Proba dreptului subiectiv civil

PROBA DREPTULUI SUBIECTIV CIVIL

1. Noțiune

Termenul proba desemneaza: a) mijlocul de proba prevazut de lege prin care se poate dovedi un raport juridic; b) faptul probator, adica un fapt material care, odata dovedit printr-un mijloc de proba, este folosit, la randul sau, pentru a dovedi un alt fapt material, determinant in solutionarea cazului.

2. Obiectul probei

Prin obiectul probei se intelege elementul care trebuie dovedit de catre cel ce invoca un drept, adica actele juridice civile ori faptele juridice stricto sensu din care rezulta drepturile si obligatiile invocate.

3. Sarcina probei

Prin sarcina probei se intelege indatorirea de a face dovada faptului din care decurge dreptul pretins. Recamantul este cel care se adreseaza instantei si solicita sa i se recunoasca un drept, ceea ce inseamna ca sarcina probei ii revine - in primul rand - reclamantului. Dupa ce reclamantul si-a dovedit pretentia sa, este randul paratului ca, in aparare sa combata sustinerile reclamantului si sa dovedeasca faptele pe care-si sprijina cererile sale.

4. Conditiile generale de admisibilitate a probelor

a) sa nu fie oprita de lege; b) sa fie verosimila, adica sa nu contravina legilor naturii, sa nu tinda la dovedirea unor fapte imposibile, ci a unor fapte demne de a fi crezute; c) sa fie utila (proba este inutila cand tinde la dovedirea unor fapte incontestabile); d) sa fie pertinenta, adica sa aiba legatura cu obiectul procesului; e) sa fie concludenta, adica sa contribuie la solutionarea procesului.

5. Proba prin inscrisuri

5.1. Notiune si clasificare

Prin inscris se intelege orice declaratie despre un act sau fapt juridic stricto sensu, facuta prin scriere de mana, dactilografiere, litografiere, imprimare pe hartie sau pe orice alt material.

Dupa scopul pentru care au fost intocmite sunt: inscrisuri preconstituite - care se intocmesc cu intentia de a fi folosite ca mijloc de proba in caz de litigii; si inscrisuri nepreconstituite - la a caror intocmire nu s-a avut in vedere posibilitatea folosirii in caz de litigiu, dar care sunt totusi utilizate pentru a dovedi un drept.

Dupa raportul dintre ele, inscrisurile se impart in originale si copii. O copie este reproducerea exacta in scris a unui act preexistent (original).

In functie de modul lor de intocmire, inscrisurile preconstituite se clasifica in inscrisuri autentice si inscrisuri sub semnatura privata, care vor fi analizate mai departe.

5.2. Inscrisul autentic

Noțiune Inscrisul autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public, care are drept de a functiona in locul unde actul s-a facut.

Condiții. Pentru ca inscrisul autentic sa fie valabil trebuie indeplinite cumulativ trei conditii: sa fie intocmit de un functionar public; acesta sa fie competent din punct de vedere material si teritorial; sa fie respectate formalitatile impuse de lege.

Forta probanta a inscrisului autentic. Inscrisul autentic se bucura de o prezumtie de autenticitate si validitate. In virtutea ei, actul este considerat ca provine efectiv de la cei care l-au subsemnat.

Din punct de vedere al fortei probante se distinge intre:

1⁰. mentiunile ce reprezinta constatarile personale ale agentului instrumentator care privesc faptele materiale petrecute in fata sa si constatate cu propriile simturi sunt opozabile tertilor pana la inscrierea in fals.

2⁰. mentiunile ce privesc declaratiile partilor in fata agentului instrumentator fac dovada pana la proba contrara.

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

3⁰. mentiunile straine de obiectul actului nu pot servi decat numai ca un incept de dovada.

Forta executorie a inscrisului autentic. Inscrisul autentic notarial care constata o creanta certa si lichida, in momentul in care aceasta ajunge la scadenta are putere executorie.

Consecintele juridice ale inscrisului nul ca inscris autentic. Daca forma autentica este ceruta ad validitatem, actul juridic in sens de negotium juris este nul. Daca forma autentica nu este ceruta de lege, dar este solicitata de parti ad probationem, inscrisul este nul ca inscris autentic, dar poate fi valabil ca inscris sub semnatura privata, fara ca prin aceasta operatiunea juridica pe care o consemneaza sa fie afectata.

5.3. Inscrisul sub semnatura privata

Noțiune Inscrisul sub semnatura privata este inscrisul care constata un act juridic si este intocmit si semnat de parte sau de partile impotriva carora el poate fi folosit ca dovada, fara interventia unui functionar public.

Condiție Singura conditie, cu caracter general, pentru valabilitatea inscrisului sub semnatura privata este semnatura autorului sau autorilor, executata de mana.

Forta probanta a inscrisului sub semnatura privata intre parți este condiționata, in raporturile dintre parti, de recunoasterea sa.

Forta probanta a inscrisului sub semnatura privata in raporturile cu tertii. In raporturile dintre parți si terti, inscrisul este considerat ca nedatat.

Tertilor le este opozabila numai data certa, care se dobandeste printr-una din urmatoarele patru modalitati: a) din ziua in care inscrisul a fost prezentat la o institutie publica (daca a fost inregistrat sau s-a facut o mentiune despre data prezentarii); b) din ziua inscrierii lui intr-un registru anume destinat; c) din ziua mortii partii care a semnat sau uneia dintre partile care au semnat; d) din ziua trecerii actului, chiar si prescurtat, in acte intocmite de functionarii publici.

5.4. Conditii speciale de valabilitate pentru anumite inscrisuri sub semnatura privata.

1⁰. Inscrisul sub semnatura privata care cuprinde conventii sinalagmatice trebuie, pentru a fi valabil ca instrument de proba, sa fie facut intr-un numar de exemplare originale egal cu numarul partilor cu interes contrar, iar fiecare exemplar trebuie sa faca mentiune de numarul originalelor ce s-au facut.

2⁰. Actul unilateral prin care o parte se obliga a plati o suma de bani sau o catime oarecare de bunuri trebuie sa fie scris in intregime de mana debitorului sau, cel putin, inainte de a semna, debitorul sa adauge la finalul actului cuvintele bun si aprobat, aratand totdeauna in litere suma sau catimea lucrurilor.

3⁰. Conditia ceruta testamentului olograf. Testamentul olograf nu este valabil decat cand este scris in tot, datat si semnat de mana testatorului.

6. Proba prin declaratii de martori (marturia sau proba testimoniala)

6.1. Noțiune Martuia este relatarea orala, facuta de o persoana, in fata instantei de judecata, cu privire la acte sau fapte litigioase pe care le cunoaste personal.

6.2. Admisibilitate Faptele juridice stricto sensu -  faptele naturale si actiunile omenesti produse fara intentia de a produce efecte juridice, pot fi dovedite neingradit cu martori.

In privinta admisibilitatii probarii actelor juridice prin declaratiile martorilor, legea civila instituie doua reguli restrictive: interdictia de a dovedi cu martori actele juridice cu o valoare mai mare decat cea prevazuta de lege; interdictia de a dovedi cu martori impotriva sau peste cuprinsul unui inscris.

6.3. Interdictia de a dovedi cu martori actele juridice cu o valoare mai mare de 250 de lei

Dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei, nu se poate face decat sau prin act autentic, sau prin act sub semnatura privata. Aceasta regula se aplica tuturor actelor juridice, unilaterale sau bilaterale, prin care se stabilesc raporturi juridice ori se recunosc, se confirma, se modifica, se transmit sau se sting raporturi juridice preexistente.

Evaluarea obiectului se face in momentul incheieirii actului.

6.4. Interdictia de a dovedi cu martori impotriva sau peste cuprinsul unui inscris

Daca  partile au intocmit un inscris pentru constatarea unei intelegeri, chiar pentru o suma sau valoare mai mica de 250 lei, proba testimoniala nu poate fi admisa pentru a stabili ca partile au convenit si asupra altor lucruri decat cele scrise.

Restrictiile instituite prin regulile menționate mai sus nu se aplica in raporturile dintre parti si terti, pentru care actul juridic apare ca un fapt material, asa incat proba cu martori impotriva sau peste continutul inscrisului este admisibila.

6.5. Exceptii comune de la interdicțiile menționate mai sus.

Exista situatii in care proba cu martori in domeniul actului juridic este admisibila si in raporturile dintre parti: conventia partilor; existenta unui incept de dovada scrisa; imposibilitatea procurarii sau pastrarii unui inscris.

1⁰. Intelegerea partilor. Conventia poate fi atat expresa, cat si tacita.

2⁰. Inceputul de dovada scrisa.

Pentru a fi considerata un inceput de dovada scrisa o scriptura trebuie sa indeplineasca doua conditii:

a) sa provina de la cel caruia ii este opusa, de la acela pe care il reprezinta ori de care este reprezentat;

b) sa fie concludenta, sa faca verosimil faptul pretins.

3⁰. Imposibilitatea preconstituirii sau pastrarii probei scrise de catre creditor. Excepția are in vedere: imposibilitatea de a preconstitui un inscris si pierderea inscrisului, dintr-o cauza de forta majora. Pentru ca proba testimoniala sa fie admisibila in aceasta situatie creditorul trebuie sa dovedeasca in prealabil, prin orice mijloace de proba: a) existenta inscrisului; b) pierderea inscrisului din cauza de forta majora..             Jurisprudenta a adaugat imposibilitatea morala de preconstituire a probei scrise, care poate fi justificata de raporturi de afectiune, de prietenie, de deferenta ierarhica in serviciu intre persoanele in cauza.

6.6. Forta probanta a marturiei

Forta probanta a marturiei este lasata la aprecierea instantei de judecata.

7. Prezumtiile

7.1. Noțiune. Prezumtia este definita ca fiind considerarea unui fapt ca existent, dedus din existenta altui fapt, vecin si conex, fie ca inducerea existentei unui fapt necunoscut din cunoasterea altui fapt, datorita legaturii existente intre cele doua fapte.

7.2. Clasificare. Dupa cum rationamentul deductiv specific prezumtiilor este opera legiuitorului sau judecatorului, prezumtiile se impart in doua categorii: prezumtii legale si prezumtii simple.

Dupa forta lor doveditoare prezumtiile legale se impart in absolute si relative. Prezumtii legale relative confera credibilitate faptului pretins, de regula, pana la proba contrara. Prezumtiile legale absolute nu pot fi rasturnate prin contraproba. Se distinge intre: a) prezumtii legale absolute care corespund unui interes general, numite si irefragrabile, si nu pot fi rasturnate prin niciun mijloc de proba; b) prezumtii legale absolute care corespund unui interes particular si pot fi rasturnate, dar numai prin marturisire judiciara.

Intre cele doua categorii de prezumtii legale, exista o categorie intermediara - prezumtiile legale mixte, care pot fi combatute, dar numai prin anumite mijloace de probe ori in anumite conditii sau numai de anumite persoane, potrivit legii.

Efectul prezumtiei legale consta in a dispensa de orice dovada pe acela in favoarea caruia este facuta.

Prezumtiile simple, numite si judecatoresti sau ale omului, nu sunt stabilite de lege ci sunt lasate la aprecierea instanței.

Aceste prezumții sunt permise judecatorului numai cand este permisa si dovada prin martori, cu exeptia situatiei in care un act este atacat pentru ca s-a facut prin frauda, dol sau violenta.

8. Marturisirea

8.1. Noțiune. Marturisirea este recunoasterea de catre o persoana a unei imprejurari, act sau fapt, pe care o alta persoana isi intemeiaza o pretentie sau o aparare si care este de natura sa produca efecte juridice impotriva autorului ei.

8.2. Clasificare Legea distinge intre marturisirea extrajudiciara si cea judiciara.

Marturisirea extrajudiciara este facuta in afara judecatii procesului in care se foloseste si poate fi scrisa sau verbala.

Dupa structura marturisirea poate fi: simpla (o recunoastere fara rezerve sau adaosuri a pretentiilor reclamantului); calificata (o recunoastere initiala, la care se adauga aspecte noi strans legate de faptul pretins si concomitente cu el, care ii schimba urmarile juridice); complexa  (recunoasterea faptului pretins dar si sustinerea unor imprejurari ulterioare care il anihileaza).

8.3. Forta probanta a marturisirii este lasata la aprecierea suverana a judecatorului.

Deleanu, I.; Margineanu, V., Prezumtiile in drept, Editura Dacia, 1981;

Dogaru I., Popa N., Danișor D.C., Cercel S., Bazele dreptului civil, vol. I, Teoria generala, Ed. C.H. Beck, București, 2008;

Dogaru I., Cercel S., Drept civil. Partea generala, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2007;

Ionascu, A., Probele in procesul civil, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1969