Contractarea serviciilor publice catre ONG-uri

Datele existente pe site-ul MMSSF indica la finalul anului 2006 un numar de 1164 de furnizori acreditati de servicii sociale la nivelul intregii tari. Dintre acestia 742 sunt furnizori privati si 422 publici. In majoritatea judetelor tarii numarul furnizorilor privati acreditati, respectiv asociatii sau fundatii, il depaseste pe cel al celor publici, exceptie facand judetele: Braila, Caras Severin, Calarasi, Galati, Gorj, Iasi, Mehedinti, Salaj si Teleorman.

In ultimii ani organizatiile neguvernamentale au continuat sa isi consolideze rolul de furnizori de servicii si si-au extins activitatile inspre comunitatile rurale mai mici. In societatea romaneasca aflata in plin proces de tranzitie si confruntata cu o serie de probleme sociale, organizatiile neguvernamentale au indeplinit rolul de formare si dezvoltare de servicii sociale, altele decat cele oferite de stat. Astfel au fost dezvoltate servicii sociale care sa raspunda unor standarde de calitate ridicate si a fost instruit personal care sa poata realiza aceste servicii. Domeniile de activitate ale organizatiilor neguvernamentale din Romania, conform Catalogului asociatiilor si fundatiilor, editat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, sunt: serviciile sociale, sanatatea, cultura, sport, mediu, afaceri, drepturile omului, educatie, filantropie, cooperare internationala si religie.

In mare parte organizatiile non-profit din Romania care asigura servicii sociale au fost sprijinite financiar de catre organizatii din strainatate.

Serviciile sociale oferite de catre organizatiile neguvernamentale prezinta anumite caracteristici (Cf. cu Tiganescu, Oana, 2004, Organizatiile nonguvernamentale - furnizori de servicii sociale :sursa initiala sau solutie?, in Revista de Asistenta Sociala, nr. 1/2004, pag. 40-47):

calitatea inalta a serviciilor: datorita caracterului lor nonprofit, ONG-urile pot aloca mai mult timp si mai mult personal pentru rezolvarea problemelor care apar; flexibilitatea le permite sa reactioneze mai repede si diferentiat in functie de nevoi; de asemenea, se pot oferi servicii complementare si de sustinere pentru beneficiari (de exemplu, servicii socio-medicale);

echitatea: suportul voluntar, filantropic si lipsa de birocratie, fac ca organizatiile neguvernamentale sa ii ajute pe cei toti cei aflati in nevoie;

costuri reduse: fiind institutii bazate pe voluntariat si filantropie organizatiile pot sa ofere servicii cu un cost mai redus decat alti furnizori;

inovatie: fiind flexibile si receptive, ONG-urile sunt deschizatori de drumuri in anumite domenii, identificand noi nevoi, formuland abordari noi, complexe si solutii alternative.

Dupa cum se poate observa, suportul voluntar, filantropic, flexibilitatea, caracterul non-profit, calitatea serviciilor, existenta personalului specializat fac ca serviciile sociale furnizate de catre organizatiile societatii civile sa fie extrem de atractive pentru beneficiari.

Efecte ale contractarii sociale la nivel local

Autoritatile publice si reprezentantii ONG care au participat la cercetare au identificat doua efecte majore ale procesului de contractare sociala: existenta unei presiuni asupra ONG-urilor pentru a nu gresi si posibilitatea crearii unei dependente in ce priveste finantarea.

Daca primul efect este unul ce are rezultate pozitive in sensul cresterii calitatii serviciilor, dar si crearea unei imagini mai bune a activitatii ONG in comunitate, cel de-al doilea este de combatut deoarece dependenta poate face ca ONG-ul sa nu isi diversifice paleta de servicii, sa nu incerce atragerea altor fonduri si in final sa nu asistam la un proces de dezvoltare institutionala.

i. Beneficii ale contractarii sociale

In urma initierii unui parteneriat public-privat sau a contractarii de servicii sociale se pot obtine beneficii atat de catre administratia publica, cat si de catre partenerul din sectorul privat. Aceste beneficii potentiale ale sectorului public cuprind:

• reducerea costurilor – pentru sectorul public atat in faza de investitie, cat mai ales in fazele de implementare si intretinere a unui serviciu public
• impartirea riscurilor – de catre cei doi parteneri. Aceste riscuri pot include: cresterea costurilor, incapacitatea respectarii termenelor de livrare a serviciilor, insuficienta acoperire a costurilor de producere si furnizare a unor servicii
• cresterea nivelului de furnizare a serviciilor sau mentinerea acestuia – sectorul privat poate introduce modalitati noi de producere si furnizare a unui serviciu, iar acestea pot duce la reducerea costurilor sau la cresterea calitatii serviciului public
• cresterea veniturilor – parteneriatul ofera posibilitatea utilizarii unor surse extrabugetare care nu ar fi disponibile in cazul producerii si furnizarii serviciului de catre administratia publica
• eficienta in implementare – birocratia se reduce astfel incat pot fi utilizate forme mai flexibile de contractare si achizitii, aprobarea pentru utilizarea capitalului este mai rapida, procesul decizional este mai flexibil si simplificat
• beneficii economice – implicarea administratiei publice in parteneriate public-privat poate ajuta la stimularea sectorului privat, astfel incat sa creasca ocuparea si sa se inregistreze si o crestere economica

Cercetarea efectuata  a stabilit o serie de beneficii pentru administratia publica, unele pentru organizatiile neguvernamentale si altele pentru beneficiari. In randurile urmatoare vom face o trecere in revista a principalelor beneficii identificate:

a)     Administratia publica locala

se face o cheltuire eficienta a bugetului local

impartirea responsabilitatilor

dezvoltare institutionala

creste calitatea serviciilor sociale

se asigura o diversitate mare a serviciilor in functie de nevoile beneficiarilor

se descentralizeaza furnizarea de servicii sociale

sunt atrase surse aditionale de finantare (cofinantarea)

b)     Organizatii neguvernamentale

au asigurata continuitatea in oferirea unui anumit serviciu

raspund nevoilor locale identificate

castiga capital de imagine necesar pentru accesarea altor finantari

permite concentrarea pe servicii si nu pe strangerea de fonduri

c)      Beneficiarii

au servicii de calitate

cresc nevoile satisfacute

sunt oferite servicii integrate

se realizeaza o centrare pe persoana

exista flexibilitate in abordare

integrare mai buna in societate / evitarea marginalizarii

creste calitatea vietii

Principalul beneficiu al contractarii de servicii sociale, identificat de catre autoritatile publice si de reprezentantii ONG, il reprezinta asigurarea continuitatii serviciilor oferite beneficiarilor. Daca finantarile externe au ca si conditie  noutatea serviciului furnizat, contractarea de servicii ofera posibilitatea sustenabilitatii serviciilor: „partea de externalizare a serviciilor, de contractare a serviciilor, faptul ca am putea avea un contract si sa stim ca un an de zile, 2 ani de zile, 3 ani de zile putem sa planificam un serviciu si n-am avea aceea grija stresanta a banilor pentru noi asta a insemnat chiar o schimbare de atitudine majora in legislatia romaneasca.” (reprezentant ONG, Targu Mures)

Analiza: Consiliere educationala si a carierei - test Analiza: Proiect didactic clasa : a-xii a matematica - algebra, grupuri de matrice

Un beneficiu major pentru administratia publica este reprezentat de reducerea costurilor de furnizare a serviciilor. Aceasta reducere de cost este rezultanta actiunii a doi  factori: atragerea altor finantari de catre ONG-uri si resursele umane specializate. In cadrul ONG-urilor resursele umane sunt mai flexibile si se adapteaza mai usor nevoilor beneficiarilor, personalul trebuie sa corespunda unor criterii de performanta, ceea ce nu se intampla in sectorul public: „resursele umane care nu costa asa mult in sistemul privat, pentru ca fiecare lucreaza exact ceea ce trebuie sa lucreze, exact in timpul in care trebuie sa lucreze si in momentul in care nu poate sau nu vrea sa faca te poti desparti de el si atunci iei pe unul care da randamentul pe care il impui, un anume criteriu de performanta pe care il impui. Din nefericire sistemul administrativ in care suntem acuma protejeaza angajatii in mod excesiv.” (reprezentant APL, Targu Mures)

Punctele tari ale ONG-urilor in domeniul furnizarii de servicii sociale sunt:

existenta unei misiuni

flexibilitatea lor in a oferi exact acele servicii care sunt necesare beneficiarilor

flexibilitatea mai mare a ONG-urilor in ce priveste instrumentele utilizate si locul de oferire a serviciilor

cunoasterea mai buna a nevoilor comunitatii

capacitatea de a adapta serviciile la persoana

instrumentele de lucru de calitate

existenta personalului specializat

resurse mai mari de timp

expertiza

servicii specializate de calitate si diversificate

capacitate de atragere de fonduri

dinamism

Principalul atuu al organizatiilor neguvernamentale il reprezinta existenta unei misiuni, fapt care conduce la cresterea calitatii serviciilor oferite: „sistemul public de asistenta sociala mai ales in ceea ce priveste resursele umane este putin prea administrativ, isi pierde viziunea, obiectivul…. acela de a asigura o ingrijire foarte buna beneficiarilor si o integrare in societate a copiilor. Aceasta lipsa “naturala” (este un sistem de stat, nu ai ce sa-i faci), aceasta lipsa este foarte bine suplinita de ONG-uri. … atuu-ul unei organizatii neguvernamentale fata de serviciul public in zona serviciilor sociale este ca au o misiune. Poate ca uneori e restrictiva misiunea lor, poate ca misiunea lor nu le permite sa faca intotdeauna tot ce este nevoie, dar faptul ca au o misiune si in masura in care activeaza consecvent pe misiunea lor, acest lucru in timp este benefic si conduce spre o tot mai buna prestare de servicii.” (reprezentant APL, Targu Mures)

Flexibilitatea in oferirea de servicii este data de inexistenta barierelor legislative: „institutiile publice sunt mult mai supuse unor restrictii legislative  decat zona ONG-urilor care nu este foarte puternic reglementata” (reprezentant APL, Cluj)

ii. Obstacole in calea contractarii

Cercetarea efectuata a surprins si o serie de obstacole in calea contractarii sociale la nivelul administratiei publice locale din Romania. Am grupat principalele obstacole pe trei niveluri – obstacole legislative, administrative si culturale.

a)     Obstacole legislative

suprapuneri in reglementare

in aplicarea L350/2005 la nivel local

lipsa de coerenta a legislatiei

lipsa de claritate intre conceptele de contractare, finantate, parteneriat public-privat

instabilitatea legislativa

legislatia neclara, stufoasa, care lasa loc la interpretari din partea APL

b)     Obstacole administrative

birocratia prea mare

lipsa unor criterii obiective de evaluare

insuficienta dezvoltare a pietei de servicii sociale a ONG

sustenabilitatea scazuta a serviciilor la incetarea finantarii

aplicarea principiului competitivitatii si in cazuri in care nu este necesar (vezi servicii oferite unor categorii speciale de beneficiari)

lipsa unor evaluari de impact

lipsa personalului specializat in cadrul APL si ONG de a intocmi proiecte

incapacitatea APL de a face fata tuturor problemelor identificate din comunitate

limitarea activitatii APL in domeniu doar la cazuri pe care legea le indica in mod specific, desi sunt si alte categorii care ar merita atentie din partea autoritatilor       

lipsa unui plan de comunicare cu furnizorii de servicii sociale – in vederea realizarii unei strategii de interventie unitara care sa permita o mai buna coordonare a serviciilor de asistenta sociala la nivel de comunitate (gestionare si distribuire mai eficienta a resurselor si serviciilor la nivelul comunitatii)

lipsa unei baze de date comune cu toti prestatorii de servicii sociale care activeaza in domeniu

necomunicarea prioritatilor de finantare inainte de depunerea proiectelor

lipsa unor baze de date cu beneficiarii fapt ce permite acestora sa aiba servicii din mai multe surse

lipsa de interes pentru anumite grupuri sociale (varstnici, persoane cu tulburari psihice etc.)

lipsa de transparenta in cheltuirea banilor publici si in procedurile de lucru

suprapuneri de responsabilitati intre structurile administratiei de la nivel local

repartizarea neunitara a serviciilor sociale oferite de catre ONG-uri la nivelul intregii tari

c)      Obstacole culturale

tendinta de autoconservare a APL si teama de concurenta ONG

slaba implicare a ONG-urilor in elaborarea politicilor publice in domeniu

lipsa de consultare a ONG-urilor in elaborarea strategiilor si bugetelor locale in domeniul social

cooperarea scazuta dintre ONG-uri

ignorarea si necunoasterea specificului APL si ONG ceea ce conduce la ideea unei false concurente

lipsa de dialog intre APL si ONG

neincrederea reciproca

incercarea administratiei publice „de a impaca pe toata lumea” ceea ce face sa se acorde fonduri mai putine astfel incat sa ajunga tuturor ONG-urilor

formalismul exagerat

lipsa de flexibilitate si de deschidere a APL

O problema majora identificata de catre reprezentantii organizatiilor neguvernamentale o constituie tendinta administratiei publice locale se a-si dezvolta propriile servicii de asistenta sociala, lucru ce va conduce in viitor la o diminuare a sumelor acordate ONG-urilor chiar daca serviciile oferite de acestea sunt de calitate mai buna. Apare in acest mod o concurenta neloiala sau mai corect spus o pseudoconcurenta atata timp cat fondurile sunt acordate de catre APL pentru propriile servicii. Fondurile pentru ONG-uri se vor acorda numai in zonele care nu sunt acoperite de catre institutiile publice: „in zonele in care nu sunt servicii se vor da bani pentru ONG-uri.” (reprezentant APL, Bucuresti)

CONCLUZIILE RAPORTULUI DE CERCETARE

Concluzii generale

Pe piata de servicii sociale din Romania, organizatiile neguvernamentale sunt, in acest moment, cei mai importanti actori privati atat prin numarul acestora cat si prin diversitatea serviciilor sociale oferite celor aflati in nevoie. Din pacate distributia teritoriala a organizatiilor neguvernamentale ca si furnizori privati de servicii sociale este neuniforma existand judete in care numarul ONG-urilor este foarte mic.

1.     Exista inca un numar foarte mare de institutii publice la nivel local, in special comune si orase mici, neacreditate pentru functionarea serviciilor sociale

2.     In continuare serviciile si institutiile de protectie speciala a copilului aflat in dificultate sunt cele mai raspandite in comparatie cu cele pentru persoane cu dizabilitati, varstnici, etc. Acelasi lucru il putem spune si despre finantare prioritara a serviciilor de protectia copilului si in ultima perioada a celor pentru varstnici. Se mentin subfinantate serviciile pentru varstnici si cele pentru protectia familiei

3.     Serviciile publice de la nivel judetean (DGASPC) si cele de la nivel local (SPAS) au un dublu rol: implementarea politicii sociale la nivel local si prestarea de servicii sociale.

4.     Politica nationala sociala se centreaza pe sistemul de prestatii  sociale (masuri pasive) si mai putin pe cel de servicii sociale care sunt masuri active de depasire a unei nevoi sociale.

5.     Finantarea serviciilor sociale este in continuare centralizata, marea parte a surselor (70%) provenind de la bugetul de stat din defalcarea taxei pe valoare adaugata si doar (30%) din venituri proprii ale bugetelor locale.

6.     Pentru ca sursele provenite de la bugetul de stat sa ajunga la nivel local acestea trec prin bugetul Ministerului Muncii,  Solidaritatii Sociale si Familiei si apoi prin cel al autoritatilor centrale de specialitate.

7.     Alocarea financiara pentru asistenta sociala nu are la baza o strategie locala sau nationala privind nevoile sociale. Autoritatile locale pot infiinta servicii sociale noi de regula doar la rectificarea bugetara.

8.     Sistemul de externalizare / contractare a serviciilor sociale este suprareglementat. Autoritatile publice locale au la indemana 4 instrumente total diferite de contractare. Este necesara imbunatatirea si corelarea tuturor mecanismelor de contractare precum si clarificarea relationarii intre acestea si legislatia speciala (ex: legea achizitiilor publice)

Concluzii specifice pe etape ale procesului de contractare sociala

Contractarea serviciilor sociale trebuie sa aiba 3 etape :

Planificare

Contractare

Monitorizare si evaluare

Planificare

In Romania, procesul de planificare strategica in domeniul serviciilor sociale se afla la inceput de drum si nu este suficient de inclusiv si de transparent. De cele mai multe ori, este un proces consultativ doar pe „hartie” deoarece opiniile exprimate de catre ONG-uri si de catre alti actori participanti nu sunt luate in considerare in decizia finala. Strategiile de dezvoltare in domeniul asistentei sociale existente la nivel judetean/local sunt pur declarative si nu sunt elaborate pe termen lung. In plus, in cadrul strategiei de dezvoltare in domeniul asistentei sociale ar trebui sa existe o corelare intre prioritatile autoritatilor si cele ale ONG-urilor, care nu se regaseste in acest moment.

Planificarea strategica in domeniul asistentei sociale nu se realizeaza pe baza unei identificari reale a nevoii de servicii sociale, a beneficiarilor si a furnizorilor de servicii sociale. Pentru a se realiza identificarea nevoilor este necesar ca administratia publica sa elaboreze un set de criterii unitare la nivel national si sa creeze baze de date cu beneficiarii serviciilor in fiecare judet/localitate. Procesul de identificare a nevoilor poate fi realizat de catre un organism independent – universitati, organizatii neguvernamentale, firma etc.

Bugetul consiliilor locale alocat serviciilor sociale trebuie sa fie fixat prin legea bugetului national. Alocarea bugetara este necesar sa fie facuta in concordanta cu directiile de actiune prevazute in planificarea strategica. Alocarea bugetara trebuie sa fie diferentiata pe zone in functie de tip si numar de beneficiari. Consultarea stakeholderilor din domeniul serviciilor sociale este bine sa fie realizata in procesul de elaborare a bugetelor.

Contractare

In legislatia romaneasca din domeniul asistentei sociale exista o serie e suprapuneri si din acest motiv ar trebui elaborat un mecanism de finantare simplificat. Conform legislatiei romanesti parteneriatul public-privat nu are personalitate juridica si din acest motiv este interpretat diferit de catre institutiile administratiei publice.

Pe piata romaneasca de servicii sociale nu exista o corelare intre serviciile furnizate si cele prevazute in legea acreditarii, sunt servicii care nu au putut fi acreditate deoarece nu exista in nomenclatorul de servicii sociale. Se impune astfel o schimbare a metodologiei de acreditare deoarece pentru serviciile nou infiintate nu se poate obtine finantare. Cum licentierea este de 2 feluri (licenta provizorie si licenta de functionare), ar trebui sa existe posibilitatea acreditarii provizorii.

In momentul de fata pe piata romaneasca de servicii sociale exista o hipercentralizare a serviciilor in sistemul public (DGASPC) care a dus la crearea unor servicii mamut ce sunt greu de administrat. Functia de executie a serviciilor sociale ar trebui sa fie facuta de SPAS si ONG-uri si nu de DGASPC. Contractarea reprezinta transferul dreptului de administrare si a responsabilitatii privind furnizarea serviciilor sociale. Scopul contractarii sociale este cresterea calitatii serviciilor si satisfacerea nevoilor beneficiarilor cu costuri mai mici. In Romania legea in baza careia se face contractare sociala este cea a achizitiilor publice.

Evaluare

In Romania, nu exista o metodologie unitara de evaluare la nivelul intregii tari care sa cuprinda indicatori cunoscuti de catre toti cei implicati. Astfel, in acest moment, evaluarea urmareste in special modul de cheltuire a sumelor si mai putin realizarea obiectivelor, nivelul de indeplinire al rezultatelor propuse, impactul asupra beneficiarilor, nivelul de atingere al standardelor de performanta. Este necesar sa fie o centrare mai mare pe evaluarea de rezultate sau pe cea de impact.

Trebuie sa fie formulati indicatori de calitate pentru serviciile sociale deoarece standardele de calitate nu sunt suficient de detaliate cu astfel de indicatori. In lipsa acestor indicatori, evaluarea este formala si nu urmareste indeplinirea standardelor de calitate.

SOLUTII PROPUSE PENTRU DEZVOLTAREA PROCESULUI DE CONTRACTARE SOCIALA

Conform cu experientele din alte tari UE unde institutiile publice nu furnizeaza servicii sociale sau le furnizeaza numai pe acelea unde piata nu are capacitatea sa le faca, si in Romania se va merge pe o descentralizare mai accentuata a ofertei de servicii, respectiv pe desfiintarea centrelor rezidentiale mari si finantarea unitatilor de prestari servicii mici care au posibilitatea sa atraga si alte surse de finantare: 'Trebuie mers pe desfiintarea centrelor rezidentiale mari si sa se mearga pe unitati de prestari de servicii mici care au posibilitati de finantare mult mai mari, inclusiv sponsorizari si alte resurse atrase.” (reprezentant APL, Sibiu)

Tendinta va fi de descentralizare administrativa si financiara, trecandu-se de la un stat paternalist la unul liberal, administratiei publice revenindu-i mai mult o activitate de management a furnizarii de servicii sociale: „Pe viitor se va descentraliza putin activitatea si atat pe parte administrativa, financiara, cat si pe parte sociala noua ne va reveni mai mult o activitate de monitorizare si li se va da mai multa libertate ONG-urilor, vor putea sa isi desfasoare mai bine activitatile si noi vom putea sa ne axam pe calitatea serviciilor, pentru ca in prezent faci 10 lucruri deodata fapt care iti reduce calitatea serviciilor. Important va fi sa respecti standardele si nu neaparat cum s-au gestionat fondurile.” (reprezentant APL, Alba)

Solutiile propuse pentru dezvoltarea contractarii de servicii sociale:

Planificare

Institutiile administratiei publice trebuie sa realizeze identificarea nevoilor, acest proces incluzand identificarea nevoilor, a beneficiarilor, a serviciilor sociale existente si a furnizorilor de servicii sociale

Institutiile administratiei publice trebuie sa elaboreze formulare standardizate de culegere a datelor

Observatorul social trebuie sa fie un organism neutru si obiectiv care poate fi, eventual, administrat de un tert si care are ca sarcini: diagnoza situatiei existente in domeniul furnizarii de servicii sociale la nivel national/judetean; identificarea nevoii de servicii sociale, beneficiarii si furnizorii de servicii sociale; monitorizarea pietei de servicii sociale

Administratia publica ar trebui sa creeze o baza de date unitara la nivel national/judetean/local cu beneficiarii de servicii sociale

Cartografierea serviciilor sociale care indica serviciile sociale existente si cele necesare, beneficiarii si furnizorii pe fiecare judet, regiune.

Documentul de planificare strategica trebuie elaborat in urma unui proces participativ care sa cuprinda toti stakeholderii importanti, coordonat de catre institutiile administratiei publice. Strategia este bine sa fie formulata pe o perioada de 3-5 ani.

Directiile de actiune stabilite in strategie, precum si obiectivele si activitatile, trebuie sa fie corelate cu alocarea bugetara. Alocarea bugetara trebuie sa fie diferentiata pe zone in functie de tip si numar de beneficiari.

Este necesar sa existe niste costuri medii unitare a serviciilor la nivel national si o ierarhizare a prioritatilor.

Pentru realizarea de servicii sociale trebuie prevazuta o linie bugetara separata in cadrul bugetului local si national.

Administratia publica trebuie sa elaboreze indicatori de performanta pentru fiecare standard de calitate astfel incat sa se poata asigura evaluarea si monitorizarea indeplinirii acestor standarde de catre furnizori.

Contractare

Termenii de referinta din caietele de sarcini trebuie sa corespunda cu nevoile identificate.

Este necesar ca institutiile administratiei publice sa asigure transparenta prin : anunturi pe internet, mass-media, sesiuni de informare etc.

In perioada de pana in depunerea proiectelor, administratia publica trebuie sa organizeze sesiuni de informare si sa existe un dialog permanent intre autoritati si furnizorii privati de servicii sociale.

Comisia de evaluare a proiectelor trebuie sa fie formata din specialisti in domeniul asistentei sociale si, pe langa cei angajati in cadrul administratiei publice, sa fie chemati si evaluatori independenti.

Este necesar sa fie modificata metodologia de acreditare deoarece pentru serviciile nou infiintate nu se poate obtine finantare. Cum licentierea este de 2 feluri (licenta provizorie si licenta de functionare), sa existe posibilitatea acreditarii provizorii.

DGASPC-ul trebuie sa contracteze o parte din servicii detinute prin licitatie catre furnizori privati. Contractarea de servicii sociale trebuie sa se faca cu personalul, baza materiala si serviciile existente.

Finantarea serviciilor sociale trebuie sa se poata face pentru un serviciu pe care administratia publica nu il ofera sau pentru serviciile pentru care institutiile publice nu au capacitatea sa satisfaca toti beneficiarii.

Stabilirea unor proceduri clare si unitare de contractare catre organizatiile neguvernamentale la nivelul intregii tari.

Evaluare si monitorizare

Exista 3 variante:

1. evaluarea si monitorizarea realizate de catre autoritatile publice, ceea ce implica urmatoarele:

Administratia publica trebuie sa elaboreze o metodologie unitara de evaluare la nivelul intregii tari care sa cuprinda indicatori de evaluare cunoscuti de toti actorii implicati.

Evaluarea urmareste gradul de realizare al obiectivelor propuse, modul de derulare al activitatilor, calitatea si adecvarea acestora, impactul asupra beneficiarilor si indeplinirea standardelor de performanta. O evaluare completa cuprinde: monitorizare, evaluarea procesului, evaluarea cost-beneficiu si evaluarea de impact.

2. externalizarea serviciilor de evaluare si monitorizare:

Este necesara externalizarea serviciilor de evaluare si monitorizare deoarece administratia nu dispune de personal suficient si calificat.

Este necesar ca persoanele care efectueaza evaluarea sa cunoasca foarte bine domeniul serviciilor sociale si de aceea ar trebui organizate sesiuni de training.

3. evaluarea realizata de catre beneficiari

Trebuie sa existe si o evaluare facuta de catre beneficiarii serviciilor sociale furnizate.