Timiditatea si obraznicia copilului

TIMIDITATEA SI OBRAZNICIA COPILULUI

1. Timiditatea

Cadrele didactice intalnesc frecvent cazuri de copii retrasi, care nu tin sa iasa in evidenta, care nu vorbesc decat intrebati (si atunci "cu o jumatate de gura'), a caror vesnica preocupare este ".sa nu greseasca'.

Parintii acestor copii sunt uneori mandri de "cumintenia' copiilor lor, alteori sunt jenati pentru ca ii considera prea "moi', prea "blegi'.

Este timiditatea o calitate sau un defect?

Unele persoane apreciaza copiii timizi, considerand ca manifesta respect, bun simt, nu deranjeaza, nu intrerup conversatiile etc. insa, probabil, putine dintre acestea banuiesc ce se poate ascunde in spatele timiditatii si ce consecinte poate avea aceasta trasatura, pe termen lung.

De obicei, copiii care se manifesta timid au o stima pentru sine redusa, nu au incredere in fortele proprii si sunt dominati de un puternic complex de inferioritate. Ei simt ca "intotdeauna ceilalti au dreptate', "sentimentele mele nu conteaza' si ca, daca are loc un incident, acesta se intampla numai din vina lor. C.G. Jung (1997) remarca faptul ca persoanele timide au pretentia ascunsa de a fi apreciate si recunoscute la adevarata lor valoare, au convingerea propriei competente ramase nedescoperite. Din aceasta cauza, ele reactioneaza la cel mai mic gest de dezaprobare.

Timiditatea mai poate reprezenta si o forma mascata a tipului de personalitate pasiv-agresiva (Lelord C, Andre F., 1998). Aceasta se caracterizeaza printr-o stare de nemultumire, un sentiment de frustrare si o atitudine fatisa de critica la adresa parerilor celorlalti. Personalitatile pasiv-agresive sunt dualiste, nu exprima direct ceea ce simt. Aparent, ele accepta deciziile si par sa nu fie deranjate de nimic, insa "pe la spate' tot timpul au ceva de comentat si in loc sa se antreneze intr-o lupta deschisa, se multumesc sa impinga in arena alte persoane, mai naive. Personalitatile pasiv-agresive sunt asemeni unui vulcan, care poate la un moment dat izbucni, fara sa te astepti si fara sa intelegi din ce cauza.

Prin urmare, adultul care incurajeaza timiditatea la copilul sau, risca sa-i cultive in acelasi timp si incapacitatea de a opune rezistenta si de a-si exprima respectuos punctul de vedere atunci cand nu este de acord cu anumite decizii, vulnerabilitatea si sensibilitatea crescuta la "sagetile' trimise de ceilalti, umilinta si acceptarea situatiilor care il defavorizeaza etc.

"Atunci, e mai bine sa fie obraznic?' s-ar putea intreba unii.

Obraznicia

La polul opus timiditatii se afla obraznicia. Daca, in general, majoritatea adultilor implicati in educatia copiilor nu sunt de acord cu aceasta forma de comportament, totusi exista parinti care o incurajeaza, uneori in mod indirect. Ei considera ca "in viata trebuie sa inveti sa te descurci cum poti mai bine' si ca ,Js/u trebuie sa te lasi calcat in picioare''. De aceea, ei sunt de parere ca 'Decat sa stai cuminte in coltul tau, mai bine sa fii indraznet'.

Din pacate, granita dintre obraznicie si indrazneala este foarte fragila, iar multi dintre copiii educati in acest spirit nu reusesc sa faca diferenta intre cele doua moduri de comportare. Astfel, ei ajung sa dezamageasca prin lipsa lor de compasiune, de intelegere, de bun-simt si respect manifestate chiar fata de propriii parinti.

O data cu trecerea timpului, acesti copii vor avea tendinta de a lua decizii fara sa tina cont de dorintele sau de sentimentele celorlalti. Prin felul lor de a se comporta, vor risca sa jigneasca persoanele din jur, sa nu accepte alte pareri, sa isi dezvolte o atitudine ostila, ceea ce le va aduce prejudicii pe planul vietii sociale.

Mai exista cazuri de copii care manifesta obraznicie in diferite contexte (de exemplu la scoala), fapt care ii surprinde chiar si pe parinti lor ("Vai, dar copilul meu nu este asa!'⁶). Uneori, parintii acuza cadrele didactice: ,Acasa nu a facut niciodata asa ceva! La scoala a invatat asta!'

Este normal ca parintele sa fie suparat atunci cand aude ca fiica sau fiul lui este "personajul negativ' al intamplarii de la scoala, insa e bine sa se gandeasca si ca, probabil schimbarea comportamentului acestuia se poate datora si lipsei de comunicare eficienta din familie (din diferite cauze: frica, neincredere, interesul scazut al parintilor etc.) sau influentei puternice exercitate de catre ceilalti colegi de scoala (ceea ce denota o autonomie scazuta si o stima pentru sine redusa).

Aroganta reprezinta o forma particulara a obrazniciei si, de cele mai multe ori, este determinata (asemeni timiditatii) de un sentiment de inferioritate cultivat in sufletul individului, de care acesta rareori isi da seama. Pentru a caracteriza acest fenomen, Jung (1997) a folosit expresia de "inflatie psihica', prin care explica umplerea unui spatiu ce nu ar putea fi acoperit in mod normal.

Astfel, putem intelege motivul pentru care acei copii pe care i-am intalnit si i-am caracterizat drept obraznici, se comportau cu aroganta; in spatele acestei atitudini, de fapt, se ascundea neincrederea in fortele proprii.

Dar, atunci, cum este bine sa il educam pentru a nu fi nici obraznic, nici timid?

3.  Asertivitatea

Solutia de mijloc intre timiditate si obraznicie o reprezinta invatarea unui comportament si a unui limbaj asertiv (Bedell R., Lennox S., 1997). Prin aceste forme de manifestare, copilul va invata sa faca afirmatii exprimand ceea ce crede, ce simte si ce doreste, aparandu-si drepturile proprii si respectand, in acelasi timp, parerile altora.

Astfel, pentru a se putea exprima asertiv, copilul va trebui sa ia in considerare sentimentele, opiniile si dorintele interlocuitorului, sa exprime ceea ce doreste intr-un mod direct, fara a acuza sau a jigni persoana cu care discuta. Cu ajutorul limbajului asertiv, el va putea sa decida ce este si ce nu este bine pentru el, va putea spune NU atunci cand considera ca este cazul, dar va avea grija, in acelasi timp, sa respecte pozitia adoptata de celalalt.

(Vom reveni cu detalii asupra acestei probleme in subcapitolul referitor la "Comunicarea eficienta').

Prin urmare, se poate constata ca parintele poarta o mare responsabilitate in ceea ce priveste timiditatea sau obraznicia de care da dovada copilul sau. In functie de felul in care este educat in familie, copilul va reusi sa se poata exprima fara "sa greseasca' dar, in acelasi timp, fara "sa se lase calcat in picioare'