Ce este un fapt social ?

Ce este un fapt social ?

inainte de a cauta care este metoda cea mai potrivita in studiul faptelor sociale, este important sa stim care sint faptele pe care le numim astfel.

Discutarea problemei este cu atit mai necesara, cu cit acest atribut se foloseste fSra prea multa precizie. El este utilizat in mod curent pentru a desemna aproape orice feno-men ce are loc inauntrul societatii, daca el prezinta citusi de putin, cu oarecare generalitate, vreun interes social. Dar, in acest sens, nu exista evenimente omenesti care sa nu poata fi numite sociale. Fiecare individ bea, doarme, maninca, judeca, iar societatea are tot interesul ca aceste functii sa se exercite regulat. Daca aceste fapte ar fi sociale, sociologia n-ar avea obiectul ei propriu, iar domeniul sau s-ar confunda cu acela al biologiei sau al psihologiei.

in realitate, in orice societate exista un grup determinat de fenomene care se disting net de fenomenele studiate de celelalte stiinte ale naturii.

Cind imi indeplinesc datoria de frate, de sot sau de cetatean, cind imi onorez angajamentele contractate, nu fac altceva decit sa-mi indeplinesc datorii care sint definite in afara mea si a actelor mele, prin drept si prin obiceiuri. Chiar atunci cind sint in acord cu propriile mele sentimente si cind le simt realitatea in interior, ele nu inceteaza sa fie obiective, caci nu eu sint cel ce le-a facut, ci le-am primit prin educatie. De cite ori, de altfel, nu ni se intimpla sa ignoram detalii ale obligatiilor ce ne revin si, pentru a le afla, sa trebuiasca sa consultam Codul si pe interpretii sai autorizati! La fel, credinciosul a gasit de-a gata la nasterea sa credintele si practicile vietii sale religioase; daca ele existau inaintea lui, inseamna ca acestea exista in afara lui. Sistemul de semne folosit in exprimarea gindirii mele, sistemul de monede utilizat pentru a-mi plati datoriile, instrumentele de credit din relatiile comerciale, practicile meseriei mele etc. functioneaza indiferent daca eu le folo-sesc sau nu. Daca am lua pe rind toti membri societatii, cele spuse anterior pot fi repetate pentru fiecare in parte. Iata deci maniere de a actiona, de a gindi si de a simti care au aceasta remarcabila proprietate de a exista in afara constiin-telor individuale.

Nu numai ca aceste tipuri de conduita sau de gindire sint exterioare individului, dar ele sint dotate cu o putere impe-rativa si coercitiva in virtutea careia ele i se impun, cu sau fSra voia lui. Fara indoiala, cind ma conformez ei din proprie vointa, aceasta coercitie se face foarte putin sau deloc simtita, fiind inutila. Dar constringerea nu-si pierde astfel calitatea de caracteristica intrinseca a acestor fapte, iar dovada este ca ea se face simtita de indata ce incerci sa i te impotrivesti. Daca incerc sa incalc regulile dreptului, ele reactioneaza impotriva mea astfel incit sa-mi impiedice gestul - daca mai este timp, sau sa-1 anuleze si sa-1 restabi-leasca sub forma lui normala - daca este deja savirsit si reparabil, sau sa ma faca sa-1 ispasesc - daca nu poate fi reparat altfel. E vorba de maxime pur morale? Atunci constiinta publica inabusa orice act care le incalca prin supravegherea pe care o exercita asupra conduitei cetatenilor si prin pedepsele speciale de care dispune. in alte cazuri, constringerea este mai putin violenta, insa nu inceteaza sa existe. Daca nu ma supun conventiilor lumii, daca atunci cind ma imbrac nu tin seama de obiceiurile tarii mele si ale clasei sociale din care fac parte, risul ce-l provoc, distanta la care sint tinut produc, desi intr-o maniera mai atenuata, aceleasi efecte ca si o pedeapsa propriu-zisa. Altminteri, constringerea, desi indirecta, nu este mai putin eficace. Nu sint obligat sa vorbesc frantuzeste cu compatriotii mei, nici sa folosesc monedele legale; dar mi-e imposibil sa fac altfel. Daca as incerca sa scap de aceasta necesitate, tenta-tiva mea ar esua deplorabil. Ca industrias, nimic nu-mi interzice sa lucrez cu procedee si metode din secolul trecut; dar daca o fac, cu siguranta ma voi ruina. Chiar atunci cind, de fapt, e posibil sa ma eliberez de aceste reguli si sa le incalc cu succes, n-o pot face decit luptind impotriva lor. Chiar atunci cind, in cele din urma, ele sint invinse, ne fac sa le simtim puterea constringatoare prin rezistenta ce o opun. Nu exista inventator, chiar fericit, ale carui initiative sa nu se loveasca de asemenea opozitii.

Iata deci o categorie de fapte care prezinta caracteristici foarte speciale : ele constau in maniere de a actiona, de a gindi si de a simti exterioare individului si inzestrate cu o putere de constringere in virtutea careia i se impun. Drept urmare, ele nu pot fi confundate cu fenomenele organice, deoarece sint alcatuite din reprezentari si actiuni; dar nici cu fenomenele psihice, care nu exista decit in constiinta individuala si prin ea. Ele constituie deci o specie noua si lor le trebuie atribuit si rezervat calificativul de sociale. El li se potriveste intrutotul, deoarece, neavind ca substrat individul, ele nu pot avea alt substrat decit societatea, fie societatea politica in integralitatea sa, fie unul dintre grupu-rile ce o alcatuiesc, confesiuni religioase, scoli politice, literare, corporatii profesionale etc. Pe de alta parte, calificati-vul li se potriveste doar lor; caci atributul de social nu are sens definit decit cu conditia sa indice numai fenomene care nu intra in nici una din categoriile de fapte deja constituite si denumite. Ele sint deci domeniul propriu al sociologiei. E drept ca termenul de constringere, prin care noi le definim, risca sa inspaiminte pe adeptii radicali ai unui individualism absolut. Ei cred ca individul este cu desavirsire autonom, de aceea li se pare ca este minimalizat ori de cite ori e pus in situatia sa simta ca nu depinde doar de el insusi. insa din moment ce astazi nu se pune la indoiala ca cele mai multe dintre ideile si tendintele noastre nu sint elaborate de noi, ci ne vin dinafara, este clar ca ele nu pot patrunde in noi decit impunindu-ni-se; aceasta e tot ce vrea sa insemne definitia noastra. Se stie, de altfel, ca orice constringere sociala nu exclude neaparat personalitatea individuala1.

Totusi, cum toate exemplele pe care le-am citat mai sus (reguli juridice, morale, dogme religioase, sisteme finan-ciare etc.) prezinta credinte si practici constituite, s-ar putea crede ca nu exista fapt social decit acolo unde avem o organizare definita. Dar exista si alte fapte care, fSra a imbraca aceste forme cristalizate, au si aceeasi obiectivitate si acelasi ascendent asupra individului. De exemplu,

1. Nu se poate spune ca orice constringere este normala. Vom reveni asupra acestui punct asa-numitele curente sociale. Astfel, intr-o adunare, marile miscari de entuziasm, de indignare, de compasiune care au loc nu isi au originea in nici o constiinta particulara. Ele vin fiecaruia din noi dinafara si sint susceptibile sa ne antreneze fSra voia noastra. Fara indoiala, se poate intimpla ca, lasin-du-ma fSra rezerve in voia lor, sa nu le simt presiunea exercitata asupra mea. insa ea se face simtita de indata ce incerc sa lupt impotriva lor. Cind un individ incearca sa se opuna uneia dintre aceste manifestari colective, sentimentele negate de el se intorc impotriva sa. Or, daca aceasta putere de coercitie exterioara se afirma cu asemenea claritate in cazurile de rezistenta, inseamna ca ea exista, desi este inconstienta, si in celelalte cazuri. Atunci, sintem victimele unei iluzii, care ne lasa sa credem ca am elaborat noi insine ceea ce ni s-a impus dinafara. insa, daca ingaduinta noastra ascunde influenta suferita, ea n-o suprima. Asa cum aerul nu inceteaza sa ne apese, desi nu-i mai simtim greutatea. Chiar atunci cind am colaborat in chip spontan la emotia comuna, impresia pe care am resimtit-o a fost cu totul alta decit aceea pe care am fi incercat-o daca am fi fost singuri. De aceea, de indata ce adunarea s-a risipit, influentele sociale au incetat sa actioneze asupra noastra si ne regasim singuri cu noi insine, iar sentimentele pe care le-am trait au un aer strain in care nu ne mai recunoastem. intelegem atunci ca mai degraba am fost influentati decit am contribuit noi insine la aceste sentimente. Se intimpla chiar ca ele sa ne ingro-zeasca, intr-atit sa fi fost de straine firii noastre. Astfel se face ca indivizi cu totul inofensivi, cind sint reuniti in multime, se pot lasa antrenati in acte de cruzime. Or, ceea ce spunem despre aceste explozii pasagere se aplica identic la acele miscari de opinie, mai durabile, care au loc mereu in jurul nostru, fie in intreaga societate, fie in cercuri mai restrinse - religioase, politice, literare, artistice etc.

Altminteri, aceasta definitie a faptului social poate fi confirmata printr-o experienta caracteristica: este suficient sa observam modul in care sint crescuti copiii. Cind privim faptele asa cum sint si asa cum au fost dintotdeauna, ne sare in ochi ca orice educatie consta intr-un efort continuu de a impune copilului maniere de a vedea, de a simti si de a actiona la care el n-ar fi ajuns in mod spontan. inca din primele momente ale vietii sale, il constringem sa manince, sa bea, sa doarma la ore regulate, il constringem la curate-nie, la ascultare si supunere; mai tirziu, il constringem sa invete sa tina cont de celalalt, sa respecte obiceiurile, conventiile, il constringem sa munceasca etc. Daca, in timp, constringerea inceteaza a fi resimtita, acesta se intimpla pentru ca ea da nastere pe nesimtite la obiceiuri, tendinte interne care o fac inutila, care n-o inlocuiesc decit pentru ca ele deriva din ea. Este adevarat ca, potrivit dlui Spencer, o educatie rationala ar trebui sa respinga asemenea pro-cedee si sa lase copilul in deplina libertate; cum aceasta teorie pedagogica n-a fost niciodata practicata de nici un popor cunoscut, ea nu constituie decit un desideratum per-sonal, nu un fapt care sa poata fi opus faptelor precedente. Or, acestea din urma sint extrem de instructive tocmai pentru ca educatia are ca obiect constructia fiintei sociale; se poate deci vedea in ea, ca intr-un rezumat, cum s-a consti-tuit aceasta fiinta in istorie. Presiunea pe care o sufera copilul clipa de clipa este insasi presiunea mediului social care incearca sa-1 formeze dupa propria sa imagine, iar parintii si profesorii nu sint decit reprezentantii si intermediarii acestui mediu.

Asadar, nu generalitatea faptelor este cea care serveste la caracterizarea fenomenelor sociologice. O gindire care se regaseste in toate constiintele particulare, o miscare pe care o repeta toti indivizii nu sint prin aceasta fapte sociale. Daca a fost considerat suficient acest caracter pentru a le defini, inseamna ca ele au fost confundate pe nedrept cu ceea ce s-ar putea numi incarnarile lor individuale. Ceea ce le constituie sint credintele, tendintele, practicile grupului luate colectiv; cit despre formele pe care le imbraca starile colective refractindu-se la nivel individual, acestea sint lucruri de alt tip. Demonstratia categorica a naturii duale este ca aceste doua tipuri de fapte se prezinta adesea in stare disociata. intr-adevar, anumite maniere de a actiona si de a gindi cistiga, in urma repetitiei, un fel de consistenta care le precipita, ca sa spunem asa, si le izoleaza de evenimentele particulare pe care le reflecta. Ele dobindesc astfel un corp, o forma sensibila proprie, si constituie o realitate sui generis, foarte distincta de faptele individuale care o manifesta. Obisnuinta colectiva nu numai ca este imanenta actelor succesive pe care le determina, ci, printr-un privilegiu caruia nu-i gasim exemplu in regnul biologic, ea se exprima definitiv intr-o formula care se repeta din gura in gura, care se transmite prin educatie si se fixeaza chiar prin scris. Acestea sint originea si natura regulilor juridice, morale, a aforismelor si proverbelor, a scrierilor in care sectele reli-gioase sau politice condenseaza credintele lor, a codurilor estetice pe care le intocmesc scolile literare etc. Nici una dintre ele nu se regaseste in intregime in aplicatiile sale individuale, din moment ce ele pot exista si fara a fi actualizate.

Fara indoiala, aceasta disociere nu se prezinta intotdeauna cu aceeasi claritate. Dar e suficient ca e incontestabila in cazurile importante si numeroase amintite de noi pentru a dovedi ca faptul social este distinct de repercusiunile sale individuale. De altfel, chiar atunci cind disocierea nu este direct observabila, poate fi fScuta vizibila adesea cu ajutorul unor artificii de metoda; chiar este indispensabil sa procedam la o asemenea operatie, daca vrem sa extragem faptul social din orice combinatie, pentru a-l observa in stare pura. Astfel, exista unele curente de opinie care ne imping, cu intensitate inegala, dupa epoci si tari, unul la casatorie, de pilda, si altul la sinucidere sau la o natalitate mai mica sau mai mare etc. Ele sint, evident, fapte sociale. La o prima abordare, ele par inseparabile de formele luate in cazurile particulare. Dar statistica ne ofera mijlocul de a le izola. Ele sint, intr-adevar, reprezentate, nu fara exactitate, prin rata natalitatii, a casatoriilor, a sinuciderilor, adica prin numarul obtinut din impartirea totalului mediu anual al casatoriilor, nasterilor, mortilor voluntare prin acela al oamenilor aflati la virsta casatoriei, a procrearii, a sinuciderii2. Fiecare dintre aceste cifre cuprinde toate cazurile particulare fSra deosebire, de aceea circumstantele individuale care pot avea vreo pondere in producerea fenomenului se neutralizeaza reciproc si, prin

2.   Sinuciderile nu au loc la orice virsta si nici, la virstele la care se intimpla, cu aceeasi intensitate. Prin urmare, nu contribuie la determinarea sa. Cifrele statistice exprima o anumita stare a sufletului colectiv.

Iata ce sint fenomenele sociale atunci cind inlaturam orice element strain. Cit despre manifestarile lor particulare, ele au negresit ceva social, de vreme ce reproduc in parte un model colectiv; dar fiecare dintre ele mai depinde, in buna masura, de constitutia organico-psihica a individului, de circumstantele particulare in care el este plasat. Ele nu sint deci fenomene propriu-zis sociologice. Apartin concomitent celor doua regnuri si ar putea fi numite socio-psihice. Ele se afla in atentia sociologului, fSra a constitui obiectul imediat al sociologiei. in mod asemanator, in interiorul organismului gasim fenomene de natura mixta, studiate de stiinte mixte, cum ar fi chimia biologica.

in aparenta, un fenomen nu poate fi colectiv decit daca este comun tuturor membrilor societatii sau cel putin majo-ritatii sale; in consecinta, daca este general. Fara indoiala, daca e general, asta se intimpla fiindca e colectiv (adica mai mult sau mai putin obligatoriu), nici vorba ca el sa fie colectiv fiindca este general. Este o stare a grupului, care se repeta la indivizi pentru ca li se impune. El exista in fiecare in parte fiindca exista in intreg, nicidecum nu este in intreg fiindca este in partile sale. Este evident mai ales la acele credinte si practici care ne sint in intregime transmise de la generatiile anterioare; le primim si le adoptam pentru ca, fiind in acelasi timp o opera colectiva si o opera seculara, sint investite cu o autoritate speciala pe care educatia ne-a invatat s-o recunoastem si sa o respectam. Or, sa remarcam ca marea majoritate a fenomenelor sociale ne vine pe aceasta cale. insa chiar atunci cind faptul social se datoreaza, in parte, colaborarii noastre directe, el nu are alta natura. Un sentiment colectiv, care izbucneste intr-o adunare, nu exprima pur si simplu ceea ce era comun intre toate sentimentele individuale. El este cu totul altceva, dupa cum am aratat. El este o rezultanta a vietii comune, un produs al actiunilor si reactiunilor care au loc intre constiintele individuale; iar daca el reverbereaza in fiecare dintre ele, o face in virtutea energiei speciale pe care o datoreaza tocmai originii sale colective. Daca toate inimile vibreaza la unison, aceasta nu e urmarea unui acord spontan si prestabilit; ci numai pentru ca o aceeasi forta le misca in acelasi sens. Fiecare este antrenat de toti.

Ajungem deci sa ne reprezentam in mod exact domeniul sociologiei. El nu cuprinde decit un grup determinat de fenomene. Un fapt social se recunoaste dupa puterea de constringere externa pe care o exercita sau e susceptibil sa o exercite asupra indivizilor; iar prezenta acestei puteri se recunoaste, la rindul ei, fie dupa existenta unor sanctiuni determinate, fie dupa rezistenta pe care faptul o opune oricarei intreprinderi individuale care ar incerca sa-1 violen-teze. Cu toate acestea, il putem defini si prin amploarea difuziunii din interiorul grupului, numai ca, tinind seama de remarcile precedente, trebuie sa adaugam ca o a doua si esentiala caracteristica faptul ca el exista independent de formele individuale pe care, difuzindu-se, le capata. Acest din urma criteriu este, in anumite cazuri, chiar mai usor de aplicat decit cel precedent. intr-adevar, constringerea este usor de constatat cind se traduce in afara prin reactii directe ale societatii, cum este cazul dreptului, moralei, credintei, obiceiurilor si chiar modei. insa atunci cind ele nu sint decit indirecte, precum cele exercitate de un tip de organizare economica, nu pot fi totdeauna la fel de bine observate. in aceste cazuri poate fi mai usor de stabilit generalitatea combinata cu obiectivitatea. De altfel, aceasta a doua definitie nu este decit o alta forma a celei dintii; caci daca un mod de a conduce, exterior constiintelor individuale, se generalizeaza, aceasta se infSptuieste numai prin impunere3.

Totusi, ne-am putea intreba daca aceasta definitie este completa. intr-adevar, faptele pe care ne bazam sint toate feluri de a face; sint de tip psihologic. Dar sint, de ase-menea, si feluri de a fi colective, adica fapte sociale de ordin anatomic sau morfologic. Sociologia nu se poate dezinteresa de ceea ce priveste substratul vietii colective. Totusi, numarul

3. Se vede cit de mult se indeparteaza aceasta definitie a faptului social de aceea care serveste ca baza sistemului ingenios al dlui Tarde. Mai intii, trebuie sa spunem ca in cercetarile noastre n-am constatat nicio-data aceasta influenta majora atribuita de dl Tarde imitatiei in nasterea faptelor colective. Mai mult, din definitia precedenta, care nu este o teorie, ci un simplu rezumat al datelor imediate ale observatiei, pare chiar sa rezulte in mod serios ca imitatia nu numai ca nu exprima intotdeauna, ci chiar ca nu exprima niciodata ceea ce este esential si caracteristic in faptul social. Fara indoiala, orice fapt social este imitat; el are, cum am aratat, o tendinta de a se generaliza, dar aceasta pentru ca este social, adica obligatoriu. Puterea lui de expansiune nu este cauza, ci consecinta caracterului sau sociologic. Daca faptele sociale ar fi singurele care ar produce aceasta conse-cinta, atunci imitatia ar putea servi, daca nu explicatiei, cel putin definirii lor. Dar o stare individuala imitata nu inceteaza prin aceasta sa fie individuala. Mai mult, se poate pune intrebarea daca cuvintul imitatie este cel mai potrivit pentru a numi o propagare datorata unei influente coercitive. Sub aceasta expresie unica se amesteca fenomene foarte diferite si pe care ar fi necesar sa le distingem. si natura partilor elementare din care este compusa societatea, modul in care ele sint dispuse, gradul de coales-centa la care au ajuns, distributia populatiei pe suprafata teritoriului, numarul si natura cailor de comunicatii, forma locuintelor etc. nu par, la prima vedere, ca se pot rezuma la maniere de a actiona, de a simti sau de a gindi.

insa, inainte de toate, aceste fenomene diverse prezinta aceeasi caracteristica care ne-a ajutat sa le definim pe cele-lalte. Aceste feluri de a fi se impun individului in acelasi mod ca si felurile de a face despre care am vorbit. intr-adevar, cind vrem sa cunoastem modul in care o societate este impartita politic si din ce sint compuse aceste diviziuni, precum si fuziunea partiala sau completa dintre ele, nu putem face aceasta cu ajutorul unei cercetari materiale si prin observatii geografice; caci aceste impartiri sint morale, chiar atunci cind au suport in natura fizica. Numai prin dreptul public putem studia aceasta organizare, caci el e cel ce o determina, tot asa cum el determina si relatiile noastre domestice si civice. Asadar, organizarea nu este mai putin impusa. Daca populatia se inghesuie in orase in loc sa se imprastie in sate, fenomenul are loc in virtutea unui curent de opinie, a unui imbold colectiv care impune indivizilor aceasta concentrare. Nu putem alege forma caselor noastre in masura mai mare decit pe aceea a hainelor noastre; si una, si cealalta sint obligatorii in aceeasi masura. Caile de comunicatie determina in mod ferm sensul migratiilor interne si al schimburilor, chiar si intensitatea acestor schimburi si migratii etc. Prin urmare, ar mai fi loc pentru inca o cate-gorie pe lista fenomenelor enumerate ca prezentind semnul distinctiv al faptului social; dar cum aceasta enumerare nu este riguros exhaustiva, adaugarea nu este indispensabila.

Ea nici nu este utila; caci aceste feluri de a fi nu sint decit feluri de a face consolidate. Structura politica a unei societati nu este decit maniera in care diferitele segmente ce o compun s-au obisnuit sa convietuiasca. Daca raporturile lor sint in mod traditional strinse, segmentele tind sa se confunde; in caz contrar, tind sa se diferentieze. Tipul de locuinta care ni se impune nu este decit modul in care toti din jurul nostru si, in parte, generatiile anterioare s-au obisnuit sa construiasca casele. Caile de comunicatie nu sint decit albia pe care curentul schimbarilor si al migratiilor curgind in acelasi sens si-a sapat-o lui insusi. Fara indoiala, daca fenomenele de ordin morfologic ar fi singurele care sa prezinte aceasta fixitate, s-ar putea crede ca ele constituie o specie aparte. insa o regula juridica este o ordine nu mai putin permanenta decit un tip de arhitectura si, totusi, este un fapt fiziologic. O simpla maxima morala este, desigur, mai maleabila; dar ea are forme mult mai rigide decit o simpla practica profesionala sau o moda. Astfel, exista o intreaga gama de nuante care, fara intrerupere, leaga faptele de structura de acele curente libere ale vietii sociale care nu sint inca prinse in nici o forma definita. intre ele, deci, exista numai diferente ale gradului de consolidare. Si unele, si altele nu sint altceva decit viata mai mult sau mai putin cristalizata. Fara indoiala, putem pastra numele de morfo-logie pentru faptele sociale care privesc substratul social, dar cu conditia sa nu pierdem din vedere ca au aceeasi natura ca si celelalte. Definitia noastra va cuprinde tot ceea ce este de definit daca spunem: Este fapt social orice fel de a face, fixat sau nu, susceptibil sa exercite asupra individului o constringere exterioara; sau, mai mult, care este general pentru o intreaga societate data, avind in acelasi timp o existenta proprie, independenta de manifestarile sale indivi-duale4.

4. Aceasta inrudire strinsa a vietii si a structurii, a organului si a functiei poate fi usor stabilita in sociologie pentru ca, intre cei doi termeni opusi, exista o intreaga serie de intermediari imediat observabili, care arata legatura intre ei. Biologia nu are aceleasi mijloace. Dar ne este permis sa credem ca inductiile celei dintii stiinte asupra acestui subiect sint aplicabile celeilalte si ca, in organisme ca si in societate, nu exista intre aceste doua categorii de fapte decit diferente de grad.