ROLUL SI IMPORTANTA STOCURILOR

Problematica stocurilor a aparut pe fondul unor intense framantari de creare si dezvoltare a marii industrii care a generat multiplicarea punctelor de productie si de consum, dispersarea pe teritorii intinse a acestora, cresterea continua si nemaiintalnite a circulatiei marfurilor. S-a manifestat mai intai ca practica, iar mai apoi ca teorie stiintifica, facandu-se astfel trecerea de la forma involuntara la forma constienta, deliberata, cuprinzand domenii si activitati tot mai diverse. Ca urmare, s-a dezvoltat o bogata literatura privind gestiunea stiintifica a stocurilor, au fost create modele matematice proprii proceselor de stocare.

O prima forma de determinare stiintifica a stocurilor este identificata de profesorii G.Hadley si T.M. Whitin, in anul 1915. Ulterior modelul a fost preluat si dezvoltat de R.H. Wilson, motiv pentru care in literatura economica este cunoscut sub denumirea de „formula lui Wilson”.

Pe plan mondial, conceptul de stocare s-a conturat in jurul anilor’30, prin  elaborarea unui sistem distinct de gestiune a stocurilor. Acesta s-a constituit treptat intr-un instrument principal de conducere economica, favorizand luarea deciziilor, nu numai in derularea procesului de aprovizionare tehnico-materiala, ci a intregii activitati.

Prima lucrare de amploare care a promovat studiul problemelor de stoc apartine economistului american F.E. Raymond „Quantity and Economy in Manufacture”, aparuta la New York, in anul 1931.

Astazi, gestiunea stocurilor a devenit un domeniu larg, incluzand atat probleme de dimensionare, de optimizare a amplasarii in teritoriu, de reducere a cheltuielilor de stocare, cat si probleme de depozitare, de structura sortimentala, conservare, redistribuire, mod de utilizare tec.

Analiza procesului de stocare, a legitatilor si actiuni factorilor care guverneaza acest proces au permis determinarea cailor, mijloacelor si formelor de constituire, utilizare, dimensionare si functionare a stocurilor care au devenit astfel, un instrument important in conducerea stiintifica a activitatii economice, in cresterea eficientei acesteia.

Asadar, gestiunea stocurilor este un domeniu vast, aflat la intersectia unor zone de interinfluente si de actiuni comune, determinand modelari si optimizari partiale si iterative, in vederea realizarii obiectivului primordial al gestiunii financiare a unitatii patrimoniale, acela de a-si maximiza valoarea cu un minim efort.

1.1. Rolul stocurilor in activitatea economica

Deciziile referitoare la stocurile de marfuri cu impact major asupra sistemului logistic oferit clientilor si continuitatea desfasurarii propriei activitati. Influenta exercitata asupra profitabilitatii activitatilor logistice este datorata atat costului marfurilor mentinute in stoc, cat si celorlalte costuri asociate, de exemplu costuri de transport, depozitare si lansare a comenzii.

Gestiunea stocurilor este o activitate integrata in cea de aprovizionare tehnico-materiala, in intreaga ei complexitate intra in multiple corelatii de interdependenta cu celelalte laturi ale acestui proces. Astfel, desfasurarea aprovizionarii si desfacerii nu se poate realiza in bune conditii decat prin formarea ritmurilor dintre aprovizionare-productie-livrare-consum. Conditiile in care au loc procesele de stocare influenteaza direct eficienta procesului general de aprovizionare tehnico-materiale; totodata, volumul si structura stocurilor depind nemijlocit de nivelul si structura bazei materiale asigurate.

Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are ofera larga de cuprindere, aceasta incluzand atat probleme de conducere, de dimensionare, de optimizare a amplasarii stocurilor in teritoriu, de repartizare a lor pe detinatori; de formare si de evidenta a acestora, cat pastrare, de urmarire si control; de redistribuire si mod de utilizare (fig. nr. 1).

Gestiunea stocurilor inseamna….

Fig. nr. 1

Atentia deosebita manifestata fata de procesele de stocare in general este determinata de natura economica a stocurilor care rezulta chiar din definitie acestea reprezentand cantitati de resurse materiale acumulate in depozitele de aprovizionare ale intreprinderii intr-un anumit volum si o anumita structura pe o perioada de timp determinata, cu un scop prestabilit, asadar, pe perioada respectiva resursele materiale stocate nu participa efectiv la procesul de transformare a lor in valori de intrebuintare utile societatii, deci sunt resurse neactive, scoase din circuitul economic sau care prelungesc acest circuit – aspect considerat negativ pentru ca astfel se diminueaza posibilitatile de sporire a volumului productiei materiale si se incetineste viteza de rotatie a mijloacelor circulante[1].

Cu toate acestea, este totusi necesar, in mod obiectiv, sa se recurga la constituirea de stocuri de resurse materiale bine dimensionate pentru a se asigura ritmicitatea productiei materiale si a consumului.

Tratarea procesului de stocare ca proces obiectiv se impune nu numai ca urmare a naturii economice a acestuia, ci si pentru ca realizarea lui atrage un efort de munca sociala apreciabil, concretizat in afectarea unor importante aparitii de depozitare-pastrare, de utilaje pentru transport-depozitare, de forta de munca, de fonduri financiare etc. Obiectivitatea formarii de stocuri este justificata de actiunea mai multor factori care le conditioneaza existenta si nivelul de formare, le stabilizeaza functia si scopul constituirii. Dintre acesti factori amintim:

– periodicitatea productiei, consumului, transportului;

– necesitatea conditionarii materialelor inaintea intrarii lor in consum;

– punerea la adapost fata de dereglarile in procesul aprovizionare-transport sau fata de factorii de forta majora (stare de necesitate, calamitati naturale, caracterul deficitar al resurselor);

– necesitatea executarii unor operatii specifice pentru a inlesni procesul de livrare sau consum a materialelor (receptie, sortare marcare, ambalare-dezambalare, formarea loturilor de livrare, pregatirea materialelor pentru consum etc.);

– necesitatea eficientizarii procesului de transport.

Stocurile sunt in stransa corelatie cu indicatorii ce caracterizeaza activitatea economica a unitatilor productive (costuri de productie, viteza de rotatie s.a.), precum si a economiei nationale (produs intern brut, venit national etc.), actionand asupra nivelului si calitatii indicatorilor respectivi.

Procesul de stocare a resurselor materiale influenteaza activitatea din economie sub doua aspecte de sens contrar:

REFERAT: ESECUL PIETELOR - cauze ale esecului pietelor, cazuri de esec ale pietelor, bunastarea sociala REFERAT: Gestiunea productiei

– asigura desfasurarea normala, armonioasa a activitatii din economie fara ca societatea sa fie lezata de lipsa la un moment dat a resurselor de care are nevoie;

– diminueaza eficienta activitatii din economie, cand se manifesta suprastocarea care determina scoaterea din circuitul economic pentru anumite perioade a unor cantitati de resurse materiale suplimentare ce ar putea permite realizarea unui volum mai mare de produse.

Aceasta dubla influenta a procesului de stocare a determinat specialistii din acest domeniu sa gaseasca modele si metode in vederea formarii unor stocuri minim necesare, care prin volum si structura sa asigure desfasurarea normala a activitatii din economie[2].

Rolul determinant al stocurilor este evidentiat de faptul ca acestea asigura certitudine, siguranta si garantie in alimentarea continua a productiei materiale si ritmicitatea desfacerii rezultatelor acesteia. Asadar, procesul de stocare apare ca un regulator al ritmului aprovizionarilor cu cel al productiei, iar stocul reprezinta acel „tampon inevitabil” care asigura sincronizarea cererilor pentru consum cu momentele de furnizare a resurselor materiale.

1.2. Rolul stocurilor in activitatea comerciantilor

Stocul de marfuri, care este o forma de materializare a ofertei, cuprinde cantitatile de marfuri care raman in reteaua comerciala pana in momentul vanzarii lor. Privit ca proces economic, stocajul reprezinta o stagnare a circulatiei marfurilor, fara a avea insa influente negative in eficienta activitatii desfasurate, daca nu depasesc limitele normale, intr-o asemenea situatie, reprezentand chiar o conditie a circulatiei marfurilor.

Stocul de marfuri reprezinta unul din mijloacele prin care comertul realizeaza rolul sau de intermediari intre productie si consum, prin care se realizeaza functiile ce-i revin in circulatia marfurilor in economia nationala.

Problemele stocurilor de marfuri in comert au, in conditiile actuale, o importanta exceptionala.. Miscarea stocurilor, consumarea si in acelasi timp, improspatarea lor continua, realizarea functiilor ce-i revin in procesul circulatiei marfurilor, gestionarea acestora incluse valorilor materiale se inscriu in cadrul problemelor majore ale politicii comerciale, ale conducerii stiintifice a activitatii comerciale[3].

Stocul cumparat pentru revanzare este cu siguranta cel mai important si pentru a avea succes, acest stoc, va fi alcatuit din produsele care vor satisface majoritatea clientilor in cea mai mare parte a anilor.

Stocurile sunt necesare pentru a atenua diferenta dintre exigentele furnizorilor si cele ale clientilor (fig. nr. 2).

Fig. nr. 2

1.2.1. Locul stocurilor in activitatea comerciala si functiile acestora

Analiza activitatii de stocare, introducerea unui sistem corespunzator de gestiune a stocurilor trebuie sa aiba drept punct de plecare evaluarea corecta a locului rezervat stocului in activitatea economica, a functiilor sale.

O buna perioada de timp, stocul a fost considerat ca o cheltuiala, care, cu cat este mai mica, cu atat  ofera intreprinderii posibilitatea obtinerii unor beneficii mai mari. Dovedindu-se totusi indispensabil, stocul a fost calificat drept un „rau necesar”.

In ultimii 25-30 se accepta ideea ca fondurile „imobilizate” in marfuri au un rol deosebit si efecte pe masura asupra eficientei economice. Astfel, pentru a prezenta un exemplu sugestiv, in conditiile unor fluctuatii considerabile cererii, decat cresterea corespunzatoare a ritmului de productie, apeland la capacitati de productie aflate in rezerva sau la angajarea de resurse de munca suplimentare. In acest caz, stocul constituie alternativa pe care intreprinderea o are la dispozitie pentru a face fata unor situatii neprevazute, alaturi de posibilitatea utilizarii unor capacitati de productie sau de forta de munca suplimentare. Cei responsabili trebuie sa aleaga intre aceste doua solutii, tinand cont de un singur criteriu, respectiv obtinerea unui profit cat mai mare, constituindu-se un stoc de marfuri care sa faca fata fluctuatiilor cererii numai atunci cand o asemenea alternativa se dovedeste cea mai rentabila solutie.

Este de remarcat faptul sa stocul nu este un simplu rezultat al jocului intrarii si iesirii unor cantitati de marfuri, ci ajustarea in timp si ca debit al cantitatilor de materii prime, semifabricate sau produse finite, astfel spus, stocul este un produs dirijat, care trebuie bine gestionat. In acelasi timp, stocarea nu trebuie privita ca sfarsitul activitatii economice, scopul final al acesteia, dimpotriva; prin dimensiunea si structura sa, stocul se prezinta ca un factor important de organizare a activitatii, declansand o serie de procese specifice fiecarui tip de intreprindere.

In conditiile in care constituirea si mentinerea stocului presupun imobilizarea unor fonduri, care, de multe ori, absorb o mare parte a resurselor financiare ale intreprinderii, se cer elucidate si, in special, sintetizate scopurile esentiale ale acestei activitati economice. In legatura cu aceasta problema, Kenneth Arrow distinge, potrivit unei sugestii a lui J.M. Keynes, trei motive (scopuri) esentiale ale constituirii si mentinerii stocurilor: tranzactia, precautia si speculatia[4].

Tranzactia. Desincronizarile cvasipermanente ale celor doua fluxuri ce traverseaza punctul de stocaj pot aduce, intr-un fel sau altul, prejudicii intreprinderii comerciale. Stocul are intre intrari si iesiri, permitand, astfel, realizarea sarcinii de a satisface nevoile beneficiarilor – prin intermediul tran-zactiilor comerciale (desfacerilor) – in conditii de eficienta economica maxima.

Precautia. Activitatea comerciala este – din punct de vedere al intreprinderii – aflata permanent sub semnul incertitudinii, datorita, pe de o parte, cunoasterii cererii viitoare doar prin intermediul previziunilor, iar, pe de alta parte, nerespectarii riguroase (cantitativ si la termen) a contractelor de catre furnizori. In aceste conditii, „precautia” in fata incertitudinii viitorului se impune, singura solutie in vederea constituirii unor rezerve de marfuri fiind imobilizarea fondurilor.

Speculatia. Una din trasaturile dominante ale pietei este permanenta oscilatie a preturilor; in aceste conditii, se constituie un stoc de marfuri ori de cate ori el poate genera un profit, de pe urma tranzactiilor speculative, realizat pe seama pretului.

Cu toate ca in rezolvarea problemelor de stoc este foarte des utilizata clasificarea de mai sus, trebuie sa notam ca primele doua motive (tranzactia si precautia) sunt socotite fundamentale, celui de-al treilea acordandu-i-se o importanta infinit mai mica, el nefiind inclus in modelele de calcul ale stocului optim. De altfel, activitatea economica dintr-o perioada transmite perioadei ce urmeaza un stoc fara intentii speculative, ci din pura necesitate si aceasta deoarece, la sfarsitul unei perioade trebuie sa existe un stoc care sa permita continuarea activitatii in perioada urmatoare; lipsa stocului se inregistreaza doar in cazuri accidentale, neconstituind o regula si pune serios la indoiala, in perioada urmatoare realizarea, de catre intreprinderea comerciala a activitatii economice.

Opiniile referitoare la utilitatea mentinerii stocurilor sunt contradictorii. In timp ce perspectiva traditionala subliniaza rolul stocurilor in satisfacerea cererii, abordarea moderna pune accentul pe reducerea sau chiar inlaturarea lor, pentru a evita imobilizarea unei parti importante din capitalul intreprinderii.

Sustinerea sau criticarea deciziilor de mentinere a stocurilor implica analiza prealabila a rolului pe care trebuie sa il indeplineasca stocurile. In esenta rolul stocurilor este de a realiza[5]:

1. Imbunatatirea serviciului logistic pentru clienti. Asigurarea disponibilitatii produselor pentru satisfacerea cererii clientilor interni sau externi, in momentul manifestarii acesteia, constituie un motiv prioritar pentru detinerea de stocuri. Nivelul de servire este un indicator ce reflecta capacitatea firmei de a onora cererea clientilor. Poate fi definit in functie de: durata ciclului, de performanta (intervalul de timp dintre lansarea comenzii de client si primirea marfii de catre acesta); numarul comenzilor onorate; cantitatea comandata, onorata din stoc, pentru un produs sau o linie de produse. Pentru o anumita perioada, din perspectiva indeplinirii comenzilor pentru anumit produs, nivelul de servire poate fi calculat ca raport procentual intre numarul comenzilor onorate conform cerintelor clientului si numarul total al comenzilor primite. In cazul produselor pentru care absenta din stoc ar genera costuri mari datorita opririi productiei sau ar conduce la efecte nedorite (de exemplu, pierderea de vieti omenesti in spitalele care nu dispun de anumite produse medicale la momentul potrivit), nivelul de servire poate fi stabilit la 100%. Pentru produsele care nu au o importanta cruciala, nivelul de servire poate fi sub 100%. Un nivel de 95% indica o pondere de 5% a comenzilor care nu pot fi onorate, datorita existentei unei rupturi de stoc.

2. Echilibrul relatiei dintre cerere si oferta. Aceasta latura a rolului stocurilor este determinata de existenta unui decalaj temporal intre cerere si oferta. Produsele a caror cerere se concentreaza intr-un interval scurt de timp fac necesara mentinerea de stocuri de catre producatori, angrosisti si detailisti, in avans fata de perioada pe manifestare a cererii. Productia sezoniera implica, de asemenea, responsabilitatea operatorilor din canalele de marketing de a pastra marfuri in stoc, pentru a satisface cererea care se manifesta in alte perioade ale anului.

3. Reducerea costurilor. Costurile anuale generate de disponibilitatea produselor in stoc pot prezenta intre 20% si 40% din valoarea produselor respective[6]. Rolul de reducere a costurilor totale este determinat insa de urmatoarele aspecte:

• economiile de scara in domeniul productiei. Stocurile permit maximizarea eficientei productiei prin fabricarea unor cantitati mai mari decat cererea imediata a pietei. Productia este astfel decuplata de variatiile cererii.

economiile de scara in domeniul cumpararii si transportului. Diminuarea costurilor de achizitionare este posibila in cazul in care furnizorul ofera un discount cantitativ. Cumpararea unei cantitati mai mari decat cea necesara, cu scopul de a beneficia de pretul  mai mic, poate conduce la economii de scara si in domeniul transportului, prin mai buna utilizare a capacitatii mijloacelor de transport si prin reducerea frecventei aprovizionarilor.

• valorificarea unei conjuncturi favorabile a preturilor. Cumpararea anticipata urmareste obtinerea de economii de costuri, prin achizitionarea unei cantitati care depaseste nevoile curente ale organizatiei, la un pret convenabil, in conditiile in care se estimeaza o crestere ulterioara a preturilor. Aprovizionarea cu o cantitate mai mare decat nevoile curente si cele previzibile ale firmei, desi generatoare de riscuri, poate permite revanzarea ulterioara in scop speculativ, la un pret mai mare decat cel de cumparare.

4. Diminuarea incertitudinii. Prezenta stocurilor protejeaza firma de variatiile neasteptate, pe termen scurt, deopotriva ale cererii pietei si ale livrarilor efectuate de furnizori. Mentinerea unor stocuri de siguranta asigura capacitatea firmei de a onora comenzile clientilor sai, in situatia unei cresteri a cererii, in raport cu nivelul estimat. Stocurile protejeaza totodata in privinta incertitudinii legate de ciclul de performanta al furnizorului (respectiv de intarzieri in productie, transport, prelucrarea comenzilor etc.).

Detinerea de stocuri este adesea contestata. Risipa de resurse este principalul motiv invocat. Capitalul investit in stocuri ar putea fi folosit mult mai profitabil in alte arii ale activitatii firmei. Pe parcursu1 stocarii, produsele se pot uza moral si fizic, iar cererea finala se poate orienta spre alte produse. In plus, progresele din domeniile tehnologiei informatiei fac astazi posibila coordonarea eforturilor firmei furnizoare si firmei cliente pentru diminuarea si chiar inlaturarea stocurilor.

Pornind de la aspectele prezentate privind locul si rolul stocurilor in activitatea comerciala, exista posibilitatea identificarii urmatoarelor functii ale acestora: asigurarea unei circulatii neintrerupte a marfurilor, echilibrarea productiei cu consumul, a ofertei cu cererea de marfuri si asigurarea unor largi posibilitati de alegere din partea consumatorilor. Foarte pe scurt cateva lucruri despre fiecare din aceste functii in parte.[7]

a) Asigurarea unei circulatii neintrerupte a marfurilor reprezinta, paradoxal, functia principala a stocului de marfuri. In realitate, „paradoxul” este explicabil, in sensul ca numai existenta unor cantitati mari de marfuri, sub forma de stocuri, asigura circulatia neintrerupta a acestora. De fapt, stocarea nu presupune o strategie absoluta. a marfurilor care imbraca forma de stocuri; dimpotriva, stocul sufera un proces continuu de innoire, participand activ la realizarea circulatiei. De asemenea, este de mentionat faptul ca chiar daca din punct de vedere cantitativ ramane inghetat o lunga perioada de timp, prin intrarile si iesirile permanente de marfuri, la anumite perioade de timp, continutul stocului se schimba complet.

b) O a doua functie a stocurilor, la fel de importanta ca si prima, o reprezinta echilibrarea productiei cu consumul, a ofertei cu cererea de marfuri. Marimea si structura stocurilor trebuie sa fie stabilite pornind de la faptul ca nu intotdeauna cererea se sincronizeaza cu oferta, existand produse care prezinta o anumita sezonalitate a productiei sau a consumului si de aici rolul stocului de a inlatura consecintele nepotrivirilor dintre cele doua curente de marfuri, astfel incat sa nu se produca o intrerupere a productiei, circulatiei sau a consumului.

c) O alta functie importanta a stocurilor de marfuri o reprezinta asigurarea unor posibilitati largi de alegere din partea consumatorilor, o asemenea functie presupunand o structurare sortimentala a stocurilor, care sa satisfaca pe deplin gusturile si preferintele populatiei consumatoare si sa dea posibilitatea unor multiple alternative de alegere.

Pentru managementul eficient si eficace al stocurilor, logisticienii au la dispozitie o serie de metode de planificare care incorporeaza certitudinea sau incertitudinea, precum si metode de control ca JIT, MRP si DRP.

Stocurile exista in numeroase puncte ale sistemului logistic al firmei: in mijloace de transport, in depozite aflate in cadrul unitatilor de productie, in centre de distributie proprii, in magazine etc.