Nevoile copilului pentru realizarea unei dezvoltari normale

Nevoile copilului pentru realizarea unei dezvoltari normale

Nevoile de baza ale copilului sunt:

1. Nevoia de dragoste si securitate: este o nevoie permanenta in copilarie si foarte importanta in construirea atasamentului. De felul in care va fi satisfacuta aceasta nevoie va depinde calitatea viitoarelor relatii sociale ale adultului cu colegii, cu prietenii, cu propria lui familie. Aceasta nevoie este conditia dezvoltarii unei personalitati sanatoase.

a)     Nevoia de dragoste - e implinita de relatii calde si afectuoase ce se formeaza imediat dupa nastere, cu mama si treptat cu alte persoane; copilul isi contureaza identitatea si devine constient de sine. In dragostea parintilor, copilul este acceptat si valorizat neconditionat, indiferent de sex, aparente sau personalitate.

Aceasta dragoste este daruita fara solicitarea unei compensatii. Iubirea mamei este izvorul tuturor virtutilor care vor inflori in viata spirituala a copilului. De aceea, multi oameni mari marturisesc ca ei datoreaza ceea ce sunt si au bun in ei educatiei mamei lor. Putem aminti pe cei trei Parinti Capedocieni si pe Fericitul Augustin, care vorbesc cu mult respect si veneratie despre educatia primita. Un copil parasit de parinti este un copil frustat de cele mai minunate daruri pe care le putem primi ca si copii: dragostea si ocrotirea mamei. Lipsa mamei inseamna lipsa tandretii, a comunicarii, a educatiei elementare - componenta fundamentala in formarea personalitatii umane. E adevarat ca diverse institutii de ocrotire sociala, alteori familii pioase incearca sa ofere acestor copii tot ceea ce pot ele oferi, dar, cu toate eforturile, caldura si atmosfera caminului parintesc, nu pot fi implinite in nici un fel, pentru ca sentimentul matern este de neinlocuit.

De asemenea, prin abandon, copiii sunt privati de primirea credintei si vietii in Dumnezeu, direct de la parinti. In anul 1951, Bowlby ajunge la concluzia ca ". Dragostea de mama e la fel de importanta pentru sanatatea mentala cum sunt vitaminele si proteinele pentru sanatatea fizica". In 1968, Casler afirma - in evident contrast ca ". organismul uman nu are nevoie de dragostea materna pentru a functiona normal".

Ulterior, Bowlby (1968) merge mai departe sugerand ca toti indivizii care sufera de orice tip de tulburare psihiatrica prezinta alterari ale capacitatii de a stabili relatii afective stranse si apropiate, alterari care isi au originea in contactul timpuriu deficitar cu mama. Conceptul de "deprivare materna" a castigat o larga recunoastere si a fost acceptat drept cauza a unor manifestari diverse, precum: intarzierea dezvoltarii mentale, delicventa, depresie si psihopatia lipsei de afectiune.

b)     Nevoia de securitate - se implineste prin stabilirea relatiilor familiale, prin atitudini si comportamente constante din partea parintilor. Securitatea este oferita de un spatiu si figuri familiale. Imediat dupa nastere, ceea ce este nou, necunoscut, neasteptat, poate fi periculos pentru copil. Dezaprobarea e la fel, interpretata de copil, ca o retragere temporara a afectiunii si este simtita inainte de formarea limbajului.

2. Nevoia de experiente noi de stimulare - conditioneaza dezvoltarea inteligentei copilului. Jocul si limbajul sunt cele mai importante activitati ale copilului in sensul trairii de experiente noi. In joc, copilul exploreaza lumea, isi dezvolta mecanismele comportamentale destinate controlarii cu situatiile provocatoare ale realitatii. Prin aceste experiente, copilul isi dezvolta lumea lui interna care este o reflectare a celei externe, colorata cu sentimentele traite in momentul in care a descoperit-o. Copilul isi gaseste raspunsul in capacitatea de a explora, de a descoperi - si astfel a invatarii.

3. Nevoia de incurajare, apreciere si de a i se recunoaste capacitatile

Trecerea de la copilul neajutorat la adultul autodeterminant se realizeaza si prin cunoasterea bucuriei si apoi trairea nevoii de succes. Se realizeaza un proces de automodelare, pornind de la exemple pe care copilul le identifica sau alege din randul persoanelor importante pentru el. Educatorii (profesorii) joaca un rol foarte important.

Incurajarile adultului si exprimarea unor exigente rezonabile fata de copil sunt esentiale in socializarea copilului. Acest mod de rasplata il responsabilizeaza pe copil si ii creeaza o atitudine pozitiva fata de sarcini si fata de efort. Aceasta recunoastere a meritului copilului trebuie facuta, vazand in special efortul depus de copil si nu rezultatul, atat pentru a incuraja pe copiii cu rezultate mai slabe, dar  si pentru a preveni tendinta copilului de a vana, cu orice pret, rezultatul. Un copil respectat de adultii din jurul sau va creste cu sentimentul valorii si a respectului de sine si conduita lui in viata va fi in limitele acestui respect.

4. Nevoile de baza fiziologice ale copilului - la varsta mica, adultul raspunde in totalitate de cunoasterea si indeplinirea lor. Greselile pe care le fac adultii in satisfacerea acestor nevoi pot distorsiona dezvoltarea copilului. Consecintele sunt grave si sunt platite de indivizi dar si de societate in ansamblu.

5. Nevoia de responsabilitate - devine la o anumita varsta o nevoie de baza a copilului. Prin aceasta nevoie se dezvolta autonomia copilului. Mai intai, copilul invata sa se ingrijeasca singur, sa manance, sa se spele, sa se imbrace, etc.

Responsabilitatile cresc pe masura ce copilul creste si dau copilului sentimentul puterii lui, al libertatii in actiunile proprii. Copilul are nevoie de castigarea si recunoasterea treptata de catre ceilalti, a independentei sale. Exemplu: Scoala are un rol important. Adaptarea sociala - este participarea la viata grupului de copii, fiind un exercitiu pentru viata sociala a adultului. Majoritatea gasesc in aceasta relationare cu partenerii de aceeasi varsta o conditie a normalei dezvoltari sociale ulterioare. Pentru Bowlby, teoriile relationarii fata de obiect si nevoia de relationarii fata de obiect si nevoia de relationare a fost fundamentala. Pentru Allport si Kohut a existat nevoia dezvoltarii stimei (respectului) de sine. Toate aceste teorii fac referire la nevoi fundamentale, dar pacatuiesc prin nerecunoasterea importantei altora. Teoria cognitiv-experientiala a sinelui afirma ca mentinerea unui echilibru intre ele si e important si ca imaginea despre lume a unei persoane se formeaza pe baza unui sistem de credinte. Cand o nevoie e implinita produce efecte pozitive; cand nu isi gaseste raspunsul, se instaleaza frustarea si o stare emotionala negativa. Perceptia, si nu realitatea, este cea care determina modul in care un eveniment influenteaza o credinta. Corespunzatoare nevoii de autovalorizare este imaginea sinelui de-a lungul unei dimensiuni care variaza de la "moral, competent, puternic, care merita sa fie acceptat", la "imoral, incompetent, nedemn, slab".

Referat: Dimensiunile creativitatii la matematica Referat: Metoda - tehnica prin care continutul este comunicat cu scopul de a atinge obiectivele formarii

Pozitionarea pe aceasta scala se regaseste in trasaturi de personalitate, cum ar fi: stima de sine inalta/scazuta; autoacceptarea/respingerea de sine; increderea/neincrederea; competenta/incompetenta.

Consecinte ale neimplinirii nevoilor copilului

Esecul in a raspunde nevoilor de dragoste si securitate are ca efect sindromul de "deprivare materna". Suprastimularea produce si ea efecte negative: neliniste, extenuare si tulburari ale somnului. Nevoia de a se adapta rapid si repetat la situatii in continua schimbare, poate duce la dezorientare si distorsionarea realitatii, oboseala, apatie si renuntare. Nesatisfacerea nevoii de responsabilitate conduce la deficiente in deprinderile de autocontrol si planificare, la tendinta tanarului de a se manifesta impulsiv, la nesocotirea drepturilor celorlalti - pe scurt, la iresponsabilitate.

Securitatea emotionala

Partenerii de aceeasi varsta asigura copilului un sentiment de securitate emotionala. Copiii isi ofera unii altora informatii despre tipul de comportament cel mai eficient in diferite situatii. Normele comportamentale sunt astfel invatate si intarite in grup. Grupul joaca un rol important in invatarea de catre copii - unii de la altii - a unui numar mare de abilitati. Cea mai mare parte a acestei invatari este informala si implicita. Jocul le permite dezvoltarea a numeroase abilitati fizice, intelectuale si sociale.

6. Calitatile ingrijirii materne necesare unei dezvoltari normale

Majoritatea lucrarilor cu acest subiect pornesc de la raportul realizat in anul 1951 de Bowlby pentru Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) si continua cu trilogia aceluiasi autor "Atasament si pierdere". In lucrarea din 1951 se arata ca esentiala pentru sanatatea copilului e posibilitatea acestuia de a avea o relatie calda, intima si continua cu mama.

In 1958 el reafirma importanta relatiei mama-copil si priveste atasamentul fata de o singura "figura materna" ca fiind crucial, dar scrie ca e bine sa se incerce obisnuirea treptata a copilului cu ingrijirea si contactul acordate de persoane noi.

In urma studiilor continuate in directia deschisa de Bowlby, s-a ajuns la un numar de 6 caracteristici considerate in mod curent, ca fiind indispensabile unei bune ingrijiri materne:

1.     O relatie de iubire - "Iubirea" este greu de definit si multi autori au respins acest aspect, considerandu-l un element nemasurabil si mistic. S-a demonstrat de catre cercetatori ca exista o legatura stransa intre calitatile relatiilor familiale si dezvoltarea psihologica ulterioara a copilului (Rutter, 1971; West, 1969)

2.     Atasament. Majoritatea copiilor dezvolta un puternic atasament fata de parinti. Acesta prezinta insa o multitudine de forme individuale de manifestare a intensitatii si distributiei. Bowlby descrie o caracteristica a atasamentului, numita monopolizare, care determina copilul sa se fixeze la o singura persoana.

Monopolizarea presupune ca aceeasi persoana sa fie in contact prelungit cu sugarul in perioada dezvoltarii atasamentului. Emerson a aratat ca nu totalul timpului petrecut in compania copilului este important, ci intensitatea interactionarii parintelui (mamei) cu acesta. Mamele, care se joaca cu copilul, care ii acorda o mare atentie , vor stabili o relatie de atasament mai puternic. Atasamentul se poate dezvolta si fata de frati sau surori si fata de persoane care se joaca cu el.

3.     O relatie continua. Separarile episodice nu sunt neaparat un lucru rau pentru dezvoltarea individului. Studiul realizat in 1968 pe un esantion de 5000 de copii britanici (Douglas & al., 1968) a aratat ca problema nu e separarea in sine, ci momentul in care ea se produce si contextul. Separarile "fericite" il pot proteja pe copil de efectele negative ale unor ulterioare separari stresante.

4.     O interactiune stimulativa. Pentru argumentarea acestei nevoi s-au folosit studii comparative realizate cu subiectii din familie si institutionalizati.

5.     O relatie cu o singura persoana - reprezinta o problema controversata. Studiile mentionate cu privire la atasament furnizeaza argumente contradictorii. Nu doar apropierea fizica in sine este importanta, ci si calitatea relatiilor prilejuite de acesta.

6.     Mentinerea copilului in propria casa. Copilul e separat foarte devreme de parintii care isi vor relua munca si va creste in "casa copiilor" sub ingrijirea unui personal specializat. Contactele frecvente si intense ale copilului cu parintii fac sa se dezvolte relatii de atasament puternice si sa se produca o dezvoltare normala.

Studiile realizate in domeniu mentioneaza o multime de factori considerati "importanti" in dezvoltarea normala a copilului. Exemplu: protectia, alimentatia, joaca, jocul cu alti copii sau cu parintii, disciplina, comunicarea parinte-copil. Prin aceste aspecte (si altele), parintii sunt importanti.

Efectele pe termen scurt ale separarii de mama

Experimentele numite "situatia stranie" constau in proceduri in care, pe o durata totala de 20 de minute, mama este separata de copil si acesta este lasat singur intr-o camera de joaca unde intra o persoana necunoscuta. Sunt descrise trei tipuri de comportament:

1.     Atasamentul singur - s-a manifestat prin doua forme. Ambele variante aveau in comun utilizarea de catre copil a celui care il ingrijea. Copiii au manifestat incredere in persoanele fata de care s-au atasat.

2.     Atasamentul anxios - rezistent - s-a manifestat in 10% dintre cazuri. Copiii exprimau o "rezistenta" prin cautare si respingere a contactului fizic, iesind din imbratisari, aruncand jucariile, etc. Copiii si-au revenit cu greu dupa despartire.

3.     Atasamentul anxios - evitant - s-a manifestat in 20% dintre cazuri. Copiii se dovedeau preocupati de jucarii si acceptau prezenta strainului, dezvoltand manifestari ale stresului separarii - in special cand ramaneau cu persoana necunoscuta.

Dupa separare, copiii ignora pe necunoscut si-l resping. Comportamentul e exact opus celui manifestat de copiii cu atasament de tip sigur, care, la a doua reuniune, cautau si mai mult atentia si contactul cu adultul. Ca si in cazul atasamentului anxios-rezistent, stresul le afecta capacitatea de a reveni la joaca.

Concluzia

Mamele sau persoanele, care suplineau acest rol, manifestau mai putina grija, atentie si raspundeau cu intarziere solicitarilor copiilor. Modelul atasamentului "rezistent" pare sa fie asociat cu ingrijirea de tip haotic, inconstanta calitativ.

Cand mama este mai apropiata de un alt urmas - copilul de modelul atasamentului "rezistent" sufera.

Separarea de parinti

Tipuri de experiente de separare a copilului de parinti, carepot fi grupate in trei categorii:

1)     Separari de foarte scurta durata care decurg in ingrijirea acordata de mai multe "figuri materne": bunica/bunici, sora/frate etc. Este asociata cu ingrijirea din partea mai multor persoane (mama poate merge la lucru si lasa copilul in grija unei alte persoane). Alte studii au afirmat pericolul reprezentat de crese si alte forme de centre de zi pentru copiii anteprescolari si prescolari - presupune riscul epidemiilor ce se pot raspandi mai usor in colectivul de copii.

2)     Separari temporare cu durata de cel putin cateva saptamani. Studiile au demonstrat ca separarea copilului timp de o luna in primul an de viata poate produce riscul tulburarilor psihologice ulterioare.

3)     Separari permanente (definitive). Studiile au aratat existenta unei legaturi intre familiile destramate si delicventa copiilor.

Tipul si calitatea ocrotirii asigurate copilului s-au dovedit in toate studiile anterioare a fi factori determinanti pentru dezvoltarea ulterioara.

Deficitul in dezvoltarea comportamentala, emotionala, intelectuala si a limbajului poate sa apara in urma unor circumstante nevaforabile prezente la oricare dintre etapele devenirii copilului. Acceptarea ideii dezvoltarii mai accelerate a creierului uman in primii doi ani de viata (Marshall, 1968) poate face plauzibila concluzia ca privatiunile influenteaza mai puternic in aceasta etapa.

Deficitul alimentar - constituie, probabil, principalul factor responsabil de sindromul "dorfismului de depravare". In cazuri extreme, malnutritia poate afecta si normalitatea dezvoltarii mentale, dar subiectii cu care au lucrat nu se incadreaza in aceasta categorie.

Deficienta de intelect isi poate gasi cauza in lipsa de stimulare senzoriala, emotionala si sociala a copiilor.

Conceptul de depravare paterna poate fi utilizat pentru a desemna diferite experiente neadecvate in relatia copilului cu tatal. Apare in contextul absentei sau separarii totale de tata. Copiii fara tata nu constituie un grup omogen in ceea ce priveste modul in care s-a ajuns in situatia respectiva, si anume:

decesul tatalui sau separarea parintilor: copilul ramane cu mama, care cauta sau nu, un substitut pentru "figura paterna", este crescut de un alt membru al familiei, este abandonat sau plasat intr-o institutie de ocrotire;

decesul mamei sau separarea parintilor: tatal incredinteaza copilul spre crestere unui alt membru al familiei sau unei institutii;

decesul ambilor parinti: copilul e ingrijit de alt membru al familiei, creste intr-o institutie, se afla in plasament familial temporar, este adoptat;

decaderea tatalui (ambilor parinti) din drepturile parintesti: copilul creste in familia marcata de neintelegere si violenta; profesia tatalui nu-i permite sa fie in permanenta aproape de copil; tatal se afla in detentie.

Pentru copilul mic, calitatea mediului inconjurator e foarte importanta, mai ales stimularea senzoriala - atingeri, interactiunea verbala, acces la jucarii cu forme, culori diferite. Nevoia de un mediu stimulativ exista si pentru copilul mai mare, fapt consemnat in Conventia ONU, cu privire la Drepturile Copilului (1981, articolul 31): "copilul are dreptul la odihna, recreere si participarea la joaca adecvate varstei sale".

Institutionalizarea determina si stare de dependenta. Cand totul e asigurat de altcineva (alimente, adapost, dar si reguli si rutina), atunci cand devierea de la comportamentul impus e pedepsita, este logic ca tinerii solicita independenta si autodeterminare. Unii ajung in penitenciare sau in spitale psihiatrice, altii in strada.

Sistemul de protectie a copilului poate fi impartit in patru mari directii (Cf. Burke, 1995):

1)     Ocrotire familiala asistata de stat - parintii pastreaza tutela propriilor copii, dar beneficiaza de sprijinul si supravegherea organizatiilor agentiilor statului;

2)     Adoptia - este o alternativa disponibila pentru acei copii ai caror parinti au murit, au renuntat la drepturile lor parintesti sau au fost decazuti din aceste drepturi in urma unei hotarari judecatoresti. In multe cazuri, legaturile cu parintii biologici se rup. Adoptia e considerata cea mai buna optiune pentru copilul care nu poate ramane in familia de origine. Este recomandata adoptia de catre parinti din acelasi mediu cultural.

3)     Plasamentul familial (foster) - este o varianta pentru copiii care nu indeplinesc criteriile de adoptie sau care asteapta sa fie adoptati. Parintele foster (asistentul maternal) preia temporar drepturile de custodie a copilului. Ingrijirea poate fi de scurta durata (pana la rezolvare unei crize in familia de origine, criza care a determinat separarea temporara a copilului de parinti) sau de durata lunga (asemanatoare adoptiei). Sistemul plasamentului familial e considerat "a doua - cea mai buna optiune" pentru copil dupa adoptie. In tarile occidentale s-a dezvoltat sistemul de plasament familial individual sau pentru mici grupuri de copii.

4)     Asistenta - in institutii trebuie considerata a fi alternativa ultima. Ei i se atribuie marcante efecte negative in dezvoltarea copilului. Sistemul de protectie in Europa de Est, in perioada socialista era in esenta unul medical. Copilul identificat ca avand nevoie de protectie era scos din familie si interesat pentru a fi diagnosticat - dupa care o decizie clinica putea repartiza copilul catre institutia care raspundea tipului de ingrijire necesara situatiei sale.