Notiunea de discriminare

Notiunea de discriminare   

Din punct de vedere eimologic, a discrimina inseamna a face distinctie intre anumite obiecte, a stabili intre ele o separatie, o diferentiere plecand de la trasaturile lor distinctive. Totusi, astazi, cuvantul discriminare se incarca cu o conotatie negativa: a discrimina, in libajul obisnuit, nu mai inseamna pur si simplu a separa, ci a separa ierarhizand, tratand mai rau tocamai pe cei ce vor fi identificati drept victime ale discriminarii. Astfel, discriminarea se defineste prin diferenta sau disctinctia interzisa deoarece este nelegitima deoarece este arbitrara .

Discriminarea reprezinta tratamentul diferentiat aplicat unei persoane in virtutea apartenentei, reale sau presupuse, a acesteia la un anumit grup social. Discriminarea este o actiune individuala, dar daca membrii aceluiasi grup sunt tratati sistematic in mod similar, aceasta constituie si un patern social de comportament agregat (Michael Banton, 1998). in stiintele sociale termenul face trimitere, in general, la un tratament prejudiciant, cu efecte negative asupra celui vizat.

Cercetarile efectuate au identificat existenta mai multor tipuri de discriminare. in general, este operata distinctia intre discriminarea directa si cea indirecta (Michaela Banton, 1998). Primul tip apare atunci cand tratamentul diferentiat este generat in mod intentionat, in timp ce cel de-al doilea tip apare atunci cand acest tratament are la baza o decizie inechitabila luata anterior. De exemplu, discriminarea directa este prezenta atunci cand doua persoane avand pregatire egala si o slujba similara sunt platite in mod diferentiat datorita faptului ca una dintre acestea apartine unui anumit grup etnic.

Discriminarea indirecta apare atunci cand cele doua persoane sunt platite in mod diferit deoarece au fost angajate in pozitii diferite desi aveau aceeasi pregatire. Kirshna Mallick (1995) propune alte doua tipologii, avand la baza distinctia intre discriminarea intentionata si constienta si cea neintentionata, precum si intre discriminarea practicata de indivizi si grupuri si cea practicata de institutii. Exista cazuri in care anumite persoane sunt discriminate pozitiv (li se acorda privilegii) pe baza situatiei lor defavorizate sau a unor nedreptati la care au fost supuse in trecut (direct, sau indirect, prin stramosii lor nedreptatiti).

Discriminarea pozitiva este deci justificata moral, fie pe baza datoriei de a ajuta pe cel aflat in dificultate, fie pe baza celei de a compensa nedreptati ulterioare. Si totusi, daca discriminarea pozitiva a unor persoane conduce la discriminarea negativa (defavorizarea) altora, ea este repudiata ca imorala. Cu alte cuvinte, concluzia morala este ca discriminarea negativa este inadmisibila (legal dar si moral) chiar si in cazurile in care decurge din scopuri moralmente juste. Chiar daca se admite dezirabilitatea discriminarii pozitive si indezirabilitatea celei negative, pot apare probleme in ceea ce priveste concilierea cerintelor acestora cu alte cerinte care decurg din principii morale acceptate.

Stiintele sociale au oferit o serie de explicatii alternative pentru practicarea discriminarii.  Teoriile care pun accentul pe stratificarea sociala arata ca discriminarea este 'produsul stratificarii sociale bazata pe distributia inegala a puterii, statusului si bogatiei intre grupuri' . Grupurile dominante incerca sa isi mentina pozitia apeland la practici de discriminare. Cercetarile de psihologie sociala au relevat faptul ca membrii grupurilor cu status superior au tendinta sa discrimineze mai mult decat cei ai grupurilor subordonate. - Teoria conflictelor reale elaborata de Sherif (1956) sustine ca discriminarea apare in conditiile competitiei pentru resurse limitate care exista intre doua grupuri. in acest context indivizii tind sa favorizeze membrii propriului grup. O alta serie de explicatii oferite pentru discriminare leaga tratamentul diferentiat aplicat anumitor persoane / grupuri de identitatea sociala.

Teoria identitatii sociale elaborata de Henry Tajfel (1981) arata ca indivizii au tendinta sa discrimineze in favoarea grupului din care fac parte pentru ca acest grup sa obtina o pozitie superioara altor grupuri. Acest fapt conduce la dobandirea unei identitatii sociale pozitive la nivel individual.

Teoria Interactiunii Comportamentale, elaborata de Rabbie (apud. Bouhris, Turner, Gagnon), arata ca discriminarea in favoarea propriului grup este un lucru pur rational, instrumental si economic. Indivizii au tendinta sa ii favorizeze pe membrii propriului grup si ,deci, sa ii defavorizeze pe membrii altor grupuri, pentru a isi maximiza castigul personal. Alocand mai multe resurse membrilor grupului de care simt ca apartin, indivizii se asteapta ca si acestia la randul lor sa ii favorizeze, conform normelor de reciprocitate.

Grupurile supuse cel mai adesea discriminarii si asupra carora s-au centrat cele mai multe studii sunt: minoritatile etnice, rasiale, religioase, grupurile de imigranti. O preocupare aparte a existat pentru discriminarea practicata la adresa femeilor. in ultima perioada un interes special este acordat studiilor referitoare la discriminarea minoritatilor sexuale, a persoanelor cu abilitati speciale, precum si a varstnicilor.

Domeniile de manifestare a discriminarii cele mai investigate au fost sistemul educational, piata muncii, locuirea. Aceste grupuri vulnerabile din punct de vedere social devin vulnerabile si din puncte de vedere economic (S.M. Miller, 1996). Cei care sunt tinta prejudecatilor si a discriminarii intr-o societate anume vor intampina dificultati de integrare pe piata muncii, vor avea dificultati in obtinerea beneficiilor publice. Toate aceste ii fac vulnerabili din punct de vedere economic si ii includ in categoria grupurilor cu risc ridicat de saracie. Pentru reducerea discriminarii au fost dezvoltate o serie de strategii menite sa asigure egalitatea de sanse in zonele in care au fost in mod sistematic subreprezentate a persoanelor care fac parte din grupuri supuse in mod traditional discriminarii.

In Statele Unite aceste strategii poarta numele de Actiune Afirmativa, in timp ce in Marea Britanie sunt cunoscute sub denumirea de Discriminare Pozitiva. Aceste strategii nu presupun o 'discriminare inversa', ci au menirea sa asigure egalitatea de sanse pentru toti cetatenii, indiferent de grupul caruia ii apartin. Discriminarea Pozitiva si Actiunea Afirmativa presupun pe de o parte recunoasterea dezavantajelor acumulate de grupurile respective, precum si dezvoltarea de politici si de practici care ajuta la depasirea dificultatilor (Neil Thompson, 1997).

Domeniile principale in care s-au focalizat actiunile strategiilor de eliminare a discriminarii sunt piata muncii, educatia si locuirea. Discriminarea si etica sociala Conceptiile etice clasice judecau moral comportamentul uman mai ales in functie de anumite calitati exemplare pe care ar trebui sa le posede si foloseasca orice om.

Astfel, printre virtutile clasice se numarau intelepciunea, corectitudinea (calitatea de a fi drept), curajul, moderatia (Platon), prudenta, etc., la care se adauga ulterior speranta si mila (doctrina morala crestina), onestitatea (cinstea), sinceritatea, altruismul, respectul fata de ceilalti (sau drepturile lor), responsabilitatea, loialitatea etc.

O conduita morala este apreciata drept buna sau corecta daca ilustreaza sau aplica aceste virtuti, daca se afla in corespondenta cu cerintele ce decurg din ele . Enunturile normative sunt specifice eticii, si a existat chiar parerea ca adevarul sau falsul lor formeaza intreg obiectul de studiu al acestei discipline. Specific normelor este un caracter imperativ (ele indica ceea ce este necesar sau trebuie sa se intimple, nu in sensul necesitatii naturale, ci al celei morale, conform careia 'trebuie = se impune, se cuvine, se cere'). Necesitatea morala este ceva diferit de realitatea de fapt, si poate contrasta cu aceasta (de exemplu, norma morala spune ca 'este necesar ca nimeni sa nu minta' dar, in fapt, majoritatea oamenilor mint in diverse imprejurari), dar ea nu coincide neaparat cu necesitatea de ordin juridic sau administrativ.

Desi multe norme juridice coincid cu normele morale, exista norme morale care nu constituie si norme juridice (nu sunt impuse prin lege). Dincolo de toate aceste clasificari, normele morale ramin norme, deci au caracter: constringator (in situatiile in care se aplica, ele nu sunt facultative); universal (daca se aplica intr-un caz, se aplica in toate cazurile de acelasi tip); prevalent (prevaleaza asupra preferintelor subiective sau personale, dorintelor, atasamentelor); non-indiferente (comanda aprecierea sau blamarea unor actiuni/atitudini, adica nu 'tolereaza' orice).

Etica economica si sociala s-a conturat mai recent ca domeniu autonom al eticii, dar ea are o deosebita importanta si ocupa un loc tot mai mare in dezbaterile contemporane. Uniunea Europeana are programe speciale vizind dezvoltarea cercetarii si predarii eticii economice si sociale. In cazul principiului nediscriminarii, avem de-a face cu o norma morala ce a capatat, in timp, valoare de norma juridica.

Principiul nediscriminarii, ca drept fundamental al omului 'Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si drepturi', asa incepe articolul 1 din 'Declaratia Universala a Drepturilor Omului'. Sistemul drepturilor omului poate fi vazut ca mecanism ce contribuie la restrangerea unor posibile excese din partea autoritatilor statului. Avand in vedere ca un drept al omului este o reendicare atribuita prin simpla conditie de a fi fiinta umana, Conventia Europeana a Drepturilor Omului are natura extraordinara. Creat in 1949, Consiliul Europei urmareste crearea unui continent liber, democratic si pasnic prin promovarea a trei principii: pluralismul democratic, drepturile omului si statul de drept. Acest organism are institutii reprezentative precum amintita Conventie Europeana a Drepturilor Omului al carui mecanism de aplicare este Curtea Europeana pentru Drepturile Omului .

Partea a II-a a Constitutiei Europene este dedicata Cartei Drepturilor Fundamentale ale Omului, adoptata la Nisa, in decembrie 2000. Pentru prima data sunt definite fundamentele democratice ale Uniunii. Carta reuneste, intr-un singur text, drepturile civile, politice, economice si sociale ale tuturor cetatenilor care locuiesc in spatiul UE. Pentru apararea propriilor drepturi, cetateanul european va putea sa invoce Carta in fata Curtii de Justitie. Este introdus dreptul la initiativa civica pentru cetateni (la cererea a cel putin un milion de cetateni dintr-un anumit numar de state membre, Comisia poate fi determinata sa inainteze o propunere legislativa conform doleantelor semnatarilor). In partea a III-a a Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa trateaza politicile si functionarea Uniunii, stabilind principii precum nediscriminarea si cetatenia; politicile si actiunile interne; asocierea tarilor si a teritoriilor de peste mari; actiunea externa a Uniunii; functionarea Uniunii.

Interzicerea discriminarii este instituita la nivel regional european, adica cele consacrate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Protocoalele la Conventie si Jurisprudenta Curtii, in cap. V CEDO si art. 14 si Protocolul nr. 12. Legislatia si autoriatea care se raporteaza la lupta antidiscriminare in Romania Discriminarea, ca forma de marginalizare de orice fel si in orice situatie este, din pacate, un fenomen inca prezent in societatea democratica, fiind atat de obisnuit incat este considerat normal de catre foarte multi romani.

Ne confruntam atat de des cu discriminarea, incat sunt cazuri in care nici macar nu remarcam acest fapt. Discriminarea este imposbil de eliminat, caci numai intr-o societate ideala oamenii se adapteaza, de fiecare data, intr-o maniera perfecta la circumstante si la persoanele din jur, fara a tine cont de anumtite criterii injuste. Ar insemna ca fiecare dintre noi sa renunte la propria identitate.

In Romania a fost infiintat Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii - autoritatea care se ocupa cu stabilirea politiclor impotriva discriminarii - care are rolul de a informa si de a forma societatea romaneasca in vederea eliminarii oricarei forme de discriminare, de a investiga si de a sanctiona actele de discriminare, contribuind astfel la crearea unui climat general de incredere, respect si solidaritate, definitoriu pentru o societate democratica si europeana.

Alaturi de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii actioneaza si alte autoritati publice cu responsabilitati sectoriale in domeniu: Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Educatiei si Cercetarii, Ministerul Sanatatii, Ministerul Justitiei, Ministerul Culturii si Cultelor, Ministerul Integrarii Europene, Ministerul Afacerilor Externe, Consiliul National al Audiovizualului, Secretariatul General al Guvernului. Discriminarea reprezinta un comportament de excludere sau de reducere a accesului unor indivizi la anumite resurse.

Legea nr. 324/2006 defineste discriminarea ca fiind: 'orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice.'

Legislatia in vigoare, si anume Legea nr. 324/2006 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare si Legea nr. 340/2006 pt. modif si completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati reglementeaza intr-o maniera cat mai completa domeniul discriminarii, insa pentru a intelege ceea ce este discriminarea si pentru a informa populatia este nevoie de mai multe activitati care sa implice societatea civila. Se pare ca, desi in ciuda existentei unei legislatii si a unor institutii pentru combaterea discriminarii, implicand si organizatiile neguvernamentale, Romania mai are nevoie si de altceva.

Este posibil sa fie nevoie de timp, pentru schimbarea mentalitatilor. Sau poate ar trebui sa existe un sistem ' legal laid ', de asistenta juridica gratuita pentru anumite categorii dezavantajate, printre care se numara si victimele discriminarii.

BIBLIOGRAFIE

1. PSI Sociologie Conf. Univ. dr. Nicolae Rotaru

2. Bouhris, Turner, Gagnon, 1997

3. Principiul egalitatii in dreptul romanesc Simina Elena Tanasescu, Editura  'All Beck', Bucuresti, editia 1999

4.'Constitutia Europeana', editura Bogdana, Bucuresti

5.Institutii Europene si notiuni de drept comunitar dr. Vasile Ciocan, Emil Nuna, Editura Graf Net, editie 2004