Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Punerea in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji



Punerea in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji


Punerea in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji

1. Continutul legal

Sub aceasta denumire este incriminata, potrivit art. 314 C.pen., parasirea, alun­garea sau lasarea fara ajutor, in orice mod, a unui copil sau a unei persoane care nu are putinta dea se ingriji de catre acela care are o are sub paza sau ingrijire, punan­du‑i in pericol iminent viata, sanatatea sau integritatea corporala.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale refe­ritoare la asistenta celor aflati in primejdie si a caror existenta si dezvoltare sunt con­ditionate de indeplinirea obligatiei ce‑i revine privitor la paza sau ingrijirea persoanei neajutorate.

b) Obiectul material il constituie persoana celui aflat sub paza sau ingrijire cu atri­­butele acesteia: viata, sanatatea, integritatea corporala care sunt puse in pericol prin actiunea sau inactiunea faptuitorului.[1]

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ este calificat, fiind o persoana care are sub paza sau ingrijire o alta persoana. Fapta se poate savarsi in oricare din formele de participatie, coautorii insa trebuie sa aiba calitatea ceruta de lege.

b) Subiectul pasiv al infractiunii este desemnat in text "copil sau persoana care nu are putinta de a se ingriji", ceea ce inseamna ca este vorba despre un subiect pasiv calificat.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a). Elementul material al laturii obiective se prezinta sub forma unor modalitati alternative - parasirea[2], alungarea sau lasarea fara ajutor.

Cu privire la cele trei modalitati de actiune, trimitem la comentariul de la infrac­tiunea de abandon de familie.

Pentru a exista elementul material cerut de lege, mai este necesar ca fapta sa creeze un pericol iminent pentru viata, sanatatea sau integritatea corporala a persoa­nei in neputinta de a se ingriji. Pericolul se considera iminent atunci cand viata, sanatatea sau integritatea corporala a persoanei sunt expuse vatamarii imediat dupa savarsirea faptei[3]. Deci, trebuie sa existe o stare de pericol reala si nu ceva care numai se intrevede in perspectiva. Daca se aduce o atingere efectiva vietii, sanatatii sau integritatii corporale a persoanei, va exista concurs de infractiuni.

b) Urmarea imediata consta in punerea in pericol iminent a vietii, sanatatii sau integritatii corporale.

c) Legatura de cauzalitate. Intre actiunea faptuitorului si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate.



B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie este intentia, care poate fi directa sau indi­recta.

Forma de vinovatie a intentiei este necesara si in cazul savarsirii faptei prin inac­tiune (lasarea fara ajutor), aceasta cerinta rezultand din insusi modul de formulare a inactiunii si din corelarea cu celelalte modalitati alternative[4].

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Actele de pregatire si tentativa la aceasta infractiune, chiar daca sunt posibile, nu se pedepsesc. Consumarea are loc in momentul in care se pune in primej­die, in mod efectiv, viata, sanatatea sau integritatea corporala a persoanei.

B. Modalitati. Fapta este incriminata sub trei modalitati normative, corespunzator actiunilor de parasire, alungare si inactiunii de lasare fara ajutor descrise de norma de incriminare.

Oricare dintre modalitatile normative pot prezenta in concret diferite modalitati faptice, determinate de imprejurarile faptei, felul si gravitatea urmarii.

C. Sanctiuni. Conform modificarilor aduse prin Legea nr. 197/2000, pedeapsa este inchisoarea de la 1 la 3 ani.

Potrivit alin. (2) al art. 314 C.pen., este aparata de pedeapsa persoana care, dupa savarsirea faptei, isi reia de bunavoie indatoririle.




Explicatie data in V. Dongoroz si colab., op. cit., vol. IV, p. 625, in sensul ca infractiunea prevazuta in art. 314 C.pen. nu ar avea obiect material deoarece actiunea se rasfrange asupra persoanei si nu asupra unui lucru, este in conformitate cu cele aratate in vol. III, p. 8.

A se vedea C. Niculeanu, Criterii pentru delimitarea infractiunii de tentativa de omor calificat [art. 175 lit. c)] si infractiunea de punere in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji, Dreptul nr. 6/1995, p. 80.

A se vedea: Gh. Nistoreanu si colab., op. cit., p. 462; A.V. Popa, Infractiunea de pruncu­cidere. Tentativa la infractiunea de omor calificat. Infractiunea de punere in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji. Incadrare juridica, Dreptul nr. 6/1997, p. 80; O. Loghin, A. Filipas, op. cit., p. 312.

A se vedea: T. Vasiliu si colab., op. cit., vol. II, p. 413; V. Dongoroz, op. cit., vol. IV,
p. 572.



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright