Provocari constitutionale ale internetuluiv

PROVOCARI CONSTITUTIONALE ALE INTERNETULUIV

§1. Consideratii generale

Astazi, Internetul reprezinta o realitate tehnologica subsumata impetuosului proces de globalizare, o forta capabila sa potenteze cunoasterea si comunicarea, un mediu de interactiune la scara planetara, cu implicatii sociale dintre cele mai profunde. In plus, Internetul devine tot o mai mult o realitate juridica pe care diversii sai utilizatori nu o mai pot ignora. Fie ca vorbim despre comerciantul online preocupat sa atraga si sa fidelizeze o clientela cat mai vasta sau despre adolescentul "autoblocat" in camerele de conversatie, relatia dintre mediul virtual si drept nu mai poate fi indiferenta celor pentru care Internetul tinde sa devina o a doua natura.

Impactul juridic asupra teritoriului cibernetic inseamna, in primul rand, o raportare a fenomenelor si relatiilor virtuale la prevederile constitutionale ale statelor democratice. Obiectivul - dezirabil pentru unii, dar, totodata, destul de controversat in opinia altora - ce vizeaza reglementarea juridica a Internetului la scara globala nu poate fi atins fara ca, in prealabil, noile tehnologii sa fi trecut testul confruntarii cu setul drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetateanului.

Raportul "Internet - Constitutie" este pus pregnant in lumina de o practica judecatoreasca tot mai variata, ca si de o literatura ce nu inceteaza a formula intrebari fundamentale privind evolutia societatii si a statelor, in contextul dezvoltarii serviciilor electronice. Dinamica extinderii spatiului virtual si intersectarea acestuia cu relatiile sociale din lumea reala reprezinta veritabile provocari la adresa textelor constitutionale care trebuie sa isi probeze viabilitatea in contextul social si tehnologic al celui de-al treilea mileniu. Valori constitutionale importante (cum ar fi: egalitatea in drepturi, libertatea individuala, viata intima, familiala si privata, secretul corespondentei, libertatea de exprimare, dreptul la informatie, libertatea intrunirilor) isi asteapta o necesara reconsiderare si revalidare juridica, deoarece, indiferent de evolutia mediilor de interactiune sociala si a tehnologiilor aferente lor, esentiala ramane protectia drepturilor si libertatilor fundamentale ale utilizatorilor Internetului. De aceea, consideram ca efectele nocive secundare ale serviciilor electronice nu trebuie sa determine, in nici un caz, abordari restrictive in privinta acestor drepturi si libertati, deoarece ar rezulta situatia cel putin curioasa in care persoanele care actioneaza si interactioneaza in mediul virtual ajung sa beneficieze de o protectie constitutionala mai redusa comparativ cu situatiile juridice in care se gasesc in lumea reala.

Poate nu intamplator, anticipand asemenea reactii restrictive ale autoritatilor publice la fenomenele negative - in special, cele de ordin infractional - generate de Internet, un professor de drept al Universitatii Harvard a avansat, inca din anul 1991, ideea unui posibil amendament la Constitutia S.U.A., care sa consacre in termeni lipsiti de echivoc deplina aplicabilitate a prevederilor constitutionale la "metodele sau mediile tehnologice prin care continutul informational este creat, stocat, modificat, transmis sau controlat."[1] In acest sens, se afirma ca nu exista temei pentru a atribui Internetului un tratament juridic aparte, intrucat este vorba despre un mediu similar postei, telefonului, televiziunii sau radioului, exprimandu-se convingerea ca, la vremea lor, parintii constitutiei americane au oferit un cadru juridic vizionar, "adecvat oricaror peisaje tehnologice."[2]

In cadrul prezentului studiu ne vom concentra atentia asupra catorva aspecte de drept constitutional, raportandu-le la particularitatile serviciilor electronice si incercand sa punem in evidenta controversele nascute si amplificate, in timp, in jurul problematicii extrem de sensibile a libertatii de exprimare in Internet, in jurul careia graviteaza, in ultima instanta, toate celelalte elemente de ordin juridic care intereseaza utilizatorii: protectia vietii intime si private, libertatea comertului, protectia consumatorilor, participarea politica, pentru a numi doar cateva. Fara a avea pretentia epuizarii unei asemenea tematici, speram ca cele ce urmeaza vor stimula interesul pentru cercetarea acestei problematici juridice, mai ales in scopul conturarii cat mai precise a conexiunilor dintre Internet si dispozitiile Constitutiei Romaniei. Astfel, chiar daca studiul de fata va examina, in mod preponderent, elemente de drept comparat, consideratiile pe care le vom infatisa pot fi puse oricand in contextul dispozitiilor Constitutiei relevante, si anume: art.26 - viata intima, familiala si privata, articolul 30 - libertatea de exprimare, art.31 - dreptul la informatie, art.36 - libertatea intrunirilor.

§ 2. Spre o democratie electronica

1. Utilizarea Internetului in scopul facilitarii dezbaterilor si formarii optiunilor politice, ca o componenta a procesului democratic, reprezinta deja un fapt real, aflat in corelatie cu fenomenul, tot mai des evocat, de E-Government.[3]

Serviciile electronice au darul de a permite utilizatorilor sa ia parte la dezbaterea de idei politice, precum si la adoptarea de hotarari cu caracter politic la anumite nivele. O asemenea participare mediata electronic este apta sa reduca in mod substantial costurile aferente procedurilor democratice clasice din mediul offline (intruniri publice, solicitarea de comentarii scrise asupra proiectelor de acte normative, organizarea alegerilor).

In afara acestui fapt, potentialul novator al democratiei electronice deriva din caracterul multi-dimensional al Internetului, constand in capacitatea acestuia de a oferi multiple variante pentru forme deliberative si structuri decizionale, bazate pe tehnologii dinamice. Internetul faciliteaza, in acelasi timp, transparenta si dialogul liber dintre autoritati si cetateni, precum si comunicarile multi-directionale. Intr-un asemenea cadru multi-directional, nici una din partile care interactioneaza nu detine un control exclusiv asupra timpului afectat comunicarii ori asupra continutului acesteia.[4]

2. Constructia esafodajului democratiei electronice este, sub un alt aspect, legata de categoria sferei publice. Sociologul german Jürgen Habermas a realizat o analiza de profunzime a conceptului de sfera publica, subliniind, intr-o lucrare de referinta, urmatoarele: "Noi calificam drept <<publice>> anumite manifestari atunci cand spre deosebire de cercurile inchise, ele le sunt tuturor accesibile, in acelasi fel cum vorbim despre locuri publice sau despre case publice."[5]

Abordarea habermasiana a sferei publice este, desigur, mult mai complexa si nuantata. Totusi, se poate afirma ca ea este aplicabila si mediului electronic, deschis, prin excelenta, catre public. Din punct de vedere istoric, sfera publica reprezinta un teritoriu care a fost creat de societatea burgheza intre sfera privata si stat. In aceasta zona, cetatenii pot reflecta critic asupra statului si asupra propriilor lor persoane.[6] Astfel, privit ca un tip nou de sfera publica, Internetul ofera, spre exemplu, creatorilor de produse culturale posibilitatea de a-si publica operele in absenta vreunei interventii statale si fara a fi obligati sa recurga la mass-media traditionala (radio, TV, ziare).

Dintr-o alta perspectiva, axata pe aceeasi paradigma promovata de Habermas, spatiul virtual ingaduie oricarei persoane care are acces la serviciile Internet sa formuleze si sa transmita argumente rationale, inclusiv de natura politica, altor utilizatori. La randul ei, persoana respectiva este accesibila pe cale electronica pentru a fi supusa unei critici rationale si constructive. Important este si faptul ca, in Internet, elemente, precum rasa, sexul sau clasa sociala sunt irelevante, ceea ce amplifica egalitatea utilizatorilor.[7] In acest cadru, se produce un tip de comunicare libera de orice bariere. Oricine poate interactiona oricand cu oricine, discutand despre orice.

Pe aceasta baza, intre persoane se coaguleaza o forma noua de comunitate, fundamental diferita de cea geo-politica, marcata de frontiere statale si trasaturi etno-culturale. Este o comunitate de care utilizatorii Internet-ului devin tot mai constienti, considerandu-se veritabili "cetateni ai retelei (Netizens) Spre deosebire de alte medii de comunicare, spatiul virtual permite un feed-back permanent, o relatie in dublu sens, cu participanti nedeterminati din punct de vedere numeric. Internetul nu mai reprezinta tiparul pentru o relatie de la o persoana determinata la alta; el faciliteaza o comunicare "de la mai multi, la multi.

Pe de alta parte, tehnologia are darul de a sprijini democratia, erodand puternic secretizarea. Totodata, tehnologia afecteaza cadrul democratic, prin eroziunea reflexiei si a timpului, ceea ce face ca Internetul sa fie, simultan, eliberator si anarhic.[8]

Probabil ca este prematur sa consideram Internetul ca un mijloc de dezvoltare a culturii politice, care sa faciliteze, in acelasi timp, participarea politica. Oferta de teme in World Wide Web si in Usenet se concentreaza preponderent in zona stiintei, culturii si a divertismentului, dar interesul pentru exprimarea de idei politice ar putea, in viitor, sa se amplifice. Aceasta evolutie depinde insa de o serie de trasaturi ale societatilor democratice, printre care si indiferenta politica.[9] Atunci cand utilizatorii Internet-ului vor deveni constienti de posibilitatea activarii spatiului cibernetic inclusiv pentru satisfacerea constanta a unor interese politice, sistemul democratic ar putea cunoaste mutatii spectaculoase.[10]

In acest context, tentativa de a controla Internetul, de la limitarea concentrarilor dintre marii furnizori de servicii informatice, la cenzura asupra continuturilor, poate determina reducerea accesului democratic la informatie. In felul acesta, dreptul la informatie consacrat in constitutiile democratice s-ar putea converti intr-un veritabil privilegiu.

Cat priveste natura continuturilor, daca oferta de divertisment a serviciilor Internet va continua sa prevaleze in raport cu temele politice, atunci este de presupus ca se va reduce si interesul utilizatorilor pentru cunoasterea si implicarea politica.[11]

§ 3. Libertatea de exprimare in Internet

1. Libertatea de exprimare reprezinta o categorie constitutionala care s-a bucurat intotdeauna de o atentie deosebita in statele democratice. Atat legislatorii, cat si instantele judecatoresti au impus sistematic exigente ridicate pentru prezervarea acestei libertati fundamentale, indiferent de o perioada istorica sau alta.

Dreptul cetatenilor de a-si exterioriza, in mediul emergent al Internetului, gandurile, opiniile si creatiile, in absenta oricaror constrangeri, ridica probleme noi, dand nastere la o serie de controverse juridice care impun necesitatea unei reorientari de fond in interpretarea libertatii de expresie.

2. Am analizat intr-un alt studiu problematica juridica a continuturilor nocive in Internet, in contextul disputelor judiciare si extrajudiciare pe marginea unor teme care nu sunt deloc noi (pornografia adulta si pornografia infantila), dar care, pe fondul dezvoltarii tehnologiilor informatiei, determina abordari extreme, lipsite de nuantari, de natura sa genereze forme de control si cenzura nerezonabile chiar si in mediul offline.[12]

In aceasta privinta este ilustrativa decizia pronuntata de Curtea Suprema a S.U.A. in speta Reno v. American Civil Liberties Union, pe marginea examinarii constitutionalitatii Legii privind decenta in comunicatii din 1996. Solutia instantei americane este importanta, intrucat se raporteaza, in mod expres, la caracteristicile Internetului, confruntandu-le cu paradigma constitutionala a libertatii de expresie din mediul offline.[13] Astfel, judecatorii care au formulat opinia majoritara au afirmat transant faptul ca toate continuturile plasate in spatiul virtual sunt la fel de diversificate ca si gandurile oamenilor. Un control al Internetului nu este practic realizabil, datorita accesului de masa la acest nou mediu. Internet-ul este privit ca fiind forma cea mai dezvoltata de comunicare in masa si, din acest considerent, necesita cea mai eficienta protectie fata de interventia statala

Curtea Suprema nu a contestat ratiunea reglementarii legale, considerand ca este oportuna intentia Congresului S.U.A. de a asigura protectia minorilor fata de continuturile electronice indecente. Nu mai putin insa, instanta a apreciat ca legiuitorul nu trebuie sa se indrepte impotriva adultilor, indicandu-le ce continuturi sa nu acceseze. In acest sens, decizia precizeaza ca autoritatile publice nu sunt indreptatite sa reduca populatia adulta a tarii la  nivelul de intelegere adecvat copiilor. Modul deficitar in care legea a inteles sa configureze normele prohibitive a fost de natura sa obstaculeze accesul la resurse Internet privind mijloacele contraceptive, combaterea bolilor venerice, educatia sexuala si altele asemenea.

Din aceste motive, legea a periclitat exercitarea libertatii de exprimare, consacrata de Primul Amendament la Constitutie. Curtea Suprema a atras atentia asupra faptului ca nu pot fi admise formularile largi, insuficient definite si delimitate (cum este, de exemplu, termenul "indecent"), ori de cate ori o lege incearca sa reglementeze continutul exprimarilor. Curtea a mai aratat ca, desi exista numeroase similitudini intre spatiul offline si cel online, totusi, Internetul difera de mediile clasice de informare in masa si prin aceea ca nu este la fel de penetrant precum radioul sau televiziunea. In considerarea acestei realitati, instanta a constatat ca nici inainte si nici dupa adoptarea Legii privind decenta in comunicatii, "forul democratic vast" care este Internetul nu a facut obiectul unui control guvernamental si al unei legislatii speciale, ca in cazul serviciilor de radio si televiziune. Distinctia este importanta, intrucat, spre deosebire de radio si TV, accesul la continuturi obscene in Internet este rareori accidental, mai cu seama daca resursele respective sunt precedate de avertismente clare, apte sa indice utilizatorilor natura continuturilor ce urmeaza in adancime.

In sfarsit, instanta a subliniat ca legea, prin normele sale penale construite in termeni destul de vagi, nu ofera o imagine clara in legatura cu ceea ce este interzis si ceea ce este permis, astfel incat o asemenea incertitudine este capabila sa descurajeze cetatenii in a comunica cu privire la termeni, imagini si idei al caror continut este controversat.

Solutia si considerentele deciziei instantei supreme americane in speta Reno v. American Civil Liberties Union arata care pot fi consecintele unei reglementari legale inabile, in care interesul politic conjunctural si reflexul represiv ajung sa prevaleze in raport cu exigentele constitutionale.

3. Exista, dupa opinia noastra, mai multi factori care contribuie decisiv la incurajarea libertatii de exprimare in Internet.

3.1. In primul rand, avem in vedere numarul tot mai mare de persoane care au acces la serviciile Internet si care infatiseaza o multitudine de modele culturale, mentalitati, obiceiuri, gusturi, trebuinte si preferinte, carora furnizorii de continuturi se straduiesc sa le vina in intampinare. Internetul formeaza o uriasa piata informationala, in care cererea si oferta de continuturi se intalnesc in cel mai fericit mod cu putinta. In mod practic, orice internaut se bucura de largi posibilitati in vederea identificarii, in World Wide Web si Usenet, a informatiilor de care este interesat. Este suficient, in acest sens, sa evocam competitia existenta pe piata intre diferitele motoare de cautare, capabile sa ofere multiple modalitati de identificare a paginilor Web si a grupurilor de discutii, in domenii extrem de diverse.

3.2. In al doilea rand, anonimizarea are darul ca, intr-o anumita masura, sa creeze un relativ sentiment de siguranta in Internet, pe baza caruia poti solicita informatii si transmite mesaje, fara teama de a fi expus reprosurilor publice sau unui tratament juridic sanctionator.

Capacitatea retelei de a asigura un anumit grad de anonimitate stimuleaza curajul de a cere si a oferi informatii. In acelasi timp, anonimitatea creeaza o accentuata stare de intimitate intre utilizatorii serviciilor Internet. Este greu de crezut ca dialogurile lipsite de inhibitii, purtate in sistemul Internet Relay Chat (IRC) intre persoane care nu s-au vazut niciodata si care nici nu doresc sa isi decline adevarata identitate, ar putea avea loc, la o prima intalnire, intr-un parc sau intr-o cafenea. Desi o asemenea relatie in Internet ar fi, mai degraba, de natura sa indemne la prudenta si retinere, ea dezvolta, in mod paradoxal, o confidenta amplificata fata de teritoriul cibernetic, precum si fata de interlocutorii intalniti pe parcursul navigarii.

3.3. In al treilea rand, Internetul continua sa isi pastreze statutul de "paradis legislativ" in care utilizatorii refuza constrangeri juridice si nu isi formeaza convingerea ca ar trebui sa cunoasca normele aplicabile unei anumite conduite in spatiul virtual.

Este incontestabil faptul ca "cetatenii retelei" nu sunt dispusi sa cedeze teritoriul de libertate pe care l-au descoperit in spatiul cibernetic. Tendinta fireasca este de a apara acest teritoriu si chiar de a-i extinde limitele. In acest scop, internautii se unesc, se organizeaza, creeaza lobby-uri, initiaza campanii si isi afirma cu pregnanta crezul in dreptul la libera manifestare a ideilor in spatiul virtual.

"Inamicul" principal il constituie ofensiva legislativa a statelor preocupate sa tina sub control malformatiile retelei, sa combata cyber-terorismul, sa descurajeze fraudele informatice, sa elimine pedofilia, sa ingradeasca promovarea rasismului si a antisemitismului. Aceste imperative ce nu pot fi in nici un caz contestate tind sa situeze apararea libertatii de exprimare intr-un plan secund. Statele lumii se gasesc in plina cruciada impotriva animatorilor infractionalitati informatice, care savarsesc fapte ilicite invocand tocmai acest principiu constitutional. De aceea, se poate sustine ca autoritatile publice au, uneori, dificultati in a-si stabili corect tintele, motiv pentru care insasi libertatea de expresie in Internet ajunge sa fie lovita de "gloante ratacite

Tensiunile existente, pe de o parte, intre nevoia manifestarii libere in spatiul virtual si, pe de alta parte, reactiile de ordin legislativ exprima cum nu se poate mai clar nevoia elaborarii unor solutii juridice de echilibru, care sa protejeze libertatile constitutionale ce ar putea fi, eventual, afectate si sa anihileze, totodata, fenomenele infractionale tot mai frecvente din Internet.

Pentru ca aceste libertati garantate constitutional sa poata fi cat mai limpede percepute de politicieni si sa dobandeasca recunoasterea aplicabilitatii lor si in Internet, internautii nu precupetesc nici un effort pentru a le apara. Deciziile jurisprudentiale, incepand cu speta Reno v. A.C.L.U. au fost posibile tocmai datorita actiunii sectorului neguvernamental, mai precis, al unor organizatii pentru apararea drepturilor omului. Din partea acestora nu a existat nici o dificultate in a intelege ca valorile constitutionale clasice nu se pot opri in fata tastaturii unui computer. Democratia Internetului nu poate exista in afara celei traditionale, iar atasamentul marii majoritati a internautilor fata de normele constitutionale indica dorinta lor onesta de a se supune unor reguli juridice, adoptate si impuse democratic, si nicidecum reflexul de a le desconsidera.

3.4. Aparte de factorii mentionati mai sus, un autor afirma ca ceea ce face ca Internetul sa fie deosebit este faptul ca informatiile sunt disponibile instantaneu si, de cele mai multe ori, in mod gratuit, la cererea oricarui utilizator.[14] Aceasta realitate face sa existe o permanenta crestere a cererii si a ofertei de informatii in Internet.

Toate aceste elemente determina nu numai o largire considerabila a sferei libertatii de expresie in Internet, dar si un grad inalt de sensibilitate a furnizorilor si beneficiarilor de servicii, in raport cu orice tendinte de limitare sau restrangere a acestei posibilitati de manifestare, neintalnita in alte medii de comunicare.

Confruntarea dintre adeptii exprimarii neincorsetate in teritoriul cibernetic si cei ce incearca sa proiecteze forme de supraveghere si control in acest spatiu constituie o problema cu caracter general a materiei care face obiectul prezentului studiu. Aceasta disputa, precum si modul in care ea ar putea fi solutionata, se reflecta, in buna masura, in spectrul problematicii juridice particulare a Internetului, mai precis, in maniera in care sunt abordate aspectele referitoare la aplicarea legii in spatiu, comertul electronic, dreptul de autor, protectia sferei private si criminalitatea informatica.

4. In S.U.A, instantele judecatoresti au conturat de-a lungul timpului o practica in ceea ce priveste calificarea ca foruri publice a unor locuri destinate, prin excelenta, exprimarii libere a opiniilor. Sunt vizate, printre altele: parcurile, trotuarul si strazile. Aceste locuri s-au consacrat istoriceste ca spatii in care oamenii isi puteau exercita, in absenta oricaror constrangeri sau restrictii din partea statului, dreptul la libera exprimare.

Altor locuri destinate si ele, prin natura lor, publicului le-a fost insa negat statutul de for public, fapt care determina o anume restrangere a libertatii de expresie. Este vorba despre: mall-uri, baze militare, trotuarul din fata oficiilor postale, terminalul dintr-un aeroport, operat de o autoritate a statului, cutia postala personala, universitatile (cu unele exceptii) etc.

Pornind de la asemenea solutii jurisprudentiale, se pot formula anumite consideratii referitoare la natura publica sau privata a unor componente ale Internetului. Astfel:

cutiile postale electronice, mailing-list-urile si grupurile de stiri moderate de o persoana nu ar putea fi calificate foruri publice;

grupurile de stiri si camerele de conversatie nemoderate pot fi privte ca foruri publice;

o pagina Web poate dobandi statutul de for public de la caz la caz, in functie de faptul daca include un message-board si daca dispune de un moderator uman sau tehnologic.[15]

§4. Cenzura in Intenet

1. Ceea ce se poate constata la o prima analiza este faptul ca, in pofida catorva exceptii, nu putem vorbi de un plan deliberat al autoritatilor statale de a crea o atmosfera de cenzura in Internet. Exceptiile se inregistreaza in unele state cu regimuri nedemocratice si sunt, de regula, intemeiate ideologic.

Statele care se bazeaza pe constitutii democratice inteleg prea bine valentele pozitive ale Internetului, accesul pe care il faciliteaza la resurse de informatii din domeniul stiintei, educatiei si culturii, neintentionand, in consecinta, sa ridice bariere juridice artificiale in teritoriul cibernetic.

Document online: Contract financiar pentru granturi de studiu erasmus Document online: Daune-interese, clauza penala

Urmarind, in esenta, eliminarea sau, intr-o prima faza, atenuarea fenomenelor nocive din spatiul virtual, guvernele nu se confrunta doar cu probleme de ordin juridic, dar si cu o serie de dificultati tehnologice firesti, care, pentru moment, complica actiunea anti-infractionala. Putem aprecia ca, in timp, aceste dificultati au sanse sa fie inlaturate, evolutia tehnologiei putand sa ofere solutii eficiente pentru realizarea scopurilor propuse, eliminand tentatia subminarii unor valori constitutionale.

2. Pentru a nu lovi in reteaua globala si a nu periclita principiile inscrise in constitutii, legile statelor vor trebui sa stabileasca, in mod precis, actele ilicite si persoanele care trebuie, pana la urma, sa suporte sanctiunea penala.

Acest efort implica o mai clara explicitare a unor notiuni legale, precum si gasirea celor mai adecvate analogii pentru calificarea corecta a serviciilor Internet, astfel incat acestea din urma sa nu suporte un regim juridic mai sever decat alte medii de comunicare. In acest sens, este de remarcat ca "cenzorii" sunt tentati sa puna un semn de egalitate intre Internet si medii precum radioul, televiziunea sau telefonia, care, in mod traditional, suporta anumite restrictii in privinta libertatii de exprimare. Ei nu reusesc sa perceapa faptul ca aceasta libertate constitutionala se aplica oricarei forme de exprimare, indiferent de tehnologia care asigura transportul informatiei respective.[16]

3. Unii autori vorbesc despre o autocenzura a Internetului, determinata de un anumit tip de comportament al utilizatorilor. Astfel, daca un internaut a intalnit o anumita pagina Web, de cele mai multe ori se poate spune ca a cautat-o in mod expres. Ciocnirea accidentala cu o pagina Web este rara, mai ales in cazul utilizatorilor care au experienta navigarii si a operarii cu motoare de cautare. Asadar, persoana care acceseaza in mod intentionat o resursa ce prezinta un continut nociv nu are a se plange impotriva autorilor acesteia. In mod logic, paginile pe care nu le cauta nimeni, nu vor fi vizitate. Reteaua se cenzureaza astfel singura.[17]

Cu toate ca argumentele de mai sus sunt, in principiu, corecte, autocenzura nu are cum sa devina un instrument eficient impotriva fenomenului infractional in spatiul cibernetic. In realitate, autocenzura nu este, propriu-zis, a Internet-ului, ci a acelor utilizatori care au suficiente motivatii intemeiate moral si juridic, pentru a nu determina largirea sferei ilicitului penal in acest mediu.

4. Un alt tip de cenzura este cel asumat expres de catre Internet Service Provideri, in cazurile in care acestia inteleg sa raspunda favorabil demersurilor intreprinse de organele penale. Amintim, in acest sens, actiunea procuraturii din Műnchen in afacerea CompuServe, efectuata in cadrul unei ofensive impotriva pedofiliei in Internet. Cu acel prilej, compania CompuServe din S.U.A. si filiala sa germana au dovedit solicitudine, blocand accesul celor peste 4,2 milioane de clienti (nu doar din S.U.A. si Germania, ci si din alte peste o suta de state) la grupurile de discutii din Internet. Vorbim, in acest caz, despre o "cenzura", intrucat doar un numar extrem de redus de grupuri de discutie au ca obiect teme de pedofilie or, operatiunea de blocare a legaturilor a vizat, prin amploarea ei, in special informatii din domenii licite si de larg interes public.

Aceasta forma de obturare a libertatii de exprimare nu are decat o eficienta relativa, deoarece cei ce navigheaza prin Internet, in cautarea unor informatii nocive, vor gasi, pana la urma, alte cai pentru a ajunge la sursele de informatii de care sunt interesati.[18]

Alteori, furnizorii de servicii electronice probeaza un adevarat exces de zel motivat de interese ce izvorasc din concurenta existenta pe aceasta piata. A fost cazul companiei americane "America Online care, dorind sa exploateze efectele afacerii "CompuServe" si sa isi consolideze imaginea publica, a initiat o campanie electronica de identificare si blocare a resurselor Internet ce contineau, printre altele, cuvantul "breast" cu tinta pe site-uri pornografice. Rezultatul a fost acela ca numeroase femei care obisnuiau sa acceseze pagini Web avand ca obiect profilaxia cancerului mamar au fost puse in imposibilitatea de a mai vizita aceste resurse.[19] Esential este faptul ca, in asemenea circumstante, cei ce au de suferit sunt persoanele ce alcatuiesc covarsitoarea majoritate de internauti care demonstreaza o conduita corecta in retea.

5. Diferentele de cultura existente in Internet, precum si caracterul esentialmente international al spatiului virtual nu incurajeaza identificarea unor solutii rationale de cenzura a continuturilor electronice. Nu ne referim doar la dificultatea de a stabili norme juridice acceptate global, dar si la problema punerii de acord asupra unor valori morale pe care statele lumii sa le promoveze in mod unitar.[20]

Asa, de pilda, chiar daca pedofilia este incriminata si combatuta de marea majoritate a statelor lumii, se intalnesc tari in care relatiile sexuale cu adolescenti reprezinta o componenta a civilizatiei si mentalitatii locale, cu radacini, uneori, religioase.

6. Adeptii libertatii de expresie argumenteaza problemele de ordin tehnic ce stau in calea unor actiuni coerente si rationale de cenzurare a retelei. Unii specialisti afirma ca inchiderea unor pagini Web determinate nu este tehnic realizabila, un astfel de demers putand viza numai un intreg server.[21]

Pentru a ilustra aceasta situatie prin referirea la un caz fictiv, aratam ca poate fi blocata adresa http://www.univers.ro, nu si adresa http://www.univers.ro/rasism, in mod separat. In acest mod, utilizatorii nu vor mai avea acces nici la pagina cu adresa http://www.univers.ro/ecologie/ecosisteme.html, al caror continut este licit si interesant pentru un numar mare de internauti.

La alta scara, inchiderea unei pagini Web care are un continut rasist si care este, de exemplu, gazduita de provider-ul de servicii Internet AOL, ar putea determina blocarea a circa 12 milioane de alte Website-uri.[22]

Un alt neajuns al blocarii cailor de acces in Internet, mai precis al inchiderii unor servere Web, il constituie influentarea negativa a performantelor tuturor utilizatorilor de servicii Internet. Daca, intr-o zi, politia dintr-un stat solicita inchiderea a 500 de pagini, iar in ziua urmatoare a unui numar de 20.000 de pagini, atunci furnizorii de servicii cu activitate mai redusa se vor vedea sufocati. Aceasta, intrucat nici marile routere nu au capacitatea de a prelucra un asemenea volum de pachete de date intr-un timp rezonabil. Specialistii sustin ca pe o legatura de 2 Mbps, intr-o singura secunda, ajung aproximativ 2.500 de pachete de date. Daca fiecare asemenea pachet ar urma sa fie supus unei verificari de continut, inseamna ca trebuie sa aiba loc 50 de milioane de verificari pe secunda. Fiecarei verificari i-ar reveni 20 de nanosecunde. Este limpede ca un astfel de volum de activitate nu poate fi realizat, cel putin in stadiul actual al dezvoltarii tehnologice. Efectele problemelor infatisate constau in incetinirea vitezei de incarcare a datelor, ceea ce ii afecteaza, in primul rand, pe utilizatorii din statul respectiv.[23]

Dupa parerea noastra, daca dezvoltarea tehnologiilor informatiei va permite, in viitor, gasirea unor solutii eficiente si neperturbatoare de filtrare a continuturilor din Internet, ele vor putea fi rezonabile numai daca vor fi indreptate exclusiv impotriva fenomenelor negative existente in spatiul virtual, fara a afecta in vreun fel pe internautii care accepta sa se supuna normelor morale si juridice.

7. Elementele evocate pana la acest punct releva, din diferite perspective, caracterul problematic, daca nu chiar inutilitatea mecanismelor de cenzura in teritoriul virtual.

Se apreciaza ca exista cel putin patru motive pentru care este dezirabila o rezistenta la actul de cenzura:[24]

cenzura va reduce informatia disponibila in Internet, la nivelul unui continut similar cu cel existent in biblioteca unui copil;

dispozitiile constitutionale care interzic cenzura

opiniile oamenilor formate pe baza diversitatii de idei liber exprimate in Internet alcatuiesc instrumentarul pe baza caruia se pot formula cele mai bune decizii

cenzura in Internet este iluzorie, cat timp Internetul a fost proiectat pentru a rezista unui razboi nuclear in aceste conditii, nu se poate imagina felul in care autoritatile unui stat ar putea sa isi opreasca proprii cetateni sa acceseze continuturi disponibile pe retea, pe servere localizate in alte state.

Cat timp legislatia nu va fi in masura sa ofere o definitie clara pentru notiuni ca "indecenta" sau "obscenitate", aparatorii moralei in Internet vor ajunge sa doreasca interzicerea unor opere de arta, in care elementul erotic detine un rol esential. Creatii artistice clasice au fost reeditate in mai multe randuri, chiar daca, la un moment dat, au existat controverse cu privire la continutul lor erotic. Faptul ca locul tiparului si al cartilor este luat de CD-Rom si de publicatiile online, avand o capacitate de raspandire si accesibilitate uriasa, nu trebuie sa insemne ca Lolita" de Vladimir Nabokov, "Romeo si Julieta" de William Shakespeare sau chiar fotografia erotica a lui David Hamilton vor ajunge sa fie indexate ca materiale de pedofilie.

8. Un exemplu ilustrativ pentru ineficacitatea cenzurii spatiului virtual il reprezinta afacerea Radikal" In ianuarie 1997, o lidera a Partidului Socialismului Democratic din Germania a suportat consecinte penale pentru faptul ca a creat, de pe propria sa pagina Web, o conexiune (hypertext link) catre site-ul revistei olandeze de extrema stanga "Radikal , care promoveaza actiunile teroriste ca mijloace de preluare a puterii politice. Desi furnizorul de servicii Internet care facilita legatura cu aceasta revista a fost obligat sa blocheze accesul, militantii libertatii de exprimare au creat rapid pagini-oglinda si au transmis numerele revistei prin e-mail. Serverul-gazda olandez, pe care se afla revista incriminata, alaturi de alte peste 6.000 de diverse pagini Web, a fost inchis, prejudiciind un numar extrem de mare de utilizatori Internet.

Ceea ce a determinat, in speta, actiunea precipitata a autoritatilor politienesti a fost gresita intelegere a notiunii de "hypertext link", precum si efectele acesteia. Notiunea reprezinta, de fapt, o instructiune a autorului unei pagini X, in sensul indicarii locului in care se afla site-ul Y. Elementul de legatura nu ofera garantia ca pagina indicata are continutul cautat. Si totusi, o asemenea situatie poate genera consecinte penale, in pofida faptului ca este aceleasi lucru cu a comunica unei persoane de la celalalt capat al lumii ca "in fisierul X din raftul Y al Bibliotecii Z, situata in orasul New York se gaseste o carte in care este descris procesul de fabricatie al unei bombe.

In acest context, se pun urmatoarele intrebari:

faptul ca performantele de ordin tehnic ale Internetului permit unui utilizator din Noua Zeelanda sa acceseze cartea, in doar cateva minute, pe pagina Web a Bibliotecii Z, reprezinta un argument suficient pentru ca acea publicatie sa fie cenzurata online

daca modalitatea de acces este aceea de a te duce personal la New York, pentru a o lua din raftul indicat - operatiune pentru care vor fi necesare poate cateva zile - atunci cartea nu mai este cenzurabila

ce temei juridic poate exista pentru ca legalitatea unui continut de idei sa fie judecata prin prisma vitezei cu care acel continut poate fi accesat de la distanta?[25]

Pentru moment, legislatia, jurisprudenta si, in special, practica procesual-penala nu sunt apte sa ofere raspunsuri satisfacatoare la aceste intrebari. In schimb, reflexul represiv continua sa fie prezent, cu pretul afectarii unor persoane care sunt in afara oricarei culpe.

Interesant este faptul ca tocmai incercarile de inchidere a unui site considerat ilicit ajung sa determine cunoasterea pe scara larga a continutului sau, atragand atentia a milioane de internauti. In felul acesta, cenzura are un efect contrar scopului propus, stimuland interesul public pentru pagina respectiva si potentand inventivitatea multora pentru a gasi noi cai de acces catre acel loc.

9. Cenzorii obisnuiesc adesea sa puna un semn de egalitate intre idee si actiune tragand concluzia ca orice intentie care este cel putin discutabila din punct de vedere legal se impune a fi eliminata, intrucat determina, in mod direct, o actiune sociala ilegala.

In realitate, cele doua elemente trebuie disociate. Dupa cum a subliniat Curtea Suprema a S.U.A. in speta Brandenburg v. Ohio (1969), libera exprimare poate fi supusa restrictiilor numai daca ea este menita sa genereze o actiune ilicita iminenta, prezentand probabilitatea ca aceasta din urma se va produce.[26] Distribuirea unui instructaj referitor la fabricarea bombelor nu constituie o amenintare iminenta. Aceeasi idee a fost exprimata de un ziarist care a afirmat ca Internet-ul nu este o incapere aglomerata. Distinct de situatia in care cineva striga "foc" intr-o sala de spetacole, in spatiul virtual nu exista un pericol clar si prezent, decurgand din simpla diseminare a informatiilor." [27]

10. Cenzura nu poate constitui un scop in sine. Legislatia de ingradire a exprimarii in Internet trebuie sa se concentreze asupra anumitor categorii de persoane care ar necesita o anumita protectie in fata continuturilor nocive. O initiativa de reglementare ce nu isi propune determinarea precisa a sferei persoanelor protejabile risca sa duca la probleme de constitutionalitate.

Pentru a putea stabili sfera acestor persoane, trebuie operata o distinctie intre interesele si posibilitatile de autoprotejare a internautilor. In opinia unor autori[28], exista trei categorii de receptori de continuturi in Internet

minorii;

adultii care dispun de maturitatea necesara pentru a selecta singuri tipul de continut la care doresc sa fie expusi

adultii care pretind dreptul de a nu fi supusi nici unui control statal, in legatura cu tipul de continut mediatic la care doresc sa aiba acces in sfera lor privata

Se impune precizarea ca cea de-a doua categorie de adulti refuza expres, in situatii determinate, sa receptioneze anumite materiale pe care le considera nocive. Ei nu evita doar continuturile negative, dar tind sa actioneze in vederea eliminarii lor, indeosebi atunci cand considera ca au obligatia de a-i proteja, in acest scop, pe minori.

O legislatie menita sa instituie sisteme de cenzura in Internet trebuie sa fie orientata catre receptorii de informatie si nu spre emitentii acesteia. Este interesant de precizat ca reglementarea intemeiata pe controlul emitentului de informatie in radiodifuziune pornea de la ideea ca spectrul de emisie are caracter finit. Fiind vorba de o resursa publica rara, emitentii radio, spre deosebire de cei din alte medii de informare, trebuie sa aiba o responsabilitate mai mare fata de public.[29]

In era Internetului, tehnologia nu mai are limitele care sa reactualizeze doctrina resurselor publice rare. De aceea, se impune recursul la un alt mod de abordare a obiectului reglementarii, focalizat pe cei ce primesc informatia prin intermediul serviciilor Internet. O asemenea legislatie trebuie sa acorde fiecareia dintre categoriile de persoane sus-mentionate un regim juridic separat si limitat, pentru a nu intra in coliziune cu dispozitiile constitutionale.

11. Ca si in domenii, problema ocrotirii receptorilor de informatie in Internet devine atractiva pentru promotorii autoreglementarii.

Comunitatea furnizorilor de servicii Internet a creat un sistem de rating pentru calificarea continuturilor ce privesc violenta, nuditate, sex, limbaj ofensator, denumit Platform for Internet Content Selection (PICS). Sistemul a fost insusit de Netscape Communicator si Microsoft Internet Explorer, precum si de masinile de cautare Lycos si Yahoo.[30] Pentru fiecare categorie de continut agresiv, PICS are cinci nivele capabile sa ofere un indiciu limpede pentru orice destinatar. In cazul descrierii violentei, scara de rating are urmatoarele mentiuni

nivelul 0 - conflict usor, daune usoare aduse bunurilor

nivelul 1 - animale ranite sau ucise, bunuri distruse, lupte

nivelul 2 - oameni raniti sau mici cantitati de sange

nivelul 3 - oameni raniti si oameni omorati;

nivelul 4 - violente majore, torturi, violuri.[31]

Este important de subliniat ca sistemul prezentat nu constituie un instrument de cenzura, ci un mijloc de filtrare a serviciilor si documentelor Web.[32]

In orice caz, dincolo de folosirea metodelor de evitare a continuturilor negative, este esential ca legislatia sa nu se indrepte impotriva retelei, ci impotriva acelor persoane care incalca reguli prestabilite [33] Noi am adauga ideea ca trebuie sanctionati cei care au nesocotit cu intentie legea, nu si persoanele care fie din necunoastere (cat timp cunoasterea legii straine nu e obligatorie), fie din neglijenta, fie dintr-o lejeritate specifica navigarii in cadrul retelei au introdus sau au accesat in aceasta continuturi negative.

Autoreglementarea mizeaza, in principiu, pe maturitatea receptorului informatiei. Daca acesta, de exemplu, adera la o conduita morala stricta, atunci va evita sa caute pagini Web sau grupuri de stiri avand ca obiect materiale pornografice. Daca, totusi, in mod accidental, se ciocneste de asemenea adrese in Internet, homepage-ul respectiv il va avertiza in mod explicit asupra continutului ce poate fi accesat prin activarea in adancime a hyperlink-urilor. In masura in care, in pofida avertismentelor, a patruns in adancimea paginilor respective, internautul nu va putea cere tragerea la raspundere a autorilor materialelor pornografice. Altfel spus, el va suporta singur consecintele morale si/sau juridice rezultate din ignorarea avertizarii.

Practica inserarii avertismentelor pe paginile introductive ale site-urilor pornografice este luata extrem de in serios de autorii acestora, cat timp un asemenea sistem are aptitudinea de a-i feri de raspunderea juridica. Pentru aceasta ratiune, avertismentele sunt redactate in termeni juridici, cu o serie de nuante, in vederea satisfacerii atat a intereselor comerciale, facilitand accesul publicului adult, cat si a unor exigente de protectie a bunelor moravuri, protejand minorii si categorii de persoane sensibile la asemenea continuturi.[34]

Un alt mijloc eficient de limitare a accesului la pagini nocive il constituie sistemele de verificare a varstei utilizatorilor (Age Verification Systems). Acestea sunt, in realitate servicii aflate la dispozitia internautilor, pentru a restrictiona accesul minorilor la materiale nocive.

In mod practic, o pagina Web din aceasta categorie va putea fi accesata liber cel mult pentru o parte introductiva, in care se prezinta mostre mai mult sau mai putin relevante pentru continuturile ce urmeaza. Accesul la acestea din urma se va putea realiza doar prin completarea electronica a unui formular, cu datele de identitate ale vizitatorilor, din care sa rezulte ca sunt persoane majore. Bineinteles, sistemul nu prezinta garantia absoluta a inaccesibilitatii minorilor, cat timp acestia au posibilitatea, de exemplu, de a sustrage date de pe cartea de credit a unui adult, pe care sa le poata, ulterior, introduce in spatiile libere din formularul electronic.

Tot mai raspindite sunt in ultimii ani soft-urile de filtrare, menite sa blocheze patrunderea minorilor in zone periculoase din Internet. Paginile Web pornografice obisnuiesc deja sa faca reclama acestor programe de filtrare, recomandand adultilor sa le instaleze in PC-urile de la domiciliu, in scopul protectiei minorilor. Mecanismele de filtrare permit parintilor sa blocheze cuvinte, expresii si pagini Web avand continuturi negative.[35] Evident ca sistemele de filtrare pot fi utilizate de orice alte persoane fizice sau institutii publice (scoli, universitati etc.), in functie de interesele concrete ale acestora si de informatiile cu care nu doresc sa vina in contact.

§5. Anonimitatea in Internet

1. Sfera publica si democratia se intemeiaza pe principiul egalitatii In Internet exista o egalitate prezumata intre utilizatori - derivata din irelevanta criteriilor privind rasa, sexul sau apartanenta sociala - care, la randul ei, se bazeaza pe anonimitate.[36] Cat timp utilizatorii nu isi dezvaluie identitatea, se poate afirma ca au, intr-un fel, aceleasi drepturi si obligatii in spatiul virtual, fiind expusi, aproximativ, acelorasi riscuri si beneficiind de o protectie personala relativ identica.

In momentul in care un utilizator semneaza un mesaj e-mail sau efectueaza orice operatiune in masura sa ofere date despre propria sa persoana, anonimitatea dispare. Acest fapt este apt sa afecteze autonomia individuala. Pe un plan mai larg, se poate ajunge la forme tot mai sofisticate de supraveghere digitala. Amenintari de acest tip pot insemna, in timp, sfarsitul libertatii de exprimare in Internet, expunerea intimitatii, insecuritatea personala si descurajarea participarii la formarea de opinii.

In prezent, problema dreptului la anonimitate in mediul electronic se ridica tocmai in contextul in care observatorii vigilenti ai fenomenelor negative din Internet pretind transparenta traficului online si accesul lesnicios la identitatea utilizatorilor. In sprijinul acestei abordari se afirma ca numai cei care au ceva de ascuns, in sensul unor intentii sau fapte de natura ilicita, doresc sa isi pastreze anonimitatea in spatiul virtual. Acest tip extrem de abordare, caruia nu ii poate fi negat, totusi, un fundament de bune intentii, este insa periculos tocmai pentru faptul ca introduce un standard de raportare la problema anonimitatii in Internet, esential diferit de cel aplicabil in lumea reala. Sustinatorii acestei abordari uita - probabil, in mod involuntar - ca in societate, in viata de toate zilele, anonimitatea constituie regula. Accesul la transportul in comun si cumparaturile in supermagazine se realizeaza in schimbul unor sume de bani, fara a fi cerute actele de identitate ale consumatorilor. In spatiul cotidian, anonimitatea este atat de fireasca, incat nici nu este propriu-zis remarcata.[37] In schimb, anonimitatea online este creata tehnologic si, probabil, din acest motiv dreptul la traficul anonim online este atat de controversat.

Este de presupus ca tocmai caracterul natural a prezentei anonime in societate a determinat neconsacrarea expresa a unui drept constitutional la anonimitate, desi putem admite ca acesta s-ar subsuma dreptului la viata privata. De asemenea, s-ar putea afirma ca anonimitata generata tehnologic in Internet a impus consacrarea, in legislatia speciala, de data foarte recenta, a telecomunicatiilor, a dreptului la anonimitate.

Aparatorii ordinii publice sunt insa destul de rezervati in ceea ce priveste scopul si intinderea dreptului la anonimitate. In urma cu trei ani, ministrul de interne german Otto Schily afirma intr-un interviu ca nu poate exista o legatura intre anonimitate si dreptul la libera exprimare. Dreptul de utilizare anonima a serviciilor de telecomunicatii nu reprezinta un mijloc de protectie a libertatii de expresie, ci o modalitate prin care se tinde la ocrotirea sferei private a utilizatorilor acestor servicii. In schimb, anonimitatea nu poate merge pana acolo incat sa se constituie intr-un instrument prin care utilizatorii plaseaza continuturi negative in Internet, invocand libertatea constitutionala de exprimare.[38]

2. Un fenomen nou in contextul reducerii asteptarilor reyonabile la anonimitate in mediul electronic este legat de ceea ce specialistii numesc "Data Retention" sau retinerea si conservarea datelor de trafic, de catre furnizorii de servicii Internet. Acest proces de stocare a datelor se poate intinde pe o perioada de mai multi ani, informatiile respective putand ajunge inclusiv la terti, pentru diverse scopuri.

Problema este direct legata de sfera privata a utilizatorilor de servicii electronice, iar solutionarea ei nu se poate realiza in absenta raportarii la prevederile constitutionale in materie. Persoanele care cunosc gradul in care datele lor de trafic pot fi conservate vor avea tendinta de a fi extrem de rezervate in ceea ce priveste manifestarea lor in Internet, pe aceasta cale ajungandu-se practic la o limitare indirecta a libertatii de exprimare.

Desigur ca pentru organele de cercetare penala acest procedeu este binevenit, numai ca existenta lui, precum si insistenta, din partea acelorasi organe, de a beneficia in orice conditii de un asemenea avantaj determina reactii de aparare care, pana la urma, afecteaza eficienta descurajarii savarsirii de infractiuni informatice. Exista deja o multitudine de soft-uri capabile sa stearga datele de trafic sau sa permita navigarea in Internet, in conditii de anonimitate aproape totala si este de presupus ca asemenea instrumente de contracarare (care pot fi utilizate mai ales in scopuri ilicite) nu s-ar fi dezvoltat, daca autoritatile publice nu ar fi accentuat nevoia de a dispune de cai si mijloace cat mai numeroase, destinate urmaririi internautilor.

In orice caz, aceasta este o noua tema ce trebuie, in primul rand, tratata din perspectiva drepturilor si libertatilor fundamentale, pentru a elimina imaginea de "Big Brother" a statului, care tinde sa se contureze tot mai mult in lumea virtuala.[39]

3. Literatura de specialitate admite ca exista o arie a unor principii derivate din spiritul libertatii de exprimare, care pun in valoare o dimensiune privata a retelei Este vorba despre:

exonerarea furnizorilor de servicii Internet pentru consecintele exprimarilor ce provin de la clienti (utilizatori)

dreptul utilizatorilor de a crea forme private de asociere online;

dreptul fiecarui utilizator de a naviga anonim prin Internet.

In baza acestor elemente de ordin juridic, se poate admite, de pilda, crearea de comunitati online, ai caror membrii sa aiba ocazia discutarii unor probleme care, in medii de comunicare traditionale, ar putea genera consecinte juridice sanctionatorii. In plus, aplicandu-se o solutie pronuntata de Curtea Suprema a S.U.A. in cauza NAACP v. Alabama (1958),[40] tertii nu ar avea dreptul sa ceara dezvaluirea identitatii membrilor comunitatii, care, altminteri, s-ar vedea expusi hartuielii pentru obiectul lor de discutie si pentru opiniile exprimate cu privire la acesta.

Anonimitatea in Internet, in conexiune cu libera exprimare - mai cu seama, in contextul activismului politic -, are sanse reale de a se consolida juridic, pornind de la o relativ recenta decizie jurisprudentiala. Curtea Suprema a S.U.A. a hotarat, in speta McIntyre v. Ohio Education Commission (1995)[41], ca o lege statala nu poate obliga un activist politic local sa isi dezvaluie identitatea in fluturasii pe care ii raspandeste la sedinta organului de conducere al unei scoli. Cu ocazia acestei decizii, instanta a reliefat urmatoarele virtuti ale anonimitatii

ea permite crearea unor importante, desi controversate, opere literare, artistice si de satira, atat de provocatoare, incat autorul ar fi descurajat sa le produca, daca nu ar avea dreptul la pseudonim

ea ingaduie exprimarea unor opinii politice transante, care, daca ar permite identificarea emitentilor acestora, ar determina pierderea locului de munca sau eliminarea din comunitate a cetatenilor respectivi

ea creeaza posibilitatea pentru persoane care, datorita mediului social din care provin sau infatisarii lor, n-ar putea fi luate in serios, in conditii de transparenta, sa se exprime liber si sa ofere idei utile.

Credem ca aceste elemente s-ar putea adecva anonimitatii in discutiile ce au loc in Internet.

Dar valentele pozitive ale navigarii anonime nu sunt folositoare doar pentru discursul politic. Atribuirea altor elemente de identitate si status social in discutiile online - cum ar fi de pilda, barbati care se dau drept femei sau persoane care pretind, in mod fals, ca au o anumita orientare sexuala - poate favoriza un anumit grad de armonie sociala, prin faptul ca permite utilizatorilor sa perceapa mai bine conceptiile de viata ale altor categorii de persoane.

De asemenea, in comertul electronic, anonimitatea reprezinta un scut impotriva comerciantilor online care alcatuiesc uriase baze de date menite sa indice profilul utilizatorilor, pentru ca, ulterior, sa ii bombardeze cu reclame nesolicitate.

Sub un aspect diferit, internautii se pot simti mai in siguranta, atunci cand stiu ca pot sesiza, in mod anonim si cu buna-credinta, site-uri ale politiei, despre existenta unor pagini Web sau grupuri de discutii in care se propaga ura de rasa sau se comercializeaza imagini de pedofilie. Daca si-ar declina identitatea, persoanele respective s-ar putea vedea puse in situatia neplacuta de a explica autoritatilor cum si de ce au accesat locurile din Internet cu activitate infractionala.

§6. Adunarile publice in Internet

Potrivit art.36 din Constitutia Romaniei, mitingurile, demonstratiile, procesiunile sau orice alte intruniri sunt libere si se pot organiza si desfasura numai in mod pasnic, fara nici un fel de arme. Isi gaseste oare acest text constitutional aplicabilitate si in cazul formelor de protest online?

In urma cu trei ani, in Germania, organizatii civice care se opuneau expulzarii azilantilor straini au initiat o originala actiune protestatara in spatiul cibernetic. Avand in vedere ca expulzarile se efectuau prin intermediul companiei aeriene Lufthansa, organizatiile respective au conceput un software pe care fiecare membru al lor urma sa il descarce pe toate paginile Web ale companiei, accesandu-le permanent pana la blocare si afectandu-le, in acest mod, relatia cu clientii. Reprezentantii organizatiilor civice si-au justificat actiunea prin recursul la prevederile art.8 din Legea fundamentala, privitor la libertatea intrunirilor, sustinand ca spatiul virtual este un loc public in care nu se deruleaza doar raporturi comerciale, dar in care se pot disputa si conflicte politice si sociale.

Ministerul geman de justitie a emis o declaratie de presa in care preciza fara echivoc faptul ca prevederile constitutionale invocate de autorii protestului nu au incidenta in teritoriul cibernetic, ele vizand exclusiv prezenta fizica a cetatenilor in spatii reale, iar nu si in zone virtuale. Pentru acest considerent, actiunea de protest online a intrat sub incidenta dispozitiilor penale care sanctioneaza infractiunile informatice.[42]

In opinia noastra, elementul care, probabil, a determinat reactia extrema a autoritatilor publice germane, de a nega, in principiu, aplicabilitatea, in Internet, a libertatii intrunirilor, a fost caracterul manifest agresiv si potential distructiv al actiunii protestatarilor. Consideram, de aceea, ca initierea unor actiuni de protest cibernetice, sub acoperirea textului constitutional, este posibila, cu conditia optiunii in favoarea unor mijloace de natura sa evite legatura cu ilicitul penal.

§7. Documente internationale recente privind libertatea de exprimare in Internet

In ultima vreme, se constata o semnificativa mobilizare la nivel international, menita sa consolideze libertatea de exprimare in spatiul virtual, in detrimentul unor forme nerezonabile de cenzura si control. O serie de organizatii internationale, guvernamentale si neguvernamentale, au adoptat, in aceasta privinta, documente al caror continut juridic afirma extinderea principiului constitutional al liberei expresii asupra mediului electronic.

1. Comitetul de Coordonare al Organizatiilor privind Libertatea Presei, intrunit la Viena, in data de 21 noiembrie 2002, a emis o declaratie[43] care cuprinde urmatoarele principii fundamentale:

stirile din spatiul cibernetic trebuie sa beneficieze de aceeasi protectie a libertatii de expresie ca si mass-media traditionala;

tentativele de a institui forme de control asupra mediei electronice, invocand motive politice, sisteme de valori regionale sau suveranitatea nationala in domeniul informatiilor, reprezinta violari ale Declaratiei Universale a Drepturilor Omului;

intrucat miza o constituie principiul libertatii de exprimare, exista ingrijorarea ca formele de control orientate asupra noilor tehnologii vor putea determina tendinta de a prelua controlul asupra mediilor de informare traditionale;

temerile exprimate de politicieni cu privire la noile tehnologii informationale pun, de fapt, in evidenta anxietatea lor fata de un mediu nou si nefamiliar, pe care nu il pot controla. O asemenea anxietate reflecta adesea ignoranta si teama de libertate;

stirile pe Internet au aceeasi natura precum stirile din orice alt mediu. Noile tehnologii nu impun o reconsiderare a drepturilor si libertatilor fundamentale, printre care si libertatea de exprimare.

2. La nivelul Consiliului Europei, Comitetul de Ministri a adoptat Declaratia privind libertatea comunicarii in Internet (Strasbourg, 28 mai 2003).[44] Dintre ideile expuse in acest document retinem, in mod deosebit, urmatoarele:

libertatea de exprimare si libera circulatie a informatiilor in Internet se impun a fi reafirmate;

libertatea de a asigura servicii Internet va contribui la garantarea dreptului utilizatorilor de a accesa continuturi pluraliste dintr-o varietate de resurse de pe tot globul;

necesitatea limitarii raspunderii juridice a furnizorilor de servicii Internet, atunci cand acestia actioneaza ca intermediari sau cand, cu buna-credinta, asigura accesul la continuturi create de terti, ori gazduiesc asemenea continuturi;

libertatea de comunicare in Internet nu trebuie sa prejudicieze demnitatea umana, drepturile omului si libertatile fundamentale ale altora, in special, cele ale minorilor;

statele membre ale Consiliului Europei nu trebuie sa restrictioneze continuturile in Internet in limite mai largi decat cele aplicabile continuturilor transmise prin alte medii;

statele membre trebuie sa incurajeze autoreglementarea si co-reglementarea cu privire la continuturile generate in Internet;

autoritatile publice nu trebuie ca, prin masuri generale de blocare si filtrare, sa impiedice accesul publicului la informatii si la alte forme de comunicare in Internet, indiferent de frontiere. Acest principiu nu se opune instalarii de filtre pentru protectia minorilor, in special, in locuri accesibile lor, cum ar fi scolile si bibliotecile;

statele membre trebuie sa incurajeze accesul la serviciile Internet pe baze nediscriminatorii si la preturi rezonabile. Participarea directa a publicului la comunicarile prin Internet, de pilda, prin crearea de pagini Web proprii, nu trebuie sa formeze obiectul unor aprobari ori al indeplinirii altor cerinte avand un efect similar;

furnizarea de servicii prin Internet nu trebuie sa faca obiectul unor autorizatii doar pe motivul mijloacelor de transmisie utilizate de furnizori;

statele membre nu trebuie sa impuna furnizorilor de servicii Internet o obligatie generala de a monitoriza continutul electronic la care faciliteaza accesul, pe care il transmit sau pe care il stocheaza, ori de a cauta, in mod activ, fapte sau imprejurari de natura sa indice o activitate infractionala;

statele membre trebuie sa respecte vointa utilizatorilor de servicii Internet, de a nu isi dezvalui identitatea. Aceasta nu impiedica adoptarea de masuri de urmarire a utilizatorilor care au savarsit fapte penale, in acord cu dreptul intern si tratatele internationale din acest domeniu.

3. Un document relevant a fost emis si in cadrul Conferintei O.S.C.E. de la Amsterdam (13 - 14 iunie 2003) privind libertatea de exprimare in Internet. Documentul, intitulat "Recomandarile de la Amsterdam - Libertatea mediilor de informare si a Internetului"[45], se concentreaza asupra urmatoarelor idei esentiale:

noile tehnologii nu trebuie considerate responsabile pentru eventuala lor abuzare;

elementele de ordin tehnic, structural sau educational, prin care se tinde la obstacularea accesului la retelele digitatale, trebuie inlaturate;

avantajul creat de existenta unei vaste retele digitale de resurse online si de libera circulatie a informatiilor este precumpanitor in raport cu pericolul utilizarii abuzive a Internetului. Cu toate acestea, continuturile negative trebuie anchetate in statele de unde provin;

intr-o societate democratica moderna, cetatenii trebuie sa decida singuri ce continuturi doresc sa acceseze in Internet. Dreptul de a disemina si de receptiona informatii reprezinta un drept fundamental al omului. Toate mecanismele de filtrare si blocare a continuturilor sunt inacceptabile;

orice mijloace de cenzura care sunt de neacceptat in raport cu mass-media traditionala nu trebuie sa fie utilizate pentru a cenzura media electronica. Noi forme de cenzura nu trebuie dezvoltate.

§8. Concluzii

Cu un prilej anterior, am evocat dificultatea paradigmelor constitutionale clasice de a oferi solutii pentru reglementarea rezonabila a unor fenomene generate de mediul electronic.[46] Dincolo de eforturile remarcabile pe care diferite organisme internationale inteleg sa le promoveze, in scopul prezervarii unor valori constitutionale indeniabile si al aplicarii lor in spatiul virtual, credem ca procesul de identificare a unor paradigme juridice, capabile sa sustina drepturile si libertatile fundamentale ale internautilor, trebuie sa inceapa la nivelul statelor democratice, inclusiv in Romania, prin forjarea unor categorii noi ale dreptului constitutional.

Pentru a realiza acest demers, apreciem ca s-ar putea porni de la o reevaluare a textelor constitutionale, in contextul existentei Internetului si al jurisprudentei ce i-a fost deja consacrata. Intr-o faza ulterioara, ar fi oportuna o reconsiderare a valorilor sociale care necesita o protectie constitutionala adecvata in Internet, precum si stabilirea unor criterii juridice de natura sa creeze un echilibru intre valori aflate eventual in competitie.

In orice caz, o astfel de intreprindere trebuie sa aiba in permanenta in vedere evolutia inexorabila a Internetului catre statutul unui mediu care ne va guverna, din ce in ce mai mult, existenta cotidiana, efectele sale benefice urmand sa surclaseze, in cele din urma, in mod categoric, fenomenele negative pe care astazi inca le mai genereaza.