Sfera calculului economic - caracterul intrarilor monetare

1. Caracterul intrarilor monetare

Calculul economic poate cuprinde tot ce se tranzactioneaza pe bani.

Preturile bunurilor si serviciilor sunt fie date istorice, care descriu evenimente trecute, fie anticipari ale unor evenimente viitoare probabile. Informatiile despre un pret din trecut se refera la faptul ca unul sau mai multe acte de schimb interpersonal au fost efectuate conform acestui raport. Ele nu ne furnizeaza direct nici un fel de cunoastere despre preturile viitoare. Adesea, putem presupune despre conditiile de pe piata care au determinat formarea preturilor in trecutul recent ca nu se vor modifica deloc, sau cel putin ca nu se vor modifica semnificativ in viitorul imediat, astfel incat preturile vor ramane neschimbate, sau se vor schimba putin. Asemenea anticipari sunt rezonabile daca preturile respective au fost rezultatul interactiunii multor oameni dispusi sa cumpere sau sa vanda cand rapoartele de schimb li se pareau propice, si daca situatia pietei n-a fost influentata de conditii considerate accidentale, extraordinare si cu putine sanse de repetare. Pe de alta parte, principala sarcina a calculului economic nu este de a face fata situatiilor de piata si preturilor neschimbatoare sau doar usor schimbatoare, ci de a face fata schimbarii. Individul fie anticipeaza schimbari care vor interveni fara amestecul sau si doreste sa-si adapteze actiunile acestei stari anticipate de lucruri, fie doreste sa intreprinda un proiect care va schimba conditiile chiar daca nu exista nici un alt factor de schimbare. Preturile din trecut nu sunt pentru el decat puncte de plecare in tentativele lui de a anticipa preturile viitoare.

Istoricii si statisticienii se multumesc cu preturile din trecut. Omul practic priveste spre preturile din viitor, fie acestea chiar si din viitorul imediat, de peste o ora, o zi, sau o luna. Pentru el, preturile din trecut sunt doar un sprijin in anticiparea preturilor viitoare. El este preocupat in primul rand de preturile viitoare, nu doar in calculele sale preliminare ale rezultatelor anticipate ale actiunii planificate, ci si in tentativele sale de a stabili rezultatul tranzactiilor sale trecute.

In bilanturile contabile si in situatiile de profituri si pierderi rezultatul actiunii trecute devine vizibil, ca diferenta intre echivalentul in bani [p.213] al fondurilor detinute (total active minus total pasive) la inceputul si la sfarsitul perioadei respective, si ca diferenta intre echivalentul in bani al costurilor suportate si veniturile brute incasate. In asemenea situatii este necesar sa se inscrie echivalentul in bani estimat al tuturor activelor si pasivelor, altele decat cele monetare. Aceste obiecte trebuie estimate in functie de preturile la care ar putea fi probabil vandute in viitor, sau, indeosebi in cazul echipamentului destinat proceselor de productie, in functie de preturile de vanzare anticipate ale marfurilor produse cu ajutorul lor. Pe de alta parte, vechile cutume de afaceri si stipulatiile dreptului comercial si ale legislatiei fiscale au determinat o abatere de la principiile sanatoase de contabilizare, care urmaresc doar atingerea gradului de corectitudine cel mai inalt cu putinta. Aceste legi si cutume nu se preocupa atat de corectitudinea bilanturilor contabile si a situatiilor de profituri si pierderi, cat de alte scopuri. Legislatia comerciala urmareste realizarea contabilizarii intr-o maniera care sa-i protejeze indirect pe creditori impotriva pierderilor. Ea tinde sa determine estimarea activelor mai mult sau mai putin sub nivelul valorii lor estimate pe piata, pentru a face ca profiturile nete si totalul fondurilor datorate sa apara mai mici decat sunt ele in realitate. Astfel se creeaza o marja care reduce, in beneficiul creditorilor, pericolul retragerii unor sume prea mari din firma sub forma unor asa zise profituri, care ar crea posibilitatea ca o firma deja insolvabila sa-si continue activitatea pana cand ramane fara mijloacele necesare satisfacerii creditorilor sai. Legislatia fiscala tinde, dimpotriva, catre o metoda de calcul care face ca castigurile sa apara mai mari decat le-ar arata o metoda impartiala. Ideea este de a ridica ratele efective de impozitare, fara a face aceasta crestere vizibila in baremurile de impozitare nominale. Trebuie, asadar, sa distingem intre calculul economic, asa cum este el practicat de oamenii de afaceri atunci cand isi planifica actiunile viitoare si acele calcule de marimi economice care servesc altor scopuri. Determinarea impozitelor datorate fiscului si calculul economic sunt doua lucruri diferite. Daca o lege de impozitare a servitorilor domestici stipuleaza ca un servitor de sex masculin trebuie impozitat cat doua servitoare de sex feminin, nimeni nu va interpreta o asemenea prevedere altfel decat ca pe o metoda de determinare a impozitului care trebuie achitat. Similar, daca o lege de impozitare a mostenirilor stipuleaza ca actiunile trebuie estimate la cota de bursa din ziua decesului celui ce lasa mostenirea, ea nu face decat sa furnizeze o metodologie de stabilire a sumei ce se percepe ca impozit.

Evidenta tinuta corect, conform unui sistem riguros de contabilizare, este exacta pana la ultimul dolar si ultimul cent. Ea se caracterizeaza printr-o precizie impresionanta, iar exactitudinea numerica a consemnarilor pe care le contine pare sa indeparteze orice indoieli. In realitate, cele mai importante cifre pe care le contine sunt anticipari speculative [p.214] ale viitoarelor constelatii ale pietii. Este o eroare sa se compare insemnarile dintr-un registru comercial cu cele care intervin in calculele pur tehnologice, e.g. in planul de constructie al unei masini. Inginerul, in masura in care se ocupa numai de latura tehnologica a slujbei sale -- intrebuinteaza numai relatiile numerice stabilite prin metodele stiintelor naturale experimentale; omul de afaceri nu poate ocoli termenii numerici care provin din intelegerea sa interpretativa a conduitei viitoare a oamenilor. Elementul principal in bilanturile contabile si in situatiile de profituri si pierderi este evaluarea activelor si pasivelor existente in forma nemonetara. Toate aceste bilanturi si situatii sunt practic bilanturi si situatii intermediare. Ele descriu cat mai fidel cu putinta starea de lucruri la un moment ales arbitrar, in vreme ce viata si actiunea continua fara intrerupere. Inchiderea anumitor unitati economice individuale este posibila, insa sistemul social de productie, ca intreg, nu se opreste niciodata din functionare. Nici activele si pasivele constand din bani lichizi nu sunt ferite de indeterminarea inerenta tuturor elementelor de contabilitate ale afacerilor. Ele depind de constelatia viitoare a pietii, in aceeasi masura ca orice alt obiect de inventar sau de echipament. Exactitatea conturilor si a calculelor de rentabilitate ale intreprinderilor de afaceri nu trebuie sa ne impiedice de a realiza incertitudinea si caracterul speculativ al elementelor si calculelor bazate pe ele.

Totusi, lucrurile acestea nu stirbesc eficienta calculului economic. Calculul economic este atat de eficient cat este cu putinta. Nici un fel de reforma nu-i poate spori eficienta. El ii furnizeaza omului care actioneaza toate serviciile pe care le poate obtine de pe urma calculelor numerice. Pe de alta parte, el nu este un mijloc de aflare a conditiilor viitoare cu certitudine, si nu lipseste actiunea de caracterul ei speculativ. Dar aceasta imprejurare nu poate fi considerata un inconvenient decat de catre cei ce nu sunt in stare sa inteleaga ca viata nu este rigida, ca toate lucrurile se afla in permanenta schimbare, si ca oamenii nu dispun de o cunoastere certa despre viitor.

Sporirea informatiilor de care dispune omul despre conditiile din viitor nu este o sarcina a calculului economic. Sarcina acestuia este de a ajusta cat mai bine cu putinta actiunile omului la opinia sa din prezent despre satisfacerea dorintelor in viitor. In acest scop, omul care actioneaza are nevoie de o metoda de calcul, iar calculul necesita un numitor comun, la care sa se refere toate elementele care intervin in el. Numitorul comun al calculului economic este moneda.

2. Limitele calculului economic

Calculul economic nu poate tine seama de lucrurile care nu se vand si se cumpara pe bani. [p.215]

Exista lucruri care nu sunt de vanzare si pentru a caror achizitionare trebuiesc cheltuite alte lucruri, sacrificand altceva decat banii si valoarea banilor. Cel ce doreste sa se formeze in vederea unor realizari deosebite trebuie sa intrebuinteze multe mijloace, dintre care unele pot necesita cheltuirea de bani. Insa lucrurile esentiale necesare intr-o asemenea intreprindere nu se pot cumpara. Onoarea, virtutea, gloria, precum si vigoarea, sanatatea si insasi viata joaca in actiune atat un rol de mijloace cat si unul de scopuri, insa nu pot fi introduse in calculul economic.

Exista lucruri care nu pot fi evaluate deloc in bani, iar altele care pot fi estimate in bani numai cat priveste o fractiune din valoarea care le este atribuita. Estimarea unei cladiri vechi trebuie sa lase de o parte eminenta artistica si istorica, in masura in care aceste calitati nu reprezinta surse de venituri banesti sau de bunuri vandabile. Ceea ce nu misca decat inima unui om, dar nu-i determina pe altii sa faca sacrificii pentru dobandirea sa, ramane in afara sferei calculului economic.

Insa toate acestea nu stirbesc cu nimic utilitatea calculului economic. Acele lucruri care nu se numara printre elementele contabilizarii si ale calculului de rentabilitate sunt fie scopuri, fie bunuri de ordinul intai. Nu este necesar nici un fel de calcul pentru a le acorda intreaga importanta cuvenita, si pentru a tine seama in mod adecvat de ele. Pentru a alege, omul care actioneaza n-are nevoie decat sa le puna in balanta cu volumul total al costurilor pe care le presupune achizitionarea sau prezervarea lor. Sa presupunem ca o primarie trebuie sa decida intre doua proiecte de alimentare cu apa. Unul din ele presupune demolarea unui monument istoric, in vreme ce altul cruta monumentul, cu pretul unei cresteri a cheltuielilor monetare. Faptul ca sentimentele care recomanda conservarea monumentului nu pot fi estimate in bani nu impieteaza nicidecum asupra deciziei consiliului orasenesc. Dimpotriva, valorile nereflectate in nici un raport monetar de schimb sunt, tocmai prin aceasta, promovate intr-o pozitie deosebita, care mai curand faciliteaza hotararea. Nci o plangere nu este mai putin justificata decat lamentarea ca metodele de calcul ale pietei nu tin seama de lucrurile necomercializabile. Valorile morale si estetice nu au nimic de suferit din acest motiv.

Banii, preturile monetare, tranzactiile de piata si calculul economic bazat pe ele sunt principalele tinte ale criticilor. Civilizatia occidentala este defaimata de predicatori elocventi ca fiind un sistem meschin de traficanti si tarabagii. Complezenta, fariseismul si ipocrizia exulta in blamarea filozofiei contemporane “a dolarului”. Reformatori nevrozati, literati dezechilibrati mental si demagogi ambitiosi se delecteaza cu punerea sub acuzare a “rationalitatii” si cu predicarea evangheliei [p.216] “irationalitatii”. In ochii acestor palavragii, banii si calculele de rentabilitate sunt motivul celor mai cumplite rele. Cu toate acestea, faptul ca oamenii au pus la punct o metoda de apreciere cat mai riguroasa cu putinta a eficacitatii actiunilor lor si de indepartare a neplacerilor in modul cel mai practic si economic, nu impiedica pe nimeni sa-si ajusteze conduita conform principiilor pe care le considera legitime. “Materialismul” de la bursa si al contabilitatii din afaceri nu impiedica pe nimeni sa traiasca la inaltimea invataturilor lui Thomas à Kempis, sau sa-si dea viata pentru o cauza nobila. Faptul ca masele prefera romanele politiste poeziei si ca de aceea este mai rentabil sa scrii romane politiste decat sa fii poet nu este o consecinta a utilizarii banilor si a contabilitatii montare. Nu banii sunt de vina pentru ca exista gangsteri, hoti, criminali, prostituate, sau functionari si judecatori coruptibili. Nu este adevarat ca cinstea “nu renteaza”. Ea renteaza pentru cei care prefera fidelitatea fata de ceea ce considera a fi drept, avantajelor pe care le-ar putea culege adoptand o atitudine diferita.

Alti critici ai calculului economic nu inteleg ca este vorba de o metoda de care dispun numai persoanele ce actioneaza in sistemul economic bazat pe diviziunea muncii, in ordinea sociala bazata pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie. El nu poate servi decat aspiratiilor indivizilor sau grupurilor de indivizi care lucreaza in cadrul institutional al acestei ordini sociale. El este, in consecinta, un calcul al profiturilor private, si nu al “bunastarii sociale”. Aceasta inseamna ca preturile de pe piata reprezinta datele ultime pentru calculul economic. El nu este intrebuintabil pentru scopuri a caror norma nu este cererea consumatorilor, asa cum se manifesta ea pe piata, ci evaluarile ipotetice ale unui corp dictatorial chemat sa gestioneze toate treburile nationale sau pamantesti. Cel ce incearca sa judece actiunile din punctul de vedere al unei pretinse “valori sociale”, i.e. din punctul de vedere al “intregii societati”, si sa le critice prin comparatie cu evenimentele dintr-un sistem socialist imaginar, in care propria sa vointa va detine suprematia, nu are ce face cu calculul economic. Calculul economic in termeni de preturi monetare este calculul de rentabilitate al antreprenorilor care produc pentru consumatorii unei societati de piata. El nu serveste altor scopuri.

Cel ce doreste sa intrebuinteze calculul economic nu trebuie sa priveasca lucrurile in maniera unei minti despotice. Preturile pot fi intrebuintate pentru efectuarea calculelor de rentabilitate de catre antreprenorii, capitalistii, proprietarii funciari si salariatii unei societati capitaliste. Pentru lucrurile care trec dincolo de obiectivele acestor categorii, calculul economic este inadecvat. Este un nonsens sa evaluam in termeni monetari obiecte care nu se negociaza pe piata si sa intrebuintam in calculele de rentabilitate elemente arbitrare, rupte de realitate. Legea prescrie suma care trebuie platita ca indemnizatie pentru [p.217] provocarea decesului unui om. Insa statutul adoptat pentru determinarea amenzilor cuvenite nu inseamna ca exista un pret al vietii umane. Unde exista sclavie exista si preturi monetare pentru sclavi. Unde nu exista sclavie, omul, viata umana si sanatatea sunt res extra comercium. Intr-o societate de oameni liberi, prezervarea vietii si a sanatatii sunt obiective, nu mijloace. Ele nu intra in nici un proces de contabilizare a mijloacelor.

Determinarea sumei veniturilor sau a avutiei unui numar de oameni in termeni monetari este posibila. Insa calcularea venitului national sau a avutiei nationale este lipsita de sens. Indata ce facem consideratii straine de rationamentele omului care opereaza in cadrul societatii de piata metodele calculului monetar inceteaza sa ne mai ajute. Tentativele de a determina in termeni monetari avutia unei tari sau a intregii omeniri sunt la fel de copilaresti ca si eforturile mistice de a rezolva misterele universului cercetand dimensiunile piramidei lui Keops. Daca un calcul al unui om de afaceri evalueaza un stoc de cartofi la 100 de dolari, ideea este ca va fi posibila vanzarea sau inlocuirea lui la aceasta suma. Daca o intreaga unitate antreprenoriala este estimata la 1.000.000 de dolari aceasta inseamna ca proprietarul anticipeaza ca o va putea vinde la acest pret. Dar care este semnificatia elementelor care figureaza in situatia avutiei totale a unei tari? Care este semnificatia rezultatului final al acestui calcul? Ce trebuie retinut si ce trebuie lasat deoparte? Este sau nu corect sa se includa “valoarea” climatului si a abilitatilor innascute sau a aptitudinilor dobandite ale populatiei unei tari? Omul de afaceri isi poate converti proprietatea in bani, dar o tara nu o poate face.

Echivalentele in bani intrebuintate in actiune si in calculul economic sunt preturi monetare, i.e., rapoarte de schimb intre bani si alte bunuri si servicii. Preturile nu se masoara in bani; ele consta in bani. Preturile sunt fie preturi din trecut, fie preturi viitoare. Un pret este in mod necesar un fapt istoric, fie din trecut, fie din viitor. Nu exista nimic in preturi care sa permita cuiva sa le asimileze procesului de masurare a unor fenomene fizice si chimice.