Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard




category
Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi

Comert


Qdidactic » bani & cariera » afaceri » comert
Notiuni generale privind titlurile comerciale de valoare



Notiuni generale privind titlurile comerciale de valoare


Notiuni generale privind titlurile comerciale de valoare

A. Notiunea titlurilor comerciale de valoare

1372. Reglementare juridica.  Cadrul de reglementare juridica privind titlurile comerciale de valoare este dat de prevederile urmatoarelor acte normative:

- Legea nr. 58/1934 asupra cambiei sI biletului la ordin modificata prin Legea nr. 83/1994;

- Legea nr. 59/1934 asupra cecului.

In Legea nr. 58/1934 exista reglementari privind: a) emiterea si formarea cambiei (art. 1); b) conditiile de validitate a cambiei (art. 2); c) transmiterea cambiei (art. 14 si urm.); d) biletul la ordin si emiterea acestuia (art. 105 - 106); e) circulatia biletului la ordin (art. 106 - 107).



In Legea nr. 59/1934 exista dispozitii cu privire la: a) notiunea si cuprinsul cecului (art. 1 - 2); b) circulatia cecurilor (art. 15 - 37); c) categorii de cecuri (art. 38-41).

1374. Definitie. Titlul comercial de valoare a fost definit in literatura juridica in sensul ca:

- titlul de credit 'reprezinta o categorie de valori care constau in inscrisuri sau documente care incorporeaza dreptul petrimonial prevazut in ele, astfel incat persoana[1] care le detine este si titulara dreptului';

- titlul comercial de valoare'este un document constitutiv si constatator negociabil, precis determinat in cuprinsul sau, care permite titularului (posesorului legitim), sa-si exercite la scadenta, drepturile literale si autonome, mentionate in cuprinsul sau, incorporate in titlu de unde si denumirea de titlu de credit[2]

- titlul comercial de valoare'este un inscris denumit si titlu, in temeiul caruia posesorul sau legitim este indrituit sa exercite la o data determinata, dreptul aratat in inscris[3]

Consideram ca prin titlul comercial de valoare se intelege acel inscris constitutiv de drepturi, autonom sI literal care confera titularului (posesorului legitim) posibilitatea de a exercita drepturile patrimoniale prevazute de titlu la o data scadenta determinata.

B. Caracterele titlurilor comerciale de valoare

1375. Caractere. Titlurile comerciale de valoare au urmatoarele caractere[4]

- caracter constitutiv de drepturi in sensul ca dreptul incorporat in inscris exista si poate fi exercitat numai in baza inscisului;


- caracter formal, adica valabilitatea inscrisului este conditionata de existenta acestuia in forma prevazuta de lege;

- caracter literal, adica exercitarea dreptului conferit de titlu se poate face numai in limitele si intinderea prevazute in titlu;

- caracter autonom, adica dreptul conferit de titlu este independent de actul juridic din care a luat nastere si de drepturile posesorilor anteriori, dobanditorul avand un drept propriu, un drept nou care nu deriva din dreptul transmitatorului.

C. Rolul titlurilor comerciale de valoare

1376. Rol. Rolul titlurilor comerciale de valoare consta in urmatoarele:

- sunt instrumente de credit deoarece posesorul lor in loc sa dea creditorului o suma de bani, remite acestuia un titlude credit, fara sa mai astepte scadenta, creditorul putand sa puna in circulatie in continuare titlul;

- sunt instrumente de plata, deoarece beneficiarul titlului poate sa obtina suma de bani mentionata in titlu prin transmiterea acestuia unei alte persoane, unei banci;

- sunt instrumente de garantie deoarece pot fi transmise creditorilor cu titlu de garantie reala mobiliara pentru asigurarea indeplinirii unei obligatii la scadenta.

D. Clasificarea titlurilor comerciale de valoare

1377. Clasificare. In raport de anumite criterii de clasificare, titlurile comerciale de valoare se clasifica in mai multe categorii[5]

Dupa criteriul continutului lor sau natura prestatiei, titlurile comerciale de valoare se clasifica in:

- efecte de comert, adica acele titluri care dau posesorilor legitimi dreptul la plata unei sume de bani si care sunt: 1) cambia, care este inscrisul prin care o persoana da dispozitie unei alte persoane sa plateasca o suma de bani la scadenta unei terte persoane; 2) biletul la ordin este inscrisul prin care o persoana se obliga sa plateasca o suma de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia, la scadenta; 3) cecul care este inscrisul prin care o persoana da ordin unei banci sa plateacsca o suma de bani unei persoane sau la ordinul acesteia;

- titlurile reprezentative ale marfurilor, adica acele titluri care confera un drept real sau de gaj asupra unor marfuri aflate in depozite, docuri, antrepozite, magazii sau incarcate pe o nava si care sunt: 1) conosamentul care este un document eliberat de comandantul sau armatorul unui vas in care se tranporta marfurile si prin care se atesta incarcarea acestor marfuri pentru transport; 2) recipisa de depozit care este un inscris ce confera titularului dreptul de proprietate asupra marfurilor aflate in silozuri, magazii; 3) warantul care este inscrisul care confera titularului sau un drept de gaj asupra marfurilor depozitate;

- titlurile de participatie sau valorile mobiliare, care confera titularilor anumite drepturi complexe patrimoniale sI personal nepatrimoniale cum sunt: 1) actiunile care sunt titluri care reprezinta aportul adus de asociati la capitalul social si le confera acestora calitatea de actionar; 2) obligatiunile care sunt titluri ce incorporeaza indatorirea societatii de a rambursa sumele si de a plati dobanzile pentru creditul in bani luat de la posesorii acestora.

Dupa criteriul modului de circulatie, titlurile comerciale de valoare se clasifica in:

- titluri nominative care sunt inscrisuri ce incorporeaza anumite drepturi si care nominalizeaza pe beneficiarul lor cum sunt: 1) actiunile nominative; 2) obligatiunile nominative; 3) titlurile de stat nominative.

- titlurile la purtator care sunt inscrisuri care incorporeaza anumite drepturi dar care nu il nominalizeaza pe beneficiar, posesorul titlurilor fiind si titularul drepturilor, cum sunt: 1) actiunile la purtator; 2) obligatiunule la purtator; 3) cecul la purtator.

- titlurile la ordin care sunt acele inscisuri, care cuprind drepturi care pot fi exercitate numai de catre  o anumita persoana la ordinul beneficiarului cum sunt: 1) cambia; 2) biletul la ordin; 3) cecul.

Dupa criteriul cauzei, titlurile de credit se clasifica in:

- titluri cauzale care sunt inscrisuri care mentioneaza cauza cum sunt: 1) actiunile societatilor comercile; 2) conosamentele;

- titluri abstracte care sunt inscrisuri care incorporeaza obligatia si dreptul corelativ fara a mentiona cauza obligatiei, cum sunt: 1) cambia; 2) biletul la ordin.

E. Titlurile de legitimare

1378. Titluri de legitimare. Exista in activitatea comerciala anumite inscrisuri care probeaza existenta unor raporturi juridice si care au regimul unor documente de legitimare care confera posesorului posibilitatea de a primi prestatia.

Asemenea titluri sunt: biletul de tren, biletul de avion, biletulde intrare la spectacol, biletul de loterie, etc.

Ele nu incorporeaza drepturi, fiind documente de legitimare.




[1] S. Angheni, M.Volonciu, C. Stoica, M.G. Lostun - Drept comercial, Editura Ocar Print, Bucuresti, 2000, p. 417.

[2] R.P. Vonica - Dreptul contractelor comerciale, Editura Holding Reporter, Bucuresti, 1999, p.498

[3] A se vedea: S. D. Carpenaru - Drept comercial roman, Editura All Beck, Bucuresti, 2000, p. 469

[4] A se vedea: S. D. Carpenaru, op. cit. , 2000, p. 470;

[5] A se vedea: S. D. Carpenaru, op. cit. , 2000, p. 470; R. P. Vonica, op. cit. ,1999, p. 501; P. V. Patrascanu - Drept comercial. Cambia si biletul la ordin, Ed. All, Bucuresti, 1995, p. 2.



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright