Notiunea de infractiune si continutul infractiunii

Notiunea de infractiune si continutul infractiunii

I.Notiunea de infractiune

1.Infractiunea ca notiune juridical

Conceptul de infractiune in acceptiunea cea mai generala a termenului este o fapta a omului, un act de conduita exterioara a acestuia interzis de lege sub o sanctiune specifica, represiva, care este pedeapsa.Aceasta interzicere este modalitatea specifica de realizare a reglementarii juridico-penale, a relatiilor de aparare sociala.La stabilirea faptelor care urmeaza sa fie interzise legiuitorul porneste de la constatarea ca astfel de fapte au fost candva savarsite in realitate si exista temerea ca ele ar putea fi repetate.Prin interzicerea acestor fapte se arata membrilor societatii intr-o forma specifica de exprimare care trebuie sa fie conduita lor fata de anumite valori sociale, ce actiuni le sunt interzise sau dinpotriva, le sunt ordonate in vederea apararii valorilor sociale, respectiv:

-indicarea conduitei socialmente periculoase sau necesare are loc nu prin prescrierea directa a acestei conduite, ci in mod indirect prin descrierea si interzicerea conduitei contrare celei dorite, aceasta tehnica legislativa fiind considerata ca cea mai explicita si mai sugestiva forma de reglementare juridica-penala a membrilor societatii.

Infractiunea este tocmai savarsirea actului de conduita interzis prin norma incriminatoare, ea este o fapta contrar regulii de conduita, generatoare de conflict social, care atrage aplicarea sanctiunii prevazute pentru savarsirea ei.Insusi termenul de infractiune are inteles de fapta prin care se infrange o regula de conduita cu caracter imperativ.

2.Premisele existentei infractiunii.

Din analiza conceptului de infractiune rezulta ca pentru existenta acesteia trebuie sa preexiste trei date ale realitatii care constituie tot atatea premise obligatorii pentru existenta ei, si anume:

-o norma incriminatoare, care interzice sub sanctiune penala o anumita actiune sau omisiune ;

-savarsirea unei fapte concrete de felul acelora avute in vedere de legiuitor la elaborarea normei incriminatoare respective;

-trasaturile faptei savarsite sa corespunda intocmai cu cele prevazute de lege pentru caracterizarea faptei incriminate.

Prezenta acestor premise permite calificarea unei fapte concrete ca infractiune si incadrarea ei in textul de lege care o prevede si sanctioneaza.

3.Infractiunea ca fenomen

Tot din examinarea conceptului infractiunii, se constata ca acesta are corespondent in realitatea obiectiva, un fenomen complex , fenomenul infractiunii care este in acelasi timp un fenomen material, uman, social, moral-politic si juridic.Infractiunea este fenomen material,  deoarece ca act de conduita exterioara , este o manifestare de energie fizica susceptibila sa produca modifica in lumea obiectiva.Infractiunea este fenomen uman pentru ca este un act de conduita umana, constienta, expresie a personalitatii faptuitorului.Infractiunea este fenomen social, pentru ca este vatamatoare sau periculoasa pentru o anume valoare sociala, fiind generatoare deasemenea de relatii sociale de conflict, intre faptuitor si persoana vatamata, precum si intre faptuitor si societate.Infractiunea este fenomen moral-politic pentru ca exprima atitudinea morala si politica a faptuitorului fata de valorile sociale si fata de ordinea de drept.

Fenomenul este juridic pentru ca infractiunea constituie incalcarea unei obligatii juridice de conformare, prevazuta in norma de incriminare producand asadar consecinte juridice.Infractiunea ca si fenomen genereaza un raport juridic penal de conflict, cu un continut specific.Dintre diferitele aspecte ale fenomenului infractiunii numai aspectul juridic formeaza obiect de cercetare pentru stiinta dreptului penal, celelalte fiind studiate in cadrul altor discipline cum ar fi:criminologia, psihologia, etica si altele.

Proiect: Certificat de garantie termopane, tamplarie pvc Eseu: Vanzarea dupa greutate, numar sau masura

4.Notiunea de infractiunea

Prin descrierea in normele penale incriminatoare si prin interzicerea sub sanctiune penala a diferitelor actiuni sau inactiuni periculase sau vatamatoare pentru valorile sociale, legiuitorul creaza defapt notiunile diferitelor fapte penale ca furtul, delapidarea, omorul, violul si altele.Elaborarea acestor notiuni are loc prin abstragerea trasaturilor caracteristice esentiale si comune ale faptelor concrete care au fost savarsite candva si care trebuie sa fie incriminate si sanctionate pentru a se impiedica repetarea lor.

Normele penale incriminatoare, cuprind asadar notiunile diferitelor infractiuni, care ar putea fi savarsite in realitate.

5.Definitia notiunii de infractiune.

In codurile penale Occidentale nu se intalnesc in mod traditional dispozitii privitoare la notiunea de infractiune in general.Pe plan teoretic, doctrinar, s-a justificat aceasta voita omisiune a legii cu argumentul ca elaborarea unei asemenea notiuni nu este sarcina legiuitorului care trebuie sa se limiteze la elaborarea diferitelor notiuni de infractiuni si a stiintei dreptului penal.Intr-o alta conceptie sustinuta in dreptul penal al fostelor tari socialiste si regasita in Codul Penal si Procedura Penala Roman in vigoare, legea penala ar trebui sa cuprinda ea insasi o definitie a notiunii de infractiune in general, avand in vedere importanta deosebita pe care o are infractiunea ca institutie fundamentala a Dreptului Penal Roman.Codul Penal Roman in vigoare, adoptat in 1968 si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969, de inspiratie sovietica, si-a insusit aceasta conceptie prevazand in art.17 trasaturile esentiale ale infractiunii in general.Potrivit aln.1 al art.17, infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala.Identificam asadar de lege lata (potrivit legii prezente) trei trasaturi caracteristice:

1.fapta care prezinta pericol social;

2.fapta savarsita cu vinovatie;

3.fapta prevazuta de legea penala.

Definitia legala a infractiunii s-a spus ca prezinta o importanta deosebita avand caracterul unei dispozitii legale obligatorii si fiind o norma de drept de generala aplicatie.

6.Definirea notiunii de infractiune in doctrina Dreptului Penal

In literatura juridica de specialitate, definitiile date notiunii de infractiune, de catre diferitii autori, reflecta de regula numai aspectul juridic formal al fenomenului, infractiunea fiind definita deobicei ca fapt incriminat de lege si sanctionat cu pedeapsa, la care se adauga uneori trasatura privitoare la vinovatie.Astfel infractiunea este definita ca actiune sau inactiune, care fiind socotita doloasa ori culpoasa, legiuitorul a sanctionat-o penaliceste.Aceasta infractiune a mai fost definita si ca fapt material prevazut si pedepsit de lege si care poate fi imputat autorului sau, ori pur si simplu ca orice fapt incriminat de lege si sanctionat cu pedeapsa.S-a reprosat acestor definitii ca nu scot in evidenta caracterul antisocial al infractiunii, faptul ca aceasta este periculoasa pentru valorile sociale si ca tocmai acest caracter socialmente periculos justifica prevederea in legea penala si deci incriminarea ca infractiune a unei asemenea fapte penale.

7.Infractiunea ca institutie juridica

Mai intai trebuie spus ca infractiunea reprezinta o institutie fundamentala a dreptului penal si ca reglementarea sistematica si stiintifica a relatiilor de aparare sociala nu poate fi redusa la elaborarea de norme speciale care prevad faptele interzise ca infractiuni si sanctiunile corespunzatoare.Dintre cele trei institutii fundamentale ale Dreptului Penal Roman, institutia infractiunii este cea mai importanta , ea constituind asa cum s-a spus, piatra de temelie a oricarui sistem de drept penal.

Cadrul reglementarii il constituie intreg titlu al 2-lea al partii generale a Codului Penal Roman in vigoare, respectiv art.17-51, fiecare capitol dintre cele 5 vizand:

-dispozitii generale Cap.1 art 17, 19,

-tentativa Cap.2-4 art.20-22

-participatia Cap. 3 art.23-31

-pluralitatea de infractiuni Cap. 4 art.32-43

-cauzele care inlatura caracterul penal al faptei Cap.5 art.44-51.