Activitatea financiara si riscul in cadrul unei organizatii

Activitatea financiara si riscul in cadrul unei organizatii

Activitatea financiara este principala componenta de dezvoltare a activitatii organizatiei economice oferind o baza de analiza a performantelor acesteia si fiind cea care influenteaza cel mai mult valoarea de piata la un moment dat.

Activitatea financiara nu poate fi definita fara a se tine cont de scopul gestiunii unei organizatii economice si anume maximizarea avutiei proprietarilor prin asumarea unor riscuri ce pot fi gestionate. In acest sens se stabileste o legatura foarte stransa de interdependenta reciproca intre risc si rentabilitate.

Analiza financiara evidentiaza performanta agentului economic in termeni de rentabilitate si risc, performanta cu care s-a incheiat exercitiul anterior si cu care va incepe altul. Rezultatul si scopul analizei financiare il constituie identificarea punctelor tari si slabe ale organizatiei economice in vederea formularii unor noi strategii de dezvoltare. Orice strategie de dezvoltare a firmei trebuie sa tina seama de necesitatea prognozei evolutiei viitoare a activitatii financiare a firmei urmarindu-se atingerea unui echilibru in ceea ce priveste activitatea financiara si diminuarea riscurilor asociate acesteia.

Riscul caracteristic activitatii financiare a firmei reprezinta pentru eventualii investitori un indicator important pentru atractivitatea investitiei, iar pentru proprietarii actiunilor sau partilor sociale o componenta a ratei de rentabilitate cerute sub forma primei de risc.

Activitatea financiara a organizatiei este influentata in mod continuu de risc atat in ceea ce priveste alegerea structurii de finantare cat si a investitiilor financiare efectuate pentru nevoile ciclului de exploatare, pentru dezvoltare sau pentru plasament.

Principiul rentabilitate-risc statueaza motivatia investitiei de capital intemeiata pe speranta de rentabilitate maxima pe unitatea de risc asumat. Firmele emitente trebuie sa convinga investitorii de capital ca exploatarea viitoare a capitalului atras prin emisiune de titluri va oferi o speranta de rentabilitate superioara costului de oportunitate al capitalului.

Investitorii de capital au libertatea deplina a alocarii surplusului de bani in proiectele cele mai performante. De aceea numim cost de oportunitate rata de rentabilitate cea mai buna, imediat disponibila in economie, la un nivel de risc dat.

Prospectele de emisiune trebuie sa permita determinarea in mod convingator a sperantei de rentabilitate (ca medie a rentabilitatilor estimate in diferite stari de exploatare viitoare, favorabile si nefavorabile) si a riscului, a dispersiei (ca medie a patratelor abaterilor fata de medie) rentabilitatilor viitoare posibile. In raport cu riscul asumat, investitorii vor cauta cea mai mare speranta (plauzibila) de rentabilitate.

In afara prospectului de emisiune, investitorii vor cerceta si evolutia anterioara a rentabilitatii si riscului mediu la diferite tipuri de instrumente financiare. Din gruparea acestora poate rezulta o ierarhizare. Astfel, titlurile care, in medie, ofera cele mai mici rentabilitati sunt cele cu risc de faliment minim sau zero, adica titlurile de stat, atat cele pe termen scurt (bonuri de tezaur) cat si cele pe termen lung (obligatiuni emise de administratia centrala si locala). Reprezentand creante asupra statului, care in principiu nu intra in faliment (statul are la dispozitie politica fiscala pentru acoperirea deficitelor bugetare), titlurile de stat ofera rentabilitati corespunzator mai mici. Cu toata diminuarea sau eliminarea riscului (de faliment), nici aceste titluri nu sunt in afara riscului de inflatie. In consecinta, rata lor scontata de rentabilitate trebuie sa fie superioara ratei anticipate a inflatiei, pentru a obtine o rata de rentabilitate real pozitiva.

Lucrare: Legea Stefan-Boltzmann Document online: Trunchiul de piramida hexagonala regulata

b) Administrarea societatii.

Societatea cu raspundere limitata este administrata de unul sau mai multi administratori. Administratorii pot fi asociati sau neasociati si sunt desemnati prin actul constitutiv sau ulterior de adunarea generala.

Pentru protejarea intereselor societatii, legea interzice administratorilor sa exercite, fara autorizarea adunarii asociatilor, mandatul de administrator in alte societati concurente sau avand acelasi obiect, precum si sa faca acelasi fel de comert ori altul concurent pe cont propriu sau in contul altei persoane.

Cand prin actul constitutiv sunt numiti mai multi administratori, asociatii pot prevedea ca ei sa lucreze impreuna sau individual. Daca s-a stabilit ca administratorii sa lucreze impreuna, deciziile trebuie luate in unanimitate, iar in caz de divergenta vor decide asociatii reprezentand majoritatea absoluta a capitalului social. In cazul in care prin actul constitutiv nu s-a prevazut modul de exercitare a mandatului de administrator, trebuie admis ca fiecare dintre ei poate lucra individual. Cand un administrator ia initiativa unei operatii ce depaseste limitele obisnuite comertului pe care il exercita societatea, el trebuie sa instiinteze in prealabil pe ceilalti administratori, iar daca exista opozitia unuia dintre ei, vor decide asociatii reprezentand majoritatea absoluta a capitalului social.

Ca si administratorii oricarei societati comerciale, si cei ai societatii cu raspundere limitata pot face toate operatiile necesare pentru aducerea la indeplinire a obiectului societatii, afara de restrictiile stabilite prin lege sau actul constitutiv. Separat de aceste operatii, legea prevede obligatia administratorilor de a tine un registru al asociatilor societatii, registru ce cuprinde: numele, prenumele si domiciliul respectiv denumirea si sediul fiecarui asociat, partea acestuia din capitalul social, transferul partilor sociale sau orice alta modificare privitoare la acestea.

Dreptul de a reprezenta societatea cu raspundere limitata apartine administratorului desemnat de asociati prin actul constitutiv sau, ulterior, prin hotararea adunarii generale. Daca prin actul constitutiv nu s-a stabilit care dintre administratori are puterea de reprezentare, legea prezuma ca dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui administrator.

In cazul societatii cu raspundere limitata cu asociat unic, atributiile administratorului sunt exercitate de catre asociatul unic daca acesta are si calitatea de administrator.

c) Controlul gestiunii societatii.

Prin actul constitutiv sau prin hotararea adunarii generale pot fi numiti unul sau mai multi cenzori ori un auditor financiar. Daca numarul asociatilor trece de 15, numirea cenzorilor este obligatorie. Cum dispozitiile referitoare la desemnarea, drepturile, obligatiile si raspunderile cenzorilor au fost analizate, nu mai revenim asupra acestora.

In cazul in care in societatea cu raspundere limitata nu exista cenzori/auditori, controlul gestiunii se asigura de catre asociati. In acest sens, legea prevede ca, in lipsa de cenzori, fiecare dintre asociatii care nu este administrator va exercita dreptul de control.

d) Transmiterea partilor sociale.

Asa cum am aratat, in schimbul aportului lor, asociatii societatii cu raspundere limitata primesc parti sociale. Aceste parti sociale confera calitatea de asociat, cu toate drepturile si obligatiile aferente.

Cu toate ca nu sunt reprezentate prin titluri negociabile, partile sociale incorporeaza anumite valori si deci ele pot fi transmise, in conditiile legii. Transmiterea partilor sociale implica si transmiterea calitatii de asociat in societatea cu raspundere limitata.

Legea nr.31/1990 reglementeaza transmiterea partilor sociale intre asociati, catre persoane din afara societatii si prin succesiune.

Cesiunea (transmiterea) partilor sociale intre asociati.

Legea dispune ca partile sociale pot fi transmise intre asociati. In absenta reglementarii conditiilor unei atare transmiteri, se vor aplica principiile generale.

     

In ierarhia titlurilor pe pietele internationale urmeaza obligatiunile corporative (ale societatilor private autorizate pentru emisiunea lor). Acestea nu exclud total riscul de faliment al emitentului, dar riscul lor ramane in medie redus. In primul rand, vor fi autorizate sa emita obligatiuni private numai societatile comerciale cu un "standing" economico-financiar foarte bun. In al doilea rand, in caz de dificultati financiare, sunt expuse riscului (de pierderi) actiunile firmei nu si obligatiunile sale cu dobanzi fixe. In sfarsit, in caz de faliment, imprumutatorii obligatari au prioritate in recuperarea capitalului lor din valoarea ramasa a firmei in raport cu capitalul actionarilor (care se va recupera in final, daca mai este posibil). Din toate aceste considerente, clasa de risc a obligatiunilor private este apropiata de cea a obligatiunilor publice si, in consecinta, rentabilitatea sperata va fi corespunzatoare acestui risc.

Din considerente enuntate mai sus (dividend variabil sau zero in caz de pierderi, recuperare reziduala a capitalului in caz de faliment), actiunile sunt caracterizate ca titluri cu clasa superioara de risc. Drept urmare, si speranta de rentabilitate la cumpararea acestor titluri trebuie sa fie superioara. Pentru firmele importante care coteaza la bursa exista o transparenta mult mai buna asupra performantei lor economico-financiare si deci o clasificare a lor mai corecta dupa principiul rentabilitate-risc.

Dimpotriva, firmele mici, mai putin cunoscute, implicand un risc ridicat pentru investitori, trebuie sa ofere o speranta ridicata de rentabilitate. Este si motivul pentru care ele fac obiectul metodei de distribuire pe baza de comision a actiunilor nou emise, metoda apreciata ca fiind speculativa.

Aceasta schema de clasificare trebuie judecata doar ca tendinta medie pe o perioada semnificativa. Aceasta nu inseamna ca este mai putin valabila: cea mai mare probabilitate de a se repeta in viitor o are totusi media. Daca realitatea infirma schema accidental sau consistent pe anumite intervale de timp, aceasta poate fi pusa pe seama imperfectiunilor pietei financiare. Aceste imperfectiuni sunt inevitabil supuse speculatiei si, pe termen scurt, ele pot fi chiar amplificate. Multiplicarea lor insa, in deplina cunostinta a principiului rentabilitate-risc si intr-o liberalizare corespunzatoare a economiei, va conduce la evaluarea corecta a oportunitatilor de investitii in economie si la apropierea rentabilitatii lor de cea normala (medie) pentru clasa de risc in care se afla.

Activitatea financiara a firmei induce necesitatea cuantificarii rentabilitatii si riscului atat de catre managerul financiar cat si de catre posibilii investitori sau finantatori ai activitatii firmei. Existenta unor alternative de investitii face ca procurarea resurselor financiare de catre firma sa devina o problema esentiala in privinta costului acestora si al perioadei de timp pentru care poate fi realizata.