Dreptul la locuire si copii strazii

« Dreptul la locuire face parte din legislatia privind drepturile omului si este stipulat in sase conventii/ tratate internationale ratificate si de Romania. Aceste acorduri fiind semnate, si asa cum rezulta si din articolul 11 din Constitutia din 1991 si cea din 2003 (1) "Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte".(2) "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern." In Constitutia din 1991 si cea din 2003 dreptul la locuire nu este formulat in mod explicit, dar este inclus difuz in articolul 43 (1991) si respectiv 47 (2003) "Nivelul de trai", care stipuleaza faptul ca (1) "Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent". In legislatia romaneasca, dreptul la o locuinta este prevazut relativ explicit in Legea Locuintei 114 / 1996, precum si in Legea pentru prevenirea si combaterea marginalizarii sociale 116 / 2002."Accesul liber si neingradit la locuinta este un drept al fiecarui cetatean". [ . ] "Realizarea locuintelor constituie un obiectiv major, de interes national, pe termen lung, al administratiei publice centrale si locale."

O serie de documente recente promovate de diferite organisme internationale (UN, UNECE, UNHCR, UN-HABITAT, Consiliul Europei etc.) subliniaza faptul ca dreptul la locuire este un instrument fundamental in promovarea si transpunerea in practica a accesului la locuire (ca fenomen complex), insa nu se rezuma (doar) la simpla posesie a unei locuinte (adecvata sau nu), ci cuprinde multe alte drepturi, cum ar fi dreptul de a nu fi discriminat (persoanele fara adapost suferind o puternica discriminare si marginalizare) si, consecutiv, dreptul la tratament egal, precum si dreptul la auto-determinare si auto-realizare. Cei exclusi de la o locuire adecvata au, in fapt, aceleasi nevoi de locuire de baza ca oricare alt individ: nu doar in sens de adapost, ci, mai mult, in sens de acces la utilitati si servicii de baza - apa, conditii igienico-sanitare, siguranta in fata evacuarii fortate, siguranta vecinatatii - care sa le asigure cel putin un minimum de securitate si demnitate ca fundamente si premize ale integrarii si participarii sociale normale. A opta pentru o viziune ingusta de percepere a acestor nevoi doar in termeni de nevoi fizice ar conduce la subestimarea importantei simbolice a locuintei/ locuirii in viata de zi cu zi a indivizilor, - viata in comunitate, in societate - si ar genera subminarea notiunii fundamentale de demnitate umana, pe care se fundeaza intreaga filozofie a drepturilor omului, al caror rol este tocmai de a asigura preconditiile necesare respectarii acesteia. »

Avand in vedere aceste considerente, aflarea factorilor/cauzelor care determina aparitia acestei probleme este de o importanta vitala si constituie primul pas care trebuie facut in vederea rezolvarii acesteia.

Dan, Adrian-Nicolae (2004). Locuirea in Romania. Dreptul la locuire. Salvat in data de 12 aprilie 2006 de pe adresa www.iccv.ro/romana/revista/ rcalvit/pdf/cv2005.1-2.a01.pdf

Mihailescu, A. (2000). Aspecte ale standardului de viata in Romania ultimilor zece ani. Calitatea vietii, XII, nr 1-4, p. 101-109.

Pentru a vedea care sunt factorii socio-economici care determina aparitia fenomenului homeless, trebuie mentionata aceasta idee: "Calitatea vietii se apreciaza pe baza unor indicatori ce pun in evidenta conditiile materiale (locuinta, venituri, buget, aprovizionare, gradul de valorificare a resurselor, conservarea bunurilor etc.), factorii biologici (sanatate, asistenta sanitara, calitatea mediului inconjurator etc.), conditiile sociale (libertate, posibilitati de afirmare, justitie sociala si altele) si conditiile cultural-spirituale (accesul la educatie, circulatia si folosirea cunostintelor, accesul la informatie, nivelul ambiantei culturale etc.). Desigur, acesti indicatori ne ofera o imagine obiectiva a calitatii vietii. Calitatea vietii are insa si o latura subiectiva, resimtita de populatia respectiva in functie de zona geografica, istoria tarii respective, traditii, obiceiuri,

nivelul de civilizatie si cultura, idealuri etc." (Mihailescu, A., 2000).

"A nu avea acces la o locuire adecvata reprezinta, probabil, cea mai serioasa manifestare a excluziunii sociale. A nu avea o locuinta este sinonim cu saracia extrema, reprezentand, in fapt, mai mult decat o contingenta de viata; chiar forma extrema a unui deficit de mijloace si oportunitati (Guvernul Romaniei, 2002). Pentru cei care nu au o locuinta, sau conditii de locuire adecvate este aproape imposibil sa-si valorifice potentialul ca membri activi ai societatii, cum ar fi, sa aiba o slujba sau sa-si ingrijeasca copiii. Cu alte cuvinte, asigurarea accesului la locuire decenta reprezinta fundamentul realizarii unei societati echitabile, in care fiecare individ poate sa aiba un rol activ. In acest sens, se poate spune ca accesul la locuire reprezinta elementul principal al incluziunii sociale." (Dan, A., 2003).

Cand Adrian Dan se refera la locuire adecvata, considera ca orice individ sau familie trebuie sa aiba o locuinta care sa aiba o anumita calitate si sa confere un minimum de confort, la care se mai adauga si spatii, utilitati si bunuri publice adiacente locuintei. El arata ca "dreptul la locuire face parte din legislatia privind drepturile omului". Mai departe, autorul identifica grupurile excluse de al locuire, "drept urmare a unor variate conditii socioeconomice (structurale) nefavorabile, inregistrate la un moment dat, precum si a unor obstacole de natura personala pe care acestia le intampina". Ele "nu sunt reprezentate doar de cei fara locuinta (homeless) - adica acei oameni care nu au capacitatea de a avea acces si a mentine o locuinta personala prin propriile resurse"

Printre factorii enumerati in aceasta lucrare, care maresc fenomenul excluziunii de la locuire se gasesc si cei care ne intereseaza in aceasta cercetare, cei socio-economici, explicandu-se faptul ca "criza economica a tranzitiei a generat mari reduceri ale numarului de slujbe stabile cu norma intreaga (determinand cresterea amplorii somajului si a dependentei de beneficiile si serviciile de asigurare a bunastarii sociale) si cresterea numarului de slujbe instabile si/sau cu timp partial de lucru. Marea majoritate a oamenilor care se confrunta cu astfel de situatii nu-si pot permite, prin propriile resurse si eforturi, sa aiba o locuinta decenta".

Acelasi autor ne ofera o definitie a persoanelor fara adapost: "Persoanele fara adapost sunt acele persoane care traiesc in strada - barbati, femei, tineri si copii -, a caror vestimentatie si comportament bizar atrag atentia publicului si care au locuri specifice in care se instaleaza (parcuri, scari de bloc, canale, strazi, imobile dezafectate)". De asemenea, mentioneaza: "cauzele fenomenului sunt diverse: de la persoane dezinstitutionalizate si cazuri de boala mentala, pana la evacuari, escrocari, lipsa resurselor financiare etc" si printr-o nota de la subsol, mai aflam ca cele "identificate de Organizatia "Medici fara Frontiere" sunt: divort, conflict, pierdere slujba, vanzare locuinta, case de copii, escrocare, parasirea domiciliului etc." (Dan, A., 2003).