Nu toate relatiile interumane sunt
relatii sociale. Cand grupurile de oameni se arunca unele asupra
altora, in razboi exterminator, cand omul se lupta impotriva omului
la fel de nemilos cum ar strivi animalele si plantele
daunatoare, atunci intre partile aflate in conflict
exista efect reciproc si relatie mutuala, dar nu si
societate. Societatea este actiune concertata si cooperare, in
care fiecare participant vede in succesul celuilalt partener un mijloc pentru
atingerea succesului propriu.
Luptele in care hoardele si triburile
primitive se infruntau unele pe altele pentru locurile de adapare,
terenuri de vanatoare si pescuit, pasuni si
prazi, erau razboaie nemiloase de anihilare. Erau razboaie
totale. Acelasi caracter l-au avut si primele intalniri, in secolul
al XIX-lea, dintre europeni si aborigenii din teritoriile nou accesibile.
Dar inca din negura vremurilor, mult inainte de epoca despre care
cronicile istoriei incep sa ne furnizeze informatii, a inceput
sa se dezvolte un alt mod de abordare. Chiar si in razboi,
oamenii au pastrat anumite rudimente de relatii sociale stabilite
anterior; in luptele cu alte popoare, cu care nu avusesera inainte nici un
contact, ei au inceput sa ia in calcul ideea ca, intre fiinte
umane, in ciuda inimicitiei lor imediate, este posibil un aranjament de
cooperare ulterior. Razboaiele erau purtate pentru a lovi dusmanul;
dar actele de ostilitate nu mai erau crude si nemiloase, in intelesul
deplin al termenului. Beligerantii au inceput sa respecte anumite
limite, care intr-o lupta impotriva altor oameni - prin contrast cu
luptele impotriva animalelor - n-ar trebui incalcate. Deasupra urii
implacabile si a freneziei distrugerii si anihilarii, a inceput
sa prevaleze un element social. A aparut ideea ca fiecare
adversar uman ar trebui considerat un potential partener pentru o viitoare
cooperare si ca acest fapt nu trebuie neglijat in
desfasurarea operatiunilor militare. Razboiul a incetat de
a mai fi considerat starea normala a relatiilor interumane. Oamenii
au recunoscut ca cel mai bun mijloc de continuare a luptei pentru
supravietuirea biologica este cooperarea pasnica. Putem
afirma chiar ca indata ce oamenii au realizat ca este mai
avantajos sa-i inrobesti pe cei invinsi decat sa-i ucizi,
razboinicii, inca din timpul luptei, incepeau sa-si
puna problema pacii care va urma. Robia era, in linii mari, un pas
preliminar catre cooperare. [p.170]
Impunerea ideii ca nici chiar in
razboi nu trebuie considerate permise toate actele, ca exista
acte de lupta legitime si ilegitime, ca exista legi, i.e.,
relatii sociale situate deasupra tuturor natiunilor, chiar si a
celor care se combat momentan reciproc, a dus in cele din urma la
instituirea Marii Societati, care cuprinde toti oamenii si
toate natiunile. Diversele societati regionale s-au contopit
intr-o societate ecumenica.
Beligerantii care nu se lupta
salbatic, ca fiarele, ci conform regulilor "umane" si sociale de
lupta, renunta la intrebuintarea anumitor metode de
distrugere, pentru a obtine anumite concesii din partea inamicilor lor. In
masura in care asemenea reguli sunt respectate, intre partile
aflate in conflict exista relatii sociale. Actele ostile in sine nu
sunt doar asociale, ci antisociale. Este contraproductiv sa definim
sintagma "relatii sociale" astfel incat sa desemnam prin ea
si actiuni care urmaresc anihilarea altor persoane, sau
frustrarea actiunilor acestora. [8]
Acolo unde singurele relatii existente intre oameni sunt acelea care
urmaresc detrimentul mutual nu exista nici societate, nici
relatii sociale.
Societatea nu este doar interactiune.
Exista interactiune -- influente reciproce -- intre toate
partile universului: intre lup si oaia pe care o devoreaza,
intre virus si omul pe care-l ucide, intre piatra care cade si lucrul
pe care cade ea. Societatea, pe de alta parte, presupune intotdeauna oameni
care actioneaza in cooperare cu alti oameni, pentru a le da
posibilitatea tuturor participantilor sa-si atinga
propriile lor teluri.
