in mediul international la pierderi potentiale ce ar putea sa apara ca urmare a modificarii ratei de schimb valutar.

Aceste pierderi au in vedere profitabilitatea companiei in ansamblul ei, fluxurile banesti nete sau valoarea pe piata a firmei. La actiunea riscului valutar sunt expuse totalitatea companiilor care desfasoara activitati in afara granitelor tarii de origine, indiferent de natura acestor activitati: operatiuni comerciale simple, cooperare, implantare in strainatate etc. Altfel spus, riscul valutar este un risc major al procesului de internationalizare a activitatii economice, si fara o protectie adecvata impotriva acestuia finalitatea acestui proces devine incerta.

Efectul modificarilor ratei de schimb asupra unei corporatii se concretizeaza in trei tipuri de risc valutar: riscul de tranzactie, riscul economic si riscul de translatie (contabil).

Riscul de tranzactie reflecta modificarile valorice ale obligatiilor financiare restante contractate inainte de modificarea ratei de schimb, dar care nu trebuie achitate decat dupa ce rata de schimb s-a modificat. Acest risc se refera, deci, la modificarile fluxurilor banesti care rezulta din obligatii financiare existente. Acest risc are in vedere tranzactiile comerciale derulate de companie pe diferite piete, modificarea cursului de schimb a monedelor in care sunt denominate aceste operatiuni putand afecta profitul companiei.

Cauzele materializarii acestui tip de risc valutar ar putea fi:

Cumpararea sau vanzarea de bunuri sau servicii pe credit ale caror preturi sunt exprimate in valute straine;

Acordarea sau primirea de credite care vor fi rambursate in alta valuta;

Dobandirea de active sau contractarii de obligatii in moneda straina prin alte cai;

Cumpararea / vanzarea in cont deschis.

Riscul de translatie reflecta potentialele modificari al capitalul actionarilor ce rezulta din nevoia de a translata extrasele financiare ale filialelor exprimate in diferite valute intr-o singura valuta pentru a intocmi extrase financiare consolidate la nivel de corporatie. Acest risc este generat de gradul de implicare al companiei mama pe diferite piete (filiale etc.), de localizarea acestor filiale, de maniera contabila de inregistrare a activitatii acestora. Practic, riscul de translatie masoara expunerea bilantului consolidat al unei companii la modificarile cursurilor de schimb in care sunt denominate activele si pasivele filialelor acestor companii. Corporatiile transnationale detin active si pasive, venituri si cheltuieli denominate in diferite monede straine si intrucat investitorii si intreaga comunitate financiara sunt interesati de valoarea acestora in moneda tarii de origine, pozitiile bilanturilor contabile si a declaratiilor de venituri denominate in monede straine trebuie convertite.

Riscul economic (ca risc valutar) este componenta riscului valutar care are in vedere un orizont mult mai indelungat de timp decat riscul de tranzactie sau cel de translatie. Practic de evaluarea riscului valutar (ca risc economic) depinde proiectia tuturor activitatilor si operatiunilor viitoare ale companiei multinationale. Aceasta componenta a riscului valutar este cel mai greu de evaluat si analizat dat fiind tocmai orizontul de timp pe care il are in vedere. Riscul economic este inevitabil subiectiv deoarece depinde de estimarea modificarilor fluxurilor banesti viitoare pe o perioada de timp arbitrara. Astfel riscul economic nu izvoraste din procesul contabil ci mai degraba din analiza economica. Planificarea sa este o responsabilitate a managementului, implicand interactiunea strategiilor financiare, de marketing, achizitii si productie. Cel mai important aspect al managementului riscului valutar consta in incorporarea previziunilor legate de modificarile valutare in toate deciziile de baza ale corporatiei. Pentru a indeplini aceasta sarcina firma trebuie sa identifice aspectele supuse riscului. Oricum exista o discrepanta majora intre practica contabila si realitatea economica in ceea ce priveste masurarea riscului. Cei ce utilizeaza definitia contabila a riscului impart activele si pasivele din bilant in functie de expunerea lor la risc, in timp ce teoria economica se concentreaza asupra impactului unei modificari a ratei de schimb asupra fluxurilor banesti viitoare; riscul economic se bazeaza pe masura in care valoarea firmei - exprimata prin valoarea prezenta a fluxurilor banesti viitoare previzionate - va fi afectata de modificarea ratelor de schimb. Astfel riscul economic este perceput ca posibilitatea ca fluctuatiile valutelor sa afecteze sumele previzionate sau variabilitatea fluxurilor banesti viitoare.