Procedura plangerii prealabile - plangerea prealabila ca institutie a dreptului procesual penal

Plangerea prealabila ca institutie a dreptului procesual penal

Plangerea prealabila reprezinta o exceptie de la principiul oficialitatii procesului penal si consta in posibilitatea acordata de legiuitor persoanei vatamate de a decide declansarea procesului penal in cazul savarsirii anumitor infractiuni prevazute in lege. Aceasta exceptie de la principiul oficialitatii se justifica de regula in cazul acelor infractiuni cu un grad de pericol social redus, unde partea vatamata este singura in masura sa aprecieze asupra necesitatii de a-l trage la raspundere pe faptuitor.

Introducerea plangerii prealabile constituie atat manifestarea de vointa a partii vatamate de a aduce la cunostinta organelor judiciare comiterea uneia sau mai multor infractiuni, cat si expresia vointei ca acele fapte sa fie urmarite sau judecate. Institutia plangerii prealabile are o dubla natura: atat penala cat si procesual penala, iar reglementarea ei se regaseste atat in Codul penal si in Codul de procedura penala, cat si in alte legi penale.

In Codul de procedura penala plangerea prealabila este prevazuta sub trei ipostaze:

a)      lipsa plangerii prealabila si retragerea acesteia constituie unul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare si a exercitarii actiunii penale (art. 10 lit. f si h);

b)      lipsa plangerii prealabile ca un caz de impiedicare a inceperii urmaririi penale (art. 121 alin. 2), iar daca totusi s‑a inceput urmarirea penala, ca un caz de incetare a urmaririi (art. 345 alin. 3);

c)      plangerea prealabila ca un mod de sesizare a instantei de judecata pentru infractiunile prevazute in art. 197 alin. 2 lit. a.

In toate aceste ipostaze, plangerea prealabila constituie o conditie de procedibilitate, o conditie de incepere si desfasurare a procesului penal. Primele doua ipostaze sunt o consecinta necesara a plangerii prealabile ca institutie a dreptului penal, deoarece daca plangerea prealabila este o conditie de pedepsibilitate (de aplicare a sanctiunii prevazute de legea penala), in mod necesar lipsa ori retragerea ei impiedica, prin inlaturarea raspunderii penale, inceperea urmaririi penale, in cadrul urmaririi penale impiedica punerea in miscare a actiunii penale, iar in cadrul finalizarii acesteia impiedica trimiterea in judecata a inculpatului.[1]

Se poate afirma, din acest punct de vedere, ca plangerea prealabila are o natura juridica mixta, de drept penal si de drept procesual penal, interdependente intre ele. In ce priveste a treia ipostaza - de mod special de sesizare a instantei de judecata, cu efecte similare rechizitoriului procurorului, dar numai pentru anumite infractiuni - plangerea prealabila are o natura juridica preponderent procesuala; legea de procedura penala poate sa reglementeze sesizarea instantei prin plingerea prealabila pentru anumite infractiuni supuse acestei plangeri, dupa cum se poate lipsi de o asemenea reglementare, urmand ca pentru toate infractiunile, inclusiv cele supuse plangerii prealabile, sesizarea instantei sa constituie numai un act al procurorului.

Caracterul procesual al dispozitiei prin care pentru unele infractiuni sesizarea instantei se face prin plangerea prealabila a persoanei vatamate se evidentiaza prin consecintele nerespectarii prevederilor legale de sesizare a instantei; in timp ce lipsa plangerii prealabile, in cazul tuturor infractiunilor supuse acesteia, atrage o solutie de fond a urmaririi penale - incetarea procesului penal - orice greseala in introducerea plangerii prealabile la instanta, in temeiul art. 279 alin. 2 lit. a), constituie o sesizare nelegala ce atrage nulitatea sesizarii, cu trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea urmaririi penale; daca in mod gresit plangerea a fost introdusa la organul de urmarire penala in loc de instanta competenta, consecinta este, de asemenea, trimiterea cauzei la instanta de judecata.[2]

Conditii de fond si forma pentru introducerea plangerii prealabile

Titularul plangerii prealabile Conform art. 279 din Codul de procedura penala, punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o astfel de plangere.

Daca persoana vatamata nu are capacitate de exercitiu, plangerea va fi introdusa de reprezentantul sau legal, iar daca are capacitate de exercitiu restransa, plangerea se face de catre aceasta dar cu incuviintarea reprezentantului sau legal. Pentru aceste persoane, actiunea penala poate fi pusa in miscare si din oficiu de procuror, fara a fi nevoie de plangere prealabila.

Specific in situatiile in care persoana vatamata nu are capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restransa, este faptul ca organele de urmarire penala se pot sesiza si din oficiu cu privire la savarsirea infractiunilor, nefiind necesara depunerea plangerii prealabile. Daca sesizarea se face din oficiu, nu ar putea interveni retragerea plangerii prealabile, ci doar impacarea partilor.

Se are in vedere și situația daca persoana vatamata a decedat inainte de a introduce plangerea prealabila aceste drept se stinge nemaiputand fi exercitat de alta persoana. Tot astfel, daca persoana vatamata decedeaza in cursul procesului penal, deci dupa ce a formulat plangere penala prealabila, nu mai este posibila incetarea procesului penal. Cand plangerea a fost formulata de o persoana fara calitatea procesuala corespunzatoare, nulitatea se acopera daca persoana vatamata isi insuseste plangerea in termenul de doua luni prevazut in lege.

Pentru persoanele juridice, plangerea prealabila se formuleaza de catre reprezentantul acesteia.

Conținutul plangerii prealabile. Plangerea prealabila trebuie sa fie facuta in scris si semnata de persoana vatamata. Conform art. 283 din Codul de procedura penala, plangerea trebuie sa cuprinda descrierea faptei, indicarea autorului, aratarea mijloacelor de proba, indicarea adresei partilor si a martorilor, precizarea daca persoana vatamata se constituie parte civila si indicarea persoanei responsabile civilmente, daca este cazul.

Plangerea trebuie sa arate totodata numele, prenumele si adresa persoanei vatamate, precum si manifestarea de vointa a acesteia ca faptuitorul sa fie tras la raspundere penala.

Atunci cand plangerea este facuta de reprezentantul legal sau de mandatar, la plangere trebuie sa se anexeze actele din care rezulta calitatea de reprezentant.

Termenul de introducere a plangerii prealabile. Articolul 284 din Codul de procedura penala arata ca, in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o plangere prealabila, aceasta trebuie sa fie introdusa in termen de 2 luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul[3]. Acelasi articol arata ca, atunci cand persoana vatamata este un minor sau un incapabil, termenul de 2 luni curge de la data cand persoana indreptatita a reclama a stiut cine este faptuitorul.

Asadar, in cazul minorului fara capacitate de exercitiu, termenul curge de la data cand reprezentantul sau legal a stiut cine este faptuitorul. Cand persoana vatamata este un minor cu capacitate de exercitiu restransa, intrucat introducerea plangerii ii revine acestuia, termenul curge din ziua in care minorul a stiut cine este faptuitorul. In acelasi sens, in practica judiciara s-a decis ca plangerea prealabila introdusa de parintii minorului avand capacitate de exercitiu restransa, neinsusita de catre minor in termenul prevazut de art. 284 din Codul de procedura penala, nu indeplineste conditiile cerute de lege pentru punerea in miscare a actiunii penale[4].

Conditia termenului nu este ceruta in cazul in care sesizarea cu privire la savarsirea infractiunii se face din oficiu.

Modul de calcul al termenului este prevazut de art. 186 alin. 3 si 4 si de art. 187 din Codul de procedura penala[5], iar nerespectarea termenului atrage decaderea din exercitiul dreptului de a mai depune plangere prealabila . In doctrina s-a exprimat si opinia conform careia, in cazul in care persoana indreptatita a reclama a fost impiedicata de o cauza temeinica sa introduca plangerea prealabila in termen, se aplica, pe cale de supliment analogic, dispozitiile care tin seama de astfel de imprejurari, avand drept consecinta introducerea peste termen a plangerii. Articolul 364 alin. (1) din Codul de procedura penala prevede ca apelul declarat dupa expirarea termenului prevazut de lege este considerat ca fiind facut in termen, daca instanta de apel constata ca intarzierea a fost determinata de o cauza temeinica de impiedicare, iar cererea de apel a fost facuta in cel mult 10 zile de la inceperea executarii pedepsei sau a despagubirilor civile. Articolul 379 pct. 2 lit. b) din Codul de procedura penala prevede ca una din solutiile ce pot fi dispuse la judecarea apelului este de admitere a apelului, desfiintare a sentintei primei instante si rejudecarea de catre instanta a carei hotarare a fost desfiintata, pentru motivul ca judecarea cauzei la acea instanta a avut loc in lipsa unei parti nelegal citate sau care, legal citata, a fost in imposibilitate de a se prezenta si de a instiinta instanta despre aceasta imposibilitate. Articolul 386 lit. b) din Codul de procedura penala prevede unul din cazurile de contestatie in anulare ca fiind atunci cand partea dovedeste ca la termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs a fost in imposibilitate de a se prezenta si de a incunostinta instanta despre aceasta impiedicare.

Plangerea prealabila introdusa la organul de cercetare penala sau procurorului

Prin modificarile aduse Codului de procedura penala s-a pus capat disputelor din literatura juridica, referitoare la regimul juridic al plangerii prealabile in fata instantei, in special la faptul daca plangerea introdusa era act de inculpare prin simpla sesizare a instantei, sau la primul termen de judecata, instanta urma sa puna in miscare actiunea penala. Datorita acestor modificari, s-au stins unele dintre aspectele controversate referitoare la plangerea prealabila.[8]

Articolul 279 alin. 2 din Codul de procedura penala stabileste ca "plangerea prealabila se adreseaza organului de cercetare penala sau procurorului, potrivit legii" aceasta este modificarea adusa prin Legea nr. 356/2006 privind modificarea si completarea Codului de procedura penala, urmand ca in toate cazurile in care legea prevede conditia ca actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila toate aceste plangeri se vor adresa organului de cercetare penala si procurorului.  

In aceste cazuri, urmarirea penala se desfasoara obisnuit, procesul penal avand forma tipica. Organul de cercetare penala sau procurorul, primind plangerea, procedeaza potrivit dispozitiilor art. 228 din Codul de procedura penala, dispunand, dupa caz, inceperea sau neinceperea urmaririi penale.

Dupa primirea plangerii prealabile, organul de cercetare al politiei judiciare sau procurorul procedeaza potrivit regulilor de procedura, dispunand inceperea urmaririi penale si efectuarea cercetarii sau dispunand neinceperea urmaririi penale daca exista vreo cauza de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale (art. 10 Cod de procedura penala). Urmarirea penala se desfasoara cu participarea persoanei vatamate, care are un drept de dispozitie asupra actiunii penale prin retragerea plangerii prealabile sau prin impacarea cu inculpatul. Dupa terminarea cercetarii penale, cauza se rezolva de catre procuror potrivit regulilor de procedura cu finalizarea urmaririi penale.

Document online: Depozitul neregulat Proiect: Contract de Colaborare

Este posibil ca, in cursul urmaririi penale, pentru o infractiune pentru care s-a dispus din oficiu inceperea urmaririi penale, sa se ajunga la schimbarea incadrarii juridice intr-o infractiune pentru care se cere plangerea prealabila a persoanei vatamate. In aceasta situatie, organul de cercetare penala sau procurorul cheama persoana vatamata si o intreaba daca intelege sa faca plangere prealabila, in caz afirmativ, organul de urmarire, dupa caz, continua cercetarea. In cazul in care persoana vatamata declara ca nu face plangere prealabila, dosarul se inainteaza procurorului cu propunerea de a se inceta urmarirea in temeiul art. 10 lit. f) din Codul de procedura penala. 

Calitatea pe care o are faptuitorul in momentul savarsirii infractiunii poate atrage competenta unui anumit organ de urmarire penala. Legea prevede, pentru o asemenea situatie, competenta prioritara si exclusiva a unui anumit organ de urmarire penala, caruia trebuie sa i se trimita plangerea datorita faptului ca aceasta fusese adresata altui organ de urmarire sau instantei de judecata.[9] Cand faptuitorul are calitatea de judecator, procuror, notar, militar, politist, deputat, senator etc la momentul savarsirii infractiunii plangerea prealabila se adreseaza organului competent sa efectueze urmarirea penala. In aceste conditii subiectul activ al infractiunilor este un subiect circumstatiat, iar competenta este daca de calitatea persoanei care a comis infractiunea. Organul competent sa efectueze urmarirea penala in acest caz este procurorul.

Infractiunile pentru care plangerea prealabila se introduce la organele de cercetare penala sau la procuror infractiunile care prevad aceasta obligatie sunt prevazute atat in Codul penal precum si in alte legi special. Astfel, se prevede obligativitatea plangerii prealabile in cazul urmatoarelor infracțiuni: lovirea sau alte violente (art.180), vatamarea corporala din culpa (art. 181), violarea de domiciliu (art. 192), amenintarea (art. 193), vatamare corporala (art. 181); vatamare corporala din culpa (art. 184 alin. 3); violare de domiciliu (art. 192); violarea secretului corespondentei (art. 195); violarea secretului profesional (art. 196); violul (art. 197 alin. 1); distrugere (art. 217alin. 1); abandonul de familie (art. 305); nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului (art. 307); tulburarea folosintei locuintei (art. 320) etc.

Alaturi de aceste prevederi ale Codului penal mai sunt dispozitiile din legile speciale pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila, cum sunt cele prevazute de art. 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, de art. 140, 141 si 142 lit. a), c), j), l), n) si o) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe[10], etc.

In aceste cazuri, urmarirea penala se desfasoara obisnuit, procesul penal avand forma tipica. Organul de cercetare penala sau procurorul, primind plangerea, procedeaza potrivit dispozitiilor art. 228 din Codul de procedura penala, dispunand, dupa caz, inceperea sau neinceperea urmaririi penale.

In caz de infractiune flagranta, organul de urmarire penala este obligat sa constate savarsirea acesteia, chiar in lipsa plangerii prealabile, astfel ar putea fi obstaculata aflarea adevarului prin disparitia mijloacelor de proba.

Odata sesizat cu plangerea prealabila, pentru una sau mai multe infractiuni conexe si indivizibile, impotriva unei persoane cu calitatea care atrage o anumita competenta, organul de urmarire penala competent desfasoara o activitate obisnuita de urmarire penala, ca orice alt organ de urmarire penala, cu precizarea ca urmarirea nu poate incepe sau continua fara autorizarea prealabila, dupa caz, a Camerei din care face parte, pentru senatori si deputati, a Presedintelui Romaniei sau a uneia din Camere, pentru un ministru, a avizului Presedintelui Romaniei, pentru judecatorii de la Curtea Suprema de Justitie sau a ministrului justitiei pentru ceilalti judecatori si procurori.

Urmarirea penala se desfasoara si se finalizeaza dupa regulile de drept comun, cu precizarea ca retragerea plingerii prealabile atrage incetarea urmaririi penale, cu exceptia cazului cind invinuitul sau inculpatul solicita continuarea procesului penal.

Aspecte speciale privind procedura plangerii prealabile in cazul infracțiunii flagrante

Notiunea de infractiune flagranta reprezinta infractiunea descoperita in momentul savarsirii sau imediat dupa savarsire. Este, de asemenea, considerata flagranta si infractiunea al carei faptuitor, imediat dupa savarsire, este urmarit de persoana vatamata, de martorii oculari sau de strigatul public ori este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune[11]. Astfel, modul in care legea defineste infractiunea flagranta evidentiaza apropierea in timp intre momentul savarsirii infractiunii si momentul descoperirii ei, fiind de subliniat faptul ca starea de flagranta presupune intotdeauna si prezenta faptuitorului, in lipsa lui, infractiunea neputand fi considerata flagranta.

In cazul in care o infractiune pentru care se cere plangerea prealabila a persoanei vatamate este flagranta, are loc o revenire in parte la principiul oficialitatii, in sensul ca organul de urmarire penala este obligat sa constate savarsirea acesteia, chiar in lipsa plangerii prealabile.

Astfel, organul de urmarire penala sesizat intocmeste un proces-verbal, in care consemneaza cele constatate cu privire la fapta savarsita. In procesul-verbal se consemneaza, de asemenea, declaratiile invinuitului si ale celorlalte persoane ascultate.

Dupa constatarea infractiunii, principiul oficialitatii isi inceteaza aplicarea, exceptand cazurile prevazute de lege, intrucat organul de urmarire penala cheama persoana vatamata si, daca aceasta declara ca face plangere prealabila, continua urmarirea penala. In caz contrar, respectiv cand persoana vatamata nu formuleaza plangere prealabila, procurorul dispune incetarea urmaririi penale.

Retragerea plangerii prealabile

Retragerea plangerii constituie o cauza de inlaturare a raspunderii penale (art. 132 Cod penal). Ea este un alt aspect al disponibilitatii recunoscute victimei in procesul penal si constituie un act de vointa unilateral, manifestat de persoana vatamata care a facut plangere prealabila si care apoi revine retragand plangerea facuta. Retragerea trebuie sa fie reala si nederminata de dol sau violenta .

Ca si plangerea prealabila, si retragerea acesteia are un caracter mixt, care priveste dreptul penal si cel procesual penal. Astfel, potrivit art. 131 alin. 2 Codul penal, retragerea plangerii prealabile are ca efect juridic inlaturarea raspunderii penale, iar procurorul nu mai poate declansa urmarirea/actiunea penala. Intrucat actiunea penala ramane fara obiect, organul judiciar este obligat sa dea efect vointei persoanei vatamate, facand aplicarea art. 10 lit h) din Codul de procedura penala, sens in care va dispune neinceperea urmaririi penale (art. 228 alin 4). Daca a inceput urmarirea penala, solutia va fi incetarea acesteia (art. 11 pct 1 lit c), iar instanta va dispune incetarea procesului penal (art.11 pct. 2 lit b).

Lipsa plangerii prealabile produce efecte "in rem". Ca urmare, in caz de indivizibilitate activa (participatie penala) sau pasiva, ea trebuie sa priveasca toti faptuitorii , respectiv toate partile vatamate. Astfel, intr-o speta s-a decis ca fata de prevederile art. 131 alin. 4 din Codul penal, dispozitia instantei de a inceta procesul penal pentru infractiunea de lovire cu privire la doi dintre inculpati este gresita, cat timp partea vatamata si-a mentinut plangerea indreptata impotriva celui de-al treilea inculpat .

Conform art 13 din Codul de procedura penala, inculpatul poate cere continuarea procesului penal in caz de retragere a plangerii prealabile, in acest caz procurorul reluandu-si atributiile de organ judiciar care sustine invinuirea, contrar vointei partii vatamate. Daca se constata vreunul din cazurile prevazute in art. 10 lit. a)-e), instanta de judecata pronunta achitarea; daca nu se constata vreunul din aceste cazuri, instanta va pronunta incetarea procesului penal. Intr-o astfel de situatie, daca inculpatul este gasit vinovat, nu se poate decide condamnarea lui[15]. S-a decis ca, daca inculpatul nu a cerut continuarea procesului penal in momentul cand partea vatamata si-a retras plangerea, recursul sau in sensul ca este nevinovat va fi respins .

CONCLUZII

Procesul penal este un domeniu in care trebuie sa fie acordata o atentie sporita modului in care sunt concepute normele legislative, intrucat, prin natura sa, are premisele unor mai mari abuzuri care se pot realiza impotriva persoanelor, atat in desfasurarea propriu-zisa a acestuia, cat si in momentele adiacente acestuia, adica actele premergatoare si executarea sanctiunilor.

Trebuie facuta distinctia intre plangerea ca mod de sesizare si plangerea prealabila ori plangerea impotriva masurilor si actelor de urmarire penala.

Plangerea - ca mod de sesizare - poate fi facuta de o persoana fizica sau juridica, care a suferit o vatamare prin infractiune, dupa cum am vazut mai sus. Ea nu este obligatorie, organul judiciar putandu-se sesiza si prin alte moduri.

Plangerea prealabila este o incunostintare facuta de o persoana fizica sau juridica, care a suferit o vatamare prin savarsirea unei infractiuni si fara de care, in cazurile expres prevazute de lege, nu se poate pune in miscare actiunea penala. Continutul acesteia difera de cel al plangerii ca mod de sesizare . Plangerea prealabila trebuie depusa in termen de 2 luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul.

Plangerea impotriva masurilor si actelor de urmarire penala - se refera la dreptul pe care il au partile sau persoanele dintr-o cauza penala, ale caror interese legitime au fost vatamate prin aceste masuri si acte de urmarire penala, de a se plangeprocurorului sau instantei de judecata  impotriva acestora. Plangerea formulata impotriva masurilor si actelor de urmarire penala se deosebeste de plangerea penala ca mod general de sesizare a organelor de urmarire penala. In doctrina, s-a apreciat ca plangerea formulata de invinuit sau inculpat pentru savarsirea infractiunii de cercetare abuziva are o dubla natura juridica, fiind atat act de sesizare a organelor competente, cat si act de infirmare a actelor abuzive comise asupra sa.

Rezultat al modificarilor aduse Codului de procedura penala, plangerea prealabila nu mai poate fi introdusa direct la instanta de judecata, ci doar la organul de urmarire penala. Masura se justifica, in primul rand prin efectul de decongestionare a activitatii instantelor. Intr-adevar, pe rolul instantelor judecatoresti existau foarte multe procese declansate la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Problema nu o reprezenta neaparat numarul acestor dosare, ci evolutia lor. Astfel, au existat foarte multe situatii in care partile, in cele din urma, se impacau, sau situatii in care plangerea prealabila era retrasa, chiar in cadrul dezbaterilor judiciare. Dar pana la acel moment, al impacarii sau al retragerii plangerii prealabile, se audiau partile, eventual martorii. De asemenea, nu putine au fost cazurile in care instanta a gasit ca acuzatiile erau neintemeiate si au dispus achitarea. Concluzia este ca se putea gasi o rezolvare mai simpla acestor cazuri, fara sa fie afectate alte procese.

In momentul de fata, se considera ca in cursul urmaririi penale partile au timp suficient sa isi clarifice situatia si sa isi dea seama daca vor/nu vor sa se impace, sau daca partea vatamata vrea/nu vrea sa isi retraga plangerea. Astfel, se preintampina o incarcare inutila a activitatii instantelor.

Consider, de asemenea, ca aceasta modificare cu privire la plangerea prealabila e in masura sa puna in discutie natura juridica a plangerii prealabile, in sensul de a o putea considera in continuare act de inculpare. Cred ca, in cazul celor 8 infractiuni pentru care plangerea prealabila se adresa instantei, acea plangere prealabila era, inainte de modificare, act de inculpare, adica un act prin care se punea in miscare actiunea penala. Dupa introducerea plangerii prealabile, procurorul este cel care va trebui sa se pronunte asupra faptei pe care o reclama aceasta plangere si care, dupa caz, va sesiza instanta sau va da o solutie de inchidere a cauzei. Desigur, faptul ca plangerea prealabila nu mai este act de inculpare nu ii afecteaza caracterul de act special de sesizare, cu prerogative intinse acordate celui vatamat. Astfel, acesta poate in continuare, pe tot parcursul judecatii, sa isi retraga plangerea sau sa se impace cu faptuitorul.

CUPRINS

Procedura plangerii prealabile

Plangerea prealabila ca institutie a dreptului procesual penal

Conditii de fond si forma pentru introducerea plangerii prealabile

Plangerea prealabila introdusa la organul de cercetare penala sau procurorului

Aspecte speciale privind procedura plangerii prealabile in cazul infracțiunii flagrante

Retragerea plangerii prealabile

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

C.S.J., Sectia penala, decizia nr. 4432/2003.

Codul de procedura penala.

CSJ, sect. pen., dec. nr. 1889 din 28/06/1995, in Dreptul nr. 6 din 1996.

Decizia nr. 10 din 18 februarie 2008, Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Gh. Mateut, Procedura penala. Partea speciala, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997.

Grigore Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007.

Legea nr. 202/2010.

Monitorul Oficial nr. 60/1996.

N.Volonciu, Al. Tuculeanu, Codul de procedura penala comentat. Art. 200-286. Urmarirea penala, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007.

TMB, dec.pen. nr. 621/1985.

Trib. Suprem,  sect. pen., decizia nr. 2810/1982, in Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1982.

Trib. Suprem, sect. pen, dec. nr. 2144/1984, in Culegere de decizii ale Trib. Suprem pe anul 1984.

Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 1852/1980 in Culegere de decizii ale Trib. Suprem pe anul 1980.

V.Dongoroz, S. Kahane, G. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, R.M. Stanoiu, Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala, vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1975.

V.Papadopol, St. Danes, Repertoriu de practica judiciara in materie penala pe anii 1981-1985, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti.