Consumul afectat de preturile de monopol

Consumatorul individual poate reactiona la preturile de monopol in feluri diferite.

1. In ciuda cresterii pretului, consumatorul individual nu-si reduce cumparaturile din articolul monopolizat. El prefera sa-si restranga cumparaturile din alte bunuri. (Daca toti consumatorii ar reactiona in felul acesta, atunci pretul competitiv ar fi crescut deja pana la nivelul pretului de monopol.)

2. Consumatorul isi reduce cumparaturile din articolul monopolizat in asa masura incat nu cheltuieste pentru el mai mult decat ar fi cheltuit -- pentru achizitionarea unei cantitati mai mari -- la pretul competitiv. (Daca toti oamenii ar reactiona in felul acesta, atunci vanzatorul nu ar inregistra, la pretul de monopol, incasari mai mari decat cele pe care le-ar inregistra la pretul competitiv; el nu ar realiza nici un fel de castig indepartandu-se de pretul competitiv.) [p.385]

3. Consumatorul isi reduce cumparaturile din bunul monopolizat in asa masura incat cheltuieste pentru el mai putin decat ar fi cheltuit la pretul competitiv; cu banii astfel economisiti el cumpara bunuri pe care nu le-ar fi cumparat altminteri. (Daca toti oamenii ar reactiona astfel, atunci vanzatorul si-ar submina propriile interese prin practicarea unui pret mai ridicat decat cel competitiv; aparitia unui pret de monopol nu ar fi posibila. Numai un binefacator, dornic sa-si dezvete semenii de obiceiul de consuma droguri daunatoare, ar mai ridica in cazul acesta pretul articolului respectiv deasupra nivelului competitiv.)

4. Consumatorul cheltuieste mai mult pentru bunul monopolizat decat ar fi cheltuit la pretul competitiv, pentru a achizitiona numai o cantitate mai redusa din el.

Oricum ar reactiona consumatorul, satisfactia lui apare ca fiind diminuata din punctul de vedere al propriilor sale evaluari. In regim de preturi de monopol el nu este la fel de bine servit ca in regim de preturi competitive. Castigul de monopol al vanzatorului provine dintr-o privare monopolista a consumatorului. Chiar daca anumiti consumatori achizitioneaza bunuri pe care nu le-ar fi cumparat in absenta preturilor de monopol, satisfactia lor este mai redusa decat ar fi fost la alte preturi. Capitalul si munca retrase din productia de bunuri, care scade datorita reducerii monopoliste a ofertei unuia din factorii complementari necesari pentru desfasurarea ei, sunt intrebuintati pentru producerea altor lucruri, care nu ar fi fost produse altminteri. Dar consumatorii pun o valoare mai redusa pe aceste alte lucruri.

Cu toate acestea, exista o exceptie de la regula generala ca preturile de monopol il avantajeaza pe vanzator si stirbesc suprematia intereselor consumatorilor. Daca, pe o piata competitiva, unul din factorii complementari, denumit f, necesar pentru producerea bunului de consum g, nu atinge nici un pret, desi productia de f presupune diverse cheltuieli si consumatorii sunt dispusi sa plateasca pentru bunul de consum g un pret care face ca producerea sa sa fie profitabila pe o piata competitiva, atunci pretul de monopol pentru f devine o conditie necesara pentru producerea de g. Aceasta este ideea [p.386] avansata in favoarea patentelor si a legilor de copyright. Daca inventatorii si autorii nu ar avea posibilitatea sa castige bani de pe urma activitatilor lor specifice, atuci ei ar fi in imposibilitatea de a-si dedica timpul acestor activitati si de a suporta costurile necesare. Publicul nu ar culege nici un avantaj de pe urma absentei preturilor de monopol pentru f. Dimpotriva, el ar pierde satisfactia de care s-ar bucura de pe urma cumpararii de g. [23]

Multa lume este alarmata de utilizarea necugetata a depozitelor minerale si de petrol care nu pot fi inlocuite. Contemporanii nostri, spun acesti oameni, irosesc un stoc epuizabil fara sa tina seama de generatiile viitoare. Dar aceste plangeri sunt mai degraba neintemeiate. Noi nu stim daca oamenii din epocile viitoare se vor bizui in continuare pe aceleasi materii prime de care depindem noi astazi. Este adevarat ca epuizarea depozitelor de petrol si chiar si a celor de carbune avanseaza intr-un ritm rapid. Dar este foarte probabil ca intr-o suta sau cinci sute de ani oamenii sa recurga la alte metode pentru a-si produce puterea calorica. Nimeni nu stie daca noi, presupunand ca am deveni mai putin risipitori cu aceste depozite, nu ne-am lipsi pe noi insine fara a aduce nici un avantaj persoanelor care vor trai in secolele douazeci si unu sau douazeci si patru. Este inutil sa ne preocupam de nevoile unor epoci ale caror capacitati tehnologice nici nu le visam.

Dar daca aceleasi persoane care deplang epuizarea unor resurse naturale sunt la fel de vehemente si in condamnarea reducerii monopoliste a exploatarii lor actuale, atunci pozitia lor este contradictorie. Efectul preturilor de monopol la mercur este, cu siguranta, o anumita incetinire a ratei de epuizare a acestuia. In ochii acelora care sunt speriati de perspectiva unei viitoare lipse a mercurului acest efect trebuie sa para deosebit de dezirabil.

Prin demascarea acestor contradictii, teoria economica nu urmareste sa “justifice” preturile de monopol pentru “petrol”, minerale si minereuri. Sarcina teoriei economice nu este nici de a justifica nici de a condamna. Ei nu-i revine decat sa cerceteze efectele tuturor modalitatilor de actiune umana. Ea nu apare in arena in care partizanii si oponentii preturilor de monopol isi pledeaza cauzele.

Distinctia intre aceste doua tipuri de cooperare sociala se regaseste in toate teoriile societatii. Ferguson a descris-o ca pe [p.197] contrastul dintre natiunile razboinice si cele comerciale; [2] Saint Simon ca pe contrastul dintre natiunile belicoase si cele pasnice, sau industrioase; Herbert Spencer ca pe contrastul dintre societatile caracterizate prin libertate individuala si cele caracterizate prin structuri militare; Sombart ca pe contrastul dintre eroi si tarabagii. Marxistii disting intre “organizarea gentilica “a unei fabuloase epoci primitive a societatii si a beatitudinii eterne a socialismului, pe de o parte, si degradarea de nedescris a capitalismului, pe de alta. Filozofii nazisti disting intre sistemul pervers al securitatii burgheze si cel al Führertum –ului autoritar. Dar ei sunt intru totul de acord cu stabilirea contrastului, precum si cu recunoasterea faptului ca nici un al treilea principiu nu este imaginabil sau fezabil.

Civilizatia occidentala, ca si civilizatiile celor mai avansate popoare rasaritene, sunt realizari ale oamenilor care au cooperat conform modelului de coordonare contractuala. Este adevarat ca aceste civilizatii au adoptat, in anumite privinte, legaturi structurale de tip hegemonic. Statul, ca aparat de constrangere si coercitie este in mod necesar o organizatie hegemonica. Tot astfel sunt familia si comunitatea gospodareasca. Totusi, trasatura caracteristica a acestor civilizatii este structura contractuala proprie cooperarii intre familiile individuale. Pe vremuri prevala aproape complet autarhia si izolarea economica a unitatilor gospodaresti individuale. Cand locul autosuficientei fiecarei familii a fost luat de schimburile interfamiliale de bunuri si servicii, lucrurile au luat, in toate tarile considerate de regula civilizate, aspectul cooperarii bazate pe contract. Civilizatia umana, asa cum o cunoastem de atunci incoace din experienta istorica, este preponderent un produs al relatiilor contractuale.

Orice tip de cooperare umana si de mutualism social este, in esenta, o ordine a pacii si a rezolvarii disputelor prin conciliere. In relatiile interne din cadrul oricarei unitati sociale, fie ea bazata pe legaturi contractuale sau hegemonice, trebuie sa fie pace. Acolo unde exista conflicte violente si in masura in care ele exista, nu exista legaturi sociale. Partidele politice care, manate de aspiratia lor de a substitui sistemul contractual cu unul hegemonic, condamna [p.198] putreziciunea pacii si a securitatii burgheze, exalta nobletea morala a violentei si a varsarii de sange si preamaresc razboiul si revolutia, ca metode eminamente naturale in relatiile interumane, se contrazic pe ele insele. Intr-adevar, propriile lor utopii se doresc taramuri ale pacii. Reich-ul nazist si comunitatea marxista sunt societati bazate pe planuri de pace netulburata. Ele urmeaza a fi edificate prin planificare, i.e. prin aservirea violenta a tuturor celor nedispusi sa se supuna fara rezistenta. Intr-o lume contractuala este posibila coexistenta multor state diferite. Intr-o lume hegemonica nu poate exista decat un singur Reich sau o singura comunitate si un singur dictaror. Socialismul trebuie sa a

Ambele parti, in aceasta controversa fierbinte recurg la argumente eronate. Partida antimonopolista se inseala atribuind tuturor monopolurilor puterea de a inrautati situatia cumparatorilor prin reducerea cererii si practicarea unor preturi monopoliste. Nu este mai putin gresit sa se presupuna ca pe piata libera, neobstructionata si nesabotata de amestecuri guvernamentale, ar predomina o tendinta generala de formare a preturilor de monopol. [p.387] A vorbi despre un capitalism monopolist in locul interventionismului monopolist si despre carteluri private in locul cartelurilor instituite de stat, reprezinta o distorsionare grotesca a adevaratei stari de lucruri. Daca guvernele nu ar urmari instituirea lor, preturile de monopol s-ar limita la unele minerale care nu pot fi extrase decat din cateva locuri si la domeniul monopolurilor locale datorate spatiului limitat. [24]

Partida promonopolista greseste punand pe seama cartelurilor realizarea economiilor asociate cu productia pe scara mare. Ei afirma ca, pe de o parte, concentrarea monopolista a productiei reduce costurile medii de productie, sporind astfel cantitatea de capital si de mana de lucru disponibila pentru suplimentarea productiei. Insa pentru eliminarea fabricilor care produc la costuri mai ridicate nu este necesar nici un fel de cartel. Acest efect rezulta din competitia pe piata libera, in absenta oricarui monopol si a oricaror preturi de monopol. Scopul cartelizarii sponsorizate de guvern este adesea, dimpotriva, pastrarea in existenta a unor fabrici si ferme pe care piata libera le-ar sili sa-si inceteze functionare, tocmai pentru ca produc la costuri de productie prea ridicate. Spre exemplu, piata libera ar fi eliminat fermele submarginale si le-ar fi pastrat numai pe acelea a caror productie este rentabila la preturile existente pe piata. Insa asa-numitul New Deal a acordat preferinta unui alt aranjament. El i-a fortat pe toti fermierii sa recurga la o reducere proportionala a cererii. Prin caracterul sau monopolist, aceasta masura a determinat ridicarea preturilor produselor agricole pana la un nivel la care producerea pe soluri submarginale a devenit din nou atractiva.

Nu mai putin eronate sunt concluziile care provin din confundarea economiilor provenite din standardizare cu monopolul. Daca oamenii ar solicita doar un singur tip standard dintr-un anumit bun, atunci producerea anumitor articole ar putea fi aranjata mai economic, iar costurile ar putea fi reduse corespunzator. Dar daca oamenii s-ar comporta astfel, atunci standardizarea si reducerea corespunzatoare a costurilor s-ar manifesta si in absenta monopolului. Daca, pe de alta parte, cineva ii forteaza pe consumatori sa se multumeasca numai cu un produs standard, satisfactia lor nu este sporita, ci este diminuata. Un dictator poate socoti comportamentul consumatorilor mai degraba prostesc. De ce sa nu se imbrace femeile in uniforme, ca soldatii? De ce sa se innebuneasca dupa haine croite diferit? El poate avea dreptate din punctul de vedere al propriilor sale judecati de valoare. Dar necazul este ca evaluarea este personala, individuala si arbitrara. Democratia pietei consta in faptul ca oamenii insisi sunt cei care aleg in ceea ce-i priveste si ca nici un dictator nu are puterea de a-i sili sa se supuna judecatilor sale de valoare. [p.388]